vineri, martie 29, 2024

Absența folclorului din programa de liceu și din formularea subiectelor de Bacalaureat la Limba și literatura română – un semnal?

Programa școlară este interfața dintre intențiile educaționale pe termen mediu și lung ale ministerului de resort și diferitele domenii din care sunt selectate cunoștințele considerate necesare pentru formarea copiilor și a tinerilor care urmează cursuri ȋn sistemul de ȋnvățământ de stat din țara noastră. Cu alte cuvinte, specialiștii din Ministerul Educației ȋși asumă răspunderea de a selecta din marea virtual infinită de cunoștințe, deprinderi, aptitudini, competențe și atitudini pe acelea pe care, incluzându-le ȋn programele școlare, le doresc fixate, prin repetare și educare continuă, ȋn formația socio-profesională și intelectuală a viitorilor adulți. Este o selecție drastică, evident. Ea a făcut obiectul multor ȋncercări de redefinire, dar reformele nu pot ajunge niciodată la o „cristalizare” finală, pentru că, ȋn mod practic, mobilitatea societății se reflectă și ȋn mobilitatea viziunii globale despre ce și cum ar trebui să se predea ȋn școlile noastre.

Așadar, orice programă școlară nu poate fi decât o etapă dintr-un drum care, din fericire pentru unii (adepți ai schimbării) și din nefericire pentru alții (adepți ai statorniciei modelului educațional), nu pare a avea un sfârșit. Orice programă este parțială, fiindcă operează o selecție forțată a scopurilor, a mijloacelor și a obiectivelor de atins.

Ne vom referi ȋn rândurile care urmează la programa pentru ciclul liceal la disciplina Limba și literatura română și la o constantă a acesteia de-a lungul sfertului de secol postdecembrist: lipsa interesului pentru folclor. Vom limita exemplificările, ȋnsă, la programa ȋn vigoare.

Deși dominanta domeniului Literatură pentru clasa a IX-a este, explicit, „literatura și viața”, niciun text din folclorul românesc nu a fost considerat potrivit ca sugestie de studiu. Ce pot ȋnțelege elevii de 15-16 ani, proveniți, majoritatea, din mediul rural sau dintr-un mediu vag urbanizat (adesea părinții lor făcând parte din prima generație stabilită la oraș și perpetuându-și etosul și felul de viață din comunitățile rurale de origine) din faptul că absolut nimic din cultura lor tradițională nu a fost considerat apt să devină obiect de studiu, nici măcar când la lumea literaturii se vrea adăugată „viața”?

Stabilind, după criterii de al căror caracter aleatoriu nu se poate ȋndoi nimeni, că ȋn cultura română există o singură literatură care merită studiată – și anume literatura cultă clasică, modernă și prima parte din cea contemporană –, iar ȋn cadrul acesteia sunt (exact!) 17 autori canonici (selecția frizează aici absurdul: Antim Ivireanul, Dosoftei, Dimitrie Cantemir, Vasile Alecsandri, Bogdan Petriceicu Hasdeu, George Coșbuc, Hortensia Papadat-Bengescu, Vasile Voiculescu, Mircea Eliade, Mircea Ivănescu, Ana Blandiana sau Mircea Cărtărescu, ca să dăm doar câteva nume, aproape la ȋntâmplare, fiind considerați autori „necanonici”), Ministerul Educației induce elevilor impresia că tot restul nu are valoare: literatura veche, cărțile populare, folclorul, literatura contemporană actuală. Se adâncește falia ȋntre ceea ce pe drept cuvânt a fost numit main stream și toate celelalte forme de cultură, depreciate, privite cu suspiciune și ȋngrămădite laolaltă ȋn grupul fantomatic al studiilor cel mult „facultative”, pe care nimeni nu le ia ȋn considerare.

Ce va ȋnțelege un copil de 15-16 ani din faptul că, la teme precum Adolescența, Joc și joacă, Familia, Iubirea, Aventură și călătorie, Lumi fantastice, Confruntări etice și civice sau Personalități, exemple și modele nu se pot aduce ȋn discuție proverbe, anecdote, memorate, legende, basme, povești, povestiri și snoave populare (din care elevii ȋnșiși, de multe ori, cunosc exemple care circulă ȋn folclorul regiunii de unde provin)? Se naște un sentiment amar: „ceea ce știu eu nu ȋnseamnă cultură, nu e bun de nimic, nu are valoare – iar dacă vreau să fiu apreciat la școală și ȋn societate trebuie să iau distanță cât mai repede față de «prostiile» cu care am crescut” – chiar dacă elevii nu vor formula acest monolog ca atare, ȋl vor aplica fără să conștientizeze că fac acest lucru. Ȋl vor aplica pentru că sunt constant direcționați s-o facă. Or, ȋn cultura țărănească tradițională (ȋn anii trecuți numită populară, nume care astăzi s-ar putea aplica mai degrabă folclorului urban, răspândit din ce ȋn ce mai mult și ȋn mediul rural) există „versiuni” pentru tot ce literatura cultă a creat ulterior, de la expresia metafizică la absurdul sau la comicul cel mai spumos, de la formele pure sau complexe ale narativității la lirica cea mai profundă, de la spectacolul dramatic și magic la autoreferențialitatea cea mai relevantă. Este trist este că neglijăm această sursă de cunoaștere noi, românii, posesori inconștienți ai unuia dintre ultimele filoane folclorice ȋncă active din Europa. Dar, din păcate, pentru cei care concep programele școlare folclorul este o mare necunoscută – căci ei ȋnșiși s-au format ȋntr-un sistem care-l desconsidera și ȋl exila undeva la periferia Culturii apte de a purta majusculă. Cum să fie folclorul ȋnglobat ȋntr-o viziune educațională de ansamblu, dacă printre specialiștii responsabili cu conceperea programelor de ȋnvățământ nu se găsesc decât (cel mult!) amatori ȋn ceea ce privește literatura tradițională? Astfel, formația lor se perpetuează, cu limitele ei, ȋn formația noilor generații. Vrând-nevrând, școala operează o selecție a „genelor” culturale pe care le transmite preferențial.

La clasa a X-a, pentru studiul prozei scurte, programa prevede explicit: „un basm cult (s.n.), o nuvelă, o povestire”. De ce nu și un basm popular, o snoavă sau o memorată? Ne ȋntrebăm, apoi, cum se poate studia o temă precum „evoluția prozei ȋn literatura română” fără creionarea interferențelor permanente ale prozei culte cu folclorul? Indicația din programă este constrângătoare: „Cel puțin jumătate dintre textele selectate vor aparține autorilor canonici. […] Profesorii (autorii de manuale) pot alege și alți autori (s.n.), ale căror texte ilustrează cerințele programei” – nota bene, doar autori, adică doar literatură cultă, ca și cum marile genuri literare (proza, poezia și dramaturgia) cu care trebuie să se familiarizeze elevii ȋn clasa a X-a nu ar avea corespondențe și ȋn folclor.

Ȋn clasa a XI-a se ȋncepe cu tema de studiu Fundamentele culturii române și se continuă cu Perioada veche, apoi cu Umanismul iluminist; se va vorbi despre latinitate și dacism, apoi despre formarea conștiinței istorice și dominanta religioasă a textelor din literatura veche, dar rolul covârșitor al literaturii orale tradiționale ȋn toată perioada veche și modernă, până ȋn interbelic, se va reflecta doar ca una dintre cele cinci subteme ȋn studierea perioadei moderne: „Descoperirea literaturii populare. Se va studia 1 text de bază (??) din literatura populară, discutat ȋn paralel cu un text din literatura cultă, pe aceeași temă”. Cu alte cuvinte, textul popular „de bază” (orice vor fi ȋnțelegând autorii programei prin acest calificativ) poate fi ales numai dacă un scriitor a onorat tema sau cel puțin vreun motiv din respectivul text tratându-le ȋntr-o operă „serioasă”, cultă, de autor. Ca să particularizăm: dacă n-ar fi scris Lucian Blaga drama Meșterul Manole, balada despre Mănăstirea Argeșului n-ar fi fost demnă să fie studiată; dacă n-ar fi ales Sadoveanu pentru Baltagul mottoul și nucleul epic cunoscute, nici Miorița lui Alecsandri n-ar fi fost demne să rețină atenția elevilor. Constatăm, o dată ȋn plus, dezorientarea valorică a autorilor programei, care au nevoie să le indice un mare scriitor ce este și ce nu este „de bază” ȋn folclor, adică au nevoie de un girant al valorii textului popular. Sugestia subliminală este că literatura tradițională nu are valoare ȋn sine, ci și-o capătă ȋn măsura ȋn care se reflectă ȋn câte o creație cultă.

La clasa a XI-a se integrează opțional o discuție despre Universul rural ȋn poezie și pictură. Dar, dacă ȋn poezia populară se poate vorbi cu ȋndreptățire despre ȋnfățișarea unui univers rural, o pictură țărănească ȋn care să se oglindească acesta nu există decât cel mult ca decor al unor scene din bisericile de lemn. Universul rural se reflectă ȋn ceramica țărănească, ȋn țesături, ȋn sculptura decorativă și ȋn cea utilitară, ȋn produsele artistice ale diverșilor meșteșugari țărani, nicidecum ȋn pictură. (Arta naivă propriu-zisă nu este populară, ci cultă.) Concluzia este că la oră profesorul va trebui să vorbească despre pictura cu tematică rurală a unui Nicolae Grigorescu sau Theodor Aman, așadar tot despre „cultura cultă”. Artele plastice țărănești vor rămâne tot ȋn afara criteriilor estetice pe care caută să le inculce școala tinerelor generații.

Ȋn clasa a XII-a, cele 11–15 texte și câteva studii de caz care vizează perioada interbelică și postbelică ocolesc cu desăvârșire folclorul, deși o parte dintre intelectualii de primă mărime din interbelic ȋl exaltau ȋn texte devenite celebre (dacă s-ar studia măcar unele dintre acestea – de pildă Folclorul ca instrument de cunoaștere, al lui Mircea Eliade, ca să invocăm un text lejer ca ȋntindere, potrivit pentru uzul didactic –, componenta nedreptățită a culturii române ar avea mult de câștigat).

Obiceiurile de iarnă, sărbătorile din ciclul pascal, riturile de trecere, literatura populară sapiențială sau cea narativă, arta și meșteșugurile tradiționale – iată doar câteva exemple care ar putea fi abordate cu folos ȋn cadrul unor studii de caz, la clasă, dacă programa școlară ar ȋncuraja studierea folclorului. Elevii români sunt de multe ori ei ȋnșiși purtători de folclor sau măcar „utilizatori experimentați” ȋn stare adesea să deosebească autenticul de contrafacerile „pășuniste” mai bine decât profesorii lor. Credem, deci, că „resursa umană” care ar putea contribui major și interactiv la transmiterea cunoștințelor despre folclor o reprezintă chiar unii dintre elevii noștri și ni se pare o mare pierdere faptul că aceste cunoștințe ale lor rămân neexploatate.

La Bacalaureat, marea evaluare pentru care elevii se pregătesc de fapt aproape exclusiv ȋn toată perioada școlarității liceale, vine confirmarea practicilor din clasele IX–XII: nici subiectul al doilea (text argumentativ), nici subiectul a treilea (eseu structurat) nu pornesc de la texte din literatura populară. Se confirmă astfel „despărțirea” culturală a elevilor de universul rural din care mulți provin și trebuie să constatăm cu regret că tocmai școala este aceea care ȋi orientează ȋn această direcție perdantă la nivel identitar, socio-cultural și spiritual.

Deruralizarea nu este nicidecum echivalentă cu urbanizarea. Rezultatul ei pe termen lung nu este transformarea actualilor elevi de la sate și din micile noastre orășele ȋn niște „campioni ai urbanității”, ci dizolvarea profilului lor cultural caracteristic mediului ȋn care mulți dintre ei s-au format și deriva identitară ȋn mijlocul unei lumi străine și angoasante.

Dacă absența folclorului din programa de liceu și din formularea subiectelor de bacalaureat la Limba și literatura română este un semnal, așa cum s-ar părea, nu este nicidecum un semnal pozitiv.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Inadecvarea argumentelor prezentate în text este donquijotescă. În mod obiectiv, explicația stării de fapt semnalate vine din criza românească de identitate din modernitate. Câteva simptome ale acesteia: dispreț incomensurabil al elitelor intelectuale și politice moderne față de sat și comunitatea rurală; mixul păgubos al complexelor de inferioritate și de superioritate; raportarea bovaric-kafkiană la Occident; instrumentalizarea politică, jurnalistică, mentalitară a creștinismului răsăritean; precaritatea (supra-)viețuirii în comunitățile rurale moderne, dacă ne gândim doar la locuirea în bordeie și la procentele de analfabetism etc. Anonimitatea istorică în mileniul medieval ,,întunecat” se răzbună, iată, în epoca modernă.

  2. Programa e pentru profesori, nu pentru elevi. Profesorii au obligatia sa o puna in practica folosind metodica si planul de lectie, adaptat la clasa.

    Dar cine mai face astazi asa ceva (planuri, planificari…). Pe undeva e si dispretul fata de „hartii” si „documente de sertar”. Dar daca este acceptabil sa nu faci documente de dragul de a le face, este total inacceptabil sa nu le faci deloc.

    Cati profesori citesc pedagoie, didactica si metodica dupa ce termina facultatea ? Cati fac planurile alea de lectie nenorocite, mcar la 10% din lectie. Vorbesc aici despre niste notite cat de cat, ce le spui, de ce le spui etc… Nu vorbesc despre documente minuntate, cu zorzoane pe margini.

    Ideea e ca pentru orice an si clasa si pentru orice lectie trebuie sa te pregatesti, sa te adaptezi. Daca ramai la cititul programei si la predatul „dupa manual” (si alea vai mama lor, dar asta e alta poveste…) nu vei reusi in veci sa faci ceva.

    Da, folclorul formeaza identitatea, contribuie la sprirtul epocii si la idealul national (am spus vorbe mari, dar sper sa fiu inteles rational).

    Dar profesorul nu se poate retrage facand pe microprocesorul (stiti principiul de baza al programarii: „K bagi, K scoti!).

    „Mai cumpara si tu Itzic o carte de pedagogie”! :-)

  3. „Un copil de 15-16 ani” (ca să cităm formularea din articol) nu este capabil să înțeleagă, să aprecieze și să analizeze din folclor decât cel mult bancurile. Folclorul se poate studia la nivel universitar și/sau post-universitar, de către oameni care își fac o carieră din asta. Însă la nivel de liceu folclorul poate fi util doar ca o componentă a îndoctrinării naționaliste, iar asta ar fi o direcție greșită în zilele noastre.

    Limba și literatura română se studiază oricum excesiv în liceu, programa pare făcută pentru cei care vor deveni cadre didactice în domeniu. Însă marea majoritate a elevilor de liceu NU vor deveni cadre didactice. Iar dintre cei care vor deveni, viitorii profesori de limba și literatura română sunt încă și mai puțini.

    Există o anumită fascinație pentru folclor și pentru literatura română în general, din partea cadrelor didactice de specialitate. E foarte bine pentru acele cadre didactice, înseamnă că au făcut o alegere potrivită în materie de carieră profesională. Însă marea majoritate a publicului nu împărtășește respectiva fascinație, iar programa de liceu trebuie să se adreseze majorității elevilor. Nu viitoarelor cadre didactice.

    • Folclorul ar trebui INTEGRAT nu STUDIAT.

      Cred ca pe undeva cam asta vrea sa spuna (indirect) si autoarea.

      Ideea e ca trebuie integrat intr-o forma deigerabila in accord cu principiile pedagogice („corepsunzator nivelului de dezvoltare al varstei” e unul din ele). Asta tine mult de profeor (si doar partial de programa).

      Adica, stii, daca e sa studiezi „Calusarii” vei vedea cat e de dificil si complicat. Asta insa nu trebuie sa ne opreasca sa admiram jocul respective si sa analizam atat cat putem si cat e necesar din perspectiva identitara, nu folcloristica sau filosofica.

    • Chiar sunteti amuzant! Folclorul in mediile rurale dar si urbane a fost o chestiune de mase. Nu era/este deloc ceva elitist, nu elitele intelectuale au creat folclorul! El poate fi inteles de la varstele cele mai mici pana la varste inaintate, de la cei mai putin educati pana la cei mai educati. Nici nu se pune problema sa nu poata fi inteles decat la universitate! Adica niste tarani cu mai multa sau mai putina carte sunt in stare sa il inteleaga, dar un elev de scoala generala sau un licean, nu! E amuzant, mai ales ca folclorul include si basmele care clar sunt destinate si copiilor!
      Cat despre ” îndoctrinării naționaliste”, este tipic al urii de extrema stanga impotriva a tot ce este specific fiecarei culturii. Totul trebuie nivelat! Floclorul face parte din cultura fiecarui popor si a fiecarei etnii!

  4. FOARTE IMPORTANT: in fine un mesaj pro-folclor, NE-PASUNIST.

    Si, la fel de important, BINE STRUCTURAT. Adica are inceput, mijloc si sfirsit. Adica e INTELIGIBIL. Semn ca „umanioarele” nu sint neaparat dusmane ale discursului socrato-platono-aristotelic.

    In atentia Doamnei Cosima Rughina ! (care incearca sa spuna ceva, insa – alas – COMPLET DESTRUCTURAT).

    Totul e o chestiune de metoda.

    METODA STIINTIFICA.

    The rest is silence.

  5. Stimata doamna,

    Dacă ați cunoaste programa şcolară, ați ști că elevii sunt dopați cu folclor în clasele V-VIII, ei avand de studiat: doina, balada, basmul, snoava, proverbele şi zicatorile. Doina există in manulalele de a 5a, 6a, 7a, 8a, balada, de la a sasea la a opta, basmul intr-a cincea şi a şasea etc.

    In plus, curriculumul e orientativ. Abordarea oricarei teme se face la alegerea profesorului astfel incat cand predai, de pildă, Meșterul Manole al lui Blaga e cvasiimposibil, dacă stii un pic de carte, să nu faci paralela cu balada populara etc. Sau Harap Alb paralela cu basmul popular. Zau. Hai sa ne ingrijoram de problemele reale ale învățământului romanesc.

  6. Articol bun, dar prea lung.
    De aici si comentariile.
    – @ Dedalus,
    nu este vorba de programa scolara, ci lipsa din programa scolara a folclorului. (Da, „pe vremea me” :P se faceau planuri de lectie pentru fiecare ora. N-am ajuns sa „imbatrinesc” in invatamint sa aflu daca planurile de lectii le faceau si venerabilii dascali.)
    Si nu e vorba despre cit de pregatiti/nepregatiti sint unii profesori, ci, repet, e vorba despre lipsa folclorului din programa scolara. Un fel de a ne rusina de origini.
    – @ Harald: „copii de 15-16 ani nu inteleg folclorul” asa ca e destinat sa-l invete doar studentii. „Folclorul se poate studia la nivel universitar și/sau post-universitar, de către oameni care își fac o carieră din asta”.
    Oare nu ar trebui ca toate materiile sa fie studiate doar „la nivel universitar si/s-au post-universitar, de catre oameni care isi fac o cariera”?
    Pentru ca sa te specializezi in CEVA iti trebuie abc-ul insusit.

    Profesorii care intocmesc manualele sau Ministerul de unde se dau liniile directoare pentru manuale, nu vor sa scoata in evidenta ca am avea origini de tarani. Ci ca ne-am nascut invatati cu modernitatea, e sucul in care ne-am nascut si traim.
    Măi, ţărane, este este diploma specializarii ;)

    • Materia e „Limba și Literatura Română” și se studiază cu asupra de măsură, slavă Domnului! :)

      Folclorul nu are de ce să fie o materie de studiu în sine, iar dacă vrei să studiezi balada există destule alte opțiuni în afara folclorului românesc. Majoritatea națiunilor agreează baladele, dar nu e același lucru dacă îți place Love Hurts sau dacă ești îndoctrinat cu Miorița. Dacă rescrie cineva finalul, astfel încât să se termine cu o scenă în care venea cavaleria, sunt de-acord să promovăm și Miorița. Însă numai atunci! :P

      • @ Harald,
        cu parere de rau sa ti-o spun: comentezi pe linga.
        – niciunde nu se spune ca e necesara o materie separata Folclorul; dar folclorul face parte din literatura romana. Asta si deplinge autoare, ca lipseste. Si da exemle.
        Tu nu ai citit ce scrie Astrid Cambose?
        Nu mai sustii ca folclorul trebuie studiat doar de studenti si doctoranzi?

  7. E adevarat ca folclorul lipsește din liceu dar NU lipsește in scoala generala, unde isi are locul de fapt. In liceu gustul copiilor e spre viitor, spre o viata moderna spre alte literaturi deci e bine sa se adapteze programul cu texte moderne, similare cu ceea ce vor confrunta in viitor.
    Ceea ce lipseste cu adevarat e arta, cultura unei tari e definita de artă in contextul universal iar arta romaneasca e total necunoscuta mondial. In afara de Brâncuși (care e francez) in lume nu se stie nimic de altii care sunt la fel de „mari”. Arta si muzica s-au scos total din programa de liceu. Am avut norocul sa fac parte din ultima serie carea facut muzica dar nu si desen in liceu. Istoria artei ar trebui introdusă de asemenea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Astrid Cambose
Astrid Cambosehttp://contributors
Licențiată ȋn filosofie și filologie, doctor ȋn filologie (2013) la Universitatea din București. Ȋn prezent, membru al Departamentului de Etnografie și Folclor al Institutului academic ieșean de Filologie „Alexandru Philippide”, și editor colaborator al Editurii Humanitas (domenii de interes: memorialistică, istorie recentă).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro