sâmbătă, aprilie 26, 2025

Academia Română

În urmă cu aproximativ o lună, Ministerul Educației Naționale a lansat în dezbatere publică o așa-numită Strategie națională de educație parentală 2018-2025.
În esență, proiectul lăsa impresia că ar intenționa să pregătească introducerea unor lecții, cursuri de educație sexuală, după părerea mea mai mult decât necesare.
Marea problemă e că respectiva “strategie”, la a cărei întocmire au contribuit nu doar MEN, ci și Ministerul Sănătății și felurite ONG-uri, era prost gândită, lamentabil scrisă, cu formulări mai mult decât imprudente, cerându-le profesorilor, între altele, să “nu idealizeze familia tradițională”. Mai exact, unui fundamentalism atroce, unui național-ortodoxism exagerat din cale afară care grevează încă asupra societății românești în general, sus-menționata “strategie” le opunea un radicalism la fel de primejdios care nu are nimic ]n comun nici cu toleranța, nici cu diversitatea, nici cu alteritatea, valori și concepte pe care învățământul românesc are fără doar și poate obligația să le promoveze și să le transmită.
Toate acestea, dar și primejdia ca ceea ce părea a fi o nouă materie de studiu să fure, la propriu, din orele și așa puține pe care actualele planuri de învățământ le rezervă unor discipline fundamentale (Limba și literatura română, Matematica, Fizica, Limbile străine, dar și Educația fizică) au provocat reacții dure care au făcut ca MEN să decidă a nu-și mai asuma “strategia” pe care a retras-o de pe site-ul propriu.
Printre cei mai vehemenți critici ai “strategiei” cu pricina s-a aflat Academia Română care și-a făcut cunoscută poziția prin glasul Prezidiului venerabilei instituții. Textul “poziției” a fost postat pe site-ul Academiei la data de 6 iulie. L-am citit în repetate rânduri, cu speranța că e vorba despre o greșeală ce va fi rapid îndreptată, despre o glumă sinistră, un coșmar, că eu nu îi înțeleg esența, că ceva mi se întâmplă. Încă de la prima lectură, mi-au țiuit urechile de-a dreptul găsind în cuprinsul „poziției” cuvinte și sintagme ca, de pildă, “specific românesc”, “familia tradițională”, “viața socială, culturală, morală și creștină”, “fonduri provenite din străinătate” în așa fel folosite încât părea că ne-am întors în timp, în epoca național-comunismului de tip Ceaușescu. Textul „poziției” e agresiv, lasă impresia a fi fost conceput în laboratoarele Secției de propagandă a CC. al PCR, dă impresia unui amestec fetid, retrograd, pernicios între condeiul lui Nicolae Iorga, falsificat din rațiuni de propagandă naționalist-comunistă, și cel al lui Nicolae Ceaușescu. Un Ceaușescu resuscitat și dezlănțuit ca în plenarele pe teme ideologice de la Mangalia.
În fapt, Academia Română nu face decât să recidiveze. Să procedeze la fel de prost, de neinspirat precum a făcut-o, de pildă, în februarie 2017, atunci când nici mai mult, nici mai puțin decât 84 de nemuritori au dat publicității un document în care se pronunțau “cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale”, punând, în fapt, indirect la zid protestele #rezist și sărind pe față în ajutorul puterii actuale, dar și atunci când s-a cerut legarea de glie a absolvenților de instituții de învățământ superior din România.
Academia Română nu e deloc credibilă atunci când are opinii redactate în cel mai retrograd stil cu putință despre educația parentală, însă tace chitic invocându-și un fals apolitism, în fața stâlcirilor pe față ale esenței democrației, ale Statului de drept, ale ideii însăși de justiție. ale orientării pro-europene a țării de către un guvern și o majoritate parlamentară care îi cumpără tăcerea prin fonduri sporite și privilegii acordate cu nemiluita conducerii sale.
Am mai făcut apel în comentariile mele la cartea istoricului austriac Oliver Jens Schmitt România în 100 de ani Bilanțul uni veac de istorie (editura Humanitas, București, 2018). Acolo sunt identificate patru instituții care au asigurat etno-naționalismul ortodox în ultima o sută de ani și anume Biserica, Armata, serviciile secrete și Academia Română. Oliver Jens Schmitt se arată neiertător și cu acea Academie Română atât de idealizată din încă și mai idealizata perioadă interbelică, și cu Academia mustind de non-valori științifice și colaboraționiști notorii din perioada comunistă, și cu cea de după 1990 încoace. Adevărul e că Academia post-decembristă nu s-a prea grăbit să se curețe de gunoaie. Dimpotrivă, a operat puține excluderi, a făcut primiri controversate, acceptă să aibă printre componenții ei foști colaboratori dovediți ai serviciilor secrete comuniste care, la o adică, ar putea fi lesne acuzați de complicitate la crimă.
Greșeli au comis și alte Academii din Europa. Oliver Jens Schmitt dă în cartea sa chiar exemplul Academiei Austriece, dar care a publicat sub egidă proprie o Istorie critică a perioadei 1939-1945 și a alcătuit o comisie al cărei rost este acela de a studia critic și de a publica o istorie critică a Academiei Austriece. Va face și Academia Română același lucru sau mult prea sensibilă la “specificul românesc” intim legat de politica struțului și la “viața socială, culturală, morală și creștină” va tăcea chitic pe mai departe?
„Nemuritorii” ar trebui să știe că, totuși, nimeni nu este nemuritor, că vine și momentul judecății și că s-ar cuveni să facă ceva pentru ștergerea petelor de pe obrajii proprii și de pe aceia ai instituției din care fac parte.
Text apărut concomitent pe site-ul contributors. ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Nici o grijă. Nu e un fals. Nu e vorba de fake news.

    …“… “specific românesc”, “familia tradițională”, “viața socială, culturală, morală și creștină”, “fonduri provenite din străinătate” în așa fel folosite încât părea că ne-am întors în timp, în epoca național-comunismului de tip Ceaușescu. Textul „poziției” e agresiv, lasă impresia a fi fost conceput în laboratoarele Secției de propagandă a CC. al PCR, dă impresia unui amestec fetid, retrograd, pernicios între condeiul lui Nicolae Iorga, falsificat din rațiuni de propagandă naționalist-comunistă, și cel al lui Nicolae Ceaușescu. Un Ceaușescu resuscitat și dezlănțuit ca în plenarele pe teme ideologice de la Mangalia…. „…..

    Colaboratorii de ieri sunt și colaboratorii de azi. Cum au ajuns în „academie“ până 1989? Cine a rămas în „academie“ după eliberarea 1989? Alarmismul „academiei“ 2017: identitate, pericol, pedepse!! Telul „academiei“ și al lui Dragnea/PSD e același „naționalism etnicist izolaționist“. In loc de naționalcomunism autohton ieri, azi „românism ortodox tradițional“. Distanțare de occident ieri și azi.
    Mitologie dâmbovițeană de ieri, de azi și de mâine. Mai lipsește ceva?
    La centenar se vede ceva din patrimoniul literar 1918-1989-2018, din limbile (culturile) regiunilor istorice? Stau pe treptele vântului….

  2. „În esență, proiectul lăsa impresia că ar intenționa să pregătească introducerea unor lecții…”.
    Exprimarea rezuma perfect limbajul dublu al strategiei nationale asumate (nu si concepute) de MEN. Cat despre posibilele cursuri de „educatie sexuala”, probabil ca, domnule profesor, nu ati sesizat nuantele formularilor de tip „egalitate de gen” si „reeducare obligatorie a tuturor parintilor” care, sper ca sunteti de acord, asaza lucrurile in cu totul alta matca.
    Dar, desigur, daca scopul textului Dvs. este de a arata strict sincopele, eufemistic spus, generice ale Academiei Romane, aveti perfecta dreptate.

  3. Excelent articol despre Academia Romania, si absolut real.

    „Va face și Academia Română același lucru sau mult prea sensibilă la “specificul românesc” intim legat de politica struțului și la “viața socială, culturală, morală și creștină” va tăcea chitic pe mai departe?

    Nu, Acad. Romana e un stat paralel. Aici isi afla salasul fostii consilieri , fosti sefi, fosti rectori, generali SIE nedeclarati si asa mai departe. Eugen Mihaescu, caricaturist, membru PSD si PRM, membru de onoare al AR, e doar un exemplu din multe,prea multe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro