joi, martie 28, 2024

Academia second hand

Nu ne ajungea că avem o Academie Română în care își fac veacul tot felul de personaje lipsite de orice urmă de relevanță științifică. Inși în al căror cv  opera de bază este reprezentată de notele informative date Securității, de desenarea planurilor caselor foștilor directori ai „Europei Libere”, desene conștiincioase făcute tot la comanda și pentru uzul serviciilor secrete, al fostei poliții politice din RSR, și de laudele scrise la adresa lui Nicolae Ceaușescu.
Acestei Academii neepurate, așa cum s-ar fi cuvenit să fie la începutul anului 1990, dar care nici după acea dată nu a făcut dovada că ar pune prea mare preț pe criterii de eligibilitate reale, celor științifice trebuind să li se adauge, firesc, și cele morale, i s-a alăturat de ani buni o așa-zisă Academie a Oamenilor de Știință. Care, la rândul său, mustește de non-valori, de profitori, de inși arondați pe față sau doar mascat PSD, de turnători la fosta Securitate și de persoane cu dosare penale. Ba chiar cu consistente stagii de formare petrecute după gratii.
Academia Oamenilor de Știință (ASOR) a primit prin Legea bugetului de Stat pe anul 2020 o grea lovitură. Pur și simplu i s-a luat ciolanul. I s-au tăiat sursele de finanțare. Un act de dreptate. Academicienii aceștia, gen Vasile Burlui, Gheorghe Mencinicopschi, Alexandru Papari, Valeriu Tabără, Ecaterina Andronescu și alții asemenea lor, plus Ion Cristoiu, zis Coroiu, în calitatde de membru de onoare, dar și nesătulul Răzvan Theodorescu, pe post de cumulard (octogenarul face parte din ambele Academii) nu puteau să se împace cu statutul de nefurajați. Drept care traseistul politic Sorin Cîmpeanu, devenit din toamnă membru PNL, a inițiat un proiect de lege de așa-zisă repunere în drepturi a falsei Academii. Proiectul a fost susținut, firește, de d-na senatoare Ecaterina Andronescu. Cea care pare să o aibă pe mai departe drept model de viață pe repauzata întru Domnul Elena Ceaușescu. Ține morțiș și fostul ministru al Educației să semneze acad. dr. ing. Și să mai pună niște bani la o parte, doar atâția cât să aibă pentru înmormântare. Cum declara ea însăși că are. Facă- i-se voia!
Legea a fost votată săptămâna trecută. Alți bani, altă distracție, altă cheltuială neprevăzută cu care aleșii neamului împovărează tot mai debilul, mai fragilul buget de Stat al României.
Nu au girat această nouă lege ticăloasă, lege a imposturii retribuite și onorate din banii românilor, doar cei de la PSD ori parlamentarii care au mai rămas din ALDE. Nici vorbă. “Și-au adus aportul” la nouă bătaie de joc la adresa însăși ideii de valoare și parlamentarii PNL. Ba chiar, o cucoană de la Bihor, pe nume Florica Cherecheș, care e liberală cam tot la fel cum sunt eu Dalai Lama al Tibetului, a contribuit cu un amendament bizar. Pe care l-a argumentat cu larga recunoaștere științifică de care s-ar bucura academicienii second hand. Cu toții savanți de renume mondial.
Acum, din două, una. Ori dl. Ludovic Orban nu mai controlează defel partidul și predică precum Moise în pustiu atunci când le cere parlamentarilor să nu mai voteze legi de natură să împovăreze bugetul, fiindcă numai astfel se explică de ce primii care-i nesocotesc solicitările sunt aleșii peneliști, ori PNL face un mizerabil joc dublu. De data asta ținând morțiș să-i facă hatârul d-lui Sorin Câmpeanu. Căruia se pregătește să îi plătească din banii românilor trădarea.
Asta dacă nu cumva președintele Klaus Iohannis va face ceea ce trebuie să facă. Să respingă de la promulgare legea ticăloasă. Cea care duce la creșterea numărului de academicieni pe metrul pătrat. Dar și să le ceară peneliștilor să nu mai mintă. Și-au dat până azi suficient arama pe față.
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Oricum s-ar spune românii au, indiferent de pregătire, o enormă lipsă de caracter, de bun simț și un împătimit dar al parvenirii. Pare-se că acest popor, cu excepțiile care confirmă regula, este un popor lipsit de rasă. Oameni cu pretenții coboară demnitatea mult sub limita normalului. Este și cauza pentru care românii se îndreaptă către o fundătură greu de ocolit.

    • „…românii au, indiferent de pregătire, o enormă lipsă de caracter”.

      Probabil, dumneavoastră fie v-ați inclus între excepții, fie v-ați exclus, fiind în prezent parte a unui alt popor, dar ați păstrat numele românesc. În fine…

      Generalizările sunt întotdeauna riscante, iar cartea profesorului Daniel David m-a deazmăgit tocmai din pricină că premisele (datele statistice) s-au aflat mult în spatele concluziilor, care au prevalat.

      Eu, spre exemplu, cunosc numeroși oameni care „au caracter”, iar asta conduce în mod firesc către concluzia că depinde în foarte mare măsură de expriența personală, de mediul pe care îl frecventezi, locul în care trăiești. Fără vreo legătură cu cazul acesta, spre exemplu, o persoană care trăiește printre infractori, va spune că toți oamenii pe care îi cunoaște sunt lipsiți de caracter și va generaliza cu ușurință.

      Nu cred că românii sunt cei mai mari hoți de pe Pământ și, după cum arată istoria, nici nu au inventat ei hoția.

    • Poate tu ai „o enormă lipsă de caracter, de bun simț și un împătimit dar al parvenirii”.
      Eu, si muuuulti altii, nu ne gasim printre caracterizarile tale.
      Tu unde te situezi de arunci cu noroi?

    • @Constantin, @victor L: apecierea lui Lucian Nicolescu se refera la MEDIA romanilor, nu la TOTI. Nu s-a inteles ASTA ? E drept ca-n ultimii ani treaba cu „intelesul” si „ganditul” devine din ce in ce mai anevoioasa pentru MEDIA romanilor (ca si pentru altii). Cum a zis Murphy: „cantitatea de inteligenta e constanta, populatia e in crestere” :)

  2. „Academia Oamenilor de Știință (ASOR) a primit prin Legea bugetului de Stat pe anul 2020 o grea lovitură. Pur și simplu i s-a luat ciolanul.”

    Într-adevăr, în urma unui amendament și prin eforturile USR.
    După cum în mod corect observă autorul articolului, risipa din banii publici se face acum prin actul de benevolență asupra ASOR al PNL. De ce se face asta, de ce sunt numiți în funcții oameni controversați?!

    Este vorba exact despre ceea ce spuneam înainte de guvernarea actuală. Dacă avem în cele mai înalte funcții persoane vulnerabile, despre care diverse organisme, organizații, ori persoane private dețin dovezi că s-au urcat cu mașina peste pietoni în Dealul Cotrocenilor, sub influența băutirilor alcoolice fiind, spre exemplu, ele pot fi șantajate.

    În acest context, sunt aplicate presiuni pentru ca în funcții publice să fie numite de asemenea persoane vulnerabile, care au datorii, ori trebuie să răspundă comenzilor unor alte persoane cu vulnerabilități. În acest mod se alcătuiește o piramidă a puterii de tip mafiot, cu numiri și alocări bugetare aparent inexplicabile.

    Așa se creează vulnerabilități la securitatea națională, inclusiv prin devalizarea averii publice, când cei aflați în funcții publice înalte se află la dispoziția, sub comanda, diverselor organizații ori persoane care îi șantajează. Încă suntem departe de reforma social-politică de care România are nevoie.

    • Guvernul PNL este minoritar.

      Cu misiunea (acceptata?) de a netezi revenirea in forta a PSD.

      Istoria se repeta- Guvernul Ciolos.

      ==

      USR refuza sa se pozitioneze, PMP e prea mic.

      Rezultatul e ca din cand in cand, PSD ia cate o vacanta de la guvernarare. Dar nu si de la robinete.

      La robineste sunt conectate grupuri transpartinice – toate stiute bine in fiecare domeniu.

      Statul capturat.

      • @ Dedalus _ „Statul capturat.”

        Da, dar cu unele observații…

        NUu cred că PNL dorește revenirea în forță a PSD. Nici unii dintre membrii PSD nu cred că mai poate reveni în forță, motiv pentru care se orientează spre ProRomânia (noul PSD). Sprijinul PNL pentru PSD este conjunctural, dar nu face bine nici PNL, nici democrației românești, atâta câtă este.

        Spre deosebire, guvernul Cioloș avea doi viceprim-miniștri, d-nii Dîncu și Borc, de la PSD și PNL, care guvernau de fapt, iar PSD și PNL îl amenința permanent (realmente!) cu demiterea, atacându-l și făcând astfel campania electorală. Situația actuală este esențial diferită.

        USR a cerut în repetate rânduri să participe la guvernare, dar a fost respins de PNL. Cu privire la Academia de Carton USR nu doar că s-a poziționat, dar este partidul care a depus amendamentul prin care i s-au luat banii.

  3. Cand vezi asemenea comportamente din partea unor indivizi lipsiti de caracter,apartinatori ai unor curente politice diferite facand insa parte din ceea ce numim „clasa politica” a Romaniei devine mai usor de inteles de ce o parte a alegatorilor obisnuiti au tras concluzia,exprimata simplu si pe intelesul tuturor :

    – PNL si PSD = aceeasi mizerie !

    Astept din partea PNL ( in apararea propriilor membri lipsiti de bun simt ) o explicatie de genul :

    – Ai lor sunt mai lipsiti de bun simt decat ai nostrii !!

  4. Dle. Morariu, cred ca a venit timpul sa admiteti ca PNL-ul nu se deosebeste cu nimic de PSD. Nu mai este cazul sa incercati sa le „scuzati” actiunile. Stiu, e greu, nu sint partizan al PSD dar sint profund dezamagit de ce face PNL.Tot asa inainte si ne vom trezi din nou cu PSD la cirma tarii.

  5. D-ul Orban, nu numai partidul nu-l controleaza, nimic nu controleaza, a devenit trompeta lui Johanis, precum Boc al lui
    Basescu, pe vremuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro