joi, martie 28, 2024

Acţiunile diasporei româneşti l-au enervat pe Nicolae Ceauşescu (iunie – noiembrie 1989)

Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de ani de la ultima realegere a lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al Partidului Comunist Român. Unul dintre şabloanele propagandistice folosite atunci începea cu sintagma „strânşi uniţi în jurul conducătorului iubit”, iar în continuare nu era uitată Elena Ceauşescu – academician doctor inginer, femeie, om politic, mamă devotată ş.a.m.d. (evident, fără calificativul adevărat: impostoare). La şedinţele rituale ale Congresului al XIV-lea al P.C.R. (20-24 noiembrie 1989) nu a îndrăznit absolut nimeni să critice în mod public aberantul şi sinistrul cult al personalităţii, edificat de cuplul prezidenţial timp de un deceniu şi jumătate cu ajutorul slugilor care au gravitat în cercul cel mai înalt al puterii politice din România, în jurul lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu.

Dar cine era, de fapt, Nicolae Ceauşescu? A reuşit acesta vreodată să îşi exprime deschis opiniile despre propria carieră profesională? Sunt două întrebări care pot să apară dacă analizăm două dintre declaraţiile preşedintelui de atunci al României. Orgoliul lui Nicolae Ceauşescu a depăşit cu mult rezultatele muncii sale fizice din tinereţe şi, în dialogurile cu oaspeţii străini care îl vizitau, apăreau uneori situaţii stânjenitoare pentru cel care s-a înscăunat în martie 1974 preşedinte al României. De exemplu, la întâlnirea pe care a avut-o cu Jerome Davis, preşedintele Societăţii Sociologice Orientale din S.U.A. (Bucureşti, 31 iulie 1969), s-a desfăşurat următorul dialog:

Jerome Davis: Cu ce v-aţi ocupat înainte de a fi preşedinte?

Nicolae Ceauşescu: Înainte de a fi preşedinte sau în general?

Jerome Davis: În general.

Nicolae Ceauşescu: Muncitor. Însă după aceea, după 23 August 1944, am lucrat în diferite domenii de activitate.

Jerome Davis: Doriţi să ne spuneţi câteva cuvinte? […]”.

Din acest dialog se poate observa în primul rând faptul că Nicolae Ceauşescu nu dorea să discute despre cariera sa de „muncitor”. Totodată, el se considera deja preşedinte al României şi cazul nu este singular. În interviul pe care l-a acordat ziaristului american Cyrus Sulzberger la 30 octombrie 1968, la Bucureşti, a apărut o situaţie asemănătoare:

Cyrus Sulzberger: Domnule preşedinte, când vă aruncaţi o privire retrospectivă asupra vieţii dvs., care este persoana (bărbat sau femeie), care a avut cea mai mare influenţă asupra formării persoanei dv.? Mă refer la persoane care sunt sau nu în viaţă, cum ar fi Socrate, Karl Marx, mama dv., vreun profesor sau învăţător pe care l-aţi avut în şcoală sau altcineva.

Nicolae Ceauşescu: Nu mi-am pus problema aceasta în mod deosebit, mai cu seamă în ultimul timp. Dacă ar fi totuşi să răspund mai la general, ar fi influenţa pe care am primit-o atunci când am luat legătura cu mişcarea revoluţionară din România. Aceasta a fost prin 1932.

Cyrus Sulzberger: Eraţi foarte tânăr atunci (Nota bene: Nicolae Ceauşescu a împlinit 14 ani la 26 ianuarie 1932! – nota P. Opriş).

Nicolae Ceauşescu: Da”.

În acest caz se poate remarca şi o incapacitate a liderului comunist de a-şi exprima sincer şi deschis aprecierea faţă de anumite persoane sau personalităţi, fapt ce ar putea să ne ofere o explicaţie logică din domeniul medical pentru evoluţia ulterioară a sa către megalomanie.

Exagerarea şi ambiguităţile existente în răspunsurile lui Nicolae Ceauşescu privind propria carieră profesională din perioada interbelică şi din timpul celui de-al doilea război mondial denotă o făţărnicie a liderului politic român şi o lipsă de respect faţă de auditoriul său – care putea să se informeze şi pe alte căi despre cariera ucenicului de cizmar care a devenit agitator comunist şi, după ocuparea României de către trupele sovietice, a fost promovat pe linie de partid până în cele mai înalte funcţii de demnitar ale statului român. Competenţa profesională nu mai avea nici o relevanţă în momentul în care pe scenă apărea agitatorul cu carnet roşu de membru al Partidului Comunist Român în buzunar şi cu lozincile sale sacrosante, urmând întocmai exemplul oferit de autorităţile de la Moscova.

Revenind la anul 1989, declaraţiile lui Nicolae Ceauşescu din vara acelui an ne dezvăluie o persoană nervoasă şi iritată de schimbările care se efectuau în alte state comuniste din Europa. De exemplu, preşedintele României a fost deranjat vizibil de ceremonia care s-a desfăşurat la Budapesta pentru reînhumarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy, fost prim-ministru al guvernului R.P. Ungare în perioada 1953-1955 şi în toamna fierbinte a anului 1956. În cursul zilei de vineri, 16 iunie 1989, televiziunea ungară a transmis în direct imagini de la locul de desfăşurare a evenimentului comemorativ, între orele 09.00 şi 16.00.

Organizarea de funeralii naţionale pentru fostul prim-ministru al Ungariei a fost considerată de Nicolae Ceauşescu drept o acţiune deosebit de periculoasă pentru comunismul pe care îl propovăduia. Această idee apare şi în stenograma şedinţei din 16 iunie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. – reuniune desfăşurată chiar în ziua în care, la Budapesta, erau reînhumate osemintele lui Imre Nagy.

Tot atunci, Nicolae Ceauşescu i-a criticat şi jignit pe românii care au ajuns în capitala Ungariei, astfel: „Au găsit câţiva derbedei; oricine poate să găsească derbedei şi să se denumească „România liberă” – au primit o serie de legionari în aceste zile din Occident – aşa-zisa „Uniune a românilor liberi” – că sunt tot felul de grupări fasciste care şi-au găsit locul şi au participat la aceste manifestări în Ungaria.

Nu se pot admite asemenea lucruri! Oriunde s-ar întâmpla, trebuie să luăm poziţie şi am luat poziţie! […]

Avem posturi de radio, unele să fie mai active pe problemele acestea, să nu tratăm numai în general!

Apărarea socialismului este obligaţia tuturor comuniştilor! Oriunde este în pericol socialismul, trebuie să-l apărăm! Aceasta este situaţia! (subl.n.)”.

Deşi în zvonurile care circulau la acea vreme în România se putea observa cu uşurinţă faptul că românii nu doreau ca Nicolae Ceauşescu să fie reales în funcţia de secretar general al P.C.R. la Congresul al XIV-lea, membrii Comitetului Politic Executiv au aprobat în mod tacit, în şedinţa din 13 noiembrie 1989, ideile principale din raportul care urma să fie prezentat de Nicolae Ceauşescu în prima zi a Congresului, precum şi modul de desfăşurare a lucrărilor în forul suprem al partidului. În acest fel, membrii Comitetului Politic Executiv l-au girat din nou pe Nicolae Ceauşescu pentru a se menţine la putere, iar lipsa lor de reacţie faţă de schimbările majore de pe continentul european din toamna anului 1989 a avut consecinţe negative atât pentru propriile cariere politice, cât şi pentru cetăţenii României în anii care au urmat.

Trei zile mai târziu, membrii Comitetului Politic Executiv au fost convocaţi de urgenţă de Nicolae Ceauşescu din cauza demonstraţiilor care au avut loc în faţa ambasadelor României de la Moscova, Budapesta, Praga şi Berlin. Cetăţenii care au protestat atunci în capitalele celor patru state europene – împotriva realegerii lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al P.C.R. – au primit din partea acestuia acelaşi cuvânt jignitor: „derbedei”.

Este interesant de remarcat faptul că Nicolae Ceauşescu şi-a adus aminte la 16 noiembrie 1989 despre cazul de spionaj din 1971-1972 al generalului român Ion Şerb, în contextul unor „manifestări «în cinstea Congresului [al XIV-lea al P.C.R.]», care au avut loc la ambasadele noastre la Moscova, la Budapesta, la Berlin şi la Praga, organizate de diferite grupuri mici, după cum se arată, dar care sunt elemente, cum spun cei de la Moscova, declasate, fără serviciu, studenţi, speculanţi şi membri ai unor grupări extremiste, sub influenţă occidentală (subl.n.)” [1]. În şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. convocată în mod special, preşedintele României i-a criticat pe membrii grupurilor anticomuniste româneşti din capitalele U.R.S.S., Cehoslovaciei, Ungariei şi Republicii Democrate Germane după exact o săptămână de la transformarea Zidului Berlinului într-o imensă piesă de muzeu în aer liber. Nicolae Ceauşescu îi considera vinovaţi pe liderii politici de la Moscova şi Budapesta pentru că au permis acele manifestaţii publice în faţa ambasadelor României şi a insistat mult pe ideea complotului internaţional împotriva ţării pe care o conducea: „Probabil că unii vor să şi provoace, să sustragă atenţia! Este clar că agenţi au avut şi mai au şi acum în România! La timpul respectiv am condamnat pe generalul Şerb, care pe urmă a venit şi a recunoscut faptele. Dar trebuie să luăm o atitudine foarte fermă şi orice trădare trebuie lovită fără nici un fel de clemenţă! […] Scopul este acelaşi – de a încerca, pe calea aşa-zis paşnică – reinstaurarea societăţii capitaliste, adormind vigilenţa popoarelor, corupând, făcând promisiuni şi recurgând la toate mijloacele şi la toate căile. Să adoptăm o poziţie foarte fermă şi pe plan internaţional, şi în ţară! Acum vedem că ce bine este că am plătit datoria!? Ce ne-ar fi frecat ăştia! (subl.n.)”.

Era vorba despre datoria externă a României, pe care tot Nicolae Ceauşescu a aprobat-o şi supervizat-o, iar la sfârşitul anilor ’70 a scăpat-o de sub control din cauza finanţării unor investiţii nerentabile în economia naţională. Aceasta a fost achitată în întregime şi înainte de termen în deceniul următor – total nejustificat şi în mod greşit din punct de vedere economic, în opinia noastră – deoarece era foarte dificil pentru Nicolae Ceauşescu să răspundă coerent şi convingător unor investitori străini care doreau să cunoască amănunte despre eficienţa economiei româneşti. În definitiv, ei erau interesaţi de rentabilitatea afacerilor lor cu autorităţile comuniste de la Bucureşti, dacă puteau să-şi recupereze banii rapid şi dacă eventualele pierderi economice aveau un caracter temporar sau permanent. Existau şi cetăţenii români care trăiau în ţară şi erau capabili să pună sub semnul întrebării planul lui Nicolae Ceauşescu de a rezolva criza politică, economică şi socială prin care trecea România, însă aceştia se aflau sub ameninţarea permanentă a unui sistem represiv (în primul rând, Securitatea, Miliţia şi aparatul judecătoresc – toate fiind obediente faţă de piramida puterii politice comuniste), iar aparatul propagandistic al P.C.R. dădea tonul pentru adularea celui care s-a încăpăţânat până la 25 decembrie 1989 să creadă că este un geniu politic şi că are dreptul şi chiar datoria să conducă poporul român împreună cu soţia sa.

Protocolul şi stenograma şedinţei din 16 noiembrie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a hotărât ca ambasadorii României de la Budapesta, Berlin, Moscova şi Praga să protesteze pe lângă guvernele Ungariei, R.D.G., U.R.S.S. şi Cehoslovaciei (în urma încălcării aşa-ziselor norme de drept internaţional de către manifestanţii care au demonstrat în faţa ambasadelor României din ţările respective).

PARTIDUL COMUNIST ROMÂN

COMITETUL CENTRAL

Nr. 3305

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 1871 30 XI 1989

Protocol nr. 25 al şedinţei Comitetului Politic Executiv [al C.C. al P.C.R.] din ziua de 16 noiembrie 1989

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român.

Au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Olteanu Constantin, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ştefan, Gere Mihai, Gâdea Suzana, Matei Ilie, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Petrescu Barbu, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ioan.

Au fost invitaţi tovarăşii: Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu.

Şedinţa a început la ora 18.00 şi s-a terminat la ora 18.15.

În legătură cu manifestările provocatoare, de tip fascist, ale unor grupuri de elemente declasate, extremiste, ce au avut loc în faţa ambasadelor Republicii Socialiste România de la Moscova, Budapesta, Berlin şi Praga, Comitetul Politic Executiv al C.C. al P.C.R. a indicat ca ambasadorii ţării noastre în capitalele respective să protesteze pe lângă guvernele U.R.S.S., Republicii Ungare, Republicii Democrate Germane şi Republicii Socialiste Cehoslovace pentru încălcarea normelor elementare ale dreptului internaţional şi a principiilor ce trebuie să stea la baza relaţiilor dintre state, atrăgând atenţia că vor purta întreaga răspundere pentru asemenea activităţi revizioniste, iredentiste şi antiromâneşti.

ss. Nicolae Ceauşescu

Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.

Nr. 1871 30 XI 1989

Stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 16 noiembrie 1989

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România.

La şedinţă au participat tovarăşii: Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Ciobanu Lina, Coman Ion, Dăscălescu Constantin, Dincă Ion, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Mănescu Manea, Niculescu Paul, Constantin Olteanu, Oprea Gheorghe, Pană Gheorghe, Popescu Dumitru, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ştefan, Gere Mihai, Gâdea Suzana, Matei Ilie, Milea Vasile, Mureşan Ana, Pacoste Cornel, Petrescu Barbu, Postelnicu Tudor, Radu Constantin, Radu Ion, Stoian Ion, Szasz Iosif, Toma Ioan, Totu Ioan, Ursu Ioan, Bărbulescu Vasile, Curticeanu Silviu.

Şedinţa a început la ora 18.00 şi s-a terminat la ora 18.15.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Tovarăşi, am convocat această scurtă şedinţă pentru a lua cunoştinţă de unele manifestări „în cinstea Congresului”, care au avut loc la ambasadele noastre la Moscova, la Budapesta, la Berlin şi la Praga, organizate de diferite grupuri mici, după cum se arată, dar care sunt elemente, cum spun cei de la Moscova, declasate, fără serviciu, studenţi, speculanţi şi membri ai unor grupări extremiste, sub influenţă occidentală.

Dar ceea ce reiese – că toate de fapt au un numitor comun şi un rol activ îl au peste tot cei din emigranţii unguri. Peste tot manifestă un caracter antiromânesc şi activ, cu lozinci de revizuire a graniţelor; sunt cuprinşi în tot felul de Fundaţii, de Uniuni, de grupuri tot felul de derbedei. Ei se numesc membri ai Partidului Muncitoresc Socialist Polonez, care până acum nu sunt recunoscuţi. În R.D. Germană, „Noul forum”, la Moscova chiar un grup din Ungaria au împărţit nişte manifeste care cereau ca şi în Uniunea Sovietică să se formeze aşa-zisul „Partid Radical Socialist”.

Sigur, ceea ce este – cam peste tot – totuşi organele de ordine nu au luat măsuri pentru a împiedica aceste manifestări.

La Moscova au intervenit ca să-i împrăştie, la Praga au venit mai devreme şi după aceea au intervenit din nou, la Budapesta, ca de regulă, au încurajat şi au sprijinit aceste manifestări.

Este evident că toate au un caracter legat de oficiile acestea de spionaj, de agenturile străine şi unii apreciază, probabil că este o strânsă legătură între serviciile sovietice şi americani.

Ziariştii străini spun că la Moscova ar fi o filială a Partidului Radical Transnaţional, cu sediul la Budapesta.

Tov. Ion Stoian: Aşa-numitul partid a avut ultimul congres la Budapesta şi îşi are sediul acolo.

Tov. Nicolae Ceauşescu: Cei din Ungaria au distribuit şi un Statut care să stea la baza constituirii unei filiale în Uniunea Sovietică.

Devine şi Uniunea Sovietică o filială a Budapestei!?

Sigur, în general, după felul cum au avut loc manifestările în ţările unde s-au desfăşurat, în Uniunea Sovietică se acţionează, ca şi în trecut, în „numele noului socialism real”.

Corespondenţii străini cunoşteau de aceste manifestări, aşa că toţi acţionează acum în numele aşa-zisului „spirit al libertăţii”, că oamenii au dreptul să manifeste, să-şi spună părerile, deşi este în contradicţie cu normele elementare ale dreptului internaţional şi a acordurilor internaţionale.

Cred că este necesar – deşi unii tovarăşi au luat legătura prin ambasadele noastre din ţările respective –, nu aici la Bucureşti, să se protesteze şi să se atragă atenţia asupra normelor dreptului internaţional şi că poartă întreaga răspundere.

Să vă documentaţi bine ce prevăd normele internaţionale şi să se arate că sunt în totală contradicţie, nu cu relaţiile dintre ţările socialiste, că nu mai ştii care sunt ţări socialiste sau care nu sunt ţări socialiste, dar cu principiile elementare care trebuie să stea la baza relaţiilor între state!

Să se arate că vor purta întreaga răspundere pentru asemenea activităţi revizioniste, iredentiste, antiromâneşti, că aceste manifestări au un caracter fascist, provocator. Aşa trebuie peste tot caracterizat!

Le-am mai dat răspunsul în anul 1968, când au avut loc demonstraţii, o să le mai dăm şi acum răspunsul!

Este clar, în Uniunea Sovietică sunt cercuri care regizează şi desfăşoară toată această activitate. Şi un ziar japonez a spus că toate aceste acţiuni sunt dirijate de Gorbaciov.

Aţi văzut astăzi şi interviul lui [Egor] Ligaciov din care reiese ideea că socialismul are suficiente forţe şi nu trebuie mers pe calea capitalismului. Este o problemă pe care trebuie să o rezolve ei, dar orice amestec şi orice manifestări în faţa ambasadei noastre trebuie respinse cu toată fermitatea şi nu trebuie admise în nici un fel! Nu este prima dată când au făcut asemenea lucru!

În trecut, sub alt pretext, că nu urmăm socialismul real şi să nu ne abatem de la calea socialistă şi acum că nu acceptăm întoarcerea la capitalism. Aceleaşi forţe, aceiaşi oameni – care de fapt vor să reîmpartă cu americanii sferele de influenţă!

În felul acesta să procedăm, cum am propus aici, şi vom vedea după congres! Acum să ne vedem de congres!

Probabil că unii vor să şi provoace, să sustragă atenţia!

Este clar că agenţi au avut şi mai au şi acum în România!

La timpul respectiv am condamnat pe generalul [Ion] Şerb, care pe urmă a venit şi a recunoscut faptele. Dar trebuie să luăm o atitudine foarte fermă şi orice trădare trebuie lovită fără nici un fel de clemenţă! Tot mai multă lume îşi dă seama de aceasta.

Aţi văzut, Partidul Comunist Portughez a luat o poziţie foarte bună. Nu mai spun de China, dar chiar într-un ziar din Pekin acum analizează şi ei aşa-zisa încercare de „revoluţie paşnică”, despre care spun că a acţionat şi la Pekin şi acţionează peste tot.

Scopul este acelaşi – de a încerca, pe calea aşa-zis paşnică – reinstaurarea societăţii capitaliste, adormind vigilenţa popoarelor, corupând, făcând promisiuni şi recurgând la toate mijloacele şi la toate căile.

Să adoptăm o poziţie foarte fermă şi pe plan internaţional, şi în ţară!

Acum vedem că ce bine este că am plătit datoria [externă]!? Ce ne-ar fi frecat ăştia!

Trebuie să fim foarte fermi!

Bun. Cu aceasta ridicăm şedinţa!

16 XI 1989

Note

[1] vezi si documentul declasificat CIA

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. ”Cea mai adîncă prostie nu exclude viclenia.”

    Un țărănoi sinistru, influențat de retorica legionară, ”ușor” reciclat de ruși.

    De fapt avem ASTĂZI o grămadă de ”intelectuali” (cu diplome pe bune) care, în esență, vehiculează cam aceleași idei.

    Adică scorniceșteanul bîlbîit ESTE un exponent semnificativ al ”tălpii țării” (departe de a fi devenit nesemnificativă în ultimii 30 de ani).

  2. Domnule Opriș felicitări!
    De treizeci de ani incercam sa ne luminam ce catastrofa cosmica ne-a lovit mai înainte, sistematic alți 50 de ani. Din acest punct de vedere revizitarea istoriei recente pare sa favorizeze (când nu abuzează) de studierea arhivelor unor instituții care se ocupau cu executarea unor decizii politice. Cu bune sau rele, execuțiile le putem analiza încă o suta de ani fără sa putem spune dacă suntem mai aproape de un adevăr istoric.
    Or, dacă deciziile erau luate in forul politic, este inacceptabila neglijarea arhivelor politice, in speța ale PCR. Prin faptul ca aduceți in atenția publicului cum se luau la vârful politicii hotărârile care aveau sa afecteze tot ce mișcă in țara cred ca este de bun augur pentru ca lasă deschisă o poarta spre un adevăr poate nu atât convenabil cât lămuritor.
    Citim in preambulul stenogramelor CPEx o serie de nume care se aseaza la sfat după care întreaga societate este inundata pana la sufocare cu maretele directive. Cum bunul simt refuza sa creadă ca factura intelectuala a preopinentilor avea anvergura căutării și impunerii argumentelor privind hotărârile adoptate o întrebare persista. Atunci ca și acum. Cine stătea la capătul celelalt al căștii decidenților? Vorbeau ei cu cuvintele lor sau erau simple portavoce?

    • Mulţumesc pentru felicitări. Poate să pară paradoxal, dar nu mă bucur în momentul în care scriu despre asemenea lucruri. Subiectul este interesant, însă uneori stau şi mă întreb ca dumneavoastră cine era în spatele unor asemenea oameni şi ce anume gândeau în momentul în care îi ascultau pe Nicolae Ceauşescu şi soţia lui.

  3. „În acest fel, membrii Comitetului Politic Executiv l-au girat din nou pe Nicolae Ceauşescu pentru a se menţine la putere, iar lipsa lor de reacţie faţă de schimbările majore de pe continentul european din toamna anului 1989 a avut consecinţe negative atât pentru propriile cariere politice, cât şi pentru cetăţenii României în anii care au urmat.”

    Imi amintesc din cand in cand scena din noiembrie 1989, cred ca de la Congresul XIV, in care Ceausescu a debitat, chipurile ironic amenintator la adresa imperialistilor si a ‘cozilor lor de topor’, poezioara cu ‘cand o face plopul mere/pere si rachita micșunele’, mostră de intelepciune populară scornicesteană.
    Coana Leana l-a privit pe Nicu de jos in sus aprobator si admirativ, iar Titi Duru aka Constantin Dascalescu (sau invers) si-a dat jos ochelarii si a inceput sa se stearga demonstrativ la ochi, chipurile de lacrimile de ras provocate de șefu’: ‘bă, ce le-a zis-o șefu, e dat dracu’, si cat umor are, nu ma pot opri din râs’.
    Peste nici o luna, Constantin Dascalescu se dezlipea de ceata panicată a lui șefu’ si se închidea intr-o cabină de WC din CC, ca sa nu plece cu elicopterul cu șefu’ in ultima calatorie a acestuia.

      • Mulţumesc. Ar fi interesant de studiat toate materialele video din 1989 care s-au păstrat, pentru a înţelege că nu suntem departe de epoca respectivă.

      • Folclorul spune ca a doua zi dupa „memorabila” cuvintare a Tovarasului, in unii plopi de pe marginea aleilor din complexul studentesc Regie, au aparut pere si mere puse de studenti.
        Ca atare, acel „si nici atunci” a fost infirmat de decembrie `89.
        NB,
        a mai ramas nedezlegata intrebarea „cine-a tras in noi, 21-22?”

        • in momentul asta cel care stie “cine-a tras in noi, 21-22?” cam trage copita.
          Nu stim daca mai apuca aniversarea si, din pacate, va fi ingropat cu onoruri

        • Nici nu are vreo importanta daca a fost adevarat sau nu. Eu am auzit ca s-ar fi intamplat povestea asta cu merele legate in plopi in vreo cinci-sase judete. Era un motiv de mandrie locala sa te lauzi ca si la tine in oras sau in judet i s-a dat cu flit taranoiului paranoic, si de fiecare data cand auzeam povestea că „si la… au legat studentii mere cu sarma in plopi” era un motiv puternic sa ne simtim imbarbatati ca se poate sa ii dam la cap monstrului decrepit.
          Probabil ca nu a fost adevarat, cel putin nu in toate cazurile, dar este un bun exemplu cum, in prostia lui, Ceausescu a folosit un ‘argument’ care a putut fi intors foarte usor impotriva lui. Cred ca in tehnicile de PR, are si un nume un astfel de procedeu.
          Prin 1983 am auzit o chestie similara care s-ar fi intamplat in gara din Adjud, cand un accelerat care oprise dimineata acolo, ar fi sosit si ar fi plecat, sub privirile sutelor de calatori din gara, cu o inscriptie scrisa cu creta pe unul din vagoane: „Ceausescu oltean prost, lasa painea cat a fost!”

  4. Am trait consecintele atat ale imprumuturilor in vederea retehnologizarii ramurilor principale ale INDUSTRIILOR ,in special prelucratoare,cu realul beneficiu adus dezvoltarii tarii ,precum si in timpul in care sumele uriase imprumutate pt.scopurile aratate mai sus au devenit investite in megalomanii de combinate total nerentabile,in conditiile in care ex.ROMANIA nu dispunea de resurse minerale de molibden,volfram,nichel ,azotat de argint s.a.
    INVESTITIILE nerentabile bagate in obiective energofage au grabit ca aceste resurse de finantare din bancile straine sa fie risipite ceeace a condus la atingeea unor macro deficite pe care guvernatorii bancii centrale-BNR nu au indrasnit sa o ridice in fata iubitului si inteleptului conducator-GUVERNATORI ai BNR-VASILE MALINSCHI,FLOREA si ministri de finante nescoliti nici macar cand,student fiind la ISE-fostul ISEP am avut in presesiune interdictia sa intram in institut deorece SE DADEA EXAMEN DE STAT-LICENTA ACTUALA de catre tov.si altii;
    am trait aceasta istorie ,precum si achitarea intempestiva a imprumuturilor;vai si amar ce am tras in ind.cablurilor ,conductorilor si materialelor electroizolante ,precum si in la fel de rentabila ind.a sticlei,portelanului ,ceramicii si geamului;ne-a lovit oprirea gazului si ult. a exportulu in cisterne cu saramura a sodei caustice cautata asiduu la export si ult. a lemnului ;nici acum aceste 2 industrii de osebit de dezvoltate nu si-au revenit,iar cea care a contribuit decisiv la ingroparea ei a fost un neam al tov-ului -VERONICA CEAUSECU ,fiica lui ILIE ;
    As avea multe de relatat si despre cum am fost pedepsit pt.ca am fost acuzat :ce faci d.ta politica statului si a partidului ?
    Te mutam in coloniile fabricilor sa le pui la punct.
    cu stima,dan v.stanescu/ 14.11.2019.

    • Vă mulţumesc pentru comentariu.Mi-aţi oferit noi puncte de reper pentru cercetările viitoare.
      Cu stimă, Petre Opriş

    • Incredibil si de neacceptat este ca un numar de pseudo istorici pseudo patrioti din Scoala lui Iulian Vlad, cosmetizeaza mortul si lanseaza in spatiul public lamentari cum ca „am avut o industrie care producea de toate, platforma Pipera era ultimul racnet al electronicii mondiale, la Craiova se fabricau locomotive Diesel electrice super performante sub licenta Sulzer, tractoarele si camioanele romanesti umpleau mapamondul” si alte asemenea cretinisme inflacarate, incat ma intreb daca respectivii sunt doar platiti de ascutitorul de creioane al lui Iulian Vlad (Aurică Rogojină) sau sunt si tâmpiți la greu (cel putin unii dintre ei).

  5. Interesant articolul.

    Citind stenogramele diverselor sedinte ale CEPEX din ultimii ani ai regimului, publicate de dl. Opris sau din alte surse, raman mereu surprins de faptul ca Pingelica le mai organiza. Nu ar fi fost mai simplu sa le trimita tutoro babuinilor din condicerea partidului direct textul „komunikat-ului”?! Oricum nu se mai discuta nimic nici macar formal. Macar de i-ar fi pus pe toti aia sa aplaude, sa cante, sa faca si ei ceva genoflexiuni acolo nu sa zaca ca mobila…

    • Comunismul devenise o chestiune sacră şi ritualul trebuia urmat. Liderii respectivi erau atei şi se închinau doar la steagul roşu, cu secera şi ciocanul.

      • Exact!
        Ritualul trebuia infaptuit. Altfel si-o luau aia-n cap, fiecare pe tarlaua lui.
        Ce faceau prim-secretarii de judet, era aproape de ce fac acum baronii locali numai ca, cu diferite ocazii erau convocati sa sarute papucu’.
        Si sa vada care-s limitele (*) zilei, permise: cate case pot avea pe persoana, cate masini, … etc. Sa se bucure de puterea lor, dar sa nu-l depaseasca in putere pe tovarasu’, care ii cam tragea de urechi cand afla si-l muta pe respectivul pe alta ramura.
        Intre timp, nu-i vorba… se bucurau de toate avantajele, inclusiv structuri din securitate la dispozitie, ca sa-si tina sclavii – sclavi…

        (*) De cand „ne-am castigat libertatea” s-au tot marit si limitele astea (ajunse aproape de limita suportabilitatii)

  6. Excelentă expunere!
    Oare există stenograme de la ședințele partidelor de după 1990? Măcar intre anii 1990-1995. Restul de 25 de ani să-i mai lăsăm, puțin, în ceapă.

  7. Sa va spun ceva vesel:In ziua Congresului al XiV-lea din 1989 , venind acasa de la servici,am gasit-o pe mama mea in fata televizorului cu un caiet si un creion in mana. La intrebarea mea plina de mirare „ce faci mama?” ,mi-a raspuns cu umor;”pana acuma a spus de trei ori REALIMENTE”!
    Poate ca generatia tanara ar trebui sa stie si care era vocabularul stalcit si stereotip al propagandei comuniste .deoarece de aici au fost plomovati ulterior unii impostori si ignoranti politici care ne mai conduc si in zilele noastre !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro