miercuri, iulie 8, 2020

Activitatea CNSAS în primejdie?

Pe măsură ce promisiunile electorale se dovedesc, vorba Elenei Ceaușescu, „minciuni în falș”, iar situația economică a țării se deteriorează din ce în ce mai vizibil (să ne reamintim în grabă creșterea cursului de schimb, creșterea Robor, avertismentele tot mai categorice referitoare la posibile surprize economice neplăcute formulate de economiști redutabili și de stafful BNR, devenit el însuși ținta unor atacuri politice furibunde) PSD își intensifică plantarea în funcții a fidelilor.
Au primit în zilele din urmă job-uri importante, substanțial remunerate, inși care aveau nevoie de o sinecură cu care să își completeze pensia ori celelalte venituri. Sinecură plătită din tot mai secătuitul buget al țării. Puțin contează că personajele respective au un trecut cum nu se poate mai controversat, mai discutabil, câteodată chiar dosare penale pe rol ori condamnări răsunătoare. PSD le face cadou dregătorii, sfidează oamenii cinstiți, calcă în picioare valorile morale și aceasta pur și simplu fiindcă „poate”.
Numai în ultimele zece-cincisprezece zile au fost readușe în actualitate, votate, instalate în posturi cheie o seamă de personaje sumbre. Bătrânului bolșevic Ion Iliescu i s-a îndeplinit dorința ca dl. Gelu Voican Voiculescu, o caricatură a lui Che Guevara ori a lui Fidel Castro, să fie numit director al Institutului Revoluției Române, aceasta în disprețul dorinței revoluționarilor autentici, dl. Cazimir Ionescu, altă fantomă din partea tulbure a Revoluției, a fost propus de PSD membru în CNSAS, aceasta în pofida faptului că și unul, și altul sunt trimiși în judecata în Dosarul Mineriadei din iunie 1990, iar vadimistul Constantin Buchet a ajuns chiar președinte al organismului însărcinat cu administrarea și să cercetarea dosarelor fostei Securități.
Reamintesc că dl. Buchet a mai fost membru în CNSAS. În primii ani de după Revoluție a reprezentat în Consiliu Partidul România Mare. I-a făcut pe față, fără nici o jenă, jocurile și interesele. I-a îndeplinit dorința ca CNSAS să nu se atingă de foșții granguri și tartori ai Securității comuniste, mulți dintre ei deveniți membri ai PRM, protejați ori familiari ai președintelui de atunci al partidului, între timp repauzatul întru Domnul Corneliu Vadim Tudor.
Dl. Buchet s-a numărat printre aceia a căror misiune evidentă era nu de a dinamiza, cum ar fi fost firesc, ci de a pune tot felul de piedici activității CNSAS. Nu se poate ca astăzi, când dl. Constantin Buchet este reactivat, scos de la naftalină, pomădat, prezentat drept trufanda, să nu se insinueze temeri că guvernul condus de d-na Viorica Vasilica Dăncilă, în care se găsesc și foști membri ai PRM, apropiați ai lui Corneliu Vadim Tudor, l-a ajutat pe dl. Buchet să obțină postul tocmai cu scopul ca respectivul să-și reia opera de mistificare, de ascundere a uneia dintre cele mai odioase perioade din istoria României.
La aproape 30 de ani de la Revoluție, de la abolirea formală a comunismului, la mai bine de zece ani de când fostul președinte al României, dl. Traian Băsescu, a dat citire, de la tribuna Parlamentului, a actului care condamna definitiv comunismul nu prea avem motive să fim mulțumiți de felul în care țara noastră și-a încheiat socotelile cu trecutul. Foștii securiști și mari activiști ai PCR fie că beneficiază pe mai departe de pensii consistente, fie că sunt proprietarii unor afaceri cum nu se poate mai prospere, SRI nu a predat încă întreaga arhivă a fostei Securități către CNSAS, invocând pretextul existenței unor obiective ce ar ține de securitatea națională, totul în vreme ce arhiva DIE este pe mai departe ferecată cu zeci de lacăte.
Implantarea în fruntea CNSAS a unei persoane cu un trecut mai mult decât discutabil, așa cum este, din păcate, dl. Constantin Buchet, ridică semne de întrebare în ceea ce privește viitorul Consiliului. Sunt voci care avertizează că s-ar insinua primejdia ca activitatea CNSAS să fie compromisă, iar Consiliul să se întoarcă la blocajul din anii ‘90.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. In cursul acestui an s-a vorbit deocamdat cam in soapta despre unificarea celor doua Corei. Acesta unificare trebuie oprita cu orice pret – pentru ca e clar ca daca se face – nu se face sub drapelul rosu , ci sub sigla capitalista SAMSUNG. Consecinta ar fi ca Romania ar ramane unica tara din lume in care se mai lupta cu comunismul. Desigur asta ar dezvolta o anumita ramura a turismului superexotic -lumea fiind plina de ciudati – insa cred ca si cu Dracula putem opera in aceeasi nisa si fara sa ne mai expunem ridicolului global.

    • Daca tot suntem la capitolul comentarii non-sens, sa nu mai punem la socoteala ca s-a gasit si bosson-ul lui Higgs. Asta impreuna cu posibila unificare a celor doua Corei sub sigla SAMSUNG imi da fiori reci pe spate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Recunosc din start faptul că îmi este destul de greu să scriu despre volumul Isus al Meu, editura Humanitas, 2020. În primul rând, din cauza intimidantului autor, un monument al culturii românești contemporane, adulat şi contestat ȋn (aproape) egală măsură.

Când șahul devine rasist…

Credeați că numai statuile sau hărțile (1) pot fi rasiste? Aflați că, pe fondul actualei revoluții BLM (Black Lives Matter), în curs de desfășurare în...

Frauda în educaţie e viol la adresa copilului

Cu câteva zile în urmă, o studentă mi-a trimis – ca răspuns la examenul de “Etică şi integritate academică” – un text...

Refuzat la export. Schimb de scrisori cu un prieten maghiar

Dragă Miklós, îți amintești de expresia „refuzat la export” din comunismul nostru românesc; subliniez „nostru”....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)