…uite si-o veste buna intr-un noian de vesti proaste: nu trebuie sa ne cumparam tineri! Tineri inca mai avem. Tineri care sa se entuziasmeze pentru idei, tineri carora sa se pese, tineri care cauta solutii « out of the box », care nu se multumesc cu locuri comune, mesaje mai mult sau mai putin prafuite, tineri decisi sa scoata lumea din amortire. Tauni. Pana acum – si-o spun cu inima usurel stransa din motive evidente – rolul acesta a fost indeplinit mai degraba de cei de la CriticAtac. Adica de stanga asa-cum-s-ar-cuveni-sa-fie. Nu stanga PSD-ului, USL-ului, nu stanga lui Cozmanca sau a lui Mohora. Aia nu-si merita nici macar numele. Ci stanga lui Ernu, Rogozanu, Stoiciu & Comp.
Poti (si foarte bine faci) sa le respingi argumentele cu contra-argumente mai bine mestesugite, te poti chiar enerva, cutremura, tranti de furie caciula de pamant, dar nu poti ramane indiferent. Esti obligat sa-ti reformulezi (ba, uneori, chiar sa-ti reevaluezi premisele teoretice). Esti obligat sa gandesti. Nu te mai poti multumi cu sloganuri si limba de lemn. Esti obligat sa gandesti. Or, daca avem o criza pe cap, nu e (in primul rand) o criza economica, ci una a ideilor. De vreo douazeci de ani incoace, lumea – intreaga lume – s-a culcat pe-o ureche, iar noi, romanii, sforaim abitir, vaicarindu-ne in somn si asteptand sa ne trezeasca cineva cand s-a terminat cosmarul.
Pana acum, singurii opozanti ideologici ai celor de la CriticAtac au fost cei de la ISP (Institutul de Studii Populare), dar demersul lor pornea din start cu un handicap : era si este perceput ca varful teoretic al aisbergului puterii. Nimeni nu-l suspecteaza, bunaoara, pe Vasile Ernu ca ar reprezenta vocea PSD. Nimeni nu-i reproseaza discrepanta uriasa dintre vorbele lui si faptele social-democratilor. Pe de alta parte, toata lumea il suspecteaza, sa zicem, pe Sever Voinescu au Catalin Avramescu, pentru ca ar incerca sa legitimeze PDL-ul, trecand cu usurinta peste prapastia dintre vorbe si fapte. In plus, pentru a fi drepti pana la capat, o ideologie liberala (a la Cristian Preda) sau una mai conservatoare (a la Voinescu) pacatuiesc prin prea multa cumintenie. Ideile nu socheaza, pentru ca sunt de bun-simt. Nu reusesc sa scandalizeze, nu irita. Nu functioneaza ca un taun.
Ei bine, situatia e pe cale sa se schimbe. Tinerii libertarieni si-au aruncat si ei palaria in ring. Era si timpul. Grupati in jurul Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala (CADI), tinerii libertarieni au lansat astazi un priect de analiza institutionala a statului din perspectiva institutionala. Si, va previn, cand spun « analiza libertariana » nu exagerez catusi de putin. Ca unul care a apucat sa parcurga in diagonala marea parte a studiului, va asigur ca, dincolo de orice contra-argumente, studiul are o mare calitate – socheaza. Conform autorilor, statul nu ar trebui sa aiba monopolul tiparirii banilor, nu ar trebui sa se implice in conservarea mediului sau a resurselor naturale, nu ar trebui sa ridice pretentii la supervizarea educatiei, indiferent de nivel, s.a.m.d.
Astazi, pe pagina de web a reviste « 22 » a aparut introducerea, semnata Ionut Sterpan si Andrada Busuioc, urmand ca in fiecare zi sa fie publicate cate unul dintre cele 12 « capitole ».
1.Costul impredictibilităţii fiscale (Luciana Mârșu) 2. Costul taxelor parafiscale (Ovidiu Neacşu), 3. Costul îndatorării publice şi al deficitului bugetar (Mădălina Doroftei şi Andrada Busuioc), 4. Costul monopolului statului asupra emisiunii de monedă (Cristina Mușet şi Ionuţ Sterpan), 5. Costul intervenţiei statului în prețuri (Carmen Dorobăț), 6. Costul barierelor impuse de stat la intrarea în piaţă (Andreea Martinovici, Andreea Curelea, Monica Șomăndroiu), 7. Costul plasării resurselor naturale în proprietatea statului. Cazul Deltei Dunării şi al Roşiei Montane (Anca Matei, Andreea Martinovici, Claudiu Năsui, Mădălina Doroftei), 8. Costul controlul statului asupra sectoarelor publice. Cazul educaţiei (Laurenţiu Ciurea şi Ionuţ Sterpan) [1], 9. Costul controlului statului asupra sectoarelor publice. Cazul pensiilor (Vlad Tarko), 10. Costul criminalizării activităţilor fără victimă. Cazul prostituţiei şi drogurilor. (Vlad Tarko şi Radu Uszkai), 11. Costul controlului statului asupra sectoarelor publice. Cazul sectorului judiciar (Şerban Pitic şi Ionuţ Sterpan), 12. Costul controlului statului asupra sectoarelor publice. Cazul sectorului legislativ (David Moscovici şi Ionuţ Sterpan).
Poate fi accesat aici: http://www.revista22.ro/costul_statului.html
La inceputul lunii mai, intreaga colexie de texte urmeaza sa fie tiparita in Economistul (http://www.economistul.ro)
Inutil sa mai precizez – nu ma dau in vant dupa libertarieni si, chiar si asa, la o prima vedere, am cateva observatii generale : (1) « studiul » reia (preia ?) multe dintre ideile libertariene vehiculate de multisor in literatura de specialitate, adaptandu-le doar la realitatile romanesti, fara citarea sursei. (Intr-un schimb epistolar cu Ionut Sterpan, acesta a recunoscut ca, studiul dorindu-se mai degraba unul « de popularizare » decat unul « stiintific », bibliografia a fost, sa zicem, trecuta cu vederea. (2) si, din punctul meu de vedere, extrem de grav, autorii abordeaza politicul cu mijloacele economicului, considerand statul un soi de « firma » ceva mai mare (sunt sigur ca Dinu Patriciu va gasi aici un motiv de jubilatie). (3)… dar mai bine ma opresc deocamdata aici.
Astept, insa, cu nerabdare, o « inclestare de forte » intre tinerii de la CADI si cei de la CriticAtac – dar nu numai. Sa vedem cine e mai tare : acul sau cojocul ? Sau nici acul si nici cojocul ? Pe masura publicarii episoadelor, promit sa intervin in masura timpului disponibil si a unei expertize, trebuie sa recunosc spasit, mai degraba amatoristice.
[1] Atragem atenţia asupra polisemiei termenului “public”. În ştiinţele sociale “sector public” desemnează sectorul economic însărcinat cu furnizarea unui serviciu de la consumul căruia, odată ce este furnizat, cu greu pot fi excluşi şi cei care nu au platit, şi, în acelaşi timp, al cărui consum de către unii nu lasă mai puţin pentru alţii. Întrucât majoritatea acestor servicii au ajuns să fie furnizate de stat, o accepţie a termenului “sector public” a ajuns să fie sinonimă cu “sector de stat”. Noi folosim termenul în primul sens şi propunem liberalizarea şi privatizarea sectoarelor publice.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Interesant… N-am auzit de CADI astia, si un pluralism al ideilor, bazat pe o analiza sanatoasa si nu pe pupat de dosuri politice, e de apreciat. Totusi, trebuie mentionat ca intr-o societate civilizata aceste idei libertariene nu prea mai sunt de actualitate. Baietii astia subliniaza faptul ca Romania se indreapta intr-o directie gresita, acea de a se inclina din punct de vedere ideologic inspre Vestul Salbatic American si nu inspre o Europa spre care ar trebui sa tindem.
Multumesc pentru prefata la acest studiu!
Il voi urmari. mai ales ca ideea unei privatizari/liberalizari a serviciilor ce tineau, indus, de autoritatea statala incepe sa prinda contur si in EU.
Ma intreb insa, daca cu ministrii precum Nastase, Remes, Puwak, Ridzi, Udrea, Videanu sau Botis remunerarea acestor servicii, oferite de societati sau asociatii private, dar monopolizante, nu ne-ar costa mai mult? Pentru ca, pana la urma, tot statul isi alege partenerul in fiece bransa.
criticatac comit idei? care-s alea? au bibliografie?
Dupa mine, aici e o contadictie:
a) ideile se afirma „doctrinare”
b) dupa continut, idelile sunt ne -doctrinare, de tip „filosofia statului”
Vad si o contradictie de public tinta:
a) autorii afirma sau presupun tinte ce apartin politicului, terminologia si abordarea sunt in acest sens
b) dezbaterea in sine pentru a fi eficienta, trebuie sa transceada politicului – o persoana interesata in dezbaterea „de-institutionalizarii statului” poate sa nu aiba o abordare politica a subiectului, totusi (spre exemplu, daca vorbim despre evolutia civilizatiilor ca atare – subiectul se preteaza acestei abordari, datorita scarii de timp evident mai lungi decat a unor mandate politice succesive).
Apreciez ideea dezbaterii curajoase initiate, cu toate ca din motivele expuse, eu de exemplu nu pot comenta pe fond.
interesant. mie imi suna a „cere de 2 ori mai mult ca sa obtii atat cat vrei”. tinerii vor luna de pe cer(a se citi provoaca negocieri), daca reusesc sa starneasca interes si dezbateri largi, atunci se va ajunge (in urma „negocierilor”) la varianta dorita(ce sustin Preda, Voinescu).
evident, asta-i o teorie, ceea ce vor Preda, Voinescu, Macovei nu se poate implementa in structura existenta a PDL.
@ all – eu, deocamdata, in bun spirit libertarian, astept interventiile autorilor :)
Putina ata-n ac pentru a intari cojocul :)
Discrepanta fundamentala dintre viziunea libertariana si cea de stanga rezida in modul in care este gandita realizarea justitiei sociale. A fi de stanga inseamna sa afirmi ca solidaritatea dintre oameni este indispensabila justitiei sociale. A fi libertarian inseamna sa negi acest lucru.
Statul nu este un scop in sine, ci un mijloc institutional de implementare a justitiei sociale. Iar cetatenia confera un mijloc de solidarizare la nivel societal.
PROBLEMA: Mai poate statul national, in contextul interdependentelor multiple la nivel global, sa fie garantul justitiei sociale? Nu prea, dar acest lucru nu inseamna ca trebuie sa renuntam la institutii societale de solidaritate sociala. Mai degraba, este necesara o reconfigurare a institutiei statului si cetateniei, pentru a raspunde inechitatilor contemporane. Fraser (1997, 2007) argumenteaza ca justitia sociala trebuie realizata simultan pe plan economic (prin redistributie), cultural (prin recunoastere sociala) si politic (prin reprezentare si participare). Dar statele nationale nu mai detin parghiile necesare in acest scop, in conditiile pietei economice transnationale, migratiei intense, organizatiilor transnationale puternice etc. Cetatenia trebuie regandita, poate sub forma unei „cetatenii globale” – care nu mai suna chiar asa de utopic (Faist, 2009), mai ales dupa ce am trecut de experienta consecintelor unor „riscuri globale” si formele de solidarizare globala au devenit practicabile.
Referinte:
Faist, T. (2009): The Transnational Social Question: Social Rights and Citizenship in a Global Context. International Sociology. 24(7): 7–35
Fraser, N. (1997): Justice interruptus. Critical reflections on the postsocialist condition. London: Routledge.
Fraser, Nancy (2007): Reframing Justice in a Globalizing World. In Lowell, T. (ed.): (Mis)regonition, social inequality and social justice. London: Routledge. pp. 17-36.
@Hantzy:
Aveti perfecta dreptate, daca Statul s-ar retrage din o serie de servicii pe care in prezent le ofera prin a impune un alt monopol, dar de data aceasta privat, probabil ca ne-ar costa si mai mult si am avea o calitate si mai proasta decat avem acum (cu toate ca la ce ne-am obisnuit pana acum, ar fi in sine o performanta sa mai scada calitatea servicilor oferite de Stat).
Solutia la problema aceasta, insa, nu este „a nu privatiza”, ci tocmai a privatiza autentic. Adica privatizarea sa fie insotita si de liberalizarea pietelor pe care sunt privatizate serviciile in cauza.
Iar daca avem o liberalizare autentica a pietelor, sa-i vedeti pe toti cei pe care i-ati enuntat mai sus, cum se vor intrece, prin presiunea concurentei, pentru a fi alesi de clienti.
@Dedalus:
As spune ca depinde ce intelegem prin „doctrinar”. Daca intelegem coerenta cu un anumit set de idei sau principii, atunci, aveti dreptate articolele sunt doctrinare, dar nu cred ca e nimic rau in asta.
De altfel, din punctul asta de vedere, o sa observati ca solutile pe care le aparam sunt coerente si merg in aceeasi directie, anume aceea de a lasa oamenii sa decida pentru ei insisi.
In privinta publicului tinta, aveti dreptate, dezbaterea pentru eficienta trebuie sa transceada politicului. Si de aici si dorinta noastra de a avea o terminologie cat mai adaptata publicului larg. Speram sa fi reusit.
Dl Fumurescu, felicitari pentru articol, adica pentru ca ati atras atentia asupra acestui studiu. Abea astept sa pun mana pe el.
Cred ca sugerati la un moment dat o confuzie si anume spuneti ca cercetatorii de la CADI si-au propus sa faca o analiza institutionala a statului si apoi spuneti ca analiza lor este libertariana, de parca cele doua ar fi similare sau identice.