vineri, martie 29, 2024

Adevărata știre de azi: opt membri CSM au votat pentru subordonarea justiției

Azi CSM a respins propunerile ministrului justiției de a modifica legile justiției. Votul a fost secret și s-a luat cu o majoritate de 10 la 8. Ministrul justiției a lipsit la dezbateri. Ceea ce înseamnă că opt oameni din organismul chemat să apere independența justiției au votat pentru proiectul ministrului.

Aceste legi – 303, 304 și 317 – au fost adoptate în anul 2004. În luna februarie a acelui an, mai mulți magistrați s-au deplasat pe ascuns la București și au organizat prima masă rotundă la care au participat ONG-iști și parlamentari, arătând gravele erori pe care le conțineau proiectele de legi redactate de echipa ministrului R.Stănoiu, prin care practic ministrul își păstra controlul asupra sistemului de instanțe și parchete. Un document de la acea discuție a plecat către Bruxelles și în câteva zile ministrul a fost schimbat. Noul ministrul, C.Diaconescu, a preluat toate propunerile venite de la magistrați și de la societatea civilă, născându-se cele trei legi de care vorbeam mai sus. Ele au fost îmbunătățite în 2005 (ministru era M.Macovei) și în 2012 (ministru era C.Predoiu).

Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare). Legea prevede că e obligatoriu de consultat CSM atunci când se modifică aceste legi. Azi, CSM a dat un aviz negativ cu un scor strâns, de 10 la 8. Avizul este însă doar consultativ.

Aceasta înseamnă că opt dintre membrii CSM (magistrați și societate civilă) au făcut front comun cu ministrul justiției în încercarea de a subordona politic două instituții vitale care fac parte din sistemul de justiție: Inspecția Judiciară și Ministerul Public. De fapt, aceasta este adevărata știre de azi: opt membri ce fac parte din organismul chemat să garanteze independența justiției au votat pentru subordonarea justiției față de politic.

Căci este vorba de subordonare atunci când votezi să treacă sub un minister, fie el și al justiției, organismul care îi cercetează disciplinar pe magistrați. Asta, fără să îți aduci aminte de perioada sumbră dinainte de 2004 când zeci de șefi de instanțe au fost schimbați pe considerente politice, când șefii parchetelor făceau anticameră la ministru, când magistrații erau inspectați de oamenii ministrului inclusiv pe fondul cauzelor. Tot asta, fără să știi că scoaterea Inspecției de la ministru și consolidarea CSM a fost una dintre condițiile de încheiere a negocierilor de aderare din cadrul capitolului 24 Justiție și Afaceri Interne care au aruncat România în brațele UE.

Căci tot de subordonare este vorba atunci când votezi ca numirea șefilor Ministerului Public să fie făcută practic de ministrul justiției. Asta, tratând cu ușurință scoaterea din ecuație a Președintelui țării, deși acest aspect a fost analizat de CCR și declarat constituțional prin decizia nr. 375/2005. Tot asta, acceptând prevederea că secția de procurori să poată refuza propunerea ministrului o singură dată, fiind evident pentru oricine că dacă ministrul revine a doua oară cu aceeași propunere, rolul CSM devine nul și ministrul își impune oamenii lui, în cele din urmă.

Acești opt oameni, pe care nu îi știu și nici nu vreau să îi știu, au dat cu piciorul la 13 ani de reformă și la zeci de rapoarte de țară care lăudau eforturile făcute. Aceștia au arătat că nu înțeleg care e rolul și locul justiției într-o democrație post-comunistă. Acești oameni au desconsiderat total voința a 9000 de magistrați care în procesul de consultare pe legile justiției s-au opus propunerilor ministrului. Acești opt oameni m-au făcut să imi fie teamă de viitorul meu și al țării în care am decis să rămân, văzând cât de simplu îl pot spulbera printr-o simplă semnătură.

Asta se întâmplă când la facultatea de Drept nu se studiază istoria statului și dreptului românesc decât până în anul 1944: mulți din cei care ajuns să facă parte dintr-un sistem esențial al statului nu știu nimic despre ultimii ani de zbucium în drumul către autentica separație a puterilor în stat. Asta se întâmplă când etica și deontologia judiciară sunt materii tratate superficial la INM și cu dispreț de către magistrații în funcție: ajungi să ignori concepte precum „independența” și „integritatea”, considerându-le simple cuvinte din dicționar. Asta se întâmplă atuncă când în CSM sunt aleși oameni pe criterii ce țin mai degrabă de populism: îi preferi pe cei ce critică și atacă personal pe oricine, neinteresându-te dacă au ce și cum construi. Asta se întâmplă când în CSM sunt alese persoane ce promit în mod sindicalist condiții mai bune de lucru, muncă mai puțină și salarii mai mari: obții oameni care nu cunoasc atribuțiile CSM și nu înțeleg funcționarea politică a statului.  Asta se întâmplă când cei aleși nu stăpânesc arta dialecticii, nu au un istoric în reformarea justiției, nu au urmat cursuri de pregătire în domeniul eticii și disciplinei judiciare: ajung să formeze un CSM fragil, cu membri gata să facă pact cu politicul încălcând principii existențiale ale democrației, cu oameni care se plâng la televiziunile condamnaților penali și care duc războaie personale cu alți magistrați sau cu alți membri CSM.

CSM are în total 19 membri: 9 judecători aleși de instanțe, 5 procurori aleși de parchete, 2 reprezentanți ai societății civile aleși de Senatul României, ministrul justiției, Procurorul General al PICCJ și președintele ICCJ. De azi înainte  vom defila mai departe încă 5 ani și 3 luni  – cât au mai rămas din acest mandat al actualului CSM – cu două „tabere”, în care doar unul sau două voturi vor face diferența.

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

    • Nuntraim vremuri triste ci vremurile pe care majoritatea populatiei Romaniei cu drept de vot, prezenta la urne, le-a ales.
      Dupa aceste alegeri, asistam acum la lovitura de stat a celor trei detasamente de asalt ale PSD : parlamentul, baronii locali si imbogatitii pe cai necinsitie ai perioadei de tranzitie ( denumita ” democratie originala ” de mentorul ei ). Televiziunile si presa scrisa aservite acestora, asistatii sociai ( din care se remarca pensionarii militari si o buna parte din cei civili, taranimea saraca lipit pamintuui si lumpen proletarii ) sint masa de manevra, o arte constienta iar aat inconstienta, dar cumoarata in totalitate.
      E bine, doamnelor si domnior, este asa cum am vrut-o, putin ne=a pasat atunci cind am ales sa stam acasa in loc sa mergem la vot !
      Sa uram succes cuplului 2M ( Merkel – Macron ) in reformarea UE si sa pregatim cu grija vizitande inchinare la Moscova a Dlui Dragnea, prim ministru al Roaniei, imediat dupa ce legile Justitiei vor fi votate

  1. foarte trist si rusinos sa auzi ca indivizi platiti de cetateni sa i protejeze pun mai presus lefurile si avantajele promise de niste politruci penali (care oricum nu dau de la ei). privilegiile nedemne vor dispare odata cu leprele politice vremelnice, onoarea insa va ramine patata pentru totdeauna. poate n ar fi rau sa faceti o radiografie mai amanuntita a cauzelor care au facut din (unii) justitiari lacomi si nelegiuiti

    • Magistratii „afoni”

      Magistratii au primit „salarii speciale” pentru a rezista tentativelor de corupere exercitate de catre infractori. Din pacate, „coruptia” morala preexistenta intrarii in magistratura nu a fost luata in calcul. Din acesta cauza, nicio marire de salariu nu va functiona ca un filtru care sa garanteze calitatea corpului magistratilor.

      Un magistrat fara un puternic spirit justitiar (adica fara o moralitate exemplara) este similar cu un muzician fara ureche muzicala („afon”). Tot asa cum la Conservator nu are ce sa caute cineva fara ureche muzicala, la Drept nu au ce sa caute indivizi cu o moralitate laxa. Nu este suficient sa „tocesti” principii de drept pentru a imparti dreptatea (mai ales atunci cand si legislatia este de proasta calitate – tot datorita „afonilor” in drept). Calitatea (moralitatea) magistratilor nu poate sa fie mai buna decat calitatea (moralitatea) sistemului de invatamant care ii selecteaza si ii formeaza. In plus, in Romania mai exista si unii magistrati formati in perioada comunista care perpetueaza in sistem mentalitatile („moralitatea”) acelei periode. In aceste conditii, nu este de mirare ca pentru magistratii „afoni” banii sunt tot ce conteaza. Afirmatiile acestora ca sustin propunerile ministrului „afon” al justitiei de modificare a legilor justitiei deoarece aceste modificari sunt facute cu scopul intaririi statului de drept suna fals.

      P.S. A nu se intelege ca toti magistratii sunt „afoni”, chiar daca aceasta este impresia care domina spatiul public, unde corul „afonilor” acopera vocile curate.

  2. Grav, mult mai grav ar fi fost daca raportul ar fi fost invers: 10 membrii de acord cu propunerile ministrului si 8 doar impotriva.
    Prea putin se discuta despre ce spuneti:
    „Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare)”. Prea usor se trece cu vederea.
    Se mizeaza doar pe:
    „altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare).”
    Spre exemplu, trecera Inspectiei Judiciare la Ministerul justitiei este nociva. Si e clara intentia de a fi controlarta politic (mai ales de catre PSD). Dar in neregula este si raminerea la CSM; nu ar fi posibil ca IJ sa fie independenta?
    In 2012 au incercat prea abrupt si primitiv sa-si subjuge Justitia, acum au ceva experienta si un ministru scolit, dar alunecos.

    • O parere mai avizata decit a mea:
      „”Nu ma ascund, nu imi este jena – votul meu a fost de a acorda un aviz cu observatii asupra proiectelor, din doua motive. In primul rand, este mesajul public – un sistem guvernat de legi adoptate in 2004 se impune modificat. Argumentul al doilea este ca prin avizul cu observatii pe care l-am fi putut acorda am fi atras atentia tuturor, inclusiv initiatorilor, asupra punctelor nevralgice”, a declarat Cristina Tarcea la plecarea de la CSM.”
      Adica „trecerea Inspectiei Judiciare la Ministerul Justitiei si procedura de numire a procurorilor sefi”.

        • Doamna Tarcea s-a format si a crescut profesional sub bagheta turnatoarei securitatii, „Sanda” Rodica Stanoiu, a celei care-i cerea voie lui Adrian Nastase sa dea drumul dosarelor politice facute adversarilor partidului rosu. E greu de crezut, ca doamna Tarcea, in cazul reintoarcerii Justitiei la vremurile Sandei, a restauratiei dupa chipul si vointa vatafului rosu care a mostenit de la alti borfasi coruptul partid, sa nu aspire la o functie potrivita serviciilor pe care le-a adus. Se mai scrie, ca Tarcea ar „plati” si alte servicii, facute de partid famigliei ei.

          E plin netul romanesc cu biografiile famigliilor ce domnesc peste Romania, trebuie doar cautat.

          Victor Alistar e sinonimul imposturii. Desi, n-are, legal, dreptul sa fie la CSM, uslamul l-a trimis acolo. Oare de ce, ca dorinta lui de a fi ministru al Justitiei, chiar si impotriva hotaririlor ei, e cunoscuta, nu era chiar nevoie sa fie aruncat in ochiul public pina la numirea efectiva. Si asta are in CV numeroase acte de slugarnicie fata de uslam. Numai daca va mai reamintiti, (romanul are darul de a plinge si a ierta usor, dupa care uita), ca era promotorul darimarii, chiar a CCR, fiindca i se promises lui Dogaru, de catre binomul toxic uslam, alcatuit din ponta, (cu p mic, de la plagiat), si micutul Adolf din Carpati, Antonescu, care voia si el, chiar si cu pretul intrarii pe usa din dos a Istoriei, sa bifeze si postul de Presedinte al Tarii.

          Ca o pre-concluzie, nu asteptati fidelitate fata de Statul de Drept de la oameni crescuti la scolile corupte ale borfasilor politici.

  3. Si totusi, ce e de facut? Chiar daca votul e secret, cei 6 magistrati se cunosc, in frunte cu sefa ICCJ si madam Baltag…E clar ca au votat contrar celor stabilite in adunarile generale…Oare ce zic judecatorii care i-au votat, sunt multumiti?

    • doamna trancea prim ministru, bolcas prim procuror sef, codrin purtator de cuvint, mama lui mircea badea sa-l mai lase in pace ca e baiat mare.

  4. Vă plângeți de / deplângeți înv. superior juridic. Probabil tocmai iese la pensie prima generație de magistrați școliți la party (puteți scrie și cu i), În anii aceia de început am vrut să asist la un curs de drept la Univ. Buc. Am constatat că nu titularul a apărut, ci o persoană care citea după niște foi. În schimb, taxele judiciare nu s-au redus in mod corespunzător calității înv. juridic; dimpotrivă. Normal ar fi ca in orice proces cu statul (direct sau prin ministere, companii subordonate etc.) taxele să fie nule.

  5. Cristina Tarcea spune, potrivit HN „votul meu a fost de a acorda un aviz cu observatii asupra proiectelor”. Ce s-a votat de fapt? Aviz pozitiv, aviz pozitiv cu observatii, aviz negativ, un raport de concluzii, etc?

  6. Orice profesionist inteligent si integru din justitie considera vitala separarea puterilor in Stat, o conditie non-negociabila pentru garantarea valorilor democratice care stau la baza Statului de Drept.
    Problema este ca meritocratia romaneasca functioneaza (conformDEX!) cu oameni coruptibili si dupa criterii contaminate, ceea ce are drept consecinta ajungerea in varful piramidei a „obligatiilor” si a cumetrilor, mediocri si corupti.
    Justitia romana nefacand exceptie, un magistrat incompetent nu are capacitatea profesionala ca sa fie „prea” independent, si nici sa evolueze fara sprijin, politic sau de alta natura. E clar ca in aceste conditii, separarea puterilor, respectiv independenta justitiei, este fix ultima lui dorinta!
    Din fericire, in justitia romana, spre deosebire de politica, de ex., rebuturile reprezinta INCA o exceptie. Neghina trebuie deci urgent eliminata, ca sa nu contamineze restul…ca in politica!

  7. Your Honour,

    Va propun citeva subiecte pentru interventii viitoare conexe pe aceasta platforma:

    1. De ce votul este secret? De cine se simt amenintati membrii CSM si cind? Oare in situatiile cind se simt cu musca pe caciula?

    2. De ce era nevoie de revizuire (asa cum spune Presedinta ICCJ si cum sugerati si Dumneavoastra cind spuneti ca pachetul contine si modificari favorabile justitiei)?

    3. Ce inseamna de fapt (si ce greutate are) un aviz CONSULTATIV?

    Asa cum ati facut si cu alte ocazii, va rog sa inarmati societatea civila cu argumente care sa dea vigoare opozitiei civice.

    Multumesc,

    • 1. De ce votul este secret? Așa scrie in Constitutie…

      2. De ce era nevoie de revizuire a legilor justiției? Că sunt unele lucruri care pot fi corectate – de exemplu sa fie nevoie de o vechime mai mare pentru a promova.

      3. Ce inseamna aviz consultativ? Că ministrul consulta CSM și dacă vrea își însușește unele propuneri, dacă nu, nu și trimite proiectul la Parlament. Opusul este „aviz conform” – dacă nu e pozitiv, nu trece legea mai departe

  8. De ce va mirati? Este asa pentru ca dupa caderea comunismului (erati tanat) dar si din cauza celor care ca mine, au militat efectiv ptr inamovibilitate fara nicio lustratie care era evident necesara, caci justitia comunista a fost dupa securitate bratul neinarmat dar acoperitor legal al ticalosiei si imposturii comuniste lustruind-o cu aparenta de legitimitate.

  9. Din nefericire pozitia sefei inaltei curti este jenanta si nu pt prima data
    La mintea mea, sefa iccj spune ca trebuiau aprobate ororile propuse de acest dorel cu unele observatii
    Se uita un lucru esential modificarile nu au nici o legatura cu eficientizarea activitatii
    scopu lor este controlu total al justitie, respectiv crearea conditiilor imposibilitatii condamnarii unor politicieni smenuitori – sau cum apare la latrina 3 trompeta lui felics infractoru :politicianu sau demnitaru trebuie sa aiba dreptu la pedepse tip amenzi de parcare, ei au drepturi si trebuie sa le exercite in toate pozitiile la fel cu infractoru borcea in fata judecatoarei terceanu

    Rusine autoritatii judecatoresti au facut mult rau tarii prin ultimele pedepse modice
    Daca prima instanta a tarii dadea pedepse serioase pt. nastase, cocos, inclusiv dragnea si restu nu am fi ajuns aici
    Nu mai zic de pedepsa luata de costiniu si pensia frumoasa de sef de sectie la scj – astea sunt detalii nesemnificative
    La fel cu multitudinea de nupu-ri si somnu judecatoresc pt prescrierea raspunderii penale in multe cauze de mare coruptie

    Mai ramane o singura solutie greva jenerala a judecatorilor – s-a mai intamplat si cu ceva timp in urma

    Desi cred ca sutoritatea judecatoreasca a atipit de tot si ii asteapta pe tovarashii de la rasarit sa le explice cum se face justitia prin scoala de partid de 6 luni

    Pacat de efortu unor profesori ca Dongoroz, Iorgovan, Ciobanu
    La mintea mea, toti care au fost de acord cu propunerile lui dorel au trecut degeaba prin scoala de drept
    cei care au fost de acord cu propunerile lui tu dorel au aruncat la gunoi tot efortu de pus de oameni adevarati intr-o viata de om
    Pt multi majistrati cei 25 de pt ajungerea la pensie valoreaza mai mult decat orice

    stalin si poporu rus dericire ne-a adus

  10. „Etica și deontologia judiciară” nu este o materie tratata superficial la INM. Nu știu de ce aveți aceasta parere. Va asigura un auditor de justiție.

  11. Tudorel Toade este profesorr?
    ––––––––––––––––-
    Plecând de la unn text semnat de Tudorel Toader, am imaginat o situaţie şi mi-am pus nişte întrebări.

    Iată ce se ştie şi ce se cere.
    Se ştie:
    Fie o persoană X, care
    – este născută din PĂRINŢI ROMÂNI,
    – a ÎMPLINIT 18 ANI până în ziua votului,
    – NU ARE INTERDICŢII DE A VOTA (hotărâre judecătorească sau boală psihică).
    şi înaintea unui scruti electoral organizat de guvern, persoana X are ACTUL DE IDENTITATE EXPIRAT.

    Se cere
    să se răspundă la cinci (5) ÎNTREBĂRI (în legătură cu această persoană).

    Întrebarea 1
    Este CETĂŢEAN ROMÂN?
    DA, pentru că este născută din părinţi români.

    Întrebarea 2
    Are DREPT DE VOT?
    DA, pentru că este cetăţean român, are cel puţin 18 ani şi nu are interdicţii de a vota.

    Întrebarea 3
    Ar trebui să fie înscrisă în LISTELE ELECTORALE PERMANENTE (întocmite înainte de ziua votului)?
    DA, pentru că are drept de vot şi în listele electorale permanente sunt înscrise toate persoanele cu drept de vot..

    Întrebarea 4
    Va fi primită în sala de votare? NU, pentru că nu se poate legitima cu un act de identitate valid.

    Întrebaarea 5
    Ce poate face persoana X dacă vrea să voteze? Merge la primărie şi cere o adeverinţă provizorie de identitate, cu care poate vota (biroul este deschis şi în ziua votului)

    Folosind logica, am dedus deci că dacă o persoană X are actul de identitate expirat, atunci
    * se păstrează cetăţenia română, dreptul de vot şi dreptul de a fi înscris în listele electorale pemanente;
    * persoana X nu poate vota. Atât.

    –––––––––––––––––––––––––––––––––
    Mi-am pus aceste întrebări, citind un text scris de trei judecători ai Curţii Constituţionale a României.

    Iată împrejurările şi textul:
    Prin Hotărârea nr. 6/21 august 2012, Curtea Constituţională invalida referendumul pentru demiterea Preşedintelui României, pentru că prezenţa la vot fusese sub 50% din numărul persoanelor cu drept de vot (fuseses 46%).
    Trei judecători de la CCR, printre care Tudorel Toader (şi încă doi, Acsinte Gaspar şi Ion Predescu) au făcut opinie separată, arătând că procentul de 46% la prezenţă nu este calculat corect, întrucât s-au folosit liste electorale permanente nereale, din aceste liste electorale permanente ar fi trebuit şterse persoanele ale căror acte de identitate urmau să expire până în ziua votului (!?!).

    Citez ce au scris în opinia separată cei trei:

    ”Consideram ca listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512.379 cetateni romani cu drept de vot ale caror acte de identitate au expirat, fara a fi reinnoite pana in ziua votului. Aceasta deoarece … actele de identitate trebuie sa fie valabile in ziua votarii. In caz contrar, mentinerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente este de natura sa consacre o noua categorie, a celor care nu isi pot exercita dreptul de vot, persoane care in mod obiectiv vor fi absente”.

    Legea spune despre liistele electorale permanente că trebuiau să fie actualizate de catre primari (ştergând decedaţii şi adăugând persoanele care au împlinit 18 ani), cu TREI SĂPTĂMÂNI ÎNAINTE DE ZIUA REFERENDUMULUI.
    Cei trei judecători constituţionali (!) ne spun (în opinia lor separată) că trei săptămâni ÎNAINTE de referendum primarii ar fi trebuit să facă o acţiune IMPOSIBILĂ:
    * SĂ IDENTIFICE cetăţenii români care
    – nu -şi vor reînnoi până în ziua votului la referendum, adică peste trei săptămâni actele de identitate româneşti expirate,
    – motiv pentru care vor fi absenţi de la vot peste trei săptămâni
    şi o acţiune ILEGALĂ:
    * SĂ-I ŞTEARGĂ din listele electorale permanente pentru că (atenţie!) urmau să fie absenţi în mod obiectiv .

    Ştergerea din listele electorale permanente (care conţin persoanele cu drept de vot) înseamnă că se consideră că aceşti cetăţeni nu au drept de vot. Asta în condiţiile în care aceştia au drept de vot conform Constituţiei, fiind cetăţeni români, aşa cum scrie în actele lor de identitate româneşti (expirate) şi în certificatele lor de naştere.

    O mare şi gogonată prostie, întrucât se afirmă că expirarea unui act de identitate, care este DOVADA CETĂŢENIEI române, înseamnă pierderea a însăşi CETĂŢENIEI.

    Citesc şi recitesc textul şi nu pot să cred că aparţine unor judecători de la Curtea Constituţională, cea mai înaltă instituţie a sistemului judiciar.
    –––––––––––––––––
    Tudorel Toader este profesor?

    • Incredibil, cum se mimeaza profesionalismul si se vede, in cel mai bun caz, incompetenta si mediocritatea! Pentru cei mai putin indulgenti decat mine, poate fi vorba chiar de tentative de manipulare, coruptie la cel mai inalt nivel, si alte actiuni la fel de „glorioase”!
      La fel de „graitoare” de calitatile morale si profesionale ale unora dintre „ghizii” nostrii, ce-i drept, vremelnici, dar nu si inofensivi!
      Multumesc pentru exemplele edificatoare, Cornelia Neagu, ma simt mai putin ignoranta acum, decat eram inainte sa va citesc!

  12. Atat timp cat procurorii si judecatorii fac parte din aceeasi echipa (magistratura), justitia romana va umbla cu capul spart. E jenant ca arbitrul si una din echipe sa faca parte din acelasi club, e lipsa groasa de fair-play. Maine-poimaine veti decreta ca judecatorii vor trebui doar sa contrasemneze un rechizitoriu si sa dea o sentinta conform cu acesta si ati consolidat fratia de cruce procuror-judecator. De ce nu desfiintati functia de judecator. Ar fi minunat! Sunt curios daca in SUA de ex procurorul sta la aceeasi masa cu judecatorul! Nu astept raspuns si ma astept sa fiu cenzurat.

    • pana nu se modifica lejea fundamentala atat procurorii cat si judecatorii sunt majistrati;
      in realitate numai judecatorii sunt majistrati pt. ca au jurisdictio si imperium

      totusi, este de observat ca procurorii au fost facuti majistrati prin Constitutia din 1991
      altfel nu se putea, atata timp cat la acel moment procuroru statea la masa judecatorilor – facea parte din complet, introducea recursu in anulare ale carui concluzii erau obligatorii pt. instante, etc.
      cu alte cuvinte ara modelu sovietic de justitie in care invinuitu e batut bine inainte de prezentarea in fata procurorului/judecatorului unde declara si ce n-a facut

      timpurile s-au schimbat iar CEDO spune ca procurorii nu sunt majistrati
      marile plusuri au fost ratificarea Conventiei EDO si MCV
      fara ele eram inca la justitia de tip militian sovietic

      trebuia ca nastase si restu majoritatii palavramentare la initiativa de revizuire votata in 2003 sa scoata calitatea de majistrat a procurorului

      totusi indiferent de calitatea de majistrati a procurorilor, mutarea inspectiei judiciare la ministresu de justitie este eronata avand in vedere desele atacuri ale politicienilor de la putere asupra autoritatii judecatoresti in special in ceea ce priveste procesele penale,
      de asemenea, nu se poate muta inspectia judiciara avand in vedere desele luari de pozitie ale lui dorel in favoarea infractorilor condamnati de la putere,
      pana la urma dorel a fost pus ministru pt. ca este slab, el trebuie sa execute de fapt ordinele lui iordache, zdragnea si restu
      toate misterele sunt cunoscute numai lucrurile evidente inseala

      inspectia judiciara trebuie sa ramana la csm indiferent ca priveste pe procurori sau judecatori
      la mintea mea si inspectia asta ar trebui sa aiba criterii clare de performanta, si sa se manifeste public pt. apararea justitiei (la acest moment inspectia este o voce in mijlocu padurii de la care nu se aude nici macar ecou) – dar nu se doreste nici de catre csm nici de catre palavrament

      omu sfinteste sau spurca locu

      astazi justitia se face la tembelizor si in palavrament

      pe de alta parte, sunt multe erori judiciare care nu sunt corectate in caile de atac,
      ar trebui mijloace de corectare, macar pt. apararea interesului justitiabilului, am inteles ca recurs in anulare exista si la nemti dar in alta forma decat cel de tip comunist avut de noi in trecut
      totusi de la infiintarea csm s-a remarcat un plus al activitatii instantelor, combinata cu formarea continua, ar trebui sa vina, in timp, si rezultatele

      din nefericire, csm-u a fost slab, foarte slab, si nu a fost in stare sa raspunda agresiunilor politice impotriva autoritatii judecatoresti – au fost marea majoritate ca si presedinta actuala a scj: mai bine acceptam si ceva rau, ne punem bine cu politicienii, numai sa nu ne pierdem scaunele, iar daca ni se maresc pensiile si salariile plus cateva masini de lux, atunci scaunu la csm este …de vis;

      iubesc tradarea dar urasc pe tradatori

    • Aveti dreptate ! Constitutional,procurorii si judecatorii nu pot fi egali in infaptuirea actului de justitie ! Procurorii,care functioneaza „sub autoritatea Ministrului justitiei” sunt reprezentantii statului,delegati de stat pentru a ancheta si a a dovedi vinovatia unor cetateni in fata instantei de judecata pentru incalcarea legilor. Atat ! Ei nu pot fi numiti MAGISTRATI ci INALTI FUNCTIONARI,motiv pentru care propun ca prin lege sa se revina la vechea reglementare .

      • Prevederi constitutionale privind:
        a) introducerea institutiei Judecatorului de Instructie;
        b) introducerea majoritatii organice referitoare la adoptarea legilor organice ( cele care stabilesc garantarea drepturilor fundamentale ale omului in conformitate cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului ) ca fiind constituita din majoritatea fiecarui grup parlamentar, iar daca nu se asigura majoritatea organica parlamentul se desfiinteaza de drept si se organizeaza alegeri anticipate;
        c) limitarea la 2 a numarului de mandate pentru functiile elective ( parlamentar, presedinte CJ, primar, consilier local);
        d) alegerea prin vot direct,secret si universal a reprezentantului puterii judecatoresti si a avocatului poporului
        e) constituirea Departamentului de Armonizare a Puterilor Statului in cadrul administratiei prezidentiale, compus din presedinte, presedintii celor 2 camere ale parlamentului, reprezentantul ales al puterii judecatoresti,avocatul poporului, prim-ministrul si 5 reprezentanti ai societatii civile care sa se intruneasca trimestrial si la nevoie in scopul analizarii si perfectionarii functionarii puterilor in stat si a relatiilor acestora cu cetateanul;

    • Nu este de mirare că procurorii sînt magistrați, la cum merg treburile în România eu mă mir că încă nu s-au făcut magistrați și polițiștii, securiștii și șoferii lor. Cred că e totuși doar o chestiune de timp și în curînd se va elimina și această lacună a statului de drept care veghează la bunul mers al democrației originale condusă de despoți luminați.

  13. Trist.
    Da,DREPTATEA este relativă,şi asta nu numai în România.
    Numai că,în România,există nişte agravante în plus.
    Prima este că sistemul judecătoresc NU ESTE ÎN STARE SĂ SE ADMINISTREZE SINGUR.Altfel spus,aşa cum zice şi autorul,nu sunt în stare,profesional şi administrativ,să ofere poporului român un sistem juridic cât de cât coerent.Şi atunci aşteaptă „LUMINA” de la factorul politic.Altfel spus,acceptă aplicarea FORŢEI în locul DREPTĂŢII.De ce?Fiindcă NU ŞTIU ce este şi cum trebuie să fie sistemul juridic care să aplice DREPTATEA.

    Aşa că închei cu cuvintele autorului:” Asta se întâmplă când la facultatea de Drept nu se studiază istoria statului și dreptului românesc decât până în anul 1944: mulți din cei care au ajuns să facă parte dintr-un sistem esențial al statului nu știu nimic despre ultimii ani de zbucium în drumul către autentica separație a puterilor în stat.”

    Repet:TRIST!

  14. Voi incepe aceste comentarii citand ce scrie dl jud.Cristi Danilet:
    „Proiectul de modificare a legilor justiției din acest an, inițiat de ministrul T.Toader conține două categorii de propuneri: unele favorabile sistemului (în sensul eficientizării activității judiciare), altele profund vicioase (în sensul trecerii sub controlul politic al unor componente judiciare).”

    In final dl jud. Cristi Danilet puncteaza explicatiile posibile ale votului cu o majoritate atat de mica contra pachetului de legi la care si eu ieri am adaugt ca posibila cauza a acestei ituatii si lipsa lustratiei din sistemul judiciar(poate unde era cea mai importanta si necesara pentru coloana vertebrala a statului de drept care este justitia) dar ce era totusi posibil sa faci in anii 1990-2000? Sa lasi sistemul fara judecatori, sa-i pui pe betivii satului asesori populari sau chiar judecatori facuti rapid pe puncte daca nu rau chiar analfabeti, ca in anii 50?
    Dar asta este, ce a fost a fost si mergem mai departe adaugand inca o cauza cred ca psihologica si la nivelul mentalitatii romanesti in general si dupa mine cea mai importanta si cea care a condus Romania in situatia de azi si anume cea care poate fi descrisa cu o singura metafora: cea a bisericii din Laodiceea poate cea mai condamnata in Apocalipsa, biserica celor care nu sunt nici reci nici fierbinti ci doar caldicei, atribut de care vicisitudinile traversarii istoriei nu ne-a ferit si descris plastic de zicerea populara privind mamaliga care nefiind fierbinte dar nici rece nu poate exploda ci doar se poate lipi in mod gretos de tacamuri.

    Si acum sa explic ce vreu sa spun:

    Este suficient sa urmarim atat comentariilemediatice cat si unele explicatii date de cei care au votat in CSM ca sa vedem cum stau lucrurile:

    a) In CSM sunt inca ( din fericire dar pentru cat timp oare) slab majoritari cei evident de partea binelui caci daca venea si dl ministru ceilalti erau noua, adica doar majoritari cu unul sau doua voturi votand cum ar fi votat si dl Danilet si toti cei cu mintea limpede si caracterul ferm si fara complexul cascavalului sau mai degraba al caldutului laodiceean.
    b) Sunt cei ticalosi in mod cert care au votat pentru subordonara jusitiei politicului ca sa ne intoargem la dragul regim totalitar comunist
    c) Laodiceenii care de fapt sunt multi in Romania si distrug natiunea si sansele ei de viitor, cei care vad mai degraba binele dintr-un amestec toxic de bine nu foarte important si nu absolut esential si un rau strigator la cer si demolator astfel ca respectivul si maruntul bine sa nu mai aiba nici o importanta in raport cu efectele raului.
    In aceasta tara se poate vota o lege ingrozitoare in finalitatea ei, fiind asezonata doar si cu niste lucruri necesare, cele rele fiind insafoarte greu de intors odata votate si cu efecte grave deja produse
    Azi se alege uin partid pentru niste promisiuni si alea nesigure cand la o analiza atenta poti vedea ca va fi un dezastru politicasa cum este azi sau te superi si nu mai votezi, lasand ca dezastrul sa se instituie prin lipsa ta de participare.
    Poate ca si aici sunt unii care spun sa gandesc : mai bine se vota cu observatii pachetul in loc sa spuna ca asa ceva era o prostie sinistra, identica cu a-l vota fara nici o observatie si cu suta la suta pentru.
    Acest pachet se respinge cu motivatie care evident ca contine tot ce trebuie facut pentru a se face o lege coreta adica cu pastrarea rezolvarii corecte si doar stricte la subiect a observatiilor CCR dar respingere categorica adica eliminarea tuturor ticalosiilor juridic politice introduse pe langa cele bune si folosind aceasta ocazie .
    Dar nu, in asa zisa noastra echidistanta ne uitam si alegem mai mereu si capra si varza si ditrugem viitorul Romaniei si al urmasilor nostri. De altfel o echidistanta imbecila, rezultat al diversiunilor si manipularilor corectitudinii politice mimata si un Alistar, care cere sa fii echidiatant intre rau si bine adica loaodiceean, cand ar trebui sa incerci sa fii echidistant intre diferite ipostaze ale binelui.(si sa nu ma intrebe un echidistant de acest soi precum Pilat cu Adevarul: Ce este Binele? ca o sa-i raspund ca este in prima instanta tot ce nu este rau)

    Multumesc dle judecator Danilet pentru acest text scurt dar care a pemis punerea in evidenta factuala a aproape tuturor racilelor romanesti de astazi.

  15. Am auzit sintagma de vot politic … in organismul care asigura independenta justitiei. Reprezentantul societatii civile, s-a „consultat” cu societatea, direct sau indirect, si a votat cum a cerut societatea, caci el era reprezentantul acesteia chiar daca a fost numit de un parlament controlat de PSD. A inteles bine rolul pe care-l are in aceasta institutie.
    Sa garanteze independenta jutitiei, acela de a se face justitie cum vor cei care conduc PSD.

    • Evident ca in justitie nu exista vot politic asa cum la CCR nu exista vot sau analiza de oportunitate ci doar de constitutionalitate. Oportunitatea este in ograda parlamentului si a guvernului.
      Dar daca in Romania nici asta nnu se cunoaste ce sa vrem altceva de cat sa-i surghiunim pe o exoplaneta pe toti acestia prosti sau doar neinstruiti dar multi :)

      • La instituția încă fals numită azi Curtea constitutionala a Romaniei, constituțional devine tot ceea ce vor Dragnea și GIO. Se poate redenumi, fără spaima de greșală, CC a PSD. O rușine pe obrazul justiției europene, care tolerează așa ceva.

        Dar, mai vorbim și despre calitatea de membru titular al Comisiei de la Veneția a mădularului roșu numit Tudorel Toader. O nouă rușine, pe care ăia nici n/o pot nega sau repara. Trebuie să/l conțină pe mizerabil între ei, fiindcă astea sunt regulile. Că/l scuipă, din cînd în cînd, nu le spală rușinea și va veni și ziua în care vor primi un siktir drept în față. Fiindcă îl tolerează pe ăsta, care numai magistrat nu e. Credibilitatea acestei Comisii e săpată de nulități de genul Dorel Erățel, regulamentele trebuie revizuite. Dar, cine să le atragă atenția?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristi Danilet
Cristi Danilethttp://cristidanilet.wordpress.com/
Cristi Danileţ este judecător din anul 1998, iar în perioada 2011-2016 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Este promotorul educației juridice în școli și licee www.educatiejuridica.ro si membru fondator al asociației Voci pentru Democrație și Justiție www.vedemjust.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro