Adevărata victorie a lui Călin Georgescu. Cum s-a închis cercul democrației originale și ce soluții rămân

domnule pt salvarea democratiei sunt permise si chiar obligatorii orice fel de metode, de la minciuna, la exagerare, la manipulare, chiar pina la crima si moarte si chiar masuri nedemocratice.

Cel mai tare m-au impresionat aplauzele intelectualilor cu mot! Dacsi dezavuarea sotiei luo Georgesu a fost tare, ca-n spatele unui barbat sta o femeie, d-aia!

Nu, adevărata victorie a fost câștigată de Rusia. Corăbioara Kelin Djordjescu a eșuat pe stâncile tribalismului. Salvatorul escroc și mincinos este istorie! Însă, dacă e să fim lucizi, cât timp vor exista aici păduchii Kremlinului, va exista posibilitatea ca un alt int-rus mesianico-populist să-i ia locul.

“Într-o lume a amăgirii universale, a spune adevărul e un act de curaj.”
George Orwell
Felicitări pentru a doua oară într-o săptămână, domnule Gussi.
Am încercat în ultima săptămână, de la abuzul CCR, în discuțiile cu prietenii și cunoștințele, dar și pe internet, să atrag atenția faptului că anularea alegerilor, anularea voturilor a 9.000.000 de oameni e incredibil de dăunătoare. Mai ales pe termen lung, prin precedentul creat.
Mă lovesc de creiere spălate expuse la ceea ce ar trebui să fie presă. Care încearcă prin “frică” și “ură” să legitimeze abuzurile și să intimideze pe oricine are curajul să o contrazică.
Articole ca ale dumneavoastră sunt ca o picătură de apă rece pe arșiță.
Mulțumesc încă odată și felicitări pentru curaj!

„Salvatorii democrației” sunt și niște mincinoși netalentați. Hotărârea CCR se bazează pe cele 5 documente declasificate prezentate, zice-se, la ședința CSAT din 28 noiembrie. Dar ce să vezi? Dintre cele 5, cu certitudine 2 n-au fost prezentate atunci. Au fost „produse” ulterior. Vezi https://rosintermini.substack.com/p/cele-5-documente-csat-care-au-fost . Nici la mințit nu se pricep tovarășii…

Ce lipsește în România este democrația reprezentativă autentică. Membrii Parlamentului trebuie aleși individual, ”pe persoană fizică”, indiferent dacă sunt sprijiniți de vreun partid sau nu. PRM-ul lui Vadim Tudor nu a mai intrat în Parlament atunci când alegerile au fost nominale.

În România, partidele sunt cele care au confiscat democrația. Nu e treaba lui Drulă să decidă în privința Elenei Lasconi, dacă are sau nu voie să candideze pentru Parlamentul European, dar în urmă cu doar câteva luni, exact asta s-a întâmplat. Listele de partid trebuie să dispară, inclusiv cele pentru Parlamentul European.

Revenirea la democrație se va petrece inevitabil prin decizie politică, iar a-l mai blama acum pe Ion Iliescu e doar un mod de a abate atenția de la responsabilii pentru situația actuală. Nu am votat niciodată pentru el, dar am remarcat, inevitabil, capacitatea lui de a înțelege democrația. Într-o discuție din CPUN, în primăvara lui 1990, cineva a propus: ”ne declarăm Adunare Constituantă, pentru că trebuie să dăm țării o Constituție”. Iar Ion Iliescu a respins ideea: ”nu ne-a investit nimeni cu rolul de Adunare Constituantă, numai viitorul parlament ales poate da țării o Constituție”.

Discuțiile despre monarhie nu își au nici ele sensul, Radu al României Duda (așa scrie în cartea lui de identitate) avea ”ochi albaștri” încă de când era student, dacă nu cumva chiar de prin clasa a XI-a. Exact asta lipsește în România, un rege securist, în rest le-am rezolvat pe toate 😀

Cred ca aceasta critica e excesiva si bazata pe anumite preconceptii.
In miezul democratiei exista un fond ´decizionalist´, activat mai ales in situatii de urgenta, cand mecanismul legal devine prea greoi si chiar contradictoriu. Ceea ce se vede foarte bine in doctrinele realiste ale ´Dreptului international´ si in comportamentul decizionalist al hegemonului care, teoretic, ar trebui sa fie garantul legalitatii. E un fel de cerc vicios, e nevoie, in ultima instanta, de o autoritate suprema, neconditionata, adica decizionala. Aceasta e Curtea constitutionala, ce ia locul suveranului. Dar e ea insasi conditionata politic, de aceea cercul vicios al interconditionarii si neutralizarii ´puterilor´, democratiile se misca greoi in situatii de criza. F.D.R a ramas patru mandate, in Marea Britanie nu au existat alegeri in timpul razboiului !
L-au vazut pe C.G., foarte probabil l-au ajutat sa creasca, iar motivul e mai simplu decat in conspiratiologia jurnaliera. De mult timp strategia ( ´de tensiune´, ar putea adauga carcotasii, am invatat si noi de la alti democrati, cu mai multa experienta ) controlului miscarilor extremiste e aceea de a le infiltra, dezbina si faramita, de a le intoarce unele impotriva altora. Simion, Sosoaca, Georgescu. Electoratul extremist, care in conditii relativ normale se duce undeva la 30 %, trebuie fixat, coagulat, defulat, altfel boala risca sa devina cronica, o radicalizare difuza, cum tindea in PSD sau cum e cazul in GOP, o adevarata tumora sociala. Georgescu era contraponderea lui Simion, cam asa cum Goga a fost pt. Codreanu, sau invers, nu conteaza, daca trebuie sa fortam un pic ( mai mult ).
Cineva care pune in discutie democratia si statul de drept nu poate fi lasat sa beneficieze de acestea, sa candideze la functia suprema si la orice functie democratica pe care cauta sa o distruga. E foarte simplu, cine eludeaza acest principiu de baza dovedeste doar cecitate, mascata de purism democratic. Daca totusi s-a facut greseala, ea trebuie reparata, cand e un pericol extrem, acela ca bolnavul sa ´sucombe´ (ah!). Acesta e falimentul ´medicinei´, vom salva principiile democratice, dar bolnavul, democratia e moarta. Eu cred ca situatia era foarte incerta si exista posibilitatea reala ca C.G. sa castige, in conditii total anormale si, orice s-ar spune, au existat ilegalitati si ´ingerinte´ externe. Probabil ca ´autoritatile´ etc. aveau date foarte concrete in acest sens. Pericolul era mult prea mare, era o stare de urgenta, chiar daca nu a fost expres enuntata si anuntata.
Daca aceasta instabilitate nu face decat sa amplifice starea de spirit anti-sistem, acelasi lucru se poate spune si despre acest gen de comentarii , inflatia de hipercriticism original si ´calificat´, dedesubtologie, cum bine spunea dnul Toader Paleologu. Moda contestarii totale, ´anti-sistem´, e un adevarat spirit al vremii, de la subcultura social media la expertii politologi pe post de oracole.
Preconceptii, a propos, care sunt stravezii, de ex., din simpatia abia mascata fata de, cel putin posibilitatea unei victorii, a unor lideri europeni ´suveranisti´ aparent mai spalati si frecventabili , ca Le Pen, Meloni sau Salvini …

Acesta este unul dintre cele mai bune texte publicate pe această platformă în ultimii ani. Am
Felicitări!

„Cei care se pregăteau să-l voteze pe Călin Georgescu nu o făceau din extremism sau putinism, din legionarism sau neoceaușism, în marea lor majoritate o făceau ca vot de protest, ca gest venit din neîncredere.”

O opinie greu de argumentat. Un vot în favoarea unui candidat ce susține alinierea cu politica unui stat tradițional ostil României nu poate fi justificat plauzibil printr-o atitudine „anti-sistem” în condițiile în care Georgescu e un exponent al sistemului, chiar în iterația sa de dinainte de 1989. Fie vorbim de opțiuni politice clar orientate spre Răsărit, fie de credința că soluția la o infestare cu dăunători este incendierea casei. Ceea ce în limbaj comun poartă un nume deloc măgulitor.

Daca iesea Georgescu nu mai citeam, evident !, articolul acesta, poate citeam altele, in regim samizadat, care se lamentau ca Arturo Ui trebuia oprit. Tot e bine ca putem critica liberi ´dictatura Iohannis´. E incorect, ca sa ma exprim gingas, ca intelectuali care l-au sustinut pe dnul Basescu pana in panzele albe si inca sunt nostalgici, sa acuze acum dictatura si serviciile, nu am uitat defilarea (doar) anumitor politicieni in catuse, nici afacerea O. Haysam, Mondialu, inventarea generalilor, Coldea et comp, proliferarea coruptiei de curte, Lupeasca, afacerea Petrov, chiar si neclaritatile din alegeri, etc. Muuult mai multe ! Atunci s-a semanat. Antipatia fata de Iohannis are ca motiv si resentimentele elitei ce s-a bucurat de prestigiu in era Basescu. Maruntele orgolii mondene …

Am doua intrebari:
1. Care era probabilitatea ca pe 8 decembrie. sa castige papusa gonflata Georgescu?
2. Ar fi reflectat o victorie a lui Georgescu maturitatea democratiei din Ro?
PS.
Sunt curios care ar fi fost continutul contributiei dvs. aici daca azi, 14 decembrie, Calin Georgescu ar fi fost Alesul Presedinte al Ro. Ar fi fost vreo contributie?

Inca o analiza a situatiei politice complexe de la noi. Usr e acum exponentul principal al democratizarii si progresului Romaniei, dar uite ca nu prea se doreste asta. Din diverse cauze. Pnl s-a jucat cu Psd si a sfarsit f.sifonat. Iohannis a dormit in front si a dat puterea Psd ca sa nu-l deranjeze din calatorii de lux pe banii romanilor si sin jucatul de golf si ski. Un sas arogant si prost, lenes si auto-suficient cat cuprinde. O loaza pompoasa, cu alte cuvinte. Nu a facut nimic 10 ani, desi ar fi putut face multe. Nu doar atat, dar a si distrus Pnl, a promovat numai nulitati precum catu, ciuca, rares bogdan, bode, etc.
Chiar din Usr au iesit multi, scandaluri, certuri, orgolii, Reper, Sens, Drept au facut un fas la alegeri, mai bine ramaneau in Usr.
Noua ne trebuie un presedinte o personalitate de marca, si o alianta intre partidele vechi pentru parcursul european al tarii si pentru reforme.
Altfel extremistii vor castiga din ce in ce mai mult teren; e multa frustrare in societate dar si multa propaganda toxica din afara care exploateaza asta.

„Adevărata victorie a lui Călin Georgescu”
e si acesta un punct de vedere, dibaci alcatuit.
deci nu raspunzi la pericolul putinist cu gesturi putiniste.
asta imi aminteste de observatia unui sef de serviciu secret britanic (sau american) catre subalternii sai spioni: un gentleman nu deschide scrisorile altui gentleman.
deci pentru noi, iohannis e iliescu 2.

solutii pentru anul 2025 nu prea exista.
deci la intern: „Un început de soluție, constituțională, legală și morală, vine de la candidata care a intrat în turul al doilea și nu este acuzată de campanie ilegală. Ea poate reface un fragil fir al legitimității democratice de la care o nouă democratizare poate începe.” si inca: „USR pare că face eroarea PNȚcd. Stă la masă cu cei care îl demonizează, cu cei care vor să-l înghită. ”
„A doua parte a soluției depinde de partenerii noștri occidentali […] Ce poate fi mai periculos pentru UE decât o putere care se agăța de pro-europenism ca să justifice anulări de alegeri și prelungiri de mandate prezidențiale?”
bingo! groaza ca klaus sa se eternizeze la cotroceni e motorul acestui articol.
nu degeaba o distinsa jurnalista i. dogioiu a scris un articol vitriolant in care cerea demisia lui klaus dupa data de 21 decembrie, vazandu-l ca pe o piedica in calea redemocratizarii

tarisoarei.

Iohannis nu are stofă de dictator. Omul e prea comod până și pentru trezitul de dimineață.
Sistemul lucrase la variantele cu Ciolacu vs. oricare dintre țăcăneii psihotici în turul doi iar alegătorii l-au pus pe bizonul buzoian al treilea. Asta i-a lăsat mască pe scenariști.

Au improvizat mai întâi o pseudo-renumărare, abandonată după ce s-a văzut că Ciolacu ieșea și mai rău.

Atâta s-a putut, anularea. Fantezia GIO psd e limitată, dar decât să ajungă dușmanul de moarte de la usr să pună șefii la parchete si la servicii, merge.

De fapt, lor nu le convenea Lasconi.
Si atunci, au aruncat vina pe Georgescu si Putin.
Vedeti ce candidat unic vor propune. Va veti lasmuri.
Normal, ar fi fost ca Lasconi sa fi fost candidata unica. L-ar fi spulberat pe Georgescu.
Dar ei, tocmai asta nu voiau. (Vedeti ca nu au anulat parlamentarele, unde au urcat „suveranistii” si FD a fost eliminata… Tik-Tok nu a functionat pentru SOS, POT si AUR?)
Alianta PNL/PSD/UDMR se afirma ca forta dictatoriala unica. Noul partid-stat. Si vor veni cu Pinnocchio si KKRau, campionii democratiei… Sau altii de aceeasi teapa.

Unul din putinele daca nu chiar singurul punct de vedere lucid in toata aceasta nebunie. Asa e, ne aflam intr-un puct critic, poate cel mai inportant din 89 încoace. Din pacate orice drum pare ca duce la ruptura. Nimic nu va mai fi la fel in societatea românească, pe zi ce trece se contureaza doua tabere ireconciliabile. La noi antinomia asta progresism, tradiționalism, suveranitate, federalism manifeste in multe alte locuri cred va lua forme greu de prevazut tocmai dupa cele întâmplate.

Cum tot aniversam din nou tragica rev.din 89 cum ar fi fost daca legea lustratiei sr fi fost aplicabila din 90,punctul 8 de la Timisoara…..Frumoase amintiri!!!!

In primul tur al alegerilor votasem C. Diaconescu. Mi se parea unica solutie. Evident, stiam ca nu are sanse. La putin timp aud pe Diaconescu dezlantuit afirmand ca ar accepta sa fie parte dintr-un guvern condus de Ciolacu si ca Ciolacu are ‘credbilitate europeana”. Mi-am muscat unghiile la cat de prost am fost sa votez Diaconescu care considera pe Ciolacu, un analfabet cu liceul abia terminat, un nimeni corijent la liceu, „pro-european”. PSD/PNL/USR/UDMR nu pot vota si nu mai pot vota pe nimeni propus sau sustinut de ciuma rosie-glabena pe care nu am votat-o niciodata. Nu mica mi-a fost mirarea sa aud ca Funeriu sau Daniel David ar accepta sa voteze din partea acestei coalitii monstruoase. Ingrozitor. Asta-i descalifica moral pe ambii. In ce priveste pe Georgescu, in afara de scenarii inspirate din propaganda sovietica pe care o pompeauza coalitia „pro-europeana” prin presa de casa, nu am vazut nicio dovada ca ar fi agentul lui Putin, nu am vazut nicio dovada ca ar fi incalcat legea. vad, repet, minciuni dupa minciuni lansate de presa, ieri era Putinist, dupa aceea Trumpist, dupa aceea legionar, etc. Afirmatii dupa afirmatii fara nicio baza reala. Singura dovada este ca socialism rosu-galben a distrus democratia in Romania .. mai precis, ultima impresie de democratie pe care o mai aveam despre Romania, o tara cu peste 4 milioane de pensionari, peste un 1 milion de bugetari si peste 1 milion de asistati social. O tara in care totul se face pe pile si pe jumatate. O tara socialista deci care a ajuns in faliment ca orice tara socialista si asta in principal din cauza lenei si inculturii majoritatii alegatoriilor care se gandesc doar la pensii si salarii si abia apoi din cauza „pro-europenilor” al caror proiect unic a fost servitul de pensii si salarii la stat.

Bun articol

Cam asa este. Intr-un fel sau altul turul 2 trebuia sa decurga in conditii normale si fiecare sa voteze cum simte. Alianta fortata (PSD, PNL, USR, UDMR) oricum nu o sa reziste la nesfarsit. Si cu fiecare zi care trece slabesc din putere. Asta doresc, si sfarsitul este aproape

Nunai revenirea la Constitutia din 1923 este solutia logică a continuității statului şi a democrației.
Restul sunt improvizații… de 77 de ani mergem din improvizație în improvizație.

Partenerii euro-atlantici vor accepta şi această improvizație, cum le-au acceptat pe toate în ultimii 35 de ani.

Apariția lui Georgescu pe piața devenită bâlci este ca un meteorit de mari dimensiuni care orbitează deasupra plaiurilor noastre și luminează puternic în bezna nopții.
Acest flash/blitz asupra scenei teatrale a pus in lumină mari regizori și actori cu decorurile ei și efectele speciale de lumini și umbre. In decoruri apar case, străzi și autostrăzi, fabrici și tractoare, cadouri … (din carton sau placaj) și o mulțime de oameni fericiți. Actori care prestează numere de magie și prestidigitație din pix. Mass media implicată joacă rolul de a crea efectele speciale de jocuri de lumini și umbre.
Însă, odată aprins becul toți marii regizori și actori s-au năpustit către întrerupător ca să i-l comute pe poziția OFF, dar constată că nu mai au cum. Acum încearcă să deșurubeze becul dar se prăjesc, au încercat să-l acopere cumva dar totul se topește și se risipește mirosind și tot mai urât.
Se încercă cu rearanjarea acelorași decoruri și noi efecte speciale, dar au constat că s-au aprins milioane de alte becuri ce le „strică” toată regia lor.

Din nou, o luare de atitudine neapărat necesară în actualul context de uriașă manipulare și confuzie, în care două mari felii de populație se întâlnesc intr-o potcoavă a credulității și ignoranței: exasperații de PSDNL votând un șarlatan psihopat simetrici în simplitate cu bine-intenționații mulțumiți de cum ne-a salvat PSD/Johannis de ruși și legionari.

Texte ca acesta ne fac să luptăm mai departe.

Atat Georgescu cat si cei care l-au votat pe el si pe Simion sunt produsele politicienilor din ultimii 35 de ani. O tara cu multi oameni cu educatie precara, fara prea mari calificari, de obicei fara niciuna, prin mintea carora zumzaie manele. Retelele sociale nu au facut decat sa amplifice ignoranta, si prostia la cote uriase. Politicienii seamna leit cu ei: multi sunt agramati, inculti, marlani si plini de bani obtinuti prin smecherii nu prin munca.
Asta ca Georgescu e candidatul ideal al acestor oameni, care sunt majoritari.

Eu cred, dimpotriva – si multi cred la fel, din cite vad – ca CG ar fi cistigat. Manevra CCR, dubioasa, a fost salvatoare. Lucrurile nu stau bine in democratia romaneasca, dar mi se pare ca nu dam atentie suficienta glontului care ne-a trecut pe la ureche.

un articol exceptional, felicitari.
in acelasi timp un articol la fel de bun al dlui S. Voinescu concluzioneaza astfel:

„Dar sînt și critici realmente atașați ideii democratice și statului de drept. Lor, mai ales, le vorbesc acum. Unul dintre cele mai bune filme despre democrație pe care le-am văzut este Lincoln, realizat de Steven Spielberg în 2012, cu un Daniel Day-Lewis genial în rolul președintelui Abraham Lincoln. Așteptînd finalul deja previzibil al Războiului Civil, președintele Lincoln se gîndește că trebuie să se grăbească să treacă prin Congres cel de-al 13-lea amendament al Constituției SUA, prin care urma să fie abolită sclavia. Cu doi ani înainte, Lincoln emisese Proclamația prin care elibera sclavii din statele confederate, dar se temea că instanțele de judecată o vor anula și că, revenite în Congres, statele secesioniste o vor îngropa definitiv. Așa că se angajează în procesul laborios și complicat al amendării Constituției. Presat de timp și de fel de fel de decizii politice, inclusiv de aceea de a face cît mai repede pace cu confederații cărora trebuia să le dea unele concesii deși era clar că pierdeau războiul, Abraham Lincoln a manevrat politic între facțiunile propriului său partid, dar tot mai avea nevoie de voturi pentru a trece amendamentul. Partizanii săi din Congres s-au decis să abordeze congresmeni din partidul de opoziție pentru a-i aduce de partea amendamentului, țintindu-i pe cei pe care-i știau, politicește, mai vulnerabili. În final, mai trebuiau cîteva voturi, timpul trecea, momentul oportun pentru vot se apropia de sfîrșit și republicanii lui Lincoln au decis să recurgă la corupție. Lincoln, un exemplu de cinste și de curățenie morală de-a dreptul ireal pentru politica de azi, s-a opus categoric să dea bani celor din opoziție pentru a vota amendamentul, dar a acceptat să dea democraților dispuși să-și tranzacționeze votul funcții de conducere în diverse structuri federale, unde aceștia urmau să-și rotunjească binișor veniturile. În final, jocurile au fost făcute, s-a bătut palma, socotelile au ieșit bine și amendamentul a trecut. În film, Thaddeus Stevens, liderul republicanilor loiali lui Lincoln din Congres, inimos partizan al aboliționismului, meditează după votul final:

„Și astfel, cea mai importantă lege a întregului secol al XIX-lea a fost adoptată prin corupție, cu sprijinul și chiar cu complicitatea celui mai curat om din America”.

Una dintre cele mai importante legi ale libertății, pilon fundamental al actului constitutiv al republicii care se definește drept „țara libertății” și care va deveni liderul și promotorul libertății și democrației în lume, a fost adoptată prin corupție. Asta spune ceva important, chiar dacă greu de acceptat, și despre modul în care democrația se păstrează și despre felul în care libertatea se protejează.

Cam asta ni s-a întîmplat. Neplăcut și îngrijorător. Dar un nimic față de ceea ce ar fi putut să ni se întîmple.„
extras din Dilema 12.12.2024

sa reflectam, zic.

Din când în când popoarele se îmbolnăvesc, chiar înnebunesc. Așa a fost cu Revoluția Franceză, cu războiul civil american, cu războiul civil spaniol, cu nazismul, cu comunismul, etc.
În 2024 poporul român a trecut printr-o, sper, scurtă criză de nebunie. De ce s-a ajuns aici este dificil de constatat. Aș vrea să spun numai că nu poporul este vinovat ci TOATE elitele lui politice, instituționale, media și chiar cele culturale.
Nu cred că CCR era singura metodă, situația nu era așa de gravă. Ce a făcut CCR a fost să dea o lovitură de copită poporului român și democrației românești. Nu, decizia CCR va avea urmări negative de lungă durată.
Nu despre C. Georgescu trebuie să fie vorba ci despre Viitorul pe care și-l dorește poporul și statul român.
Este un punct de inflexiune al Istoriei în care trebuie să ne hotărâm ce vrem pentru Viitor.
Din nenorocire, elitele românești tac sau nu înțeleg, sunt incapabile de a articula o soluție.
Eu aș considera votul popular din noiembrie un vot de maturitate al poporului român, dar pe care elitele nu-l înțeleg, ba chiar vor să reîncălzească acea ciorbă goală pe care ne-au servit-o până acum.
Bă, treziți -va, poporul nu mai poate fi mințit!

Toate multumirile autorului acestei analize extrem de echilibrate, la obiect, si extindere chiar si sumara peste intrega perioada post-decembrie1989. Evidentierea unei „necesara discuție despre cei responsabili de situația actuală”, evitand astfel „hranirea reciproca” a celor „două discursuri antidemocratice care, deși aparent se opun, ele se compun”, reprezinta concluzia majora privind posibilitatea unei „solutii interne” pentru situatia respectiva.
In acest sens poate nu ar trebui trecuta cu vederea si opinia unui istoric exprimata in emisiunea „Piata Victoriei” de joi 5 decembrie 2024. Considerandu-l pe Calin Georgescu numai o „holograma”, s-a subliniat ca si pentru un aspirator s-ar fi exprimat votul care a fost prezentat in mod voit denaturat ca fiind anti-EU, anti-NATO, si legionar/extremist. Aspectele si cauzele reale ale acestui vot, perfect creionate de autorul articolului de fata, poate ar trebui completate de apartenenta efectiva la ‘sistem’ a ‘hologramei’ C, Georgescu, devenit peste noapte – chiar si de catava anisori – personaj ‘anti-sistem’. Astfel, nu a prea fost subliniata (chiar si de catre opinia publica) personalitatea cat-de-cat cunoscuta a candidatului CG. Pana la caracterul extremist descoperit in ultimii ani, sunt de remarcat pozitiile detinute chiar si de tanarul CG in aparatul de stat. Cea mai edificatoare este pozitia de secretar general al unui minister. Cine a avut de-a face cu astfel de personaje, stie ce calitati profesionale si umane le permiteau acestora accesul la functiile de inalti-functionari-de-stat. Ca exemplificare, personal am avut de-a face cu detinatorul aceluiasi post in Ministerul Cercetarii, intr-o perioada (1991-1996) in care nu mai intra nicio revista din fluxul principal in biblioteci de institute din Bucuresti, iar in minister nu aveai cu cine discuta. Si la fel a fost si este in continuare, acesta fiind principalul produs institutional al clasei politice post-‘revolutionare’. Chiar daca intretimp au aparut criterii profesionale de tip vestic (e.g., vs. conducatorii de doctorat), aplicarea acestora este evitata cu grija atat de factorii guvernamentali cat si cei parlamentari, incluzand pe cei ai partidelor de opozitie. Concluzie (cum ii place mai nou lui KWI sa spuna): ‘holograma’ actuala nu are deloc un caracter singular in actuala clasa politica si administrativa – decazuta pana la nivelul incalificabil al guvernului administratiei KWI, instalata in urma cu 10 ani cu sperante neegalate din perioada CDR (1996) – astfel incat aceasta clasa evita cu grija sa atinga subiectul personalitatii reale a lui CG. ‘Solutia interna’ ar trebui sa plece de la aspectul contrafacut al unui personaj chiar emblematic al ‘sistemului’, prezentat ca vector anti-sistem, si calificarea inacceptabila a unui vot anti-sistem ca unul eminamente extremist.

Autorul are dreptate in multe privinte dar afirmatia „Asta deși ultimul sondaj public indica contrariul” e cam aventuroasa. Sondajele romanesti sint cit se poate de imprecise si in plus e greu de stiut ce vor vota PSDistii, din moment ce unii dintre capii partidului se declara clar de partea mitomanului.

Pt mine e clar ca Iohannis ar trebui sa-si dea demisia iar Ciolacu sa se retraga asa cum a facut-o Ciuca. Vazind componenta partiala a noului guvern imi vine in minte „Toate-s vechi si noua toate”. Se pare ca oamenii astia nu au deloc rusine si sint la un pas sa-si taie craca de sub picioare. Credeti ca electoratul va fi multumit sa vada aceeasi loseri in pozitii de virf?

Chapeau! domnule Gussi! Aș mai adăuga ca o mare vulnerabilitate pentru UE este însăși președinta Comisiei Europene împreună cu toți comisarii, nu doar Iohannis, dar ei încă nu realizează acest lucru.

Trimiterile la primii ani de după revoluție sunt nepotrivite aici. Cred că o paralelă adecvată aici ar putea fi făcută cu anul 1937, când ne-am omorât ultima dată democrația, în numele salvării libertății nației, tot așa, bătându-ne joc de rezultatele nepotrivite ale unor alegeri. Despre asta a fost vorba, de la bun început: n-a ieșit cum trebuia. După atâta muncă, de 3 ani de zile, ca să iasă bine alegerile de anul ăsta, poporul a dat cu băta-n baltă și votă greșit. Nu e vorba că ar fi câștigat Georgescu, mult mai important era că ar fi câștigat oricum cine nu trebuia. Așa că le-au anulat și apoi ne-au cerut să le mulțumim, pentru că ne-au salvat de fasciști. Și în 1937 tot așa au spus: vreți să vină legionarii și să ne rupă de alianțele noastre cu Europa? Urmează 38 și formarea Frontului Renașterii Naționale, condus de Ciucă și Ciolacu, cel mai probabil, cu noua Siguranță și vechea Securitate manevrând din spate. Ca și atunci, o bună parte a populației, burghezia respectabilă și pro-europeană, aia care ar avea cel mai mult de pierdut, dintr-o schimbare a direcției, va susține ce fac indivizii aflați acum la conducere, acceptând ideea că nu trebuie să băgăm în seamă votul poporului prost și, la o adică, să o dăm dracului de democrație, că nu poate să fie pentru toți nespălații. Așa că să așteptăm Renașterea Națională. Urmează ca inamicul să se ivească la granițe, moment în care toată șandramaua se va duce de râpă și vom plonja în negura anilor 40. Marele mister este cine o să joace rolul regelui Carol, dar poate Klaus Werner va accepta să depună și acest mic efort, că tot n-am fost în stare să-i găsim alt post și facem și pe nebunii cu noul palat, construit în București. Să nu spună nimeni că n-am meritat-o, că istoria e nedreaptă, că vai, bieții de noi. Nu e nedreaptă, suntem doar niște loaze repetente, care nu vor să învețe nimic din ea. S-ar putea să iasă mult mai rău acum, decât atunci, dar, din nou, pe bună dreptate.

„USR pare că face eroarea PNȚcd. Stă la masă cu cei care îl demonizează, cu cei care vor să-l înghită.”
Cred ca sunteți singurul autor de pe Contributors care faceți aceasta observație fundamentală. Brusc Ciolacu a devenit un mare lider european și atlantist, care salvează democrația. Te apuca durerea de cap.
Cei din USR, singurul partid speranța a Românie, întra în alianța cu PSD și PNL ca să gestioneze dezastrul pe care aceste doua partide îl lasă in urma.
Liderii USR, dacă ar avea un pic de creier, ar trebui sa stea în opoziție și sa-l lase pe Ciolacu si pe marele primar de Oradea sa crească taxe, sa taie pensii și salarii, sa reducă numărul de birocrați, etc. In fond au împreuna cu UDMR si nelipsitele așa zise minorități au peste 50%. Atunci se va vedea adevărata fata a apărătorilor democrației.
Dar nu, niște smecheri din USR vor 3 ministere, sa sugă si ei un pic la bugetul de stat. Vor discredita si ultimul partid cat de cat necorupt al tarii, după care va urma o alianță PSD-AUR si înmormântarea pe veci a unei țari care s-a numit România. RIP.

Se implinesc 35 de ani de la Revoluția din decembrie 89. Idealurile au fost și rămân întipărite ferm in Proclamația de la Timișoara.
Pentru cei care incă nu știu de această proclamație o pot găsi în integralitatea ei aici:
https://ro.wikisource.org/wiki/Proclamația_de_la_Timișoara

O istorie a ceea ce a fost și a revoluției neîncheiate încă, înăbușită de ideologiile puternic înrădăcinate și în prezent!

Pct. 13
„Astfel, copiii, nepoții și strănepoții noștri vor celebra curajul poporului de A INFRUNTA OPRESIUNEA, și nu căderea unui tiran nemernic. Cu excepția ziarului România Liberă, presa, radioul și televiziunea din București. Evenimentele comentate ca revoluționare sunt numai cele din 21-22 decembrie. Ne închinăm cu pietate în fața eroilor bucureșteni, ca și în fața eroilor din Lugoj, Sibiu, Brașov, Târgu Mureș, Cluj, Arad, Reșița și din toate celelalte orașe care au avut nevoie de martiri pentru a cuceri libertatea. Ne doare și ne revolta însă politica centrală de minimalizare a Revoluției noastre, evident și prin efortul de diminuare a numărului morților. ” ….

… „A fost o revoluție făcută de popor și numai de el, fără amestecul activiștilor și securiștilor. A fost o revoluție autentică și nu o lovitură de stat. A fost categoric anticomunistă și nu doar anticeaușistă. La Timisoara nu s-a murit pentru ca activiști comuniști din rândurile doi și trei să treacă în frunte și unul din participanții la genocid să fie numit de către aceștia ministru de interne. Nu s-a murit pentru ca DEZBINAREA SOCIALĂ ȘI NAȚIONALĂ, cultul personalității, CENZURA MASS-MEDIEI, DEZINFORMAREA, AMENNINȚĂRILE telefonice și scrise și toate celelalte metode comuniste de CONSTRÂNGERE să fie practicate în văzul lumii, în timp ce nouă ni se cere PASIVITATE ÎN NUMELE STABILITĂȚII SOCIALE.” …

„Noi, autorii acestei Proclamații, participanți la evenimentele dintre 16 și 22 decembrie 1989, NU CONSIDERĂM REVOLUȚIA ÎNCHEIATĂ. O vom continua PAȘNIC, DAR FERM. După ce am înfruntat și am învins, fără ajutorul nimănui, UNUL DIN CELE MAI PUTERNICE SISTEME REPRESIVE DIN LUME, nimeni și nimic nu ne mai poate intimida.”

Votul anulat pentru prezidențiale a pus în lumină situația actuală, iar votul le readuce aminte aleșilor actuali că nu au murit toți și au mai rămas unii care strigă: „NU CONSIDERĂM REVOLUȚIA ÎNCHEIATĂ”
Revoluția continuă și nu v-a fi așa cum și-ar dorii ei „vajnicii” continuatori ai sistemului securist de partid,
NU, NU VA MAI FI CUM VOR EI, ci:
„O VOM CONTINUA PAȘNIC, DAR FERM.”

Ce articol, domnule Gussi. Ce palme le-ați tras. Dar nu vor reacționa. Oamenii de stat (hmm, glumesc) fac ce știu să facă, în afara înavuțirii. Să bage gunoiul sub preș. Tot gunoiul. Și de unde credeam că în 2025 guvernul „stabilității” ne va băga în insolvență, iată că finele lui 2024 ne-a arătat adevărata față a unor politicieni (mult spus) departe de democrația adevărată, ținându-se la braț cu cea originală a altui perfid personaj ahtiat după putere. Mă tem că oficialii NATO și UE au cam obosit să călăuzească niște orbi dezorientați care de 20/17 ani îi mint ordinar, fără rușine.
Un articol pe măsura importanței evenimentelor în desfășurare.
Domnule Gussi vă mulțumesc, mă descopăr și mă înclin.

Un septuagenar

Domnul Gussi ne-a oferit două articole excelente. Le găsesc așa și pentru că reflectă in mare parte ceea ce gândeam și eu, deci tare mă bucur să aflu că nu sunt singurul nebun. Mă bucură desigur și comentariile.

Am să scriu puțin despre scenariul de groază „CG președinte-dictator” pe care o cabală de politruci și alți cuvântători elitari și misogini ni l-a vârât sub ochi ca justificare pentru o succesiune de acțiuni anti-democratice finalizate cu distrugerea dreptului de vot.

Este CG mai radical, mai extremist decât Vadim Tudor sau Ion Iliescu? Nu știu, e posibil. Dar decât G Simion? Ar fi capabil oare de gesturi extreme și riscante pentru el precum cele încercate recent de președintele sud-corean? Poate, însă orice demers de instaurare a unui regim autoritar se va lovi instant de 2 opoziții puternice: una internă compusă din societatea civilă și toate partidele pro-democrație și una externă, recte cam tot blocul occidental. CG ar fi lipsit de un partid solid care să-i susțină la nivel parlamentar puseurile autoritare și proiectele fantasmagorice, și nici măcar AUR nu ar accepta aberații precum naționalizările companiilor străine (și au lăsat de înțeles acest lucru incă dinaintea turului 2). Cine anume, ce oameni politici, ce instituții, ce personalități relevante ar fi favorabili și ar pleda sau participa la întemeierea unui regim autoritar neo-pășunist? Nici Armata nici Biserica nu vor mișca un deget când mulțimea va ieși in stradă să dărâme un guvern minoritar numit prin forțarea Constituției de CG. Nicio instituție nu va mișca un deget când Parlamentul va vota pentru suspendarea nanodictatorului CG. Nimeni nu o să-i sară in ajutor, nici măcar șarlatanii lui favoriți și nici gărzile lui ‘fidele’ (dar compuse din mercenari). Nici măcar creatorii lui -aripa retrogradă, eurofobă, xenofobă, patriarhalistă și conspiraționistă a securității- nu vor fi alături de el, ci se vor dezice de el imediat (…ceea ce de altfel deja se întâmplă).

Ș-atunci? Un eventual președinte CG ar fi fost mai degrabă acea ipostază mofluză, opărită, veșnic nemulțumită a multipolarului Georgescu. Ar fi încercat să conducă țara (și lumea, cum altfel) prin discursuri bombastice emise pe tiktok (că presa, deja sătulă de baliverne, l-ar fi ignorat). Ar fi încercat să continue manipulările de 3 lei pe internet, insă fără audiența pricinuită de alegeri, el și câteva sute de țăcăniți s-ar fi manipulat de zor intre ei (căci restul țării, sătui de aiureli, l-ar fi ignorat). Ar fi convocat CSAT de câteva ori până să înțeleagă că de fiecare dată își lua palme după ceafă și că nimeni nu-i obligat să-i asculte prostiile. Ar fi încercat să-și pună niște oameni in diverse funcții, dar de fiecare dată se va fi trezit lovit peste dește cu rigla de niște securiști (care îi aminteau de diverse detalii biografice rămase necunoscute publicului). Ar fi fost cel mai jenibil reprezentant al țării in organismele internaționale, depășindu-l chiar și pe Ceaușescu, ar fi fost ignorat și de toți liderii statelor din Alianță (inclusiv de Orban), ‘uitat’ undeva in subsolul unei note oficiale. Ar fi fost un episod rușinos, un pocinog politic continuu, o pagină urâtă in istoria noastră. Acum înlocuiți CG cu Ciolacu. Ce diferențe majore credeți că există?

La aflarea veștii că alegerile vor fi reluate, am fost dezamăgit: am avut senzația că românii au ratat șansa de a respinge prin vot un candidat neconform. Sau, dacă n-ar fi făcut-o, s-ar fi ales cu o lecție bună pentru viitor.
În situația creată de decizia CCR românii nu (mai) au posibilitatea să-și asume responsabilitatea pentru alegerea, bună sau rea, a turului 2. Iar Georgescu are șansa de a fi martirizat și văzut mai ales de votanții săi cu adevărat drept un denunțător al „sistemului“.

Dar de câteva zile mă încearcă întrebări:
Oare susținătorii săi anti-sistem l-ar mai vota dacă ar fi siguri ca este un agent al lui Putin? S-ar mai lăsa ei seduși de aura lui de luptător anti-sistem?
Este permis riscul ca o marionetă a unei puteri străine și „neprietenoase“ să ajungă în mod democratic la Cotroceni?
Desigur, Constituția prevede suspendarea mandatului în caz de trădare, dar de ce să încerci să repari, când prevenția este mai bună, mai sigură și mai ieftină?

Lumea usor de manipulat accepta orice comportament nazist, putinist, comunist, leninist, legionar, fascist, dar sa nu le zici in fata ca esti nazist, putinist, comunist, leninist, legionar, fascist, de la caz la caz.

Deși democrația se manifesta prin vot democratic, prin legi democratice dar și prin decizii ale curții constituționale de anulare a alegerilor și de a cere reorganizarea lor de la zero, deci nefavorizând niciun candidat, când procesul de campanie, alegerile sau rezultatele lor sunt fraudate sau corupte, mai ales în cazul când aceasta se face de către partide și mișcări extremiste și autoritare, chiar dacă această decizie e contraproductivă pe termen scurt și poate fi interpretată ca abuzivă, există voci care încă pretind viguros nu doar că curtea constituțională nu are ce căuta în a anula alegeri, ci că doar poporul poate decide pe cine alege, chiar daca alegerile sunt corupte.

Tonul textului critic față de decizia CCR este unul indignat și alarmant, plin de pesimism față de starea actuală a democrației în România. Autorul își exprimă convingerea că anularea alegerilor de către curtea constituțională reprezintă o deviere periculoasă de la principiile democratice, echivalându-se cu un gest simbolic de „măcelărire” a democrației. Se folosește de multe metafore medicale și anecdote din istoria recentă a României pentru a descrie procesul de degradare instituțională domestică și pentru a sublinia riscurile asociate cu, în viziunea sa, obscurele manevre cu fals pretext de democrație care pot eroda democrația însăși. În general, tonul este sumbru, sugerând că acțiunile curții constituționale nu doar că subminează legitimitatea autorităților democratice, dar și că ele pot conduce la o erodare a valorilor democratice pe termen lung, prin radicalizarea populației.

Se observă că abordarea autorului este una patetică, mult prea metaforică, alarmantă și halucinantă, fără a se concentra pe numirea concretă, ci nu doar abstractă, a problemelor generate de decizia curții constituționale sau pe propunerea de soluții practice, ci nu doar schematizarea superficială de genul ”e nevoie de soluții”. Acest tip de discurs, bazat pe emoție și reacție la șoc, accentueză căderea în reacții de moment, dezechilibrate, și canalizează atenția de la aspectele fundamentale care necesită o analiză detaliată și acțiuni ferme.

Autorul exprimă o opinie critică față de cei care acceptă deciziile CCR legate de alegerile recente, etichetându-i ca „conformiști”. Această etichetare sugerează că oamenii care se supun fără ezitare acestor decizii ar fi lipsiți de gândire critică, insinuând că tipul și direcția criticii sale este singurul tip de critică de acceptat în aceste momente. Acest discurs este tipic celor care critică de dragul criticii și consideră că doar a lor critică este critica demnă. Autorul mai sugerează că, în loc de a accepta pasiv deciziile CCR, societatea ar trebui să se opună și să conteste aceste acțiuni, care, în viziunea sa, sunt contrare voinței populare și principiilor democratice.

În loc să treacă în revistă implicațiile directe ale deciziilor legislative și judiciare asupra democrației și integrității instituțiilor, autorul pare să se piardă în descrieri apocaliptice sau evocări emoționale, ceea ce diminuează gravitatea și complexitatea situației actuale. O abordare mai practică ar necesita o evaluare clară a efectelor specifice ale acestor decizii, precum și propunerea de soluții tangibile.

Minimalizarea și normalizarea privind infiltrările externe de ideologie extremistă, subliniază o lacună semnificativă în discursul public, prezentă și în acest text. Există încă o tendință masivă de a minimaliza amenințările externe, considerându-le ca fiind ceva ce nu afectează profund stabilitatea internă, invocându-se ceva ce acestor critici le place să numească ”anticorpi” ai democrației care se exprimă automat doar prin vot popular, care sunt de fapt nici mai mult nici mai puțin decât o aberație similară cu aberațiile esoterice ale fostului candidat Georgescu și ale soției sale. Aceasta poate duce la o subestimare a realității și a pericolelor pe care le prezintă influențele externe, lăsând astfel societatea mai vulnerabilă.

Presa națională, dar și societatea în sine, s-a concentrat intensiv de mult, și o face chiar și acum în ochiul furtunii, pe scandaluri de telenovelă interne, cu mafii și hoți, și, ca și autorul textului, ignorând complexitatea provocărilor externe care au influențat profund contextul politic, economic și social. Noi toți, prin deciziile noaste zilnice, colaborăm direct sau indirect la permisiunea de subminare a democrației de către mișcări extremiste, prin subestimarea lor. La fel o facem și pentru crizele climatice, de biodiversitare, de sănătate și de resurse naturale. Această abordare poate da impresia că problemele internaționale sunt marginale, când în realitate, ele cer o atenție serioasă și acțiuni coordonate.

Este esențial ca dezbaterile referitoare la democrație să includă o discuție despre cum reacționăm la amenințările externe și cum protejăm nu doar integritatea instituțiilor interne, ci și legimitatea alegerilor democratice și suveranitatea și stabilitatea societății în fața unor presiuni externe. Acest aspect ar trebui să fie parte integrantă a conversației despre reforma politică și despre instaurarea unei democrații mai reziliente, care să fie capabilă să facă față provocărilor venite din afară, dar și din interior.

Este important ca autorul și ceilalți care discută despre aceste teme să abandoneze o abordare pur retorică, în favoarea unei analize mai riguroase a problemelor concrete și să propună soluții eficiente pentru a face față provocărilor atât interne, cât și externe.

Acțiunea proactivă din partea societății în ceea ce privește protejarea democrației nu se face doar pe timp de alegeri ci prin dezvoltarea unei culturi civice robuste. În România, s-a pierdut mult timp cu discuții și analize retorice, fără a se concretiza performant și de lungă durată în inițiative tangibile care să ajute societatea să dezvolte mult numiții „anticorpi” împotriva influențelor externe extremiste.

O vulnerabilitate majoră în democrația românească este lipsa unor think-tank-uri puternice de democrație și stat de drept și a unui nivel adecvat de educație de competențe de democrație (democracy literacy) care să le permită cetățenilor să recunoască și să răspundă amenințărilor, inclusiv celor de tip extremist din afara țării. După cum se vede, nici măcar mulți profesori universitari și jurnaliști nu au un minimum de competențe de democrație, și eventual de administrație și politică. Construirea unei societăți reziliente la totalitarism, fie comunism sau fascism, necesită nu doar o educație formală în domeniul democrației, ci și o conștientizare activă a contextului internațional și a provocărilor cu care România și UE se confruntă.

Este important să existe platforme de dezbatere și de acțiune care să ofere cetățenilor instrumentele necesare pentru a înțelege nu doar structurile instituționale, ci și cum pot contribui oamenii înșiși la fortificarea democrației. În loc să ne concentrăm exclusiv pe criticarea reprezentaților, fie ei președinte sau parlament, ar trebui să ne asumăm responsabilitatea individuală și colectivă de a avea o societate informată, capabilă să recunoască și să contracareze orice încercare de infiltrare sau manipulare.

Îngrijorarea față de influențele externe, inclusiv cele rusești sau ultranaționaliste, trebuie să devină parte integrantă a discursului civic, nu doar o reacție episodică la evenimente curente. Cetățenii trebuie să fie educați și mobilizați pentru a înțelege cum aceste influențe pot afecta stabilitatea și coeziunea societății. Acest lucru presupune nu doar educația formală, ci și promovarea unor inițiative civice și colaborative care să aducă oamenii împreună pentru a discuta, analiza și acționa.

În concluzie, modernizarea societății românești necesită un efort concertat din partea tuturor actorilor. O abordare mai proactivă ar facilita o înțelegere mai clară a mediului internațional și a provocărilor interne, evitând astfel exacerbarea vulnerabilităților. Este esențial ca cetățenii să nu aștepte soluții de la liderii politici, ci să își asume un rol activ în construirea unei democrații participante și informate. Numai astfel va putea România să dezvolte anticorpi eficienți în fața amenințărilor externe.

SUPERFICIALA ÎNȚELEGERE A PRIORITĂȚILOR

Casa arde și noi ne certăm cum decorăm a mia oara holul.

Autorul punctează o problemă reală a corupției în politica românească, dar este important să înțelegem că, într-un context geopolitic tot mai complex și influențat de regimuri autoritare externe, problema securității democratice devine o prioritate esențială, a cărei înțelegeri autorul nu o stăpânește. Corupția internă, deși extrem de problematică și care necesită reforme concrete, nu poate fi separată de influențele externe care amenință integritatea democrației, care sunt prioritatea esențială în acest moment.

În acest sens, este esențial să recunoaștem câteva aspecte:

– Legătura între corupția internă și vulnerabilitatea la extremisme externe: Corupția domestică poate slăbi instituțiile statului și poate favoriza intrarea unor influențe externe. Un stat cu un anumit grad mare de corupție devine vulnerabil la manipulări din partea actorilor străini care pot profita de dezechilibrele interne. De exemplu, în contextul alegerilor, intervenția străină a fost foarte eficientă în campaniilor de dezinformare sau prin infiltrarea agenților străini în sistemul politic intern.

– Importanța stabilității domestice: Fiecare democrație are nevoie de un cadru stabil și predictibil pentru a funcționa corect. Când un sistem democratic este destabilizat, fie prin corupție, fie prin atacuri externe, capacitatea acestuia de a rezista și de a răspunde în mod eficient provocărilor interne și externe se reduce semnificativ. Astfel, democrația devine țintă ușoară pentru forțele autoritare care urmăresc să o submineze. Când stabilitatea domestică e fragilă, e nevoie de cordoane sanitare, bazate pe compromisuri, pentru a face față subminării democrației.

– Pericolul autoritarismului străin: Actuala situație geopolitică, în care state precum Rusia își exercită influența prin metode autoritare, cum ar fi dezinformarea, manipularea alegerilor sau promovarea de narațiuni populiste și extremiste, constituie un factor alarmant. În fața acestor atacuri, salvarea democrației locale devine o prioritate mai urgentă decât soluționarea corupției domestice. Când democrația este amenințată de măsuri autoritare externe, o reacție rapidă și decisivă din partea statelor membre ale Uniunii Europene și a partidelor pro-europene este esențială. Ceea ce s-a și întâmplat.

– Colaborarea internațională: În fața provocărilor externe, este esențial ca partidele pro-europene să colaboreze cu aliații internaționali pentru a consolida democrația. Acest lucru include nu doar sprijin economic și politic, dar și măsuri împotriva corupției care afectează reputația statelor și relațiile internaționale. Prioritizarea democrației și a integrității în fața amenințărilor externe poate atrage, de asemenea, sprijinul și angajamentul partenerilor internaționali.

Pentru a aborda problema corupției interne și totuși a proteja democrația românească, este esențial să recunoaștem interdependența acestor chestiuni. Salvarea democrației de influențele autoritare externe ar trebui să devină prioritatea principală, iar reformele interne pot fi implementate într-un cadru democratic stabil, care să reziste mai eficient la atacuri externe.

Autorul, ca multe alte voci fără înțelegere profundă a complexității actuale, pare să fie mai preocupat de corupția internă și de derapajele democratice pe care le consideră a fi cauzate de elitele actuale mai mult decât de influențele externe autoritare și de interdependența lor. Mai mult, autorul nu este un bun expert în a anuliza situații de urgență, unde prioritățile se calculează la rece, fără pierderi inutile în detalii, care pot fi analizate după ce urgența a trecut.

Indignarea din text sugerează o viziune adversativă asupra priorităților, care se concentrează pe corectarea problemelor interne ca fiind esențiale pentru refacerea democrației, fără a pune suficient accent pe amenințările externe de moment și de criza de ordin temporal. Astfel, autorul pare a nu conștientiza, sau a ignora, interdependența acestor două dimensiuni – corupția internă și influențele externe extremiste – și cum ele se pot influența reciproc.

De asemenea, autorul critică deciziile instituțiilor precum curtea constituțională, pe care le consideră abuzive, și susține că votul popular ar trebui să fie respectat chiar și atunci când acesta este corupt. Această poziție sugerează o viziune limitată și superficială, chiar dăunătoare având în vedere istoria regimurilor dictatoriale care s-au născut din democrații, asupra modului în care democrația poate fi susținută și apărată în fața atacurilor externe, cum ar fi cele venite din partea Rusiei.

Așadar, autorul nu pare să fie de acord cu ideea că ar trebui să existe o abordare integrată în care protejarea democrației de influențele externe să fie prioritizată în fața problemelor interne de corupție. În schimb, el își exprimă o solicitare pentru o reformă care să abordeze, în primul rând, aceste deficiențe interne, fără a conștientiza pe deplin implicațiile mai mari ale contextului internațional și influențelor externe. El se concentrează pe criza internă de legitimitate și corupție și cere o restabilire a democrației din interior, iar acest lucru poate să îi limiteze capacitatea de a vedea întreaga imagine a provocărilor cu care se confruntă România. Astfel, nu se pricepe pe deplin importanța unei abordări strategice în fața insuficienței democratice interne, care să includă și un răspuns rapid și activ la amenințările externe.

SOLUȚIILE

„Soluția nu poate veni decât din două direcții. Una din interiorul sistemului, alta din exterior.” este o pretențioasă platitudine. Această formulare este vagă și nu oferă o soluție concretă sau specifică pentru problemele discutate.

Soluțiile sugerate de autor sunt de fapt nu doar platitudini pline de anecdote și analogii nepotrivite cu geopolitica de moment dar și investite cu un mare sentiment de incertitudine. La o atentă citire, ele sunt pline de contradicții și ambiguități. Auspiciile sunt pesimiste, cu afirmația că atât direcția internă, cât și cea externă sunt pline de obstacole și că nu este clar cine va reuși să genereze un proces de reînnodare a democrației. Aceste non-soluții nu fac decât să accentueze superficialitatea și sentimentul de critică de dragul criticii al textului întreg.

Soluția din interior, pentru care autorul menționează că ar putea veni sub forma candidatei care nu a fost acuzată de campanie ilegală, începe prin cu miros promițător de validitate, deși, în același timp, este totuși insuficientă și vagă, și se termină cu marea contrazicere ca nu ar fi o soluție. Afirmația denotă o speranță mai degrabă decât o observație a unei desfășurări sociale, culturale sau politice.

Soluția din exterior, pentru care autorul discută despre rolul partenerilor occidentali, cum ar fi Uniunea Europeană și NATO, în sprijinirea României, e construită și demolată identic cu cealaltă. Afirmația că soluția depinde de intervenția externă este problematică. Aceasta sugerează o dependență de forțele externe, fără a oferi o viziune sau un plan pentru cum România ar putea să-și consolideze democrația pe cont propriu.

Cu toate acestea, pe un ton pesimist se sugerează că nici aceste soluții nu sunt insuficiente și se intervine din nou cu platitudini, că exista o nevoie urgentă de acțiune pentru a evita o deteriorare și mai mare a democrației. Per total, soluțiile care nu pot veni decât din două direcții, conform autorului, sunt niște non-soluții, doar de dragul de a scrie ceva, de a crea impresia că autorul s-a gândit și la soluții, după ce a consumat majoritatea textului pe reacții emoționale.

Astfel, după ce textul prezintă o analiză superficială a unei crize politice cu valențe naționale și internaționale, vopsite de autor într-o criză de democrație închipuită, el se termină cu non-direcții de soluționare, pentru că autorul nu pricepe natura complexă și dificilă a situației descrise.

OMITERE COLOSALĂ

Omiterea de extremism istoric și contemporan a autorului este semnificativă, având în vedere că exemplele vizând alegerea democratică a regimurilor totalitare, cum ar fi Adolf Hitler în Germania și Vladimir Putin în Rusia, sunt relevante în contextul discuției despre legitimitatea votului popular. În ambele cazuri, aceste personaje au fost alese prin mijloace democratice, iar urcușul către autoritarism a fost gradual, implicând manipulări ale procesului democratic și erodarea instituțiilor statului de drept. Hitler a preluat puterea și a accelerat apoi demersurile de distrugere a democrației, consolidându-și puterea prin politicile de represiune ce au urmat. Putin, pe de altă parte, a câștigat alegerile inițial cu o viziune mai relaxată decât cea prezentă, dar a îmbrățișat rapid tactici autoritare pentru a-și menține controlul. Temerile profund pertinente despre existența și apariția altor asemenea specimene în politica internă și internațională sunt minimalizate și subestimate de autor.

Sprijinul pentru Hitler a provenit din diverse grupuri, inclusiv naționaliști, conservatori, clasa de mijloc și persoane deziluzionate de instabilitatea economică și haosul politic. De asemenea, naziștii au folosit eficient propaganda și agitația și au câștigat sprijinul chiar anumitor segmente ale populației care nu susțineau ideile lor. În anii ce au urmat, toți susținătorii lor, direcți sau indirecți, au fost vânați. Chiar nu vrem să învățăm din istorie? Când prea târziu devine fatal de târziu?

Omiterea unor lecții istorice relevante ar trebui să fie un motiv de reflecție suplimentară pentru autor și cititorii săi, subliniind complexitatea și fragilitatea proceselor democratice, unde nu doar votul popular este important pentru menținerea democrației.

”SALVAREA DEMOCRAȚIEI CU MIJLOACE NEDEMOCRATICE”

Se tot rostogoleste persistent sintagma „salvarea democratiei cu mijloace democratice” care n-are nicio legatura cu situatia de fapt din Romania, iar in schimb marea problema „distrugerea democratiei cu mijloace democratice” nici macar nu se atinge cu varful degetului, nici macar acum cand ciorba fierbe si da pe-afara. Toti anarhistii si extremistii de toate culorile, comunistii si fascistii, folosesc mijloace nedemocratice pe care le spala dibace cu alura democratica, ba chiar si mijloace democratice, pentru a dezbina si submina democratia insasi, se tace malc.

În primul rând, democrația nu e perfectă. Democrația nu e utopie. Măcar profesorii universitari ar trebui să știe asta.

Într-un sistem democratic, protejarea integrității procesului electoral este crucială pentru a asigura că voința poporului este respectată și că reprezentanții aleși îndeplinesc democratic majoritatea. Dacă alegerile prezidențiale sau oricare altele sunt fraudate, corupte sau exista si cel mai mic dubiu de inconsistenta, de infiltrare a unor subminatori, asta subminează baza democrației insasi.

Curtea constitutionala este garantia statului de drept intr-o democratie. În aceast caz, dacă curtea constituțională anulează rezultatele alegerilor corupte, actul este încă democratic pentru mai multe motive, printre care:

– Aplicarea legii: Curtea Constituțională respectă datoria sa de a asigura respectarea legilor și Constituției. Acest principiu este fundamental în democrație, unde legea prevalează asupra intereselor individuale. CC are datorie sa vegheze asupra indeplinirii legilor electorale democratice, care duc la niste rezultate electorale pentru care CC trebuie sa se exprime prin confirmare sau anulare.

– Protecția integrității electorale: Prin anularea alegerilor corupte, Curtea Constituțională protejează integritatea procesului electoral. Acest lucru asigură că viitoarele alegeri vor fi libere și corecte, și că cetățenii au încredere în sistem.

– Păstrarea încrederii cetățenilor: Anularea alegerilor fraudate poate ajuta la restaurarea încrederii publicului în sistemul democratic. Cetățenii așteaptă ca liderii să fie aleși onest și corect, și când frauda sau coruperea este detectată, asta poate duce la o largă deziluzie.

– Restaurarea legitimității: Prin invalidarea alegerilor corupte, Curtea Constituțională poate ajuta la restaurarea legitimității procesului electoral. Acest lucru asigură că guvernul sau oficialii nou aleși, prin repetarea alegerilor, sunt văzuți ca legitimi și răspunzători față de popor.

– Prevenirea influenței statelor inamice: Dacǎ în timpul alegerilor s-au încercat influențele statelor inamice pentru a modifica rezultatul, atunci anularea alegerilor este un mijloc de a preveni acest tip de influențare a procesului electoral.

Totuși, de remarcat este că această scenariu poate ridica și preocupările urmatoare, care se pot gestiona mai usor sau mai greu, de la tara la tara:

– Instabilitate politică: Anularea unei alegeri poate duce la instabilitate politică, deoarece asta poate crea incertitudine cu privire la cine ar trebui să guverneze sau să conducǎ un țarǎ.

– Posibilul conflict ulterior: În unele cazuri, anularea unei alegeri poate duce la un conflict ulterior sau chiar la violențǎ, în special dacǎ unul dintre părți simte că a fost tratat nedrept sau crede că drepturile sale au fost violate.

Este crucial de observat ca CCR a anulat alegerile în întregime, fără a favoriza un candidat sau un partid, și a cerut relansarea procesului electoral de la zero. Actul e o decizie neutrală și în conformitate cu principiile democrației. În acest caz, anularea alegerilor nu este o acțiune politico-ideologică, ci o măsură necesară pentru a asigura respectarea legii și integritatea procesului electoral. CCR a evitat astfel orice aparență de influențare a rezultatului alegerilor, s-a bazat pe dovezi concrete și obiective pentru a lua decizia de anulare si a cerut relansarea alegerilor de la zero.

În concluzie, chiar dacǎ anularea alegerilor corupte din cauza lipsei de legitimitate pare a fi contraintuitivǎ pentru unii, ea este încǎ o acțiune democraticǎ în măsura în care ea asigurǎ aplicarea legii, protejează integritatea electoralǎ, pǎstrează încrederile cetǎtenilor și restaurǎ legitimitatea procesului electoral.

În cazul în care curtea constituțională este coruptă și anulează alegerile cu pretextul de fraudă, pentru a elimina opoziția politică democratică, atunci această acțiune este, de fapt, o violare gravă a democrației și a principiilor ei. În astfel de cazuri, anularea alegerilor este, de fapt, o manevră autoritară și totalitară, care încalcă libertatea cetățeanilor și împiedică exprimarea voinței lor. Această acțiune este contrară spiritului și principiilor democrației și poate duce la destabilizarea întregului sistem politic și economic al țării. În această situație, este important ca societatea civilă și partidele politice să se organizeze și să lanseze apeluri pentru respectarea democrației și a drepturilor omului. De asemenea, este necesar ca organizațiile internaționale să monitorizeze situația și să emită declarații de condamnare a acestei acțiuni.

Nu exista condamnare internationala, nu exista condamnare nationala, ci doar voci stridente alarmante care se uita la drobul de sare.

SUSPENDARE, DEMITERE SAU DEMISIE

Nu i s-a prelungit mandatul președintelui, pentru ca nu i s-a terminat mandatul. Alegerile au fost anulate, conform constituției, care combinată cu legea electorala si cu data la care au fost anulate, iese matematic ce-a iesit si presedintele, conform constitutiei, e inca in mandat.

Nu exista motiv de suspendare conform legii, doar intentii de dezbinare si revolte, plus o dezamagire colosala a extremistilor ca nu le-a iesit nici planul A sa fie Georgescu ori Simion ori Sosoaca presedinte, nici planul B sa iasa majoritate parlamentara extremista la alegerile parlamentare ca sa incerce sa sa puna interimar un presedinte extremist, si nici planul C sa trezeasca revoluta ca presedintele in functie sa demisioneze. Dar extremistii tot incearca…

In plus, presedintele, asa cum e sau cum nu e, si niciun politician sau oricare altcineva, poliție, școală, universitate, vecin, n-a fortat pe nimeni sa voteze cu unu pe care l-au gasit pe WC cu o zi inainte de vot, fara sa-i citeasca programul, cel putin. Fiecare alege după capacitatea sa mintală, indiferent de educație, profesie, poziție geografică și așa mai departe. Există țări atât cu sisteme mult mai avansate de educație decât în România cât și mai slabe unde situația e mai gravă sau mai bună.

IPOCRIZIE CRONICĂ

În general, nu doar în acest text, mișună mai direct sau mai coafat, pretențiile că anularea alegerilor legitimează acțiunile Rusiei împotriva oponenților politici, ca e lovitura de stat, că sunt decizii tipice dictaturilor, că președintele României nu mai e în termen dar insistă să rămână ca un dictator, că dacă se dau noi sancțiuni Rusie pentru infiltrare în alegeri se face mai mult rău decât bine, și per total se ajunge să se radicalizează și mai mult masele și oricând un extremist și mai periculos.

Aceste afirmații reflectă raționamente de apel la ipocrizie și denotă tactici argumentative în care cineva sugerează că criticile sau acțiunile împotriva comportamentului ilegal, imoral, în acest caz chiar apararea democrației în sine, sunt echivalente cu represiunile politicilor autoritare istorice sau contemporane.

Sunt și o formă de victimizare, în care persoanele care comit acte ilegale cât și cele care ar prefera să le facă își asumă rolul de victime pentru a destimula criticile și pentru a-și justifica comportamentul.

În cazul în care un astfel de argument este folosit pentru a respinge discuțiile despre responsabilitate legală sau morală, cu atât mai mult în cazuri urgente de interes național, pentru apărarea democrației, statului de drept și legimitatea alegerilor libere, aceste afirmații sunt și un exemplu de manipulare discursivă pentru victimizarea chiar a mișcărilor extremiste însele.

Conceptul poate fi întâlnit în mai multe contexte, chiar și în familii și mediul școlar.

– În familie sau la școală, în cazul în care un copil se comportă agresiv sau perturbator, exista părinți, rude și prieteni care argumentează că sancționarea acestuia va crea un mediu stresant sau agresiv pentru toți copiii, justificându-se astfel absența disciplinei.

– La locul de muncă, când un angajat care nu își îndeplinește sarcinile sau care perturbă activitatea colegilor este protejat de colegii săi sau de superiori prin argumentul că luarea de măsuri disciplinare ar putea crea un climat de teamă sau neîncredere, se justifică iar absența codurilor etice și legale.

– Există și mișcări sociale, activism social, unde lideri sau susținători pot folosi argumente similare pentru a justifica comportamente care pot fi considerate inadecvate sau chiar ilegale, afirmând că reprimarea lor ar duce la represalii și mai severe din partea autorităților sau că autoritățile ar abuza de toți ceilalți oricând dacă ei ar fi sancționați.

– În politică, când politicienii suspectați sau chiar condamnați pentru acte de corupție sau alte ilegalități susțin că orice sancțiune aplicată împotriva lor este un atac asupra democrației însăși, ei sugerează că aceasta ar putea conduce la precedentul unor acțiuni represive împotriva opoziției.

– În cultură și mass-media, când în discuțiile despre comportamentele deviante sau ilegale reprezentate în filme, cărți sau emisiuni radio, TV și în mediul online, criticii care se opun sancțiunilor pentru persoane sau personaje cu caracter ilegal sau imoral, argumentează că aceste aceste sancțiuni și controale legitimează cenzura și creează un climat ostil pentru exprimarea liberă a ideilor, justificând comportamente problematice.

A CUI E VINA?

Ne permitem luxul sa vedem mai intai a cui e vina si apoi sa gasim solutii?

Daca am avea acest lux, noi toti suntem de vina, unii si altii, la un loc, de la cetateanul de rand pana la cetateanul presedinte, ca am lasat asta sa se propage. Fiecare am participat pentru ca nu am luat in serios extremistii si am facut bascalie sau am ”filosofarat” aiurea. Ba unii au si ”curajul”, dupa cum se mandresc ei, sa urle ca CCR da legi ilegale si nedomocratice de cand cu cazul Sosoaca incoace.

”Curajul” acesta sa se critice orice, oricand, e comfortabil in democratie, ca de n-ar mai fi fost, cu castigul extremistilor, era curaj de agent strain.

Au aparut acum ca ciupercile, reactionar, articole sa aminteasca oamenilor ce e legionarismul si comunismul si toate ororile si evident ca sunt percepute ca linsaj mediatic de catre mai putin competentii functionali si mediatici, pentru ca e prea mult prea repede prea deodata. Se iau in sfarsit interviuri figurilor controversate, ca sa se vada clar ce le bubuie mintea. Poate se mentine trend-ul si se bate moneda pe extremism, sa fie expus.

ÎNTREBĂRI

Pentru că vă ocupați cu întrebări ipotetice în loc de soluții, iată câteva care să vă dea un pic peste lung nas de ipocrizie:

1. Tur 1: Georgescu și Simion. Ce urmează?
2. Tur 1: Georgescu și Ciolacu. Ce urmează?
3. Tur 1: Ciolacu și Simion. Ce urmează?
4. Parlamentare: Majoritate parlamentară și coaliție AUR+SOS+POT. Ce urmează?

Cand „anexezi” un adjectiv democratiei…
este ca si cum / ca si cand…
relevat de adevaratul geniu al „limbii si literaturii romane”
pui camere la bac… si te caci pe tine c-ai facut re-f/voma
(ulterior, te dai si mai mult in stamba,
clamand ca… in avioanele unei companii private…
trebuie sa se vorbeasca-n romana…
iar ca si cand / ca si cum…
n-ar fi fost suficient ca lumea sa-nteleaga
ca musiu/gospodinu-n cauza este „decat” un impostor/politruc
s-a si auto-propus catindat la prezidentiale (eliminand oricare dubiu)
…