joi, martie 28, 2024

Adevărul. O terapie

M-am tot gândit de o vreme la o analogie ce mi s-a activat în minte atunci când am citit despre situația vasului de croazieră ‘Diamond Princess’, blocat 2 săptămâni în carantină în portul Yokohama. Analogia este cu un text al lui Michel Foucault și nu oferă nicio morală sau vreo profeție sumbră asupra a ceea ce ni se întâmplă sau se va întâmpla. Doar mă ajută să mă distanțez puțin de focul crizei, de haosul ce pune stăpânire pe România, să iau o lupă textuală și să văd lumea în miniatură, adică să văd lupul, cel contaminator, printr-o lupă, vorba lui Gherasim Luca. E un exercițiu simplu. Vă încurajez să îl faceți. Are măcar valoare amnezico-protectoare, dacă nu chiar terapeutică. Funcționează ca în cazul cititului de cărți sau a scrisului despre ele, adică te-ajută cel puțin la distanțare și la autoprotecție de virușii cotidieni ai dezinformării.

Văd patru etape ale analogiei, care, pe scurt, funcționează așa:

1. Teza socio-filosofică a lui Foucault: ‘heterotopia’ (grc. ‘topos’=loc și ‘hetero’=celălalt/cealaltă, deci ‘celelalte locuri’), dintr-o conferință din 1967, intitulată ‘Des espaces autres’, inclusă în volumul “Dits et écrits” (1984).

El explică ‘heterotopia’ ca o localizare a ‘utopiei’, care este o proiecție imaginară. Deci, un micro-spațiu real, concret, în interiorul spațiului global, în societate, având rolul de a comprima acest spațiu global, de a-l reduce și izola și, în același timp, de a-l conserva sau ancora în lume. Din exemplele lui Foucault amintesc: târgul, grădina zoologică, biblioteca, muzeul, teatrul, cimitirul, pușcăria, clinica psihiatrică, azilul. Vaporul este „heterotopia prin excelență”. Înțeleg așadar ‘heterotopiile’ ca pe niște spații reale și simbolice ale lumii noastre, miniaturi ale spațiului global în care trăim.

2. Practica și funcția ‘heterotopiei’: am citit azi în “Bild” un articol extrem de util din 19.03.2020, despre “cât de contagios este coronavirusul?”. Articolul, fiindcă tot vorbeam zilele trecute despre importanța și rolul presei serioase în zilele noastre, citează și se bazează pe un studiu științific coordonat de biologul londonez Dr. Timothy Russell. În acest studiu se măsoară gradul de infectare și de decese de pe ‘Diamond Princess’, pe grupe de vârste (vezi graficele relevante din bild.de). Modelul de analiză este extrem de prețios, mai ales pentru aria completă a grupelor de vârstă și a importanței testării generalizate. Nu am ce să comentez la graficele de aici. Vreau doar să accentuez concluziile articolului:

“Ce este frapant cu privire la cifre: deși pasagerii de pe ‘Diamond Princess’ au fost în același spațiu carantinați, doar aproximativ 20% au fost infectați cu virusul – în cel mai scurt timp! Aproape jumătate dintre cei care au fost infectați nu au avut simptome.”

Există desigur și o sumă de variabile, dacă vom compara situația cu cea globală, gradul de relativitate fiind admis chiar de către echipa de știință condusă de Dr. Russell. Acesta a admis că cifrele depind de serviciile de sănătate disponibile/accesibile și de măsurile de sănătate publică luate în situația dată.

3. Teza anti-Foucault și anti-simbolică: am avut câteva discuții contradictorii referitoare la ‘utilitatea’, ‘funcționalitatea‘ teoriilor lui Foucault, fiind cel mai ades contestate pe motiv de inoperativitate sau că acestea au ‘doar’ funcție terminologică sau, ‘cel mult’, rol discursiv. În plus, funcția simbolurilor în societatea noastră a fost și este contestată în cercetarea științifică actuală, bazată din ce în ce mai mult pe date cantitative și pe sociometrie, excluzând deci interpretările naturaliste din jurul nostru. Vom vedea dacă e bine sau rău chiar după ce va trece această criză.

4. Antiteza mea: putem vedea vaporul ‘Diamond Princess’ ca o ‘heterotopie’, ca pe un model al crizei de sănătate publică pe care o trăim. ‘Diamond Princess’ este lumea noastră în miniatură, cu variabilele ei desigur, adică utopia devenită heterotopie. Asta nu înseamnă că datele de mai jos sunt absolute și că trebuie să nu respectăm măsurile de carantinare (dimpotrivă!) sau că sugerez vreo conspirație mondială odioasă la mijloc, ci că privesc analogia, pur și simplu ca pe o lecție despre ce ne așteaptă, împreună, pe acest imens vapor de carantină, șubrezit și puternic zdruncinat de furtuna Covid-19. Ne poate ajuta să ne pregătim, să rezistăm virusului, să reacționăm și, mai ales, să spunem în ceasul din urmă Adevărul. Pur și simplu. E o situație simbolică, care dă sens eforturilor pe care le facem și care se fac în jurul nostru, de către cei din prima linie a frontului și aici nu mă refer la uniformele terorii noastre zilnice, ale politicienilor plantați la timonă, ci la halatele albe, câte-or mai fi, ale personalului medical. Astăzi le sunt recunoscător și mă înclin în fața efortului și expunerii lor, dar ‘mâine’, un simbolic ‘mâine’ desigur, mâinele visat de după pandemie, i-aș implora să înceapă alături de toți ceilalți alt front, împotriva bolii cronice din sistem, generată de virusul politic de treizeci de ani, împotriva minciunii și corupției. I-aș ruga ca alături de noi să spună, să recunoască răul, să-l denunțe, să strige și să renunțe la compromisuri. Să ne opunem minciunii și să urlăm Adevărul ca niște nebuni. E singura terapie morală. Declarațiile sub semnul anonimatului și fricii, precum cele din spitalul din Suceava, nu ne mai ajută cu nimic. Minciuna cu „avem tot ce ne trebuie” miroase deja a tragedie ‘colectivă’. Adevărul asumat e barca noastră de salvare pe viitor. Boala politicii românești se vede în administrație, în educație, în justiție și astăzi, mai mult decât oricând, așa cum se întâmplă în situații de criză, în sănătate. Vaporul se clatină șubrezit și trosnește de ne explodează timpanele, noi așteptăm terifiați pe punte fără lumini, bărci și veste de salvare, pentru că în zeci de ani doar s-a spoit vaporul cu vopsea de proastă calitate, și ea importată cu comisioane colosale probabil din China. Haideți să urlăm Adevărul și să îi disprețuim pe cei ce ne tot spun de zeci de ani minciuna! Nu știu dacă ne va salva de la ceva, dar măcar vom trăi onorabil și poate somnul ne va fi mai liniștit.

P.S.:

1. Articolul din “Bild” poate fi citit aici: aici: https://www.bild.de/ratgeber/gesundheit/gesundheit/diamond-princess-studie-zeigt-wie-ansteckend-corona-wirklich-ist-69485224.bild.html

2. Pentru o călătorie simbolică, desigur, am atașat articolului o reproducere după superba gravură din sec. al XIX-lea a lui Gustave Doré, cu un vapor heterotopic, unde oamenii așteaptă să fie salvați.

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

      • @Ioan – 80% nu sunt afectati in niciun fel, iar daca ajustezi datele de pe nava de croaziera cu structura de varsta a intregii populatii, in lumea reala 94% nu sunt afectati in niciun fel. Mortalitatea de 1% se aplica doar la restul de 6%, nu la intreaga populatie. Asta e minciuna pe care o repeti la nesfarsit, in toate comentariile.

        • @Harald- degeaba arunci cu invective, pe Diamond Princess inca de la descoperirea primului caz s-au luat masuri de carantina foarte stricte, toti calatorii au fost consemnati in cabine, toti au fost testati de multiple ori, iar pacientii pozitivati, simptomatici sau asimptomatici au fost scosi imediat de pe vas si transportati la spitale de boli infectioase din Japonia. Ti se pare ca seamana cu situatia din Italia sau de la noi?

          • @Ioan – oamenii aceia au împărțit acel spațiu cu cei contaminați, cei 80% neafectați aveau ocazia din plin să fie, dacă nu ar fi avut imunitate naturală. Ce populație are Lombardia și câte cazuri confirmate sunt? Care sunt ”invectivele” pentru care te victimizezi? Ce-ar fi să examinezi comentariile tale la adresa mea, ți se par mai decente decât ale mele? Folosești exact aceeași strategie ca și tovarășii tăi, promovați minciuni sfruntate și folosiți atacuri la persoană, după care tot voi vă victimizați sub pretexte ridicole. Dă un exemplu de ”Invectiv”!

            • @ Harald,- un tip fara simptome la inbarcare, care s-a plimbat liber doua zile pe Diamond Princess a infectat vreo 700 in ciuda tuturor masurilor luate. Pentru tine asta inseamna ca ceilalti au avut o imunitate naturala, la un virus nou cu care n-au mai fost in contact. Bineinteles ca nu ai idee despre ce imbecilitate raspandesti ( desi ma acuzi pe mine ca raspandesc minciuni…). Toti cei care au fost in contact cu SARS-CoV-2, simptomatici sau asimptomatici, dezvolta anticorpi in cateva zile impotriva unor antigene specifice acestui virus. Pentru cei care vor sa reporneasca economiile (cu Trump si Bo Johnson in frunte…) cel mai bun lucru pe care l-ar fi putu face era sa demostreze prezenta anticorpilor anti-SARS-CoV2, la cei care au iesit negativi la multiplele tesari de pe Diamond Princess. Bingo! Avem imunitate „naturala” , penetrare de 20%- mortalitate infima- engage! De ce s-au inasprit masurile de carantina si in SUA si in UK, bai desteptule? Probabil pentru ca sunt conduse de niste cretini care vor sa-si faca un rau economic cu mana lor.
              Raspunsul corect la postarile tale este ca habar nu ai cum functioneaza sistemul imun, insa iti dai cu parerea ca de obicei si in loc sa ai incredere in specialistii in domeniu ( dr. Anthony Fauci de ex…), in loc sa analizezi cu obiectivitate fluxul continuu de date publicate, ramai cantonat intr-o teorie a conspiratiei la care de data asta participa si farul tau calauzitor, America.
              Cu lipsa ta specifica de coerenta ma indemni sa urmaresc cifrele din Lombardia, de parca totul s-a terminat. In opinia ta, ce vedem azi sunt cifrele finale? Ti se pare cumva ca nu se mai imbolnaveste si nu se mai moare in Lombardia? S-a ridicat carantina? Populatia ramane constanta, in usoara scadere de fapt, dar se raporteaza noi si noi bolnavi, noi si noi decese, cu o rata care s-a mai temperat. Eu nu cred intr-o susceptibilitate crescuta la acest coronavirus a italienilor si spaniolilor fata de restul lumii, insa in celelate tari grosul imbolnavirilor este la o populatie activa, intro forma fizica mai buna, pe cand in Italia si Spania sunt afectate categoriile de varsta mai avansate si cu boli asociate. Si in restul lumii batranii vor muri in acelasi procent cu cei din Italia, daca nu se va gasi o soluite medicala.
              Uite, iti mai dau un link, poate te trezesti:
              -https://talkingpointsmemo.com/edblog/this-is-very-important-from-italy-please-read

            • @Ioan – deci n-ai gasit vreun exemplu de invectiv in postarile mele, ai renuntat pentru prima data la a repeta ineptia cu 1% din toata populatia si ai venit cu un fals apel la autoritate, de parca Trump si Boris Johnson ar avea vreo capacitate de intelegere inaccesibila muritorilor de rand.

              Da, exista intentia de a distruge economia, cand Boris Johnson al tau stabileste calendarul eliminarii motoarelor termice, exact asta face. Trump a fost nevoit sa ia o decizie politica pentru a-i lasa pe democrati fara munitie si probabil va fi primul care va relansa economia.

              Last but not least, exact ca si in cazul regenerabilelor, daca ar exista argumente reale, n-ar fi nevoie de minciunile tale. Deocamdata inca nu s-a vazut vreun comentariu de-al tau in dezacord cu agenda neomarxista, iar crizele de nervi pe care le faci si insistenta de a te victimiza, plus incercarea de a-ti acuza interlocutorul de propriile tale manifestari (atacuri la persoana si faptul ca ai avut inlocuitor cat ai lipsit) demonstreaza cum nu se poate mai bine cat de oneste sunt ideile pe care le promovezi pe-aici.

    • Daca e vorba sa comentez doar graficul ALA as zice ca e vorba de ceva benign .

      Adevarul complet :

      https://www.mprnews.org/story/2020/03/11/covid19-how-it-compares-with-other-diseases-in-5-charts

      Acum ceva benign inmultit de 7 ori si cu obiceiul de a sufoca brusc sistemul de sanatate ducand la o rata si mai mare a deceselor si cu evolutie ulterioara necunoscuta parca nu mai este benign . Boris si Trump imi dau dreptate , doar Lukasenko continua sa recomande votka pe post de medicament antiviral .
      In final adevarul e ca 1% din populatie e putin si mult in acelasi timp .Unii vad doar 1% altii zeci de milioane de morti .Eu vad o omenire extrem de vulnerabila cu pregatire zero fata de necunoscut care mai si ignora avertismente . O reteta grozava pentru un viitor „”glorios”” al rasei umane .

  1. Ok, vreti Adevarul? Foarte bine si foarte frumos apelul dvs. Va fi dureros, dar il voi spune. Nu politicienii, politistii, judecatorii, jandarmii, primarii, baronii, psdisti, pnlisti, uslistii, sau oricare alta categorie sociala sunt corupte si mint, ci e vorba de poporul nostru. El se lauda ca e crestin, dar ADEVARUL e ca s-a departat de Dumnezeu. Politicienii si restul celor corupti e doar efectul acelui adevar primar, dureros. E vremea TREZIRII, CA-N IMNUL NOSTRU NATIONAL, doar ca dusmanul e in noi, nu in afara. Ca si covid-19, roade din interior si distruge celula si fibra umana.

    • Imi permit sa spun ca sunt 2 stagii in cadrul unui context care ne ajuta sa clarificam.

      Stagiul 1 – Trezirea
      Stagiul 2 – Lupta pentru a invinge virsul din noi si de a-i ajuta si pe altii sa il depaseasca

      Ca sa nu ne mai roada ar trebui sa IL DAM AFARA fiecare din fiinta noastra.

      Vom putea?
      Avem vointa necesara de a lupta ZILNIC, razboi de uzura, ca sa il scuipam afara?

  2. O paralela sugestiva, sper sa citeasca mai multi articolul care dezvoltandu-se se clarifica. Dincolo de toate spaimele noastre, teza naturalista este mai aproape de adevar si cumva mai linistitoare decat coloane nesfarsite de cifre, greu de inteles pentru multime.
    Cat despre schimbarea esentiala a societatii romanesti, a sistemelor corupte pana in maduva oaselor, poate se va intampla acum, dupa o virusare exemplara, ceea ce nu s-a intamplat dupa Colectiv sau scandaluri de la bacalaureat.

    • Da, acum ne poate lovi direct oricand si ne poate lua viata – suntem fiecare extrem de vulnerabili.

      Atunci (la Colectiv sau la bac) nu eram toti atinsi direct – era vorba despre altii..

  3. As spune ca avem nevoie de ACTIUNI

    Prima actiune: A URLA ADEVARUL – absolut de acord.
    Dar oare este suficient?

    Al doilea pachet de actiuni: A BLOCA SI A CURATA MIZERIA – o actiune mai putin subliniata in articol.

    Pe nava de croaziera:boala a fost blocata.
    A fost o decizie grea, unde evident ca au existat exceptii. Cetatenii americani bolnavi, o partre dintre ei, au fost extrasi de acolo ceea ce ar fi fost recomandabil si pentru cetatenii din celelalte state dar ar fi avut puterea si capacitatea. Natural, fiind un spatiu limitat in sine si ulterior limitat de altii (blocata in port) boala nu a fost raspandita asa cum o face in conditiile unei libere circulatii, a unei lejeritati normale de acceptarea a unor diversitati de opinii si de actiuni..Dar a ucis 1% dintre cei bolnavi, sau mai exact 0.2% din totalitatea celor expusi.

    Deci daca gandim acest experiment la nivelul RO – suntem toti blocati in casele noastre – dar mai inseamna ca aprox. 40 mii trebuie sa fie considerati decedati. Nu doresc sa produc panica – este doar un calcul rece. bazat pe un scenariu extins daca, repet daca, nu ne protejam si nu CURATAM MIZERIA.

    Tot din lectia invatata de pe aceea nava – virusul a rezistat 17 zile si, atentie maxima,

    Traces of the virus were found „on a variety of surfaces in cabins of both symptomatic and asymptomatic infected passengers up to 17 days after cabins were vacated on the Diamond Princess but before disinfection procedures had been conducted,” the CDC said.

    However, the surface contamination on the ship can’t be used to determine whether transmission occurred from contaminated surfaces without further study, the CDC cautioned.

    si acum ma intorc la oaia noastra bolnava numita RO.
    Pachetul 2 de actiuni trebuie musai sa includa CURATENIA la locul de munca si acasa.

    Pare simplu si usor dar nu este chiar asa.

    Suntem asimptomatici multi dintre noi dar poti vedea coruptia sub unghiile multora.

    Am avut un sef la DNA _ LCK _ care incepuse dezinfectia dar a fost eliminata.

    A blocat cineva aruncarea peste bord a LCK???
    A iesit cineva sa URLE SI SA APERE curatatoria din colt a numitului si hulitului DNA???
    De ce a mai stat atata timp neghina aia de TT si care acum salasuieste bine merci in Iasi???
    Cat ne mai prosteste CCR-ul cu decizii care sunt din ce in ce mai departe de echilibrul legii???
    Cat sa mai asteptam pana sa aflam adevarul despre dezinfectantul din spitalele din RO???
    Dar de ce oare este tolerat Arafat in calitate de mare raspunzator in situatiile de urgenta???

    sa URLAM dar sa si CURATAM daca vrem sa traim!

    Vremea izolarii ne poate aduce gandurile si actiunile bune pentru o viata prospera si curata.
    Multa sanatate va doresc

  4. Am impresia ca tot ceea ce vedem este de fapt varful aisbergului: virusul acesta nou se afla printre noi inca din noiembrie-decembrie (ca este natural sau a fost scapat dintr-un laborator, asta e deja alta discutie), ca numarul real de oameni infectati fara sa stie este cu mult mai mare si aproape de acea limita cand se creeaza imunitatea de grup.

    Se stie ca luna martie este varful sezonului gripal, iar infectarile suplimentare cu acest virus nou duc la o oarecare suprasolicitare de scurta durata a sistemului medical.
    Dar de aici si pana la a crea o isterie globala, cu tari precum India care instituie carantina totala pentru 1.3 miliarde de locuitori e deja cale lunga.

    E clar ca exista interese geopolitice majore in spatele acestei ”crize sanitare”. Dar lumea fiind in continuare terifiata de perspectiva iminenta a mortii, a venirii apocalipsei, putini mai sunt aceia care gandesc logic si incearca sa vad realitatea care se afla dincolo de aceasta perdea groasa de fum.

  5. Tot ceea ce s-a intamplat in trecut, din prima clipa a istoriei universale si pana acum o secunda, a fost NECESAR.
    Nu stiu „de ce” si nici nu caut sa inteleg cauzalitati si alte determinisme, deseori ermetice, pentru ca stiu ca nimic nu va mai fi identic azi, si nici maine, e deja demonstrat stiintific, antropologic sau filosofic… Un chinez era de parere, acum vreo 2500 de ani, ca „experienta e ca o lanterna pe care o purtam in spate si care ne lumineaza doar drumul parcurs” nu si momentul prezent si nici atat viitorul. Aici si acum suntem ca si nou-nascuti, ne confruntam cu necunoscutul, descoperim noutati nebanuite de nimeni ieri, deci ca sa supravietuim trebuie sa fim creativi, dar si umili, si probabil sa nu ezitam sa ne mai si dezvatam, din cand in cand, atunci cand ceea ce am invatat nu ne lasa sa… traim.
    Adevarul fiind, prin subiectivitatea lui, un fel de miraj pe care nicicand nu-l stapanim in integralitate, eu nu mi-as mai propune sa o iau de la capat cu clamarea lui, pedepsirea mincinosilor si alte asemenea indeletniciri pe care le-am practicat deja, cu succesul cunoscut. Nu cred ca ceea ce nu a mers pana acum, va merge maine daca o facem mai cu sarg, mai „serios” sau mai grupati. In orice caz daca scapam teferi, as schimba radical abordarea, as simplifica-o, si as pune Omul in centrul preocupailor, pe el l-as ingriji, educa, respecta, iubi…

  6. Da, frumos scris. Dar radacinile coruptiei, ipocriziei, lasitatii, minciunii sunt prea puternice ca sa fie bine smulse. Nici Constitutia, nici legile actuale nu sprijina acest demers. Daca tinerii din tot domeniul medical si farmaceutic doreau o schimbare si reforma actionau de mult. Dar au preferat sa plece cu zecile de mii. Cei care au indraznit sunt marginalizati si chiar dati afara din sistem. Dupa acest episod al pandemiei, la noi, lucrurile vor merge la fel. Iluzii nu mai am, daca se dorea ceva bun, pentru alegerile ce vor veni, trebuia sa decida doar 200 de parlamentari, organizare regionala, redus aparatul bugetar central , judetean si local si doar prefecturi, fara pensii speciale si cele de serviciu doar pentru armata iar pentru sistemul juridic in valori decente ca si o indemnizatie.Acum au scos taburile si soldati inarmati ca in vreme de razboi, ca sa demonstreze ca toti isi merita pensiile speciale. Doar cei care au fost in locuri de conflict merita. Armata putea ajuta altfel populatia si este nevoie de garda civila ca in Italia si Spania, din voluntari-guardia civile. Banii alocati pentru sanatate, educatie si cercetare, digitalizare de calitate, infrastructura feroviara si rutiera. Lucrurile se vor schimba dar cu trecerea veacurilor si deceniilor.

  7. De cel puțin 30 de ani trăim în minciună. Despre ce terapie prin adevăr vorbim?!

    Atunci când se cere autorităților să fie spus adevărul cetățenilor, abia dacă ne adunăm câteva sute în pițe.

    Acum, nu înțeleg care este adevărul cu privire la motiv scoaterii armatei în transportoare blindate, cu pistoale mitralieră, pe străzile pustii ale Capitalei.

    Să fie doar o măsură de intimidare a populației?!

    Să fie un mod de eprimare a constatării autorităților că avem un stat slab, care nu poate administra ordinea publică prin instituțiile constituțional abilitate?

    Să existe, oare, pericolul uni atac iminent dinpartea unei forțe străine?!

    Nu vom afla niciodată adevărul…. Dar, nici nu este cerut adevărul de cetățeni, după cum se observă. Prin urmare, nu cred că o asemenea terapie poate funcționa.

  8. Să vedem şi ADEVĂRUL despre ” duşmanul de clasă”! Acele aranjamente ticăloase care dăinuie şi azi se transformă încet încet, dar sigur, într-UN PĂCAT ORIGINAR care stă la baza tuturor minciunilor de ieri, de azi şi de mâine, care generează nenorociri de tot felul. Le vedem. şi nu ne plac, Dar facem ceva ca să le îndreptăm ? „Tragem” o minciună şi mai mare care să le acopere pe celelalte …şi tot aşa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Florin Oprescu
Florin Oprescu
Florin OPRESCU (n. 07.06.1977, Hațeg) este în prezent lector ILR la Institutul de Romanistică al Universității din Viena unde predă cursuri de literatură română și de știința media. În această universitate a obținut în decembrie 2017 titlul de „doctor abilitat” pe domeniul „Literaturi romanice”, cu o teză despre „Literatură și putere”, publicată în 2018 la De Gruyter. A urmat studii de licență, masterat și doctorat în literatură la Universitatea de Vest din Timișoara, unde predă cursuri de literatură română. În anul 2010 a beneficiat de stagii de cercetare și de perfecționare la Universitatea Paris IV, Sorbona și la Universitatea din Viena, iar între 2010 și 2012 a avut o bursă de cercetare post-doctorală cu tema „Literatură și canon”.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro