Într-un interviu recent din “Observator cultural”, domnul Dan Shafran, directorul ICR Stockholm, afirmă: “ni s-a spus [de la centrala ICR, n.m] că scriitorii români refuză să vină la Göteborg”.
ICR începe aşadar să-şi dea seama că există scriitori, artişti, jurnalişti, intelectuali care nu mai vor să colaboreze sub nici o formă cu Institutul atâta vreme cât el e condus de Andrei Marga. Tindeam să cred că sunt cazuri izolate: ştiam că Ada Milea a refuzat tranşant orice colaborare, ştiam de regizori de film, artişti plastici, prozatori, poeţi, jurnalişti (toţi de primă mână şi de mare vizibilitate) care au refuzat de asemenea să colaboreze cu ICR-Marga, eu însumi am refuzat o invitaţie din ţară şi una din străinătate – însă nu aveam (şi nici nu am) o reprezentare clară asupra numărului refuznicilor.
Din interviul citat se poate înţelege că deja se formează o masă critică de scriitori-refuznici. M-am gândit că n-ar fi rău să încerc marea cu degetul şi să invit scriitorii, artiştii, intelectualii, jurnaliştii, cetăţenii care nu se simt reprezentaţi de ICR-Marga şi nu vor să colaboreze cu acesta sub nici o formă să declare deschis aceasta, adăugându-şi semnătura pe o listă iniţiată aici.
Sigur, s-ar putea să rezulte o listă cu atâtea semnături cât să le numeri pe degetele de la o mână; dar s-ar putea la fel de bine ca numărul semnăturilor să se dovedească suficient de mare pentru a putea constitui o problemă oficială pentru ICR. Fiindcă, dacă se va constata că există o masă critică de scriitori/artişti/jurnalişti/intelectuali reprezentativi care nu se simt reprezentaţi de ICR şi nu vor să colaboreze cu acesta, atunci întrebarea logică e: pe cine reprezintă ICR-Marga? Şi cât de reprezentative pentru cultura română contemporană sunt programele lui, câtă vreme un număr semnificativ de scriitori/artişti/jurnalişti/intelectuali contemporani dintre cei mai importanţi refuză să participe la ele?
Iar dacă se va dovedi că, sub preşedinţia lui Andrei Marga, ICR nu reuşeşte să construiască programe cu adevărat reprezentative pentru cultura română contemporană, atunci Andrei Marga trebuie să plece.
În orice caz, câtă vreme Andrei Marga e preşedintele ICR, nu pot să spun decât “Adio, ICR!”.
Cine vrea, poate semna petiţia Adio, ICR! aici
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Exista cultura fara ICR ? Da, insa nu cultura oficiala….
Ce inseamna „cultura oficiala”?
Pai nu stiu, prin secolul 19 exista cultura?
Nicio grija, se gasesc altii: Hoandra, Dancu, Bichir si alte glorii ale culturii romane. Cu Rosca Stanescu si Rares Bogdan in calitate de mentori ai noii generatii de artisti.
Apreciez initiativa dumneavoastra si vreau sa vad cati dintre artistii de valoare se complac in noua situatie in care sunt pusi de cand au venit tractoristii transpirati la butoane.
Întrebarea mea e taman pe dos: există ICR fără cultură? :)
cum sa nu? un calorifer e suficient, fie el si rece:)
Ocolind gluma, imi pare ca intrebarea deschide o interpretare sumbra: ICR-ul lui Marga este o institutie pe cale sa se goleasca de continut.
Faptul ca ‘orice’ poate deveni substanta de lucru a institutiei (caloriferul), e o modificare esentiala. ICR-ul nu mai este astfel un ‘mediu’ prin care se asigura fluxul culturii inspre si dinspre Romania (flux care asigura viata unei culturi), ci un fel de monolit impermeabil.
Astfel, institutia nu va face altceva decat sa refuze orice dialog, sa promoveze orice, ca o societate inchisa.
Sigur, va exista, insa intr-o forma in care prezenta culturii nu e ceva necesar – e suficient un oarecare model inchis , protocronismul in cazul asta. Ca o institutie se decupleaza de la rostul ei, nu e ceva nou, comunismul atat de recent, are multe exemple.
Aţi rezumat practic într-o frază impecabilă ceea ce eu am încercat să descriu în câteva articole.
Chapeau bas.
Forma fara fond e template-ul generic al noii puteri domnule Vincu ! Cazul ICR e doar una dintre proiectiile concrete. Foarte buna initiativa dv de a le usura „munca”. Boicotul elitelor culturale e cea mai eficienta si mai pasnica forma de protest real si cu efect direct: golirea de continut (uman de calitate: opera fara autor nu exista) a asa inca numitului ICR. Pacat de anii pierduti ai domnului Patapievici, mare pacat…Probabil „vizionarul” marga, o sa-l transforme in IPR (Institutul Politehnic Roman), in care caz, inginerii or sa fie la putere…nu pot decit sa ma bucur, eu insumi fiind de formatie tehnica :-) (desigur sper ca inginerii hidrologi sa fie exclusi, chiar daca au lucrat pe la o editura sau alta)…
Si ar mai fi ceva – daca s-ar agrega aceste multe/putine nume intr-o alta manifestare – ar fi ceva minuat sa continue sa existe spiritul creat sub vechea conducere de la ICR.
Cultura nu va muri, este important insa sa se manifeste si sa continue sa atraga prin manifestari si participari altele decat cele toxice!
In cultura romana se naste un nou cuplu flaubertian: Bouvard et Pecuchet!
Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa ii identificam si in realitatea noastra mioritica; pentru inceput propun : Dancu si Hoanrda.
eroule!
Radu, mă bucură această iniţiativă. :) Este timpul să o spunem clar, cu subiect şi predicat. Nu cred că mai e cazul să spun că nici eu nu am vreo dorinţă de a face parte din cultura de “calorifer” propusă de noua conducere politică (culturală de unde?).
Andrei, nu putem decât spera că ce din calorifer s-a născut, în calorifer se va întoarce. :)
Cât timp intelectualul va accepta să se COMPLACĂ în IPOCRIZIE, soarta lui este compromisă. El nu va mai exista decât ca actor ipocrit care joacă cum îi dictează puterea diabolică care-l plăteşte. Va fi un TRĂDĂTOR al condiţiei lui de om – despre al cărui suflet Tertullian a spus: „Sufletul este creştin” – „Anima naturaliter christiana.”
A fi un intelectual autentic înseamnă mai întâi să cunoşti exact înţelesul limbii pe care o vorbeşti. Ce se înţelege prin exprimarea: CULTURĂ? Câte culturi există? Se ştie şi de cultura cartofului, a roşiilor, etc.
Eşti cinstit cu sinele tău când recunoşti că nu se poate vorbi la GENERAL de CULTURĂ în societatea oamenilor de pe glob. Nu există cultură fără cultul celui căruia îi este închinată.
Cultul omului faţă de o putere transcendentă, care poate fi şi Creatorul Atotputernic, dar care poate fi şi o altă putere mai mică cum ar fi Lucifer, a născut un sistem de activităţi cultice din comunicarea reală cu aceste puteri. Acest ansamblu de acţiuni de închinare sub toate aspectele lor au format CULTURA născută din CULT.
Când omul şi-a ales ca subiect de închinare OMUL, din CULTUL OMULUI s-a născut (H)UMANISMUL = CULTURA OMULUI, cu sloganul: „omul este dumnezeul omului”. Din această cultură a omului a fost exclus complet Creatorul Atotputernic şi Mântuitorul Iisus Hristos. Religia acestei culturi a omului este evoluţionismul, materialismul dialectic, nihilismul şi-l leagă pe adept cu huma, cu haosul şi nimicul. Iar mijloacele de închinare sunt T.B.C.-ul = Tehnologia, Banii, Confortul.
Când BUDA a fost ales ca subiect de închinare s-a născut CULTURA BUDISTĂ. Tot aşa s-a născut CULTURA MAHOMEDANĂ, sau CULTURA ZEILOR ANTICI (păgânismul, cum a fost numită de creştini).
Iar CULTURA CREŞTINĂ Îl are pe Hristos-Dumnezeu în centrul ei.
Cultul Adevărului, cultul Cuvântului lui Dumnezeu-Creatorul, deci cultul lui Hristos-Dumnezeu a născut Creştinismul dreptmăritor cu mulţimea de martiri trăitori ai Culturii Creştine autentice. În Biserica Creştină autentică s-a dezvoltat Cultura Creştină autentică care a creat omul din nou, a creat SFÂNTUL, şi ne cheamă pe toţi la Sfinţenie, la Îndumnezeire. Tocmai această minunată Cultură a Sfinţeniei, impostorii încearcă a o desfiinţa, şi cum nu pot – atunci o ţin captivă, o calomniază, o acuză, vor să o arunce la colţ, ba chiar la „groapa de gunoi a istoriei” (a acelei istorii mincinoase, falsificate).
Deci, repet, nu există cultură fără cultul celui căruia îi este închinată.
Că MANIPULATORII lumii au INVENTAT de vreo 200 de ani o cultură fără fond, amestecată, pe care o numesc „cultură” (şi atât) iar ipocriţii sau neştiutorii (naivii) au aderat la ea fără discernământ şi au îmbrăţişat-o, aceasta este DRAMA intelectualilor lumii contemporane. („Intelectual ipocrit şi trădător!” zise muncitorul de la Uzinele Putilov printre dinţi şi-şi descărcă revolverul în pieptul intelectualului.)
Falsa cultură, cultura amăgitoare, cultura fără fond, sau cu fond ascuns (cunoscut doar de inventatorii ei), s-a născut din CULTUL MINCIUNII cu scopul de a înşela, şi nu e autentică. Adepţii ei fideli susţin că: „Adevărul nu poate fi cunoscut! Adevărul îl stabileşte doar Partidul Unic prin Secretarul său general.” Aş vrea să ştiu: Cărui om cinstit îi mai place să fie numit intelectual într-un astfel de cult al minciunii, şi să lucreze pe terenul unei astfel de culturi a imposturii, „cultură” care se vrea promovată prin orice mijloace pe tot globul de puternicii lumii? Să se teamă acela, căci sufletul îi va fi sfărâmat între roţile acestui mecanism dictatorial al culturii false, inautentice.