marți, mai 17, 2022

Administratia electronica nu rezolva automat problemele unei administratii proaste ca atare

În ultima perioadă există tot mai multe şi tot mai vocale opinii legate de informatizarea administraţiei, ba chiar am avut în perioada guvernului trecut chiar o iniţiativă oficială de a micşora şi reforma oarecum birocraţia ( iniţiativă timidă şi oarecum inoportună dată fiind situaţia politică a respectivului guvern, cu sprijin politic limitat şi în lipsă cronică de timp).

Evident, informatizarea este nu numai de dorit, dar  pe măsură ce societatea devine din ce în ce mai sofisticată, e chiar obligatorie. Ca să parafrzez singurul lucru memorabil  rămas de la fostul lider agrarian Victor Surdu, „munca e pentru calculatoare” ( el era cu tractoarele, dar fiind prin anii ‘90 e de înţeles).

Cu toate astea, mai toate iniţiativele de informatizare pe care le ştiu sunt în cel mai bun caz semieşecuri; funcţionalitatea lor este limitată, nu acoperă toate situaţiile, nu sunt disponibile tuturor şi în general funcţionează greoi şi destul de nesigur.

Face deliciul presei de ani de zile dezvăluirea diverselor relaţii dubioase prin care contractele din administraţia publică sunt atribuite mereu şi mereu aceloraşi grupuri de firme, care au mereu aceeiaşi parteneri, încât s-a format un fel de industrie paralelă, a softului pentru stat, care nu are nici o interacţiune cu cel pentru piaţa privată. Am mai scris şi eu în trecut pe această temă, nu o să insist acum, pentru că deja e de mult o problemă pe care justiţia nu a rezolvat-o la timp.

Dar după părerea mea principalul motiv pentru care aceste iniţiative eşuează nu este acesta.

Pentru a fi funcţional, un program informatic are nevoie de un flux cât de cât determinist, de un algoritm clar care să îi spună ce să facă într-o anume situaţie.

Dar poate administraţia noastră să definească un asemenea algoritm? Dacă stau bine să mă gândesc, dincolo de cozi şi de timpul pierdut, ceea ce e cel mai deranjat la administraţia noastră, de toate nivelurile, este tocmai haosul; faptul că ţi se cer anumite documente în prima fază ca să constaţi ulterior că de fapt unele sunt inutile iar altele au fost omise. Sau de câte ori vi s-a întâmplat să ajungeţi la ceea ce în IT numim „interblocare”: pentru a obţine documentul A îţi trebuie documentul B, dar pentru a obţine documentul B îţi trebuie documentul A. La ghişeu, de obicei această problemă îşi poate găsi o rezolvare, mai ales folosind unele stimulente profund imorale deşi tolerate de practica socială, dar încă neimplementate în sistemele de operare cunoscute.

Pe scurt, administraţia electronică n-are cum să funcţioneze dacă nu funcţionează cea tradiţională, pe hârtie . Administraţia electronică funcţionează mai rapid, deci dacă cea pe hârtie produce haos, cea electronică va produce haos de o sută de ori mai repede.

Ori, administraţia noastră nu are în acest moment o coerenţă. ( Nu aş vrea să intru în conflict cu specialiştii în administraţie, opiniile mele se bazează doar pe contactul direct cu câteva proiecte la care am participat în trecut, dublate de lucrurile  pe care le găsim în literatura clasică românească)

O mare parte a procedurilor sunt neschimbate din perioada comunistă, deci sunt de inspiraţie sovietică; altele sunt chiar mai vechi, din perioada antebelică, în care găsim cu uşurinţă ecouri ale modelului habsburgic, aduse de românii ardeleni în vremea lui Carol I şi după. Ambele modele sunt de inspiraţie germanică şi în general se bazează pe „dovezi” și pe „diviziunea muncii”, ceea ce îl face pe cetăţean să meargă cu hârtiile de la un birou la altul, aşa cum bine descria odinioară Kafka.

Peste acestea, s-a suprapus în anii din urmă un model mai centrat pe cetăţean, bazat pe declaraţii pe propria răspundere, în care acesta nu mai trebuie să dovedească cu acte, ci eventual administraţia să verifice dacă are dreptate sau nu. Doar că acest model s-a introdus în general doar în zonele neacoperite de modelul clasic; de cele mai multe ori zona comercială, pentru că în comunism neexistând firme private nu existau nici procedurile corespunzătoare.

Numai că aceste două modele sunt antagonice: modelul comunist nu se bazează pe control, pentru că tot ce faci este documentat cu acte; modelul occidental are nevoie de control, pentru că altfel nu poţi depista infracţiunile. De fapt o mare parte din infracţiunile despre care citim se petrec undeva în acest no man’s land unde nu eşti nici suficient acoperit cu dovezi dar nici nu există un mecanism de control.

Ar mai fi o tradiţie despre care poate că merită să scriem câteva rânduri. E vorba de „judecata lui Vodă” ( sau a boierului / ispravnicului local) . Uneori legile se mai încurcau şi pe vremea lui Stefan cel Mare. Aşa că oamenii mergeau direct la vodă, iar vodă judeca după dreptate, dar în afara algoritmului. Dădea plugul cu boi fratelui mai sărac, bunăoară, profitând de faptul că pe atunci fratele bogat nu putea reclama la CEDO nedreptatea ( pentru că din punct de vedere strict legal e clar o nedreptate).

Această tradiţie e vie încă, deşi nu are nici un temei juridic. O parte din susţinerea pe care o au ideile lui Dragnea la micii funcţionari se explică prin „pragul minim”: e o reminiscenţă a tentaţiei de a dispune într-o oarecare măsură de puterea de a „face dreptate” singur, aşa cum primul secretar putea aproba cererea pentru butelie a unui om nevoiaş. (Ah, evident, e foarte tentant să dispui de ea şi în alte moduri) Mai vrem acest tip de putere? Mai e el actual în secolul XXI ? Habar n-am, dar măcar întrebarea trebuie să ne-o punem…

Din păcate deci, dacă vrem administraţie electronică, cred că va trebui să începem cu cea pe hârtie. Care porneşte de la o altă întrebare, mai adâncă: „ce este cetăţeanul?”

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Ce este cetateanul? Este o sursa de venit sau de voturi, niciodata ambele. Cei care aduc veniturile sunt minoritari la vot, cei care voteaza in majoritate sunt cei care nu aduc venituri.

    Acum ca am lamurit, cum mentinem sistemul? Pai in primul rand prin haos controlat. Daca ziua nu ne-ar fi ocupata de milioane de mici probleme, gen ghetoizarea oraselor cu masini parcate aiurea pe trotuare sau pe 2 randuri, caini vagabonzi (inca exista si in Bucuresti, vecinul meu intretine vreo 4-5 pe strada), prin stirile de la ora 5 care prezinta doar barfa marunta si niciodata subiecte serioase, atunci ar fi un pericol urias: daca ne gandim la chestiuni de baza, precum „ce e cetateanul”?

    Asa ca intretinem haosul controlat. Recent am avut de obtinut un atestat pentru care am scos 4 certificate de cazier, din care 2 in aceeasi zi si toate depuse la Politie. Unul din politistii la care am depus un cazier, impreuna un un teac de alte acte complet nerelevante, mi-a zis: „pai si eu ca politist tot trebuie sa imi scot cazier si sa mi-l depun periodic”.

    Birocratia are 2 scopuri majore:
    1. Sa dea de lucru, sau macar sa justifice, cateva sute de mii de angajati inutili la stat. Daca nu ar exista birocratia si s-ar imbunatati productivitatea ce ar face respectivii, ar intra in somaj? Nu da bine politic sa ai somajul mare.
    2. Sa ne dea de lucru, sa ne distraga, sa ne ocupe timpul si mintea cu chestii marunte si sa ascunda la vedere lucrurile cu adevarat importante. Votantul de rand e preocupat sa isi ia pensia si sa isi faca cumparaturile, producatorul de venit e ocupat sa munceasca si sa isi faca portia de birocratie intr-o pauza de la birou, daca ceva serios se intampla primului nu ii pasa (atat timp cat pensia vine regulat) si al doilea nu afla sau nu apuca sa reactioneze. Gen ordonanta din februarie, au fost mai multe de genul asta dar s-a trecut peste.

    Acum la subiectul hardcore: pentru informatizarea sistemelor e nevoie de oameni competenti care sa faca analiza si optimizarea proceselor, apoi designul solutiilor si abia la sfarsit de dezvoltatorii externi care sa produca aplicatii si furnizori care sa livreze echipamente. In toate cazurile de care stiu, inclusiv sisteme critice gen cele pentru Schengen, dezvoltatorii solutiilor nu doar ca au facut design, ei au scris chiar si cerintele. Pentru ca oamenii competenti nu lucreaza pe 3000 de lei la stat cand competenta lor le asigura minim 10.000 de lei lunar in mediul privat si deseori dublu. Nu e nevoie de foarte multi experti bine platiti, dar la nivelul intregului aparat de stat cateva sute tot ar fi necesari, iar cei cateva sute ar trebui sa lucreze impreuna, fiecare din partea unui minister sau agentie sau casa de pensii sau sanatate, nu fiecare in izolare si la comanda unor ilustri incompetenti gen ministri, secretari de stat sau secretari generali din ministere.

    Iar cum asta nu o sa se intample vreodata, subiectul poate fi inchis cu recomandarea: daca va pasa, emigrati. Daca nu va pasa, ramaneti, situatia va fi la fel si peste 20 de ani.Daca va pasa, dar sunteti de parere ca dacopatia si patriotismul va cer sa ramaneti aici, mult succes.

    • Ceea ce susţin eu este că şi dacă am avea oameni competenţi care să informatizeze administraţia, nu ar ajuta prea mult pentru că procedurile ( care derivă din legislaţie) sunt haotice . Am participat şi la implementarea de proiecte ERP, de pildă, la care anumite procese erau regândite la „presiunea” implementatorului ( pentru că şi în companii pot să fie lucruri alandala sau neclare). Doar că acolo directorului îi este uşor să ia unele decizii, să schimbe proceduri sau departamente, pe când în administraţie nu poţi să faci asta, pentru că IT-stul nu are drept de iniţiativă legislativă.
      O administraţie coerentă trebuie să fie coerentă şi „pe hârtie” pentru a putea fi coerentă electronic.
      In ceea ce priveşte schimbarea, eu zic că se va schimba totuşi destul de repede. Ineficienţa se traduce prin bani neîncasati, deci fonduri mai puţine de sifonat. Ori învaţă să devină eficienţi, ori mor de foame ( mă rog, nu literal) :) Aşa sunt eu , mai optimist…

      • Informatizarea administratiei acum in Romania e acelasi lucru cu incercarea de a informatiza CC al PCR, in speranta ca va trece astfel la un stat organizat dupa von Mises.

        • Cum o parte din educatia mea a avut loc in vechiul regim ( iar de economie nu m-am mai ocupat), nu ştiam de von Mises. Trebuie să vă mulţumesc pentru menţionarea lui, am găsit online „Calculul economic în societatea socialistă” şi am rămas impresionat de forţa predicţiilor acestuia, tocmai vorbirăm în articolul de acum câteva săptămâni despre problema eficienţei, pe baze empirice în cazul meu…

      • Procedurile nu sunt de obicei in lege, ci in normele metodologice care se pot schimba mult mai usor.

        De asemenea IT-ul nu are initiativa legislativa, dar IT-ul nu lucreaza in izolare in vid sau pe Marte, ci ca parte din organizatiile ce se informatizeaza, gen ministere. Ministerele au initiativa legislativa, problema e in mare rezolvata.

      • De acord intru totul cu ceeace prezetntati in articol! Din motive explicabile, sunt lucruri despre care foarte putin sunt constienti in România.

        Ma simt cumva rasplatit cind si altii explica ceeace eu am semnalat din 2008. De atunci am remarcat rezistenta la aceste idei a omului de pe strada, o iritare maxima si un sentiment de nesiguranta ca lucrurile in administratie ar putea fi altfel. Atunci am dat inapoi pentru ca m-am gindit ca daca atiti intelectuali de seama resping vehement aceste principii, sub diverse pretexte („deja exista”, „s-a inceput”, „cunoastem deja” si, in final, „Daca ceeace sustii ar fi asa de bun, cum explici ca nu l-a facut nimeni inaintea ta?”), inseamna ca „ei stiu ceva ce nu stiu eu”.
        Versiunea mea, RFG România Fara Ghisee, 2008 https://acum.tv/articol/8488/

  2. Interesant este cum birocratia inutila ( exista desigur si o birocratie pozitiva, fara de care ” a statelor greoaie care ” nu pot fi impinse ) isi croieste drum si se face din ce in ce mai simtita si amenintatoare , in administratii care erau modele de eficienta si de grad ridicat de folosire a informaticii . este vorba de administratia USA.
    Aici a fost si este vorba de o birocratizare impusa de vointa ultimelor administratii democrate Clinton si ( in special Obama ) de a creia joburi pentru reprezentantii insuficient calificati a tot felul de minoritati ( sexuale, rasiale, handicapati de toate felurile )si de a-si crea astfel o seriaosa massa de manevra electorala prin cei angajati si familiile lor, precum si aiuritoare si distructiva „political correctness ” s-au ceat ingrozitor de multe noi dispozitii legale. Toate astea au nevoie de noi si noi acte de noi si noi cohorte de personal.

  3. Nici un program nu va inlocui vreodata competenta.

    Administratia centrala si cea locala a Romaniei sunt exemple de incompetenta.

    Ca si in cazul educatiei, solutia nu e in interiorul sistemului administrativ, ci in afara sa.

    O economie sanatoasa si o societate care ofera tuturor sanse se poate dezvolta numai in capitalism. Nicidecum in socialismul care caracterizeaza acum Romania.

    Astfel, o economie sanatoasa de piata, bazata pe introducerea contractelor de munca „la dispozitie” si pe pastrarea statului doar in ce priveste apararea nationala si infrastructura majora sunt singurele care pot conduce la o administratie centrala eficienta. In primul rand pentru ca ar pastra mult mai putine functii pentru aceasta si in al doilea rand (ca o consecinta de fap) pentru ca ar fi mult mai mica.

    Informatizarea nu transmforma socialismul in capitalism.

  4. Orice fel de dezvoltare de aplicatie inginereasca are rezultate pe cat de solida e specificatia de dezvoltare. Adica daca un model de aplicatie nu merge pe hartie, nu are cum sa mearga electronic.

    Mai ales in domeniul IT, inainte de orice fel de activitate de design sau cod, aplicatia are nevoie de un model de functionare solid si fara gauri logice, care e mult mai necostisitor de produs decat aplicatia finala. Modelul este implementat pe baza proceselor care trebuiesc implementate.

    • in plus orice model e doar un model si nu realitatea insasi, de aceea trebuie din cand in cand ADAPTAT pe baza observatiilor facute in timpul utilizarii lui. Implicit si ce scrie pe hartie sau e implementat electronic trebuie adaptat.

      E drept ca modelul initial e facut be baza experientei acumulate si o analiza riguroasa a realitatii actuale.

  5. Pentru a fi funcţional, un program informatic are nevoie de un flux cât de cât determinist, de un algoritm clar care să îi spună ce să facă într-o anume situaţie.

    Dar poate administraţia noastră să definească un asemenea algoritm?
    NU!!! in mod hotarat NU! Si in gnl cam, nimeni din Romania!!!

    Beneficiarul este ca partizanul : nu vorbeste decat batut! Dar noi sumtem de la Gestapo! nea Stelica intructor sef de curs la ICI primavara lui 1978 …. si de multe ori as fi vrut sa fiu de la Gestapo!

    Beneficiarul – ala care iti comanda programul, sistemul de programe , cel care ar trebui sa iti zica ce vrea sa faca produsul final si care ar trebui sa tie despre ce este vorba …
    Iar incapacitatea beneficiarului este universala : fie ca este medic (7 ani univeristate plus 2-7 specializari), birocrati din adtie sau Georgica 7 clase care este varul sotiei si care Gica tine un butic si vrea si el ceva acolo NICIUNUL nu este in stare sa prezinte niste cereri „finale” fiabile si toti vor uita un amanunt important si cu ochi rotunzi si umezi it vor zice „credeam ca stii!!!” .
    De altfel si aici sunt prezenti 2 care ar fi niste belele de zile mari daca ar fi beneficiari

    PS . Gestapo – de 2 ori beneficiari s-au plans de modul „agresiv” in care incercam sa scot de la ei informatiile necesare . Ma rog ii „interogam strans” .. Si in final cu mare satisfactie mi-ua zis „credeam ca stii!!” Si cam la ultimul contract cand in fine „implemenntez” beneficiarul (doctor in domeniu si sef de sectie) zice car ar mai vrea o cheie ce control, sortare … Insa cu 3 luni inainte s-a infuriat teribil pe impertineta cu care incercam sa ii explic necesitatea acelei chei (nr lotului si data de productie)

    Ptr aia care nu scriu programe . Cestia este nasola rau …. e aproape ca si cand comanzi un costum si la final zici „vai da doream la 2 randuri si cu 2 pense la spate” sau dupa ce ti-a adus chelnerul cafeaua zici ca o doreai fara zahar ….

  6. Articol elegant si pertinent. Totusi subscriu la comentariile realiste ale d-lui Adrian B.

    La nivelul zero, de fapt, o micuta fractie din populatia tarii utilizeaza instrumente de plata electronice, incepand cu cardul bancar. Intr-o tara in care afirmatia dezarmanta a premierului este ca acesta prefera „punguta cu galbeni”. Nimic mai adevarat, urma banilor si a demersurilor neinformatizate ce nu respecta standarde stricte se poate face lesne pierduta,,

    In alta ordine de idei, nu detin o statistica exacta dar cred ca este de la sine inteles ca ne-utilizatorii absolut convinsi de mijloace electronice se afla in zona electoratului carora li se adreseaza premierul cu o nonsalanta demna de scenarii fictionale.

    Calitatea educatei elementare si emanciparea populatiei ar trebui sa conduca intr-acolo intr-un orizont de timp mai apropiat sau departat. Impunerea cu ciomagul a unor standarde dinspre structurile Euroatlantice ar fi un bun catalizator in opinia mea. Sa incercam sa ne imaginam cam unde ne-am fi situat astazi fara normele impuse dupa aderarea in U.E.

    Un mic exemplu relvant al diferentei de emancipare social-administrativa consta in simpla comparare a unor inscrisuri cadastrale (sau macar a existentei acestora) ale unor proprietati mai vechi de 100 de ani din Transilvania versus Muntenia, sa zicem.

    • Da, majoritatea oamenilor stau la coadă la pod la Feteşti :)
      Dar informatizarea nu e neapărat sau nu cred că în primul rând pentru ca oamenii să nu vină la ghişeu, cât mai degrabă ca funcţionarul de la ghişeu să nu îmi mai ceară adeverinţe pe care le are în sistem :)

      • Adeverinta ceruta de functionarul de la ghiseu nu are treaba cu informatizarea, are treaba cu mentalitatea; daca functionarul de la ghiseu e acolo pentru a presta un serviciu pentru cetatean si are nevoie de o anumita informatie („adeverinta”) nu are decat sa se ocupe el sa o obtina, mai ales daca e la ei in sistem. Tocmai v-am dat exemplul cu politistul care trebuie sa scoata cazier judiciar si sa il depuna pentru el insusi, o ia de la parter si o depune la erajul 1 – asta nu are treaba cu informatizarea, ci cu Kafka.

        „adeverinta” e o problema de procese care se poate rezolva si cu, si fara informatizare. Daca s-a rezolva asta, complexitatea informatizarii ar scadea cu un ordin de marime, drept pentru care asta ar trebui sa se faca mai intai. De pilda, prin eliminare: pentru atestatul meu, un atestat profesional, mi-a trebuit o fisa medicala. Atestatul e pe viata, ce sens are o fisa medicala care spune ca acum sunt sanator pentru un atestat profesional valabil 50 de ani de acum incolo? Nu are nici o logica, nici macar informatizat.

        • Mă rog, bănuiesc că ideea iniţială era că documentul există, dar la altă instituţie, şi e mai simplu să mă trimită pe mine după el :)
          Cel mai mult îmi place când adeverinta „se eliberează spre a-i servi la medic” şi la primărie nu e bună :) Dar asta tine tot de faptul că procedurile sunt haotice….

          • Cea mai fantastica situatie reala am auzit-o de la cineva care a fost la Asigurari la ghiseu (bineinteles).
            Solicitantului i s-a cerut o adeverinta cu informatii care existau chiar in interiorul institutiei, de obtinut la ghiseul de alaturi, dar care avea alt program si era inchis.
            Solicitantul a rugat functionarul sa verifice pe monitorul din fata lui daca informatia respectiva solicitata nu e vizibila.
            Raspunsul fabulos al functionarului:

            „Da, eu vad aici exat totul, ca ati efectuat platile etc. Dar ce vreti sa scriu eu pe rezolutie, „Conform cu calculatorul”?!”.

  7. Cum Dumnezeu să nu fie actuală? :-)
    Vrei să spui că azi angajările și provmovările în Occident se fac MAI ALES pe bază de competență și examen?
    Aș vrea să te cred. :-) Dar trăii pe-aci o vreme.
    Sigur că de la un nivel în sus asta e absolut obligatoriu, dar e sus-sus nivelul ăsta.
    Pe la corporățelle din astea…mai de cartier, mai de la țară CuMătruxxx te are unde vrea el.
    Care nu-i nici tovarăș, nici prettin…ghinIon.
    Examen ȘI jjj de mii de „ientreviuri” ȘI salariu relativ mic.
    La stat nu mai zic. Oricare stat.
    Poate la nordici o fi altfel.
    Ăl de tre să conceapă algoritmul administrativ e din CuMătruxxx, deci zero competență, pe-ăilalți îi doare-n baskkero, de la un moment dat.

    • Teza analfabetilor functionali care se opuneau vehement fara un interes personal (in afara de instinctul nationalist) introducerii unei administratii moderne (eu propuneam procedurile administratiei suedeze, pentru ca aceasta e in top, chiar daca are si imperfectiuni) era ingrijorarea, exprimata pe ton foarte iritat, ca nu au cum sa functioneze „modele straine” aplicate administratiei noastre. Ci ca trebuie „adaptate minutios la specificul nostru”. Este exact ceeace nu trebuie facut. O adminstratie moderna eficienta va fi un tzunami care va rasturna tot ce exista acum in administratia româneasca. Ar fi cosmarul micii coruptii, al despotilor de la fiecare birouas, al nationalistilor, al paranoicilor care se tem de riscul ca (altii, si nu ei) sa comita fraude in cazul schimbarii sistemului. E tocmai invers…
      In cazul României, nu imaginatia, banii, knowhow-ul sunt obstacolul, si nici macar mult hulitul PSD. E mentalitatea populatiei.

  8. „Pe scurt, administraţia electronică n-are cum să funcţioneze dacă nu funcţionează cea tradiţională, pe hârtie”

    Exact! Consecinte:
    1. In România se confunda administratia moderna (de fapt eficienta) cu progarmarea pe calculator si „olimpicii” care stiu sa scrie cod.
    2. O tara ca Suedia are „administratie electronica” de dinainte de a se introduce calculatoarele.
    Asta insemnind folosirea postei, telefoniei, transferurilor simplificate bancare (toate acestea vechi de peste 100 de ani) plus o simplificare agresiva a procedurilor, o atitudine corecta fata de solicitant care are prezumtie de nevinovatie si nu este considerat de catre functionar ca o amenintare ci ca un cetatean care trebuie ajutat.
    3. Se poate si fara IT si ar functiona de 2.5 ori mai bine ca acum (ceeace ar fi enorm). Asa nu inseamna ca nu trebuie cu IT.
    3. Foarte putini din România, public, specialisti si factori de raspundere inteleg asta.
    Poate ca trebuie sa fii imersat un numar de ani intr-o administratie adevarata ca ea sa poata ajunge la nivelul intelegerii.
    4. Partea de ITa adminsitratiei electronice nu e rocket science. Conceptele, metaconceptele si arhitectura, cam da.
    5. Perspective sa se intimple ceva fundamental si corect? Slabe
    6. Suedia are o prevedere care interzice factorilor de decizie (ministri etc) sa dea solutii de desingn. Ei definesc tema in baza unei viziuni iar grupul de specialisti cu care lucreaza definesc fara sa fie timorati specificatiile arhitecuturii si implementarii.

  9. :) cam asa i, cum spuneti. degeaba acoperi rahatul cu miere, nu l faci comestibil. informatizare fara canalizare este un non sens. gardurile inalte ce imprejmuiesc vilele potentatilor zilei nu opresc miasmele inconjuratoare. decit daca ai ca exemplu de dezvoltare slumurile indiene sau sud americane

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mihai Badici
Absolvent al Facultății de Electronică si Telecomunicații București ( 1991) Administrator de sistem cu peste zece ani de experiență cu specializari in sisteme de stocare si securitatea datelor. De asemenea a absolvit in 1996 Facultatea de Litere la Universitatea Bucuresti. In prezent, consultant IT independent, colaboreaza pe mai multe proiecte legate de infrastructura de date.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro