sâmbătă, octombrie 24, 2020

Adolf Hitler și iraționala raționalitate a nazismului (Un eseu de Vladimir Tismaneanu și Marius Stan)

Pe fondul ofensivei irezistibile a Armatei Roșii, cel care se crezuse uns de Istorie să refacă traiectoria unor Friedrich cel Mare și Napoleon Bonaparte se sinucidea la Berlin, cu șapte decenii în urmă, pe data de 30 aprilie 1945, împreună cu partenera sa, devenită soție în ajunul plecării pe cealaltă lume, Eva Braun. Se încheia astfel o epocă de delir apocaliptic și de transă ideologică, al cărei efect a fost un carnagiu universal care a culminat în crima absolută a Holocaustului. Hitler nu a fost doar încarnarea principiului demonic în istorie, ci mai ales personificarea a ceea ce Hannah Arendt a numit Răul radical. Prezentăm aici un număr de reflecții pe tema Hitler și ideologia național-socialistă. Nu avem pretenția exhaustivității, ne propunem doar să împărtășim cu cititorii câteva ipoteze explicative, născute din propriile noastre lecturi și analize.

1. Adolf Hitler (1889–1945) nu poate fi înțeles în absența unei cunoașteri aprofundate a mediului vienez în care s-a format din punct de vedere intelectual. Dacă Stephen Toulmin și Allan Janik au explorat Viena lui Wittgenstein (cosmopolită, nevrotică și de o orbitoare modernitate), Brigitte Hamann a scos la iveală resorturile mult timp uitate și ocultate ale contactelor și influențelor culturale în urma cărora a rezultat concepția despre lume (Weltanschauung) a tânărului Hitler. A existat așadar, în contrast cu prima Vienă, o alta, impregnată de șovinism, rasism, xenofobie și, mai presus de orice, antisemitism.

2. Pentru Adolf Hitler, Imperiul Habsburgic era unul întemeiat pe slăbiciune, lașitate și funest internaționalism. Multiculturalismului Kakaniei, spre a relua formula lui Robert Musil, mentorii lui Hitler îi opuneau pangermanismul, exaltarea rasei nordice, a Valhallei, a purității de sânge și a rădăcinilor atavice. În această viziune, evreul imaginar era întruchiparea simultană a decadenței prin bani (plutocrație) și prin subversiune socială (marxism).

3. Hitler nu a fost pur și simplu un naționalist de tip tradițional, cu nostalgii militariste de sorginte conservatoare. Lumea sa mentală era una în care „rasa superioară” era obligată să distrugă orice altă colectivitate percepută drept patogenă. Viziunea lui Pasteur despre bacterii era proiectată hiperbolic într-un război purificator menit să elimine definitiv presupusa vermină. Lagărele de exterminare, așa cum avea să demonstreze Zygmunt Bauman, făceau parte din programul de „grădinărire socială”, deci plivirea tuturor buruienilor. Naziștii nu erau roboți care acționau mecanic, ci aveau propriul sistem de valorizare înrădăcinat în această gramatică a exterminării.

4. Gândirea politică a lui Hitler a codificat la nivel global resentimentul social și etnic. Ostil religiilor tradiționale, Führerul era profetul fanatismului exclusivist, făcea din ură o virtute și promitea celor care se simțeau frustrați, umiliți și înjosiți, o demnitate la care, până la el, aceștia nici măcar nu îndrăzniseră să viseze. Despre triumfului lui Hitler, scrie istoricul Fritz Stern: „În 1933, germanii, înșelați și autoînșelați, au capitulat în fața unui fals profet și geniu parțial, și cu timpul ura sa fără de margini i-a consumat pe inamicii săi și a provocat suferință chiar în rândul celor care, susținându-l, au încercat să evite suferința”.

5. Pentru Hitler, coerența ideologică era insignifiantă, ceea ce conta era consecvența în susținerea unei idei-forță, simplă și simplificatoare, pe scurt — un protomit politic! De la Mein Kampf și până la testamentul dictat în preajma sinuciderii sale, obsesiile sunt aceleași, sfidând cu infinit orgoliu ceea ce se poate numi, pe urmele lui Freud, principiul realității: anticapitalism, antiliberalism, antimarxism, antisocialism (oricare ar fi acesta, cu excepția național-socialismului), antisemitism redemptiv (conceptul lui Saul Friedländer), rasism, imperialism, expansionism, exaltarea violenței, demonizarea celor fantasmați drept inamici ireductibili.

6. Hitler nu a fost, cum susținea propaganda stalinistă, un contrarevoluționar, ci un revoluționar nu mai puțin ostil modernității burgheze decât adepții lui Lenin. Revoluția sa era una anticapitalistă iar capitalismul era definit mitopoetic, ecou wagnerian, ca imperiul degenerescent al spiritului iudaic. Național-socialismul a atras intelectuali sofisticați (de la Gottfried Benn la Martin Heidegger) tocmai prin această insurecție radicală împotriva presupusei mediocrități burgheze („americanizarea lumii”).

7. O diferență esențială între național-socialism și bolșevism este legată de localizarea carismei. În topografia sacralității bolșevice, carisma era învestită în figura Partidului („Principele modern”, cum îl numea Gramsci), în vreme ce în hierocrația național-socialistă carisma aparținea originar și definitiv Führerului.

8. La fel ca în bolșevism, în fascismul italian ori în maoism, ideologia este punctul de pornire și destinația finală. Atunci când Magda Goebbels decide să-și otrăvească proprii-i copii, un doctor SS o roagă să renunțe la această înfiorătoare idee. Răspunsul ei rezumă, credem noi, întreaga raționalitate irațională a nazismului: „Nu-mi pot imagina că vor crește într-o lume fără național-socialism”. Deci nu înfrângerea militară era pentru Hitler suprema umilință, ci naufragiul ideologic. Lichidarea copiilor lui Goebbels este la fel de emblematică pentru catastrofa finală a promisiunii național-socialiste precum autolichidarea lui Adolf Hitler. Este ceea ce presimțise Thomas Mann atunci când a scris „Mario și vrăjitorul”. Apostolul nihilismului nu putea termina decât prin propria anihilare.

9. De ce ne ocupăm de Hitler? Răspunsul îl găsim tot la Fritz Stern: „Național-socialismul are nevoie să fie rememorat — și nu doar în monografii academice și filme de duzină, ci în conștiința morală a noastră, a tuturor. Există un epitaf potrivit pentru el, ca și pentru stalinism, pe care îl evocă strigătul Nadejdei Mandelștam: ‘Tăcerea este adevărată crimă împotriva umanității'”.

PS: Nu fără legătura cu eseul de mai sus: „Hungary’s nationalist rightwing leader, Viktor Orbán, has threatened to reintroduce the death penalty, outlawed in the European Union.”

http://www.theguardian.com/world/2015/apr/29/hungary-pm-death-penalty-work-camps-for-immigrants-viktor-orban?CMP=share_btn_fb

Recomandări:

https://www.youtube.com/watch?v=SGpx3SAHx1I

http://modernism.research.yale.edu/wiki/index.php/Mario_and_the_Magician

https://tismaneanu.wordpress.com/2015/02/03/despre-zeitgeistul-secolelor-si-istoriei-un-eseu-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/

https://www.foreignaffairs.com/reviews/capsule-review/1997-05-01/nazi-germany-and-jews-vol-1-years-persecution

http://www.humanitas.ro/humanitas/originile-totalitarismului-1

http://yalepress.yale.edu/yupbooks/book.asp?isbn=0300076223

http://www.humanitas.ro/humanitas/diavolul-în-istorie

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Cu tot respectul pentru conţinutul de idei al materialului, îndrăznesc să afirm că pe cale empirică, aia care o parcug eu, mai degrabă accidental, tendinţa e să ajungi la cu totul altă concluzie despre epoca nazistă. O concluzie mult apropiată de spiritul cărţii lui Daniel Goldhagen, „Hitler’s Willing Executioners”, respectiv că nemţii au ştiut cu toţii ce se întâmplă şi încotro se duc. Exemplul lucrătorilor de la Deutsche Bahn, cei care au asigurat mişcarea trenurilor morţii este cel mai bun.
    Ideea e că băieţii ăştia nu şi-au otrăvit copii la sfârşitul războiului ci, împreună cu ei au făcut la loc Germania Mare şi asta după ce, imediat după război au câştigat campionatul mondial de fotbal. :)
    Merg aproape an de an în vacanţă în Germania. Acu’ doi ani am dormit acasă la Bismarck şi am stat preţ de câteva minute la mormântul familiei Doenitz. Bismarck şi Doenitz îşi dorm somnul de veci la şase sute de metri distanţă unul de celălalt. Atmosfera locului e pe măsură. Şi, apropo de DB, pentru cine nu ştie (am mai spus-o), în Germania n-ai voie să faci poze „de sus” cu gări, dar mai ales cu triaje, semna că aşa cum alţii nu uită, nici nemţii nu uită. Hitler a fost ocazia, nu cauza…

    • Ca de obicei experiențele personale țin loc de viziune generală. Adică (așa cum spunea Andrei Cornea în legătură cu ceva complet diferit – vaccinarea): „…o confluență dintre tot mai răspânditul semidoctism cu diplomă, care RATEAZĂ SPIRITUL ȘTIINȚIFIC…”.

      Propun următoarea metaforă personală:

      „Istoria ca o frînghie groasă din cînepă. Nenumărate trese șerpuiesc încîlcit între multiple noduri gordiene. Acestea nu pot fi retezate după metoda lui Alexandru ci trebuiesc desfăcute cu multă răbdare. Ceea ce nu seamănă cu nimic ar fi persecuția evreilor din Germania nazistă ― ceva ca un fel de tumoare gelatinos-grețoasă cu care materialul aspru și inert cum e cînepa nu are nimic comun. Și totuși el a secretat-o. Asasinarea lui Walther Rathenau (1922) și apariția revistei Der Stürmer (1923) mult înainte de venirea lui Hitler la putere arată că boala avea rădăcini adînci. Cum să deznozi o tumoare ? Sau mai concret cum să descurci formidabilul nod al războiului cu degetele încleiate de magma băloasă a Holocaustului ?

      Table 2
      Der Stürmer Circulation: 1927-1938
      Issue/Year Circulation
      1927 14,000
      1933 25,000
      No. 6 (1934) 47,000

      Putem asemui Germania cu o navă spațială ultra-performantă, gen Andromeda din serialul SF cu același nume. Printr-un sinistru concurs de împrejurări, la cîrma ei s-a strecurat cineva complet opus căpitanului Dylan Hunt – Adolf Hitler. A utilizat-o nebunește pînă la distrugerea totală, iar nemții au răspuns impecabil la toate comenzile pînă în ultima clipă. Răsplata: cît timp Führer-ul a șezut la comandă a defecat peste tot, lăsînd extraordinarul agregat nu doar zdrobit, ci și mînjit grețos.”

      • Regret, da’ nu citesc SF. Am viaţa mea, plină de confluenţe… Altfel (în spiritul nimrodismelor divizionare), n-aş zice că Hitler s-a strecurat la putere. A fost ales.

        • Ba s-a STRECURAT – nu avea majoritatea în Reichstag (33%), iar imbecilii von Papen și alți politicieni ”tradiționali” l-au convins pe Hindenburg să-l numească cancelar în speranța că-l vor manevra. Cînd au constatat cine pe cine ”manevrează” era prea tîrziu (NSDAP deja căzuse cu procente bune în Noiembrie 1932 față de Iulie – alegerile din martie 1933 nu se pun fiindcă nu mai erau libere).

          Voi prefera întotdeauna SF-ul de calitate unor ”nimrodisme confluențialo-divizionare” and whatever…

  2. Cred ca fundamental in intelegerea nazismului este pct. 5, sfidarea principiului realitatii. Psihologic, nazismul se poate explica si drept angoasa in fata modernitatii (se vede si din ura capilor nazisti fata de arta moderna – Picasso si ceilallti „degenerati”).

    Lumea moderna care a navalit peste ei dupa Primul Razboi Mondial trebuie sa li se fi parut nazistilor insuportabila, dizolvanta – cu ierarhiile date peste cap, cu bolsevismul in Rusia, cu apeluri la internationalism, umilinta, frustrari si tulburari acasa, cu intrarea in forta a Americii (a Lumii Noi) peste vechea lume europeana.

    Ref. la pct. 6, cred ca bolsevicii aveau totusi dreptate, daca acceptam ca nazismul este o reactie la aceasta noua lume. Cred ca Hitler poate fi corect definit drept un reactionar. Si nu cred ca Hitler poate fi privit drept anticapitalist, ci doar antiliberal. Proprietatea privata nu a fost distrusa de nazism si nici macar amenintata (evident, cu exceptia celei a indezirabililor – evrei, comunisti etc.). E adevarat ca economia a fost subordonata scopurilor politice, dar asta tine planificarea agresiunilor si a razboiului.

  3. 1. Pentru ca punctele 7-9 sunt fundamentale, revin la propunerea ca cercetatori de talia autorilor sa rafineze analiza convergenta extremelor, pe baza radiografierii mai atente a esentei deosebirii „dreapta-stanga”, de la inceput (1789-1792): stanga promoveaza valori colective (duse la extrem prin masa, rasa, fanatism religios – sectar sau nu – etc.) iar dreapta valori individuale (de la soteriologia crestina, liberalism, drepturi democratice pana la excesele capitalismului salbatic, „tea party” etc.).
    2. Actualitatea e arzatoare in lumina (de fapt, intunericul!) ultimelor sloganuri pontice, de la „mandru ca sunt roman” (anticrestina prin promovarea unui „pacat capital”) la „poporul roman s-a nascut ortodox” (chiar antinationala prin amanarea etnogenezei in secolul XI)
    3 Daca acum primesc o reactie, as continua cu comentarea (trista, pentru ca e de cu totul alt nivel istoric si intelectual decat tampeniile antisemite tip Sova) ale „Nimrodismelro”.

  4. Care era incultura biologica a lui Hitler aflam din Mein Kampf unde undeva el scrie ca evreii sunt o specie inferioara etc etc. atentie caci spune o specie adica ii excude din specia lui homo sapiens. Dar stim ca intre specii se permit multe, ca si azi noi ne hranim cu diferite specii de mamifere sau pasari si pe vremea sa protectia animalelor era ceva aproape inexistent.
    Cred ca lagarele de exterminare ale unei specii humanoide inferioare si care pune in pericol specia umana superioara apare ca o consecinta aproape fireasca.
    Pe atunci nici-un biolog nu s-a ostenit sa atraga atentia asupra acestui aspect si eu, cel putin, nu l-am gasit subliniat nici mai recent asa ca deocamdata observaia care-mi aparine pare a fi si prioritara. Dar in asta este grozavia rasismului lui Hitler care este mai mult decat rasism si ii permite sa spuna evreii nu sunt oameni sunt o alta specie desigur inrudita dar niste suboameni, cum poate ar fi azi cine stie ce specie disparuta de hominide.

  5. Ce aș adăuga eu :
    – Naziștii au ajuns la putere printr-un proces democratic, electoral.
    – Al doilea război mondial a fost până la un punct, ceea ce s-ar putea numi a close call- înfrângerea Germaniei naziste pare mai ușor de argumentat azi drept inevitabilă decât în 1940-1941. Sau în fine, ar fi putut dura mult mai mult, cu consecințe și mai tragice pentru Europa și restul lumii.
    – Din nefericire, analizând reacția contemporanilor lui Hitler, vedem că ceea ce a provocat mult prea târziu un modicum de acțiune, este foarte puțin legat de evrei, de teoria supraomului sau de instituirea unei dictaturi asasine în inima Europei. Un stat nazist, rezumat strict la o strategie anti-bolșevică ar fi avut o viață lungă pe continentul crescând de extremă dreaptă. Cum de altfel, ambițiile teritoriale ale URSS nu s-ar fi oprit la înțelegerea Molotov-Ribbentrop.
    – Este surprinzătoare viteza destrămării partidului comunist german sub loviturile statului totalitar nazist- cel mai puternic partid comunist în afara URSS, ar fi indicat pe hârtie cel puțin, potențialul unui război civil. Pe de altă parte, în absența extremei naziste, un conflict dreapta-stânga putea fi anticipat, asemănător cu cel evitat de Franța de justesse în 1934 și care apoi a otrăvit națiunea până la disoluția din vara lui 1940.
    – În spatele unor „inflorescențe fosile” de civilizație centru-europeană, și-a revenit nu doar un miez militarist, s-a dezvoltat nu doar un nucleu dictatorial criminal, ci miezul SS, cu potential de stat în stat (economic, militar și chiar politic). Dispariția prematură a lui Hitler din motive naturale sau ca urmare a unui atentat, ar fi propulsat în față pe Himmler și nu un colectiv militar, ori un succesor democrat sau un nazist „lite”, „mai acceptabil”.
    – Putem specula la nesfârșit care ar fi fost viitorul republicii de la Weimar în absența asaltului nazist. „Rectificarea ” tratatului de la Versailles rămăsese un obiectiv prioritar- de altfel, în 1940, înaintea izbucnirii conflictului în vestul Europei, tatonările aranjate de Canaris între aliați și grupul de înalți ofițeri germani dornici să-l debarce pe Hitler, prezintă o remarcabilă absență de concesiuni din partea acestora.

    • @ Andrei A.: Infrangerea Germaniei naziste nu a fost close call, cel putin nu asta e opinia militarilor high-command. Din cate stiu, exista un consens asupra faptului ca decizia de invazie a URSS a pus capat oricarei sanse a Germaniei sa castige meciul. Doua fronturi, end of story (chiar daca ar fi cazut Moscova si Caucazul, URSS nu ar fi fost infrant niciodata, in 10 ani ajungea, din nefericire, singura la Canalul Manecii, chiar daca nu intrau SUA). Dar invazia URSS a fost doar bomboana pe coliva, Hitler a fost mult prea idiot dpd vedere militar: Dunkirk a fost inceputul sfarsitului, chestie care le-a permis britanicilor sa nu piarda Batalia Angliei, iar Hitler a lasat Anglia neterminata si s-a apucat de URSS…(cat de bou sa fii sa crezi ca o sa faci praf URSS dupa ce n-ai fost in stare sa pui piciorul in Insula….)

      Intrebarea reala e cum de un militar ca Antonescu, care numai neofit nu era in materie de militarie, a fost in stare sa creada ca Wehrmacht-ul are vreo sansa…

      Scuze de off-topic

  6. Viena lui Hitler a Brigittei Hamann este o carte ce nu poate fi suficient recomandata spre lectura. O adevarata bijuterie. A fost tradusa si in romana, asta pe cind aparitiile istoriografice de afara mai beneficiau de oarece interes din partea editurilor romanesti, dar impactul ei pe la noi a fost extrem de redus, din pacate.

  7. Nazismul a fost un demonism politic. In sensul in care predica mantuirea prin rau – raul facut celor prezentati dusmani interni sau externi. Dar nu as considera nazismul anticapitalist. Businessul a continuat sa existe chiar in sens imperialist, ca sa vb in termeni leninisti

  8. Dupa 70 de ani dela prabusirea celui de al Treilea Reich care trebuia sa fie cel putin milenar, citeva intrebari tulburatoare pentru fiinta si existenta umana nu-si gasesc inca un raspuns pe masura:
    – Personalitatatea malefica a Fuehrer-ului, rastoarna orice teorii de comunicare , coagulind in jurul lui intr-aventura ideological, politica si miltara , cel mai instruit popor al lumii din acei ani , femei si barbati, dela copii la mosnegi, dela lumpen proletari la bancheri, dela soldati la generali si mai ales dela invatatori de scoala primara si tehnicieni pina la savanti, filozofi si oameni de cultura de cea mai inalta calitate . ce sa- intimplat in acei ani ? Cum de acest popor educat si civilizat a accepta nu numai un lider ca Hitler, dar si pe cei adunati in preajma lui, numai prin simplul fapt ca reproduceau aidoma cuvintele si ideile Fuehrer-ului ?
    – Eu nu cunosc pina la Germania anului 1945, alt caz in istorie cind o natiune educats si puternica isi accepta autodistrugerea ( trimitindu-si sopii la moarte ) , luptind cu arma in mina pina in ultimul ceas, cind nu mai exista nici o sansa. In ce nume ? Pentru ce idei ?

    Nu cred ca aici exista numai explicatii materiale sn sociale i . Ceva uluitor, tragic, se poate petrece la un moment dat in mentalul colectiv al unui intreg popor, si pina nu vom intelege acest mechanism, fenomenul se poate repeta. Cred ca legatura cu etnicitatea, cu strafundurile genetice ale unui popr trebuie mult mai adinc cercetate.

    Ma gindesc in acelas timp ca disparitia astazi a popoarelor – natiuni , poate fi o solutie pentru evitarea unor situatii ca cel care au facut posibila aparitia lui Hitiler si a hitlerismului in Germania. Multinationalele populatii care constituie de fapt astazi si se intituleaza inca ” natiuni” ca Franta, Germania, Anglia, Statele Unite, Brazilia, nu vor mai in stare de o astfel de subordonare in fata unei personalitati sau a unei idei.

    Comunismul nu intra in aceeasi categorie. Oricit ar parea de paradoxal, comunismul a fost mai eliitist decit hitlerismul. Celebra mobilizare, participare a maselor la politica si infaptuirile comunsite a fost o mare minciuna. Dovada cea mia buna este faptul ca in 1941, Stalin a avut nevoie pentru a-si mobiliza poporul sa recurga la ” Maica Rusia „. Dar asta este o alta poveste.

  9. „Strigătul” Nadejdei Mandelștam se referea la nazism ?
    Ori re-confecţionăm înţelesuri ca să ne iasă textul convenabil ?
    Şi ceva ce nu prea înţeleg: de ce nu începem piedica în calea uitării cu începutul … cauzele ascensiunii nazismului ? Toată media (aliniată) se ocupă de efectele groaznice ale dreptei radicale, ale fascismului, naţional-socialismului, ale lui A. Hitler şi ale căpeteniilor sale, ale germanilor, ale albilor europeni etc. Nimeni nu devoalează şi nu admite nimic despre ce a existat înainte de toate acestea. Sau le trece în revistă blurat şi în viteza a 5-a.

Lasă un răspuns la adi Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Impostura şi ipocrizia

Strania istorie a domnlui Barangă (ce vine după cea a d-lui Cumpănaşu, care – la rândul ei – o urmează pe cea...

Tren la aeroport în 2020, tehnologie din 1930

În urmă cu o lună am scris despre posibile soluții la greșelile majore de proiectare ale acestei lucrări, care altfel riscă să devină...

Implicațiile unei adrese ANAF

Circulă printre grupurile online cu tematică fiscală o adresă recentă prin care ANAF îi semnalează unui contribuabil să fie atent la situația...

Producţia românească de medicamente şi interdicţiile dictate de Nicolae Ceauşescu (1969)

În perioada Războiului Rece, autorităţile comuniste de la Bucureşti au aplicat în economie principiul „Pe unii îi obligăm să fabrice, iar pe...

Cazul Baranga și cheia stării societății românești

”Cazul Baranga”, petrecut de curând evidenţiază încă o dată un fenomen care se petrece în România și dă...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.