duminică, iunie 13, 2021

Adrian Paunescu, sange de basarabean

„Nu vreau sa mor. Nu cred ca e timpul să mor. Totusi, nu pot sa nu ma gandesc la moarte. Mai ales ca am impresia ca si ea se gandeste la mine. Si la altii. Spuneam, acum cateva saptamani, ca moartea e printre noi. Sta nevazuta in odaie, pe strada, in avion, la spital. Si ma gandesc la moarte pentru ca prea mor multi oameni care dadeau un inţeles notiunii de om. Prea multi. Din ce in ce mai multi. Si ritmul s-a intetit. Si se face intuneric in cultura romana“.

Sunt cuvintele, aproape de pe urma, ale lui Adrian Paunescu.

  • Inca viu

Traiesc prea demult departe de tara, incat sa-mi fie puse in carca oaresce interese politice romanesti. Pe poetul Adrian Paunescu l-am intalnit, pentru prima si ultima data, in august 2009, la hotelul Paradiso din Mangalia. Eram la o reuniune pe teme legate de diaspora. Vazandu-l, am avut un soc. Avea o culoare galbena in obraji, pe care n-am mai vazut-o decat la cirotici in ultimul stadiu. Instinctul mi-a spus ca poetul era deja atins de pala nefiintei. 

L-am acostat pe holul dinspre restaurant si i-am solicitat un interviu. Absent, el mi-a spus ca da, se poate, insa in alta zi. La receptia hotelului, statea de vanzare penultimul sau volum de poezii. „Inca viu“ avea un titlu tare, nu puteai sa intorci capul si sa pleci mai departe. Poeziile lui emanau aceeasi „forta paunesciana“, care i-a adus faima si buna, si proasta, in functie de imprejurarile politice in care s-a manifestat. Cu interviul insa, n-a mai iesit nimic, caci nu l-am mai intalnit pe Adrian Paunescu in hotel.

N-am fost niciodata fan absolut al poeziilor sale, am strambat din nas cand presedintele unei asociatii de romani din Germania mi-a spus ca, pentru el, Paunescu e „poetul absolut“. Ca fosta filoloaga, registrele valorii poetice le-am aplicat ceva mai larg. Insa de cate ori am citit o poezie a lui, sau l-am auzit vorbind, cu o voce grava, ce putea sa tune peste multimi, mi-am zis: „Omul asta are ceva, un suflu, un har poetic si oratoric rar“. 

Omul Paunescu, cu convingerile si ocazionalele sale „măscări politice“ nu l-am cunoscut, cum l-au cunoscut romanii din tara. Dupa 90, cand am plecat in Germania, l-am pierdut complet din vedere. Din anii 80 insa, mi-au ramas in minte cenaclurile Flacara, carora unii le contesta acum orice urma de valoare culturala, asimilandu-le unor sedinte de indoctrinare in masa. N-a fost asa. 

  • In genunchi

Spiegel scoate azi din arhiva sa un articol din 9 septembrie 1985, in care e clar ca a provoca si a fi controversat era, de pe atunci, normalitatea lui Paunescu. Inca in acel an in care nu cazuse Cortina de Fier, Spiegel scria despre cenaclurile si revista Flacara, care „ridica in mijlocul unei dictaturi aproape staliniste, glasul liberalismului“. Mai scria si despre dizgratia in care cazuse poetul, dupa episodul surparii tribunei de la Ploiesti. Acest incident a fost folosit ca pretext pentru sistarea cenaclurilor, prin care Paunescu incepea sa dobandeasca o nedorita notorietate. 

Publicatia germana mentioneaza si un episod, mai putin cunoscut, din biografia poetului. La Congresul Scriitorilor din 1972 de la Bucuresti, rebelul Paunescu a cautat o forma eficace de protest, deoarece n-a fost lasat sa intre in sala. El a luat un placaj mare pe care a pictat cuvantul GREVA si s-a instalat cu el pe Calea Victoriei, in apropiere de sediul lui Ceausescu.

Dupa 15 ore, Paunescu a fost luat si dus in fata „Conducatorului“, care n-a dat ordin sa fie inchis, ci s-a aratat milostiv: „Daca as fi taica-tau, te-as pune in genunchi si te-as bate una buna“ i-ar fi zis Ceausescu, tanarului protestatar. Teatral, Paunescu chiar ar fi cazut in genunchi, aducandu-si ofranda devotiunii sale totale, lui Nicolae Ceausescu: „Singura mea dorinta este sa-l servesc pe genialului carmaci al patriei mele, cu toata inima si cu tot sufletul meu“, ar fi spus el atunci.

  • De peste Prut

Scena ingenuncherii lingusitoare imi aduce aminte de teatralismul eroilor dostoievskieni, de oscilatiile lor de atitudini si simtaminte, de „viclenia slava“ cu care acestia intorc o situatie critica, in favoarea lor. Sa fie „basarabismul“ lui Paunescu o cauza a atitudinilor sale conflictuale, dar si sursa unui talent si a unei prolificitati neobisnuite, ca poet?

Nascut in Basarabia ca fiu al unui invatator, Adrian Paun (devenit Paunescu) nu e primul scriitor, a carui dedicatie politica a deraiat de la normele acceptate la un moment dat. Chiar daca unii cred ca pe mormantul poetului nu va rasari niciun fel de iarba, eu ma indoiesc de aceasta.

Ceea ce ramane din opera unui artist, este creatia insasi, pe care o judeca diverse generatii, prin prisma  viziunilor  politice ale momentului. Iar Paunescu a scris mult si cu mult har poetic, exteriorizandu-si in tromba, si bunele si relele sufletului sau framantat intr-o viata de om. El a trait si creat sub comunisti, dar si intr-o democratie aplicata cu dubla masura.

Presedintele Basescu, in mesajul de condoleante trimis familiei azi, a vorbit, pe langa „maiestria creatiei sale, generozitatea cu care a promovat generatii de tineri poeti si artisti in cadrul cenaclului Flacara”, si despre  „pledoaria constanta pentru valorile nationale a lui Adrian Paunescu”. E gresit ce a spus presedintele? Unii cred ca da. Eu cred ca nu.

La fel crede si Grigore Vieru, un alt frate de peste Prut, cu care se mandresc si romanii. In 15 iulie 2008, din sanatoriul Speranta de la Vadul-lui-Voda, Vieru ii scria lui Paunescu un ultim mesaj:

„Iubite frate Adrian Paunescu, nu suntem o tara atat de intinsa incat sa nu fie auzit pana la capatul ei glasul tau, atunci cand strigi catre bucuriile si suferintele neamului. Nu suntem o tara atat de mica, incat sa nu incapa intre fluviile ei, intre Carpatii si dealurile sale, harul pe care ti l-a dat Dumnezeu. Te rog sa te consideri un poet fericit. Eminescu s-a dus in pamant demult si glasul sau fusese auzit abia ieri. Abia ieri fusese auzit de romani geniul harului sau, peste latratul atator caini. Glasul tau este auzit azi, lumea fiind mai informata si mai cultivata in epoca internetului.

Te aude si Basarabia.

Te iubeste si Basarabia.

Te canta si Basarabia.

De acolo, de pe culmile poeziei tale, romanii basarabeni isi vad Tara, iar fratii tai de cuget si duh, Cosbuc si Goga, Bacovia si Arghezi, Labis si Sorescu, Ioan Alexandru si Nichita Stanescu, se bucura acolo in ceruri vazand cum pluteste printre romani lumina poeziei tale.
Sa ne traiesti! La multi ani!“

E 5 noiembrie, 2010. Nici Paunescu, nici Vieru, nu mai sunt in viata. Iar Eminescu si ceilalti au murit demult.

Se face intuneric in cultura romana?

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. opera, creatie, artist , ce cuvinte mari si frumoase folositi doamna .
    eu cred ca o tunsoare potrivita e o adevarata opera artistica . va rog sa reflectati la asta.

    • ia faceti un rezumat cu romanii din cultura romaneasca pe care ii apreciati (daca este cazul, evident, numele cu care semnati poate bulversa aceasta posibilitate :D ) si uitati-va cati pot sta in picioare din punct de vedere al moralitatii.

      curatirea morala a culturii romanesti nu poate incepe cu cazul lui Adrian Paunescu tocmai pentru ca acest caz este unul mult prea comod de criticat. nu pierzi nimic criticandu-l pe Paunescu. poate nu te vei bucura de adulatia maselor, dar castigi o aura de moralitate ireprosabila nemeritata. de altfel, nimeni nu a considerat vreodata ca A.Paunescu s-ar fi remarcat prin caracterul sau.

      in plus, genial sau nu (Paunescu a fost cu siguranta un poet foarte talentat), Paunescu a apartinut unei alte epoci. cultura romaneasca actuala nu este caracterizata de el, si sa spui ca tot oportunismul din viata culturala romaneasca ii apartine este un joc abil de pasare a vinovatiei. bubele raman, nu pot fi exorcizate prin Paunescu.

      astfel ca, la fel de blamabila ca divinizarea practicata in scopuri mediatice este si aceasta critica de pe pozitii aparent ireprosabile. dar care urmareste sa castige prin opozitie cu un personaj amoral. din pacate, din jocul acesta nu prea avem cum iesi – totul poate parea doar o revolta legitima fata de un momentan cult al personalitatii. dar atitudinea corecta ar fi fost aceea de respect pentru moartea unui om, de elogiere a creatiei sale si de punctare a numeroaselor (majoritarelor?) puncte negre din personalitatea sa.

      articolul de fata este o incercare atipica pentru cele doua curente pe care le-am amintit – o perspectiva oarecum amuzata, oarecum sincera, si incompleta.

      dar, daca autoarea tot vorbeste de basarabeni – pentru mine Basarabia este reprezentata in cultura romaneasca de Paul Goma. care nu are nimic de a face cu nici o ingenunchere. si care, spre marea noastra rusine si jale, nu a fost, nu este, si nu va fi prezent in constiinta romaneasca. iar locul sau nu de Adrian Paunescu a fost ocupat…

  2. Multumim, doamna.

    Am citit in ultimele 24 de ore texte penibilie prin meschinaria lor, dar si texte penibile prin ipocrizie.

    In sfarsit, un text echilibrat, sensibil si rational despre un om cu mari slabiciuni si despre un poet cu har.

  3. Un articol scris romaneste, desi aflam ca autoarea traieste departe de tara !
    Dar acel bun simt specific oamenilor de caracter si acel „despre morti numai de bine” ,
    strain (pai, cum altfel?!) pare-se unui anumit neam prost intentionat in raport cu tot ce n-are macar dubla cetatenie
    (una de un anumit fel ;) ) aduce o discutie de ferpar la limitele normalului !
    Da, Adrian Paunescu a fost (Dumnezeu sa-l ierte !) o personalitate vulcanica si in drumul sau a impins in laturi si oameni de caracter (uneori), dar si lepre, care s-au napustit ca hienele asupra trupului, inca nebine racit ) al poetului ce cu siguranta va fi judecat , dar nu de pigmei :roll:

  4. Daca inteleg eu bine, n-a fost un om, a fost un poet. Si poetul e o specie aparte, careia nu i se aplica criterii de moralitate sau alte mofturi din acestea, prozaice. Dumnezeu sa-l ierte, dar presa pica un nou examen cu brio, prezentand iar realitatea asa cum crede de cuviinta: incomplet.

    • Nu, fiecare creator (dar si conducator de stat, sau persoana cu notorietate publica) este si om. In aprecierea operei unui artist, in timp, elementul biografic devine pur explicativ pentru diferitele valente ale operei sale. N-am inventat eu asta, istoria si critica literaturii si artei universale o demonstreaza mereu.
      Moralitatea e o inalta si recomandabila valoare etica. E bine sa fie invatata in familie, in scoala si aplicata, daca se poate, pe tot parcursul vietii. Insa putini sunt scriitorii care au intrat in inima cititorilor si in atentia posteritatii, pentru lectiile lor de moralitate.

    • dar inca nu s-a nascut presa romaneasca ce sa-i poata fi judecator :D

      si nu pentru ca A.Paunescu ar fi prea maret, ci pentru ca, pentru a executa un pacatos trebuie sa dai dovada, insuti, de o moralitate absoluta. iar criticile pe care le-am vazut practicate pe aici (nu in articolul de fata) sunt facute de oameni care, in acelasi timp, stau instalati foarte comod intr-un fel de instanta quasi-oficiala de validare/ invalidare a anti-comunismului. si care, din pacate, au inteles sa triseze in multe cazuri mult mai grave.

      nici un om inteligent nu are nevoie de proptele/ opinii validante pentru a sti cam care a fost valoarea umana a poetului Paunescu. critica sa aici sau pe hotnews nu este decat o repetare a unor evidente. nu de critici la adresa lui Paunescu (mort acum) avem nevoie. ci de restabilirea valorilor – ce ar avea nevoie de rasturnarea ierarhiei culturale a momentului.

      • Eu nici macar n-am zis sa-l judece cineva. Doar sa-l prezinte asa cum a fost. Eu, de exemplu, nu-l cunosc deloc pe poetul Adrian Paunescu. Dar il stiu pe omul politic Adrian Paunescu. Multi romani nu-l cunosc pe niciunul, doar au auzit ca ar fi (fost) un mare poet.

  5. Doamna, Flacara nu a fost un un strigat democratic in mijlocul unei dictaturi staliniste, ci un instrument de inregimentare ideologica a tineretului Romaniei in sprijinul nationalismului si protocronismului promovate de regimul Ceausescu.

    • Stimabile,
      Cati ani ai si la cite cenacluri ai participat? Ai fost vreodata in sala/pe stadion Cu Paunescu si Cenaclul sau?
      Ma indoiesc.

    • Sa inteleg ca nationalismul e o rusine? Mai vorbeste cu niste unguri sa vezi si parerea lor. Dumneata ai citit ce ai debitat?

  6. Multumesc pentru acest post care are extraordinarul merit de a readuce un pic de decenta pe prima pagina a site-ului hotnews…

  7. @Calin
    i
    Iti meriti si renumele !
    Cenaclul Flacara a fost ce a ramas si pana astazi :
    O stare de spirit romaneasca in care s-au regasit niste tineri ( care nu va cade bine voua niciodata !)
    care stiau sa munceasca , sa cante, sa se distreze si sa se iubeasca.
    Ce-ati adus voi acum reprezinta infernul pe pamant si asta nu puteati realiza decat cu complicitatea unor romani care si-au tradat neamul si tara !
    Macar de la voi nici n-avem pretentii ca va aparati interesele , dar cei care s-au vandut atat de usor merita tot dispretul si scarba unui popor pe care l-au tradat si-l duc spre pierzanie.
    Dar cel mai dureros e ca voi, scarbele, ati ajuns sa dati verdicte morale !
    Cu ce drept ?!

  8. Dupa 1989, bucurestenii vroiau sa guste nitel sangele basarabean al lui Adrian Paunescu, poetul fiind cat pe ce sa fie linsat de multime. Aceeasi multime care, acu, dupa moartea sa, il aseaza in dreapta lui Eminescu, via televiziunile mogulilor. Amnezia la romani, cum spunea alt basarabean, Paul Goma, e, in mod evident, brand de tara. Dincolo de acestea, cred ca, dupa moartea fiecarei personalitati din amarata asta de patrie, trebuie spus adevarul despre acea personalitate. Altfel traim in continuare cu minciuna. In definitiv, Adrian Paunescu, ca, din pacate, foarte multi oameni de litere din Romania, si-a pus realul talent, incredibila putere de munca si creatie in slujba unui regim odios si criminal. Si-a iubit poporul si patria? Nu am motive sa nu cred asta. Nu ma duce capul insa sa admit modalitatea prin care isi declara iubirea asta mare: adulatia fata de Ceausescu. Nu e logic sa declari ca mergi pana la capat cu poporul tau in timp ce-i pupi in cur satrapul, n-are cum sa fie…Emil Cioran a fost vanat pana la moarte pentru adeziunea, in tinerete, la figura Capitanului Corneliu Zelea Codreanu, de care, ulterior, s-a dezis. Multi au avut aceeasi soarta, dupa procesele, in foc continuu, de la Nurnberg…Adrian Paunescu nu numai ca nu s-a dezis de un regim care a scaldat in sange lumea, ba chiar l-a glorificat…E drept ca un proces al comunismului nu s-a facut cu rigoarea celuilalt. Revenind la poetul Paunescu, sunt de parere ca o sita se impune pentru a se strange adevaratele lui creatii.

  9. Omul Paunescu, cu convingerile si ocazionalele sale „măscări politice“ nu l-am cunoscut, cum l-au cunoscut romanii din tara…

    Da, era grea „cunoasterea” la bastina, inainte de 1990, la virsta frageda de zephyr etern pe care autoarea o purta primavaratec, aidoma aparatului cognitiv, printre volanase ( and Cirmaci) . Panoramicul pina la exces „obiect al cunoasterii” evocat era, de-altfel, minuscul, si total absent din decorul luminos in care dinsa (alaturi de „romanii din tara”) isi legana anii printanieri

  10. Bertolt Brecht , care trait bine si cu nazistii si cu comunistii est germani, a fost caracterizat succint, de un contemporan: ” Mai intai haleala si apoi morala!”…
    Cam aceleasi lucru se poate spune despre Paunescu…a scris ce a scris pentru „haleala”…cat despre Cenaclu si promovarea talentelor, mai usor…dupa ce au plecat rand pe rand artistii valorosi ( Baniciu, Pitis, etc), a inceput sa aduca pe scena tot felul de neaveniti…gen Clara Antal si mai stiu eu cine…in fond nici nu mai era greu, putea aduce pe o scena 1000 de asa zisi artisti pentru ca se crease un sablon, melodiile erau cam aceleasi si textele, sigur, le fabrica „maestrul” pe loc…pentru ca adevaratul lui talent era versificarea…Adrian Paunescu a trait din scris, si a trait bine pentru ca a scris mult…dar din tot ce a scris, probabil va ramane putin….mai nimic…Caracterul defineste nu numai omul ci si creatia sa…si caracterul cam lipseste…

    • Ca poet- este evident sub valoarea marilor lui contemporani, Nichita Stanescu, Marin Sorescu; cred ca din prea vasta lui creatie, poezie e cam 30%, restul versificatie, cu un apetit si talent aparte.
      Ca om- un sumum de jigodism, egocentrism,lichelism.A avut ocazia sa fie pe drumul Damascului dupa ’90, n-a facut-o, acelasi oportunism;
      De fapt, si pentru el si pentru Romania, ar fi fost mai bine ca episodul final sa fi avut loc in 1989!Nu a mai scris nimic de valoare dupa 89, si-a manifestat numai egoismul si lipsa de caracter.Sa nu exageram cu regretele, nu le merita!Pentru ce a facut el, altii- creatori mai importanti ca el- au fost tintuiti la stalpul infamiei sau impuscati- vezi Vidkun Quisling. Dumnezeu sa-l ierte!

  11. tinand cont ca, citez:

    Vrei sa iti apara semnatura aici? Scrie la editor@contributors.ro. Vor fi publicate acele texte care dovedesc o buna cunoastere a subiectului abordat si pot oferi perspective noi asupra marilor teme din spatiul public.

    articolul asta e total pe langa. daca incercati cumva sa echilibrati un pic balanta dupa articolul lui Tismaneanu sau al lui Mixich, gasiti pe cineva care stie sa zica ceva in afara de o insiruire de pareri pur personale. aveam impresia ca prin contributors.ro treceti la un alt nivel fata de hotnews, cu alte cuvinte ca aici putem citi o analiza, o chestie, dar cu articolul m-ati lasat masca. va doresc mult succes in continuare fara doar si poate, dar nu stiu daca asta e calea.

  12. Nici un megaintelectual nu examinează audienţa sub bolşevism a Cenaclului Flacăra în RSS Moldovenească, celebra seară radiofonică de luni, influenţa sa asupra Cenaclului Mateevici, călăuzitor în bătălia pentru Libertate. Nimeni nu vorbeşte de curajul lui Adrian Păunescu în timpul războiului de pe Nistru. Aflam de la Bebe Ivanovici că „am făcut împreună cu Adrian mormintele de la Chişinău ale soţilor Ion si Doina Aldea Teodorovici”. Se mai găseşte pe net relatarea „Vieru a trecut prin moarte” (De operaţia pe cordul poetului basarabean s-a ocupat tot cardiacul Păunescu!).
    Prin contrast, rog a se consulta Catalogul Humanitas: o singură carte despre Basarabia în 20 de ani (vechea Istorie a lui Nistor), iar dl Patapievici, conform presei locale, a făcut prima vizită la Chişinău abia la 29 septembrie 2010, ca obligaţie de serviciu, la inaugurarea ICR!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Dani Rockhoff
Dani Rockhoff
M-am nascut in Romania, la Alba-Iulia. Am terminat Liceul Special de Engleza si filologia la Cluj, printre primii. Cu toate astea, regimul comunist nu mi-a dat mari sanse profesionale. In vara lui 90, am emigrat in Germania si m-am stabilit langa Stuttgart. La nemti am invatat sa fac si alte lucruri, mai pragmatice: administratie, contabilitate, marketing. Satula de cifre, in 1997 am reluat studiul umanist, pe langa munca zilnica la firme germane sau multinationale.    Dupa patru ani si jumatate, cu diplomele de Cambridge Proficiency si jurnalism, de la Londra, si cu legitimatia de ziarist bona fide in buzunar, am inceput sa public in presa. Ca ziarista freelance, adica liber-profesionista, am colaborat la diverse publicatii de presa tiparita (Weekly Telegraph, Observator, Realitatea de Arad, Timisoara International) si in Internet (rgnpress.ro, agero-stuttgart.de, news-ar.eu).   In 2003, am avut ideea unui ziar pentru romanii din Germania. L-am editat impreuna cu o redactie din Arad. Saptamanalul Curierul de Vest a fost distribuit vreme de aproape un an, in toata Germania. Insa presa tiparita e un lucru costisitor si pierde teren in fata celei online. In 2004-2005 am preluat redactoriatul-sef la Portalul Romanilor din Germania, rom2.de, care ulterior a fost pus pe butuci. In 2008, am fost corespondenta de presa la radio BBC, pana la desfiintarea sectiei in limba romana, din august al aceluiasi an.    Din februarie 2005, sunt corespondenta de presa din Germania, pentru Hotnews.ro. In vara, publisher-ul acestui site de stiri mi-a facut un compliment. Desi nu ma dau deloc in vant dupa laude, o sa-l citez: "Dani e ziaristul total". Ce inseamna asta in Klartext, cum spune neamtul? Ca acopar o paleta larga de subiecte de presa din politica, economie, finante, comunicatii, judiciar si, mai rar, sport. Cunosc bine viata diasporei romanesti din Germania, dar si din alte tari ale Europei.   Scriu breaking, dar si special news, analize, interviuri, anchete jurnalistice, reportaje si story-uri despre romanii traitori pe aici. Scriu despre tot ceea ce consider ca e subiect de interes public, pentru cititorii mei de limba romana. Iar daca Germania e pe locul al doilea in ratingul pe tari al Hotnews, dupa Romania, indraznesc sa cred ca la asta am contribuit si eu, un pic.

Carte recomandată

Iata o carte cu un subiect in aparenta simplu: o familie de romani cu un copil mic se muta in strainatate si invata incet-incet sa depaseasca o serie de neajunsuri si sa se impace cu altele. Mihai e scriitor (adica veniturile lui sint subtirele), sotia lui are un job nou de care e foarte multumita… vezi aici continuarea

 

 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Top articole

Claudiu Iordache, înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu la conducerea Institutului Revoluției

Ieri 30 martie 2018, membrii Colegiului Național al Institutului Revoluției Române l-au destituit pe Claudiu Iordache din fruntea acestui institut, numindu-l în...

Clujeanul, PR-ul și dezvrăjirea

La Cluj-Napoca, “Inima Transilvaniei” care bate ritmul unei dezvoltări urbane alerte, orice proiect este două: un proiect politic și unul real, legătura...

Pandemia, stările excepţionale şi erodarea constituţionalismului

Un nou tipar de guvernare pare să se fi impus,în numele siguranţei colective: administrarea statelor prin recursul la stări excepţionale. Numele lor poate...

Commento ergo sum

Progresul frustrează. Iată ideea principală a acestui articol și, la drept vorbind, singura; nu este nevoie de continuarea lecturii, în caz că...

Pensionarul din 2035: 300 de euro de la stat, 150 de euro de la Pilon II, plus cât și-a mai pus el deoparte

Suntem cu 10 – 15 ani înainte de declanșarea plăților pensiilor către “generația decrețeilor” și parcă am fi descoperit acum că bugetul...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.

Carti recomandate de Contributors.ro

 

„Pierre Hadot aduce filosofia antica in zilele noastre. Ce s-a spus candva redevine actual, urmand modelul exercitiului spiritual, mai exact al intelepciunii care este, inainte de orice, o optiune de a fi.” – Pascal Bruckner

 

 

 

Cumpara cartea de pe GiftBooks.ro