joi, martie 28, 2024

Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare?

Lui David Deming, la aniversare

În 1979, Carl Sagan a lansat un celebru aforism care persistă și astăzi (i):

Extraordinary claims require extraordinary evidence (ECREE)

Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare

Deși o exprimare identică a fost folosită în 1978 de altcineva și în ciuda faptului că alți oameni de știință au propus formulări foarte apropiate, începând cu Pierre-Simon Laplace (1812) și terminând cu Marcello Truzzi (1975, 1978), propoziția citată în titlul articolului a fost atribuită în exclusivitate lui Carl Sagan, probabil din cauza popularității sale.

De la bun început, argumentul ECREE a fost salutat ca fiind „un principiu fundamental al scepticismului științific” și „o axiomă a mișcării sceptice”. Dar, lăsând de o parte carisma mediatică a lui Carl Sagan, care a contribuit decisiv la popularizarea aforismului ECREE, trebuie remarcat faptul că el niciodată, din 1979 până la sfârșitul vieții, nu a explicat/exemplificat ce semnificație au noțiunile de „extraordinar” folosite de două ori în aceeași propoziție. Lipsa (intenționată? neintenționată?) de precizie a termenilor folosiți a creat ambiguitate în aplicarea aforismului unor situații concrete și a permis folosirea lui abuzivă în unele cazuri.

ECREE a fost și este încă invocat pentru a discredita o largă paletă de cercetări care studiază anomalii științifice sau subiecte care nu se regăsesc în nomenclatorul convențional al cercetărilor: fenomene paranormale (levitație, telechinezie, efectul de piramidă etc.), istorii despre OZN-uri și vizitele extratereștrilor, homeopatia, astrologia, reîncarnarea, miracolele creștinismului (d. ex., Iisus înviat după 2 zile) ș.a.

Pe lângă aceste „ținte”, aforismul ECREE a fost folosit și pentru a discredita ipoteze științifice serioase, sprijinite cu dovezi empirice substanțiale, sau ipoteze care nu corespund corectitudinii politice. Două exemple:

Pe fondul creșterii încălzirii globale, începute acum 21.000 ani, și care caracterizează actuala epocă interglaciară, a avut loc un fenomen singular, numit de climatologi Younger Dryas. Pentru circa 1.200 ani, între ~12.900 și ~11.700 î.e.n., clima terestră s-a răcit brusc. Ghețarii din emisfera nordică, aflați în faza de topire, au crescut din nou, cu efecte catastrofale asupra florei, faunei, culturii Clovis etc.

Teoria curentă, „ortodoxă”, pretinde că Younger Dryas a fost produsă de o reducere semnificativă sau de o oprire a Curentului Golfului, o „curea de transmisie” care transportă apele calde tropicale în Atlanticul de Nord. Cauza invocată pentru această anomalie ar fi fost un influx subit de apă dulce provenit din Lacul glaciar Agassiz și din topirea ghețarilor nord-americani. Apa dulce ar fi micșorat densitatea apelor oceanice transportate de Curentul Golfului, determinând astfel oprirea „curelei de transmisie”.

În anul 2007, un grup de cercetători au propus o altă ipoteză pentru declanșarea mini-glaciației Younger Dryas: un impact generat de o cometă mare sau un asteroid.

Este această afirmație extraordinară?

În lipsa unor criterii specifice, un impact cosmic poate fi considerat extraordinar.

Există dovezi extraordinare?

Autorii ipotezei au oferit dovezi substanțiale pentru susținerea ei: (i) cristale magnetice îmbogățite cu iridiu; (ii) microsfere magnetice; (iii) cărbuni tip mangal; (iv) funingine; (v) mici sfere cu carbon; (vi) carbon conținând nanodiamante și (vii) fulerene cu heliu extraterestru – toate fiind dovezi ale unui impact extraterestru și ale incendiilor de biomasă acum cca 12.900 ani. (ii)

Pe 13 martie 2019, un nou studiu, publicat în Nature, confirmă pentru prima dată ipoteza impactului meteoritic și în emisfera sudică. Studiind o zonă din Chile, cercetătorii au identificat concentrații de platină, aur, mici sfere cu concentrații bogate de fier și nichel formate la temperaturi ridicate, particule de fier nativ rar găsite în natură, mase mari de mangal rezultat din arderea biomasei ș.a. (iii)

În ciuda existenței unor multiple dovezi coroborate semnificativ (iv), au fost voci care nu le-au acceptat. Pinter și Ishman (2008) (v) au caracterizat ipoteza de impact drept o afirmație extraordinară care necesită dovezi extraordinare. Ei au concluzionat că o considerare serioasă a unor „povești spectaculoase” ar „consuma bagajul finit al credibilității științifice”.

Poziția celor doi critici este greu de înțeles din două motive:

(1) În 1980, familia Alvarez a propus ipoteza dispariției dinozaurilor ca urmare a unui cataclism cosmic (vi) și nimeni nu a pretins că dovezile oferite, similare cu cele din cazul Younger Dryas, ar fi „povești spectaculoase” care ar scădea „credibilitatea științifică” a geologiei;

(2) Luarea în considerare a teoriilor alternative nu numai că este permisă în știință, ci este o parte integrala a metodei științifice (vii).

Al doilea exemplu se referă la o altă afirmație extraordinară din domeniul climatic:

Într-un articol publicat în 2010, un grup de patru autori au pretins că:

97-98% dintre cercetătorii din domeniul climei, care publică cel mai mult în domeniul studiat, susțin principiile schimbărilor climatice antropogene prezentate de IPCC (Grupul interguvernamental privind schimbările climatice) (viii)

Este această afirmație extraordinară?

În lipsa unor criterii specifice, judecând doar după procentajul statistic (97-98%), rezultă că suntem într-adevăr în fața unei situații excepționale, în care doar 2-3% din experții climatici sunt negaționiști (deniers), sceptici sau contrarianți. Să nu uităm că însuși președintele Barack Obama a scris repetat pe Twitter în 2013 și 2016 că:

97% dintre oamenii de știință sunt de acord: schimbările climatice sunt reale, produse de oameni și periculoase.

Există dovezi extraordinare?

Mai mulți cercetători au criticat veridicitatea dovezilor prezentate de cei patru autori în sprijinul ipotezei lor, dovezi care nu sunt nici pe departe la fel de „extraordinare” precum afirmația lor.(ix)

Ipoteza prezentată în studiul lui Anderegg et al. (2010) a folosit o metodologie suspectă,
care a tratat diverse metrici de publicare ca un surogat pentru expertiză. În controversa actuală legată de schimbările climatice, a priori, una din tabere, mai numeroasă și mai „corectă politic”, va excela în anumite metrici de publicare. De ce? Pentru că cei „97%” continuă să se citeze unii pe alții într-o spirală ascendentă de auto-afirmare.

Mai mult, scrie profesorul Lawrence Bodenstein (Columbia University), valoarea științifică nu derivă din numărul, productivitatea, sau proeminența celor care dețin un anumit punct de vedere – adevărul impus prin regula majorității sau prin fiat oligarhic. Istoria științei este plină de ipoteze (d. ex., un univers geocentric sau imutabilitatea speciilor) care au fost larg răspândite, susținute de cei mai proeminenți oameni, dar dovedite a fi greșite… Publicarea acestui articol, ca studiu științific obiectiv, face un adevărat deserviciu discursului științific.

Dacă mai sunt cititori care nu sunt convinși că mitul celor „97%” este doar un mit, drapat ca o situație excepțională, dar fără dovezi excepționale, îi invit să (re)citească Criza replicării, publicarea tendențioasă și canonizarea unor fake facts în studiile științifice și Despre agnotologie cu două studii de caz: fracturarea hidraulică și consensul celor 97% experți care sunt de acord cu încălzirea globală antropogenă

Ce este o afirmație extraordinară?

Problema aforismului lui Sagan este că nu există criterii absolute pentru ceea ce se consideră a fi „afirmații extraordinare”. Mai mult, ceea ce contează ca fiind extraordinar depinde în întregime de ceea ce știm și de ceea ce credem. În cazurile extreme, dacă nu știm nimic, atunci totul este o afirmație extraordinară.

De asemenea, ceea ce se consideră ca fiind extraordinar depinde și de tendințele și mòdele științifice. Afirmațiile despre diferențele rasiale și sexuale în nivelurile inteligenței nu au fost extraordinare acum o sută de ani. Astăzi sunt considerate extraordinare, necesitând dovezi extraordinare. Vor rămâne oare la fel în următoarea sută de ani?!

O încercare de definire a unui eveniment extraordinar aparține savantului francez Pierre-Simon Laplace, care a propus în 1812 următorul exemplu: o urnă conține un milion de bile albe și o singură bilă neagră. Dacă o extragere aleatorie va produce bila neagră, atunci evenimentul s-ar putea considera improbabil și deci, extraordinar.

Orice student care a luat un curs de probabilități și statistică este familiar cu exemplul propus de Laplace. Matematicienii îl folosesc deoarece calculul probabilităților este simplu și precis. Dar extragerea bilelor din urnă are puține similarități cu cazurile prezente în științele empirice. Datele noastre sunt întotdeauna incomplete și imprecise. Nu cunoaștem natura bilelor din urnă sau modul în care procesul de extragere poate fi influențat de factori dincolo de ceea ce știm sau înțelegem. Caracterizarea unei observații sau a unei afirmații ca fiind extraordinară fără date de susținere este doar o prezumție a ceea ce trebuie demonstrat. Pe scurt, Laplace ne ajută prea puțin ca să înțelegem contextul adecvat al ECREE în științe  (x).

Ce sunt dovezile extraordinare?

O explicație non-echivocă a aforismului ECREE se găsește în eseul lui David Hume, Of Miracles (1748)  (xi). Filosoful scoțian a echivalat „extraordinar” cu „numeros”. Dovezile extraordinare nu reprezintă o categorie distinctă sau un tip diferit de dovezi precum cele ordinare ori suficiente. O dovadă extraordinară înseamnă pur și simplu un număr extraordinar de mare de observații. Dovezile extraordinare sunt necesare doar atunci când trebuie să fie balansate față de un număr foarte mare de observații contrare.

Exemplul oferit de Hume este următorul:

Afirmație extraordinară: O piesă de plumb, lăsată să cadă liber, va rămâne suspendată în aer.

Dovezi extraordinare: Deoarece oamenii au observat contrariul de nenumărate ori de-a lungul veacurilor, pentru a fi adevărată afirmația extraordinară, numărul de observații care o justifică trebuie să fie mai mare. Dacă oamenii au observat de un milion de ori că o bucată de plumb va cădea la sol atunci când este eliberată, atunci, pentru a stabili că o bucată de plumb va rămâne suspendată în aer, vor fi necesare un milion plus una de observații contrare. O sută de mii de dovezi ale sfidării gravitației vor fi insuficiente, deoarece acestea trebuie să fie ponderate contra unui milion de evenimente contrare.

Propunere de argument ECREE ad-hoc:

Afirmație extraordinară: Cel mai puternic omul de pe planetă este un agent rus, care și-a trădat țara în schimbul alegerii sale ca Președinte al Statelor Unite ale Americii.

Dovezi extraordinare: ???

ConcluzieNo Collusion, după 22 luni de acerbe investigații și vise deșarte de impeachment.

Corolar: Raportul Muller a asigurat cel de-al doilea mandat al Președintelui Donald J. Trump.

Concluzii

Aforismul „Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare” este memorabil și atractiv, destinat fiind probabil unei audiențe non-științifice. Dar este și confuz în același timp. Carl Sagan n-a considerat că este important, de-a lungul a 16 ani, să definească non-echivoc sensul adjectivului „extraordinar” asociat și afirmațiilor și dovezilor. Consider că avem de-a face cu o ambiguitate fundamentală a enunțului, care poate o fost doar o lipsă de acribie științifică din partea lui Sagan.

Partea tristă este că, minat de caracterul său confuz, argumentul ECREE este adesea folosit politic, pentru a reduce la tăcere sau a cenzura afirmațiile „incorecte”, care nu plac unor oameni. „Afirmații extraordinare necesită dovezi extraordinare” se transformă de multe ori în „Afirmații incorecte politic necesită dovezi extraordinare (și imposibile)”. (xii)

Profesorul David Deming a criticat aforismul lui Sagan pentru lipsă de robustețe din cauza absenței oricărei definiții sau a unui consens asupra termenilor folosiți. Practic, când este supus scrutinului științific, ECREE „pârâie” pe la încheieturi: atât din cauza susținerii aparente a viziunilor „ortodoxe” prin ridicarea standardului probatoriu pentru afirmațiile aflate în afara consensului științific/social actual, cât și pentru că introduce subiectivități și ambiguități în determinarea a ceea ce merită a fi considerată o „afirmație extraordinară”:

Știința nu are în vedere două tipuri de dovezi. Utilizarea necorespunzătoare a ECREE pentru a suprima inovația și pentru a menține ortodoxia trebuie evitată, deoarece, în mod inevitabil, întârzie obiectivul științific de a stabili o cunoaștere pe care să ne bazăm.(10)

Până când sau dacă nu vom putea produce o definiție absolut obiectivă a ceea ce se consideră a fi o „afirmație extraordinară”, știința va avea de câștigat dacă vom uita cu toții aforismul lui Sagan și vom supune toate afirmațiile științifice unor standarde probatorii la fel de înalte.(1)(2)

Nota Bene

Articolul de față este dedicat mentorului și colaboratorului meu de la University of Oklahoma, profesorului David Deming, care a împlinit luna această o frumoasă vârstă. Geofizician, hidrogeolog și istoric al științelor de înaltă clasă și certă recunoaștere profesională, Dave m-a surprins încă o dată prin etalarea cunoștințelor sale filosofice. Eseul pe care l-a publicat în revista Philosophia la sfârșitul anului 2016 – Do Extraordinary Claims Require Extraordinary Evidence? – a devenit deja o lucrare citată în domeniul ECREE.

În semn de omagiu, am împrumutat titlul lucrării sale pentru articolul de față.

i(#)Sagan, C., 1979, Broca’s Brain: Reflections on the Romance of Science, Random House Publishing Group, 347 p.

Un an mai târziu, în legendarul său serial Cosmos, episodul 12, Encyclopedia Galactica, la minutul 1:24, Carl Sagan pronunță din nou aforismul ECREE.

În 1996 (anul morții sale) Carl Sagan a acordat un interviu postului public de radio NOVA-PBS, unde exemplifică pentru ultima oară folosirea aforismului ECREE.

ii(#) Firestone, R. B., et al., 2007, Evidence for an extraterrestrial impact 12,900 years ago that contributed to the megafaunal extinctions and the Younger Dryas cooling, Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America. vol. 104, no. 41, pp. 16016–21.

iii(#) Pino, M. et al., 2019, Sedimentary record from Patagonia, southern Chile supports cosmic-impact triggering of biomass burning, climate change, and megafaunal extinctions at 12.8 ka, Nature Scientific Reports, vol. 9, Article number: 4413.

iv(#) Dalton, R., 2007, Blast in the past?Nature, vol. 447, pp. 256–257.

v(#) Pinter, P., and Ishman, S. E., 2008, Impacts, mega-tsunami, and other extraordinary claims, GSA Today, v. 18, pp. 37–38.

vi(#) Crânganu, C., 2016, Cine a omorât dinozaurii? Petrolul, desigur!…(Updated 2)

Cine a omorât dinozaurii? Materia întunecată!… Când fizica întâlnește geologia

vii(#) Chamberlin, T. C., 1890, The method of multiple working hypotheses, Science, b. 15, pp. 92–96.

viii(#) Anderegg, W. R. L. et al., 2010, Expert credibility in climate change, PNAS, vol. 107, no. 27, pp. 12107-12109; https://doi.org/10.1073/pnas.1003187107

ix(#) Saffron J. O’Neill, S. J. and Boykoff, M., 2010, Climate denier, skeptic, or contrarian?, PNAS, vol. 107, no. 39, E151;https://doi.org/10.1073/pnas.1010507107

Aarstad, J., 2010, Expert credibility and truth, vol. 107, no. 47, E176; https://doi.org/10.1073/pnas.1012156107

Bodenstein, L., 2010, Regarding Anderegg et al. and climate change credibility, PNAS, vol. 107, no. 52, E188; https://doi.org/10.1073/pnas.1013268108

x(#) Deming, D., 2016, Do Extraordinary Claims Require Extraordinary Evidence?, Philosophia, vol. 44, no. 4, pp. 1319–1331.

xi(#) Hume, D., 1748, Philosophical Essays Concerning Human Understanding, London: printed for A. Millar.

xii(#) Kanazawa, S., 2011, Do Extraordinary Claims Require Extraordinary Evidence? Politically incorrect claims require impossible evidence

Dans, E., 2019, The accusations against Huawei: extraordinary claims require extraordinary evidence

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Sa zicem ca „incalzirea antropogena” nu e datorata decat partial omului. Se pare ca temperaturile masurate exhaustiv (din satelit) indica totusi o incalzire.
    Cum am putea noi influenta (in sens contrar) tendinta de incalzire? Ca nu putem modifica distanta pana la soare, inclinarea axei pamantului, cantitatea de radiatie emisa de soare, cantitatea de gaze de sera emise vulcanic sau oricare din factorii necunoscuti in joc!
    Ca sa compensam incalzirea globala trebuie sa micsoram/eliminam contributia antropogena, ba chiar sa compensam poate si din contributia vulcanilor la emisiile de gaze cu efect de sera.
    Indiferent care e cauza incalzirii globale, solutiile noastre de a o influenta sunt aceleasi!

    • Ideea de a „compensa”, „just in case”, evolutiile climei, concretizata in propuneri absolut ridicole, corupt-politice, incredibil de ignorante si covirsitor de costisitoare este complet iresponsabila.

  2. Printre cei 97% ar fi cateva organizatii precum
    National Academy of Sciences (NAS)
    National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA)
    NASA’s Goddard Institute of Space Studies (GISS)
    Environmental Protection Agency (EPA)
    The Royal Society of the UK (RS)
    Canadian Meteorological and Oceanographic Society (CMOS)
    UN’s Intergovernmental Panel on Climate Change (IPCC)
    Mi-e tare greu sa cred ca sunt chiar asa de incompetenti.

    Cred ca in afara unor domenii foarte clar definite (de ex. matematica) e greu sau chiar imposibil de atins o unanimitate de opinii. Asa ca nu ma incanta deloc faptul ca 3% din cercetatori sunt deniers. Exista si mitul „contrarienilor” care au dreptate in final (mai ales pe la Hollywood se poarta), dar nu vad sa fie cazul in cele cateva ramuri ale stiintei pe care le mai urmaresc din cand in cand. E posibil ca nici aici sa nu fie.

    • La inceputul anilor `90 s-au facut iarasi niste schimbari in scrierea limbii.
      Sint-sunt, î – â etc.
      Legenda spune ca un singur lingvist a fost printre membrii Academiei care au votat schimbarile.
      Ani de zaile dupa, citeva reviste nu foloseau noile reguli. Dar, de exemplu, directorul unei reviste a fost primit in Academie. E clar ca a trebuit sa se alinieze curentului, desi era un inversunat oponent, cu argumente.

    • Care era „consensul”, in pseudo-stiinta climei, in 1930? Dar in 1960? 1980? Au devenit intre timp infailibili pe tema? Sau (si) mai inregimentati, obligati sa urmeze linia de partid ca altfel bye bye fonduri, granturi, burse, sinecuri?

  3. O să mă refer strict la indicația de a uita ce a spus Carl Sagan. Dacă totuși cineva e interesant, înainte de a decide sa uite, sa înțeleagă mai bine ce a vrut să spună Carl Sagan ii recomand cartea A demon haunted world, science as a candle in the dark care vad ce nu e amintită în articol. Se poate obține o idee destul de clară asupra afirmației discutate în articol și dacă nu vreți să citiți cartea ci doar căutând cuvinte cheie că și „claim” „extraordinary” si „evidence” so încercând să înțelegem exemplele analizate. Succes in continuare!

    • cartea A demon haunted world, science as a candle in the dark care vad ce nu e amintită în articol.

      Nu este amintită în articol pentru simplul motiv că nu este în chestie. Publicată în 1995 și având 438 pagini, cartea pe care o recomandați conține 0 (ZERO) mențiuni ale sintagmelor „extraordinary claims” sau „extraordinary evidence”, ambele aparținând aforismului ECREE, deci articolului meu.

      Vă urez și eu succes în încercarea dvs. de abilitare postumă a lui Carl Sagan. Poate găsiți prin alte lucrări ale autorului ceea ce zeci, sute de oameni nu au găsit încă: definiția non-echivocă a adjectivului „extraordinar” din sintagma ECREE. Dați-ne de știre dacă găsiți ceva!!!

  4. Ținta primară a acelui aforism, caz în care este 100% valabil, au fost și sunt colecțiile de aberații pretinse de curentele religioase care propun ideea existenței creatori universali atotputernici care mai apoi provoacă efecte directe și personale asupra oamenilor și care își fac cunoscută voința doar prin intermediul unor anumiți reprezentați umani, care pe cale de consecință capătă puterea de a dicta norme de comportament și de gândire maselor. Aceste premise complet ieșite din sfera posibilităților de cunoaștere și cercetare ale științei actuale, chiar și teoretic vorbind, sunt atât de fantasmagorice încât da, necesită dovezi de calibru echivalent pentru a putea fi acceptate literalmente de oamenii cu mintea la locul ei.

    În ceea ce privește domenii ale științei care sunt accesibile nouă astăzi, unde există metode de cercetare și investigare, probabil că ideea de afirmație extraordinară are o arie de cuprindere mult mai restrânsă. Probabil acolo este discutabil.

    Altfel, vizionați toate dezbaterile dintre atei și teologi de vârf pe youtube (atei precum Christopher Hitchens, Sam Harris, Matt Dillahunty versus teologi ca William Lane Craig, John Lennox, Al Sharpton etc) și veți observa cum acolo aforismul ECREE este perfect potrivit situației.

    • De acord cu dvs. că intenția lui Sagan când a lansat aforismul ECREE, din 1979 și până la ultimul său interviu din 1996, a fost demontarea unor afirmații precum extratereștrii au aterizat în OZN-uri și au răpit pământeni, ori aserțiunea lui John Mack despre existența unor universuri paralele sau multidimensionale.

      Când ECREE se aplică miracolelor religioase, situația devine mult mai complexă.

      De exemplu, creștinii cred și afirmă că Iisus Hristos a murit pe cruce și a înviat după două zile (afirmație extraordinară). Ateiștii cer evidențe extraordinare. Dacă li se oferă ceva (d. ex., textele evangheliilor, mărturii ale martorilor oculari etc.), ei răspund că nu este suficient de extraordinar, cer mai multe dovezi, și spirala ofertă-cerere continuă pentru că nimeni nu a definit non-echivoc termenul „extraordinar”.

      Pe de altă parte, când creștinii îi întreabă pe ateiști cum explică ei învierea lui Iisus, posibilele lor explicații – halucinații în masă, teoria leșinului, teoria conspirației etc. – sunt tot atâtera atâtea afirmații extraordinare care necesită dovezi extraordinare. Or, aceste dovezi nu au fost produse non-echivoc. Și exemplele pot continua.

      Cu alte cuvinte, aforismul ECREE poate fi folosit în ambele sensuri, ceea ce îi subliniază ambiguitatea fundamentală. De aici decurge și îndemnul de a-l uita și de a-l înlocui cu o scrutinizare obiectivă, fără prejudecăți, în care afirmațiile sunt analizate pe baza unor standarde probatorii la fel de înalte cu cele aplicate dovezilor.

    • Cam asa decurge „dialogul” atei-crestini:
      Ateu: Nu exista dovezi pentru existenta lui Dumnezeu.
      William Lane Craig: Uite aici cinci dovezi.
      Ateu: Alea nu sunt bune.
      WLC: Ce ar constitui „dovezi bune”?
      Ateu: Dovezi stiintifice.
      WLC: Asta e scientism. E o pozitie filozofica care nu poate fi dovedita stiintific, si deci incoerenta.
      Ateu: Stiinta da rezultate.
      WLC: Nimeni nu neaga asta, in domeniul natural. Dumnezeu nu este parte din natura, dar poate fi cel putin intuit filozofic.
      Ateu: Vreau dovezi stiintifice
      WLC: Cum sa iti demonstrez existenta supranaturalului cu o unealta explicit construita pentru a descoperi lumea naturala?
      Ateu: Sa vad ca amputatilor le creste membrul la loc.
      WLC: Ma vei acuza ca invoc Dumnezeul lacunelor: nu avem inca explicatie stiintifica si apelez imediat la Dumnezeu
      samd

  5. O chestiune pe care am observat-o la subsolul articolelor dlui profesor Crânganu. Indiferent de cîte articole educaționale, bine documentate, coroborate, provocatoare în sensul autentic al oferirii unei perspective vii, inteligente, cititorii care îi răspund de sus par să fie impermeabili la chiar ideea de cercetare, înțelegere, curiozitate științifică și metodologică pe care pretind că le respect. Par să nu fi citit nimic din (de-acum, dacă punem laolaltă articolele din Contributors) CARTEA oferită pe gratis de dl. profesor și nu fac decît să regurgiteze orbește aceleași „puncte vorbitoare” (cum ar zice un politolog de Dîmbovița): 97%, divinitatea științei, apelul la (falsa) autoritate, să ne gîndim la copii, cei care sînt în dezacord urăsc planeta, hai să distrugem economia mondială așa, ca precauție etc. etc.

    De fiecare dată aceleași absurdități, truisme pe jumătate mestecate și pioșenia fals-umanistă a ipocriților și paraziților profesioniști.

    Dle profesor, sînteți norocos că nu trăim în timpurile lui Giordano Bruno.

    • Vă mulțumesc pentru comentariul dvs., care subliniază riscurile unui autor aflat în piața publică, unde face afirmații în răspăr cu diversele „consensuri”, întrunind mai mult sau mai puțin de „97%” aprobări.

      Ați mai scris și despre CARTEA oferită pe gratis. Well, dacă toate lucrurile merg bine, la târgul de carte Gaudeamus din toamnă voi lansa și „o carte pe bani” :-). Chipintaci :-)

      • Felicitari din toata inima pentru evenimentul editorial anuntat!

        Cit despre gogomania umflata cu pompa a celebrilor „97%” (nu departe de cu cit cistiga Ceausescu alegerile libere din Romania), ne amintim de matematica lui Yogi Berra:

        „90 percent of baseball is mental; the other half is physical.”

  6. Daca tot suntem la capitolul ECREE, poate si George Lemaître si Edwin Hubble, si fanii lor, ar trebui sa explice de ce au aplicat luminii effectul Doppler – care se manifesta in fizica sunetelor.
    Ar trebui sa dovedeasca ca stelele (sau alte obiecte cosmice) emit lumina rosie pentru ca se departeaza si nu din alte motive.. :))

    • Vă recomand să citiți în întregime articolul profesorului David Deming (gratuit pe internet).

      Vă ofer sugestia lui, pe care o găsiți exact înaintea citatului folosit de mine (Știința nu are în vedere două tipuri de dovezi):

      Ideas, theories, or observations that are merely novel[s.m.] are not extraordinary, nor do they require an extraordinary amount of evidence for corroboration.

  7. Personal, mi se pare mai extraordinară teoria opririi curelei de transmisie. Încă de la primele rânduri despre Younger Dryas am presupus că un meteorit ar fi putut determina anomalia temporară de acum 10-13 mii de ani. Mi se pare chiar mai improbabil ca apa dulce să fi dezamorsat curentul oceanic ( mai există și alte cazuri oare?!), decât impactul astral, cratere sau urme ce stau mărturie unor astfel de evenimente existând pe tot cuprinsul planetei.

    Privitor la procentul încălziriștilor vs. cel al negaționiștilor, mie mi-e indiferent cine sunt mai mulți. Mukt mai important mi se pare faptul ca nici unii nici alții nu reușesc să își demonstreze opiniile. Primii sunt contrazisi fie de neîmplinirea proorocilor lor, fie de negaționiști. Iar aceștia din urmă sunt mai ales preocupați de a-i face de râs pe ceilalți. Doar putini sceptici au încercat previziuni climatice, printre cele mai renumite fiind cele ale lui Don Easterbrook, cum că s-a sfârșit cu încălzirea, din 2010 ar fi trebuit să avem răcire globală. Vremurile l-au contrazis și pe el.
    Nici nu mai știi pe cine să crezi!

    • Mi se pare chiar mai improbabil ca apa dulce să fi dezamorsat curentul oceanic ( mai există și alte cazuri oare?!)

      După ce Wallace (Wally) S. Broecker a publicat în 1989 ipoteza sa despre cureaua oceanică de transmisie controlată nu doar de temperatură, ci și de salinitate, cercetătorii s-au grăbit s-o verifice prin studierea carotelor extrase de fundul Oceanului Atlantic. Astfel, în Atlanticul de Nord au fost identificate 6 evenimente Heinrich, doar în timpul ultimei glaciații (~120.000 ani în urmă). Cauza majoră a acestor evenimente a fost circulația termohalină, datorată schimbării salinității apei pe fondul unor topiri cvasi-periodice ale ghețarilor.

      Apoi, cercetătile au indicat că așa-numita „curea de transmisie” își încetinește viteza (fără a se opri complet) la fiecare ~1.500 ani, din aceeași cauză: topirea ghețarilor, îndulcirea apei oceanului, urmată de o răcire globală. Se consideră că Mica Glaciație din Evul Mediu a fost parțial provocată de o astfel de mal-funcționare a „curelei de transmisie” din Oceanul Atlantic.

      Un studiu relevant poate fi citit aici, din care reiese că răcirea planetei este persistentă, semnificativă și abruptă, cu cicluri regulate de ~1.500 ani:

      A Pervasive Millennial-Scale Cycle in North Atlantic Holocene and Glacial Climates

      • Mulțumesc pentru răspuns! Deci „fără a se opri complet”! Înseamnă că ar fi un caz singular cel suspectat a fi vinovat pentru Younger Dryas.
        Într-adevăr, pot aprecia că densitatea scăzută a apei dulci poate modifica inerția volumului de apă, dar oprirea completă a curentului n-ar putea fi astfel explicată. Și chiar mai greu ar putea fi explicată „repornirea” acestuia, chiar dacă, să zicem, datorită evaporării apelor „stătute” și astfel ceva mai intens încălzite, ar determina din nou creșterea salinității lor.
        Rețin însă că curentul golfului poate fi responsabil pentru diferențele de climă de pe cele două maluri nordice ale Atlanticului, la latitudini comparabile.

  8. Fraza ” Afirmațiile extraordinare necesita dovezi extraordinare” nu-i apartine lui Carl Sagan si nici celorlalte persoane pomenite de d-voastra.
    Afirmația ii apartine filozofului englez David Hume, si a fost exprimata cu mult inaintea celor enumerați. Carl Sagan a folosit-o, dar nu are nici un merit in construcția ei.
    In rest, numai de bine.

    • Hume (1748) a exprimat sofismul EECRE folosind mult mai multe cuvinte decât propoziția (nu fraza!) percutantă a lui Sagan din 1979:

      A wise man … proportions his belief to the evidence… No testimony is sufficient to establish a miracle, unless the testimony be of such a kind, that its falsehood would be more miraculous than the fact which it endeavors to establish. [If] the fact…partakes of the extraordinary and the marvelous…the evidence…received a diminution, greater or less, in proportion as the fact is more or less unusual.

      Marcello Truzzi (1975, 1978) a folosit expresia „An extraordinary claim requires an extraordinary proof”. În limba engleză, există deosebire între „evidence” și „proof”, pe care limba română nu le cunoaște.

      Primul om care a formulat verbatim propoziția ECREE a fost fizicianul Philip Abelson, editor al revistei Science,în 1978, cu un an înaintea lui Carl Sagan. Este un mister de ce Sagan nu l-a citat pe autorul original al sintagmei ECREE și a permis până la moarte ca paternitatea să-i fie atribuită lui.

  9. In scrisoarea raspuns in disputa dintre cercetatori si ministrul roman al cercetarii, Tim White, profesor de biologie la Berkeley, afirma: „evolution is not a theory, any more than gravity is a theory. Both are realities demonstrated by evidence.” O alta formulare comuna afirma: evolutia este un fapt. Este asta o afirmatie extraordinara? Un fapt stiintific, dupa criteriile mele, se formuleaza asa: am masurat cantitatea cutare, cu aparatul cutare, si am obtinut X cu eroare Y.
    Sunt dovezile prezentate extraordinare? Nu avem decat o extrapolare de la microevolutie la macroevolutie.

    • Cu tot respectul (sîntem de acord în multe privințe) nu aduceți teoria evoluției în discuție pentru că nu se potrivește cu alte controverse. Nu facem decît să complimentăm nemeritat industria/mafia falsurilor pseudo-climatice prin această analogie.

      Dimpotrivă, din punct de vedere științific, „creationismul” este cel analog „încălzirismului” ” – se decide concluzia și după aceea se caută puțintelele, căznitele „fapte” care i se, oarecum, potrivesc.

      • Intentia mea e sa ma impotrivesc extremismului de toate partile. Sunt sceptic cu privire la predictii catastrofice si solutii radicale la incalzirea globala, dar asta nu inseamna ca trebuie sa umplu oceanul cu pungi de plastic de fiecare data cand ma duc la cumparaturi. Consider teoria evolutiei o teorie plauzibila, actualizata cu toate amendamentele care i s-au adus de la Darwin incoace si toate neajunsurile care persista, dar asta nu insemana ca trebuie sa trebuie sa o declar fapt stiintific de teama creationistilor.

  10. O sa stam inecati in noxe, fara o biosfera capabila sa regenereze atmosfera si apa, pe o planeta asfaltata, si o sa cautam dovezi extraordinare.

    Dar vom avea masini rapide.

  11. O nouă propunere pentru un aforism ECREE ad-hoc

    Afirmație extraordinară: Lumea se va sfârși în 12 ani dacă nu vom aborda problema schimbărilor climatice. (Alexandria Ocasio-Cortez și New Green Deal)

    Dovezi extraordinare: ???

    Concluzie: Senatul american a respins cu 57-0 propunerea de a se discuta Green New Deal.

    Pe lângă republicani, au votat împotrivă și 2 senatori democrați și unul independent.

    Tristă lovitură pentru AOC și aspirațiile ei de vedetă politică…

    Drept consolare, ofer acest mic filmuleț difuzat de BBC:

    https://www.bbc.com/news/av/world-us-canada-47726957/alexandria-ocasio-cortez-and-mike-lee-talk-green-new-deal

    • Cind o vezi pe Alexandria americana, e o ipocrizie peste poate sa te intrebi cum l-au votat romanii pe cel de la Alexandria lor :D

  12. as zice ca versiunea de film documentar pe care o vazusem candva despre teoria „ortodoxa” mi s-a parut extraordinara, fiind surprinzatoare si atractiva la acea vreme, cand polemicile climatice inca nu infierbantau planeta… de fapt, nu-mi amintesc sa fi avut vreo morala sau concluzie prin care sa se pretinda a fi o teorie in favoarea sau defavoarea incalzirii globale;

    altfel, in ce priveste incalzirea globala, nu-mi dau seama daca ar fi mai extraordinare dovezile dintr-o zona oceanica instabila hidrodinamic, decat eventuale dovezi dintr-o zona continentala de maxima presiune hidrostatica, precum Mongolia, sau viceversa

  13. Scepticii nu au nevoie să „demonstreze” nimic.

    Dacă ești sceptic că, precum clănțăne unii, lacrimile de unicorn vor aduce vîrsta de aur a omenirii și economia mondială trebuie schimbată drastic pentru a se crea condiții ca fermele de unicorni să producă șuvoaie de elixir vindecator . . . nu trebuie să demonstrezi contrariul.

    Nu orice poveste are două fațete.

    Nici nu e nevoie să faci predicții. Cînd vine vorba de climă, Mama Omida are mai multă credibilitate decît încălziristii.

  14. “În controversa actuală legată de schimbările climatice, a priori, una din tabere, mai numeroasă și mai „corectă politic”, va excela în anumite metrici de publicare. De ce? Pentru că cei „97%” continuă să se citeze unii pe alții într-o spirală ascendentă de auto-afirmare.”
    Adica vreti sa spuneti ca rezultatele studiilor celor 97% nu sunt valide pt ca se citeaza intre ei? Adica eu, ca cercetator, daca as cita articole ce stabilesc un anumit consens pe baza rezultatelor studiilor m-as descalifica din start doar pt ca nu am plecat de la ideea ca articolele alea ar putea fi fake? Si care ar fi solutia? Ca acei 97% sa inceapa sa citeze polimati care posteaza pe Contributors pt a le creste credibilitatea? Uneori a gandi diferit nu e sinonim cu a fi mai presus de ceilalti, daca ati merge intr-un salon de psihiatrie ati gasi destui care “gandesc diferit”, asta nu ii face insa mai utili pt umanitate, din contra.
    Si oare care o fi fost rostul raportului lui Mueller in acest articol? A fi omul rusilor nu mi pare o afirmatie chiar asa extraordinara pt cel care cunoaste natura umana pe indelete.

    • – „care o fi fost rostul raportului lui Mueller in acest articol?”
      Ca sa realizezi ca la „afirmatii extraordinare” se pot aduce ca dovezi o grmada de minciuni extraordinare.
      Tie nu ti se pare ceva extraordinar ca Presedintele SUA sa fie „omul rusilor”? convinge-i si pe democrati :D
      Inseamna ca esti cazut din Luna :P

      • Total de acord ca toata mascarada asta cu omul rusilor e o aiureala iar democratii si-au luat-o in freza rau de tot, si autorul are dreptate cand spune ca Trump tocmai a castigat cel de-al doilea mandat de presedinte, dar ideea era ca nu prea is avea rostul mentionata intr-un astfel de articol, e doar un mic insert pentru o mica satisfacere a afilierii politice a autorului. Si daca ar fi sa iti raspund la intrebare, ce ar fi atat de “extraordinar” ca omul businessman-ul Trump sa fie omuletul lui Putin? Intreb asa ca idee, ideea ca un presedinte american sa fie un candidat manciurian nu mi se pare, personal, extraordinara:P. In fost, rusii au obtinut bomba atomica tot datorita unor americani pentru care zornaitul diamantelor era mai appealing decat patosul patriotic.

    • Întrebările dvs. mă obligă să divulg niște chestii despre procesul publicării unor articole corecte/incorecte politic, chestii pe care probabil nu le știți, iar eu nu am vrut să depășesc o lungime rezonabilă a articolului.

      Mai întâi, trebuie spus că articolul pe care l-au criticat și alții înaintea mea (vedeți nota viii) nu a fost peer-reviewed, ci pal-reviewed. De ce?

      Pentru că un om ordinar nu poate publica în PNAS, care este un club închis. Cei care publică acolo trebuie să fie invitați de un membru al NAS (National Academy of Sciences, cea care publică PNAS). În cazul articolului lui Anderegg et al. (2010), cel care i-a invitat să „contribuie” a fost cineva numit Stephen H. Schneider. Și cel care te invită trebuie să te cunoască și să fie de acord cu punctele tale de vedere. Dacă ești membru al National Academy of Sciences ai dreptul să inviți („contribute”), de patru pe ori pe an, un articol precum cel al lui Anderegg et al., 2010.

      Articolul invitat nu mai trece prin procedurile tradiționale ți dure de peer-review, rezervate doar acelor articole numite „Direct Submission”. Dar publicul nu știe care este deosebirea dintre cele două tipuri de articole: peer-reviewed or pal-reviewed nu are importanță pentru cititorul obișnuit pentru că nici nu este menționată diferența în mod explicit. El remarcă doar că articolul a apărut în PNAS și atât.

      Dacă vă uitați atent în documentația folosită de Anderegg et al. (http://www.eecg.utoronto.ca/~prall/climate/list_sources.html ) s-ar putea să observați o chestie tare: un „expert climatic” mediu a publicat 408 articole climatice. Dacă admitem că omul a activat 30-40 ani în domeniu, înseamnă că a publicat un articol aproape în fiecare lună!!! Desigur, e posibil ca expertul mediu pur si simplu a contribuit câte o bucățică la fiecare articol. În același timp, un expert „denier” publică de regulă cu mai puțini colaboratori.

      Vorbind despre numărul de co-autori ai unui articol, profesorul Shri Kulkarni de la Caltech a făcut o remarcă interesantă:
      Dacă aduni contribuțiile auto-declarate ale fiecărui autor al unui articol cu mai mulți autori, vei obține aproximativ rădăcina pătrată a numărului de autori.

      Dați-mi voie să aduc în discuție un exemplu pe care îl discut regulat cu studenții mei când vine vorba despre acceptarea opiniilor „incorecte politic” de către comunitatea științifică.
      În 1912, Alfred Wegener, un meteorolog german, expert în vânturile polare din Groenlanda, unde a și murit în 1930, a publicat o carte în care a dezvoltat ipoteza driftului (derivei) continentelor: un singur supercontinent (Pangea) înconjurat de un singur super-ocean (Panthalassa) s-a fragmentat formând continentele actuale.

      Ipoteza lui Wegener este, pentru mine, un exemplu clasic de „extraordinary claim”.

      Care au fost „dovezile sale extraordinare”? Sunt 7 la număr, dar nu au convins (aproape) pe nimeni, pentru că Wegener nu a putut indica sursa de energie și mecanismul care obligă continentele să străbată suprafața planetei precum corăbiile brăzdează apele oceanelor.

      Wegener a fost privit cu multă suspiciune, atât în propria sa țară (Academia din Berlin) cât și în SUA (prezentarea ipotezei sale în fața geologilor americani n-a convins pe nimeni).
      Wegener a fost pur și simplu ignorat. Când i s-a acordat oarecare atenție, atunci i s-a dovedit că greșește. A murit în 1930, la 50 ani, fără nicio recunoaștere pentru ipoteza sa.

      Lucrurile s-au schimbat fundamental după cel de-al doilea război mondial, prin descoperirea rifturilor medii oceanice, inversiunilor magnetice, faliilor transformante, perpendiculare pe dorsalele oceanice etc.

      Toate noile date obținute au demonstrat non-echivoc – dovezi extraordinare – că, așa cum a prezis meteorologul german cu 50 ani în urmă, continentele se deplasează lent, cu viteze de câțiva centimetri pe an, creând o nouă configurație planetară.
      La mijlocul anilor 1960, Wegener a fost „răzbunat” complet, iar legația lui intelectuală a devenit piatra fundamentală a celei mai importante teorii științifice a sec. al XX-lea: tectonica plăcilor.

      Privind retrospectiv, dacă vreme de peste 50 ani, cineva ar fi încercat o analiză precum cea întreprinsă de Anderegg et al., 2010, ar fi ajuns la concluzia că adevărul este de partea majorității (peste 97%!!!), adică a acelor geologi și geofizicieni care îl ignorau pe Wegener, susținând sus și tare că este imposibil ca toate continentele să se deplaseze în derivă!!!

      Am mai scris de câteva ori că în știință, consensul (97% sau mai mult) nu are sens. Știința nu este o democrație, nu ne apucăm să numărăm oamenii, sau, mai sofisticat, să numărăm articolele per expert și citațiile per expert. Nu accept pur simplu că majoritatea sau un grup aparent mai credibil sunt corecte, indiferent cât de fățoase sunt analizele lor. Doar cercetând în continuu putem face adevărul să iasă la lumină.

      Aș mai avea multe de spus, dar s-ar putea să iasă material pentru un articol separat :-)

  15. “Mai mulți cercetători au criticat veridicitatea dovezilor prezentate de cei patru autori în sprijinul ipotezei lor, dovezi care nu sunt nici pe departe la fel de „extraordinare” precum afirmația lor“
    Am citit cele 3 comentarii pe care le-ati mentionat la referinta ix si nu mi se pare ca au criticat in unanimitate chiar atat de aspru dovezile prezentate in meta-analiza lui Anderegg et al. In timp ce comentariul lui Bodenstein adopta o tenta mai dura si mai critica (tenta pe care, am observat, ati imprumutat-o si d-voastra cand va expuneti punctul de vedere cu privire la asa numitul 97% consensus)(fac o a doua paranteza si va cer sa ma ajutati sa gasesc cine e Bodenstein asta ca nu imi apare niciunde numele lui, un link ceva daca se poate), celelalte doua vorbesc pe un ton mai soft. Saffron et al se leaga mai mult de utilizarea termenului de denier si skeptic ca ar fi innapropriate, pe cand Aarstad postuleaza ceea ce ati exempificat si d-voastra prin exemplul lui Wegener (oferind acelasi exemplu) si anume ca un consens stiintific nu e echivalent cu adevarul (chiar mentioneaza urmatoarele “I do not claim that the ACC hypothesis is incorrect”).

    • Desigur că nu e. Dar hai să considerăm un exemplu!
      La un proces cu jurați, se judecă un caz ciudat în care făptașul e susceptibil a fi fost iresponsabil pentru acțiunile proprii (of unsound mind) în momentul comiterii faptei. Pentru a stabili veridicitatea supoziției, instanța acceptă să asculte părerile unor specialiști, atât din partea apărării, cât și din partea acuzării. Jurații vor da crezare uneia din părți, iar cei care reușesc să fie mai convingători, câștigă procesul. Se decide deci nu după adevărul faptic, ci după opiniile specialiștilor, iar decizia e condiționată numeric.
      Dar în cazul procesului mai avem de-a face și cu un element important, anume prezumția de nevinovăție. În cazul încălzirii sau răcoririi globale nu se pleacă de la această ipoteză sau convenție. Continuitatea climaterică nu este un dat, un postulat ce nu mai trebuie demonstrat, sarcina căzând doar pe umerii celor ce susțin contrariul.
      Mai departe chiar, implicațiile oricărui „verdict” în această privință trebuie fie susținute, fie respinse cu argumente. Ce facem însă dacă știința și cunoașterea de care dispunem în acest moment nu ne oferă un răspuns clar? Nici laie, nici bălaie. Dăm atunci cu banul sau considerăm the worst case ca variantă în care căutăm să aflăm adevărul?
      Personal, nu cred în predicțiile catastrofice, cu atât mai puțin cu cât ele par iminente, dar totuși îmi pun cască de protecție când mă dau cu bicicleta sau genunchiere când ma plimb cu rolele, deși nu am avut reală nevoie niciodată. Forewarned is forearmed! Prevention is better than cure! Sau nu?

        • cu sau fara directive o sa mai purtam preventiv paltoane termoizolante contra schimbarilor climatice
          poate unii or sa poarte si casca, poate multi or sa ingane si rugaciuni, dar cu totii sa fim sanatosi :)

  16. OFF TOPIC
    Anunțuri Editoriale

    Editura Academiei Române tocmai a publicat cartea:

    Resursele minerale ale României–vol. III–Resurse energetice

    Coordonatorii volumului sunt profesorul Emil Constantinescu și academicianul Nicolae Anastasiu.

    Am fost invitat să contribui cu mai multe articole care au apărut inițial pe Contributors.ro, coordonatorii volumului găsindu-le demne de interesul cititorilor din țară.

    Capitolele cu care am contribuit sunt următoarele:

    EUROPA ȘI COMBUSTIBILII FOSILI –vor reuşi politicile guvernamentale să anihileze forţele pieţei?

    FRACTURAREA HIDRAULICĂ –DINCOLO DE CONTESTAŢII –o lecție de perseverență

    „GHEAȚA CARE ARDE” –HAZARD GEOLOGIC, BOMBĂ CLIMATICĂ SAU BONANZA ENERGETICĂ?

    O DECIZIE SEMNIFICATIVĂ: NU TRĂIM ÎN ANTROPOCEN, CI ÎN MEGHALAYAN!

    Semnalez, de asemenea, că un alt articol publicat pe Contributors.ro a fost inclus sub formă de capitol într-o carte recent apărută la Editura Club România:

    Cum ne vom hrăni în era post-petrol?

    in Marius Stoian și Mihai Aniței (Eds), Agricultura Concepte și instrumente operaționale, pp. 53 – 66, ISBN 978-606-94561-4-9.

    Pentru cei intersați, editura organizează o lansare de carte pe 3 aprilie 2019, ora 17, Grand Hotel Continental, sala Tonitza, Calea Victoriei, nr. 56.

  17. In viata de zi cu zi e suficient de clar si ce inseamna “extraordinary claim”, si ce inseamna “extraordinary evidence”. Este de asemenea suficient de clar de ce e nevoie de extraordinary evidence pentru a lua in serios extraordinary claims. Sa va dau un exemplu. Daca Dem Radulescu spune “Elvira, ce vezi nu e adevarat”, vorbim de un extraordinary claim – sper ca suntem de acord pana aici (ma rog, macar unii dintre noi :D). Niciun om cu ceva experienta de viata nu trebuie sa fie surprins daca Elvira, carevasazica, va avea nevoie de mai mult decat cuvantul de onoare al personajului interpretat de Dem Radulescu pentru a accepta validitatea propozitiei. Personajul trebuie sa vina cu ceva mult mai credibil intr-o asemenea situatie – macar ceva “circumstatial evidence”, as zice eu (am un prieten care sustinea contrariul. nu e nevoie de povesti elaborate, e suficient sa insistri pana in panzele albe ca “Elvira, ce vezi nu e adevarat”. intre timp a divortat.)

    Cred ca extraordinary evidence inseamna doar “strong evidence”. Si are sens sa vorbim de diferite “degrees of strength” pentru “evidence” acolo unde nu se pot face experimente controlate – in viata de zi cu zi, in dreptul civil si penal, la istorie etc. Din cate tin eu minte, Carl Sagan se lupta cu astfel de situatii – cu credintele in supranatural in viata de zi cu zi – nu cu metoda stiintifica. Nu retin sa fi vrut sa rescrie “The Logic of Scientific Discovery” a lui Karl Popper, pe baza de ECREE, dar poate ma insel. 


    Excelent articolul domnului Deming si felicitari pentru ideea de a-l prezenta publicului Contributors.

  18. Afirmație extraordinară: Cu 66 milioane ani în urmă, un asteroid a lovit Pământul, provocând dispariția subită a dinozaurilor și a multor alte viețuitoare

    Dovadă extraordinară: Familia Alvarez (Luis tatăl și Walter fiul) au găsit în 1979 o bucată de rocă în nordul Italiei care conținea o cantitate de iridiu de multe ori mai mare decât fondul terestru (http://www.contributors.ro/cultura/cine-a-omorat-dinozaurii-petrolul-desigur/)

    Singura sursă posibilă de îmbogățire cu iridiu nu putea fi decât un obiect extraterestru căzut pe Pământ. Descoperirea și ipoteza lor au fost publicate în 1980.

    Luni, 1 aprilie 2019, revista PNAS va publica un articol care descrie alte dovezi extraordinare ale impactului de acum 66 milioane ani.

    Robert DePalma, un doctorand de la University of Kansas, și echipa lui au făcut săpături într-un afloriment din Dakota de Nord. Acolo au găsit pești fosili cu branhiile umplute cu tektite – sfere minuscule formate din roci topite și pulverizate în urma unui impact extraterestru. Pentru că peștii au fost aruncați unii peste alții, rezultă că au fost victimele unui mega-tsunami. Dar propagarea unui mega-tsunami din Golful Mexic până în Dakota de Nord, de-a lungul a 3000 km, este problematică.

    Cercetătorii au propus că impactul produs de asteroidul de 10-12 km lățime (cam cât insula Manhattan), ar fi generat un cutremur de gradul 10 sau 11, iar acesta a produs
    un seiche – o oscilație sau turbulență temporară a apei din lacul cu pești. Seiche-ul ar fi aruncat peștii din apă, claie peste grămadă pe uscat.

    Alte dovezi extraordinare dezgropate de cercetători includ piese de ambră cu conținut de tektite.

    Semnificativ mi se pare faptul că printre coautorii articolului se numără și profesorul de geologie Walter Alvarez. Când, împreună cu tatăl său, au publicat epocala lor descoperire și au propus ipoteza catastrofei pentru dispariția bruscă a dinozaurilor din stratele geologice, „ortodoxia” predominantă atunci a privit cu suspiciune afirmația celor doi. Pentru că teoria darwinistă nu acceptă catastrofismul ca pe un mecanism valid pentru dispariția unor specii.

    Astăzi, profesorul Alvarez ar putea recita celebrele versuri bacoviene:

    Mi-am îndeplinit
    Toate profețiile…
    Sunt fericit.

    Pentru detalii,

    Chicxulub asteroid impact: Stunning fossils record dinosaurs’ demise

  19. Cat ne place sa impartim firul in 4, sa discutam fara finalitate pana vom disparea ca specie de pe fata pamantului. Nu e nici o problema, omul e oricum pasager pe acesta planeta pe care o va distruge, nu incape nici o indoiala.

    • Ursule, vom dispărea și noi, sofiștii, care aplaudăm aici ca pinguinii extatici? Ori numai umaniștii depresivi și prăpăstioși? Ar fi incorect științific (se poate proba!) :))
      (Cum de nu ți-au ras comentariul?)

  20. Nu e nimic sofistic in dictonul lui Sagan.
    „Cel mai puternic omul de pe planetă este un agent rus, care și-a trădat țara în schimbul alegerii sale ca Președinte al Statelor Unite ale Americii” NU este o afirmatie extraordinara. E perfect ordinara, si poate fi sustinuta sau negata de fapte ordinare.

    La fel, „halucinații în masă, teoria leșinului, teoria conspirației” NU au nimic extraordinar. Sint teorii perfect ordinare, bazate pe sau negate de fapte ordinare. Dupa cum oridinare sint „textele evangheliilor, mărturii ale martorilor oculari”.

    • Daca asta a spus Sagan „“Cel mai puternic omul de pe planetă este un agent rus, care și-a trădat țara în schimbul alegerii sale ca Președinte al Statelor Unite ale Americii” „, atunci a fost la nivelul lui Nostradamus: toate prezicerile dupa moartea sa :D (Mort in 1996, prezice pentru 2016)
      Si ai dreptate: estre o afirmatie ordinara, dar si josnica.
      In rest, cum zici, „“halucinații în masă, teoria leșinului, teoria conspirației”” :P

  21. Nici nu stiu daca e nevoie de dovezi extraordinare, de fapt…
    Wikipedia (https://en.wikipedia.org/wiki/Younger_Dryas) zice ca temperatura a scazut cu 2–4 °C intre 12,300 and 11,250 i.e.n. , adica in circa 1100 ani. Adicatelea cam un grad Celsius la fiecare 300 de ani.
    Din 1975, temperatura a crescut cu aproximativ 0,5 grade Celsius. Adica, 1 grad Celsius la 40 de ani.
    De sapte ori mai repede se incadreaza la „extraordinar” sau nu?…

    • Sunt mai multe probleme de logică în scurtul dvs. comentariu:

      Din 1975, temperatura a crescut cu aproximativ 0,5 grade Celsius. Adica, 1 grad Celsius la 40 de ani.
      Păi, din 1975 până în 2018 au trecut 43 ani. Hotărâți-vă dacă temperatura a crescut cu „0,5 grade Celsius” sau „1 grad Celsius”

      – 1975 – 2018: o scurtă perioadă de încălzire pe fondul încălzirii generale din epoca interglaciară (Holocen) în care ne găsim.

      -12,300 – 11,500 î.e.n.: o lungă perioadă de răcire pe fondul încălzirii generale din epoca interglaciară (Holocen)

      – Dacă veți reciti cu atenție articolul, veți observa (presupun) că afirmația extraordinară legată de Younger Dryas se referă la cu totul altceva decât răcirea din perioada respectivă.

      – Chestia cu „de sapte ori mai repede se incadreaza la “extraordinar” sau nu?” se încadrează mult mai probabil la ilogic.

      • Corect, greseala mea, trebuia sa fi scris „un grad Celsius la 80 de ani”. Sunt sigur ca aveti date mai exacte, decat ce am gasit eu pe internet. Era vorba de viteza de variatie a temperaturii (in sus sau in jos). :)
        Nu sunt specialist, dar, in 40 de ani, simt pe pielea mea efectele incalzirii globale. As zice ca e prea abrupta schimbarea, totusi. Admit ca e posibil sa am eu ghinion si sa traiesc intr-o perioada de incalzire „naturala” accelerata, dar bunul simt (stiu ca nu e un argument stiintific) imi spune ca activitatea umana nu poate fi straina de aceasta incalzire… :)
        Ca sa nu aduc iar in discutie arderea combustibililor fosili (si sa trezesc niste „smokers” ce comenteaza pe-aici cand simt ei ca vizezi petrolistii), as fi interesat sa citesc, de exemplu, rezultatele unui studiu referitor la suprafata tuturor drumurilor asfaltate si a tututor zonelor betonate din lume si cum contribuie acestea la schimbarea climei. :)
        Asa cum teoria incalzirii globale grabite de om este doar o teorie si teoria incalzirii globale naturale este tot doar o teorie. :) Si fiecare dintre parti aduce argumente stiintifice.
        De fapt, partizanii „incalzirii globale naturale” nu fac altceva decat sa spuna „Resemnati-va! Nu e nimic de facut!”. Oricum l-ai rasuci, „resemnati-va!” nu e un mesaj pozitiv, asa ca nu-l pot accepta, indiferent de la cine vine si ce argumente stiintifice are in spate. :)

  22. Doua observatii:
    Nu cred ca cei 97% sunt toti tampiti
    Trump nu si-a tradat tara ca sa devina presedinte. Trump era deja demult in legatura cu Rusii si la mana lor atunci cand si-a depus candidatura. (Cand mergi la Moscova sa ridici un turn nu o faci willy-nilly ca asa ai tu chef. Nu cred ca suntem atat de naivi domnule profesor).Faptul ca a devenit presedinte a fost o surpriza chiar si pentru Rusi…care l-au sprijinit cum au putut si ei saracii :)).
    E trist ca ati adus ECREE in discutia despre Trump. …deh, chiar si oamenii destepti pot gresi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro