luni, mai 20, 2024

Agentiile de rating al creditelor, muma sau ciuma?

Dupa declansarea crizei financiare din anul 2008, o avalansa de initiative legislatie au ajuns in plenul Parlamentului European. Multe dintre ele reglementau institutiile bancare, insa la fel de multe se adresau auxiliarilor pietei financiare, printre care si agentiilor de rating al creditelor. Uitandu-ne in urma, in anii de boom anteriori crizei, cand se vindea si se cumpara aproape orice pe pietele financiare, reglementate sau nereglementate, vedem ca agentiile de rating al creditelor au avut si ele partea lor de vina. Fara aportul lor, nu am fi avut ratinguri bune pentru tot felul de instrumente financiare structurate si hibride. Desi conceptul de finante structurate nu este rau in sine, el ajutand la mobilizarea banilor din economie, impachetarea diferitelor componente ale acestor instrumente a ajuns sa fie o obisnuinta. Mai mult, impreunarea unor active-suport junk cu altele blue chip s-a bazat efectiv pe ideea ca cele din urma, bune, vor trage ratingurile in sus, ceea ce s-a si intamplat. Din pacate in finante, ca si in economie, in general, partea stricata pana la urma ajunge sa infecteze partea curata iar actuala criza a deficitelor bugetare arata cat de mult conteaza, in ecuatia stabilitatii europene, finantele publice a doar trei state (Grecia, Irlanda si Portugalia) a caror PIB insumat nu cred ca trece de 6% din PIB-ul agregat al zonei euro.

Revenind la noile norme europene, legislative sau nelegislative (adica doar o suma de principii care pot deveni legi) aplicabile agentiilor de rating al creditelor, acestea pleaca de la premisa corecta ca ce a fost nu trebuie sa se mai repete. Drept urmare agentiile urmeaza a fi reglementate si supravegheate, plus o posibila viitoare raspundere pentru ratingurile date. Trecand peste faptul ca o astfel de prevedere poate deschide calea unor procese interminabile initiate pe criterii pur subiecvtive (ca in orice contract de prestatari de servicii, nimic nu impiedica nici acum beneficiarii unor ratinguri sa actioneze in judecata o agentie, daca aceasta acorda un rating gresit, insa ar trebui sa demonstreze acest lucru), e greu de spus cine poarta raspunderea pentru criza financiara declansata in 2008. Fiecare a avut partea lui de vina, incepand cu vanzatorii de credite ipotecare si terminand cu cumparataorii produselor financiare structurate, care nu erau niste neavizati.

Ajungand in prezent, cand ne confruntam cu o serioasa criza a deficitelor publice, Uniunea Europeana incearca sa gaseasca o solutie pentru Grecia (deocamdata Portugalia si Irlanda stau un pic mai bine). Germania, care este principalul finantator al Facilitatii Europene de Finantare pentru Stabilitate, vrea neaparat ca sectorul privat sa participe si el la actiunea de salvare a Greciei, prin acceptarea „voluntara” a unei reduceri substantiale a principalului obligatiunilor de stat grecesti (hair-cut) sau o rostogolire pe o perioada de 10-30 de ani a acestora. Asadar, faptul ca Grecia a votat pachetul de austeritate nu a asigurat, deocamdata, decat primirea restului de 12 miliarde de euro din pachetul initial de ajutor. Conform unui studiu al Citigroup (citat de Financial Times), reducerea principalului pentru obligatiunile de stat grecesti ar insuma 224 mrd. euro, asta insemnand numai „contributia” privata la salvarea Greciei. Asadar cele 12 mrd. nu sunt decat o picatura intr-un pahar de apa, ca sa ne dam seama de dimensiunile crizei grecesti.

In toata aceasta ecuatie, cand Germania (in principal) accepta sa contribuie la o noua finantare a Greciei, cand parlamentul elen a votat, in conditii de razboi, planul de austeritate, cand creditorii privati par si ei dispusi sa participe la finantarea Greciei pe calea restructurarii „voluntare” a creantelor detinute prin intermediul obligatiunilor de stat elene, singura care se opune este Banca Centrala Europena. Aceasta invoca faptul ca o astfel de restructurare numai voluntara nefiind, agentiile de rating (doua din cele trei mari) vor cobori ratingul obligatiunilor grecesti la insolvent (selective default) si atunci banca nu va mai putea primi aceste obligatiuni ca si garantie pentru (re)finantarea bancilor europene care detin astfel de obligatiuni. Afectate pana la colaps ar fi bancile grecesti si, intr-o masura mai mare sau mai mica, alte banci europene.

Revenind la agentiile de rating, asistam la situatia bizara in care, dupa ce le-am acuzat de toate relele de pe lume in cazul finantelor structurate – fara insa a fi nevoie de salvarea vreuneia dintre ele, precum in cazul bancilor, societatilor de asigurare sau fondurilor de pensii – , in conditiile in care vina lor era doar tangentiala si circumstantiala, dupa ce le-am suprareglementat si vom da, probabil, posibilitatea oricarui sa se adreseze instantei din Tecuci pentru ca este nemultumit de ratingul primit pentru obligatiunile sale, am ajuns sa le rugam, sa le sugeram, sa le convingem sa nu retrogradeze obligatiunile grecesti, pentru ca BCE sa poata in continuare sa le accepte in garantie. Adica sa faca in mod constient exact ceea ce, pana acum doua luni, le aruncam in fata ca au facut doar luati de val fiind: sa incalce standardele in materie de acordare de ratinguri in mod evident si deliberat. Atentie, vorbim de o situatie evidenta de insolventa a statului elen, pe care o poate constata orice cetatean care se uita la stiri, aplicabila unor banale obligatiuni de stat, teoretic mult mai usor de evaluat decat derivativele din anii de boom economic.

Nu stiu ce vor face agentiile de rating, daca vor retrograda sau nu obligatiunile de stat elene. Inclin sa cred ca nu. Probabil ca vor ceda presiunilor si rugamintilor sau vor face un compromis (acum dispunand de ceea ce nu dispuneau acum doua luni, si anume putere de negociere), pentru ca alta cale se pare ca nu exista. In felul acesta ar usura si sarcina BCE si ar lua presiunea care apasa acum pe aceasta institutie (despre care se anticipeaza oricum ca va ceda chiar si in lipsa unui compromis din partea agentiilor de rating). Mai ales ca, pana la urma, situatia dinainte de 2008 nu este echivalenta cu situatia de azi. Pana in 2008 te puteai teoretic plange ca ai facut o investitie de care s-a ales praful pentru ca te-ai bazat pe ratinguri (desi, repet, investitorii respectivi erau banci, societati de asigurare, fonduri de investitii si fonduri de pensii, nu jucatori individuali la bursa sau pensionari, adica institutii care puteau face o analiza obiectiva). Dar, ma rog, asa era jocul atunci si toata lumea era multumita pentru ca toata lumea castiga si nimeni nu pierdea (bizar, nu?). Or astazi nimeni nu ar mai putea invoca argumentul ca si-a bazat o decizie de a investi in obligatiunile grecesti pe ratingul agentiilor. Cine ar putea spune „onorata instanta (din Tecuci), am fost indus in eroare, eu credeam ca obligatiunile grecesti sunt o investitie sigura”?

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. Nu sint convins, dar e posibil ca, uneori, agentiile de rating sa procedeze ca iRealitatea si Anatemele. Si acolo lucreaza oameni. Si parca au mai fost cazuri.

  2. Da, tocmai citeam comentariul unui director de prin OECD chiar azi care zicea ca agentiile de rating mai mult fac, vezi ratingul Portugaliei mutat in junk recent care ar putea adanci si mai mult criza de acolo.
    Pentru noi pare ca agentiile de rating sunt muma acum :)

  3. Interesant articolul ……..si ce ma surprinde este ca in ultima vreme suntem bobardati cu informatii de genul ratingul de tara pentru SUA a fost modificat, pentru Romania a crescut pentru Grecia nu stiu cum mai este. Nu sunt finantist, dar cred ca este o eroare sa faci o investitie luand in considerare ratingurile…ok le poti folosi ca previziune dar consider ca trebuie sa tii cont si de alte elemente. Si nu in ultimul rand e un risc care ti-l asumi si mi s-ar parea aberant ca apoi sa te plangi zicand ca am pierdut banii fiindca am ascultat sfatul de la Fitch, Standard & Poor’s, Moody’s Investors si altii (daca nu am avut un contract de servicii cu ei).

  4. agentiile de rating emit opinii despre probabilitatea de default a unor titluri de debit emise de companii sau de state – opinii ce ajuta investitorii, opinii ce intr-o proportie extrem de mare s-au dovedit corecte. desi sunt acuzate acum ca au o importanta prea mare pe piata, institutiile au uitat ca ele au fost cele ce au introdus ratingurile in legislatie, atestand prin lege importanta de care se „bucura” azi – cutare instrument trebuie sa aiba un rating de x pentru a putea y . acum isi doresc ca ele sa nu conteze. e cam greu sa te prefaci ca elefantul roz din camera nu exista dupa ce tu l-ai instalat acolo. nu agentiile de rating sunt vinovate ca portugalia, grecia sunt in pragul incapacitatii de plata – ele doar constata acest fapt. dar desigur activitatea lor este poate prea subtila si greu de inteles de publicul larg si atunci e destul de usor sa devina tapii ispasitori.

    • Nu am niciun fel de pregatire academica in economie dar uitandu-ma asa de sus catre aceasta problema, nu mi se pare normal ca o tara care nici macar nu a primit inca ajutorul extern fagaduit sa fie pusa in categoria Greciei (care continua sa nu respecte acordurile cu UE si FMI). Daca stiau ca aveau sa fie trimisi in categoria „junk”, portughezii nici nu mai luau imprumutul ca oricum erau „ingropati” si se descurcau ei cumva. Acum sunt si indatorati si in categoria gunoi bagati…

  5. Marea problema a agentiilor de rating este aceea ca ele arata acum ca un cartel, cei trei mari (SP, M, F) controland cam 90% din piata. Pe la inceputurile lor, in anii 1980, erau vreo 10. In plus, modul in care ele atribuie coeficientii este netransparent. Spre exemplu, Portugalia: o scadere cu patru trepte cam peste noapte, doar ca „sa mai anime pietele…”. Iesirea din criza se va face in mod sigur prin metode heterodoxe si nu prin piete ci prin negociere directa, fata in fata, cu marii creditori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu
Sebastian Bodu este doctor in drept comercial (2002), MBA (2004) si cadru didactic universitar din 1996 (in prezent conferentiar si titular de curs la Institutul Bancar Roman). Intre 1996 si 2005 a ocupat diverse pozitii de avocat si consultant juridic la mai multe firme si companii multinationale (ultima fiind aceea de Director al Directiei Juridice si Compleanta din grupul bancar/asigurari ING Romania). Intre 2005 si 2007 a fost Presedinte al ANAF iar din 2007 pana in prezent deputat in Parlamentul European, in actualul mandat fiind Vicepresedinte al Comisiei Juridice a acestui for. Este membru PDL.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro