joi, martie 28, 2024

Agitație mare în cercetarea românească, pe agendă fiind ELI-NP, PCE și evaluările în curs

Observăm că se agită lumea pentru că:

(i) Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în consorțiul european (ERIC);

(ii) Recent-lansata competiție PCE are un buget total de toată jena;

(iii) Evaluările competițiilor aflate în desfășurare sunt jalnice; etc.

Salutăm agitația! Dar hai să fim și proactivi, pe viitor, nu doar reactivi. Pe Doi Mici și un Anc predicăm (în pustiu?) de ani buni despre cârca de bani (din bugetul național) pompată în ELI-NP fără nicio garanție a succesului. Încă din 2017 vorbeam despre PCE-uri, bugetele pe care ar trebui să le aibă, cum să fie evaluate etc. De evaluatori ce să mai zicem … Spuneți-ne câți au reacționat când Puiu Georgescu a dat decret că „mioriticii” sunt cei mai buni evaluatori de pe planetă și nu avem nevoie de nobeliști? Lăsăm la subsol câteva articole publicate pe blog, unele chiar în 2017… Adică de pe vremea când PRCP elogia conducătorii cercetării și Alexandru Cumpănașu câștiga contracte cu MCI, pentru a pune pe picioare cercetarea românească.

În acest moment conducerea MEC are datoria să explice și să rezolve următoarele situații cauză -> efect:

(i) Înainte ca Guvernul sau MEC să finanțeze în orice fel ELI-NP, trebuie să facă toate demersurile necesare pentru a lămuri lanțul slăbiciunilor care a dus la această situație extrem de rușinoasă pentru cercetarea românească… și care devine extrem de costisitoare.

(ii) Motivele pentru care competiția PCE are atât de puțini bani alocați, adică aproape ½ din cât s-a alocat în 2016, în condițiile în care PIBul a crescut constant și au trecut aproape patru ani de la precedenta competiție. Cu actualul buget vor fi finanțate cam 6 proiecte per domeniu, în condițiile în care criteriile de eligibilitate în unele domenii permit chiar și unui cercetător cu articole la nivel de doctorat să fie eligibil. Tot ce am văzut deocamdată a fost că s-au tăiat bani de la proiectele Nucleu care susțin financiar INCD-urile (da, și noi am militat pentru reformarea acestui tip de finanțare). După aceste tăieri MEC nu a venit cu nicio schemă de finanțare pe baza unor criterii de performanță a acestora. Ne-am fi așteptat ca banii luați din Nucleu să intre în competiția PCE, pentru a încuraja performanța și în INCD-uri. Deci, cum se va susține cercetarea de performanță cu 6 proiecte per domeniu și cu setea de finanțare din sistem?

(iii) Cu toții am aflat deja din postări de pe internet, iar unii pe propria piele, că evaluările în curs sunt viciate. Sperăm ca cei nedreptățiți să deschidă acțiuni în instanță pentru a responsabiliza organizatorii competițiilor. Deci, MEC trebuie să explice încă o dată: cum susține performanța cu competiții atât de viciate? Mai adăugăm că și competițiile în derulare au bugete mult prea mici, dar când s-au lansat aceste competiții nu aveam așteptări. Prietenii știu de ce. Nu spunem, desigur, că ar trebui băgați bani într-o competiție cu evaluarea viciată, dar măcar un pic de „cârpeală” am fi vrut să vedem și încă mai putem vedea. De exemplu, sperăm să existe mai multă grijă în alegerea experților și publicarea numelor acestora, inclusiv pentru ședințele de panel aferente competițiilor în desfășurare.

Am tăcut în ultimul timp pentru că de ani buni predicăm inclusiv pe cele 3 subiecte de mai sus. Așa că lăsăm microfonul și altora. A venit vremea să reacționați mai energic, dragi colegi cercetători, pentru că dacă nu vă căutați voi dreptatea, nimeni nu va veni cu ea pe tavă.

  • Autori: Octavian Micu, Mihai Miclăuș si Lucian Ancu
  • Distribuie acest articol

    7 COMENTARII

    1. Din Ghidul pentru consorțiul ERIC înțeleg că Ro, că țara, este eligibilă (sau nu) că și membru. Sunt 52 de pagini.
      https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/c6647f05-874e-4cdd-af70-22ade4759930/language-en
      Înțeleg că trebuie să se asocieze minim 2-3 state pe o idee de dezvoltare și cu o anumită infrastructura. Deci nu e vb doar de ELI-NP, e vorba de o chestie „deasupra”. Puteau fi implicate și alte institute specifice. Întâi este ideea, apoi rețeaua de implementare din mai multe state, statele vorbesc și se asociază (reprezentații statelor pe probleme de știință), se crează astfel structura ERIC. Sunt astfel de structuri/institute in Ro care cunosc pe alții și pot propune astfel de idei în cooperare, bottom-up? Sau așteaptă „de sus”? Daca are avea idei, colaborări, infrastructura, rețea cu alte state, dunt bani și susținere „de sus”?
      Interesant de știut cine exact este reprezentantul statului român care putea aplica legal la o astfel de structura. Daca a făcut-o sau nu. Daca poate aplica și de acum înainte, poate că este o chestie continua. Daca exista buget alocat unei astfel de structuri, din câte am citit in z, fiecare membru trebuie sa vina cu banii lui.

    2. Stimati autori, acest site este pentru publicul larg care nu cunoaste toate detaliile cercetarii. Va rog detaliati:”Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în consorțiul european (ERIC);”. Ce este ERIC si ce implica neincluderea? Care este stadiul procesului privind modulul nemontat care face laserul sa fie partial nefunctional (prin punctele lui esentiale)? Care a fost bugetul pe anul trecut pentru functionarea laserului si ce procent este din fonduri europene?Au mai fost competiti dedicate laserului? Un articol pe temele astea cred ca ar permite deschiderea unei discutii mai pertinente decat „cel mai mare laser”.

      • Găsiți informații despre consorțiul ERIC aici:
        https://www.ifa-mg.ro/eli/index.php
        
Este în principiu un consorțiu format din mai multe instituții de cercetare care aplică împreună pentru fonduri. În acest caz este vorba de asigurarea fondurilor cheltuieli curente ale pilonilor ELI incluși în acest consorțiu. Inițial trebuia să fie 3 piloni, adică cel din România, Cehia și Ungaria, însă cei doi piloni din străinătate au ales să aplice fără România. Informații mai multe pot fi găsite aici:
        
https://www.nature.com/articles/d41586-019-01607-7
        Neincluderea înseamnă ca ELI-NP trebuie să își facă rost de bani separat fără ajutorul sau cooperarea celorlalți doi piloni. 
Procesul privind prima sursă gamma, cea cumpărată de la concernul EuroGammaS este încă în instanță, din câte știm. Între timp s-a achizitionat un alt sistem, Sistemul Vega de la o altă companie:
https://www.eurekalert.org/pub_releases/2019-10/lti-lta100719.php

        Acel sistem este în faza de producție. În principiu ar trebui livrat în aproximativ 2 ani. Noi avem doar informații publice, pentru că nu avem acces la nimic altceva.
        Legat de bugetul pe anul trecut și procentul din fonduri Europene nu avem date. Am vrea să știm și noi.
        Știm doar de aceste competiții dedicate laserului:
        https://www.ifa-mg.ro/eli/index.php

        Nu avem momentan suficiente date pentru a scrie un articol complet. Link-ul de mai sus din revista Nature alături de reacția de azi de pe EduPedu a dlui Dragoș Ciuparu (aici), secretar de stat pentru cercetare, ar trebui să vă lămurească câte ceva.

    3. Orice speranta vs. cinste si corectitudine in Rpmania 2012-2020 e fara sens: intr-o cauza privind dovedirea incorectitudinii PCE-2016/Fizica DNA a decis: “clasarea cauzei cu privire la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, daca functionarul ar fi obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit” (Ordonanta nr. 570/P/2017, http://tandem.nipne.ro/~dante/projects/PN2P3_43/DNA_DP-570-P-2017.pdf ), pe baza a doua considerente indubitabile: (1) Decizia nr. 405/2016 a Curtii Constitutionale a stabilit ca prin sintagma “indeplineste in mod defectuos” se intelege “indeplineste prin incalcarea legii”, si (2) “Curtea a statuat ca neindeplinirea ori indeplinirea defectuoasa a uni act trebuie analizata numai prin raportare la atributii de serviciu reglementate expres prin legislatia primara – legi si ordonante ale Guvernului”, si nu “a unor acte de reglementare secundara” (precum cele aferente PCE-2016). Deci orice incorectitudine sau abuz este posibil daca nu contravine legislatiei primare! Dormi linistit, CCR vegheaza pentru tine !!!

    4. Destul de moale afirmatia “lantul slabiciunilor”.
      Hai sa detaliez eu din pozitia de angajat IFIN-HH ce semnificatie are aceasta afirmatie, sub protectia anonimatului deocamdata, deoarece represiunea angajatilor IFIN-HH a atins cote dramatice in aceasta perioada. Dar cred ca in curand scandalul va izbucni in toata splendoarea lui la nivel de stat, media, comunitate stiintifica internationala, si vor aparea si multe nume de cercetatori.
      Acest ELI-NP, promitea multe inca de la inceput, dar esecurile au devenit de un an la altul din ce in ce mai sonore, apoi totul a devenit impostura impanata doar cu declaratii media pentru cetatenii care urmeaza sa achite o nota de plata usturatoare.
      Despre a doua componenta (de egala importanta insa) Sursa Gamma de Energie Tunabila nu merita sa comentez prea mult: multumita dl. Academician Zamfir si a celor doi lingai facuti la particulara/seral Ec. Alexandru Popescu si Jurist Raluca Stoicea, contractul cu consortiul European EuroGammaS a fost anulat, acum urmeaza o salba nesfarsita de procese. Mie imi pare de natura penalului ca in timp ce sunt procese in desfasurare pe aceasta speta, dansii au mai lansat inca o licitatie pt. alt sistem de sursa gamma (VEGA) castigat de Americani de data asta. Intelegeti iritarea Europenilor care ar trebui sa cotizeze cu banii lor costurile de operare prin ERIC. Dar sursa gamma a Americanilor de la Lyncean va incepe sa functioneze de abia din 2023. De ce sa plateasca operare pana atunci ERIC?
      Sa nu mai spun ca as dori rapoartele de activitate ale cercetatorilor de la departamentele RA-2 (operare sursa gamma), RA-4 (experimente cu sursa gamma) si RA-5(experimente combinate laseri 10PW – sursa gamma).
      3 (trei) departamente din 5 (cinci) nu isi mai justifica practic activitatea si banii pana in 2023!
      Reamintesc faptul ca proiectul ELI-NP trebuia finalizat oficial in 2018!
      Oricum este cunoscut si usor de verificat faptul ca un numar important de cercetatori seriosi si-au dat demisia sau nu si-au mai prelungit contractele in ultimii ani deoarece au inteles ca ELI-NP este orice altceva, numai institut de cercetare nu.
      Dar sa trecem la impostura (atentie aici dl. Acad. Zamfir si dl. Ciuparu): inca de acum un an a fost anuntat cu tam tam ca a fost depasita puterea de 10 PW. Dar nimeni nu a verificat sala experimentala in care trebuia trimis acel puls. Stiti de ce? Era goala-goluta. Doar pereti!
      Unde naiba s-a dus pulsul de 10 PW! In spatiul intergalactic probabil.
      Haideti ca va explic. Trebuia anuntat pustul de 10 PW, ca doar trebuiau rambursati banii de la EU.
      Iar faptul ca sala experimentala dedicata pt. exp cu 10 PW (E1-E6 pe numele ei) era goala, era meritul geniului Al. Popescu. prin implicarea directa in treaba cercetatorilor.
      Cum a fost fraierita natiunea: laserii de pompaj merg brici, asta s-a demonstrat. Deci s-a putut masura energia maxima – sa zicem vreo 300 J. Apoi au trimis in compresor ceva sub 1% din energia asta (ca nu erau nebuni sa trimita in compresor toata energia asta ca nu mai era nimic dupa compresor) si au masurat durata temporala a pulsului (probabil ~20 fs). Faceti si voi calculul ca da un pic peste 10PW.
      Acum s-au montat niste tuburi de fascicul in E1-E6 dar inca asteapta camerele de interactie.
      Dar acum vine problema grava: dl. Academician Zamfir are nevoie disperata de bani pt. proiectul lui de suflet. Dl. Ciuparu il tot pupa in partile moi de cand se stiu si sta si-n cap sa-i faca rost de bani de la buget. Dar bugetul Romaniei e cum e. Cercetatorii din IFIN-HH s-au saturat sa tot fie capusat institutul lor de acest ELI-NP (transfer de patrimoniu, scaderi de salarii).
      Si desi oameni simtiti initial, ditamai oamenii de stiinta din IFIN cu CV-ul cat a lui Zamfir, au inceput sa faca scandal. Si au inceput sa faca scandal multi. Scandal mare.
      Ce reactie are domnul Academician? Pe modelul Hitler: este institutul meu, fac ce vreau eu!
      Au inceput sa curga comisiile de Etica si Disciplina.
      Aproape a ajuns sa desfiinteze cel mai important departament din IFIN.
      Iar de Paste a desfiintat Consiliul Stiintific proaspat si liber ales.
      Acum IFIN-HH se afla in cea mai mare criza de la infiintarea sa, cu Zamfir tartor absolut si sustinut puternic de unii prin minister pe motivul mincinos ca nu exista mai mare si mai destept ca el.
      Bomboana pe coliva: operarea laserului construit de Thales va fi realizata probabil, tot de Thales :).
      Ce mai zice in articol: cercetarea Romaneasca este sub-finantata?

    5. …din pacate suspiciunile pe care le-am exprimat in urma cu vreo doi ani privitor la acest proiect se confirma ….

    6. Așa e, vrem o birocrație mai bună, mai corectă, cu șefi ai cercetării care se freacă de politicieni dar nu se murdăresc, cu echipe subfinanțate ani de-a rândul cărora le trebuie doar bani să performeze (precum mârțoaga din poveste căreia îi trebuie doar jar ca să zboare), cu un izvor nesecat de genii și talente astfel încât oricâți pleacă, tot buni sunt cei care rămân.
      Rezolvarea problemei laserului de la Măgurele cred că va provoca un val de entuziasm popular la Strehaia, Râmnicu Sărat, Buzău, Țăndărei, Zalău, Botoșani etc.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Autor

    Doi Mici si un Anc
    Doi Mici si un Anc
    Sistemul românesc de cercetare văzut prin ochii a doi doctori în fizică (Lucian și Octavian) și ai unuia în biologie (Mihai). Publicăm, de asemenea, articole pe teme de actualitate din spațiul public, în măsura în care acestea se suprapun sau au tangență cu ariile noastre de expertiză. Articolele sunt însușite de toți cei trei autori sau sunt publicate sub semnătură proprie. O a treia categorie de articole sunt articolele invitate.

    Sprijiniți proiectul Contributors.ro

    Pagini

    Carti noi

     

    Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
    Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

    Carti noi

    În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
    Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

     

    Carti

    După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

     
    „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
    Cumpara cartea

     

     

    Esential HotNews

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro