joi, mai 15, 2025

Agora sau Hyde Park?

Vestea bună este că societatea civilă trăiește. Vestea proastă este că nu știm încă dacă își trăiește viața ca Agora sau ca Speakers’ Corner din Hyde Park.

În urmă cu șase luni, mă duceam în Piața Universității pentru a sancționa clasa politică în ansamblul ei. Am format acolo, alături de alții, un spațiu care, în pofida heterogenității sale, știa să respire un mesaj unic: afazia politică poate fi înfrântă doar prin vindecarea asteniei civice. Așa se face că protestam pe limbi diferite, dar transmiteam același mesaj.

Mă duceam acolo iritat fiind de indiferența și aroganța practicată de Guvernul Boc și de PDL față de vocile critice ale societății civile. Mă duceam acolo cu gândul de a le arăta politicienilor – pe care, în lipsă de ceva mai bun, îi votasem – că susținerea lor nu este o garanție semnată în alb. Că lucrurile se pot schimba. Că nu suntem legați de iubire, ci de consonanța față de ceea ce înseamnă statul de drept. Eram cu toții electrizați de bucuria de a simți pe propria noastră piele faptul că societatea civilă își ia puterea, mereu, din agora. În rest, Piața Universității era un spațiu extrem de divers. Frisonați de nevoia de a protesta erau și cei de dreapta, și cei de stânga, și susținători ai lui Băsescu, și cei care îi solicitau demisia, și membrii galeriilor, și susținătorii diverselor cauze sociale. Cei mai stângaci erau instigatorii de toate culorile. Lor nu prea le ieșea. Erau mereu pe lângă. În rest, pentru noi, ceilalți, simplul fapt de a fi acolo era un manifest performativ. ”Dacă vă pasă, ieșiți din casă” era doar una dintre scandările reprezentative.

În luna iunie s-a produs o schimbare a profilului prezenței civice. Lipsa de omogenitate a devenit preeminentă. Fiecare a început să vorbească pe limba sa, iar mesajul comun a fost pierdut într-o babilonie a sc andărilor. Miercuri, 4 iulie, apele societății civile au fost despărțite. Și, din păcate, nu e clar că ar fi rămas ceva bun la mijloc.

Atunci când era nevoie mai mult de un mesaj unic împotriva atacului USL asupra statului de drept, simfonia civica din frigul iernii s-a transformat într-o gălăgie văratecă. Deși în Piața Victoriei era a doua sau a treia zi de manifestație împotriva abuzurilor USL, mai multe figuri publice ale societății civile au preferat să protesteze în Piața Universității. Între cele două spații diferențele erau notabile. Piața Victoriei avea o agendă unică: sancționarea abuzurilor USL asupra statului de drept și amendarea imposturii intelectuale și politice practicate de Victor Ponta. Piața Universității a rămas la fel de pestriță, ca în luna ianuarie, dar mult mai debusolată. O parte dintre cei prezenți acolo scandau împotriva lui Traian Băsescu, iar alții câțiva militau în scurtele răgazuri pentru Roșia Montana, împotriva exploatării gazelor de șist sau împotriva clasei politice în genere. Pe lângă aceștia mai erau câțiva care nu înțelegeau ce se întâmplă, întrebându-se unde este mitingul împotriva USL. Pe scurt, atmosfera aducea a Speakers’ Corner din Hyde Park. Era mai pregnantă degringolada și parcă era ceva mai mult întuneric. Deși nu se înnoptase, încă.

Orice acțiune de protest autentic are propria sa legitimitate. Însă, chiar și așa, există un timp oportun pentru toate. De exemplu, este important să atragi atenția asupra riscurilor exploatării gazelor de șist. Dar este bine să nu o faci mereu în același loc și în același timp cu cei care protestează împotriva demiterii lui Băsescu, împotriva exploatării resurselor de aur de la Roșia Montana sau împotriva abuzurilor partidelor politice. Mesajele se vor amesteca sau se vor bruia reciproc. Și în astfel de condiții nimeni nu îți poate garanta o transmitere eficientă a mesajului pe care dorești să îl scandezi. Totul apare sub chipul unei babilonii auto-ruinătoare.

În ianuarie se întâmpla altceva. Protestele particulare formau vocea comună a unei societăți civile care își revenea din amorțeală. În prezent, protestele din Piața Universității par a fi simptomul inabilității de decide asupra priorităților.

Foarte aproape de această observație a fost Nicușor Dan într-un articol publicat recent. În prima secvență a acestuia semnala faptul că variile mesaje ale protestului din Piața Universității sunt încremenite în atmosfera protestelor din iarnă. Pentru ca, mai apoi, în mod surprinzător, să critice ”ponderea mult prea mare a plagiatului lui Ponta în cadrul protestului celor din Piața Victoriei” . Foarte pe scurt, obiecției sale i se poate răspunde în următorul fel: relativ la celelalte abuzuri ale USL, plagiatul este un rău mai mic. Însă el are puterea unei metonimii. Prin el pot fi puse în lumină și sancționate abuzurile ”celui mai cinstit guvern”. În primăvară, cei din Piața Universității ironizau noțiunea de ”ciumpalac” nu pentru că jignirea adusă lor ar fi fost în sine importantă. Ci pentru că gestul politicienilor care folosiseră termenul era reprezentativ pentru aroganța și indiferența cu care se raportau față de vocile critice ale societății civile. Altfel spus, orice mesaj are nevoie de cuvinte sau de sintagme cheie. Pentru abuzurile comise de USL ele sunt ”Ponta” și ”Ponta”, în diferite combinații de sens.

Nu știu cum va continua societatea civilă să își construiască identitatea. Din perspectiva unei geografii simbolice, Piața Universității a devenit, din mai multe puncte de vedere, un spațiu ambiguu. Ea își mai păstrează funcția comemorativă care amintește de momentele fondatoare ale democrației și ale societății civile: revoluția, mineriadele sau sosirea Regelui Mihai. Însă, peste acest mesaj arhetipal pare a se fi așezat ceva din zgura incoerenței noastre cotidiene, ceva din mizeria manipulării mediatice și ceva din puroiul cu care încearcă să o infecteze cei care au o agendă diferită față de cea a statului de drept. În acest moment, Piața Universității seamănă mai mult cu un Speakers’ Corner neșlefuit și isteric atârnat de bustul ciobit al unei agore neglijate. Iar Piața Revoluției pare a găzdui doar evenimente organizate instituțional. O parte a societății civile, în lipsa unui spațiu reprezentativ, militează în fața Guvernului. În Piața Victoriei. Deși numele locului este inspirant, nu este încă foarte clar cui îi este adresat.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Societatea civilă nu își poate construi o identitate decât prin organizații formale. Asta înseamnă și un pic de management, nu doar revoltă, iar pentru management e nevoie lideri marcanți, cu realizări în spate, nu doar cu intenții. De ex. România Curată Cu Pippidi.

    Poate că este mai bine că nu a apărut un cor omogen din întâmplare, auto-organizat. Ar fi fost rapid instrumentalizat de specialiștii în manipulare. Așa cum s-a întâmplat în iarnă când Voiculescu, Hrebenciuc et al. au instrumentalizat societatea civilă pentru a pregăti ceea ce vedem acum, lovitura de stat. Ei se legitimează făcând apel la protestele din iarnă. Ne place sau nu, asta e realitatea. Cei din iarnă au datoria acum să protesteze contra felului în care energia lor a fost deturnată de comuniști.

    Un cor omogen cu lider nu poate fi instrumentalizat, cel puțin nu la fel. Nicușor Dan ar putea fi unul, dar e prea leftish să aibă ceva contra USL. La dreapta MRU nu e autentic din societatea civilă, dar încearcă, devine credibil prin compania lui Macovei.

    Prin 90 Măgureanu însă, șeful SRI, se lăuda cum a reușit să racoleze liderul pieței de atunci, pe Marian Munteanu. Atenție și lideri, deci, treaba nu e chiar simplă. Dacă nu au concurență toată mișcare se compromite. Încă un motiv pentru care e preferabilă o heterogenitate a vocilor, ca ieri. Așa ceva nu poate fi controlat cu ușurință.

    Dintr-o astfel de diversitate a abordărilor poate ieși o populație de organizații civice formale care să nu mai poată fi instrumentalizat în ansamblu, prin faptul că se verifică, urmăresc reciproc. Cu 2-3 Nicușori, 2-3 Aline și câțiva Mihai Răzvani vom avea o societate civilă puternică. Până atunci…

  2. „grupari”ale societatii civile nu pot iesi din anonimat fluturand exclusiv steagul egalitarismului fortat. Acest egalitarism e propavaduit ca o religie si sa recunoastem ca biserica are o istorie si o tehnologie mult mai bine pusa la punct in a propavadui egalitatea. NICIODATA nu vor fi resurse in abundenta pt. toti [axioma evidenta], asa ca decizii -moral dureroase- vor trebui facute, iar refuzul de a decide asupra prioritatilor, refuz deseori insotit de insulte si impuscarea mesagerului nu rezolva problema, dar exacerbeaza emotiile in jurul acesteia. Ca sa dau un exemplu dintr-o polemica avuta de mine cu un reputat medic -activist renumit pe plan medico-social- : i-am scris domnului in cauza ca un chirurg care are o singura inima disponibila pt transplant si o lista de asteptare de 5 persoane trebuie sa faca o decizie dureroasa si contestata de ceilalti 4. Nu mi-a rspuns. I-am mai scris ca exact asa e si cu bugetul sanatatii: alegeri trebuie facute (cu 20 000 USD pe luna tratam un bolnav grav sau 100 de bolnavi mai putin grav). Raspunsul a fost ca trebuie sa existe bani pt. toti. Cam infantil nu-i asa?

  3. as vrea sa remarc ca democratia lui Pericle nu se baza pe „tot atenianul” ci pe aceia cu glagorie si presupun cu ceva stare. Daca adunam 500 000 de pomanagii care sa ceara o alocatie de 1000 de euro lunar nu se creaza o masa critica care sa duca la o modificare a legii.

  4. Ma intreb cati dintre cei care sutineau USL o mai fac acum si cati din cei care doreau inlaturarea lui Basescu o mai doresc si acum.

    Cineva imi spunea: „Da, vroiam sa pice … [intranscriptibil] de Basecu, dar nu asa!” (!!!)

    De ce nu mai apar sondaje de opinie cu privire la intentia de vot?

    Societatea civila tine stampila in mana, vorba psalmilor – „mai puternic decat o mie de sageti”.

  5. smecheria smecheria sa fii sef in romania
    trebuie sa-ti pastrezii amndria trebe sa t tina isteria
    eu tin capul sus si fruntea sus de-aia am ajuns unde am ajuns de la viata eu stiu stiu ce vreau
    permit sa cheltui imi permit sa beau 2x sooo 1 2 3 sii
    eu va spun nu am dau mare talentul meu nimeni nu are
    am stiut sa pierd in viata k sa ajung in fata

  6. Una din probleme e ca in RO de azi e atat de greu sa fii pro. In fond, o manifestatie anti-USL creeaza oricand tentatia si a unei raportari anti-PDL (mai ales in randul unor persoane preocupate de echilibru si impartialitate, precum cele din Piata Universitatii). Alternativa e sa fii pro-justitie, pro-Curtea Constitutionala (!), pro-stat de drept. Iar oamenilor le vine foarte greu sa iasa in strada pentru a sprijini ceva – reflexul imediat este sa fii mai degraba anti.

  7. O societate civila dezinformata. Macar cei care protestau la TNB si-au primit premiul: se dau din nou pomenile pentru revolutionarii de carton. Pe aia pot sa-i tina in strada cu morcovul asta pana la anul…
    Restul inca nu inteleg ce se intampla. Confunda cauza cu efectul.

  8. Cred ca trebuie sa ne impotrivim in orice ocazie fata de incalcarea regulilor legale sau morale, atat cat putem, dar permanent. Daca, pentru a ne rezolva o problema personala, alegem cu usurinta ca prima optiune spaga sau alta descurcareala, nu putem pretinde sa fim respectati. Daca acum a ajuns in frunte un derbedeu fara pic de rusine, e pentru ca i-am admirat si i-am lasat in pace pe derbedeii de langa noi.

  9. plagiatul lui ponta este fără dubii, grav, şi definitoriu nu doar pentru el, ca politician, ci şi pentru grupul de interese pe care-l reprezintă: intelectualii de tip vanghelie, buni de licenţiat în fabrici de diplome cum sunt facultăţile particulare. şi mai grave sunt, iată, conexiunile personale prin care poate fi coruptă america să-i accepte pe ponta şi ai lui: generalul wesley clark şi exploatarea gazelor de şist. iar aici ne întâlnim – ne place sau nu- cu subiectul „roşia montană” şi ai lui susţinători.
    au însă dreptate cei care observă efectul nefast, pe piaţa publică, a grabei ţopeşti cu care preşedintele băsescu s-a repezit să lanseze subiectul. aşa cum dinu patriciu se repezise, în 2009, cu făcătura de înregistrare video în care băsescu agresa un copil.
    aşa că, din păcate, suntem încă odată în situaţia de a alege răul cel mai mic.

  10. Cand spuneti „am format acolo un spatiu…” -Piata Universitatii va referiti la spatiul pe care ofiteri ai propagandei lui ceausescu (dogaru) ca fiind realizarea lor majora la demolarea statului de drept in Romania. Stiti cum calificau serviciile secrete sovietice revolutionarii anului 1968 din Franta ? Idioti utili. Nu cumva ati fost in aceasta postura ?

    • Din perspectiva lor, poate. Din pespectiva noastra, nu cred. Din perspectiva nevoii de a milita pentru si de a sustine principile statului de drept, sigur nu.

  11. Nu m-am simţit reprezentată de mişcarea din ianuarie. Nu am perceput atunci în Piaţa Universităţii decît o falsă simfonie, rezultatul unor erori guvernamentale, dar şi al unui lung şir de neînţelegeri şi manipulări grosolane din partea unor ticăloşi. Mă simt, în schimb, reprezentată de mişcarea de acum de la Piaţa Victoriei. E suficient de omogenă pentru mine ca să mă pot integra în ea, chiar dacă nu este amplă. Cînd v-am zărit printre manifestanţi, eram convinsă că veţi apărea cu pancarta de mare succes din iarnă: Panta rhei. Mi se părea că acum ar fi fost mai necesară ca oricînd şi mai încurajatoare pentru cei care astăzi se simt pierduţi, intimidaţi şi striviţi de forţa roţii celei mari a istoriei. Nu am văzut pancarta. Nu vă înţeleg prea bine. Asta e.

    • As spune ca in ianuarie era un fel de meta-voce simfonica. Dincolo de ce se scanda, dincolo de variile mesaje de protest, batea un vant comun de primavara.
      In rest, ma bucur ca ati apreciat pancarta aceea. Am fost si de aceasta data. Cu alta, insa. O mica adaptare pe care am gasit-o mult mai nimerita in contextul dat: ”Ponta Rhei”. Poate ne vom intalni. Si poate ne vom intelege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Andrei Gaitanaru
Andrei Gaitanaru
Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu o Lucrare de Diplomă intitulată Dublul discurs apofatic. 2002-2003: absolvent al programul de masterat al Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti, cu o dizertaţie intitulată De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine în cadrul Corpusului Areopagitic. Din 2003 până în prezent: doctorand al programului de studii doctorale al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, înscris cu o teză intitulată „Problema relaţiei dintre rostire alegorică şi discurs filosofic în teologia bizantină”.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Volumul poate fi cumpărat de aici

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro