duminică, iulie 14, 2024

 Ai ceva de comentat?!

            Cu câteva zile în urmă, la festivitatea de absolvire a liceului (în orașul Ineu, din județul Arad), șefa de promoție a Colegiului ”Mihai Viteazul”, domnișoara Iulia Cociuba, a spus – în cuvântul dânsei – câteva lucruri oneste despre ce e școala românească de azi. Un mecanism al imposturii generalizate, al constrângerii de a învăța pe de rost platitudini, al reprimării oricărei opinii proprii, al presiunii pe elev (și – în treacăt fie spus – pe familie) și al ”raportării” performanțelor de către persoane și instituții ce nu contribuie cu nimic la ele, al ipocriziei și al indiferenței. Domnișoara Cociuba a ales să spună răspicat, clar și concis aceste lucruri în public, de față cu profesorii, cu colegii dânsei și cu părinții pentru a fi auzite de toți. Gest remarcabil, cu atât mai mult cu cât vine de la un tânăr (capabil să formuleze limpede aceste lucruri) care, încă, nu a ieșit cu totul de sub autoritatea celor cărora le vorbește (căci, dincolo de bilanțul notelor, pe dânsa o așteaptă Bacalaureatul). Pe scurt, eleva din Ineu și-a asumat – cu curaj – faptul de-a spune ce gândește și, mai ales, de-a spune public că a gândi cu capul tău și de a-ți exprima gândul de față cu ceilalți sunt lucruri pe care școala românească de azi nu doar că nu le deprinde, ci le inhibă prin toate mijloacele.

Întrucât am scris – mai mult decât aș fi crezut – despre problemele educației noastre, îmi amintesc una din observațiile ce mi-au fost aduse (nu doar mie, ci și altor colegi care s-au pronunțat despre învățământul românesc): că, în definitiv, lucrurile pe care le spun – valabile, poate, la nivel de nuanță – nu sunt nimic altceva decât tentativa mea de-a face puțin scandal pentru a obține o vizibilitate mediatică. Dar, în realitate, ele nu-i interesează deloc pe cei despre care vorbesc: elevi și studenți. Aceștia nu spun, niciodată, nimic; nu sunt pasionați decât de Tik Tok și de mode, ”se descurcă” (cu ajutorul părinților și cu îngăduința profesorilor) așa ”cum se face” pe la noi și, de fapt, n-au nici un interes nici pentru școala pe care o denunț eu, nici pentru cea la care (utopic) mă gândesc. Glasul tinerilor, atunci când se face auzit (arareori), nu cere decât facilități (bani și diverse reduceri) și o laxitate primejdioasă (cum ar fi, de pildă, eliminarea Bacalaureatului în forma lui actuală). Ei bine, de astă dată a vorbit un elev care, pornind de la experiența lui, a spus lucrurilor pe nume. Domnișoara Cociuba este șefă de promoție a Liceului pe care l-a absolvit, ceea ce i-a și dat dreptul de a vorbi în public, ca reprezentantă a contingentului de vârstă căreia-i aparține în localitatea în care domiciliază. Dacă dânsa ar fi fost o persoană la fel de inteligentă, dar boemă și neinteresată de note, în mod cert nu s-ar fi putut exprima în contextul în care-a făcut-o. Iar dacă – în această ultimă condiție – ar fi scris ceva pe rețelele de socializare, s-ar fi trezit cu reproșul că nu e decât o frustrată care se lamentează penibil cu privire la strugurii la care nu poate ajunge. Dânsa a spus ce a avut de spus tocmai pentru că și-a câștigat dreptul de-a o face.

Difuzarea rapidă a discursului elevei și caracterul ”viral” pe care l-a dobândit sunt dovada faptului că ceea ce a spus dânsa a zguduit apatia obișnuită a adulților și experiența pe care a numit-o a dat glas unor lucruri pe care le trăiesc în același fel o mulțime de alți elevi și profesori. De aici și obiecțiile care i s-au făcut, aproape instantaneu. Prima dintre ele se leagă de șocul creat: ce-a apucat-o pe domnișoara Cociuba ”să strice” festivitatea de absolvire a promoției dânsei de la liceul din Ineu? E un lucru banal: pe meleagurile noastre, oamenilor le plac festivitățile. Și, în mod particular, cele la care ”se dă” ceva: fasole cu ciolan, stegulețe, șepci, cocarde. Dar și când nu se dă e bine. La-nceput și la sfârșit de școală (mai ales în comunitățile mici) vine toată familia – părinți, bunici, mătuși – să vadă primarul, consilierii, polițistul, preotul, pe ”domnul director”, ocazional și câte-un politician în căutare de popularitate; se împart flori, diplome, medalii, mascote (iar în portbagajul câte unui părinte așteaptă și ”o mică atenție” pentru director și învățătoare sau dirigintă). Discursurile sunt plate, citite bombastic și, inevitabil, cu mici rapeluri lăcrămoase. Se vorbește de reabilitarea școlii, de numărul de calculatoare, de olimpici, de ”copiii – viitorul nostru”, de mămicile și bunicile ce-și pun toate speranțele în copii, de ”calitatea actului didactic”; elevii mulțumesc școlii, ba poate și administrației locale, recită din ”poetul național” și ”își iau angajamente” cu privire la viitor. Cu mici variații, cam așa e: un scenariu prestabilit, perfect regizat – și rodat – menit a infuza cu niște (pseudo)emoții marasmul unei școli ce trăiește din ”raportări” și meditații.

Partea cea mai tristă a acestor istorii e aceea că ele n-au de-a face de loc cu elevii – aceștia nu sunt decât niște figuranți, interșanjabili de la un an la altul – și nici cu profesorii, aflați și ei ”în careu”, în rând cu cei cărora le-au predat. Toate aceste spectacole (de un gust îndoielnic) nu sunt nimic altceva decât niște ceremonii ale puterii care se auto celebrează prin intermediul lor. Eternele discursuri fade vorbesc despre câteva realități ce se vor imuabile: despre instituții (și despre ”mândria” de-a le aparține), despre istorie (care-i traversează pe toți), despre progres (căruia fiecare e chemat a-i fi vector) și despre localism (care se va împlini în universalismul studiilor avansate). Cu alte cuvinte, despre stat și despre ”valorile” lui; eventual ”autentificate” de discursurile ”autorităților locale”. Nu e nici o deosebire între aceste ”festivități” și cele de ziua națională, de ziua orașului, a steagului, a imnului, a nu-știu-cărei personalități locale. Toate spun același lucru: suntem un stat puternic, mândru de trecutul lui și încrezător în viitorul lui; privindu-i simbolurile, ne ridicăm capul, lacrimile ne vin ochi și buzele ni se mișcă în ritmul imnului ce se cântă (în funcție de situație). Ba, când e vorba de școală, cei de o anumită vârstă sunt loviți și de nostalgia a nu-se-știe-ce, cam neclar, dar ”cu emoții la română (…) când la mate dai de greu” și, inevitabil, ”cu fiorii primei iubiri”. Menirea acestor ceremoniale ale puterii, care adună – o clipă – mulțimi eterogene, e aceea de-a funcționa ”ca la carte”, excluzând din scenariu orice ar putea tulbura majestatea impersonală a duhului (deopotrivă național și local) pe care îl invocă.

Or, ceea ce a făcut domnișoara Cociuba – formulându-și gândul – a fost tocmai faptul de a personaliza un asemenea eveniment. Dânsa i-a adus pe colegii dânsei – și, cred eu, și pe profesorii lor – în centrul acestui eveniment. ”Despre noi e vorba aici” a spus eleva, nu despre ”valorile eterne” (în care nu crede nimeni), despre ”performanțele” (de la care câțiva funcționari așteaptă ”prime salariale”) sau despre ”viitorul nostru” (alminteri incert). Despre noi și despre fricile noastre, despre tot ce n-am înțeles, despre ostilitatea și apatia ce ne-au despărțit mai înainte de-a ne întâlni, despre speranțele ce se destramă, despre felul în care ”școala vieții” (alcătuită din minciună, ipocrizie și impostură) a triumfat asupra școlii adevărate, despre dezamăgiri și despre faptul că toate acestea fac parte din bagajul cu care vom merge mai departe. În ciuda a ceea ce pare, la toate ceremoniile de acest gen, grupurile care participă – oficialități, profesori, elevi, părinți, (câteodată) curioși – sunt izolate și compartimentate de pereții invizibili ai rolurilor sociale. Lacrimile de circumstanță nu abolesc aceste ”ziduri”, ci doar le marchează cu semne recognoscibile de cealaltă parte. Domnișoara Cociuba, cu discursul dânsei, le-a spulberat, că miza șocului produs de cuvintele pe care le-a rostit a fost aceea de a-i aduna pe toți sub semnul unei probleme comune.

Ei – s-a obiectat – ce altceva e aici decât un teribilism adolescentin și, punându-l pe acesta în față, un conformism antisistem? E ceva banal: cu acuza de teribilism se închide orice discuție (în special aceea dintre adulți și tineri). La fel ca și cu aceea a ”poziției de clasă” sau cu cea a ”complexelor în numele cărora vorbești”. Acestea sunt argumente-măciucă, a căror menire e aceea de a bloca preopinentul: nu are rost să spui nimic, pentru că orice ai spune e irelevant. Firește, au și cealaltă funcție: cel ce vorbește din partea ”experienței vârstei adulte” (sau de pe versantul ”bun” al clasei, ori al detabuizării ”științifice” a complexelor) e investit cu o autoritate epistemică ce se cere urmată. În fapt, e argumentul clasic al plutonierului prusac care-i spune soldatului de rând: ”Când vorbești cu mine, să taci!” De la înălțimea vârstei și-a autorității, fiecare generație poate spune că cei ce-i urmează sunt niște ”teribiliști”: impresioniștii pentru generația Empire, avangardiștii pentru La Belle Epoque, beatnic-ii și hipioții pentru cei ce-au făcut Războiul, optzeciștii pentru șaizeciști etc. Pe de altă parte, nu contestarea (anti-teza hegeliană) e cea care pune în mișcare istoria? Ne dorim un timp imobil în care fiecare generație să repete ritualurile imuabile ale părinților și ale bunicilor? Cred că, pe meleagurile noastre, cam bântuie ispita aceasta: se numește ”tradiționalism”. Ideea e aceea că noul distruge, degradează și pustiește; doar vechiul e verificat și sigur. Acolo ne e adăpostul. Firește, ea are și un corolar: cum orice putere – în lumea tradiției – e de la Dumnezeu, a o contesta revine la te ridica împotriva Domnului. Taci și îndură – asta e înțelepciunea adevărată.

Acuza de conformism e cea mai amuzantă dintre toate. Oare ne lovim zilnic de puneri în discuție a defectelor școlii de la noi? Să fiu iertat, ca unul care – bănui că nu scap nici eu de teribilism – am scris ocazional despre aceste lucruri, n-am prea văzut lume înghesuindu-se să numească problemele educației din lumea noastră. Să nu uităm, acum un an au fost adoptate Legile Educației; vocile care le-au criticat au fost foarte puține. Ceea ce a caracterizat episodul a fost mai curând tăcerea: apatică vor zice unii; subversivă, vor adăuga alții. Căci, dacă actualul președinte s-ar duce acolo unde îi e locul și în palatul lui n-ar apare o variantă ”de stabilitate” care să-i perpetueze indolența, ci lucrurile s-ar schimba, aceleași persoane care stăteau în șiruri compacte la semnarea Legilor ne-ar explica – subtil – că erau acolo doar pentru a împiedica un rău și mai mare. Că ei au luptat, s-au opus, au făcut totul, dar – evident – pentru ca disidența lor să poată avea un efect social, n-au putut spune nimic. Deși, deși… multe-ar avea ei de spus. Dacă li s-ar da ”o nouă șansă”, cu poziții-cheie în Minister, în agenții, în inspectorate poate ne vor și spune câte ceva: că ei nu vor decât binele României, că sunt ”tehnocrați”, ”știu ce e de făcut” și că fără ei nu se poate. Cam asta e contestarea în România: așa a fost în 1948, așa a fost în 1989, în 1996, în 2014, oricând doriți. Nu e bine ca lucrurile ”să dea pe din afară”; e preferabil să se rezolve ”în comisii”, între ”experți” (și, bineînțeles, cu finanțare guvernamentală și – dacă se poate – europeană). Problema e aceea că dacă societatea nu e capabilă să-și formuleze problemele, ”implementarea” soluțiilor ”experților” nu-i va spune nimic. Așa că toate ”reformele” cad în gol. Faptul că un tânăr încearcă să numească ceea ce nu merge e ceva care-ar trebui să ne dea încredere în viitor. Domnișoara Cociuba nu doar că nu a căzut în conformismul indiferenței, ci a înțeles că lupta împotriva disfuncționalităților începe cu numirea lor.

La un nivel mai subtil dânsei i se reproșează faptul că ”mușcă mâna care a hrănit-o”. Adică critică tocmai acea școală care-a format-o și grație căreia ajuns șefă de promoție. Nu e aici un paradox (sau mai multe)? De pildă cel clasic, al cretanului: dacă dânsa spune că școala a învățat-o să mintă, nu cumva minte și spunând acest lucru? Sau cum trebuie înțeleasă revolta celei mai bune eleve din liceu care spune că școala te învață obediența și impostura? Oare nu prin supunere și ipocrizie a ajuns și dânsa șefă de promoție (dacă acestea sunt ”valorile” de selecție ale învățământului actual)? Acum, ce putem să spunem?! Eventual să venim cu o analogie: de ce s-au revoltat tinerii împotriva lui Ceaușescu? În definitiv, grație decretului din 1966, mulți erau – metaforic – ”copiii lui”. El îi ținuse în creșe, îi școlarizase, le dăduse de lucru, sub el s-au jucat, s-au îndrăgostit prima oară, unii s-au căsătorit, unii au primit apartament, alții butelie, cei mai mici au lins Eugenii și s-au uitat la ”gala desenului animat”. Ce i-a apucat să iasă în stradă și să strige ”Jos Ceaușescu!”? De bună seamă, o fi fost mâna lungă a lui Soros… Cum să numim această gândire, incapabilă să distingă între persoană și instituție? Școala nu ”îți dă” nimic; ea e un cadru al învățării, în care elevii au (sau nu au) șansa de-a se deschide către lume, de-a descoperi ce le place, de-a își exersa un talent sau altul, de-a-și forma aptitudini, de-a întâlni un om sau niște oameni care să-i însoțească în căutările lor. Școala – sau, la nivelul analogiei, statul socialist – nu sunt asemeni părinților noștri, care ne hrănesc, au grijă de noi și ne lasă bunurile lor moștenire. E straniu că, după 35 de ani de democrație, încă avem această viziune paternalistă: statul sau instituția în care lucrăm (personalizată de șeful lui / ei) e perceput ca ”tatăl și stăpânul” nostru. Tatăl ne e același până moare și datoria noastră față de el e aceea de a-l cinsti în toate zilele lui, mai ales atunci când începe să decline. Dar instituțiile se schimbă mereu și tocmai schimbarea aceasta le face să dureze. Contestând neajunsurile școlii, domnișoara Cociuba a arătat că nu e doar o șefă de promoție ca oricare alta, ci o elevă care a învățat cu adevărat, căci cunoștințele dobândite i-au permis să înțeleagă ce se întâmplă cu dânsa și cu mediul în care s-a format și a dobândit curajul de a spune aceste lucruri. Dânsa a spus, răspicat: eu sunt cea care a făcut această școală. Eu, nu voi – acesta e un exercițiu de demnitate, de responsabilitate și de modestie.

În fine, mai e un argument care i-a fost opus: discursuri anti-școală de genul acesta nu fac decât să manifeste un anumit spirit al tinerelor generații care nu vor de la învățământ decât amuzament și fericire. Tot mai superficiali, ei caută în sălile de clasă o continuare a distracției de pe diverse platforme pe care le accesează pe telefonul mobil. Și, ca atare, de câte ori se găsește un profesor care să facă ceva mai serios cu ei, se panichează și încep să mormăie povești cu educația child-friendly. Acum, să fim serioși, neroziile acestea nu vin de la copii, ci de la varii ”experți în educație”, rătăciți pe la vreun ”training” în America și care-au prins din aer câte-o bizarerie din cele ce se vehiculează pe-acolo. Știm cu toții de obsesia americanilor de-a măsura și de-a cântări totul: iubirea, sufletul, fericirea. Totul se definește prin ”parametri cuantificabili”, se ”scalează” după ”metodologii” matematizate și se exprimă în formule precise al căror rezultat poate fi structurat ierarhic. Asta-i America, cu bunele și cu relele ei, ce poate fi redusă la două vorbe: ”the top” și ”the best”. Fascinația modelor (difuzate de media) și a banilor ne face să uităm că, în spatele acestor cuvinte e o viziune puritană – abia laicizată – pentru care Împărăția Domnului poate și trebuie să fie realizată acum și aici. ”The (high of the) top” și ”the best” nu înseamnă cei mai buni, ci cei mântuiți, iar ”parametri cuantificabili” nu sunt nimic altceva decât regulile mântuirii (”obiective”, așa cum le înțelege americanul). Poate că la americani – cu imaginarul lor milenarist – lucrurile acestea țin (nu știu, n-am fost acolo și nici n-am studiat în mod particular problema); dar să le muți în altă parte e nu doar deplasat, ci absurd. Exact la fel ca egalitatea deplină, paradisiacă, pe care-o predică stânga radicală americană. Cu adâncă tristețe, dar ”fericirea” măsurată și cântărită a americanilor nu înseamnă nimic – dar absolut nimic – în alte lumi decât cea care-a creat-o. Numai că, bineînțeles, ”specialiștii” noștri, scăpați la burse (adevărate) în State nu se mai uită la asemenea detalii. Drept care ne-au normativizat și nouă fericirea ca scop educațional și ne-o ”implementează” după anvergura spațiului ocupat de fiecare elev, după culoarea pereților, gradul de toleranță al manualelor, ”interacțiunea” cu tablele inteligente, acțiunile de voluntariat și alte asemenea. Repet, nu elevii trebuie acuzați de asemenea enormități; noi adulții, le-am formulat (ca ”strategii educaționale”) și le-am ”diseminat” (prin ”proiecte”). N-am făcut decât dovada faptului că suntem – în sfârșit! – hrușcioviști: tot așa așa cum americanii cred că (grație banilor și tehnologiei) pot ajunge mâine în cer și Hrușciov credea că poate ajunge – și depăși – (prin planificare) în cinci ani America.

Pe de altă parte, e adevărat că elevii sunt reactivi la un anumit tip de școală: cea ”de modă veche”, care se bazează – exclusiv – pe scrierea după dictare, învățarea pe de rost și rezolvarea a mii de probleme la matematică, fizică ori chimie. Acum, ni se poate spune că acest tip de învățământ a produs performeri remarcabili și, mai înainte de orice, el a reprezentat un efort de disciplină – e drept, impusă – pentru majoritatea elevilor. Și că, în ultimă instanță, asta e o școală bună: o modalitate de-a te (auto)disciplina înfruntând ”provocări” cu un grad de dificultate tot mai mare. Cum spunea un personaj dintr-o comedie maghiară de pe vremuri: ”Viața asta nu-i un tort cu frișcă” și cine n-a învățat în școală să reziste și să lupte devine, mai apoi, o victimă ce sfârșește prin a acuza toate și pe toți. Neîndoielnic, e un adevăr în lucrurile acestea, numai că ceea ce mie mi se pare ciudat e faptul că – după trei decenii și jumătate de libertate – noi continuăm să înțelegem disciplinarea aceasta tot pe modelul armatei din alte vremuri. Cum spunea tovarășul Ilici: ”Nu ști, te-nvățăm; nu poți, te-ajutăm; nu vrei, te-obligăm”. Ba, aș îndrăzni să spun, noi începem direct cu obligatul: copiii și tinerii sunt – în viziunea noastră – niște leneși și niște rebeli de la natură, drept care tratamentul cel mai bun ce li se poate aplica e disciplina cazonă.

E straniu că nu ne gândim și alte modalități de-a-i determina să facă ceva: de pildă, cultivându-le pasiunile; încurajându-i să meargă într-o direcție care le place; deschizându-le lumea culturii (la vârsta la care aceasta răspunde problemelor lor). Nu, noi am rămas la rădăcinile amare ale fructelor dulci (care sunt fructele acelea e mai greu de spus) și la ”per aspera ad astra”, deși cei ”cu capul în nori” nu sunt valorizați în lumea noastră. La limită, aici întâlnim un arhetip forjat de ultimele decenii: ”sfântul închisorilor”. Un soi de variantă creștinată a geniului romantic (și el cu bătaie lungă în cultura noastră): sfințenia, la fel ca și talentul, se obține doar în abisul suferinței. Trebuie să te chinui în întuneric pentru a accede la iluminare (religioasă sau profană). În opoziție cu această asceză a greului, așezăm prosperitatea de modă nouă: aceasta, cu confortul ei, cu cunoașterea ”la un click distanță”, cu îmbuibarea și cu risipa turbo-consumului ni se pare că are ca efect prostirea și tâmpirea omului care, îngropat sub avalanșa de obiecte și de oferte ce cad peste el din toate părțile, sfârșește prin a nu mai vrea nimic și a nu mai fi mulțumit de nimic.

E aici o critică implicită a unui fel de capitalism – aș îndrăzni să-i spun ”al săracului” – pe care deopotrivă îl multiplicăm și care ne sperie. Adevărul adevărat e acela că fiecare dintre noi își dorește confortul și bunăstarea de care beneficiază cetățenii lumii dezvoltate (dacă nu pentru el, măcar pentru copilașii lui). Și, în același timp, ne macină nostalgia ”vieții simple”, în care aveam puține, ne mulțumeam cu puțin și ne bucuram de aproape orice. Dar și această ”disonanță cognitivă” e o problemă a adulților, nu a copiilor. Noi, cei care astăzi care suntem maturi, ne-am dorit o altă lume decât cea în care am copilărit pentru ca, acum, când o avem, să vrem să ne întoarcem din nou în acel trecut inaccesibil. În ceea ce privește educația (la fel ca politica sau administrația), ne e foarte greu a gândi o școală pe măsura timpului de azi, cu toate transformările lui și cu felul în care se reflectă ele în viața noastră. Noi preferăm școala de ieri, cea care producea oameni pentru o lume (care ni se părea) stabilă, pentru că propaganda ne spunea că e eternă.

La capătul acestui inventar al obiecțiilor care i s-au adus domnișoarei Iulia Cociuba, ceea ce m-a uimit a fost reactivitatea față de lucrurile pe care dânsa le-a spus. ”Acum până și un copil pune-nd discuție totul?” ”Câtă lipsă de respect față de profesori și de părinți!” ”Ce, ea n-a mâncat minciuni și ipocrizie și platitudini? Cu ce e mai bună decât alții?” ”Și ce-a spus, în fond? Ceea ce știe toată lumea!” Cred că tocmai aceste reacții sunt dovada faptului că vorbele dânsei și-au atins ținta: au zgâriat poleiala de politițe circumstanțială cu care ne raportăm la ”copiii – viitorul nostru” și au ajuns la ceea ce ne deranjează. În speță la faptul că ne complăcem în mizeria unui învățământ decrepit, a unor proceduri absurde, al jupânismului ”comisiilor” și inspectoratelor, al stupizeniilor ”noilor pedagogii” fără a mai fi atenți la chipul tinerilor din fața noastră și nici măcar la imaginea scorojită din oglindă. Tot ce ne-a mai rămas, tot ceea ce ne mai ”motivează” e frica pentru acea pensie mizerabilă, care e singura plasă ce ne desparte de subuman. Predăm ”gândire critică” și ”educație bazată pe rezolvarea de probleme”, dar nu știm nici să identificăm problemele, nici să le aducem – critic – la expresie. Iar atunci când cineva are o nedumerire ne stropșim la el: ”Ce, mă? Ai ceva de comentat?” (și, poate, ca profesori, ”îl ardem” cu un 2). Ne e frică de libertate, pe care – la fel ca-n anii ’90 – continuăm s-o asimilăm anarhiei. În locul ei, preferăm să reluăm la nesfârșit aceleași formule goale de sens, care ne dau, prin repetiție, senzația de ”siguranță”. Arătăm ca niște oameni rătăciți, care-au pornit cândva la drum și n-au mai ajuns nicăieri.

Ne lipsesc – ca societate (cum bine o vedem chiar în acest an) – exact cele două lucruri de care a dat dovadă domnișoara Cociuba: imaginația și curajul. Îi doresc să le păstreze mereu și să nu și le piardă în ”meandrele concretului”.

Distribuie acest articol

108 COMENTARII

  1. Frumos și deosebit ..
    Acum vreo 9 ani , pe fii- mea a împins o păcatul sa scrie un eseu despre lipsa de coloana vertebrala a ” cadrului ” didactic , .. doua pagini de A4 , de dureri și adevăruri..
    A trebuit s o transfer , in miezul iernii , din localitatea de provincie X , in dulcilii și frumosul târg al .. știți dvs.
    Astăzi e ” cadru cu coloana” cum ii place ei să spună , al celei mai căutate facultăți , a celei mai vechi universități din Romanica pe care nu o vrut totusi s o părăsească in ciuda tuturor opintelilor celor din jur..
    Doamne , cat am rugat o sa și țină gura , că n aveam bani de gazda și de drumuri .. da nu s a primit . Dusa fost da cu folos : șefa de promoție lic. , apoi fac. , prima pe linie peste tot , nu s a lăsat. , da acu i a venit tărcuș la căuș ..
    Și i- e drag sa fie om , sa ajute , sa explice , sa mai explice odată ,sa impinga niște amărâți să câștige o bucată de pâine , intr o meserie al naibii de căutată de toată lumea , IT ii zice 😇 . Nu judeca , nu scoate flăcări pe nas , nu trântește pe nimeni , o caută copchii ca pe iarba de leac. Încearcă (și reușește) sa indrepte tot ce s a greșit , nedreptăți , intrigi , etichete , grupulețe , strategii și câte și mai câte , știu ele ” cadrele” …
    Răul trebuie oprit alfel se rostogolește de de la o generație la alta , se extinde precum cancerul.
    Conștientizarea e primul pas , apoi acceptarea , apoi schimbarea . Se poate. Ne vom face ” bine”. Generațiile noi au aceasta putere .

    • Felicitari Doamna. Sunt un tata de fata. A venit si m-a intrebat ce-i cu tara Palestina si i-am spus ca nu exista una, e doar o provincie a Israelului. Si multe altele. E varsta intrebarilor si trebuie mare grija la raspunsuri. Dvs ati trecut deja prin asta. Daca aveti sfaturi, va rog spuneti.
      Respectele mele

  2. Cu o floare nu faci primavara!
    Iar politrucii nostri s-au invatat sa ignore glasul multimii. Sunt nesimtiti si nelegali(chiar ilegali). (Vezi refuzul de a aplica rezultatul referendumului din 2009, validat de CCR).
    Si daca se va ivi o problema, vor cumpara, intr-un fel sau altul, glasul independent.
    Sau il vor ridiculiza. Si izola. „E nebuna, e singura, cine o urmeaza?”
    De altfel, mesajul cuprinde 2 seturi de probleme. Diferite: probleme referitoare la programa si modul de a invata, contestat de partidele de dreapta (deci, se declara „progresista”) si probleme legate de moralitatea cadrelor didactice si a sistemului. Poate era mai bine daca se referea doar la un set de probleme. Pentru ca politrucii mai isteti poate vor rezolva unele probleme, devenind „capii” „revolutiei invataminutului” romanesc, lasind restul problemelor in suspans.
    Fata merita toate laudele si sprijinul.
    Dar discursul ei trebuuie transformat in program de lupta si urmarit consecvent. In fata TUTUROR partidelor. Si cu ajutorul pedagogilor, care stiu la ce rezultate a ajuns „reforma” in invatamintul mondial (in special SUA, Norvegia, Suedia etc). Nu ne putem juca cu astfel de probleme. Cei care o fac, isi bat joc de oameni mai rau decat traditionalistii. Avem -deja- seturi intregi de raspunsuri, privind rezultatul transformarii invatamintului clasic. (Nu a „invatamitului comunist”. Comunistii s-au aliniat la reformele cerute de stinga mondiala. De „progresisti”. Inclusiv Ceausescu.) De ce nu tine nimeni cont de ele? De ce se vrea repetarea unor greseli?

    Si o problema la care ma gandesc de 40 de ani, fara sa-i dau de capat (poate ma ajutati dvs.): an de an, de prin anii ’80 incoace (sau si mai devreme) Romania se lauda cu tinerii ei olimpici, care castiga toate intrecerile internationale. (Nu e meritul invatamintului nostru, totusi…) Ce s-a intimplat cu acesti olimpici? Ce au realizat? (In afara de ND, care a ajuns un primar aprig criticat de „progresistii” nostri, care nu stiu ce sunt; ba progresisti, ba aliati FIDESZ…) Poate ca altceva ar trebui schimbat, nu invatamintul… Vedeti sistemul in care functioneaza invatamintul.

    • Ce au realizat olimpicii nostri? Pai sa va spun ce au realizat olimpicii la matematica, exceptand pe Nicusor Dan care si-a sacrificat cariera matematica pentru binele unor oameni, dintre care o buna parte nu-l merita de niciun fel. Ciprian Manolescu e profesor la Princeton, Gabriel Nagy e la Kansas State University, Liviu Suciu la Pennsylvania State University , etc Nu-i pot mentiona pe toti. Peste 50 dintre ei sunt profesori la universitati din USA, la universitati din top 100 marea majoritate. Alti peste 50 la universitati din Canada, GB, Franta, Australia, Italia, Germania, Noua Zeelanda. Cativa, destul de putini, pe la Institutul de matematica al Academiei romane. Si un alt caz unic( primul e ND), e Bogdan Enescu, care a preferat sa ramana profesor la liceul in care s-a format – liceul Hasdeu din Buzau. Bogdan are 64 de ani astazi si o buna parte dintre cei care sunt mentionati mai sus, profesori la universitati de top din lumea larga, i-au fost elevi la orele de pregatire a lotului Romaniei pentru Olimpiada Internationala de Matematica.

      Toti acesti romani de top sunt motivul pentru care o multime de oameni de valoare din lumea stiintifica apreciaza Romania….sunt stindardul care arata cu nu suntem o natie de cretini si ca varfurile noastre sunt cel putin la acelasi nivel cu varfurile altora…..cati stiu asta…cati dintre romani? E bine? Sau e rau? Cine decide si conform caror criterii?

      De ce ei nu sunt in Romania? Nu activeaza aici? Ar trebui intrebati si popularizate raspunsurile!….astfel am vedea imaginea realista a ceea ce e Romania !!!!

    • Si am uitat sa punctez…unul dintre cei mentionati mai sus e sotul lui Clotilde Armand….Sergiu Moroianu, care, alaturi de fratele sau Andrei, au adus multiple medalii Romaniei la Olimipiadele Internationale de matematica.

      Sergiu a venit inapoi in Romania, preda inca si in Franta la Ecole Normale Superieure, dar e acum cercetator titular la Inst de Matemtica al Academiei romane. Andrei si Sergiu sunt fii lui Mihnea Moroianu si ai Adelinei Georgescu, ambii fosti matematicieni la Inst de Mat si profesori univ…ambii decedati astazi.

      Moralitate si corectitudine exemplara, valoare autentica si indiscutabila……dar romanii nu au nevoie de asta, cei care au sunt minoritari. Romanii au nevoie de Ciuci, de Ciolaci si de complicii acestora, alde George Tuta, ex SRI, alde papagalul acela imbecil care chipurile a castigat primaria sector 2, au nevoie de Sosoaca si AUR in PE…..atat pot majoritatea concetatenilor nostri!

      • Exprimarea corecta este : ,, atita poate majoritatea concetatenilor nostri ” Dar si aceasta este defectuoasa pentru ca majoritatea la care faceti referire nu voteaza . Pentru ca nu are ce . Daca adunati numarul cetatenilor care nu se prezinta la vot cu cetatenii care dau voturi nule o sa constatati ca aceasta este majoritate nu cea care se prezinta si voteaza valid . Acestia din urma fac ceea ce fac pentru cite un motiv imoral ; marire de salariu ( bugetarii ) , marire de pensii ( pensionarii ) , ajutoare sociale ( puturosii ) , elevi si studenti car eprimesc tot felul de gratuitati , ….. In Romania voteaza in mare parte inconstenti si iresponsabili . Indivizi care tot asteapta sa li se deie cite ceva . Si clasa politica le da ; ca sapoata ajunge la jambon . Adica bugetul public extrem de gras format prin jecmanirea legala a celor care trudesc .

  3. Admirabil eseu, felicitari autorului pentru acesta analiza la firul ierbii. Din 1990 si pana azi nu a avut loc o reforma adevarata a invatamantului ci doar mimarea ei. Impostura, nesimtirea si complacerea, coruptia si traficul de influenta au fost si raman aspecte cheie in invatamant. Aceleasi lucruri descrise sunt valabile si pentru tot invatamantul universitar. Atata timp cat sutele de facultati publice si private nu se regasesc pe piata muncii se numeste impostura si lipsa de inovatie, creativiate si performanta profesionala.

  4. Din pacate, acesti tineri, care vad clar si spun lucrurilor pe nume, ajung sa caute alte „ecosisteme” in care sa studieze, sa se dezvolte si sa lucreze, in strainatate.
    Tovarasii din esalonul doi al PCR (Ilici iliescu si discipolii sai) si-au indeplinit misiunea: au devalizat Romania, au intarziat democratia, au distrus sistemul de invatamant, au sprijinit infestarea politicii si mass-media cu agenti ai statelor inamice Romaniei, au saturat administratia cu politruci incompetenti, fara caracter si fara viziune.
    In aceste conditii, chiar te miri (cum se mira, deunazi, tov. Tudose de la PSD) ca Nicusor Dan a fost votat masiv.

  5. Modelul de școală care produce cele mai bune rezultate, de la rezultatele testelor Pisa până la integrarea cu succes în viața economica este cel coreean. Modelul falimentar este cel finlandez. Noi ce vrem să producem inadaptati sau oameni de succes?

  6. L-am ascultat pe domnul D David spunând la TV exact ceea ce mă așteptam să spună. Absolventa a exagerat, cadrele didactice au veșnic dreptate etc.

    Dar, după cum am mai scris, exact cadrele didactice sunt principalii vinovați. Nu ele votează cu entuziasm în funcții de rectori politruci ai cleptocrației românești?!

    Nu acestea sunt cele două mari probleme ale învățământului romanesc, excesiva politizare și subfinanțarea?

  7. Discursul tinerei pe larg: „ Astăzi vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupra anilor de liceu. Poate că nu e discursul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele. Am petrecut ani învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut. Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru că asta înseamnă, din păcate, școala. În loc să fie un loc al învățării și dezvoltării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici. Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde. Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă. Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic”, a transmis eleva. Eleva a absolvit profilul de Matematică-Informatică.

    • @Omics _ “Discursul…”

      Sper ca fata aceasta sa plece cat mai curând în străinătate și să se realizeze profesional.

      În România oamenii normali sunt priviți cu reținere și suspiciune. După cum vedeți, discutăm despre asta. A fost știre la televiziuni și și-au spus părerea despre cele câteva cuvinte rostite de o absolventă de liceu, absolut normale într-o țară civilizată, personalități culturale românești.

      Sper să plece în altă țară, să trăiască normal, pentru ca în România normalitatea este o excepție, o curiozitate care intrigă.

      • Nu, eu sper sa ramana aici si sa contribuie la insanatosirea invatamantului romanesc si sa faca parte din nucleul ipotetic al celor care vor reforma real tara!

  8. Eroare de sistem! Domnișoara a reușit să treacă de dresajul de 13 ani cu suficientă personalitate proprie, ceva n-a mers bine în cazul ei. O să plătească, cumva, dacă nu pleacă din țară. Sistemul nu acceptă indiscrețiile.
    Mi-aduc aminte de ce-i spunea Elisabeta Lipă, mare demnitar, Mariei Olaru, care tocmai dezvăluise la TV abuzurile fizice si verbale ale cuplului Belu-Bitang de la Deva: „Știu, Mărie, așa e, dar n-ai voie să spui asta!”

    • @Octavian
      Canotajul romanesc, pastorit de Doamna Lipa, chiar are rezultate internationale de exceptie.
      Gimnastica romaneasca, dupa Belu – Bitang, se cam taraie.
      Fotbalul romanesc celebreaza calificarea la Euro 2024 ca pe o cupa mondiala. Sa nu uitam ca ne-am luptat cu Elvetia, Israel, Belarus, Kosovo si Andorra – mari forte ale fotbalului mondial. 😃
      Performanta vine din munca tenace, privatiuni, bataturi si vanatai. Nu din freze, tatuaje si gagici.

  9. Cunosc foarte bine sistemul de învățământ și subscriu la majoritatea covârșitoare a ideilor dvs. Ați pus nu unul, ci mai multe puncte pe „i”. Un singur lucru m-a oprit să distribui articolul: folosiți incorect termenul „dânsa”. Îl folosiți deranjant de mult în discurs și, pe deasupra, nici nu e un pronume de politețe (cum cred că a fost intenția). Ghilimelele se utilizează în partea de jos la începutul citatului și sus la sfârșit.

      • De la momentul in care a inceput sa le puta unora . Ca DEX-ul e facut , refacut si contrafacut dupa interesele politice ale unora si altora . Fiecare cunoscator merituos al unui domeniu arata cu degetul in partea in care a re interes pentru a justifica sau legitima ceea ce afirma .
        ,,Dinsa ” este folosit intr-un context
        ,,Dumneaei ” in altul .

        • De acord că dicționarele limbii române (nu doar DEX-ul) sunt făcute și refăcute după varii interese și păreri. Totuși, cam de când le pute unora pronumele de politețe „dânsul, dânsa” (cu variantele lor)? Și care ar mai fi formulele de politețe, dacă acestea put? Nu mai e nevoie de ele și ne mulțumim să simplificăm tot, să reducem la „tu, el, ea, ei, ele”?

          • De cind doresc unii sa introduca ,,ceva nou ”/ ,, revolutionar ” pentru a-si justifica existenta lor profesionala inutila / stearsa ….
            Constat mergind pe strada faptul ca puberii si preadolescentii nu folosesc formule de politete in relatia cu persoanele in virsta . Pe mine ma saluta copii doar pentru ca le place ca le raspund cu ,, Buna ziua scumpilor ! ” .

      • Corect! este prescurtarea de la Domnia Sa, asa cum dumneata este prescurtarea de la Domnia Ta (apelativul inclusiv catre Domnitotii români) si prin folosire abuziva a ajuns sa nu mai fie considerat ca formula de politete, fiind cumva o politete „mai mica” spre un egal sau inferior.
        Este cazul invers al folosirii pronumelui englezesc you, care inseamna plural dar si politete si care in romana se traduce mai nou cu tu, singular si fara politete (carevasazica romanul nu ar merita politetea englezului ?!)
        Atentie! DEXUL nu poate sa contina toate nuantele exprimarii din limba romana, este o norma stiintifica dar si oarecum birocratica, simplificata, a limbii.Iiar uneori are si oarecare influente politice…

  10. Am un copil la liceu. Învață foarte bine. Discursul Iuliei arată ceea ce trăiesc foarte mulți elevi. Mediul este toxic. La propriu. Liceul este centrat pe profesori și nevoile lor, nu pe elevi și formarea lor. Nu te poți exprima liber ori de frica faptului că ești ironizat, ori de frica faptului că vei suporta consecințe. Sistemul este vindicativ. Părinții nu-și cunosc drepturile în relația cu școala și, de asemenea, nu cunosc nici drepturile copiilor. Folosim acel tip de gîndire din romanul „1984” a lui G. Orwell. Dublu-gândit. Una spunem la școală, alta acasă. De frică. De aceea Iulia vorbește despre minciună și conformism. Dacă s-ar fi exprimar liber, nu ar mai fi fost șefă de promoție. A fi șef de promoție, a fost felul Iuliei de a performa academic, nu un scop în sine (sunt unii care au criticat-o fără să înțeleagă acest lucru). Profesorii se joacă cu notele și cu sufletele copiilor. Copii văd când unii dintre ei sunt favorizați. În fapt, școala (a se citi profesori, sindicate, directori) a creat un mecanism care te obligă la conformism. Copiii și părinții nu fac altceva decât să accepte. Nici nu vreți să știți cum decurg orele. Este o mare pierdere de timp. Oamenii nu înțeleg mesajul Iuliei, pentru că sistemul este extrem de bine ermetizat, pentru că părinții nu-și întreabă copiii cum a decurs ora, pentru că nu reacționează la abuzurile acestui sistem. Nu se știu foarte multe la nivel public. De exemplu: 1. Constant profesorii întârzie la ore 10 – 15 min. 2. În mod obișnuit, elevii nu sunt informați asupra notelor primite (aceasta în cazul evaluărilor scrise) sau notele nu sunt trecute în carnetul elevului de către profesor (așa cum prevede ordinul de ministru). 3. Există profesori care pur și simplu dublează nota; dacă vă mirați, credeți-mă, încă mai sunt astfel de profesori. 4. Modaliatea de predare este ternă, anostă, fără a face legătura cu realitatea înconjurătoare, fără a explica „de ce?”. 5. La unele materii sunt puși să copieze lecția de pe un alt material și să o arate profesorului. 6. În această perioadă (E.N., BAC), mulți profesori nu se mai duc la ore (probabil trebuie să participe la tot felul de convocări sau să pregătească diferite activități) și atunci de ce mai aduci copiii la școală? Este o risipă a timpului și a energiei acestor copii. Și sunt o groază de alte „nimicuri” care transformă școala într-o pierdere: de timp, de energie. Școala, acum, este exact aceea din radiografia Iuliei. Pot descrie zeci de ore de curs, așa cum au fost ele, ca să se înțeleagă mai bine ce reproșează Iulia sistemului de învățământ. Copiii pe care îi vedeți olimpici, șefi de promoție, copiii cu 10 la BAC sau la EN, sunt acei copiii ai căror părinți au înțeles că școala nu te poate ajuta, că trebuie făcut un efort suplimentar (și nu mă refer la meditații) care să suplinească dezinteresul profesorilor. În sistem sunt și oameni minunați. Dar ei sunt minoritari, ei nu fac regula. Mai degrabă sunt împiedicați în a performa. Eu văd și simt mesajul Iuliei, ca un mesaj al neputinței, neputința societății, neputința părinților, neputița profesorilor. Aproape mioritic.

  11. Steluta Rosie, sau Foarte bine pentru discursul tinerei domnișoare Iulia Cociuba pentru un lucru important, a relansat dezbaterea despre educație.
    Bulină roșie, sau Bine, pentru forma, conținutul și promovarea mesajului.
    Steluță roșie pentru ceea ce este fără îndoiala o bună lansare a carierei unui viitor politician. Femeie, tânără, inteligentă și cu capacitatea de a vorbi in public, adică cu bife în majoritatea căsuțelor. Mai trebuie să bifeze două trei facultăți și un masterat în străinătate ca să satisfacă meritocratofilii, și, să se subscrie politic în organizația de tineret a unui partid consacrat, pentru a-si crea conexiunile necesare imperativ. Probabil va face si un upgrade cu dinții albi la o clinică de estetică dentară, și ceva sport pentru o ținută energetică dacă nu atractivă.
    Mie discursul mi se pare centrat pe sentimente incontestabile și acuzații care nu pot fi nici contrazise, dar nici dovedite. Nimeni nu poate contesta ce simte ea, oamenii pot să rezoneze pozitiv sau negativ, dar în final orice reacție este bună pentru că alimentează notorietatea.
    Dacă aș fi în situația să reformez învățământul pornind de la acest discurs nu există nimic concret care să poată fi pus în practică.

    Paradoxul logic ”Școala m-a învățat să mint” este absolut amuzant, e o reiterare a paradoxului lui Epimenide, sau paradoxul mincinosului.
    O altă exprimare amuzantă prin ipocrizia ei este că ”Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât timp am pierdut”. Indiscutabil NU pentru note si nu pentru validare academică se învață, ci pentru dezvoltare personală. Dar nu este treaba scolii sa motiveze elevii, motivarea este pur interioară.
    Se ridică o întrebare validă în urma acestui discurs, oare școala trebuie să administreze sentimentele elevilor? Dacă da, eu văd o singură cale, autocontrolul. Școala poate fi ajustată pentru a forma oameni cu o disciplină interioară superioară celei actuale.

    • Disciplina interioara si autocontrolul se invata mai intai in familie. Atata timp cat multi copii de la varste de 2-6 ani li se permite orice sa faca fara minime reguli, atunci nu vom avea decenta si bun simt a tinerei generatii. Scoala cu 25-35 elevi la o clasa face educatie de masa si nu poate sa faca f.multe, decat sa ceara aplicarea unui regulament general de reguli. Libertatea inseamna mai intai disciplina a fiecaruia dintre noi si libertate absoluta nu exista nicaieri.

      • Aveți dreptate. Dar daca lăsăm sentimentele sa înlocuiască rațiunea, viitorul arata destul de sumbru. Mă tem ca școala libertina in combinație cu familia libertina vor duce la generații întregi de oameni inutili lor si societății, victime prin definiție. Corecția va fi inevitabila odată cu apariția unor provocări reale.

        • Mare adevar spuneti Dom Bolos. Simplist spus… Ma uit la mandra asta a mea, 10 ani. Cand e s-o duc eu la autobuzul de scoala e in timp. Cand e s-o duca maica-sa, intarzie.
          Deunazi m-a intrebat ce-i cu razboiul din tara palestina. I-am spus pe shleau, cu geamul deschis ca nu exista o tara numita palestina ci e doar o provincie a Israelului numita astfel.
          Sa termin; autoritatea parinteasca e absolut necesara, e un loc in care copilul poate sa-si descarce angoasele inerente. Si plamadeste incredere.
          PS. Mi-am dat copilul la scoala catolica.

          • Oare este scris in vreun manual de istorie faptul ca palestina este provincie a Israelului ?!
            P.S. O decizie pe care e posibil sa o regretati la un moment dat .

            • Dom Popescu, ca vorbiti de manuale de istorie, la care va referiti? Istoria asta pare a fi o stiinta foarte fluida in ultimi ani.
              Am petrcut 2 saptamani in Israel si am calatorit cam peste tot inclusiv in Cisiordania la Betlehem. Jerusalem e magnific ca istorie si treditii. Ce m-a inmarmurit e marimea cimitirululi evreiesc. Sute si sute de ani de ingropaciuni acolo. Daca cineva spune ca Israelul nu e evreiesc se inseala amarnic.
              https://en.wikipedia.org/wiki/Mount_of_Olives_Jewish_Cemetery
              Gradina Gethsemane prin care a trecut si Isus, are maslini de 2-3 mii de ani. Ce sa va mai spun, palestinienii nu sunt nici macar un popor. S-au „mutat” acolo din Egipt, Siria, Irak etc. A fost si raboi civil intre ei, Hezbolah vs Fatah, ce mai vreti? Ce mai spuneti de un criminal cu premiul Nobel pentru pace pe nume Yasser Arafat care a semnat un tratat de pace cu Itzhak Rabin si Bill Clinton in Oslo 1993.
              Arafat a supervizat atacul terorist palestininan de la olimpiada din Munich in 1972.
              https://en.wikipedia.org/wiki/Munich_massacre
              Va recomand sa mai cititi ceva istorie.
              PS. Nu sunt evreu.

    • ”Școala poate fi ajustată pentru a forma oameni cu o disciplină interioară superioară celei actuale.”

      Există suficientă patologie psihiatrică în școala românească de azi, nu e nevoie de mai multă.

      Pentru orice persoană decentă, aici ar trebui să se afle linia de demarcație: dacă trebuie încurajate manifestările de patologie psihiatrică pentru a obține rezultatele dorite de ”antrenori”, atunci chiar ”antrenorii” sunt problema. Mulți dintre ei n-ar trebui să umble liberi pe stradă, cu-atât mai puțin să disciplineze copii pe bani publici.

      • Poate unii nu inteleg ce sint aceia bani publici ; banii publici sint bani luati cu japca legala de guvernanti tilhari si mincinosi si impartiti nu dupa nevoile si dorintele celor ce li se introduce mina de japca in buzunare ci dupa dorintele si interesele celor care dispun de bugetele publice . Invatamintul public din Romania este un dezastru si produce , in majoritate , scursuri sociale . Indivizi numai buni de manipulat politic si subjugat fiscal .

      • Disciplina interioara este abilitatea unei persoane de a se controla ea însăși pentru a munci sau pentru a se comporta intr-un anume fel fără stimuli exteriori. Lipsa sau un nivel foarte scăzut al acestei abilitați pe scara larga face o societate in final nefuncțională.

        • Disciplina interioară nu o formează școala. Asta pretindea acel comentariu:

          ”Școala poate fi ajustată pentru a forma oameni cu o disciplină interioară superioară celei actuale.”

          Disciplina interioară e falsă, atunci când obținută prin viață instituționalizată. Imediat ce dispar constrângerile, individul ajunge să se comporte ca scăpat din lanț, dacă disciplina lui interioară se baza pe ziduri și gardieni.

          Modelul școlii neomarxiste se bazează pe a ține elevii toată ziua în școală și a-i diagnostica, eventual, cu ADHD. Normal că ajung diagnosticați cu hiperactivitate, dacă sunt ținuți în cușcă, la vârsta la care ar trebui să alerge toată ziua pe-afară. Aici se aplică o butadă celebră: ”copiii sunt duși la psiholog în locul părinților (și educatorilor) care ar trebui duși la psihiatru” 😀

          • Am predat la un moment dat, la nivel de universitate, în străinătate, câteva segmente dintr-un set de cursuri de dezvoltare personală. Vă pot spune că există metode de antrenare a disciplinei interioare care pot fi aplicate printr-un sistem educațional.
            La nivel de pre-universitar, în mod cert activitățile sportive organizate corespunzător, pe specificul fiecărui elev, pot genera un nucleu de disciplină interioară.
            Simplist spus orice sistem în care se stimulează elevii sa își stabilească obiective personale, să se planifice realist, să depună eforturi, să facă unele sacrificii pentru a obține rezultatele dorite, poate fi un sistem de antrenare a disciplinei interioare.
            Există și alte metode, mai tradiționale, cum este practicarea unei religii, sau diverse forme de meditație asistată care au și ele efecte pozitive asupra disciplinei interioare.
            Din start eu nu m-am referit la inducerea disciplinei prin coerciție, sau a disciplinei exterioare, deși, dacă este extrem de bine concepută, și mai ales implementată foarte judicios, și această formă poate avea efecte pozitive. Combinația de factori necesari pentru un astfel de sistem este foarte improbabilă.
            Nu e nimic comunist în a întreba copiii cinstit ce vor să fie, ce fel de oameni doresc să fie și a-i îndruma spre îndeplinirea propriilor obiective lăsându-i să se descopere în acest proces. Dar asta înseamnă coaching sau mentorat ca tehnică, și la noi nu prea sunt înțelese sau cunoscute.

            • Mentoratul ăsta e un mare hype în zilele noastre. Statul confiscă rolul familiei, după care apare mentoratul, pe post de soluție magică de îndoctrinare a ”efebului”.

              Soluția corectă e să fie lăsat adolescentul să-și aleagă singur modele, pentru că modelele reale de succes provin de la mai mulți idoli (cu ghilimele sau fără).

              ”deși, dacă este extrem de bine concepută, și mai ales implementată foarte judicios, și această formă poate avea efecte pozitive. ”

              Parcă îl aud pe Ion Iliescu sau pe Mircea Geoană 😀

              Era evident că spre ideea asta se îndreaptă lucrurile. Nu contează că Nadia Comăneci și colegele ei au ajuns praf dpdv psihic, important e că au adus medalii pentru România. Asta era ideea ”subtilă”, dar e greșită. Nu este admisibil ca niște copii să fie bătuți, în scopul de a obține performanțe cu care să se laude ”antrenorul”, mentorul sau statul.

              Cred că Diana Bulimar povestea într-un podcast despre soluția opusă: când antrenorii de la lot au sugerat că e nevoie și de bătaie pentru performanță, tatăl ei le-a explicat că vine și o ia de la Deva în aceeași noapte, dacă se întâmplă vreodată să se aplice și cu ea astfel de metode ”pedagogice”.

              În concluzie, exact la asta se rezumă mizeria din școala românească și e foarte bine că discuția asta a ajuns până aici.

            • @Harald
              Mentoratul e vechi de când lumea. Se practica in Grecia antică.
              Spartanii aveau un sistem de educație care ar fi considerat criminal și complet inacceptabil in zilele noastre. In timpul respectiv însă, producea ceea ce Orașul Stat Sparta avea nevoie, soldați desăvârșiți.
              Celebra disciplină și rigoare germană nu este rezultatul unei întâmplări, ci a unor măsuri foarte dure luate la un moment dat, care s-au imprimat in cultura socială. In Uzinele Krupp erau gardieni cu bâte care ciomăgeau muncitorii pentru fiecare secundă de întârziere sau indisciplină, și asta era acceptabil social la vremea respectivă.
              Când eram copil bătrânii ziceau ”bătaia e ruptă din rai”, ”unde dă mama, crește” și asta era normalitatea lor. In școală (acum 40 de ani) am văzut cum erau ”urecheați” de diriginte elevii indisciplinați, sau cum se dădea cu rigla peste degete.
              Și aici ajungem la esența problemei, cei care ajungeau frecvent să fie pedepsiți NU au dezvoltat caracter, nu ”au devenit oameni”. Mai exact sistemul nu funcționa. Cei disciplinați nu aveau nevoie de pedepse, cei pedepsiți nu deveneau disciplinați. Vă dau dreptate, dar reformulez cei indisciplinați așa erau din mediul familial. Pentru copiii cu arhetipuri parentale care sunt caracterizate prin violență, abuzuri de substanțe, abuzuri psihice și fizice, școala nu prea avea și nu cred că are o soluție. Întrebarea de un miliard de euro este, ar trebui să aibă?

            • @Bradut Bolos – ”Mentoratul e vechi de când lumea. Se practica in Grecia antică.”

              Sigur că mentoratul e vechi de când lumea, natura umană a rămas aceeași. Cei 2.500 de ani dintre noi și Grecia antică nu reprezintă nimic, la scara speciei umane. Multe obiceiuri discutabile din Grecia antică au revenit la mare cinste astăzi și se practică pe scară largă în Occident.

              Mentoratul reprezintă o formă de paternalism. Tatăl Ceresc din creștinism este mentorul universal, disponibil pentru oricine. În societățile ateiste are mare succes mentoratul pentru că ateii se văd pe ei înșiși în locul divinității, asta e explicația. Conducătorul unui stat ateist se vede pe sine însuși ca părintele națiunii 😀

              De asta mentoratul e un mare hype în zilele noastre. La fel ca și discuțiile despre extratereștri, la fel ca și colonizarea planetei Marte etc etc. Însă realitatea ultimilor 40-50 de ani a demonstrat că societățile anti-religioase se prăbușesc, pseudo-elitele ateiste dispar, iar oamenii revin la religie. Pentru că oamenii au nevoie de un cod de conduită universal, validat de trecerea generațiilor, în timp ce persoana mentorului vine cu un cod de conduită destul de personal și adesea discutabil.

        • De acord cu aceste pareri ale dv. Numai ca disciplina nu se mosteste si nici nu te nasti cu ea. Ea se percepe mai intai in familie dar mai apoi ca tanar prin vointa si tenacitate proprie. Dar putin accepta azi efortul toti vor repede, usor si fara prea multa bataie de cap. Ceva relatii, pile, spaga, mai vedem……un exemplu bun este in sportul de performanta.

  12. Felul în care ne raportăm la acest episod poate fi un predictor destul de bun al propriei gândiri despre schimbările din sistemul de educație și din societate.
    Este trist că tocmai persoane care au avut sau încă mai au ceva relevant de spus despre școala românească au ales să o pună la colț pe Iulia Cociuba, să bagatelizeze gestul ei, să o ridiculizeze, ba chiar să o insulte.
    Cei care vorbesc despre reforma școlii vor să-i astupe gura acestei tinere curajoase și îi refuză dreptul de a spune ce gândește. Atunci unde este reforma, unde este schimbarea?
    Regretele de tip „nu s-a găsit un profesor în sală care să-i dea, pe loc, un răspuns cald, inteligent, profund și care să-i dea domnișoarei, și nouă, de gândit”, dar precedate de reproșuri arogante din postura ”eu sunt mai bătrân, deci știu mai bine” trădează o profundă ipocrizie.
    Domnule Maci, mulțumesc (și) pentru acest articol.

    • Sint sigur ca nu va referiti la cladirea scolii ci la corpul profesoral . Iar corpul profesoral este un dezastru . Eu unul vreau ca educatorii sa invete pe copii cum ii fura si ii mint institutiile publice ale statului . De exemplu .

  13. „Scoala m-a invatat sa ma conformez si sa mint” – am desprins din context afirmatia domnisoarei Cociuba, facuta intr-un discurs cat se poate de non-conformist si plin de adevar, viralizat in „spatiul public”. Insa un sef de promotie care a invatat sa minta datorita scolii, oare spune adevarul despre conformismul si minciuna specifice scolii romanesti?! Aici cred ca e o mica ruptura de logica, in discurs….
    Dar poate tocmai aceasta ruptura de logica, facuta deliberat sau nu, de cel mai bun elev al unui liceu, pune in evidenta pregatirea scolara precara, lipsita de valoare a scolii romanesti. Nici macar elevii de top ai scolii nu pot sustine un demers verbal bazat pe logica. Si asta e trist! Stam chiar mai prost decat ne-ar place sa credem, ….dupa rezultatele testelor PISA…

    • @Doru – ”un sef de promotie care a invatat sa minta datorita scolii, oare spune adevarul despre conformismul si minciuna specifice scolii romanesti?!”

      Copiii inteligenți învață să mintă mai devreme decât ceilalți, minciuna nu e o problemă în sine. În multe cazuri, minciuna poate fi soluția corectă. Exemplu concret: în Franța ocupată de naziști, era OK să-i minți pe naziști, ca să protejezi agenți britanici? Evident că era corect, indiferent ce spuneau legile impuse de naziști.

      Problema școlii românești (și a României în ansamblu) este minciuna instituționalizată. În școală, copiii învață că minciuna reprezintă normalitatea, iar toată societatea românească se comportă în consecință. Tot ca exemplu concret: ce-ar fi să facem un inventar al minciunilor sfruntate din ultimele 20 de articole? 😀

  14. D-ra Cociuba a pus în fața învățământului românesc o oglindă. Reprezentanții acestui învățământ s-au privit în acea oglindă și nule-a plăcut deloc ce au văzut. Așa că au dat vina pe oglindă și pe cea care le-a ținut-o în față.
    Deși d-ra Cociuba și-a nuanțat discursul și a menționat excepțiile pozitive, cei care s-au simțit cu musca pe căciulă au preferat să ignore acest lucru și să se ascundă în spatele unei generalizări pe care d-ra Cociuba nu a făcut-o de fapt. O manipulare evidentă, să răspunzi la ceva de care nu ai fost acuzat, eludând acuzațiile reale. Și ratând astfel o ocazie de analiză lucidă a situației de fapt.
    Doar nu era să stricăm vacanța cu prostiile unei puștoaice frustrate, care va dispărea rapid din peisaj (sau așa sperăm). Câinii latră, caravana trece și la toamnă nu o să mai strice nimeni festivitățile.

  15. ”Noi, cei care astăzi care suntem maturi, ne-am dorit o altă lume decât cea în care am copilărit pentru ca, acum, când o avem, să vrem să ne întoarcem din nou în acel trecut inaccesibil. ”

    Lumea modernă funcționează pe bani, într-o măsură mult mai mare decât lumea în care am copilărit noi. Într-o lume care funcționează pe bani, cetățeanul poate fi forțat să plătească mult mai multe lucruri decât plătea în lumea în care am crescut noi. Un exemplu la îndemâna oricui: și în lumea în care am crescut noi existau niște vaccinuri obligatorii. Dar nu cu armata pe străzi, nu cu masca obligatorie în aer liber și nu cu interdicția de a intra în magazine în lipsa vaccinării. Nu lumea asta am dorit-o noi.

    Lumea asta au creat-o bugetarii, angajații statului. Ei depind de banii statului, puterea lor depinde de puterea statului, așa că vor participa cu entuziasm la militarizarea statului. Școala nu e decât precursorul acestei militarizări a statului, școala înregimentează și uniformizează. Ăsta e rolul ei real și ăsta e rolul pe care încearcă să-l ascundă. E foarte posibil ca domnișoara de la Ineu să nu fi înțeles tot peisajul și peste câțiva ani e posibil să o vedem bugetar de frunte sau chiar politician. Ultimul șef de promoție pe care-l știam ajunsese după 20+ ani șef la SIE 😀

    Nu se va schimba nimic în școala românească, în urma discursului domnișoarei de la Ineu. Pentru că vreo două sute de mii de bugetari își câștigă traiul în școala românească, iar alte sute de mii de bugetari sunt cei pe care i-a format școala românească și o vor susține necondiționat. Tocmai pentru că ei sunt dovada vie a succesului școlii românești. Eșecurile școlii românești au plecat de mult din țară 😀

  16. Un articol extraordinar, la fel cum sunt toate articolele scrise de domnul Maci! Ce mi s-a parut socant in timpul discursului de 2 minute (https://www.facebook.com/TVRTimisoara/videos/discurs-%C8%99ocant/529781156226452/), a fost faptul ca unii dintre elevi (cu coronite pe cap chiar) au parasit sala, probabil intr-un semn de protest fata de discursul domnisoarei Cociuba. Este un gest care aminteste de „cadrele de partid” care trebuiau sa arate o forma de „protest” impotriva celor care se opuneau PCR si care aveau astfel de discursuri anti-comuniste. Este un gest de teama, de lasitate, pe care acesti elevi il fac, o teama de a nu fi vazuti cand aplauda discursul, asa cum au facut-o la sfarsit toti cei din sala. Nu am gasit in alta parte acest discurs, cu exceptia Facebook. Poate ca schimbarea scolii romanesti ar putea incepe chiar din interior, cu ajutorul elevilor, iar acest discurs ar putea reprezenta scanteia care sa declanseze aceasta schimbare. Mi-ar placea sa mai vad astfel de discursuri, insa mi-e teama ca „traditia” de a vorbi la festivitatile de premiere va fi schimbata in viitor, iar „microfoanele” vor fi oprite. Teama de a gandi in mod critic si liber este adanc inradacinata in mentalul colectiv.

  17. Tragedia învățământului românesc este că profii și experții sunt educați/formați în comunism iar elevii sunt născuți și trăiesc în libertate și globalism. Ca părere, deocamdată nu există soluție. Cică Dumnezeu- Tatăl i-a rătăcit pe evrei prin pustie tocmai ca să piară fizic două generații de evrei cu psihologie de sclavi….

    • Domnilor, chiar nu se înțelege că trebuie schimbată ” metodica” de predare în ciclurile primare, gimnaziale și liceale? „Predarea” trebuie făcută prin interacțiunea educator-elev, iar valorizarea prin ierarhizarea unui cumul de calități individuale ale elevului. Chestia aia cu manuale de 30 de ani și cu note pentru învățarea prin memorizare trebuie să dispară

  18. Din punct de vedere practic „am trecut prin Politehnica din Bucuresti” de vreo patru ori (la absolvire, la Doctoratul „summa cum laude”, ajutandu-l pe fiul meu, student la UPB si la absolvirea unui Masterat postdoc cu media generala 10 la aceeasi UPB), asta fara a tine seama de colaborarile cu respectiva entitate. Bazat pe aceasta experienta, la o intrunire cu reprezentanti ai lumii „academice”, am afirmat ca nivelul invatamantului tehnic superior a scazut drastic in ultimii ani, cel putin in Bucuresti. Ca urmare am fost amenintat cu darea in judecata pentru „calomnie” de catre rectorul institutiei respective. De mentionat ca respectivul rector nu are grad de Profesor, nefiind doctor in stiinte, are cel de-al 4-lea mandat cu o legalitate controversata si niste dosare penale „rezolvate” prin prescriere. Exceptional din punct de vedere ETIC! Vreau sa intreb daca exista un caz similar in Lumea Occidentala cu care ne comparam, atunci cand ne convine… ?

  19. Felicitări domnișoarei din Ineu.
    Dar, cred ca aceasta domnișoara asemeni multor elevi sau studenti valoroși, va părăsi Romania.
    De ce?…pentru ca cei care conduc destinele acestei țări nu au nevoie de astfel de oameni, oameni care vor si pot sa schimbe in bine destinul României.
    Si uite asa, din pacate multi prea români capabili au plecat si vor mai pleca spre alte zări, unde valoarea este apreciată cu adevărat.

  20. Sunt mai multe probleme aici, majoritatea nu sunt noi, nici ne-dezbătute în trecut, dar una ma urmărește pe mine: tot ce a subliniat autoarea discursului este adevărat și se va aplica în proporție de 100% si în viata profesionala, mai ales la corporație, in administratie, si organizatii politizate si cu ierarhii stufoase. Nu mi-e clar dacă scoala ne pregateste pentru ce ni se care mai tarziu sau dacă angajatorii s-au adaptat pentru angajații pe care scoala ii produce, dar, cel puțin dacă nu vrei sa faci lucruri ieșite din comun, aia e. Dacă totuși vrei, atunci ar trebui sa iti fie clad încă din scoala ca ești pe cont propriu și esti responsabil pentru ce înveți și ce vrei sa devii.

  21. Vă amintiți de povestea cu hainele împăratului? Nimeni nu a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, nimeni în fară de un copil: ”Împăratul este gol!”.
    Astăzi această expresie este mult prea blândă. Astăzi această expresie trebuie vulgarizată, pentru ca vulgul să priceapă:
    ”Împăratul este în c…ul gol!” …ur sau …uc după dorința completatorului.

  22. Presupun, dupa cum abordati subiectul (am mai citit si altele, cu care de asemenea am fost total de acord), ca sunteti cadru didactic. Si inca din specia aceea nobila (care parea sa fie pe cale de disparitie) a Domnului Trandafir si a atator altora care ne-au format pe noi si pe inaintasii nostri si pe inaintasii acestora. Si care ne temem ca nu va mai fi la datorie pentru urmasii si urmasii urmasilor nostri.
    Daca se va forma un nucleu didactic, la toate nivelurile, cu imaginatie si curaj, devotat invatamantului, vom avea sansa la „instructiune si educatiune” de calitate. Vad ca aveti, ca si alti cativa, bunavointa de a arata minusurile si plusurile si de a propune cai de rezolvare, de care ar trebui sa tina cont cei insarcinati oficial cu aceasta.
    Pentru ca scrieti frumos poate ca ar fi util sa adunati intr-un volum toate aceste scrieri (un pic periate si adaptate) poate si ale altor confrati care s-au exprimat pe acest site sau altele, si poate chiar si unele dintre comentariile inteligente selectate din multimea de aiureli care au comentat aceste articole.
    Iar cadrul organizatoric si finantarea ar putea fi chiar prin institutia la care activati, prin Proiecte de cercetare pentru optimizarea invatamantului, ceea ce ar demonstra ca nu este doar o initiativa privata, ci o politica educationala de modernizare a „instructiunii si educatiunii” romanesti, sprijinita nu numai de profesori ci si de scoli.
    Va urez succes!

  23. Stimă și respect domnule profesor ! Mă bucur mult că în zilele noastre mai sunt și profesori cărora nu le e frică că vor fi taxați de sistem și au curajul să și expună punctul de vedere .Sunt mândru de acest mesaj pe care l ați redactat .Felicitări!

  24. Mi-a plăcut un alt articol al d-lui Maci: Și ce dacă nu știu?
    Ei bine, domnișoară, dacă ar ajunge studenta d-lui Maci, asa l-ar intreba: și ce dacă nu știu? Pentru ca dansa vorbește în discursul ei de faptul ca școala a învățat o doar cunoștințe, nu și valori. Ca atare, observam o satietate cu privire la cunoștințe. Dacă analizăm discursul, vedem ca nicio clipa eleva nu reproșează metodica, felul de predare a acestor cunoștințe. Ci este pus sub semnul întrebării scopul scolii. Oare acesta este de a transmite preponderent cunoștințe?
    Dl Maci scrie în articol:
    „Pe de altă parte, e adevărat că elevii sunt reactivi la un anumit tip de școală: cea ”de modă veche”, care se bazează – exclusiv – pe scrierea după dictare, învățarea pe de rost și rezolvarea a mii de probleme la matematică, fizică ori chimie.” De acord, dar unde a pus pe tapet eleva aceste probleme? Denunță ea un mod nepotrivit sau retrograd de predare? Încă o dată, nu. Ci reprosul ei este acela ca sunt doar cunoștințe, nu și valori. Așadar, când învățăm la școală de integrale, sistem digestiv, optică și forță de frecare, munți formați prin încrețire etc, astea sunt conținuturi neutre valoric. Ele nu sunt și vehicule pentru valori (la literatura, istorie, e alta poveste, informația de obicei are și o încărcătură de valori morale). Deducem deci ca eleva (și nu e singura!) propune reducerea ponderei cunoștințelor de tipul amintit mai sus, în favoarea altora. Deci nu e o chestionare a metodelor, ci a programelor și conținuturilor. Eleva se înscrie, mimetic, în șirul acelora care detesta materii precum fizică, mate, chimie, geografie, romana etc, materiile clasice, și vor în schimb diverse educații: civica, financiara, multiculturala, rutiera, dezbatere și retorica etc. Dacă le reproșezi ceva acestor elevi ghidati de această filosofie, vor întreba de ce e greșit, ca asta e părerea lor și trebuie respectata. Pentru ei nu contează adevărul obiectiv, ci emoția, impresia, părerea.

    • Dumneavoastra ati fi dorit ca, intr-un discurs de 3 miunte sa faca 30 de distinctii clare si sa defineasca si referinta exacta a termenilor pe care i-a folosit. Nu sunteti rezonabil iar analiza dumneavoastra este viciata de niste presupozitii false.

    • Tocmai pentru aceasta diferenta de opinie a elevilor privind scoala, in urma cu un secol s-a impartit invatamantul pentru elevii de peste 14 ani (deveniti cetateni cu act de identitate) in Liceu teoretic cu profil real, Liceu teoretic cu profil umanist si in Scoli profesionale.
      Si nu intamplator la aceasta perioada a vietii, la implinirea varstei de 15 ani copilul intra in categoria adultilor (iar fetele intra statistic chiar in categoria femei la varsta reproductiva, pana la 45 de ani), desi in biologie exista o mare variabilitate individuala.
      Deci adult fiind (si nu intamplator Jules Verne are mai multe romane in care descrie aceasta trecere, cu sens educativ pentru cititor) este in masura sa aleaga tipul de scoala, avand deja o maturitate biologica si un bagaj de cunostinte generale. In liceu, in scoala profesionala si in facultate „instructiunea si educatiunea” se adreseaza unor adulti tineri, nu unor copii.
      Din aceasta neintelegere a realitatii rezulta comportamentul inadecvat al parintilor, educatorilor si partial al legislatorilor, care gresit ii considera copii si se poarta ca atare, iar adolescentii capata treptat drepturile si obligatiile de adult, si diferentiat dupa diferite criterii. Aceasta este si la baza „razboiului dintre generatii”.
      Deci trebuie ca noi adultii si in special corpul didactic sa ne adaptam comportamentul si munca educativa la situatia de fapt, nu sa inventam reguli si legi contrare naturii. Trebuie sa incepem cu educarea educatorilor de la toate nivelurile, inclusiv la Ministerul de resort.

  25. Bravo!Vorba Lapsneanului:Prosti da’ multi!Prea multi.E inviorator faptul ca mai sunt persoane(folosesc pluralul sperind ca d-soara Cociuba nu e singura)care pot si vor sa spuna lucrurilor pe nume.Si felicitari pentru expunere d-lui Maci.

  26. „…faptul de a gândi cu capul tău și de a-ți exprima gândul de față cu ceilalți sunt lucruri pe care școala românească de azi nu doar că nu le deprinde, ci le inhibă prin toate mijloacele.”
    „A gandi cu capul tau” nu te poate impiedica nimeni , mai ales daca ai la ce; nici macar in dictaturi, cu atat mai putin in democratii; eventual, nu esti incurajat s-o faci, dar nu oprit. Ca dovada, discursul. Iar ” a-ti exprima gandul de fata cu ceilalti”, mai depinde si ce ganduri ai. Ce-ar fi sa ne exprimam toti, in public, toate gandurile ce le avem ? Sa-i lasam eventual pe cei mai extrovertiti , indiferent de varsta/experienta, sa ne ofere lectii !? Uneori da, alteori ba. Si, dupa ce le primim, „sa gandim cu capul nostru”.

  27. Vorba multa, saracia omului. Curajul fetei ii va inspira si pe altii, va crea o masa critica? Avem rezultatul alegerilor, deci… nu.

    Nu se va schimba nimic, pentru ca cei care trebuie sa se schimbe nu au nimic de castigat, iar cei care au de castigat au fost intentionat educati sa accepte stagnarea. Iulia Cociuba este o exceptie care va urma drumul exceptiilor – emigrarea.

  28. 1.Pentru mine ca analist (politic, economic si constructor al proiectului de tara ,,lipsa” de 3 decenii), Iulia a facut (fara sa-si dea seama) un rechizitoriu aspru intregii societati economice, politice, culturale, educative, etc. romanesti actuale!
    Spun acest lucru, deoarece decaderea generala a tarii se reflecta ca intr-o oglinda in starea dezastruoasa a invatamintului, deoarece la asa societate, avem si invatamintul la fel, cu caracteristicile prezentate de Iulia, pe care nu le mai repet.
    2.O eleva care s-a zbatut sa fie cea mai buna din promotie, sa inteleaga ,,lumea scolara” reala in care a trait, n-avea timp si pentru de a se perverti.I se pot atasa orice critici, care vin intotdeauna de la orice sistem osificat/nefunctional ce se apara de SCHIMBARE!
    3.Pacat ca este o voce in pustiu, deoarece lumea scolara nu se poate schimba fara o schimbare fundamentala economica si sociala, care sa solicite si impune un sistem educativ nou, performant, inutil pentru stagnarea economica si industriala de azi…
    Ce poate fi mai dezolant ca viitor, decit alegerile europene si locale fara orice viziune sau proiect de schimbare a conditiilor generale economice-industriale care sustin educatia si invatamintul si nasc competitie pentru locuri de munca industriale ,,tip Dacia”, altele decit montajul manual de cabluri si productia de volane de acum?
    ODATA CU MAJORAREA SALARIULUI MINIM, VOR DISPARE SI ACESTEA.

    • Stabilirea prin lege a unui salariu minim este o imbecilitate si o tilharie . Este dovada constiparii mintale a celor care o propun si o legifereaza . Salariul este ceva ce trebuie negociat . Fiecare sa aibe libertatea sa negocieze salariul . Fara limitari de vreun fel . Ce treaba are guvernantul daca exista oameni care vor sa traiasca cu venit mai mic decit cel impus prin lege ?! De ce trebuie sa dispara afaceri care nu pot asigura ,,salariul minim pe economie ” ?! Ce treaba ai tu guvernant abject sa iti pui bocancul peste degetele unui antreprenor care trebuie sa faca corectii nu impuse de piata libera ci impuse de imbecili ?!

  29. Un articol foarte interesant…ma bucur ca mai exista oameni care spun lucrurilor pe nume….cine știe?poate va veni o zi în care cineva va veni cu soluții și va ști sa le implementeze

    • Toți știm de disfuncționalități dar nu știm „de unde sa le apucam”. Toti vrem sa cada capete, ne lamentam in retorici, dar nu putem veni cu niste principii simple și aplicabile. Mai mult, am tot mai mult impresia că si putinii critici ai sistemului si partizani vocali ai reformei, asa-zisele „elite”, nu vor de fapt sa se schimbe nimic, din contra, vor un anume regres la severitatea și disciplina in care dansii au performat, neputând sa iasă din gândire exceptionalista cu privire la propria persoana (de ex Funeriu), dar și la misiunea sacra a sistemului de educație. Adevărul e mai prozaic. Toti plătim taxe. Toti vrem ca ai noștri copii sa aiba acces la educație decenta. Intelegem ca dacă vrem mai mult, performanta e in responsabilitata fiecaruia si ca sistemul ne poaten oferi totul pana la un punct. Dar statul trebuie sa ofere o anume decenta pentru toți. Cel puțin asa e în tarile civilizate. Ni se vorbește cu lejeritate, chiar din interiorul sistemului, de scoli bune și scoli proaste, unde mai mult se mimează actul educational. Daca vrei decenta, trebuie sa oferi exceptionalitate, altfel nu intri. Pentru mine asta se traduce in faptul ca sistemul de invatamant e subdimensionat, iar ei ne vand gogoasa asta: vrei scoala buna, trebuie sa fii bun. De multe ori, peste 9.50 la evaluare, pe cand o nota de peste 8 ar trebui sa iti ofere sansa unei scoli decente. Avem scoli fără profesori calificați. Dar noi plătim taxe, ca nu avem încotro. Nu cred ca ar trebui sa existe diferențe care duc la anomalii imorale: carat sacoșe la directoare și învățătoare ca să te bage în clase „bune” pe viza de flotant, elevi care nu primesc șansă la o educație decenta pentru câteva sutimi la evaluarea nationala, altii care se declara rromi ca sa între pe locuri speciale, samd. Câte locuri la un anumit tip de scoala oferă statul? Cum dimensioneaza numărul de locuri. Pentru ca în comunism era clar: sistemul sita că-ți doctori, ingineri, actori avem. De aia aveam locuri „fără număr” la TCM și foarte puține la actorie de ex. Sistemul știa mai bine. Acum e cumva la fel, zero transparenta.

      In comunism, sistemul era perfect și intangibil, iar dacă ceva mergea prost, erau mici probleme la nivelul individului, mai ales la cel care acuza ceva, pe principiul „mortul e de vina”. In epoca stalinista, chiar erai mort daca aveai ceva de zis, in alte epoci mai recente erai doar „fragezit” prin beciurile securitatii si marginalizat. Dacă alte sisteme s-au mai reformat cât de cat, sistemul de invatamant continua in veche paradigma. Elevul e de vina. Nu ia bacul? Pai nu invata. Sta pe telefoane. Analfabet functional irecuperabil. Ai ramane susrprins cate lucruri stie un copil de genul asta, fata de profesorul lui, unele de minima decenta și igiena mentala. Orice profesor, oricât de slab, poate da mereu vina pe elev. Profesorii nu dau socoteala decât pe elemente formale, de disciplina in interiorul sistemului, nu pe rezultate. Tot pe formal iti pot tine discursuri despre misiunea lor sfanta de a educa copiii, fugind ca de dracu’ de orice incercare de a le pune la modul concret. Putini reusesc sa nu cada în capcana de gândire a profesorului de rand, care de obicei se considera intangibil, totodată nu isi asuma vreo responsabilitate fata de rezultatele finale și a arunca totul pe umerii elevilor.
      Orice încercare de a schimba sistemul, de a pune copilul pe primul plan ca beneficiar direct al sistemului, și societatea ca beneficiar indirect, de ex. a măsură satisfacția din timpul actului pedagogic, dar și ulterior, când elevul/studentul întra în câmpul muncii și de obicei trebuie sa se re-califice prin auto-incatare, e sortita eșecului.

      • Concluzia este ca scoala nu este calata pe ceea ce cere piata muncii pe toate domeniile de activitate. Iar cei care au tras tare sa faca o meserie ori profesie ca lumea emigreaza. Si vor mai pleca. Sistemul economic si fiscal nu le da nici sansa sa se dezvolte. Este inca de tip comunist, guvernat de maretia si potenta fara limite al statului bugetar.

  30. Mi se pare absurd faptul că o absolventă inteligentă a ajuns să fie criticată pentru un discurs cu un mesaj complet adevărat! Personal consider să sistemul de învățământ românesc este unul comunist și trebuie înlocuit cu un sistem occidental, poate chiar de tip american. Sistemul românesc de învățământ este cel mai prost sistem și se vede cu ochiul liber acest lucru. Nu mai încercați să prostiți tinerii cu propaganda comunistă ! Nu este rău să imiți un alt sistem de învățământ, ci este mai rău dacă te gândești la conservatorisme și nu vrei ca om să ieși din gunoi și din mocirla comunistă. Felicitări absolventei pentru curajul său! Într-o bună zi sistemului de învățământ românesc de origine comunistă va pica la pământ și va fi înlocuit de un sistem de învățământ occidental,liberal, progresist și democratic.

    • defineste „invatamint comunist” ; si fa paralele cu invatamintul „capitalist”; nu ti se pare ca esti pe dinafara si abuzezi de etichete prost lipite si intelese?

      • Cautati articole si interviuri ale fostului ministru al educației, Mircea Miclea. Va va lamuri despre ce e vorba. Din păcate nimic nu s-a schimbat de atunci…

      • Poate comentatorul de mai sus vrea sa spuna ca invatamantul romanesc actual este un domeniu in care se manifesta foarte multe metehne de tipologie comunista: politicul domina scoala, birocratie excesiva inutila, repet INUTILA, tratarea elevului ca si cum ar fi inferior in gandire raportat la profesori ( si asta nu numai ca act personal al majoritatii profesorilor, ci si ca practica statuata institutional prin legi si regulamente scolare), drasticitate de prost gust, libertinaj de prost gust incurajat tocmai pentru a fi departat elevul de a gandi critic asupra a ceea ce e dezastruos in scoala( incurajarea unor refulari pentru ca esentialul sa nu fie abordat…..chestia e tipic comunista), evaluarea performantelor profesorilor conform unor criterii fara nicio esenta, fara nicio relevanta, promovabilitate la nivel inalt, oferindu-se astfel drum liber cretinoizilor, plus marele circ national al (pseudo)examenelor unde se fraudeaza in draci si se copiaza la greu( tipic comunist, aspectul facand parte din filmul GOANA dupa Diplome a clasei muncitoare)…..si multe altele daca as dori sa analizez in amanunt tot acest circ numit invatamant romanesc

        Acolo unde lucrurile merg bine, asta se intampla datorita unor profesori care isi fac treaba cu dragoste, corectitudine si daruire profesionala, datorita unor elevi (studenti) care provin din familii educate in care bunul simt e regula!…..nu e o performanta a sistemului….din contra, sistemul pare a lupta contra unor astfel de normalitati!

        Valoarea invatamantului din perioada pre 1989 este datorata tot acestor cazuri izolate de profesori foarte buni si de elevi bine educati acasa…..nu era o prformanta a sistemului comunist! Ma rog, in plus, exista numarul mic de locuri atat in liceele bune la clasele de matematica, cat si in invatamantul superior, deci nu putea patrunde acolo oroce imbecil…..si aici modulo facultatile de metalurgie, petrol si gaze, mine, prelucrarea laptelui( ind alimentara adica) !

        Deci stimate domn, haideti sa privim lucrurile in mod realist si in profunzime si sa observam ca ce se intmapla cum in invatamant( si nu numai in inv, ci peste tor) este rezultatul lipsei de dorinte a majoritatii romanilor de a se desparti de metehnele de tip comunist….printre ele, parvenirea fara merite si obtinerea de diplome fara acoperire, care erau si sunt la loc de cinste in mentalitatea „proletara” majoritara care omaora incet si cu atentie orice idee de civilizatie, decenta, moralitate si dezvoltare pe principii democratice in Romania.

  31. daca „diriguitorii” invatamantului nu invata nici macar primkele doua versuri ale Imnului National nu ne asteapta decat „catastrofa” !!!

  32. Aud foarte lume resemnată că nu se va schimba nimic după discursul domnișoarei! Cu siguranță se va schimba: de la anul, profesorii o să-i pună în vedere noului șef de promoție că ar fi bine să nu facă ca domnișoara Cuciubea. Să fi bine, să nu fie rău!
    Deja le țâțâie fundul cu gândul la discursurile de la anul! Nu m-ar mira ca unele dintre licee să anuleze sau să interzică filmarea discursurilor!

  33. 1) Ciudate mai sunt căile Tale , doamne !! ” Din reformă în reformă pînă-ajungem fără formă ”- adică … de unde am plecat ajungem la aceeași generație de ”fii ai lui Ceaușescu ”.Care generație privește oblu la dl. David ,rectorul UBB, la rîndul său și dînsul produsul aceleeași generații.
    2) Domnul Maci provine și el tot dintr-o astfel de generatie din care mai face parte SORIN MITU și OVIDIU PECICAN.( și alții). La care se adaugă încă o ciudățenie. Provin din același ORAȘ,din același LICEU (doi dintre ei ) avînd aceeași profesori(doi dintre ei) Oricum ,din sfera aceluiași climat intelectual.Marcat ASTAZI de DOUĂ UNIVERSITĂTI -una de stat, ceealaltă privată, intemeiate de fostii lor profesori formatori .De pe -acum , cu mii de absolvenți și zeci de promoții.
    3) Fiecare dintre acești FOSTI COLEGI ,reprezintă cîte-o directie. Intrată în atenție publică prin intensitate,,frecvență și intenție. Bineînțeles ,și cu cărți.Dar cu nicio vizibilitate …publică în cele două universități pline ochi cu ”foști colegi ”.Da, diversitatea este patrimonială pentru democrație. ATÎT ?Doar atît ? La atît să se reducă numai perimetrul intelectual universitar ? Nu e prea puțin ? Nu e… prea abundent ? E bine ? E rău ? Nu cumva intrăm pe făgașul unei supralicitări care-și adîncește urma, dar nu mai e capabil să producă decît ATÎT ?

  34. Libertatea la opinie si gândirea critică se exersează în România de la clasa a V-a, așa că absolventa de liceu nu ar trebui să iasă în decor cu discursul respectiv. Doar că există o problemă atunci când doar critici o situație fără a veni și cu o soluție, sau când nu reușești să găsești un singur lucru pozitiv. Pentru că evoluția unei societăți este marcată de lucrurile pozitive. Este generația de astăzi nihilistă? Da. Sunt cadrele didactice obosite de atâtea reforme fără rezolvarea problemelor? Da. Este societatea românească în urmă cu 20 de ani, trăind încă în consumerism? Da. Așa că reveniți cu piciorele pe pământ, nu mai visați cai verzi pe pereți „o țară ca afară”, o shimbare peste noapte și tot felul de țapi ispășitori. Dacă tot folosim exprimările radicale, de maximă generalitate, suntem toți vinovați de situația existentă: am acceptat, am cărcotit, am criticat, n-am adus nimic pozitiv. Schimbarea începe din familie, din grupul de prieteni, din birou, din sala de clasă, de pe facebook. Încercați să gândiți dicolo de ziua de mâine! Nu costă nimic.

  35. Am facut scoala in Romania. Sunt emigrat in Canada. Ce pot sa spun e ca educatia primita de la parinti si de la scoala mi-a ajuns sa fiu inginer aici.
    Domnisoara pare un fel de Greta la o scara mai mica.
    Generalizarile nu sunt bune cum nu sunt bune nici comparatiile intre doua lucruri diferite.
    Problema cu educatia in Romania deriva din nivelul mic de educatie al majoritatii profesorilor, nu din altceva.
    Am avut parte, ce-i drept, de profesori buni. Le mai tin minte numele la majoritatea. Dupa 35 de ani.
    Steflea-istorie
    Olinic-biologie
    Molecula-chimie
    Panianopol-fizica
    Poraicu-franceza
    Raicu-engleza
    ETC
    Chiar si-n comunism erau PROFESORI, in fata lor imi dau jos palaria

    • ”Problema cu educatia in Romania deriva din nivelul mic de educatie al majoritatii profesorilor, nu din altceva”’???? Scuza-ma, aici aberezi! Ma refer la ”majoritate”!

    • Iulia Cociuba si a exprimat emotional propriile idei despre scoala. Unele sunt corecte, reale altele pur subiective. Dar exista niste semne de intrebare. Daca scoala generala si liceul absolvite sunt atat de proaste, cum a devenit sefa de promotie?!!! Si eu am facut scoala si liceul inainte de 1990. Ca observatii – multe manuale erau prea incarcate si grele, unii profesori nu aveau talent pedagogic si nu aveau predare de calitate, orarul era prea incarcat in liceu cu 5-6 ore zilnic, dar si sambata. Dar 2/3 din profesori au facut carte cu noi, putini am avut nevoie de meditatii pt a reusi la o facultate ori scoala postliceala. Azi, prin facultatile private dupa 1995 -1997 au iesit continuu cohorte de profesori slab pregatiti iar contractul de munca pe durata nedeterninata nu ii face mai aplicati si interesati.

      • ”Daca scoala generala si liceul absolvite sunt atat de proaste, cum a devenit sefa de promotie?!!!”

        Pentru că ”în țara orbilor, chiorul e împărat”, obișnuia să spună bunicul meu. Era învățător în perioada interbelică, așa că avea unele idei despre funcționarea sistemului, încă înainte de implementarea comunismului în România

        ”Dar 2/3 din profesori au facut carte cu noi, putini am avut nevoie de meditatii pt a reusi la o facultate”

        Școala românească este perfectă pentru perpetuarea sistemului, deci pentru elevii care își doresc să-și petreacă toată viața în școala românească. Însă școala consumă, pe ansamblu, sume uriașe din bugetul public, așa că orice stat are nevoie și de oameni care să producă bani reali. Nu pot trăi toți din a preda la școală, dar școala românească doar pentru ei e bună, pentru cei care duc mai departe sistemul.

        • Dle Harald se vede ca nu ati predat in o scoala ori liceu. Ati ramas cu idei de pe vremea bunicului dv. Scoala publica nu va putea niciodata sa multumeasca pe toata lumea. In toate tarile din Europa se aloca bani de la buget pt sistemul public. Iar durata este de 11-13 ani total. Probabil ca vreti scoala ca in Etiopia si Somalia, unde saracia este extrema.

          • Nu poate sa multumeasca pe toata lumea dar e platita gras cu bani luati cu japca legala de la toata lumea .
            In plus , multumiti trebuie sa fie bugetarii din sistem . Ca ies din sistem 70 % loaze si scursuri sociale nu va ingrijoreaza .

  36. Înțeleg din declarația domnișoarei că școala a învățat-o să mintă. Păi de aici rezultă că lucrurile nu-s chiar atât de negre în învățămînt: încă sunt oameni capabili acolo să transmită deprinderi și să șlefuiască talente, recte viitori politicieni. :)

    Mai vorbește tânăra absolventă și de…valori. Este destul de clar că a ajuns, cumva, să prețuiască Adevărul și, probabil, să învețe să-l ascundă ca pe orice bun de valoare. De pildă bucuria de a fi scăpat de niște idioți agasanți – colegi, dascăli, figuranți. Ne comunică doar acea parte a Adevărului ce constituie o tiflă dată acestor idioți căci știe că întreg adevărul nu i-ar aduce niciun folos. Poate că se bucură că, in curând, o să scape și de rude migrînd către un oraș universitar (desigur, afirmînd așa-ceva nu fac decît să dezvălui ceva despre junele euNuke in drum spre facultate acu 35 de ani). Mai poate cineva să spună că școala publică nu insuflă copchiilor aspirații înalte? Un singur lucru mă irită și, probabil, o irită și pe domnișoara Iulia: că Statul, adică noi, toți cetățenii plătitori de impozite, contribuim la școlarizarea unor indivizi pur și simplu tâmpiți, a unor inși de care nu se lipește nimic, nicio învățătură, nicio informație, nicio valoare. De ce nu-s la coada vacii unde le e locul? De ce nu avem triere la sânge? De ce atâtea licee și facultăți?

    • Nu, invatamantul public trebuie sa iti ofere o pregatire buna ca sa poti da la o scoala postliceala, ori facultate.. Dar trierea elevilor este prima cerinta. Dupa clasa 8 este un elev bun merge la un liceu, nu poate face fata, atunci la o scoala de arte si meserii. Atata timp cat aceasta triere corecta si obiectiva nu exista atunci avem analfabeti functionali si bani aruncati pe fereastra. Cei care vor sa mearga la universitati de top si au resurse financiare pot merge la scoli si licee private. Dar in si aici in privat nu toate au rezultate f.bune.

      • In SUA este altfel, acolo vorbesc banii pe langa dorinta de performanta.
        Invatamantul de stat trebuie sa ofere o pregatire minima si sa ofere oportunitati mai ales pt invatarea unei meserii. Liceul este treapta premargatoare facutatii si nimeni nu este obligat sa-l urmeze.

      • ”trierea elevilor este prima cerinta. Dupa clasa 8 este un elev bun merge la un liceu, nu poate face fata, atunci la o scoala de arte si meserii. ”

        Ideile astea erau valabile prin anii ’50. În anii ’80 deja nu mai erau valabile, cu-atât mai puțin în prezent. În anii ’80, deja existau elevi de liceu care asamblau pe cont propriu calculatoare Cobra, nu dădeau doi bani pe școală și nici școala nu dădea doi bani pe ei. Școala nu e deținătorul absolut al adevărului, pentru că ea predă adevărurile valabile pentru generația precedentă, cea a profesorilor, nu cea a elevilor.

        Însă dincolo de asta, în prezent, în Europa, numărul anilor de școală este cu totul exagerat. Pentru că așa funcționează socialismul modern, cam de când Tony Blair a zis că orice tânăr trebuie să termine o facultate. Cu cât petrec mai mulți ani în școală, cu-atât oamenii devin mai disfuncționali, mai incapabili să se maturizeze și mai dependenți de stat. Ăsta e scopul real al statelor marxiste și asta se întâmplă azi în toată Europa. Calitatea execrabilă a școlii este o caracteristică de bază a sistemelor socialiste, nu un defect nedorit 😀

        • Ineptiile care le scrieti arata cata carte aveti A face o facultate inseamna sa iti pui in valoare inteligenta si cunostintele acumulate. In plus, este un mod de a socializa, de a capata noi experiente si atitudini. A ramane la coada porcului nu este nici un castig pentru orice persoana. Scoli execrabile exista si Europa, America, cu diplome de doi lei.

        • În comunism nu prea ajungeau toti la facultate, era un proces de triere mult mai dur decât în prezent astfel încât cei mai mulți se opreau la liceu sau scoli de meserii sau cum sunt cunoscute in prezent. Cei care terminau o facultate erau cam cei mai pregătiți din domeniul lor. Bine, exceptii se pot gasi oricand si oriunde si in prezent existând genii tehnologice fără o educație formală. Dar sa nu uitam ca un Elon Musk sau Bill Gates, deși au renunțat la o educație universitară formală, ei totusi au fost admiși la universități de top 10, nu la Universitatea Cocomarla de pe Deal. La acele universități unde au fost admiși si de unde ulterior au plecat admiterea e undeva la 5%, asta înseamnă că din 100 de candidați doar 5 sunt admiși, ceea ce înseamnă că criteriile sunt dintre cele mai riguroase iar ei au făcut deja proba ca sunt de nivelul respectiv.

          În UK, facultatea e pe bani, tinerii trebuind să facă deseori împrumuturi consistente pentru a putea studia acolo. În acest context, afirmația lui Blair suna chiar foarte capitalist si pragmatic.

          „Școala nu e deținătorul absolut al adevărului, pentru că ea predă adevărurile valabile pentru generația precedentă, cea a profesorilor, nu cea a elevilor.” Bineînțeles, la fel cum nicio instituție, nici familia si nici altele nu sunt detinatoarele adevărului absolut. Adevarul absolut nici nu mai este o „chestiune arazatoare” de decenii bune. Însă nu e adevărat că se predau adevăruri valabile pentru generația precedentă decât în cazurile în care aveam de-a face cu profesori slabi de la universități la fel de incognito. În marile centre universitare, profesori și studenți deopotrivă sunt implicați în proiecte de cercetare si inovatie pentru mari companii, ei fiind cei care enunță „adevăruri prezente, la zi”, în niciun caz ale generației trecute.

          Ca nu toata lumea trebuie să facă o facultate e un lucru clar, la fel cum nu toti pot fi zidari, parchetari sau tinichigii. Dar la fel de clar este ca nici nu trebuie suprimate dorințele cuiva de a face o educație universitară. Iar a crede că nu ai nevoie de mulți ani de studiu pentru a opera pe creier sau pentru a proiecta nave spațiale e pur si simplu fals, acolo nu se „fura meseria”.

          În rest e drept ca sunt specializări care produc in masa șomeri sau diferiți funcționari mărunți cum e la fel de drept ca sansele cuiva de angajare depind mult de brand-ul unei universități. Nu am auzit de absolvenți de universități de top care să aibă dificultăți în a se angaja si culmea ca aproape toti pe la mediul privat, nu in administratie publica.

    • Pai tot învățământul de stat ne-a vândut dintotdeauna gogoaga exceptionalitatii. Vrei scoala de top (în realitate minim decenta) trebuie sa fii exceptional. Pentru ceilalti, desi si ei platesc taxe, praful de pe toba, ca deh, ei sunt prosti. Mulți care au fost excepționali în scoala (vezi articolul despre cati trec examenele la facultate și comentariile despre o anume facultate pe care intamplator am terminat-o și eu, unde în anii 90-2000 treceau examenul cu doar câțiva studenți, si aia la limita, dar care au toți acum doctorate si sunt plecați pe afară). Ceea ce ma duce cu gândul la doua posibilități: fie acei profesori aveau probleme si nu puteau regla severitatea cu ce e nevoie pe piata muncii, și atunci sistemul e un etern sat fără caini, la mana vreunui nebun cu cine stie ce orgolii, fie primeau de sus directiva sa taie în carne vie ca să ascundă faptul ca nu putem educa prea mulți elevi/studenți. Mai vorbim de locurile limitate la licee bune, deci eu cred ca e vorba de cazul 2, ținând cont de discrepanta intre cat de multe ti se cereau in facultate su ce i se cere de fapt unui absolvent în viata reala.
      Însă mulți formați în vechiul sistem nu pot ieși din experienta personala, de indivizi excepționali care au reușit intr-un sistem în care doar excepționalii reușesc. Ce nu înțeleg ei e ca natura întregului sistem trebuie reformată pentru egalitate de șanse. Dacă în București e concurs de sacoșe și vize de flotant pentru a prinde o clasa „excepțională” la ciclul primar, concurs din care copiii nu castiga nimic, în unele sate nu au cadre didactice calificate. Repet, vorbim de ciclul primar…
      În timpul asta, vad articole despre cum sa facem învățământul „great again”, ati ghicit, ca pe vremea lui Ceaușescu. Părerea mea e ca învățământul nu se mai face bine, și cei câțiva profesori normali la cap, care nu au căzut în capcana exceptionalismului și care nu au egoul pana la cer, performeaza mai bine pe online decât în sistem. Bineînțeles că încă avem alegatiile unora ca „nimic nu se compara cu scrasnetul cretei pe tabla” si alte aberații, dar stați sa vine generatia aia care va spune sus si tare: am învățat mai mult de pe YouTube decât de la scoala. Atunci sa va vad…

  37. Un comentariu facea trimitere inspre ” Hainele Imparatului”. Se pare ca este mai degraba vorba despre o imparateasa. Receptat in pripa ca o revelare a dezastrului din invatamantul romanesc,discursul domnisoarei a directionat- dupa parerea mea – dezbaterea in mod unilateral si nedrept, inspre disfunctionalitatile sistemului de invatamant din Romania desemnandu-l drept unic responsabil al esecurilor personale ale unor tineri. Tinta fiind stabilita, se inhiba pana la ignorare, responsabilitatea elevului in calitate de componenta a procesului de invatamant in ceea ce priveste propria educatie, necesitatea depunerii unui efort propriu. Atributiile scolii sunt limitate de insesi principiile organizatorice ale scolii. Transmiterea valorilor in mod obligatoriu poate fi considerata ca fiind proprie unor organizari sociale totalitare, astfel incat realizarea unui astfel de obiectiv- intr-o lume democratica- apartine mai degraba formei de invatamant nonformal care include toate componentele mediului in care traieste elevul subiect: familie, colegi, profesori, mediul stradal, vecini comunitati, alte institutii si entitati cu care se afla in contact. Reprosul adresat scolii in care ai invatat, este total nedrept si jigneste toti oamenii de buna credinta care au inconsjurat-o pe domnisoara, si de la care ar fi putut sa -si insuseasca un se de valori care sa o ajute sa se defineasca. Este imposibil ca in acea comunitate scolara sa fi activat numai persoane grobiene, egoiste, inculte si ipocrite. Valorile morale care sunt temelia convietuirii, se regasesc cu siguranta in comportamentul si actiunile zilnice ale fiecarui angajat al acelei scoli incepand cu umila femeie de serviciu si incheind cu dirigintele clasei. Trebuie doar sa ii respecti fara deosebire si sa iti aduci mereu aminte de valoarile supreme : modestia, altruismul si toleranta.

  38. O vorbă din bătrânii înțelepți spune așa:
    „Omul cât trăiește învață dar tot prost moare!”
    Se vorbește mult despre valori!!!
    Hmmm, foarte vagă și confuză poate fi definirea unei valori în contextul unor cunoștințe limitate. Cunoștințele elementare trebuie în primul rând învățate, după legile bine-cunoscute pentru a putea fi ulterior combătute dacă cumva contravin unei percepții individuale. Percepțiile individuale pot fi de 2 feluri: cele cu har și cele pur individualist umane.
    Despre Iisus se știe faptul că în copilărie a învățat la templu tot ce i se preda. Abia pe la vârsta de 30 de ani a început să combată fariseismul ce i s-a predat la „școală”.

  39. …dacă până și copiii noștri conștientizează decreptitudinea sistemului de învățământ românesc, este evident că minciuna, impostura și lipsa de responsabilitate ale celor mai mulți „adulți” din sistem, la momentul acesta sunt crase, la un nivel infernal…

    În fapt, lipsa de gandire critică și analfabetismul funcțional la noi sunt mai mult decât un procent statistic ridicat: sunt răspândite pe toate nivelele sociale, începând cu cel mai de sus… inclusiv în sistemul educational… Suntem sufocați de analfabeți funcționali, de inadecvați și de impostori care țipă care mai de care pe limba lui, pe banii lui, pe funcția lui…

    Chiar trebuie să căutăm valoare, să ne străduim să înțelegem și să contrazicem opiniile unor astfel de guzgani din întuneric?

    Știm foarte bine ca în România toate reperele sunt false. Știm foarte bine că se va vota în continuare extrem de prost și că nu există nici o probabilitate ca o bufniță în piele de porc să ajungă vreodată în minister și să reușească să „râme” după un plan inteligent și strategic toată ograda bine bătătorită a învățământului…

    Putem să le spunem răspicat că știm ce se petrece, că nu ne mai pot păcăli nici măcar copiii, dar, câtă vreme vom musti de analfabeți peste tot, iar bruma de tineri destupați, de pe la clasa câte unui vizionar generos rătăcit, vor pleca încotro vor vedea cu ochii… raportul de forțe se va inclina din ce în ce mai mult în sens negativ.

    Avem vreo șansă să reinstaurăm valorile? Avem un discurs coerent cu care să-i răsturnăm în mocirla lor să nu mai iasă în frunte? Și avem cum să-l facem auzit și înțeles în afara mediului urban?

  40. Pentru autorul acestui eseu dar si pentru cei care posteaza diferite idei le recomand sa citeasca interviul regizorului Matei Visnieac de pe Hotnews. Merita citit. In viitor vom avea idiotii globali.

  41. Sunt uluită in modul bun de discursul tinerei Iulia și i am felicitat-o.
    Mulțumim din nou, domnule Maci!
    Mulțumesc dumneavoastră, comentatorilor, cu care rezonez in cea mai mare parte!
    Se pare că de mult timp și pe nesimțite chiar și în educația preuniversitară s-a instalat confortabil „legea tăcerii”, ca la sistemele mafiote: nu taci, ești linșat imediat.
    Iulia le face cu mâna de pe un vapor care se îndreaptă spre orizonturile dorite de ea….oricare ar fi…fata vorbește de etică, valori- asta lipsește „corpului” profesoral.
    Sunt o mamă oarecare, cu multă școală și formare continuă, certificat de integritate oferit de o entitate internațională incontestabilă, al cărei soț făcea olimpiadele naționale la liceu; copilul nostru învață într-un sistem unde copiii contează, sunt bine educați și sub aspect etic. Îmi pasă de ceea ce văd in învățământul românesc…. Am făcut sesizări, plângeri verbale, scrise, apeluri la numere scurte imediat ce am observat drepturi lezate.
    Ca Iulia să fi făcut asta la vârste de minoră, ar fi trebuit să fie în avans extrem de protejată de acele lichele.
    Să sperăm la extincția naturală sau prin mecanisme democratice a „dinozaurilor” mâncători de suflete curioase să învețe sau la canibalizarea unora de către alți „dinozauri” ca ei. Sunt de doi bani, nici o pierdere.
    Noi, adulții, să ne scoatem din cap „stabilitatea”, căci schimbarea se face cu deranj, nu cu confort. Să ne dorim doar pace, nu stabilitate puturoasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro