Numărătoarea inversă pentru alegerile generale din Turcia a început. Acestea ar urma să fie aibă loc pe14 mai. Cu toate că la moment nu este clar cine vor fi candidații la postul de președinte, pe plan intern retorica incisivă dintre partidele politice sugerează că miza acestor alegeri este prea mare pentru viitorul Turciei. Pe plan extern, monitorizarea atmosferei electorale din Turcia poate fi observată prin dialogul politic intens și traficul de mesaje diplomatice la adresa Turciei. „În 2023, cele mai importante alegeri din lume vor avea loc în Turcia” titrează publicația Washington Post[1], pentru că „rezultatul alegerilor din Turcia va modela calculele geopolitice și economice, atît la Washington, cât și la Moscova, dar și în capitalele din Europa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa”. Chiar dacă Occidentul ar respira mai ușor fără Erdogan la putere, nu același lucru l-am putea spune despre Rusia, pentru că Rusia este una dintre țările cu care Turcia în ultima perioadă se află într-un dialog foarte strîns. Care este rolul pe care l-ar putea juca Rusia sau chiar Putin în contextul alegerilor din Turcia? De ce și-ar dori Putin să cîștige Erdogan? Cum l-ar putea ajuta liderul de la Kremlin pe liderul de la Ankara să obțină victoria în alegeri? Ce ar cîștiga Rusia din asta? Cum ar putea influența această relație votanții turci? Niște posibile răspunsuri am schițat mai jos.
Scurt istoric al relațiilor ruso-turce
Stabilirea relațiilor diplomatice dintre aceste două țări datează cu anul 1492 cînd țarul Rus Ivan al III-lea trimitea la Istanbul o cerere prin care își dorea stabilirea de contacte diplomatice cu Poarta Otomană. În 1920 Turcia recunoștea URSS ca țară, iar Uniunea Sovietică devenea prima mare putere care recunostea guvernul de la Ankara în timpul Războiului de Independență. In anii 80 au început relațiile cu privire la exportul gazului rusesc în Turcia. O dată cu destrămarea Uniunii Sovietice a avut loc o intensificare a relațiilor diplomatice dintre Rusia și Turcia, vizitele de stat reciproce fiind destul de frecvente. Prima vizită oficială a lui Putin în Turcia a avut loc în 2004, iar în următorul an Erdogan urma să plece în prima sa vizită oficială în Rusia. Anul 2008 a fost un an de cotitură în relația dintre Turcia și Rusia. În contextul declanșării războiului din Georgia, Turcia, ca și în cazul Ucrainei a încercat să fie prudentă în relația cu ambele tabere implicate în conflict. Din anii 90 încoace relațiile economice, politice și culturale au devenit destul de dinamice, însă cele mai importante colaborări au avut loc în sectoare precum comerțul, investițiile și turismul.
Ascensiunea la putere a „țarului” și a „sultanului”
Recep Tayyip Erdogan este la putere în Turcia din 2003, inițial ca prim-ministru, apoi din 2014 ca președinte. Vladimir Putin a ajuns la putere în Rusia și el initial în calitate de prim-ministru în 1999, iar în 2000 devine președinte al Federației Ruse. De mai bine de 20 de ani doi oameni conduc două țări, ambele țări moștenitoare de jure a două mari imperii. Stilul de a face politică a celor doi preşedinti diferă foarte mult. Președintele turc este tipul de politician coleric, cunoscut prin discursurile sale bombastice, pline de patos, deseori folosind expresii frapante chiar. Putin, dimpotrivă este un politician temperat, ale cărui discursuri monocromatice nu ar avea audiență prea mare, dacă nu ar fi preşedintele Rusiei.
La prima vedere unii s-ar grăbi să caracterizeze această relație ca fiind una de încredere, prietenie și solidaritate reciprocă totală, în realitate însă această relatie este una destul de pragmatică, bazată pe interese și oportunitati urmărite de ambele țări, o relație de concurență, dar și de cooperare. Pe cît Rusia are nevoie de Turcia, pe atît Turcia are nevoie de Rusia. Pe cît Putin are nevoie de Erdogan, pe atît Erdogan are nevoie de Putin. Pentru continuarea nestingherită a proiectelor deja începute, Putin nu și-ar dori o schimbare de putere în Turcia. Dacă ar pierde alegerile Erdogan, aceste proiecte de colaborare, criticate dur de către opoziție ar putea fi stopate sau reevaluate, ceea ce nu i-ar conveni Rusiei. Promisiunile Rusiei de a transforma Turcia într-un adevărat hub al gazelor rusești și intensificarea relatiilor economico-comerciale se numără printre principalele reușite vociferate intens de către președintele turc. Rusia, tot mai mult marginalizată și izolată internațional vede în relația cu Turcia unica șansă de evitare a sancțiunilor impuse, un partener unic și sigur prin intermediul căruia Rusia poate transmite mesajul său lumii întregi. Turcia este singura țară NATO care nu s-a aliat impunerii sancțiunilor împotriva Rusiei. Din acest motiv și nu numai, această relație nu este văzută cu ochi buni de către țările NATO. Situația economică deplorabilă în care s-a pomenit Turcia, cu o inflație de mai mult de 80 % care a sărăcit enorm clasa de mijloc îl obligă pe Erdogan să „importe” bani din Rusia pentru a putea revigora sistemul financiar al țării înainte de scrutin. Rusia ar putea influența alegerile din Turcia prin „armata” de jurnaliști care lucrează pe teritoriul Turciei pentru instituțiile mass-media controlate de Kremlin, cum ar fi Sputnik. Nu trebuie să uităm nici de cazul „armatelor” de troli ruși de la alegerile din SUA, prezența căreia ar putea fi simțită și în mediul online turcesc.
Alegerile din Turcia se arată a fi destul de riscante pentru Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) condus de Erdogan. Cu toate că datele ultimului sondaj de opinie[2] arată că AKP rămîne lider în preferințele alegătorilor turci, trebuie să menționăm faptul că alegerile generale din Turcia se vor da între două coaliții de partide: Alianța Populară (Cumhur İttifakı) din care fac parte partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) și partidul Mișcării Naționaliste (MHP) pe de o parte și Alianța Națională (Millet İttifakı) formată din Partidul Republican al Poporului (CHP), Partidul Bun (Iyi parti), Partidul Fericirii (Saadet parti), Partidul Democrat (DP), partidul Democrației și al Progresului (DEVA) și partidul Viitorului (Gelecek parti). Repartizarea voturilor în funcție de alianțe arată însă că alianța partidelor de opoziție ar surclasa alianța de la putere. Deocamdată nu este clară ce strategie electorală va adopta partidul pro-kurd HDP (Partidul Democratic al Popoarelor). Mai mult, acesta este amenințat cu scoaterea formațiunii în afara legii, fiind acuzat de autorități că ar avea conexiuni directe cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Dimensiunea energetică
Sectorul economic este cea mai importantă carte jucată în relația dintre aceste două țări. Cu toate că recent preşedintele turc a “bucurat” publicul intern cu găsirea unor rezerve importante de gaze în bazinul Marii Negre[3], această “”descoperire” nu poate asigura Turciei o independență energetică totală. Turcia rămîne a fi unul dintre cei mai mari importatori de gaz şi petrol rusesc, aproximativ 2/3 din gazul natural consumat în Turcia vine din Rusia. Totodată, Turcia își doreşte să fie un coridor energetic de tranzit al gazului dinspre Marea Caspică, Asia Centrală și Rusia. Prin aceste planuri Turcia își propune să își consolideze și amplifice rolul său geopolitic şi strategic la nivel regional, dar şi internațional. Transpunerea acestor aspirații în practică depinde mai întâi de existența unor relatii bune cu statele vecine, cum ar fi Siria şi İrakul, relații care nu există la momentul actual. Nici cu İranul relațiile nu sunt cele mai bune, fiind cunoscută rivalitatea istorică dintre aceste două țări. Existența gazoductului Blue Stream și construcția centralei nucleare Akkuyu din orașul Mersin sunt două proiecte de colaborare importante dintre Turcia și Rusia, care în același timp crează și o oarecare interdependență economică interstatală.
Turismul
Sectorul turistic este una dintre componentele majore ale cooperării economice dintre Rusia și Turcia. O dată cu renunțarea la regimul de vize în 2011, Turcia a devenit una dintre cele mai preferate destinații de vacanță pentru turiștii ruși. Anual, 10 % din numărul total de turiști străini care vin în vacanță în Turcia sunt turiștii ruși. În decembrie 2015, doborîrea unui avion rusesc de către armata turcă a constituit un punct de cotitură în relațiile dintre aceste două țări. Au urmat acuzații reciproce, Rusia a impus sancțiuni și restricții, acestea constituind o adevărată lovitură pentru economia Turciei. În iunie 2016, printr-o scrisoare Erdogan a fost nevoit să își ceară scuze, exprimîndu-și condoleanțe pentru decesul piloților ruşi aflați la bordul avionului doborît.
Conflictele regionale
Cu toate că agenda politicii externe dintre Rusia și Turcia are multe puncte comune, există totuşi conflicte regionale unde aceste două țări vorbesc de pe pozitii diferite. Cea mai veche dispută este cea a Ciprului. Rusia a vîndut în trecut Ciprului controlat de Grecia rachete ruseşti S-300, fapt care a stârnit mari nemulțumiri la Ankara. În cazul războiul civil din Siria, Rusia sprijină regimul de la Damasc. Schimbarea regimului lui Başar al-Asad ar însemna pentru Rusia pierderea ultimei fortărețe ruseşti din Orientul Mijlociu şi pierderea unui aliat important în această regiune. Aceasta ar mai însemna şi pierderea de către Rusia a celor două baze militare permanente: baza aeriana din provincia Latakia şi baza navala de la Tartus de la Marea Mediterană. Turcia a condamnat din start guvernul de la Damasc, aceasta susținînd Armata Siriană Liberă, o grupare de rebeli care luptă împotriva armatei guvernamentale conduse de Bașar al-Asad. In pofida rolului de mediator activ pe care încearcă să îl joace Turcia în contextul războiului din Ucraina (mai multe detalii puteți citi aici ), aceasta nu ezită să îşi declare deschis sprijinul pentru Ucraina şi să condamne actiunile Rusiei. Anexarea Crimeei şi nerespectarea drepturilor comunității tătarilor din peninsulă a fost dur criticată de către Turcia.
În loc de concluzie
În decembrie 2016, o dată cu asasinarea ambasadorului rus de la Ankara, mulți comentatori politici au venit cu prognoze sumbre în ceea ce privește relațiile ruso-turce. Dar nu a fost să fie așa. În urma unor investigații partea turcă a găsit vinovată de asasinare gruparea lui Fethullah Gulen, care în opinia autorităților turce se face vinovată și de organizarea loviturii de stat eșuate din 15 iulie 2016. De-a lungul anilor relațiile dintre aceste două țări au trecut prin mai multe crize, cum ar fi “criza roşiilor”, “criza mandarinelor”, „criza avionului doborît”, dar de fiecare dată ambițiile politice personale ale liderilor și dependența economică dintre aceste două țări au contribuit la aplanarea oricărui conflict sau crize.
Scrutinul de anul acesta din Turcia este plin de simbolism, deoarece va preceda celebrarea a 100 de ani de la proclamarea Republicii Turcia de către Mustafa Kemal Atatürk. Cetățenii turci vor decide dacă își doresc consolidarea și perpetuarea regimului naționalist-conservator din Turcia sau dacă aleg o altă cale, una mai liberală, modernistă și pluralistă. Cert este că această campanie electorală va fi plină de evenimente politice, care cu siguranță vor atrage atenția publicului internațional. Lupta electorală va fi una strînsă pentru că de rezultatul scrutinului depinde soarta a 85 milioane de turci, dar și configurarea relațiilor geopolitice dintre Turcia și alte țări ale lumii.
Note:
[1] https://www.washingtonpost.com/business/energy/the-worlds-most-important-election-in-2023-will-be-in-turkey/2023/01/09/ac2cf916-8fe3-11ed-90f8-53661ac5d9b9_story.html
[2] https://medyascope.tv/2022/12/30/metropoll-anketi-cumhur-ittifaki-millet-ittifakinin-yaklasik-7-puan-onunde/
[3] https://adevarul.ro/economie/turcia-a-descoperit-noi-rezerve-de-gaze-in-marea-2230722.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citeva idei care lipsesc din articol:
1) Condamnarea primarului Istanbulului (si in acelasi timp lider al opozitiei), Ekrem Imamoglu, la doi ani si sapte luni (!) de inchisoare si suspendare a drepturilor politice pentru insulta adusa oficialilor. Decizia nu este finala, asa ca EI poate candida insa cu riscul ca dupa cistigarea alegerilor sa i se respinga apelul, lucru care n-ar fi deloc de mirare tinind cont de condamnarea intiala.
2) Situatia economica a Turciei si scaderea puterii de cumparare a populatiei (inflatia de 64% in decembrie urmind unei inflatii de peste 80% in cele patru luni precedente).
3) Masurile luate de RTE pentru a cistiga popularitate (ridicarea salariului minim la 400 EUR/luna, eliminarea virstei minime de pensionare (58 ani la femei, 60 ani la barbati).
Scenariul este comun si la unii si la ceilalti: un adrversar politic este (aproape prin definitie) unul care insulta autoritatea prin insusi faptul ca se pronunta pentru schimbare.
….puscarie …
Asa este . Turcia momentului este cheia relatiilor viitoare in acesta parte de lume .Turcia isi joaca inca duplicitar intreaga existenta viitoare astepind la pinda momentul adevarului .”Cum e tocul, așa-i și pistolul”. sau cel putin asa ne-a obisnuit zicala cu pricina .Vom vedea daca Turcia poate face diferenta si poate sa isi modifice , indiferent de interese (chestia cu fesul o stie toata suflarea ), deciziile ce ii convin in mod unilateral .Stim cu totii cum„ brinza e pe bani ”dar poate turcii nu vor uita ce au facut cindva , timp de 500 de ani ,ajungind ceea ce sunt azi si din Peschesurile luate de la popoarele din estul Europei ce mereu ne spun cum e turcul e si pistolul .Cit despre muscale ce sa mai vorbim gustul lor inca ne-a ramas intiparit in memorie .
Nu trebuie să fie ales niciun Erdogan în Turcia. Dumnezeul lor și al nostru le-a deschis ochii multora care vad ce se întâmplă în urma acțiunilor dictatorului Putin în Ucraina. A pus la pământ blocuri de locuințe, scoli, spitale, a omorât populatia Ucrainei. La fel și Erdogan într-o luare de cuvânt a amenințat Grecia ca „într-o noapte venim peste voi”. De ce? Nu pentru bunăstare, nu pentru ajutor ci pentru a pune la pământ blocuri de locuințe, scoli, spitale și să omoare populația Greciei. Cutremurul devastator asupra Turciei adaugă mult la conștiința turcilor. Cataclismele naturale sunt adevărate războaie pentru populațiile dintr-o tara și nu mai trebuiesc începute altele de mintea bolnavă a dictatorilor de tip Putin, Erdogan, xi jinping, Kim Jong un, etc. Dacă totuși turcii vor marșa în continuare pe mâna unui descreierat care amenință un popor în public și nu văd nici măcar „pedeapsa divină ” abătuta asupra lor, atunci sunt părtași la crimele actuale și viitoare ale dictatorului lor.
La toata situatia de acum, cu declarea starii de urgenta pe 3 luni, arata ca zarurile sunt tot pentru Erdogan. Va fi primul care va profita de aceasta situatie. Desi merita demult sa fie dat jos. Are armata si institutiile statului de partea lui, de aceea se arata atat de belicos.
Armata, serviciile secrete nu sunt majoritatea la urne. Cei care au crezut ca beligeranta aduce bunăstare vor fi mult mai puțini la urne.