Alegeri in Jormania

Revista Asmodeus ne prezintă următoarele evenimente. În Jormania, o ţară unde numele majorităţii locuitorilor se termină în –an, preşedintele Gologan şi soţia sa Mortu îşi instauraseră un regim dictatorial iar singura dorinţă a locuitorilor ţării era să scape de ei. Însă nimeni nu avea forţa şi nici curajul de a întreprinde ceva. Singura putere capabilă să răstoarne sistemul era reprezentată de un imperiu vecin: Imperiul Maculist. Relaţia dintre Imperiul Maculist şi Jormania era că Imperiul avea obişnuinţa de a-şi impune regimul maculist peste numeroase naţiuni din proximitatea geografică a Imperiului. Cum Jormania avea această proprietate geografică, de a fi în sfera de influenţă a Imperiului, acesta din urmă şi-a intins tentaculele ideologice şi politice maculiste peste întinsurile ţării iar Maculatus, ideologul Imperiului, a devenit idolul cântat al Jormaniei. Singura condiţie pe care Jormania trebuia s-o îndeplinească era sincera adeziune pentru ideile maculiste. Numai că, s-a ajuns la un moment dat când Gologan, dând vizibile semne de scleroză, cu directive abundente şi de cele mai multe ori contradictorii, se depărta din ce în ce mai mult de ideile maculiste. Dezicerile acestuia de filosofia lui Maculatus nu este de mirare, ţinând cont că Gologan nu prea mersese la şcoală, nu făcea filosofie de felul său, îşi menţinea greu o perspectivă fie ea cât de mică filosofică iar peste toate acestea, ce spunea azi, contrazicea mâine. În aceste condiţii, Imperiul Maculist a văzut de grabă necesitatea unei schimbări în Jordania. Unde mai pui că şi naţiunile de la vest de Jordania începeau să funcţioneze după reguli imaculiste, ceea ce ducea la o instabilitate socială şi politică printre jormani.

Imperiul Maculist se decide să acţioneze. Dar nu o va face direct ci indirect, folosind o metodă ingenioasă, folosită cu succes mai înainte în Borbisthan. Se va folosi de arma zoologică. Reprezentaţii armei zoologice se numesc zorabi şi nu sunt altceva decât nişte pisici hrănite cu diverşi hormoni ce aveau proprietatea de a le readuce la starea de sălbăticie şi de a le creşte rata fertilităţii (membri ai BDKR – poliţia secretă a Imperiului). Într-o noapte, o turmă de astfel de mâţe, injectate cu substanţe necunoscute, se fofilă în Jormania. Cu toate că preşedintele Gologan deţinea un avansat sistem de protecţie (aşa credea el!) împotriva şi a acestor pisici devenite foarte sălbatice, se pare că mâţele făcuseră în prealabil baie într-o licoare magică ce le impregnase un miros aparte, departe de cel al mâţelor injectate, care le-au făcut indepistabile de către agenţii lui Gologan. Astfel că într-o ultimă întrevedere a lui Gogolan cu jormanii, dând indicaţii decizive în dezvoltarea multilaterală a ţării, preşedintele este suprins de camerele de televiziune cum se schimonoseşte la faţă, semn de groaznică panică. Ce se întâmplase? Gologan îşi dăduse seama că, în piaţa gri şi rece, se aflau mai multe mâţe maculiste decât jormani; el, ditamai dictatorul, nu izbutise să se ferească de aceşti zorabi care, cum-necum, au găsit o modalitate de a se afla faţă în faţă cu el. Situaţia era disperată întrucât Gologan cunoştea ferocitatea acestor zorabi precum şi fidelitatea lor faţă de Imperiul Maculist. Ziarul nu menţionează dar bănuim teama exprimată la vederea acestor zorabi în mulţime, la gândul că nu i-a putut mirosi din timp pentru a-i extermina, la ideea morţii.

În 24 de ore televiziunea naţională prezenta linşarea lui Gologan şi a soţiei sale Mortu. Jormanii nu ştiau ce să creadă, în schimb Imperiul Maculist, văzând urmele lăsate de zorabi pe cadavre, şi-a dat seama imediat că uciderea a fost opera zorabilor şi că, prin urmare, operaţiunea avusese succes. De aici, sursele ziarului Asmodeus devin vagi. Eu însă continui povestirea preluând alte surse, martore ale evenimentelor.

În lunile ce au urmat s-au petrecut iarăşi evenimente ciudate. Bostan, un individ ciudat, ce avusese niscaiva legături cu Gologan şi cu Mortu, fusese pus investit în fruntea unui guvern provizoriu. Bostan îşi făcuse nişte studii la Maculburg şi toată lumea îl considera ca fiind omul Imperiului Maculist. Cum acest imperiu trecea şi el prin perioade de schimbare, voia ca şi un satelit al său, Jordania, să se transforme într-o ţară mai puternică din punct de vedere economic, arborând, dacă se poate, o ţinută cât mai democratică. Bostan manevra bine cuvintele însă discursurile sale nu au avut efect asupra unei parţi a populaţiei jormane care a început să condamne noul guvern. Bostan i-a denumit golani (după regula generală că orice nume se termină în –an). Aceştia nu au protestat în vederea titulaturii, dar strigau cât îi ţineau gura în centrul capitalei Jorjan: „Mai bine golani decât zorabi…” sau, în orice caz, ceva asemănător. Mica revoluţia a golanilor a fost denumită (şi denumirea o găsim şi în Asmodeus) revoluţia florilor. Pe parcursul ei, şi nu numai, zeci de mii de jormani au părăsi ţara din cauza mirosiurilor îmbietoare ale florilor. Ziceau că nu suportă acest miros al florilor şi că mai bine fug în vest; în orice caz, puţin mai târziu, cercetătorii britanici au descoperit că sămânţa florilor provenea clar din stepele răsăritele.

Maculburgul va interveni iarăşi, uzitând de aceeaşi armă biologică. De data această va trimite spre Jormania o mână de zorabi bine dresaţi ce aveau ca misiune integrarea în comunitate, convertirea unor noi zorabi din mulţime şi apoi ruperea revoluţiei florilor. Într-o altă noapte neagră, mâţele nervoase trec râul Putan şi se opresc în munţii Cartan, de unde aveau să se înmulţească şi să plece spre Jorjan. În drum spre acea piaţă din centrul Jorjanului de tristă amintire, membrii Bedeker-ului, alături de falşi zorabi (corcituri, dar afişând o violenţă aproape identică), fac mii de victime. Bostan însuşi îi îndeamnă să se apropie. Lupta a fost crâncenă, golanii cu furci şi topoare nu au avut nicio şansă în faţa înfuriatelor fiare. Însă cum fiarele erau nespălate, miroseau greu şi nu aveau ce căuta, în fond, în Jorjan, se ridica întrebarea cum să fie scoşi din cetate. Atunci Bostan adunară mâţele şi corciturile la un loc, le mulţumise pentru simţul civic de care dăduseră dovadă şi le invitară, politicos, să se retragă, ceea ce zorabii făcură întocmai. Se pare că jurnaliştii revistei Asmodeus descoperiseră precis şi poţiunea magică prin care făcuse Bostan să dispară dintr-odată miile de zorabi: „La 1 iunie, armata lui Bostan a alungat restul de zorabi din capitală cu ajutorul unei puternice esenţe de trandafiri de fabricaţie bulgărească al cărei secret fusese dezvăluit de Solcan, care pretindea că-l aflase de la un vânzător imaculist de tabele cu efemeride”.

Astăzi, după aproximativ douăzeci şi cinci de ani de la aceste relatări, situaţia nu pare a fi foarte schimbată. Numeroşi zorabi au supravieţuit societăţii pseudo-democratice. De pilă, un anume Baran, zorab cu acte în regulă care îşi turna prietenii şi familia la agenţii lui Gologan nu numai că supravieţuit acestor ani, dar a făcut-o şi pe picior mare. Fiind prins cu mâţa-n sac, el se jură că nu a furat şi că, de fapt, este prins şi judecat pe nedrept de către oamenii lui Guzgan. Cei ce gândesc ca el, căci sunt suficient de mulţi în Jormania, consideră că tot ceea ce stă împotriva dezvoltării acestei ţări este numai acest Guzgan. Guzganul însă se apără, dând vina pe zorabi care, chipurile, ar fi rămas aceeaşi de acum douăzeci de ani împiedicând Jormania să se alătureze, prin reforme şi politică externă, Imperiului Imaculat. Însă, pare-se, Imperiul Imaculat a detectat ceva mişcare de zorabi prin Jormalia şi a ordonat curăţarea lor. În acest fel, o serie de aşa-zişi zorabi au fost încarceraţi. Până şi Motan, conducătorul din guvern, îl consideră pe Guzgan ca fiind singurul responsabil. Motan însă fusese de câteva ori prins în preajma unor mâţe injectate, dar a lăsat de înţeles că nu toate pisicile sunt zorabi. Cert este că Motan nu este o persoană originală, întotdeauna i-a plăcut să copieze de sau pe alţii.

Când Baran a fost luat, mulţi cotoi au schelălăit. Un anume Găscan tot continue să croncăne la propria televiziune iar Ciolan, în afara de a se lăuda cu performanţele sportive, încearcă să facă pe jurnalistul profesionist. Penibil! Diferenţa dintre vechii zorabi şi cei noi este că aceştia din urmă nu au simţul penibilului. Jormanii se uită la ei şi nu mai ştiu ce să creadă. Unii sunt sideraţi iar alţii îi susţin cu toate puterile. Am avea impresia că este o scindare socială însă în sinea ei, Jordania ştie că mâţele, oricât de domestice sunt, fac parte din clasa felinelor.

Între timp, campania electorală îi face pe toţi să urle. Jormania şi-a păstrat încă poziţia sa între cele două imperii: cel Maculat şi cel Imaculat. Candidaţii pentru şefia statului trebuie să fie convingători pentru una dintre tabere. Situaţia indecisă, caracterul ezitant nu mai merge. Jormanii nu mai vor un individ ca Bostan. În noiembrie trâmbiţa va suna şi jormani trebuie să-şi ia sorta în mâini. Soarta Jormaniei pe mai mulţi ani se va decide în noiembrie. Iar cu zorabi sau fără, poveste va merge mai departe.

*****

Istoria contrafactuală este un exerciţiu de imaginatie şi chiar de analiză uneori pertinent şi util. Imaginaţia trebuie să sprijine Istoria în măsura în care termenul de „imaginaţie” îşi păstrează sensul originar, acela de a proiecta în exterior o imagine creată de psihic în interior. Un astfel de exerciţiu istoric nu este o plăsmurire fantastică ci o oglindire în prezent a evenimentelor declanşate diacronic, precum şi o proiectare a temerilor şi anxietăţilor pe care o societate le are, provocate fiind  de aceste evenimente trecute dar, teoretic, repetabile. Eseul aduce un omagiu istoricului şi disidentului politic Ioan Petru Culianu, reprentant de seamă al exilului românesc, ucis în condiţii suspecte, şi care pe 5 ianuarie 2015 ar fi împlinit 65 de ani.