vineri, martie 29, 2024

Alegerile și problema relegitimării clasei conducătoare

O democrație electorală depinde într-o pro­por­­ție covârșitoare de credibilitatea alegerilor. Alternanțele din 1996, 2000, 2004 au fost văzute ca momente de întărire a sistemului democratic. Apoi, me­ca­nis­mul de relegitimare s-a ruginit, au apărut crize politice, sus­pen­dări etc. Nu întâmplător, ale­gerile din 2012 au adus mai multe noutăți. Pentru prima dată după 20 mai 1990, ale­gerile parlamentare nu au dus la o schimbare a primului mi­nistru. Tot pentru prima dată după victoria FSN de la în­ce­putul tranziției, o alianță, USL, și-a strivit adversarii, câștigând 60% din vo­turi și două treimi din locurile de par­la­men­tari. În al treilea rând, a avut loc apariția, care s-a dovedit meteorică, a unui partid nou, populist, PPDD, care a reușit performanța de a ajunge la 14% din voturi, ceea ce spunea ce­va despre starea de spirit a unei părți a electoratului, cu atât mai mult, cu cât și dis­cursul celorlalte partide era destul de po­pu­list. Nu în ultimul rând, sistemul uninominal a părut a fi scurtcircuitat de înțelegeri locale sau naționale netransparente, ceea ce a în­tă­rit teza existenței unui „blat“ la nivelul prin­ci­palelor partide.

Toate aceste caracteristici ne înfățișau por­tre­tul unei profunde crize a capacității mo­men­tu­lui electoral de a relegitima clasa politică și de a recredibiliza natura de­mo­cratică a sistemului. Un sistem fragilizat și de faptul că, în vara acelui an, ordinea constituțională fusese salvată numai prin intervenția par­te­nerilor occidentali.

Ce s-a întâmplat de atunci? Opo­ziția și-a confirmat mar­ginalitatea: PPDD a dispărut, ARD (16% din voturi) a dis­pă­rut, mai târziu principalul mem­bru ARD, PDL (12% din locuri), se to­pește într-un PNL proaspăt ieșit din USL (care astfel dispare și ea). Aceste dispariții mai mult sau mai puțin subite ne prezintă tabloul unei clase politice fără șanse de a se re­cre­di­biliza. Sigur că accelerarea ritmului în care di­verse afaceri de corupție sunt scoase la lu­mi­nă contribuie la această impresie. Dar există un motiv mai profund: nereprezentativitatea partidelor creează sentimentul că alegătorii nu sunt puși în fața unor alternative distincte, oamenii votează, dar nu aleg cu adevărat. Alegerile locale și mai ales cele parlamentare din 2016 riscă să accentueze acest sentiment al blatului generalizat și deci să nu (re)­le­gi­timeze pe nimeni.

Rezultatul prezidențialelor din 2014 a părut că poate contrazice pesimismul concluziilor an­te­rioare. Victoria lui Iohannis nu numai că a va­lidat democrația noastră electorală, prin fap­tul că organizatorul alegerilor le-a pierdut, dar a născut și speranțe la nivel social. Faptul că multe dintre acele speranțe par acum exa­ge­ra­te e nerelevant pentru capacitatea ale­ge­ri­lor de a produce legitimitate. Pe de altă parte, acel moment a accentuat ruptura între o cla­să politică decredibilizată și un șef de stat ales direct, care reușește să capete sprijinul unei părți din societate dincolo de logica par­ti­de­lor. Iar anul acesta e probabil ca absenteismul de la parlamentare să bată noi recorduri, ce­ea ce va limita marja de manevră a partidelor în raportul lor cu puterea prezidențială.

În acest context, putem mai bine înțelege pla­ciditatea lui Iohannis în fața atacurilor din ce în ce mai dure, în fața propriilor erori, în fața spectacolului pe care îl dă partidul său. In­di­fe­rent de scenariu, cei care doresc să formeze un guvern vor trebui să meargă la actualul președinte. În 2012, un Băsescu slăbit de re­zul­tatul referendumului nevalidat nu avea spa­țiu de manevră în fața unui USL ul­tra­ma­jo­ri­tar, dar acela a fost un moment excepțional. Acum, tăcutul locatar de la Cotroceni știe că la el vor veni partidele pentru a-i cere cheile gu­vernului.

Practic, președintele poate crede că nu are in­te­resul să se expună, deci nu va mobiliza, îl avan­tajează alegeri fără alegere. Pe de altă par­te, partidele fug de electorat, atunci când nu e vorba de cel captiv, iar acesta nu pare că poate crește. În aceste condiții, miza rele­gi­ti­mă­rii democratice nu pare nici un element fun­da­mental și nici măcar unul conștientizat de li­de­rii politici. Iar aceasta poate fi o eroare majoră.

Indiferent de agitația discursivă, o mare parte a electoratului nu va mai înghite pe ne­mes­te­ca­te ideea unui clivaj tip stânga-dreapta, PSD vs. PNL, foștii parteneri din USL. Cele două par­tide s-au aliat prea des ca să-și continue duopolul politic. În plus, scenariul cel mai pro­ba­bil este acela al unor alegeri care să ducă la o situație politică nedecisă și la un guvern prea slab ca să implementeze reformele amâ­nate atât timp. Dar, chiar și în cadrul acestui scenariu, nu putem exclude posibilitatea apa­ri­ției unor alternative.

Este probabil ca partidele să-și pună toate re­sursele în cursa pentru locale, nu numai pen­tru că acestea par decisive pentru par­la­men­ta­re, dar și pentru că, structural, sunt de­pen­dente de acest nivel. Totuși, așa cum tragedia de la Colectiv a indus o mobilizare politică a unei părți din societate, alt eveniment poate produce surprize. Iar una dintre surprize și un factor de mobilizare civic poate fi legat chiar de rezultatul alegerilor locale. Participarea li­mi­­tată la nivelul electoratelor captive, ne­re­guli foarte mediatizate, primari aleși cu ma­jorități relative, alianțe postelectorale între ma­rile par­tide sau, din contra, consilii locale și ju­de­țene nefuncționale pot duce la o toamnă mai interesantă decât se anunță acum.

Articol aparut in Revista 22

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. O clasa politica ce are o ideologie transpartinica (goana dupa putere si bani – ca scop final), o presa ce face jocurile unor grupuri de interese, un sistem de invatamant ce se clatina sub loviturile primite de la toate guvernele ce s-au perindat de 26 de ani incoace, un peisaj media superficial si manelizat… In acest context, ce sperante putem avea ca electoratul roman sa ajunga la un grad de maturitate care sa-i permita sa-si aleaga conducatori merituosi?…

    Calitatea si evolutia (a se citi „involutia”) actualei clase politice romanesti au fortat multi oameni sa isi indrepte sperantele de mai bine catre acele institutii ale statului care arata ca functioneaza. Intamplator sau nu, aceste institutii sunt dintre cele chemate sa aplice legea. Iar politicienii, dintr-o data excesiv de preocupati de soarta democratiei, incep sa se teama ca pierd prea multa putere in favoarea Justitiei si a serviciilor, uitand de vorba stramoseasca „cum iti asterni, asa dormi”.

    Imi place sa cred ca cel putin 20% dintre alegatori, desi nu stiu exact cu cine vor vota, stiu exact cu cine NU vor vota. Si-mi doresc ca acest electorat sa iasa la vot, atat la locale, cat si la parlamentare. In 2016 avem o sansa sa facem un prim pas pe drumul corect. Iar in 2-3 cicluri electorale, Romania are sansa sa intre pe fagasul corect.

  2. Electoratul românesc nu s-a schimbat semnificativ iar partidele politice știu asta.Așa că va fi o legitimare/relegitimare așteptată.Dar hai să analizăm corpul electoral românesc.Sunt mai multe lucruri de spus:
    1)Corpul electoral românesc intern este format în proporție de cel puțin 60% din oameni formați în comunism.Oricum ai învârti-o,ei vor vota ceea ce știu și au învățat.Alifia democrației nu au avut când și cum să o învețe,o consideră o formă fără fond.Sunt formați în ideea antagonismului ”ai noștri sunt buni” vs.”ai lor sunt răi”.Sunt două categorii distincte aici:cam 60% din acest corp intern sunt ”de stânga” și vor vota cu foștii comuniști(PSD și înlocuitorii) iar 40% sunt ”de dreapta” și vor vota cu foștii securiști(de tip Băsescu,PDL,Monica Macovei,etc).Restul de 40% sunt cei care îi atacă pe primii și votează Dan Diaconescu,UDMR,UNPR,ALDE,etc.Deci,intern mare lucru nu se va întâmpla.
    2)Ar mai fi 40% din electorat dintre tineri(care nu vin la vot…) și cei din diaspora(care vin puțini) și al căror vot va fi puțin semnificativ.Marea speranță este ca acest electorat să vină la vot,dar ce vor vota?Alte partide noi nu pot să apară și este riscant:putem arunca România în instabilitate și anarhie.

    Deci,va fi ”legitimată” aceeași clasă politică cu mici modificări de structură dar nu esențiale.

  3. Din pacate strategia actuala a partidelor pare sa fie una de blat, in care ni se propun, de catre toate partidele, candidati aproximativ la fel de compromisi, uzati sau necredibili. In majoritatea circumscriptiilor electorale, cu putine exceptii, avem practic de ales intre aceiasi X, Y, Z … ca si la alegerile precedente, sau cu inlocuitori din acelasi material. Asa ca vom alege democratic, nu-i asa?, aceleasi figuri, le vom relegitima si vom improspata astfel clasa politica. LOL. Singura strategie reala de a improspata clasa politica ar fi sa votam, in masa, doar candidati independenti, ceea ce nu garanteaza insa nici un fel rezultate mai bune. Viciul fundamental al democratiei este ca alegi din oferta pe care o ai, nici macar nu ai posibilitatea de a refuza oferta, iar neparticiparea e tratata ca acceptare a rezultatului, nu ca negare. Tot cu ei la vremuri noi cum s-ar zice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Gussi
Alexandru Gussi
Alexandru Gussi are un masterat și un doctorat în științe politice la Institut d'Etudes Politiques din Paris, a publicat La Roumanie face au passé communiste. Mémoires et cultures politiques, Paris, l'Harmattan, 2011, predă la Facultatea de Științe Politice a Universității București

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro