O democrație electorală depinde într-o proporție covârșitoare de credibilitatea alegerilor. Alternanțele din 1996, 2000, 2004 au fost văzute ca momente de întărire a sistemului democratic. Apoi, mecanismul de relegitimare s-a ruginit, au apărut crize politice, suspendări etc. Nu întâmplător, alegerile din 2012 au adus mai multe noutăți. Pentru prima dată după 20 mai 1990, alegerile parlamentare nu au dus la o schimbare a primului ministru. Tot pentru prima dată după victoria FSN de la începutul tranziției, o alianță, USL, și-a strivit adversarii, câștigând 60% din voturi și două treimi din locurile de parlamentari. În al treilea rând, a avut loc apariția, care s-a dovedit meteorică, a unui partid nou, populist, PPDD, care a reușit performanța de a ajunge la 14% din voturi, ceea ce spunea ceva despre starea de spirit a unei părți a electoratului, cu atât mai mult, cu cât și discursul celorlalte partide era destul de populist. Nu în ultimul rând, sistemul uninominal a părut a fi scurtcircuitat de înțelegeri locale sau naționale netransparente, ceea ce a întărit teza existenței unui „blat“ la nivelul principalelor partide.
Toate aceste caracteristici ne înfățișau portretul unei profunde crize a capacității momentului electoral de a relegitima clasa politică și de a recredibiliza natura democratică a sistemului. Un sistem fragilizat și de faptul că, în vara acelui an, ordinea constituțională fusese salvată numai prin intervenția partenerilor occidentali.
Ce s-a întâmplat de atunci? Opoziția și-a confirmat marginalitatea: PPDD a dispărut, ARD (16% din voturi) a dispărut, mai târziu principalul membru ARD, PDL (12% din locuri), se topește într-un PNL proaspăt ieșit din USL (care astfel dispare și ea). Aceste dispariții mai mult sau mai puțin subite ne prezintă tabloul unei clase politice fără șanse de a se recredibiliza. Sigur că accelerarea ritmului în care diverse afaceri de corupție sunt scoase la lumină contribuie la această impresie. Dar există un motiv mai profund: nereprezentativitatea partidelor creează sentimentul că alegătorii nu sunt puși în fața unor alternative distincte, oamenii votează, dar nu aleg cu adevărat. Alegerile locale și mai ales cele parlamentare din 2016 riscă să accentueze acest sentiment al blatului generalizat și deci să nu (re)legitimeze pe nimeni.
Rezultatul prezidențialelor din 2014 a părut că poate contrazice pesimismul concluziilor anterioare. Victoria lui Iohannis nu numai că a validat democrația noastră electorală, prin faptul că organizatorul alegerilor le-a pierdut, dar a născut și speranțe la nivel social. Faptul că multe dintre acele speranțe par acum exagerate e nerelevant pentru capacitatea alegerilor de a produce legitimitate. Pe de altă parte, acel moment a accentuat ruptura între o clasă politică decredibilizată și un șef de stat ales direct, care reușește să capete sprijinul unei părți din societate dincolo de logica partidelor. Iar anul acesta e probabil ca absenteismul de la parlamentare să bată noi recorduri, ceea ce va limita marja de manevră a partidelor în raportul lor cu puterea prezidențială.
În acest context, putem mai bine înțelege placiditatea lui Iohannis în fața atacurilor din ce în ce mai dure, în fața propriilor erori, în fața spectacolului pe care îl dă partidul său. Indiferent de scenariu, cei care doresc să formeze un guvern vor trebui să meargă la actualul președinte. În 2012, un Băsescu slăbit de rezultatul referendumului nevalidat nu avea spațiu de manevră în fața unui USL ultramajoritar, dar acela a fost un moment excepțional. Acum, tăcutul locatar de la Cotroceni știe că la el vor veni partidele pentru a-i cere cheile guvernului.
Practic, președintele poate crede că nu are interesul să se expună, deci nu va mobiliza, îl avantajează alegeri fără alegere. Pe de altă parte, partidele fug de electorat, atunci când nu e vorba de cel captiv, iar acesta nu pare că poate crește. În aceste condiții, miza relegitimării democratice nu pare nici un element fundamental și nici măcar unul conștientizat de liderii politici. Iar aceasta poate fi o eroare majoră.
Indiferent de agitația discursivă, o mare parte a electoratului nu va mai înghite pe nemestecate ideea unui clivaj tip stânga-dreapta, PSD vs. PNL, foștii parteneri din USL. Cele două partide s-au aliat prea des ca să-și continue duopolul politic. În plus, scenariul cel mai probabil este acela al unor alegeri care să ducă la o situație politică nedecisă și la un guvern prea slab ca să implementeze reformele amânate atât timp. Dar, chiar și în cadrul acestui scenariu, nu putem exclude posibilitatea apariției unor alternative.
Este probabil ca partidele să-și pună toate resursele în cursa pentru locale, nu numai pentru că acestea par decisive pentru parlamentare, dar și pentru că, structural, sunt dependente de acest nivel. Totuși, așa cum tragedia de la Colectiv a indus o mobilizare politică a unei părți din societate, alt eveniment poate produce surprize. Iar una dintre surprize și un factor de mobilizare civic poate fi legat chiar de rezultatul alegerilor locale. Participarea limitată la nivelul electoratelor captive, nereguli foarte mediatizate, primari aleși cu majorități relative, alianțe postelectorale între marile partide sau, din contra, consilii locale și județene nefuncționale pot duce la o toamnă mai interesantă decât se anunță acum.
O clasa politica ce are o ideologie transpartinica (goana dupa putere si bani – ca scop final), o presa ce face jocurile unor grupuri de interese, un sistem de invatamant ce se clatina sub loviturile primite de la toate guvernele ce s-au perindat de 26 de ani incoace, un peisaj media superficial si manelizat… In acest context, ce sperante putem avea ca electoratul roman sa ajunga la un grad de maturitate care sa-i permita sa-si aleaga conducatori merituosi?…
Calitatea si evolutia (a se citi „involutia”) actualei clase politice romanesti au fortat multi oameni sa isi indrepte sperantele de mai bine catre acele institutii ale statului care arata ca functioneaza. Intamplator sau nu, aceste institutii sunt dintre cele chemate sa aplice legea. Iar politicienii, dintr-o data excesiv de preocupati de soarta democratiei, incep sa se teama ca pierd prea multa putere in favoarea Justitiei si a serviciilor, uitand de vorba stramoseasca „cum iti asterni, asa dormi”.
Imi place sa cred ca cel putin 20% dintre alegatori, desi nu stiu exact cu cine vor vota, stiu exact cu cine NU vor vota. Si-mi doresc ca acest electorat sa iasa la vot, atat la locale, cat si la parlamentare. In 2016 avem o sansa sa facem un prim pas pe drumul corect. Iar in 2-3 cicluri electorale, Romania are sansa sa intre pe fagasul corect.
Electoratul românesc nu s-a schimbat semnificativ iar partidele politice știu asta.Așa că va fi o legitimare/relegitimare așteptată.Dar hai să analizăm corpul electoral românesc.Sunt mai multe lucruri de spus:
1)Corpul electoral românesc intern este format în proporție de cel puțin 60% din oameni formați în comunism.Oricum ai învârti-o,ei vor vota ceea ce știu și au învățat.Alifia democrației nu au avut când și cum să o învețe,o consideră o formă fără fond.Sunt formați în ideea antagonismului ”ai noștri sunt buni” vs.”ai lor sunt răi”.Sunt două categorii distincte aici:cam 60% din acest corp intern sunt ”de stânga” și vor vota cu foștii comuniști(PSD și înlocuitorii) iar 40% sunt ”de dreapta” și vor vota cu foștii securiști(de tip Băsescu,PDL,Monica Macovei,etc).Restul de 40% sunt cei care îi atacă pe primii și votează Dan Diaconescu,UDMR,UNPR,ALDE,etc.Deci,intern mare lucru nu se va întâmpla.
2)Ar mai fi 40% din electorat dintre tineri(care nu vin la vot…) și cei din diaspora(care vin puțini) și al căror vot va fi puțin semnificativ.Marea speranță este ca acest electorat să vină la vot,dar ce vor vota?Alte partide noi nu pot să apară și este riscant:putem arunca România în instabilitate și anarhie.
Deci,va fi ”legitimată” aceeași clasă politică cu mici modificări de structură dar nu esențiale.
Din pacate strategia actuala a partidelor pare sa fie una de blat, in care ni se propun, de catre toate partidele, candidati aproximativ la fel de compromisi, uzati sau necredibili. In majoritatea circumscriptiilor electorale, cu putine exceptii, avem practic de ales intre aceiasi X, Y, Z … ca si la alegerile precedente, sau cu inlocuitori din acelasi material. Asa ca vom alege democratic, nu-i asa?, aceleasi figuri, le vom relegitima si vom improspata astfel clasa politica. LOL. Singura strategie reala de a improspata clasa politica ar fi sa votam, in masa, doar candidati independenti, ceea ce nu garanteaza insa nici un fel rezultate mai bune. Viciul fundamental al democratiei este ca alegi din oferta pe care o ai, nici macar nu ai posibilitatea de a refuza oferta, iar neparticiparea e tratata ca acceptare a rezultatului, nu ca negare. Tot cu ei la vremuri noi cum s-ar zice.