Maia Sandu a obținut o victorie istorică în alegerile prezidențiale din noiembrie. Aproape 58% din alegători au sprijinit agenda sa electorală. Cele aproape un million de voturi (mai mult decăt orice alt policitian sau partid în ultimii 30 de ani) au fost oferite, inclusiv, în baza promisiunii de a organiza alegeri parlamentare anticipate. Temelia platformei electorale a candidatului Maia Sandu a constituit-o lupta anticorupție și reforma justiției. Promisiunea asigurării unui stat de drept poate fi realizată doar prin resetarea întregului sistem politic. Ar fi naiv să cerem unui grup de hoți de miliarde din parlament să renunțe de bună voie la sistemul clientelar care le asigură confortul și care constituie condiția sine qua non a aflării lor în politică.
Fiind o republică parlamentară, deși cu profunde nuanțe semi-prezidențiale, legislativul este actorul politic central. Cu regret o spun însă, instituția parlamentului a fost mereu în subsolul clasamentului încrederii cetățenilor. Iar legislatură curentă sparge toate standardele. Parlamentul actual este rodul unui troc politic dintre oligarhul fugar Vlad Plahotniuc și marioneta lui Putin – fostul Președinte socialist Igor Dodon. Cei doi parteneri politici au subminat sistemul democratic prin schimbarea sistemului electoral, în pofida lipsei unui larg conens politic și în pofida numeroselor critici din partea sociețății civile și a organismelor internaționale, precum Comisia de la Veneția. Întroducerea sistemului electoral mixt a avantajat partidele lui Plahotniuc și Dodon, dezavatajând clar opoziția. Schimbarea sistemului electoral a avut menirea de a cimenta binomul politic Plahotniuc-Dodon. Statul capturat s-a realizat prin: utilizarea justiției în scopuri politice, terorizarea mediului de afaceri, intimidarea administrației publice locale, hărțuirea opoziției, culminând cu anularea victoriei lui Andrei Năstase la Primaria Chisinău. Sistemul clădit de Plahotniuc s-a fisurat odată cu fuga acestuia în iunie 2019. După ce a fost forțat să pună umarul la acest deznodământ, Dodon a fost și el, la rândul său, înfrânt în alegerile prezidențiale din noiembrie. Fiind un complice al lui Plahotniuc, dispariția lui Dodon de pe scena politică este o cale firească a evoluției sistemului politic de la Chișinău. Acum însă se încearcă o revansă a forțelor retrograde.
Deși în campania electorală Igor Dodon a promis alegeri anticipate și a denunțat apriori orice colaborare cu apropiații lui Plahotniuc din parlament, inclusiv cu fracțiunea Partidului Șor, după înfrângerea din prezidențiale, Dodon a schimbat radical macazul. Fiind contestat în propriul partid, căzând în dizgrația sponsorilor săi de la Moscova, riscând să-și piardă relevanța politică, Dodon a făcut un gest de maximă disperare. Pe 11 februarie, la căteva clipe de votul asupra guvernului Nataliei Gavrilița și la căteva ore de plecarea lui Dodon la Moscova, deputații socialiști au semnat alături de cei mai controversați deputați din parlament (transfugii lui Plahotniuc și oamenii fugarului Ilan Șor – condamnat penal în dosarul miliardului) pentru crearea unei majorități parlamentare și propunerea unui candidat la funcția de premier. Așadar, Igor Dodon încearcă să evite alegerile anticipate, care ar putea, conform sondajelor, să ofere o majoritate Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Având în vedere că votul diasporei nu este reflectat în sondaje, în acest moment PAS este creditat cu șanse reale de a obține o majoritate parlamentară. Mai mult decât atât, în parteneriat cu alte partide pro-europene care au șanse reale de a trece pragul de 5%, o asemenea majoritate ar fi practic garantată. Însă, oportunitatea politică este mai puțin relevantă în contextul crizei politice, constituționale și morale în care s-a pomenit Republica Moldova. Integritatea, reprezentatitivitatea și legitimitatea celei de a treia ”majorități” în doar un an și jumătate constituie esența problemei. Apoi, volatilitatea parlamentară/guvernamentală este și aceasta un indicator al unei probleme grave.
Printre cei 54 de semnatari ai ”noii majorități” sunt deputați cărora le-a fost ridicată imunitatea pentru că figurează în dosarul miliardului furat din sistemul bancar (raportul Kroll), sunt persone implicate în finanțarea ilegala a partidului socialiștilor (dosarul Bahamas), deputați implicați în preluări de afaceri (cazul carierei Micăuți, cazul sanatoriului Moldova din Odesa), un deputat sechestrat de Serviciul Pază și Protecție de Stat la comanda fostului președinte (cazul Gațcan) și mai mulți deputați traseiști, care și-au schimbat apartenența politică de trei ori în doar doi ani (Convenția ”Pentru Moldova”) sub acompaniamentul unor mari suspiciuni de corupție. La fel de grav este și faptul că Igor Dodon, cu doar șapte zile înainte, oferea asigurări publice că ”vor fi anticipate în luna iunie”, iar schimbarea subită de poziție e fost, probabil, influențată din afara partidului sau chiar din afara țării. E de notat că, din cauza toxicității imaginii publice a Partidului Șor, socialiștii se disociază de concubinajului politic oficializat cu Partidul Șor, spunând că ”Există o majoritate parlamentară în susținerea candidaturii Marianei Durleșteanu (la funcția de premier). Nu există o coaliție politică în Parlament și nu poate fi la această etapă.” Astfel, cele 54 de semnături nu sunt o majoritate de guvernare în sensul clasic, dar sunt o majoritate pentru evitarea alegerilor anticipate. Cele 54 de semnături sunt, în același timp, și demonstrația faptului că nicio altă majoritate politică nu poate exista în acest parlament fără participarea Socialiștilor și/sau a grupului Plahotniuc-Șor. Astfel, orice speranță a unor partide de dreapta în vederea unui guvern de tranziție funcțional este o iluzie, atât timp cât este la mâna unuia din cele două grupuri politice. În acest sens, experiența guvernării PSRM-ACUM din 2019 este elocventă. Socialiștii au demis Guvernul Sandu la prima confruntare majoră pentru numirea unui procuror general indepednent. Justiția independentă este o amenințare existențială atât pentru PSRM-ul lui Dodon, cât și pentru gruparea oligarhilor fugari Plahotniuc-Șor.
După refuzul Președintei Sandu de a o nominaliza pe Mariana Durleșteanu, propusă la funcția de premier de ”majoritatea” PSRM-Șor și nominalizarea repetată a Nataliei Gavrilița, socialiștii au contestat decretul la Curtea Constituțională. În dependență de verdictul Curții, clasa politică și societatea fie se va îndrepta în mod firesc spre anticipate, așa cum își doresc peste 70% din cetățeni, fie criza politică și constituțională va escalada. E cert că socialiștii lui Igor Dodon nu prea au șanse să obțină suspendarea președintelui, căci le va fi complicat să adune cele 67 de voturi în parlament. Mai mult, în eventualitatea, puțin probabilă, de suspendare a președintelui, revocarea din funcție se face doar prin referendum și doar cu mai multe voturi decât cele 943,006 obținute de Maia Sandu în noiembrie. Astfel, lupta dintre un parlament cu o legitimitate îndoielnică și un președințe, care se bucură de un sprijin enorm din partea poporului, poate avea doar un singur final. Prin urmare, alegerile anticipate sunt unica soluție pentru depășirea crize politico-constituționale de proporții în care se află Republica Moldova.
Anticipate,sunt DIASPORA
Doar PAS VICTORIE
Anticipate, jos de la putere toți cei corupți în toate domeniile…
Anticipate!!!