Dacă sperați să citiți ceva despre alegerile prezidențiale din România și posibilitatea de a se întâmpla ceva asemănător în Germania (ca urmare a desinformationskampagnen duse de russischen Propagandaapparat), puteți să vă opriți aici! Voi vorbi despre alegerile parlamentare (anticipate), din Germania, care se vor desfășura duminică, 23 februarie, 2025, relevând doar unele asemănări cu alegerile parlamentare din România, în special cu cele din 2008 și 2012.
Știm, din sondaje, că alianța de dreapta CDU-CSU va fi pe primul loc (în jur de 30%), cu o creștere puternică a extremei drepte, AfD (20%), și o scădere dramatică s social-democraților, SPD (15%), până la nivelul Verzilor (12-15%). Liberalii, FDP, trag să atingă pragul de 5%, iar extrema stângă e reprezentată acum de două formațiuni, Stângași AlianțaSarah Wagenknecht, amândouă cu șanse să treacă pragul. Complicat, deci!
Aici mă interesează însă mașinăria electorală germană, care va încerca niște inovații de motorizare.
Sistemul electoral german e complicat, o spune toată lumea. Multora li se pare mai complicat decât e și, de aceea, cu greu se poate găsi o descriere mulțumitoare. I se analizează, în general, efectele, fără a i se analiza în detaliu funcționarea. Nici cel românesc nu e simplu (aș zice că dimpotrivă), dar lumea nu se prea uită la el.
De la Al Doilea Război Mondial încoace, pentru alegerea Bundestag-ului (camera „inferioară”, aleasă direct) se folosește un sistem numit mixed-member proportional, deci un amestec de majoritar și proporțional ca procedură, dar proporțional, ca rezultat. Deși s-au operat, de-a lungul vremii, destule modificări (cele mai importante fiind cele de formulă, asupra cărora nu insist acum), sistemul nu a fost afectat esențial.
Țara este împărțită în mai multe (din 2002, 299) circumscripții uninominale (Wahlkreisen), în care, până în 2021, candidații cu cele mai multe voturi primeau mandatele. Deci, majoritar într-un tur (pluralitar), ca în SUA și în Marea Britanie! Numai că tot atâția deputați erau aleși prin scrutin proporțional de listă (blocată, ca în România), la nivelul fiecăruia din cele 16 landuri. Deci, jumătate într-un fel, jumătate în alt fel! Fiecare alegător are dreptul la două voturi, unul pentru un candidat, la nivel de circumscripție (Erststimme), și unul pentru o listă de candidați, la nivel de land (Zweitstimme). Pe buletinul de vot (Stimmzettel) sunt două coloane (vezi figura de mai jos) și pe fiecare trebuie pus un X (cu pixul) într-un cerc.
Deși deputații aleși prin primul vot (majoritar) erau (vor mai fi?) considerați, popular, mai importanți decât ceilalți, funcțional, al doilea vot era mai important și, în 2025, devine și mai important. Întotdeauna, legea a cerut ca numărul total de aleși ai unui partid să fie proporțional (sigur, proporționalitate perfectă nu există decât accidental) cu voturile primite la scrutinul de listă. Pe baza acestor voturi, se stabilea câți deputați se cuveneau fiecărui partid. Din acest număr se scădeau cei aleși majoritar, iar restul locurilor erau acordate celor de pe liste. Dacă aveai dreptul la 10 mandate, dar obținuseși deja 5 în circumscripții, mai primeai doar 5 de pe lista de land. Exista însă o prevedere foarte importantă: pragul electoral. La împărțirea proporțională a mandatelor erau admise doar partidele care obținuseră 5% din voturi la nivel național (Fünf-Prozent-Sperrklausel) sau 3 mandate de deputat în circumscripții (Grundmandatsklausel). De aceasta din urmă a beneficiat în 2021 partidul comunist, Stânga (Die Linke), cu doar 4,9%, care, câștigând în 3 circumscripții, a intrat la calculul proporțional, primind alte 36 de locuri de pe liste. Dar și dacă ar fi câștigat doar 2 circumscripții, tot ar fi intrat în Parlament, e adevărat cu doar 2 deputați. Pragurile priveau doar accesul la repartizarea proporțională. Cine câștiga o circumscripție (independent sau partid sub 5%) își primea locul. La fel, dacă un partid câștiga în circumscripții mai multe mandate decât i se cuveneau proporțional, le păstra pe toate1. Aveai dreptul la 10, dar câștigaseși 12, rămâneai cu 12. Asta s-a întâmplat în mod constant, dar trebuie menționat cazul CSU, limitat la Bavaria, care, în 2021, a obținut cu 10 mandate (total 46) mai mult decât i-ar fi revenit strict proporțional. Iată că mașinăria electorală germană se mai îneca. Deși se pleca de la o bază de 598 de deputați (299 în circumscripții uninominale și 299 pe listele de land), totalul creștea mereu din cauza așa-numitelor überhangmandate. Creșterea nu era însă prea mare și, chiar dacă unele partide erau avantajate (surplusul reprezenta un fel de bonus majoritar), nu se afecta caracterul proporțional al reprezentării. Când, în 2009, numărul de überhangmandate a ajuns la un maxim istoric de 24 (toate pentru CDU-CSU)2, au început frământările.
În timpul ăsta, România experimenta ceva oarecum asemănător. În 2008, fără să se introducă două voturi, țara a fost împărțită în 315 „colegii uninominale” (mă refer doar la Camera Deputaților), în care cetățenii votau un candidat individual, menținându-se, totuși, și circumscripțiile județene. Un vot pentru un candidat era numărat (și) ca vot pentru partidul său, iar repartizarea mandatelor se făcea proporțional, cu precizarea un candidat care obținea majoritatea voturilor (peste 50%) într-un colegiu primea automat mandatul. Ceilalți, chiar dacă se aflau pe primul loc, câștigau doar dacă se încadrau în numărul de locuri repartizate proporțional partidului. Se crea astfel, și în România, posibilitatea adăugării de überhangmandate. În 2008, a fost doar 1, la Arad, care a trecut neobservat. În 2012, tot cu 315 colegii, deci o bază de pornire de 315 deputați, s-a ajuns la 394, deci 79 de mandate în plus, de peste trei maximul german și nu departe de cât se strânsese în Germania de la Al Doilea Război Mondial (97). Și asta în condițiile în care, la noi, se impusese condiția de peste 50% din voturi în colegiu, nu doar primul loc. După această experiență, România s-a întors la vechiul sistem (de fapt, în 2008 se făcuse doar o adăugire), în vigoare și azi.
Revenind la Germania, în 2013, în urma intervenției Curții Constituționale – care a spus că totalul de mandate al fiecărui partid trebuie să corespundă celui de al doilea vot –, s-a decis că, în caz de creștere a Bundestag-ului prin überhangmandate ale unor partide, trebuie asigurate și ausgleichmandate (mandate de compensare, de nivelare). Altfel spus, o creștere și mai mare, astfel încât să se poată asigura reprezentarea proporțională a tuturor partidelor! În 2013 au fost doar 4 überhang, dar pentru compensarea lor a fost nevoie de 29 de ausgleich, deci o creștere de 33. A fost destul de puțin, dar a arătat ce se poate întâmpla. Și s-a întâmplat! În 2017 au fost 46 de überhang și 65 de ausgleich, deci o creștere de 111 și un Bundestag de 709, iar în 2021, 34 de überhang și 103 de ausgleich (se observă că nu există proporționalitate între cele două; posibilitățile aritmetice de compensare depind de rezultatele votului). Cu 735 de locuri, Bundestag-ul a ajuns mai mare decât Parlamentul European.
Această situație a determinat o reformă majoră în 20233. Numărul deputaților a fost fixat la 6304. Teritoriul electoral (Wahlgebiet) rămâne împărțit în 299 de circumscripții uninominale (Wahlkreisen) și se depun în continuare liste de land. Oamenii au tot două voturi. Marea diferență este că al doilea vot este complet dominant, primul rămânând strict cu rolul de stabilire a ordinii aleșilor unui partid. Primul calcul se face la nivel național prin metoda Webster/Sainte-Laguë (pe care germanii o numesc Schepers, după numele celui care a propus-o)5, folosită și la alegerile anterioare (e o metodă reputată pentru acordarea de șanse mai mari partidelor mici). După ce se stabilește câte mandate trebuie să aibă fiecare partid în Bundestag, prin aceeași metodă i se repartizează fiecăruia pe landuri. În ultima etapă, candidații care au ieșit pe primul loc în wahlkreisen, trec, în ordinea procentelor de voturi, în vârful listei de land a partidului lor și primesc mandate numai în măsura în care se încadrează în numărul de locuri respectivului partid în respectivul land. Dacă unui partid, într-un land, îî revin mai multe mandate decât circumscripții în care candidații săi au ieșit pe primul loc, intră în Parlament (și) cei de pe listă, în ordinea prestabilită (o problemă etică e că pe buletine sunt imprimate doar numele primilor 5 candidați). Dacă îi revin mai puține, nu intră nici toți cei de pe primele locuri. Nu se mai admit überhangmandate, ceea ce înseamnă că unii dintre „câștigători” nu vor fi aleși.
Ajungem astfel la o altă apropiere de experiența românească. În 2008, în România, 27 de candidați care s-au situat pe locul 1, ca număr de voturi în colegii, nu au ajuns deputați, în locul lor intrând candidații de pe locurile 2, 3 sau chiar 4. În 2012, 21 de candidați au pierdut de pe locul 1 și 100 au câștigat de pe locurile inferioare6 (situația a fost mai complicată, pentru că s-a întâmplat masiv ca dintr-un colegiu „uninominal” să intre în Parlament mai mulți oameni).
Ceva asemănător se va întâmpla, mai mult sau mai puțin, și în Germania, cu două precizări: (1) Mai grav decât în România, e posibil să fie excluși chiar candidați care nu doar că au terminat pe primul loc, dar au câștigat majoritatea în circumscripție. (2) Formal, dacă nu e declarat ales cel de pe primul loc, în respectiva circumscripție nu e ales nimeni. Poate intra cel de pe locul 2, 3, 4 doar dacă se află pe o poziție eligibilă pe lista partidului său (s-a întâmplat mereu și se întâmplă și acum ca oamenii care candidează individual să figureze și pe liste). Deci e posibil ca dintre candidații unei circumscripții să nu ajungă deputat niciunul sau, prin intermediul listelor, să ajungă mai mulți.
Diferențe de reprezentare vor apărea și între landuri. Numărul de mandate al fiecăruia nu mai e fixat în niciun fel. Dacă până în 2021, înainte de repartizarea mandatelor între partide, se făcea (tot prin Sainte-Laguë-Schepers) repartizarea între landuri (care, sigur, se modifica apoi prin überhang/ausgleichmandate), acum această etapă a dispărut. În funcție de diferențele de participare, mandatele fiecărui land (care, principial, ar trebui să fie numărul de circumscripții din land plus cel puțin încă atât) pot varia mult, până la cazul extrem în care nu va fi acoperit nici măcar numărul de circumscripții uninominale dintr-un land.
O ultimă chestiune: legiuitorul german a dorit, în 2023, și eliminarea grundmandatsklausel (primul loc în 3 circumscripții pentru a participa la repartizare), păstrând pragul unic de 5%. În 2024, Curtea Constituțională, admițând constituționalitatea ansamblului, s-a legat de acest detaliu considerând că simplul 5% nu ar fi constituțional. Așa că grundmandatsklausel a reapărut, provizoriu, ca notă de subsol, în lege. Numai că: (1) Nu asigură automat reprezentarea parlamentară a unui partid (poate să aibă voturi concentrate în 3 locuri, dar pe ansamblu, insuficiente pentru a primi mandate). (2) Poate duce la situația aberantă în care partidul primește mandate, dar nu sunt atribuite (tuturor) celor care au ieșit pe primul loc – deci care au dat partidului șansa de a intra în Parlament – pentru că Sainte-Laguë-Schepers le duce în altă parte. În ambele cazuri, determinantă e, din nou, variația participării la vot.
Una peste alta, mi se pare că, de dragul ansamblului, reforma electorală a forțat, a improvizat, a înnădit mult. E ca și când într-un motor care are pe capac siglă germană am recunoaște componente și manoperă din Sudul global. Poate da rateuri care să stârnească nemulțumiri periculoase în contextul actual, oricum tensionat. Rămâne de văzut!
Note
1. Forma veche a legii electorale: https://www.bundeswahlleiterin.de/en/dam/jcr/4ff317c1-041f-4ba7-bbbf-1e5dc45097b3/bundeswahlgesetz_engl.pdf.
2. https://www.bundeswahlleiterin.de/en/service/glossar/u/ueberhangmandate.html.
3. Forma nouă a legii electorale: https://www.bundeswahlleiterin.de/en/dam/jcr/2596ba8d-34e4-4c9b-a731-a27f8fb0618f/bundeswahlgesetz.pdf.
4. Mai există doar o posibilitate de creștere ușoară, în cazul ipotetic în care un partid ar obține majoritatea voturilor, dar nu și majoritatea mandatelor.
5. Metodă a divizorului (împărțire succesivă a voturilor fiecărui partid la 1, 3, 5… sau la 0,5, 1,5, 2,5… și acordarea mandatelor în ordinea rezultatelor. Legea o descrie sub o formă diferită, „iterativă” , nealgoritmică, prin încercări succesive de găsire a unui divizor potrivit. Vezi: https://www.bundeswahlleiterin.de/en/service/glossar/s/sainte-lague-schepers.html.
6. Pentru detalii, vezi Cristian Preda, „Partide, voturi și mandate la alegerile din România (1990-2012)”, în Studia Politica: Romanian Political Science Review, vol. XIII, no. 1, 2013, pp. 44-45 (https://www.ssoar.info/ssoar/bitstream/handle/document/44740/ssoar-studiapolitica-2013-1-preda-Partide_voturi_si_mandate_la.pdf?sequence=1&isAllowed=y).
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
in Germania totul e complicat, extrem de complicat, nemtilor le place asta. E suficient sa privim declaratia de impozit, e atit de complicata incit sunt necesari peste 90000 de consultanti financiari care sa ajute la editarea acestora.
Noroc ca rusii au priceput cum se face declaratia de impozit,
Americanii se fac ca ploua.
Cu cât sistemul electoral este mai complicat cu atât rezultatele sunt mai bizare, chiar neconforme cu voința electoratului. Problema este ce se vrea: ori majorități parlamentare ferme care să asigure o guvernare stabilă( ca în sistemul anglo-american), ori soluții „democratice” cu majorități pestrițe ideologic și care produc instabilități guvernamentale.
Perfect adevarat! Mai putine partide, mai putini alocati in alegeri. In Ro sunt 8 partide si parlamentul este ca o gaina fara cap.
Ca sa iasa bine, sa nu iasa rau. Si, oricum Curtea Constitutionala va decide in final cine castiga si cine nu. Ca la noi, doar ca in limba germana. Pentru ca asa vrea Cabinetul 1 Berleymont probabil. Nu era Merkel din CDU, partidul ala care a adus milioane de migranti, care a instituit politicile climatice dezastruoase, etc? Da, dar ce bine mai era atunci cand Deutsche Wirtschaft duduia la maximum cu gaze ieftine rusesti…ehee..ce vremuri! Motorul german torcea ca un pisoi langa soba sau precum Iohannis la Cotroceni. Creste CDU, creste si AFD… Scade CDU, creste AFD. Parca vad ca o scot nemtii pe Merkel de la naftalina. Haina de blana si caciula de vulpe argintie de Siberia cu cristale Swarovski ;) Eleganta germana!
Ingerințele Rusiei sunt vechi. Ingerințele Americii par să fie noi. Nu le vom ști niciodată pe toate…Știm că nazismul și comunismul sunt două ideologii satanice surori. „Extrema dreaptă, a spus cineva, e o gripă, iar extrema stângă e un cancer”. Ambele, adică extrema dreaptă a lui Hitler și extrema stângă a lui Stalin, sunt vinovate de declanșarea celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Practic, Stalin i-a creat pe naziști, prin înarmarea și instruirea Wehrmachtului și prin dezbinarea electoratului german în momentul critic al alegerilor din 1932, ceea ce i-a asigurat lui Hitler o majoritate la limită. Astăzi, nu numai Rusia face campanie șefei AfD. Ba mai mult, prin Dughin, Rusia ameninta: Votați AfD sau ocupăm Berlinul! Astăzi, America, de sub Trump, Musc, Vance, se pronunță deschis în susținerea naziștei Alice Weidel. Nimic surprinzător! Nazista, conserva-toarea, filorusă, filoMuska, candidata la funcția de Cancelar, pledează pentru relații și gaze rusești. Puțin a invadat Ucraina ca să o „denazifice”. Hegemonii ruși, hegemonul Musk, Vance etc. susțin fascismul, extremismul, nazismul. E absurd ceea ce se întâmplă? Deloc! Sunt lucruri ușor de explicat, cu o singură condiție: să smulgi mastile de fățarnici. De fapt, acest Vence nu a negat implicarea Rusiei în alegerile noastre. „Puteți crede că este greșit ca Rusia să cumpere reclama pe social media să vă influențeze alegerile. Noi cu siguranță credem”. Vence s-a referit la „democrația distrusă cu câteva sute de mii de dolari plătite pentru reclame digitale de o țară străină” și la faptul că democrația noastră „nu a fost puternică”… Așadar, trimisul cancelariei trumpesti, vorbind despre România, a bătut șaua să priceapă…Germania. Ca in 1932, 1939…”Suveranisti”, extremiștii, antiglobalistii, antiUEistii, promuskistii, AfDistii și alte conserve rusești exultă că până și SUA umileste in mod grobian Europa. Cu alte cuvinte, bacilul nazismului, comunismului nu a dispărut. El stă ascuns în hârțoage, in dulapuri, in șervețele și în Biroul Oval, din păcate.
Asadar oricare ar fi rezultatul alegerilor trebuie anulat din cauza amestecului strainilor pe internet.
De-aia e nevoie de Luigi. Deoarece este important ce faceti odata ajunsi la putere, nu cum ati ajuns acolo.
Fiti siguri ca o gramada de arme si munitii au ajuns din Ucraina in Romania si nu numai, si o gramada de oameni va doresc numai bine .