joi, aprilie 18, 2024

Alegerile din Moldova – nimic nou pe frontul de Est

La fel ca de multe  ori în trecut, alegerile din Moldova din acest sfârșit de toamna au găsit familia Timofte divizată. Doamna Timofte, profesoară recent ieșită la pensie, votează cu forțele așa zis pro-europene. Pentru ea, nu contează că o recentă reformă a educației, făcută la recomandarea Băncii Mondiale, a reorganizat clasele din școala în care preda, forțând-o să se pensioneze.  De asemenea, nu contează că, deși nu este foarte interesată de politică, ea este structural o persoana de stânga, pentru care egalitatea între oameni este o valoare fundamentală și care afirmă că “i se pare normal și corect” ca pe vremea Uniunii Sovietice ea, care era profesoară, să fi fost plătită cat mulgătoarea de la ferma de vaci, căci mulgătoarea “făcea o munca ingrată și trebuia recompensată”. Ceea ce contează în decizia ei de vot e viitorul generației tinere : “Nu era rău înainte,  dar nu e drum de întoarcere în trecut, lumea s-a schimbat și viitorul copiilor este in Europa”, afirmă ea. Domnul Timofte, soțul ei, are 76 de ani și este un votant loial al comuniștilor. Pentru el, singurele lucruri bune s-au întâmplat în trecut – după 90, lucrurile i-au mers din rău în mai rău, banii au devenit mai puțini, iar lumea – mai nesigură. Votează cu PCRM pentru că pe vremea comuniștilor “era bine”. În pofida acestor diferențe, cei doi conviețuiesc armonios, iar diferențele politice iau cel mult forma unor ciondăneli pasagere.

O victorie pe muchie de cuțit

Familia de mai sus este o imagine în miniatura a Moldovei – o țară împărțită între opțiunea pro-est și pro-vest, cu un ochi la răsărit și altul la asfințit, dar cu un singur scop comun – bunăstarea și ieșirea din sărăcie. În recenta campanie electorală, pe fondul conflictului din Ucraina și a instalării  unei noi cortine de fier între Rusia și statele occidentale, conflictul  geopolitic s-a amplificat mai mult decât altădată, umbrind preocupările majore ale populației – sărăcia, preturile sau șomajul.

Victoria partidelor pro-europene este una pe muchie de cuțit și, paradoxal,  e o victorie posibilă  datorită unei manevre din 2009 a PCRM, care a crescut pragul electoral de la 4% la 6%. Drept urmare, Republica Moldova s-a ales cu unul dintre cele mai înalte praguri electorale din Europa, pe care partidele din Alianța pentru Integrare Europeană nu l-au modificat, deși au existat discuții.  În absența acestui prag electoral ridicat, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. În acest moment , PDLM, PDM si PL au împreună  aproape 45,5% față de 39% cât au PSRM și PCRM. Dar în peisajul electoral moldovenesc, mai exista două partide pro-ruse – Blocul Electoral “Alegerea Moldovei — Uniunea Vamală”, format în luna octombrie a acestui an și care a luat ușor peste 3% și Partidul Comunist Reformator din Moldova, constituit și el in  vara acestui an, având un scor de 4,98%. Cu un prag electoral de 3%, partidele parlamentare pro-estice ar fi avut aproape 47%, iar cu un prag de 4% – 43%.

Pe buletinele de vot din Moldova a mai figurat un alt partid pro-rus, pe care sondajele îl dădeau pe la 9%Partidul Patria, aparținând unui om de afaceri devenit peste noapte și antreprenor politic – Renato Usatîi, fost consilier al ex-premierului Vlad Filat. Doar că în săptămâna dinaintea alegerilor partidul lui Usatîi a fost eliminat din cursa electorală printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău, pe motiv că ar fi primit finanțare ilegală pentru campanile din afara țării. Usatîi a părăsit rapid Moldova, fugind la Moscova. Ce s-a întâmplat mai departe va fi multă vreme de aici încolo un subiect de analiză pentru toți cei ce studiază comportamentele electorale.  La scrutinul de duminică, un partid care abia dacă trecea pragul electoral în sondaje – PSRM, condus de un fost membru al PCRM, fost Ministru al Economiei și maestru al unor privatizări dubioase, Igor Dodon, a devenit principalul partid câștigător. Cu 21% din voturi, PSRM a surclasat PCRM (18%). Ipoteza cea mai probabilă pentru această întorsătură bruscă de situație – în condițiile în care sondajele, efectuate înaintea eliminării partidului Patria au avut estimări destul de precise în cazul celorlalte partide – este o reorientare rapidă și precisă a electoratului lui Usatîi către PSRM.

Plus ça change, plus c’est le même

Ce ne arată această reorientare? Mai multe lucruri. Mai întâi,  opțiunea pro-estică a unei părți a electoratului este una asumată și consecventă. Electoratul lui Usatîi s-a reorientat rapid către următorul partid care avea o șansă reală de a accede în Parlament, în loc să fie dezorientat sau demobilizat. Opțiunea pro-Usatîi s–a dovedit a fi mult  mai mult decât simpatia pentru elementul de noutate și aerul de autenticitate pe care îl adusese afaceristul Usatîi în politica moldovenească.

Al doilea lucru important pe care ni-l indică rezultatul acestor alegeri este că  PCRM se află într-un proces de descompunere accelerată. Dacă la alegerile din 5 aprilie 2009, PCRM a avut 49%, la cele din 28 iulie 2009 – 45 %, iar la cele din 28 noiembrie 2010 – 39%, pe 30 noiembrie 2014  scorul a fost de doar 17%, în condițiile în care partidul a fost în opoziție și nu a fost afectat de cea ce se cheamă erodarea la guvernare. Un motiv este plecarea mai multor membri notorii din partid – începând cu Marian Lupu, actualmente președinte al PDM și care a părăsit partidul în  2009, continuând cu Igor Dodon, președintele PSRM, plecat in 2011 și mai recent Ruslan Popa, liderul Congresului Civic creat de PCRM și azi președintele nou creatului Partid Comunist Reformator, care a luat 5%.  Votul din 30 noiembrie 2014 ne arată o apetență a electoratului moldovean pentru noi partide care îmbrățișează opțiunea strategică pro-Rusia, dar care aduc în prim plan figuri tinere,  mai puțin uzate decât cea a lui Vladimir Voronin.

Dar această apetență mai arată ceva – o stabilitate uimitoare a opțiunii pro-estice. În pofida tuturor eforturilor făcute în ultimii ani de guvernare pro-europeană și a unor realizări importante, cum ar fi eliminarea vizelor, blocurile pro-est si pro-vest au rămas aproape intacte, oscilațiile fiind milimetrice. La fel ca în ultimii 10 ani, un segment consistent, de aproximativ 45% are o opțiune clară si se pare nezdruncinat pro-estică, iar o altă jumătate votează constant cu forțele pro-europene. Cele două blocuri există simultan și chiar dacă par diametral opuse, nu împiedică conviețuirea pașnică a celor două tabere – exact ca în familia descrisă mai sus, divergențele se lasă cu cel mult o ciondăneală. Potențialul unui conflict după modelul ucrainean este deocamdată redus, chiar daca amenințarea războiului și a instabilității a fost fluturată de mai toate partidele în campanile,  care au făcut apel la frică pentru a crește mobilizarea la vot. Nu se știe cum vor evolua însă lucrurile dacă vânătoarea de vrăjitoare (aici, aici, aici sau aici ) declanșată de autoritățile și partidele  de la Chișinău în această campanie și discursul panicard vor continua – în absența lor, însă, opțiunea pro-est si pro-vest rămâne una cu potențial mic de conflict. E un clivaj ce divizează societatea, ca multe alte clivaje, dar nu merge mai departe de atât.

Perdanții și câștigătorii tranziției

Ce se ascunde in spatele acestei opțiuni?  O sensibilitate culturală, un parcurs istoric sau o dezamăgire cruntă față de prezent? Cu siguranță, nu calcule geopolitice. Singurele diferențe semnificative statistic dintre susținătorii aderării la Uniunea Vamale  și cei ai aderării la UE sunt legate de educație și venituri: cei cu educație superioară și venituri mai mari tind să susțină integrarea în UE, iar cei cu educație scăzută și venituri mici – aderarea la Uniunea vamală. Iar acest lucru ne arată că de fapt țara e împărțită între câștigători și perdanți ai tranziției, între cei care cred că lucrurile se pot face altfel și mai bine decât în trecut și cei pentru care singurul viitor în care au încredere este întoarcerea în trecut. Este o viziune despre cum ar putea țara să iasă din sărăcia în care e afundată de 25 de ani. Unii cred ca soluția constă în relația cu Rusia, căci “cu rușii a fost bine”, iar alții se uita spre Europa, unde bogăția e mai multă. Ce este cert e  că performanțele economice cum ar fi creșterea cu 5,5% a PIB (creștere medie în intervalul 2013), crearea a 30.000 de locuri de muncă în 4 ani sau chiar eliminarea regimului de vize cântăresc prea puțin în ochii alegătorului moldovean pentru a le putea modifica opțiunea de vot pro-Est. Pentru că așa cum spuneam mai sus, chiar daca opțiunile sunt diferite, scopul e comun – și anume prosperitatea și bunăstarea. Când obiectivul va fi atins, calea va conta mai puțin. Electoratul moldovenesc așteaptă o îmbunătățire, așteaptă ceva nou și mai bun– dar cum acesta întârzie să vină, plus ça change, plus c’est le même. În afara unor mici constelații de partide sau partidulețe, toate distribuite pe o veche și rigidă axă, alegerile din Moldova ne arată că nimic nu s-a schimbat cu adevărat în ultimii ani.

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Cred ca ar fi fost de mentionat influenta mass-media in RM. Fiind cu preponderenta de limba rusa e logic sa fie rezultate de genul asta.
    Unde suntem no, Romania, in peisajul asta? Cam pe nicaieri. Sa speram ca noul ministru de externe va fi ceva mai influent pe langa autoritaile romane. Nu e posibil ca in localitati cu preponderenta etnica 99% romaneasca un partid precum PSRM-ul sa ia procente peste 50%, iar impreuna cu PCRM-ul sa ajunga la 80%. Ori oamneii aia sunt dependenti de Rusia in vreun fel, ori sunt pur si simplu dezinformati.

  2. Interesant cum potriviti realitatile ca sa corespunda concluziilor dvs. (ideologice).

    Marea diferenta dintre votantii pro-est si cei pro-vest nu e de venituri si educatie, ci de etnie. Sunt sigur ca stiti asta (dar nu inteleg de ce nu spuneti) ca etnicii minoritari voteaza covarsitor cu PSRM si PCRM, in timp ce etnicii romani (moldoveni) au o optiune limpede pro-vest, chiar daca nu asa categorica precum optiunea pro-est a minoritarilor.

    Iar in legatura cu titlul – mie mi se pare o noutate importanta si binevenita faptul ca dupa 4 ani la putere (cu saracie in tara, cu dispute intre partidele pro-UE) s-a reusit mentinerea unei majoritati pro-europene in Parlament. Daca dvs. asta nu vi se pare demn de semnalat, e ciudat.

    • Asa adauga ca rezultatul alegerilor trece prin stomac.Oriunde ,oricand.
      Se aplica si in Romania,se aplica oriunde in lume.
      Scopul politicii si al alegerilor trebuiesa fie asigurarea bunastarii votantilor.Cel putin asa suna teoria.
      Faptul ca moldovenii nu au nevoie de viza sau ca s-au creat 30.000 de locuri de munca nu a contat prea mult.Se pare ca a fost prea putin ca sa compenseze haosul si coruptia.Mai e nevoie de multa munca si mai e ste nevoie de mai multe rezultate pozitive si de timp ca sa se lamureasca cetatenii moldoveni cum e mai bine.
      Este un falpt pozitiv ca in ciuda acestor neajunsuri partidele pro-europene mai au sansa sa demonstreze ce pot.Daca pot.Sper sa nu rateze sansa asta pentru ca e putin probabil sa o primeasca si pe o a treia.Sper asta pentru moldoveni .Viitorul nu arata prea roz.

  3. Deci, saracia se combate foarte concret – intretzinand relatzii economice intensive cu vecinii!
    Nu va uitati la Romania – ultima din UE oricum ai privi-o -, ci uitati-va la voi insiva, la partenerii vostri, si ganditi-va la ce ati dori sa faceti impreuna cu ei.
    Saracia nu o combate statul, partudu, conducatoru: Dumnezeu, rege, tatuka, Stalin, Brejnev, Gorbaciov = stat captiv!
    Saracia o combate omul care traieste intr-o comunitate, niciodata bestia cu chip de om din presa care face propaganda pentru unul sau pentru altul si va deschide ochii (fiind prosti in domeniile in care nu sunteti destepti) ca sa-i dati un ban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu
Victoria Stoiciu a absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul SNSPA. A publicat articole de specialitate în revista Dilema Veche, pe platforma CriticAtac si in Romania Libera. Între 2001-2006 a lucrat la Societatea Academică din România, iar din 2006 pană în prezent este director de programe la Fundaţia Friedrich Ebert România.Este bursieră Transatlantic Forum on Migration and Integration (GMF) şi absolventă a Şcolii Europene pentru Democraţie din Cadrul Consiliului Europei.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro