Alegerile din Moldova – nimic nou pe frontul de Est

La fel ca de multe  ori în trecut, alegerile din Moldova din acest sfârșit de toamna au găsit familia Timofte divizată. Doamna Timofte, profesoară recent ieșită la pensie, votează cu forțele așa zis pro-europene. Pentru ea, nu contează că o recentă reformă a educației, făcută la recomandarea Băncii Mondiale, a reorganizat clasele din școala în care preda, forțând-o să se pensioneze.  De asemenea, nu contează că, deși nu este foarte interesată de politică, ea este structural o persoana de stânga, pentru care egalitatea între oameni este o valoare fundamentală și care afirmă că “i se pare normal și corect” ca pe vremea Uniunii Sovietice ea, care era profesoară, să fi fost plătită cat mulgătoarea de la ferma de vaci, căci mulgătoarea “făcea o munca ingrată și trebuia recompensată”. Ceea ce contează în decizia ei de vot e viitorul generației tinere : “Nu era rău înainte,  dar nu e drum de întoarcere în trecut, lumea s-a schimbat și viitorul copiilor este in Europa”, afirmă ea. Domnul Timofte, soțul ei, are 76 de ani și este un votant loial al comuniștilor. Pentru el, singurele lucruri bune s-au întâmplat în trecut – după 90, lucrurile i-au mers din rău în mai rău, banii au devenit mai puțini, iar lumea – mai nesigură. Votează cu PCRM pentru că pe vremea comuniștilor “era bine”. În pofida acestor diferențe, cei doi conviețuiesc armonios, iar diferențele politice iau cel mult forma unor ciondăneli pasagere.

O victorie pe muchie de cuțit

Familia de mai sus este o imagine în miniatura a Moldovei – o țară împărțită între opțiunea pro-est și pro-vest, cu un ochi la răsărit și altul la asfințit, dar cu un singur scop comun – bunăstarea și ieșirea din sărăcie. În recenta campanie electorală, pe fondul conflictului din Ucraina și a instalării  unei noi cortine de fier între Rusia și statele occidentale, conflictul  geopolitic s-a amplificat mai mult decât altădată, umbrind preocupările majore ale populației – sărăcia, preturile sau șomajul.

Victoria partidelor pro-europene este una pe muchie de cuțit și, paradoxal,  e o victorie posibilă  datorită unei manevre din 2009 a PCRM, care a crescut pragul electoral de la 4% la 6%. Drept urmare, Republica Moldova s-a ales cu unul dintre cele mai înalte praguri electorale din Europa, pe care partidele din Alianța pentru Integrare Europeană nu l-au modificat, deși au existat discuții.  În absența acestui prag electoral ridicat, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. În acest moment , PDLM, PDM si PL au împreună  aproape 45,5% față de 39% cât au PSRM și PCRM. Dar în peisajul electoral moldovenesc, mai exista două partide pro-ruse – Blocul Electoral “Alegerea Moldovei — Uniunea Vamală”, format în luna octombrie a acestui an și care a luat ușor peste 3% și Partidul Comunist Reformator din Moldova, constituit și el in  vara acestui an, având un scor de 4,98%. Cu un prag electoral de 3%, partidele parlamentare pro-estice ar fi avut aproape 47%, iar cu un prag de 4% – 43%.

Pe buletinele de vot din Moldova a mai figurat un alt partid pro-rus, pe care sondajele îl dădeau pe la 9% – Partidul Patria, aparținând unui om de afaceri devenit peste noapte și antreprenor politic – Renato Usatîi, fost consilier al ex-premierului Vlad Filat. Doar că în săptămâna dinaintea alegerilor partidul lui Usatîi a fost eliminat din cursa electorală printr-o decizie a Curții de Apel Chișinău, pe motiv că ar fi primit finanțare ilegală pentru campanile din afara țării. Usatîi a părăsit rapid Moldova, fugind la Moscova. Ce s-a întâmplat mai departe va fi multă vreme de aici încolo un subiect de analiză pentru toți cei ce studiază comportamentele electorale.  La scrutinul de duminică, un partid care abia dacă trecea pragul electoral în sondaje – PSRM, condus de un fost membru al PCRM, fost Ministru al Economiei și maestru al unor privatizări dubioase, Igor Dodon, a devenit principalul partid câștigător. Cu 21% din voturi, PSRM a surclasat PCRM (18%). Ipoteza cea mai probabilă pentru această întorsătură bruscă de situație – în condițiile în care sondajele, efectuate înaintea eliminării partidului Patria au avut estimări destul de precise în cazul celorlalte partide – este o reorientare rapidă și precisă a electoratului lui Usatîi către PSRM.

Plus ça change, plus c’est le même

Ce ne arată această reorientare? Mai multe lucruri. Mai întâi,  opțiunea pro-estică a unei părți a electoratului este una asumată și consecventă. Electoratul lui Usatîi s-a reorientat rapid către următorul partid care avea o șansă reală de a accede în Parlament, în loc să fie dezorientat sau demobilizat. Opțiunea pro-Usatîi s–a dovedit a fi mult  mai mult decât simpatia pentru elementul de noutate și aerul de autenticitate pe care îl adusese afaceristul Usatîi în politica moldovenească.

Al doilea lucru important pe care ni-l indică rezultatul acestor alegeri este că  PCRM se află într-un proces de descompunere accelerată. Dacă la alegerile din 5 aprilie 2009, PCRM a avut 49%, la cele din 28 iulie 2009 – 45 %, iar la cele din 28 noiembrie 2010 – 39%, pe 30 noiembrie 2014  scorul a fost de doar 17%, în condițiile în care partidul a fost în opoziție și nu a fost afectat de cea ce se cheamă erodarea la guvernare. Un motiv este plecarea mai multor membri notorii din partid – începând cu Marian Lupu, actualmente președinte al PDM și care a părăsit partidul în  2009, continuând cu Igor Dodon, președintele PSRM, plecat in 2011 și mai recent Ruslan Popa, liderul Congresului Civic creat de PCRM și azi președintele nou creatului Partid Comunist Reformator, care a luat 5%.  Votul din 30 noiembrie 2014 ne arată o apetență a electoratului moldovean pentru noi partide care îmbrățișează opțiunea strategică pro-Rusia, dar care aduc în prim plan figuri tinere,  mai puțin uzate decât cea a lui Vladimir Voronin.

Dar această apetență mai arată ceva – o stabilitate uimitoare a opțiunii pro-estice. În pofida tuturor eforturilor făcute în ultimii ani de guvernare pro-europeană și a unor realizări importante, cum ar fi eliminarea vizelor, blocurile pro-est si pro-vest au rămas aproape intacte, oscilațiile fiind milimetrice. La fel ca în ultimii 10 ani, un segment consistent, de aproximativ 45% are o opțiune clară si se pare nezdruncinat pro-estică, iar o altă jumătate votează constant cu forțele pro-europene. Cele două blocuri există simultan și chiar dacă par diametral opuse, nu împiedică conviețuirea pașnică a celor două tabere – exact ca în familia descrisă mai sus, divergențele se lasă cu cel mult o ciondăneală. Potențialul unui conflict după modelul ucrainean este deocamdată redus, chiar daca amenințarea războiului și a instabilității a fost fluturată de mai toate partidele în campanile,  care au făcut apel la frică pentru a crește mobilizarea la vot. Nu se știe cum vor evolua însă lucrurile dacă vânătoarea de vrăjitoare (aici, aici, aici sau aici ) declanșată de autoritățile și partidele  de la Chișinău în această campanie și discursul panicard vor continua – în absența lor, însă, opțiunea pro-est si pro-vest rămâne una cu potențial mic de conflict. E un clivaj ce divizează societatea, ca multe alte clivaje, dar nu merge mai departe de atât.

Perdanții și câștigătorii tranziției

Ce se ascunde in spatele acestei opțiuni?  O sensibilitate culturală, un parcurs istoric sau o dezamăgire cruntă față de prezent? Cu siguranță, nu calcule geopolitice. Singurele diferențe semnificative statistic dintre susținătorii aderării la Uniunea Vamale  și cei ai aderării la UE sunt legate de educație și venituri: cei cu educație superioară și venituri mai mari tind să susțină integrarea în UE, iar cei cu educație scăzută și venituri mici – aderarea la Uniunea vamală. Iar acest lucru ne arată că de fapt țara e împărțită între câștigători și perdanți ai tranziției, între cei care cred că lucrurile se pot face altfel și mai bine decât în trecut și cei pentru care singurul viitor în care au încredere este întoarcerea în trecut. Este o viziune despre cum ar putea țara să iasă din sărăcia în care e afundată de 25 de ani. Unii cred ca soluția constă în relația cu Rusia, căci “cu rușii a fost bine”, iar alții se uita spre Europa, unde bogăția e mai multă. Ce este cert e  că performanțele economice cum ar fi creșterea cu 5,5% a PIB (creștere medie în intervalul 2013), crearea a 30.000 de locuri de muncă în 4 ani sau chiar eliminarea regimului de vize cântăresc prea puțin în ochii alegătorului moldovean pentru a le putea modifica opțiunea de vot pro-Est. Pentru că așa cum spuneam mai sus, chiar daca opțiunile sunt diferite, scopul e comun – și anume prosperitatea și bunăstarea. Când obiectivul va fi atins, calea va conta mai puțin. Electoratul moldovenesc așteaptă o îmbunătățire, așteaptă ceva nou și mai bun– dar cum acesta întârzie să vină, plus ça change, plus c’est le même. În afara unor mici constelații de partide sau partidulețe, toate distribuite pe o veche și rigidă axă, alegerile din Moldova ne arată că nimic nu s-a schimbat cu adevărat în ultimii ani.