Duminica aceasta, pe 14 februarie, de Sfântul Valentin, vor avea loc alegerile parlamentare din Catalonia. După patru ani în care parlamentul regiunii autonome a fost condus de o majoritate formată din partide politice pro-independență, pandemia și problemele economice ale regiunii pot influența rezultatul acestor alegeri. Cu siguranță componența viitorului legislativ catalan va fi alta și ar putea exista noi alianțe politice și chiar unele surprize. Rămâne să vedem cât de mult va conta chestiunea independenței Cataloniei la aceste alegeri și cât de mult pandemia și problemele economice.
Lupta pentru independență și lupta pentru putere
Mișcarea independentista este încă puternică în Catalonia și face parte din agenda politică a câtorva partide cu șanse de a forma un viitor guvern regional. Cu toate acestea există disensiuni între aceste partide, fapt ce poate submina avântul și succesul politic al întregii mișcări. Fiecare partid are pe liste un candidat de frunte, ce poate forma și conduce viitorul guvern regional. În prezent în parlamentul unicameral din Catalonia partidele pro-independență de la guvernare sunt în ușoară inferioritate față de cele din opoziție.
Partidele politice susținătoare a Independentismo
Voi prezenta pe scurt care sunt partidele politice catalane ce candidează pentru aceste alegeri, ideologiile și poziția lor în raport cu independența Cataloniei. Începem cu cele pro-independență:
1. Junts per Catalunya (Împreună pentru Catalonia) – este un partid format în iulie 2020 de fostul președinte catalan Carles Puidgemont, cel care a declarat independența Cataloniei după referendumul din 2017. Puidgemont se află actualmente în autoexil în Belgia. Junts per Catalunya este un partid de centru-dreapta, ce înglobează cele mai vehemente voci pro-independență. Candidatul pentru funcția de premier este Laura Borràs, care a fost ministrul culturii în guvernul regional catalan.
Sub același nume a activat și o coaliție politică pro-independență, formată din Partidul Democrat European Catalan împreună cu alte partide mai mici. Astfel noul partid al lui Puidgemont are o situație electorală specială.
2. Esquerra Republicana (Stânga Republicană) – este un partid politic social-democrat, condus de Pere Aragonès, care este și președintele interimar al guvernului catalan. A format o alianță parlamentară cu coaliția Junts per Catalunya la fostele alegeri. Este un partid dispus să dialogheze cu guvernul lui Pedro Sánchez în chestiunea independenței regiunii. Deocamdată nu este sigur dacă va continua o politică de alianță cu partidele de centru-dreapta, pro-independență.
3. Partit Demòcrata Europeu Català (Partidul Democrat European Catalan) – este un partid naționalist catalan, dar și liberal, ce a făcut parte din coaliția de guvernare Junts per Catalunya. În prezent se află în litigiu cu noul partid al lui Puidgemont (Junts per Catlunya), deoarece acesta utilizează numele fostei coaliții parlamentare. Rămâne de văzut dacă vor rezolva disensiunile și vor forma din nou o alianță politică pro-independență. Candidatul la funcția supremă în regiune este Àngels Chacón, care a fost ministru în fostul guvern regional.
4. Candidatura d’Unitat Popular (Candidatura Unității Populare) – este un partid de extremă-stânga, pro-independență, care a ales să rămână în opoziție după alegerile parlamentare din 2017. Este condus de candidata Dolors Sabater.
Partidele politice susținătoare a Soberanismo
Următoarele partide politice se opun unei eventuale independențe a Cataloniei, dar și aici există disensiuni mai mult pe criterii ideologice.
1. Ciudadanos / Ciutatans (Cetățenii) – este partidul ce are actualmente cele mai multe locuri în parlamentul catalan. Este un partid de centru-dreapta, de nivel național, care la alegerile parlamentare din Spania a avut un scor dezamăgitor. Sondajele de opinie preconizează că și pentru alegerile din Catalonia, Ciudadanos va avea rezultate asemănătoare. Parlamentarul Carlos Carrizosa este candidatul acestui partid pentru funcția de premier.
2. Partit dels Socialistes de Catalunya (Partidul Socialiștilor Catalani) – este ramura catalană a PSOE (Partido Socialista Obrero Español), care îl are drept candidat pe fostul ministru al sănătății din Spania, Salvador Illa, născut în Catalonia, cel care a demisionat recent pentru a candida la aceste alegeri.
3. En Comú Podem (În Comun Putem) – este o coaliție de partide de stânga și centru-stânga, condusă de actualul primar al Barcelonei, Ada Colau. Candidatul pentru funcția de premier este jurnalista Jéssica Albiach. Acest partid a format după alegerile generale din Spania o coaliție de guvernare cu PSOE, și este de așteptat ca acest lucru să se repete și la nivel regional, în Catalonia.
4. Partit Popular de Catalunya (Partidul Popular din Catalonia) – este branșa catalană a celui de-al doilea cel mai mare partid politic din Spania – Partido Popular. Este o formațiune de dreapta, populistă și conservatoare, care nu prea a avut succes la ultimele alegeri regionale, obținând doar patru locuri în parlamentul catalan. Candidatul său este Alejandro Fernandez, care refuză să vorbească în limba catalană în aparițiile publice, considerând spaniola limba națională a întregii țări.
5. VOX („voce” în limba latină) – este partidul de extremă dreapta din Spania, condus de politicianul de origine bască Santiago Abascal. Candidatul pentru alegerile regionale din Catalonia este Ignacio Garriga, cel mai tânăr dintre candidați, născut în 1987 în Catalonia dintr-un tată de origine belgiană și o mamă din Guineea Ecuatorială. Este numit de către cotidianul catalan La Vanguardia „cercetașul lui Abascal”. Și acest candidat refuză să vorbească în limba catalană și se consideră 100% spaniol.
Jocurile puterii în Catalonia și complicata chestiune a independenței
IndependențaCataloniei reprezintă bineînțeles mărul discordiei între toate partidele politice. Fiecare formațiune politică are o viziune proprie asupra acestui aspect. Deocamdată mișcarea pro-independență este clătinată din interior de disputa dintre partidul lui Carles Puidgemont și Partidul Democrat European Catalan cu privire la adoptarea numelui de Junts per Catalunya și a faptului că acesta atrage membrii de la celălalt partid, slăbindu-l. Esquerra Republicana, condusă de Pere Aragonès, fiind la bază un partid de stânga, nu poate fi de acord cu politica internă propusă de Junts per Catalunya sau de către Partit Demòcrata Europeu Català, ambele de centru-dreapta. Iar partidul de extremă stânga Candidatura d’Unitat Popular pare că nu este dorit de nimeni într-o eventuală alianță.
De cealaltă parte, Salvador Illa, candidatul social-democrat din partea Partidului Socialiștilor din Catalonia este acuzat de mai toți ceilalți candidați de proasta gestiune a pandemiei în Spania, în timpul cât a fost ministru al sănătății. Alte acuze ar fi că există deja o înțelegere între cele două mari partide de centru-stânga din Catalonia (Partidul Socialiștilor, anti-independență și Stânga Republicană, pro-independență) de a forma o coaliție după alegeri. Însă recent, toate partidele ce susțin independența au semna un pact în care declară cu nu vor face nicio alianță cu socialiștii lui Illa.
Sondajele arată că ambele partide au șanse mari să adune cele mai multe voturi din partea alegătorilor. Rămâne de văzut dacă problema independenței va împiedica formarea unei alianțe politice de stânga puțin atipice. De partea celor care susțin independența regiunii, sondajele dau un procent sub 50%, fapt care dacă s-ar concretiza la rezultatele alegerilor, ar tergiversa demersurile pro-independență ale acestor partide. Surpriza sondajelor ar fi intrarea VOX în parlamentul catalan, o premieră pentru această regiune autonomă.
La prima vedere se pare că neînțelegerile dintre partidele pro-independență ar zădărnici demersurile lor în fondarea unei republici catalane. În orice caz, cu sau fără independență, impactul pandemiei asupra locuitorilor și al economiei rămâne vizibil și necesită adresare imediată. Deocamdată chestiunea independenței ar putea fi pusă în așteptare.
Ca de fiecare dată însă, toate calculele și sondajele nu vor mai conta odată ce se vor afla rezultatele alegerilor. Oamenii vor decide în primul rând în funcție de măsurile promise de fiecare partid, care reușesc să atingă probleme actuale cum ar fi: combaterea pandemiei de Covid-19, planurile de a redresa economia și de a reduce șomajul, îmbunătățirea sistemului public de sănătate, sau măsuri de a reduce efectele poluării și ale încălzirii globale.
Dihotomia independentismo – soberanismo e posibil să joace un rol secundar, mai mult declarativ, iar pandemia și problemele economice să influențeze mai mult rezultatul alegerilor de duminică. PIB-ul Cataloniei a scăzut cu 11,4%, conform Idescat (Institutul Catalan de Statistică). Este o scădere mai mare decât media Spaniei, care este de 11%, și aproape dublă față de cea europeană (6,4%). Cele mai afectate sectoare economice sunt construcțiile cu 15,5% și serviciile cu 11,6%. Turismul, transporturile și cultura sunt alte ramuri grav afectate de efectele economice ale pandemiei.
De asemenea, șomajul crește alarmant, cu o rată de 2,1% pe lună. Catalonia se află pe locul al doilea, după regiunea autonomă Andaluzia la acest capitol. Sunt peste 500.000 de șomeri în Catalonia, femeile reprezentând 54% din acest număr, conform cifrelor Ministerului Spaniol al Muncii. Rămâne de văzut cum vor gestiona partidele politice aceste probleme și mai ales cum va fi împărțită de guvernul central de la Madrid suma de 140 de miliarde de Euro primită de Spania de la Uniunea Europeană, ca fond de redresare economică.
Mișcarea de independență va continua și încă va conta în politica acestei regiuni. Cu siguranță partidele pro-independență vor presa executivul și curțile judecătorești să acorde liderilor politici catalani (ce au organizat referendumul din 2017 și au declarat independența Cataloniei) mai multe privilegii în detenție și de ce nu o amnistie. Însă aceasta este o altă chestiune.
Poate că la alegerile din ziua Sfântului Valentin, nu iubirea se va manifesta, ci hotărârea și încrederea de a rezolva cât mai urgent problemele actuale cu care se confruntă Catalonia. Un consens între jucătorii politici ar putea să decidă noua direcție politică a acestei regiuni.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Bun articol!
De acord ca marea surpriza e posibil sa fie VOX, cei atacati cu pietre la fiecare miting din orasele catalane. PP a devenit irelevant si parca nu as zice ca e populist, a fost partidul care a lovit puternic in clasa medie pe vremea lui Rahoy si lumea nu a uitat. Votantii independentisti sunt un soi de electorat captiv, l-ar vota si pe Scaraotski daca le-ar veni la pachet cu republica. Stanga este foarte puternica in Catalonia, incluzand aici partide de extrema stanga (marxiste pur-sange). La nivel central, socialistii au slabit extrem de mult unitatea Spaniei pactand cu factiunile indepe, gaz pe foc. Independenta dupa parerea mea e doar un pipe dream deocamdata si un steag agitat pentru voturi, jumatate din locuitorii Cataloniei nici nu vor sa auda de asa ceva.
Un singur lucru ramane sigur, acum si pururea si-n vecii vecilor:
„Tiempos de rojos, hambre y piojos”.
Mie mi se pare sinistru ce se intampla in Catalonia.
Intr-o lume dominata de mari puteri de tipul China, SUA sau Rusia, sa te gandesti sa faci un statulet de 5 milioane de locuitori mi se pare sinucidere.
Mai ales ca dupa declararea independentei, va dura cel putin 5-7 ani pana vor fi primiti in UE si NATO… Daca vor fi primiti, ca nici asta nu este garantat, in ciuda faptului ca ar fi totusi o tarisoara dezvoltata economic. Este posibil ca unele tari sa isi exercite dreptul de veto (Spania, Belgia, poate chiar Romania), asa cum Grecia a tinut in sah Macedonia de Nord zeci de ani.
Nu inteleg ratiunea. Ma face sa cred ca animozitatea istorica fata de Castilla este exploatata de forte externe care nu urmaresc in niciun caz binele Cataloniei si nici al Spaniei.
Sau pur si simplu politicienii interni sunt complet iresponsabili si si-ar vinde si mamele pentru un job caldut la stat, pe principiul „dupa mine potopul”. Nici asta nu este exclus.
Articol excelent pentru cei care se întreabă – oare ce tot vor cei din Catalonia sau de ce atâta tevatură pe subiectul ăsta… Opțiunea autorului, cred eu, este clară prin modul în care servește informațiile folosind expresii de tipul „Mișcarea independentista este încă puternică în Catalonia” și altele. Adică… „încă” din care se poate ușor înțelege: „dar nu pentru mult timp”… sau „Mișcarea de independență va continua și încă va conta”. „Încă”, dar nu pentru mult timp, nu-i așa?
Deși pare tehnic, articolul este partizan. Poate că nu e așa, dar așa simt eu. Nu vreau să intru în polemică.
În Spania lucrurile sunt mai complicate decât par. De departe, da, pare evident că Madridul trebuie să conducă pe veci orice și pe oricine trăiește în peninsula iberică. Dar acolo trăiesc… încă… și alții care nu sunt de aceeași părere. Nu toți sunt castelani. De ce trebuie toți să fie o apă și-un pământ? Trebuie să uniformizăm societățile? De ce? Ce lucru bun aduce această uniformizare? Sau aduce avantaje? Pentru cine?
Spania este frământată de multe probleme. Până nu demult Franco a condus dictatorial Spania, dar în ciuda acestui lucru a fost acceptat de occident fără probleme, așa cum sunt acceptați – din păcate – și alți dictatori care fac afaceri cu guvernele și companiile occidentale sau și-au vândut resursele țării lor contra comisioane. Franco a ucis mii de catalani. Alți zeci de mii au înfundat pușcăriile. La fel a procedat cu bascii. Franco a interzis limba bască, limba catalană, galiciană, tot. Trebuia să fii doar spaniol. Mustăcioara lui – pana corbului. Vi se pare cunoscut?
Am avut ocazia să vizitez Catalonia , Galicia și Țara Bascilor, la fel și restul Spaniei. Oriunde, în fiece loc, m-am simțit bine, foarte bine, ca acasă. Cine știe poate strămoșii mei au venit de pe pământurile hispanice… în Dacia de după Decebal…
Nu vreau să judec eu ce e bine sau rău pentru oamenii de acolo, dar în Catalonia, în orașe sau la țară, am văzut peste tot oameni hotărâți, fără frica de a-și exprima opiniile și năzuințele lor în ciuda oricăror amenințări. Tot ce s-a realizat acolo e rodul muncii lor. Bravo lor. Orice alegere ar face aceștia, este voința lor, trebuie expimată liberă și nu influențată de alții și de alte interese.
Se întreba cineva, mai sus, în comentarii – ce va face o țară așa de mică cu doar 5 milioane de locuitori precum Catalonia (dacă-ar fi să fie independentă)? Păi va face exact ce face și Olanda (6,5 mil de locuitori) sau Danemarca (5,8 mil locuitori). Nu văd nicio problemă.
Câteva informații pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba în Spania:
Soluția noii Spanii, de după Franco, a fost un stat plurinațional și nu unul național organizat ca un „stat al autonomiilor” și nu ca un stat centralizat. Constituția Spaniei vorbește, totuși, despre „unitatea indisolubilă a națiunii spaniole” și de „poporul spaniol”. Descentralizarea puterii legislative este neclară, guvernul central putând impune legi organice cu efect peste tot fără să țină seama de „autonomii”. Nu sunt clare limitele și nici regulile după care se poate guverna local. Guvernul central (prin majoritatea din parlamentul central) poate schimba regulile cum vrea, funcție de viziunea unuia sau altuia. Sistemul judecătoresc este centralizat complet, „autonomiile” nu au nicio putere. Cred că e clar pentru toată lumea că orice opinie separatistă poate fi pedepsită de guvernul central… în mod legal – culmea! ceea ce și s-a întâmplat în anul 2019. Legislația legată de oferirea de scuze oficiale și despăgubiri față de victimile torturilor și a altor rele tratamente ale guvernului central continuă să fie amânate și amânate. Sistemul de taxare este similar cu cel din Romania: guvernul central colectează aproape toate taxele și apoi… le returnează… după cum consideră acesta că ar fi nevoile fiecărei „autonomii”. Precum un tătuc, care știe mai bine decât plodul său ce este bine și ce este rău. Țara Bascilor și Navarra nu se supun acestei reguli de taxare de către guvernul central, dar Catalonia, da. Dacă Bavaria, o parte din federația ce formează Germania (un stat național, nu plurinațional – culmea!), se poate reprezenta în relațiile cu instituțiile europene, „autonomiile” nu au acest statut, deci nici Catalonia.
Și despre aceste lucruri va fi vorba în alegerile din 14 februarie. Situația pandemiei este grea, Catalonia a fost lovită puternic (cred că e clar pentru toată lumea că o bună parte din economia regiunii se baza pe turism… așa că evident a scăzut și sectorul contrucțiilor și serviciilor…). Sigur că în unitate stă „(și) mai multă putere”… dar tocmai despre asta este vorba: a cui putere? A guvernului central sau a Cataloniei – care se vrea mai mult decât o simplă „autonomie”.
Facem ce facem si tot la Franco ajungem. Omule mort de aproape 50 de ani. Hai sa trecem odata peste. A omorat Franco numai cataloni sau basci? Nu, a omorat si prin Aragon si prin Castilia si prin alte regiuniale Spaniei. In principal a omorat comunisti. Nu cred ca mai are nicio legatura Franco cu asta, decat poate in mintea catorva exaltati. Pana la urma chestiunea cu autonomia se rezuma la cascaval. Elitele politice locale ar dori sa aiba acces la sume mult mai mari de bani de la platitorii de taxe, sume care acum merg la Madrid. Ca sa poata obtine asta recurg la patriotismul local extremist (cand zic asta, stiu ce spun, ca am lucrat ceva timp in Catalonia) in speranta ca vor amagi prostimea sa-i sprijine in acest demers. Prostime care va plati aceleasi taxe si daca isi obtin autonomia. Dupa aia poate vor fi un pic mai mandri, se vor simti superiori, probabil, fata de alte regiuni mai sarace, dar cam atat. Iar elita politica locala cu acces la mai mult cascaval se va infrupta din el (salarii, functii, contracte) fara ca omul de rand sa beneficieze intr-un fel de aceasta schimbare. Totul e foarte simplu si toate conflictele de acest fel au un singur scop, accesul la sumele mari de bani strinse de la platitorii de taxe.