Anul ăsta, românii au fost, mai mult decât oricând, cu ochii pe alegerile prezidenţiale din SUA şi mulţi s-au mirat/indignat de cât de complicat/ciudat/„nedemocratic” este sistemul electoral de acolo. Deşi, în urmă cu puţin timp, în România au fost alegeri locale şi, peste puţin timp, vor fi alegeri parlamentare, nu am auzit vorbindu-se despre sistemele electorale de la noi.
Cei mai mulţi români nu se întreabă ce se întâmplă cu voturile lor din momentul introducerii în urnă până la publicarea rezultatelor alegerilor. În imaginarul colectiv, sistemul electoral este redus la dimensiunea strict materială: numărarea buletinelor, întocmirea proceselor verbale, transportarea şi depozitarea sacilor cu hârtii. De aceea, şi toate suspiciunile sunt legate de acestea. Dacă rămânem la acest nivel, nu ştim mai nimic despre alegerile din România.
Atunci când introduce un buletin într-o urnă, cetăţeanul are impresia că ştie ce face. Se poate întreba dacă opţiunea sa e bună, dacă votul său contează în mulţimea de voturi, dacă se va număra corect etc., dar nu şi care e mecanismul prin care votul său contribuie la desemnarea „aleşilor”. Pentru cei mai mulţi, constatarea rezultatelor alegerilor e o chestiune de adunare: se însumează voturile din întreaga ţară şi se vede cine cât a obţinut. De asemenea, pare să fie o chestiune de procente: se calculează cât la sută a obţinut fiecare partid şi astea sunt rezultatele. Or, formula electorală presupune şi alte operaţiuni (scăderi, înmulţiri, împărţiri), iar procentele contează, oficial, destul de puţin (la calcularea pragului electoral şi atât). În continuare, voi vorbi doar despre alegerile parlamentare din România.
Sistemul românesc are o formă proporţională. Prin urmare, mandatele parlamentare atribuite fiecărui partid trebuie să corespundă voturilor primite de acesta. Procentul de mandate trebuie să fie cât mai apropiat de procentul de voturi. Sigur, proporţionalitatea perfectă este imposibilă, din mai multe cauze, dintre care le amintesc pe cele structurale mai importante: pragul electoral de 5% şi magnitudinea redusă a circumscripţiilor (numărul de mandate – cum să împarţi proporţional, de exemplu, într-un judeţ, trei mandate de senator la patru partide, care au obţinut fiecare între 20 şi 30% din voturi?).
Reprezentarea proporţională se realizează, de cele mai multe ori, prin votul de listă şi, de cele mai multe ori, listele sunt blocate. Aşa e şi în România: alegătorul trebuie să pună ştampila pe o listă de candidaţi a căror ordine e prestabilită de un partid. Deja se poate discuta – şi s-a discutat fără a se ajunge la o concluzie clară – dacă e bine sau nu. Oricum, nu aceasta e marea problemă a sistemului electoral românesc.
Partea cea mai importantă a sistemelor proporţionale formula electorală: algoritmul prin care voturile sunt transformate în mandate. Fără a intra în detalii şi comparaţii, reţin metodele folosite cel mai frecvent:
- Metoda câtului/coeficientului (natural sau Hare): în fiecare circumscripţie electorală se împarte totalul voturilor valabil exprimate (dacă există prag, doar pentru partidele care l-au depăşit) la numărul de mandate şi se obţine un coeficient electoral. Apoi, se împart voturile fiecărui partid la coeficient şi se află câte mandate primeşte fiecare. Simplu, doar că foarte adesea rămân mandate neatribuite. Pentru acestea, se poate aplica regula celui mai mare rest: mandatele nealocate din prima se acordă partidelor în ordinea voturilor nefolosite (peste coeficient dacă au primit deja mandate; sub coeficient, dacă nu au primit). Împărţirea voturilor fiecărui partid dă aproape mereu cu virgulă. Simplificând, putem zice că partidele primesc mai întâi cât au înainte de virgulă, iar dacă mai rămân mandate, se atribuie în ordinea descrescătoare a cifrelor de după virgulă.
Să presupunem o circumscripţie cu 4 mandate, un total de 104.000 de voturi valabil exprimate, prag electoral de 5% şi 5 liste de partid cu următoarele rezultate: A – 43.000, B – 37.000, C – 12.000, D – 8.000, E – 4.000. 5% din 104.000 înseamnă 5.020, deci partidul D se situează sub prag şi va fi eliminat. Totalul voturilor luate în calcul pentru alocarea mandatelor va fi: A + B+ C + D = 100.000. Deci coeficientul (Q) va fi 100.000 / 5 = 20.000. Mandatele vor fi alocate astfel:
| Partid | Voturi | Voturi / coeficient | Mandate | Rest | Mandate după rest | Total mandate |
| A | 43.000 | 2,15 | 2 | 3.000 | – | 2 |
| B | 37.000 | 1,85 | 1 | 17.000 | 1 | 2 |
| C | 12.000 | 0,6 | – | 12.000 | 1 | 1 |
| D | 8.000 | 0,4 | – | 8.000 | – | – |
După aplicarea coeficientului nu s-au putut aloca decât 3 din cele 5 mandate (2 pentru A şi 1 pentru B), aşa că celelalte 2 au fost atribuite partidelor cu cele mai mari resturi, B şi C. Aşa se procedează în România la alegerea consiliilor locale şi judeţene.
S-ar mai putea aplica şi regula celei mai mari medii, dar nu insist asupra ei pentru că dă întotdeauna aceleaşi rezultate cu metoda de mai jos
- Metoda d’Hondt – cea mai populară dintre metodele divizorului. Presupune împărţirea succesivă a numărului de voturi ale fiecărui partid la 1, 2, 3… n, acesta din urmă fiind numărul mandatelor de alocat. Rezultatele se ordonează apoi descrescător şi fiecare partid primeşte atâtea mandate de câte ori apare în primele n. Păstrăm cazul de mai sus, deci n = 5.
| Partid | Voturi / 1 | Voturi / 2 | Voturi / 3 | Voturi / 4 | Voturi / 5 | Mandate |
| A | 43.000 | 21.500 | 14.333,(3) | 10.750 | 8.600 | 3 |
| B | 37.000 | 18.500 | 12.333,(3) | 9.250 | 7.400 | 2 |
| C | 12.000 | 6.000 | 4.000 | 3.000 | 2.400 | – |
| D | 8.000 | 4.000 | 2.666 | 2.000 | 1.600 | – |
Primele 5 câturi sunt: A – 43.000, B – 37.000, A – 21.500, B – 18.500, A – 14.333,(3). Deci A va primi 3 mandate, B, 2, iar C şi D, niciunul. Se observă că, deşi avem aceleaşi date, rezultatele diferă, în funcţie de metoda folosită. Se mai observă că proporţionalitate perfectă nu există în niciunul din cazuri, iar în cel de-al doilea disproporţionalitatea e chiar stridentă, de vreme ce 20% din votanţi rămân nereprezentaţi. Metoda d’Hondt e folosită în România la alegerile europarlamentare (pentru o circumscripţie naţională unică de 33 de locuri, care atenuează disproporţionalitatea) şi într-o secvenţă a alocării mandatelor la alegerile parlamentare, după cum se va vedea mai jos.
Cum se aleg deputații și senatorii? În fiecare județ se aplică (parțial) metoda coeficientului: se împarte numărul total de voturi al partidelor care au atins pragul la nivel național (plus ale eventualilor candidați independenți), apoi voturile fiecărui partid (care a depășit pragul de 5% pe țară) se împart la coeficient și fiecare primește atâtea mandate cât are înainte de virgulă. Numai că întotdeauna rămân mandate nealocate și voturi nefolosite. Și încă multe! Cum sistemul electoral românesc datează din 1992, pentru datele mai vechi recomand lucrările profesorului Cristian Preda (2005, 2013), cu precizarea că, în 2008 și 2012, când s-a votat „uninominal”, sistemul din 1992 a fost doar adăugit, adăugire la care s-a renunțat prin Legea nr. 208 din 2015, în vigoare și azi. Mandatele nealocate și voturile neutilizate din toate județele se însumează pe țară și li se aplică metoda d’Hondt. Această opțiune s-ar justifica prin dorința de a asigura proporționalitatea la nivel național, numai că același profesor Preda observa că sistemul românesc produce în mod constant efecte majoritare, etichetându-l drept „cel mai disproporţional sistem RP cunoscut” (2005, p. 34; 2013, p. 53). Dar chiar dacă s-ar asigura proporționalitatea de ansamblu, viciile de detaliu sunt atât de numeroase și de grave încât mecanismul necesită o analiză și o evaluare serioasă.
După ce se stabilește prin metoda d’Hondt câte mandate mai primește fiecare partid, se trece la repartizarea lor pe circumscripții, printr-o formulă nu neapărat complicată matematic, cât imprevizibilă și injustă. Numărul de voturi neutilizate ale fiecărui partid din fiecare județ se împarte la totalul voturilor neutilizate ale respectivului partid în întreaga țară, iar rezultatele se înmulțesc fiecare cu numărul de mandate alocate respectivului partid prin d’Hondt. Aceste rezultate se ordonează descrescător, fiecare dând dreptul la atâtea mandate de câte ori îl cuprinde pe al n-lea din circumscripție (n fiind numărul de mandate în rămase nealocate circumscripție; acest al n-lea număr e numit „repartitor”). Evident, când mandatele unui partid sau ale unei circumscripții se epuizează, se continuă fără el/ea, până când se alocă toate mandatele.
Despre acest algoritm se poate vorbi mult. Mă limitez la a nota că el încalcă adesea, la nivelul circumscripțiilor electorale, toate cele trei criterii propuse de Pierre Martin (1999, pp. 92-93) pentru a evalua „justețea unui sistem electoral”: reprezentativitatea, proporționalitatea și monotonia. Simplificând, bună parte din electoratul unei circumscripţii rămâne nereprezentată, partidele primesc mandate în județe altfel decât le-ar îndreptăți voturile şi se întâmplă – nu rar – ca un partid să aibă mai multe mandate decât cele cu mai multe voturi decât el. Cazul cât de cât vizibil a fost cel al UDMR, care, de-a lungul vremii, a primit mandate la Tulcea, Giurgiu, Călărași, Constanța, unde avea foarte puține voturi. Când a fost observată, situația a fost considerată un „accident” minor și trecută cu vederea. Or, acest caz nu este decât forma extremă (determinată de concentrarea geografică a electoratului UDMR) a unei situaţii frecvente, care ţine de mecanica sistemului. Aşa se întâmplă în general cu partidele mici, care primesc mandate la finalul repartizării, pe unde a mai rămas liber după ce partidele mari şi-au ocupat locurile. În 2016, UDMR a primit 1 mandat de deputat la Constanţa, pentru 398 de voturi, tot atât cât au primit PMP şi USR, pentru peste 20.000. Asta a sărit în ochi unora. Ce nu s-a văzut e că, parcă în contrapondere, la Covasna, PMP, cu 1967 voturi, a luat 1 mandat de deputat, în vreme ce UDMR, cu peste 50.000, a luat 3. Mai mult, tot în Covasna, acelaşi PMP, cu 2066 de voturi, a luat şi 1 mandat de senator, celălalt mergând la UDMR, cu peste 50.000. De altfel, la Senat, dat fiind numărul mai mic de mandate şi deci circumscripţiile cu magnitudine mai mică, problema repartizării în teritoriu a mandatelor alocate în etapa a doua e mai gravă decât la Cameră.
În 2016, 101 de mandate de deputat (din 312) și 70 de senator (din 136) au rămas neatribuite în prima etapă și au fost alocate partidelor prin metoda d’Hondt la nivel național, fiind apoi repartizate în circumscripții după algoritmul descris. Pentru simplitate rețin doar câteva cazuri (cu precizarea că datele sunt preluate de la Biroul Electoral Central – https://parlamentare2016.bec.ro, iar calculele detaliate îmi aparțin și pot fi puse la dispoziția oricui):
- Deputați Constanța: UDMR a primit un mandat pentru 398 de voturi, așa cum au primit și USR și PMP pentru peste 20.000. Pur și simplu, prin metoda d’Hondt, UDMR a mai fost îndeptățită la 5 mandate (pe lângă cele 16 primite în circumscripții). 4 au fost ocupate în Arad, Brașov și Maramureș, dar pentru al cincilea, întrucât toate celelalte județe fuseseră ocupate, s-a ajuns la Constanța, unde rămăsese ultimul loc liber.
- Deputați Alba: PNL, cu 44.921 de voturi, a primit 4 mandate, în timp ce PSD, cu 43.241, a primit 1. Cum coeficientul circumscripției a fost 22.660, ambele partide au putut primi, de la început câte un mandat, iar resturile amândorura au fost mari, puțin sub coeficient. Au rămas deci 3 mandate de alocat în etapa a doua și, cum al treilea partid s-a aflat la distanță mare de primele două, repartitorul a fost foarte jos, permiţând PNL să îl cuprindă de 3 ori. PSD l-ar fi cuprins de 2 ori, dar nu a mai apucat. Interesant este în acest caz că, dacă PNL ar fi avut cu în jur de 500 de voturi mai mult, ar fi rămas cu doar 2 mandate în loc de 4: ar fi atins de două ori coeficientul electoral, dar nu i-ar fi rămas mai nimic în judeţ pentru repartizarea mandatelor alocate centralizat. În acest caz, PSD ar fi luat şi el 2 mandate, iar al cincilea ar fi mers la un alt partid.
- Deputaţi Diaspora: PMP, cu 25.254 voturi a luat 2 mandate, în vreme ce USR, cu peste 31.000 şi PNL, cu este 28.000, au primit doar câte 1. Dar ultimelor două le-a rămas destul de puţin peste coeficientul electoral 25.372, în vreme ce PMP a intrat în etapa a doua cu aproape echivalentul unui coeficient şi a cuprins de două ori repartitorul circumscripţiei. Şi aici, e evident că 160 de voturi în plus ar fi permis PMP să treacă de coeficient, să obţină din prima 1 mandat, dar i-ar fi luat orice şansă la un al doilea.
- Senatori Sibiu: PSD, cu 37.409 voturi, a primit 2 mandate, iar PNL, cu 53.863, doar 1. Situaţia este similară celor de mai sus. Coeficientul, întotdeauna mai ridicat la Senat, a fost aici 41.952. PNL a luat 1 mandat din prima și au mai rămas 2 pentru repartizarea națională, PSD fiind în poziția cea mai favorabilă. Din nou, dacă PSD ar fi atins pragul, ar fi pierdut şansa unui al doilea mandat. Dar, în acest punct, merită observat că l-ar fi putut atinge şi altfel decât strângând mai multe voturi, anume prin… absententeismul electoratului liberal. Dacă PNL ar fi avut cu în jur de 14.000 de voturi mai puţin, ar fi luat tot 1 mandat de senator la Sibiu, iar situaţia mandatelor la nivel naţional ar fi rămas aceeaşi. Scăzând însă totalul voturilor valabil exprimate în circumscripţie, PSD ar fi luat şi el 1 mandat din prima, rămânând fără nimic la repartizarea naţională şi lăsând un loc liber la Sibiu, cel mai probabil pentru USR. Dar varianta cea mai spectaculoasă e că dacă USR (19.097 voturi) ar fi avut 9 voturi în plus, ar fi primit 1 mandat de senator de Sibiu, la egalitate cu PNL și PSD. Iată cum! Numărul PSD Sibiu a fost 0,80009, calculat ca numărul de voturi rămase PSD la Sibiu împărțit la numărul de voturi rămase PSD la nivel național și înmulțit cu numărul de mandate cuvenite PSD la repartizarea centralizată (metoda d’Hondt), adică (37.409 / 888.359) x 19 = 0,80009. Repartitorul circumscripție a fost 0,399, numărul USR, calculat la fel: (19.097 / 477.587) x 10 = 0,399. Prin urmare, numărul PSD împărțit la numărul USR înseamnă 0,80009 / 0,399 = 2,005, deci PSD a primit 2 mandate. Cu 9 voturi în plus, numărul USR ar fi fost (19.196 / 477.596) x 10 = 0,401. Deci 0,80009 / 0.401 = 1,99. PSD ar fi primit 1 mandat, rămânând 1 care ar fi fost alocat mai târziu USR.
O situație similară celei de la Sibiu (nu atât de strânsă) a fost și la Bihor, unde UDMR, cu 51.017 voturi, a luat 2 mandate de senator, în vreme ce PSD, cu 71.989, și PNL, cu 59.544, au luat doar câte 1. Aparent, asemănător a fost și la Maramureș, numai că…
- Senatori Maramureș: PMP, cu 10.800 de voturi, a luat 2 mandate; PSD, cu 57.878, a luat 1, iar PNL, cu 25.382, 0. În acest caz, numărul PMP a fost mai mic (aproape la jumătate) decât repartitorul circumscripției, dar, pentru că legea permite (art. 94, 8, a: „dacă numărul din lista ordonată la nivel național este mai mic decât repartitorul de circumscripție, se acordă un mandate”), spre finalul repartizării, a primit 1 mandat. La final, după ce calculele au fost încheiate, s-a constatat că PMP mai avea dreptul la 1 mandat (din metoda d’Hondt). „Din fericire”, în Maramureș rămăsese un loc neocupat. Deci tanda pe manda. Măcar nu s-a ajuns în situația prevăzută de lege (art. 94, 8, c) pentru cazurile de „blocaj”: „dacă după aplicarea prevederilor lit. a) și b) au mai rămas mandate nedesfășurate pe circumscripții, Biroul Electoral Central le stabilește pe baza acordului partidelor politice, alianțelor politice sau alianțelor electorale cărora li se cuvin aceste mandate, potrivit alin. (4), iar în lipsa unui acord, prin tragere la sorți, în termen de 24 de ore de la încheierea operațiunilor anterioare”.
Sigur, astfel de calcule nu se pot face cu precizie în practica electorală. Rolul lor aici e doar de a ilustra capriciile sistemului. Există nenumărate situații bizare pe care legea românească le permite sau chiar le favorizează. Nu mă mai leg de „mărunțișuri” cum ar fi: la Vaslui, USR, cu puțin peste 5.000 de voturi, a luat 1 mandat de deputat, la fel ca PNL, cu aproape 25.000; la București, ALDE, cu sub 45.000 de voturi, a luat 4 mandate de deputat, în vreme ce PNL, cu peste 85.000, a luat doar 3. Și altele, și altele, și altele…
Ideea e că votul tău contează, dar nu știi cum…
Referințe
Martin, Pierre, 1999, Sistemele electorale și modurile de scrutin, traducere de Marta Nora Singer, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, București.
Preda, Cristian, 2005, Partide și alegeri în România postcomunistă: 1989-2004, Editura Nemira, București.
Idem, „Partide, voturi şi mandate la alegerile din România (1990-2012)”, în Studia Politica. Romanian Political Science Review, nr. 13(1), 2013.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
In gluma sau in serios: „Avem o lege. Romaneasca. Ce-i de facut?!”
Nu mai bine s-ar taia resturile si se mai reduc si nr de parlamentari astfel? Ca nu am uitat de referendumul cu maxim 300 de sparlamentari!
Multumesc pt articol
Articolul asta e un exercitiu intelectual si cam atat, Deputatul UDMR cu 500 de voturi la Constanta are in spate de fapt alte mii de voturi acordate UDMR in alte judete. Pana la urma, un alegator care a votat UDMR (in alte judete), de cine se simte mai bine reprezentat: de un candidat UDMR din alt judet sau de un candidat de la alt partid din judetul unde a votat?
Inlocuiti UDMR cu altceva, rationamentul e acelasi.
Salut,
In general, e un articol bun.
Pana la urma cate mandate sunt in exemplul de la Metoda câtului/coeficientului?
„Să presupunem o circumscripţie cu 4 mandate, un total de 104.000 de voturi valabil exprimate”
„După aplicarea coeficientului nu s-au putut aloca decât 3 din cele 5 mandate”
Multumesc,
Gabriel
Scuze, o scăpare de tastare! Sunt 5 mandate. Toate calculele, în ambele exemple, sunt cu 5.
O mica incurcatura:
” A – 43.000, B – 37.000, C – 12.000, D – 8.000, E – 4.000. 5% din 104.000 înseamnă 5.020, deci partidul D se situează sub prag şi va fi eliminat”
Partidul E se situeaza sub prag.
Corect! Sigur, E e sub prag…
Iar 5% din 104.000 e 5.200.
SIgur E este sub prag. Doar că în articol ați scris că D este sub prag. Firește. o greșeală de tipar.
Votam tocmai ca sa putem alege si alegem inainte de a vota .Cu cit mai multi dintre noi inteleg asta cu atit legitimitatea cistigatorilor in alegeri este mai mare si cu atit modificarile ,de tot felul , pe toate palierele ce tin de justitie , economie si de deciziile ce tin de resortul social vor fi mai repede puse in practica .Textul ne explica ,cu acuratete ,ce se intimpla dupa votul cetatenesc , dar in mare alegerea facuta printr-o majoritate nu este deturnata masiv , nu schimba valoarea politica si nu modifica substantial sensul voturilor exprimate . Nici in America nu se mai poate modifica decizia majoritara a cetatenilor pe fiecare entitate statala in parte . In Romania, in situatia particulara a acestor alegeri parlamentare ce incheie un ciclu inceput cu cele europarlamentare , miza este obtinerea unei majoritati de peste 65 de procente ca parte a majoritatii viitoare in parlament , majoritate formata in jurul PNL.Tonul muzicii , ca sa zicem asa ,este dat de prima zi de vot , din cele doua puse la dispozitie , in diaspora . Ecourile politice , o data ajunse in tara ,ale acestei zile vor vor maximiza si numarul de votanti din Romania .Daca procentul celor care voteaza este mare (ati vazut in America ce s-a intimplat )atunci partidele mici, ca numar de votanti , nu intra in viitorul parlament si procentele obtinute de ei se vor redistribui .Probabil va exista o majoritate formata din trei partide si un singur partid in opozitie.
Nu s-a inventat un sistem electoral perfect, care sa reflecte cit mai aproape si vointa alegatorilor si necesitatea de a proteja anumite minoritati sau structuri administrative or statale.
Si stiti dece ?
Fiindca sistemul in sine al votului universal zis egal, este vicios si generator nu numai de inegalitati, dar mai ales de erori fatale ! Este BRICIUL IN MINA MAIMUTEI !
Ma bate gindul UTOPIC ca cel mai bun sistem era cel al Statelor Generale din Franta, care ar putea fi adaptat si ar provoca mai putine greseli in promovarea non-valorilor si a polticianismului fara principii. Sigur ca nu trebie sa avme numai trei catgorii ( nobilimea, clerul si burghezia ) , dar ast este ideea : sa imparti populatia nu pe criteriu de numar sau teritoriu ci pe criteriul categoriilor sociale; dindu=i fiecarea ponderea pe care o merita , nu pe cea pe care o are numeric sau din ounct de vedere al bogatiei. Aparatul functionaresc public , cel care nu are trebui sa nu fie numit politic, ar trebui sa nu aiba drept de vot, fiind obligat sa serbeasca cu cinste si onoare acel guvern care a fost ales.
Categoriile ar putea fi: agricultorii, salariatii din idusstrie si comert, managerii si antreprenorii , intelectualii ( nu am gasit alt cuvint ) si altele…….
@Dan Nicolescu Dacă tot este vorba de împărțit populația pe un criteriu anume, votul cenzitar ar fi cea mai bună souție, și cea mai echitabilă. Plătești impozite, votezi. Părerea mea…
@ Valentin Petrescu 22/11/2020 At 12:30
In USA daca nu platesti taxe – chiar si cand lucrezi intr-o alta tara si platesti taxe si acolo – nu poti vota.
divizarea societatii pe categorii socio-economice nu ar aduce nici un beneficiu; iar politica continua sa fie lupta pentru puterea de a decide cum se cheltuie banul public
ar fi mult mai corect ca votul sa reflecte contributia individuala in societate in mod direct proportional cu taxele platite raportat la o contributie fiscala minima – taxele salariului minim (cam 5000 lei/an). Orice cetatean sa aibe 1 vot, insa cei care platesc taxe mai mari sa aibe si drepturi mai mari de vot.
Adica cel care plateste taxe 10.000 lei/an sa aibe 1+1 voturi, cel care plateste taxe 100.000/an sa aibe 1+19 = 20 voturi, etc
Actualul sistem de vot românesc e agreat de partide în detrimentul cetățenilor.
De ce?
1- se votează pe liste. Fara drept de a ” bifa” preferatul de pe lista. Așa întreaga nomenclatura a oricărui partid se poziționează pe primele voci din lista având garanția matematica că obțin un post de parlamentar. Inclusiv în caz de dezastru electoral al partidului.
2- ” deputatul meu” e o vorbă goală atîta timp cît aceiași nomenclatura a partidului ,( in urma trocurilor inconfesabile) a avut grija sa ajungi deputat de Iași ( sa zicem) la ultimele alegeri și acum te pune pe lista din Cluj ( sa zicem). Perpetuarea ” elitei” politice după cum bate vântul dar garantată.
Ia sa ” legam de glie” candidații. Concurezi doar acolo unde ai de cel puțin 2 ani domiciliul stabil . Ar fi un măcel politic, o bătaie colosala deci trecem peste.
3- votul prin corespondență deschis tuturor. Din țară ( că e chiar și o pandemie in curs ) nu doar celor din străinătate. Nu vrea nimeni. Că e mai bine cu urna mobilă și autobuzele de votanți.
Deci și în încheiere :
A- sistemul de vot e arhaic ( cu stampila. Să văd cum o dezinfectează după fiecare votant care pune mana pe ea )
B- e produsul unui troc istoric între partide ( aducere aminte : „ai lor au furat mai multe voturi că ai noștri” )
C- Cum partidele sint rupte total de realitate ( pină le da peste nas UE , o criza sau FMI ) nu exista nici un fel de interes , nici măcar minim, sa se obțină mai multa echitate, mai corecta reprezentare și o reducere a influenței nomenclaturii perene din fiecare partid . Prea mulți ar ajunge la foame că din tinerețe doar in partid și stat au activat. Ca pe vremea RSR . Doar că atunci era clar. Partidul era unic , candidații aleși pe ” origine sănătoasă” , ” devotament față de partid ” dar și rezultatele votului puternic măsluite . Acum sunt mai multe partide . Atît și nimic mai mult.
corect, existenta listelor de partid e cea mai mare problema pentru reprezentativitate, iar votul cu adevarat uninominal (fara liste, doar candidati) ar rezolva aceasta problema.
„În 2016, 101 de mandate de deputat (din 312) și 70 de senator (din 136) au rămas neatribuite în prima etapă”…
deci mai mult de 50% din senatori si 31% din deputati au fost negociati fara legatura cu preferintele alegatorilor, deci neconstitutional (daca CCR ar avea de a face cu constitutia s-ar autosesiza)
Nu e de mirare ca parlamentarii nu vor sa aplice dorinta majoritatii covarsitoare a cetatenilor de a avea maxim 300 parlamentari intr-o singura camera…
Daca votul ar fi uninominal – adica se voteaza persoana, nu lista/partidul – si s-ar inregistra la BEC optiunea clara a fiecarui candidat de a atribui voturile unui alt candidat atunci cand nu castiga, lucrurile ar fi mai simple, mai clare si mai ales ar exista reprezentativitate, spre deosebire de starea actuala in care cei mai multi dintre politicieni se reprezinta doar pe ei si gasca respectiva.
Nu mai bine cistigatorul ia totul? Merge in Anglia si USA de citeva sute de ani. Nu au avut dictaturi, lovituri de stat etc.
@Florin Oprea 21/11/2020 At 19:37
As adauga la cele doua tari enumerate si Canada, Franta, India.
De ce nu renutam la vot si tragem candidatii la tombola ?
Sunt convins, dintr-un numar oarecare intre 500 si 1000 de canditati reprezentativi de la gunoieri si pana profesor cu 5 doctorate, cei „alesi” sunt mai in masura sa alcatuiasca un parlament cu cel mult 200 de oameni mai functional decat cel care se formeaza in urma unui vot politic cu o conditie, fiecare ales sa fie sustinut de alti 10-15 consilieri pe diferite teme cu experienta in domeniul de activitate de cel putin 15 – 20 ani.
Este un model revolutionar insa de luat in seama, cati sustinatori au partidele clasice ? si cati au „partidele facebook, instagram , youtube, whats app, etc.” si va mai fi nevoie de partide politice ? sau interzicem implicarea acestora in viata politica ?
Retelele de socializare au preluat si controleaza deja astazi activitati politice, politicul clasic asa cum il stim nu mai actioneaza de mult, el doar reactioneaza.
Numai ca aceste retele sunt in mana unor companii private, privatizam si politica ? conflictele inarmate fac scoala in acest sens.
Pentru a schimba sistemul electoral este necesară rescrierea Constituţiei actuale şi, apoi, aprobarea noului proiect prin referendum. După aceea trebuie modificate legile – electorală, cea de organizare şi funcţionare a Parlamentului şi a principalelor instituţii din ţară (de exemplu, cea a Curţii Constituţionale). Nu văd cine ar fi în stare să pună în aplicare un asemenea plan în România. Mă refer la partidele politice actuale, care au şanse să ocupe locuri în Parlament după alegerile din 6 decembrie.
Reorganizarea administrativă a României este o necesitate stringentă, însă fără schimbarea Constituţiei este imposibil de realizat. De aici trebuie plecat dacă se doreşte aplicarea rezultatului referendumului privind 300 de parlamentari. Opoziţia la acest proiect este şi va fi atât în Parlament, cât şi la nivelul administraţiei locale. Introducerea digitalizării în următorii 2 ani poate permite o eficientizare a muncii, însă fără o schimbare din temelii a sistemului administrativ se va obţine o contraperformanţă prin menţinerea unui aparat birocratic excedentar atât la Bucureşti, cât şi în provincie.
Pentru 300 de parlamentari nu e nevoie de schimbarea Constitutiei. La referendumul de atunci se cerea si desfiintarea unei camere a parlamentului. Parlamentul cu o singura Camera necesita modificare Constitutiei.
Digitalizarea va produce sa speram efectul dorit, reducerea numarului de bugetari.
Va reduce statul si impozitele ? nemaiffind nevoie de atata personal si costurile aferente ?
Sunteti convins ca asa va fi sau digitalizarea va crea si mai multe probleme mai ales celor in varsta care nu dispun de cele necesare pt a putea accesa online toate serviciile, e vorba de milioane de oameni sau speram ca pandemia ve rezolva problema.
@Hans
Am spus şi mai sus, nu există nici o speranţă de mai bine. Problemele au rădăcini adânci şi este vorba de mentalitate, nu de lipsa ori existenţa banilor. Pur şi simplu oamenii nu doresc să înveţe, iar politicienii nu sunt în stare să lege două proiecte administrative de la o legislatură la alta, fără utilizarea celebrei expresii despre moştenirea dezastruoasă lăsată de cei care au pierdut alegerile.
Reducerea impozitelor? De ce s-ar proceda astfel şi unde s-ar putea opri? „Taxe zero” este o aberaţie economică! Cui ne adresăm cu asemenea mesaj? Celor care nu au un cont bancar şi trăiesc din economia de subzistenţă.
@victor L
Pentru alegeri pe sistemul 300 trebuie reorganizate circumscripţiile electorale şi mărit numărul de cetăţeni care votează pentru un senator şi un deputat. Vrând-nevrând, ajungem la o reorganizare administrativă pentru alegeri. Sunt multe lucruri de spus pe tema asta, lanţul este lung.
Ce inseamna, oamenii nu vor sa invete ? avem invatamant obligatoriu iar daca dorim sa schimbam ceva n-ar trebui intrebati oamenii in primul rand ?
In aceste sens intradevar ducem lipsa reprezentarii corecte a intereselor oamenilor din institutii incepand de la parlament si pana la ultima primarie.
Pe de alta parte e la fel de adevarat, nu se pot indeplini toate dorintele fiecaruia, este nevoie de multa adaptare la situatii date create in urma unor hotarari.
Trecerile de la ceva cu ce, generatii intregi de oameni s-au obisnuit, le putem numi mentalitati la altceva nou, creaza in primul rand frica si multa suspiciune daca nu are loc o informare corecta astfel incat sa inteleaga „tot prostul” majoritatea oamenilor avand un intelect mediu care necesita mai multe explicatii si multa munca de convingere. Aici insa ne impotmolim, se intampla peste tot in lume, oamenii fiind la fel.
Problema este, dezvoltarea technologica foarte rapida in decursul a catorva ani, de cand exista smartphone-ul ? depaseste puterea de reactie si adaptare a multor oameni, pt tineri poate ceva mai usor de realizat, pt cei mai in varsta aproape imposibil si la urma urmei , mai au nevoie de aplicatii si pt ce sa invete ceva nou ? ajunge experienta vietii.
Daca ma uit insa la tinerii de astazi cu problemele cu care se confrunta incepand de la depresii, probleme psihice, boli de care n-ar trebui sa sufere, consum de droguri excesiv, manifestari irationale incep sa am dubii, pe vermea mea aceste lucruri fiind exceptia si nici nicidecum ceva frecvent.
Cel putin la mine in Iasi, lumea e de o indolentza, inconstientza si iresponsabilitate catastrofala. Ori nu voteaza deloc ori voteaza aiurea aceleasi partide centraliste. Avem in sfarsit cu cine vota, partid regional si totusi oile placide s’au asternut la iernat etc. Dar partidul meu e discriminat de la parlamentare ca nu are macar 75 filiale.
Daca ma mai trezesc pe 7 decembrie si iar vad harta aia roshie, iar imi blestem si ziua in care m’am nascut aici.
De scarba unor asa concitadini (majoritatea lor cocalari manelisti comunisti veniti din alte judete sau basarabeni asijderea – oricum neatasati de Iasi ci doar folosindu’se de Iasi), iar imi vine sa sar atunci in primul tren de Cluj, daca nu cumva intram deja in stare de urgentza si Clujul cel putin va fi carantinat. Momentan n’am masina si nici pewrmis valabil de condus auto, autostrada n’am avion n’am, in schimb trebuie sa fiu fericit ca traiesc in statul hipercentralizat Romania – un proiect nesincer si de farsa al regiunilor sudice exclusiv in folosul lor si exclusiv in detrimentul celor nordice si vestice. Ehaaaaaaaaaaaaa!
sistem de vot uninominal cu 2 tururi de scrutin e simplu si clar drept de vot in functie de studii cei fara studii superioare 1 vot cei cu studii superioare 2 voturi cei cu masterat 3 voturi iar cei cu doctorat 4 voturi parlament unicameral numit Adunarea Reprezentantilor Natiunii 1 parlamentar la 100000 de alegatori majorat si drept de vot la 16 ani maximum 3 mandate de cate 5 ani pentru parlamentari si presedinte nimeni nu poate candida la nici o functie decat intre 25 si 65 de ani test psihologic obligatoriu pt fiecare candidat si atestat privin buna cunoastere a unei limbi de circulatie internationala si test de cultura generala standardizat
Glumind mai serios: ai gindit mult asemenea sistem?
Vrei sa fim protocronisti si in domeniul asta?
Sa inteleg ca tu ii acorzi lui Puie Monta si celor ca el -citi ca el! – 4 voturi?
Pacat ca ai minjit alegerile in doua tururi cu fantasmagoria ta.
Mulțumesc pentru articol, e singurul din care se înțelege clar cum se determină repartitorul de circumscripție.