joi, martie 28, 2024

Alegerile SUA și narațiunile eshatologice

Două paradigme eshatologice s-au confruntat în alegerile din SUA: paradigma conservatoare și paradigma progresistă s-au bătut pentru a își exprima viziunile asupra a ceea ce este lumea. Paradigma conservatoare a câștigat spre uimirea tuturor, chiar și a susținătorilor ei. Această viziune conservatoare[1] ne amenință că ne îndreptăm către apocalipsă și că singura formă de a amâna aceasta apocalipsă este un stat care să joace rolul moral de kathehon, identificând ca dușmani și forme absolute ale răului în istorie: pe toți cei care nu sunt ca noi. Paradigma progresistă, în directă opoziție cu prima, ne spune că trăim deja în cea mai bună dintre lumile posibile și că nu trebuie decât să facem încă un mic efort ideologic pentru o obține paradisul pe pământ al egalității dintre femei și bărbați, dintre negri și albi, între musulmani și creștini.

Trebuie să înțelegem că cele două personaje care au candidat și discursurile lor răspund la două întrebări fundamentale : de ce ne temem și ce putem spera? Și dacă fiecare întrebare este legitimă, a reduce un discurs politic la teamă sau la speranțe este nerealist și dezastruos pragmatic. Trump e distopic și Clinton utopică, e ca și cum americanii ar fi avut de ales între 1984 a lui Orwell și Minunata Lume Nouă a lui Huxley. Cele două viziuni sunt periculoase în egală măsură, singurul avantaj al lui  Trump este că este șocant și nedigerabil pentru orice om educat, spre deosebire de Hillary care pare răul cu care eram obișnuiți să facem alianță.

Viziunea conservatoare pleacă de la o imagine sumbră asupra omului. În urma unei secularizări a păcatului original, ea imaginează ființa umană ca haotică și incapabilă să se organizeze, frica este imperativul moral al acțiunii. Pentru a evita haosul avem nevoie de o figură autoritară, adesea identificată cu statul care promite o identitate și cere sacrificii. Acest tip de viziune duce la dictaturi care promovează suveranitatea și ordinea. Tipul de eshatologie promovată este cea a katechonului : doar ordinea politică și morală poate amâna apocalipsa. Eticheta lipită în presă este cea de fascism.

Dar viziunea la modă în postmodernitate este cea progresistă, fondată pe încrederea milenaristă în progresul umanității. Instituțiile pot impune schimbarea sufletelor și a ideilor. Spre deosebire de viziunea conservatoare, aici omul este imaginat ca o ființă bună de la natură, dacă cumva este rău, acest eșec moral se datorează condițiilor sociale dificile. Economia globală, societatea globală și etica globală pot aduce paradisul pe pamântul în care nu mai e nevoie de Dumnezeu.  Eticheta sub care apare desemnată acestă mișcare e cea de socialism.

Victoria lui Trump este o revoluție în sensul în care sistemul care se auto-susține poate fi înfrânt. Cu Trump trăim timpuri mesianice, nu pentru că el are reprezenta vreun fel de mesia, ci pentru că alegerea lui ne arată că timpul istoric care se scurge liniar este întrerupt de un eveniment neverosimil care pune sub semnul întrebării toate obișnuințele noastre politice. Hillary avea tot sistemul de partea ei, este sistemul care se autoreproduce și care nu îți cere să faci nimic altceva decât să fi parte din el, faptul că oamenii au votat cu Trump arată că pur și simplu nu mai suportau un sistem care se autoperpetuează, însoțit de un discurs ideologic despre egalitate și corectitudine politică.

Trump a vorbit în discursurile sale despre terorism, despre ce s-a întâmplat în Franța și despre incapacitatea reală de reacție a francezilor. Terorismul este situația perfectă pentru a promova un stat puternic ca o citadelă atacată. Iar dacă Trump are dreptate să observe că Europa are o problemă enormă despre care nu are nici o idee cum să o gereze, alegerea sa reprezintă la rândul său un mare grad de imprevizibil în politica internațională. A trăi într-o lume instabilă politic, are un avantaj eshatologic, ne amintește că omul nu este stăpânul destinului său și că oricând planurile pe care le face cu grijă pentru noua casă, noua vacanță sau cariera sa, pot fi aruncate în derizoriu într-o singură secundă.

Mulți creștini se bucură că dominația ideologică a fost zdruncinată și că nu o să mai avem o SUA care să susțină valori incompatibile cu creștinismul, de parcă comportamentul noului președinte ar fi rupt din Evanghelia după Ioan. Trump promovează un discurs al uri cu care un creștin nu are cum să fie de acord oricât de tare s-ar opune avorturilor și legalizării căsătoriilor gay susținute de doamna Clinton. E la fel de inacceptabil creștinește să vinzi arme ISIS sau să construiești ziduri împotriva mexicanilor. Hillary a jucat rolul de Antihrist al discursurilor conservatoare, iar  argumentele împotriva ei erau adevărate și rezonabile. Acum, avem de-a face cu un clovn care i-a spus Papei că ar trebui să îi fie rușine pentru că îi pune sub semnul întrebării apartenența la creștinism. Aș vrea să amintesc că, dacă încă de pe vremea lui Benedict al XVI, lea Biserica Catolică a susținut că un creștin nu poate vota cu cineva care promovează avortul, în urma voiajului în Mexic,  papa Francisc a declar că oricine construiește ziduri și nu poduri nu își poate spune creștin. Trebuie să avem înțelepciunea să înțelegem că simbolurile eshatologice au succes politic pentru  că motivează oamenii către acțiune, și că criticii lui Hillary au la fel de mare dreptate ca și criticii lui Trump. Ambele viziuni sunt periculoase social și incompatibile atât cu o politică decentă cât și cu o viziune creștină asupra lumii.

Vom avea acum la cârma SUA o combinație între Donald Duck și Slavoj Zizek, prietenii filosofi știu de ce. Din fericire, acest individ ne-a scăpat de ideologia progresistă, din nefericire, acest personaj care și-a construit notorietatea șocând, va avea de la anul codurile nucleare pe mâna și va face să tremure o lume întreagă în funcție de capriciile sale. Singura mea speranță este că măcar absurditatea discursurilor lui Trump să iasă în evidență și ca sistemul să aibă proprii săi anticorpi și să funcționeze în ciuda președintelui. O democrație puternică este una care poate funcționa prin regulile ei, indiferent de cine ajunge să conducă.

•••

Aseară, în timp ce ascultam știrile mi-am scăpat ochelarii cărora le-a sărit un șurub, era un șurub mic și am trăit cu impresia că se poate totul rezolva cu un pic de superglue. Dimineața, citind rezultate alegerilor cu vechii mei ochelari crăcănați, încă negam faptul că am nevoie de alți ochelari, abia o vizită la oftalmolog m-a convins că nu am ce să fac și că va trebui să investesc o groază de bani într-o pereche nouă. Cred că e momentul să asumăm că atât conservatorii cât și progresiștii au nevoie să își schimbe ochelarii ideologici, înțelegând că micul șurubel sărit de pe fix afectează viziunea noastră asupra întregului.

NOTE_________


[1] Ca bază teoretică pentru acest articol am folosit BAUCKHAM, R., MOLTMANN J.,(1999) God Will Be All in All, The Eschatology of Jurgen Moltmann, T&T Clark, 1999, p. 268-277. El arată că majoritatea deciziilor din ultimii o sută cinzeci de ani vin din confruntarea dintre două sindromuri eshatologice, cel conservator și cel progresist, gloasearea pe seama evimentelor actuale îmi aparține. Termenul sindrom este ales special pentru a arăta raportarea critică a teologului protestant față de ambele perspetive care concurează eshatologia creștină.

Distribuie acest articol

18 COMENTARII

  1. „Viziunea conservatoare pleacă de la o imagine sumbră asupra omului. În urma unei secularizări a păcatului original, ea imaginează ființa umană ca haotică și incapabilă să se organizeze, FRICA ESTE IMPERATIVUL MORAL AL ACTIUNII. Pentru a evita haosul avem nevoie de o figură autoritară, adesea identificată cu statul care promite o identitate și cere sacrificii. Acest tip de viziune duce la dictaturi care promovează suveranitatea și ordinea. Tipul de eshatologie promovată este cea a katechonului : doar ordinea politică și morală poate amâna apocalipsa. Eticheta lipită în presă este cea de fascism.”
    Dupa atatea studii, sunteti sigura ca ati inteles bine?

    • Relax. Stanga spumega din orice pozitie, indiferent ca e la putere ori a pierdut paradisul de la un pas distanta. N-ar mai fi stanga fara pumnul strans in aer.

    • Aș face trimitere la articolul Brândușei Palate publicat tot astăzi în care dezvoltă argumente suficiente pentru a arăta că Trump nu este un conservator adevărat, ci doar unul care flutură bucăți din conservatorism atunci când îi convin să vândă ceva. Pentru mine, ca om care se revendică de la un set de valori conservatoare, fară a face din tradiție un idol, doar încercând să o frecventez, la asta folosesc studiile multe, Trump este periculos pentru că caricaturizează lucrurile în care eu cred și mai grav le face exclusive. Să dau un exemplu: identitatea națională este un element cultural esențial, fară de care ești dezrădăcinat și nu ai nici o șanșă să înțelegi, dar nu ai voie să faci din identitatea ta de bărbat, american, alb o valoare care îi discriminează pe cei care nu avut șansa ta. Problema SUA a fost că discursul a fost polarizat între alb și negru, între progresiști și cei care îi critică cu toată forța, chiar și atunci când critica progresistului nu este argument rațional, ci pură ironie.

      • @ Ana PETRACHE,
        dvoastra judecati teoretic (teoria ca teoria, dar practica te omoara), pe cind Trump traieste ceea ce propaga. Si se transmitre de secol in genele americanilor.
        – „nu ai voie să faci din identitatea ta de bărbat, american, alb o valoare care îi discriminează pe cei care nu avut șansa ta”.
        O spune cineva care a trait democratia doar 27 de ani in Romania.
        Dar dece sa nu aiba voie? Bill Clinton a avut voie sa faca ce vrea in Biroul Oval?
        Dvoastra plingeti zi si noapte de mila oropsitilor sortii, cei ce nu au sansa dvoastra?

  2. „Viziunea conservatoare pleacă de la o imagine sumbră asupra omului.” – această idee („homo homini lupus”) stă la baza filozofiei politice anglo-saxone. Ca atare, sistemele politice elaborate de anglo-saxoni au sisteme de siguranţă („checks and balances”) care împiedică deriva autoritară.

    „În viziunea progresistă … omul este imaginat ca o ființă bună de la natură, dacă cumva este rău, acest eșec moral se datorează condițiilor sociale dificile. ” – această viziune a dus la încercarea de a impune prin forţă „societăţi perfecte”, elaborate intelectual, paradisuri terestre, adică la excesele iacobinilor în timpul Revoluţiei Franceze şi la totalitarismul comunist. Varianta (deocamdată) soft e „corectitudinea politică” din zilele noastre.

    „papa Francisc a declar că oricine construiește ziduri și nu poduri nu își poate spune creștin.” – amuzant. Aşadar cetăţenii burgurilor medievale, care îşi înconjurau oraşele cu ziduri de apărare, turnuri, şanţuri cu apă, nu erau creştini.
    Creştin e ăla care lasă să intre cât mai mulţi musulmani în Europa :)

    • Credeți că mie din poziția de creștin și femeie îmi convine să se umple străzile Germaniei de musulmani, unii refugiați economic alții refugiați politic? Am și eu fricile mele, dar nu le las să îmi întunece judecata. Nu mi-a convenit când Papa a propus ca fiecare parohie să ia familii de refugiați, pentru că îmi punea la încercare confortul și credința. Apoi mi-am adus amite că Dumnezeul meu a trăit și El în exil și că poporul său este de la Vechiul Testament până în zilele noastre într-un exil continuu, ceea ce ne obligă la o formă de înțelegere specială pentru cel străin.
      Șansa istorică a creștinismului este să se trezească cu ocazia valurilor de musulmani și să încerce să îi evanghelizeze. Este greu, pentru că majoritatea acestor musulmani își trăiesc credința, spre deosebire de majoritatea creștinilor care nu fac din această credință decât un element care să ofere identitate, așa cum face și Trump.

    • “papa Francisc a declar că oricine construiește ziduri și nu poduri nu își poate spune creștin.”

      :-)

      Si zidurile formidabile din jurul Vaticanului cine le-a construit? Musulmanii?

      Pope Francis: Tear Down the Vatican Wall!

      P.S.
      Articolul, cit am citit din el, e halucinant. Aberant. Fara nici o legatura cu… pamintul.

      Apoi:

      – „păcatului original”? Nu cumva e vorba de „păcatului originaR”?

      Odata ajuns la „păcatului original” am zis ca nu merita sa-mi mai pierd vremea cu articolul, dar mi-am aruncat o privire pe ultimul paragraf, sa vad daca exista vreo concluzie. Din pacate, nici paragraful final nu am reusit sa-l citesc in intregime fiindca m-am impotmolit in „proprii” („sistemul să aibă proprii săi anticorpi”).

      Asta e. Atit am putut.

  3. Spuneti:

    „, de parcă comportamentul noului președinte ar fi rupt din Evanghelia după Ioan.

    Trump promovează un discurs al uri[i] cu care un creștin nu are cum să fie de acord ”

    Foarte corect.
    Voi vorbi simplu, fara ambiguitati.
    Sa vedem ce fel de ‘crestin’ e Trump.
    Se poate vedea limpede, pentru orice om decent si minimal informat, care -i cunoaste biografia,
    ca Trump nu este crestin ortodox,
    nu face parte din ‘Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica’.
    Pentru un ortodox extrem de riguros
    e deajuns sa nu-l condidere crestin in Sfinta Biserica, pentru ca nu face parte din ‘Una, Sfanta, Soborniceasca si Apostoleasca Biserica’, tine de un soi de biserica noua, cult nou:
    si inca tine numai teoretic si mediatic si electoral si, foarte probabil, ipocrit.

    Trump nu este catolic
    Iata ce scrie Archbishop Charles J. Chaput (Archdiocese of Philadelphia)
    „One candidate – in the view of a lot of people – is an eccentric businessman of defective ethics ”
    https://app.flocknote.com/note/538776
    „Presidential campaigns typically hit full stride after Labor Day in an election year. But 2016 is a year in which two prominent Catholics – a sitting vice president, and the next vice presidential nominee of his party – both seem to publicly ignore or invent the content of their Catholic faith as they go along. And meanwhile, both candidates for the nation’s top residence, the White House, have astonishing flaws.

    This is depressing and liberating at the same time. Depressing, because it’s proof of how polarized the nation has become. Liberating, because for the honest voter, it’s much easier this year to ignore the routine tribal loyalty chants of both the Democratic and Republican camps. I’ve been a registered independent for a long time and never more happily so than in this election season. Both major candidates are – what’s the right word? so problematic – that neither is clearly better than the other.

    As Forbes magazine pointed out some months ago, the Republican candidate is worth roughly $4.5 billion. The Democratic candidate is worth roughly $45 million. Compare that with the average American household, which is worth about $144,000. The median U.S. income is about $56,000. Neither major candidate lives anywhere near the solar system where most Americans live, work and raise families. Nonetheless, we’re asked to trust them.

    That’s a big ask. One candidate – in the view of a lot of people – is an eccentric businessman of defective ethics whose bombast and buffoonery make him inconceivable as president. And the other – in the view of a lot of people – should be under criminal indictment. The fact that she’s not – again, in the view of a lot of people – proves Orwell’s Animal Farm principle that “all animals are equal, but some are more equal than others.”

    So what are we to do this election cycle as Catholic voters? Note that by “Catholic,” I mean people who take their faith seriously; people who actually believe what the Catholic faith holds to be true; people who place it first in their loyalty, thoughts and actions; people who submit their lives to Jesus Christ, to Scripture and to the guidance of the community of belief we know as the Church.

    Anyone else who claims the Catholic label is simply fooling himself or herself – and even more importantly, misleading others.

    The American bishops offer valuable counsel in their document Forming Consciences for Faithful Citizenship (available from the USCCB), and this year especially, they ask us to pray before we vote. This is hardly new “news.” Prayer is always important. In a year when each Catholic voter must choose between deeply flawed options, prayer is essential. And prayer involves more than mumbling a Hail Mary before we pull the voting booth lever for someone we see as the lesser of two evils. Prayer is a conversation, an engagement of the soul with God. It involves listening for God’s voice and educating our consciences.

    It’s absurd – in fact, it’s blasphemous – to assume that God prefers any political party in any election year. But God, by his nature, is always concerned with good and evil and the choices we make between the two. For Catholics, no political or social issue stands in isolation. But neither are all pressing issues equal in foundational importance or gravity. The right to life undergirds all other rights and all genuine social progress. It cannot be set aside or contextualized in the name of other “rights” or priorities without prostituting the whole idea of human dignity.

    God created us with good brains. It follows that he will hold us accountable to think deeply and clearly, rightly ordering the factors that guide us, before we act politically. And yet modern American life, from its pervasive social media that too often resemble a mobocracy, to the relentless catechesis of consumption on our TVs, seems designed to do the opposite. It seems bent on turning us into opinionated and distracted cattle unable to gain mastery over our own appetites and thoughts. Thinking and praying require silence, and the only way we can get silence is by deciding to step back and unplug.”

    Trump nu este un protestant traditional,
    nu cred ca ar putea fi vazut bine de un Luther, Kierkegaard, Karl Barth.

    Trump ar putea fi socotit un soi de pseudocrestin neoprotestant, nepracticant sau practicant ipocrit electoral, de pseudocrestinism ‘business’,
    „is an eccentric businessman of defective ethics ”
    Deci nici vorba de etica, de Etica Protestanta …

    • Nu l-aș judeca pe Trump pentru că nu este drept măritor ortodox sau catolic practicant, m-aș mulțumi dacă această auto-identificare drept creștin are ține cont de câteva idei biblice, ca iubirea de aproape, sau dacă creștinismul nu vinde politic, măcăr să se abțină să își lipească eticheta de creștin pentru că nu face decât să aducă injurii în plus hulitei deja identități creștine. Oricum miza articolului meu era de a atrage atenția asupra unei duble tentații: cea progresistă care este evidentă pentru creștini, dar și cea care se auto-nomește conservatoare dar care de fapt nu promovează valori creștine, ci caricaturi periculoase ale acestora.
      Mulțumesc pentru articol.

      • „dacă această auto-identificare drept creștin are ține cont de câteva idei biblice, ca iubirea de aproape, sau dacă creștinismul nu vinde politic, măcăr să se abțină să își lipească eticheta de creștin pentru că nu face decât să aducă injurii în plus hulitei deja identități creștine.”
        Exact. Foarte bine scris .
        Este un pericol imens a fi confundat cu ceea ce apare la tv, pe net, predicatorii business care dirijeaza o turma foarte tulbure, confuza, manipulata extrem, care voteaza la fel, mai ceva ca in Duminica Orbului 1990, in care individul se topeste, dispare.
        Pentru cine se reintoarce la un adevarat crestinism vechi, sa vedem cat de diferiti
        erau Parintii Pustiei, acei ava Antonie, Zosima, Moise , sau
        Athanasie cel Marie sau Cassian;
        ca a existat o anumita tensiune intre Ioan Chrysostom (Gura de Aur ) si Epifanie al Salaminei.
        Cu totii sunt sfinti, la ortodocsi, la catolici.
        (Sa nu uitam ca multi dintre cei ‘trumpizatzi’, si care si zic conservatori , sunt mai aproape de Arie sau de un [neo]unitarianism,
        si mai aproape de machin egun decat de penelul pentru icoana, orga sau sculele de zidit, de ctitorit.)

        V as ruga sa mai scrieti, si dumneavoastra si doamnele Alina Dobre si Brandusa Tereza Palade,
        poate asa, zic cu indrazneala, va fi o mai mare si extinsa familie,
        daca nu crestina calda, macar mai caldicica, de oameni mai blanzi.
        Cu multumiri

  4. Ce de vaiete pe plaiurile mioritice constatind ca americanii nu mai au habar de democratie :P
    Dar au altceva in singe; talentul de a face bani. Nu conteaza cine cistiga, ci conteaza cine e primul pe piata ;)
    „Revista Newsweek si un partener de productie care se ocupa de publicarea editiilor speciale au fost nevoiti sa retraga de pe piata 125.000 de exemplare in care Hillary Clinton era prezentata ca noul presedinte al SUA, informeaza The Telegraph.”
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-21407980-newsweek-retras-125-000-exemplare-din-editia-speciala-doamna-presedinte-dedicata-victoriei-lui-hillary-clinton.htm
    – „Romando a precizat ca doar 17 exemplare cu Hillary Clinton – presedinte au fost vandute.”
    Alea 17 exemplare vor avea valoare de colectie in genul volumului „Omagiu” dedicat Geniului Carpatin :P

  5. Pai daca paradigma progesului este cea a gay-lor si a asistatilor de tot soiul atunci este absolut normal ca a pierdut.

  6. „E la fel de inacceptabil creștinește să vinzi arme ISIS sau să construiești ziduri împotriva mexicanilor”.A afirma o astfel de ineptie,va descalifica profesional-nu doar moral.A construi un zid impotriva mexicanilor imigranti ILEGALI,iata ceea ce in mod convenabil,ati uitat sa specificati.Ciudaty este ca nu suflati macar un cuvintel despre zidul ridicat de Guvernul Mexicului,la granita cu Guatemala.Un gard zdravan,electrificat,gard ce are menirea de a impiedica imigrantii din Guatemala si Belize,sa intre in minunatul si prosperul Mexic…
    Nu ati mentionat acest lucru din ignoranta sau dintr-o incompetenta vecina cu impostura?

    • Zidurile ca zidurile dar acolo se mai și trage în cei care fac inconștiența să încerce să le sară. Am văzut asta la zidul Berlinului, și da e vorba de imigranții ilegali, care nu merită să moară pentru că încercă să treacă granția. Faptul că Mexicul are și el ziduri nu e un argument să nu îl critic pe Trump, articolul nu era despre Mexic și nici despre nereguli politice în general, încercam să dezvolt un singur subiect, altfel m-aș fi apucat să vorbesc și despre neregulile regimului din Cairo să zicem.
      Și dacă presa anti Trump are un argument bun, eu nu trebuie să îl folsesc pentru că au gândit-o niște oameni plătiți să fie împotriva lui Trump? Ce nu este adevărat în faptul acesta? Citesc presa anti Trump și văd și argumenetele anti-Hillary. Dacă ar fi ieșit ea, atunci aș fi scris un articol care să o critice pe ea și să ne arate pericolele din acest caz, cum istoria a vrut altfel, îmi concentrez critica asupra celor care se îndreaptă asupra puterii și nu asupra perdanților. Pentru mine domana Clinton ar fi fost un pericol real, singura diferență este că nu mi-ar fi creat nici o iluzie că cineva de-al nostru a ajuns la putere.

  7. simpatic textul până la punctul în care preia clișeele propagandei anti-Trump. Anume: clovnul imprevizibil Trump are acces la butonul nuclear… în a doua confruntare televizată cu Hillary, Trump i-a replicat acesteia că el nu v-a lua niciodată în considerare un ”first strike” nuclear, ceea ce distinsa liberală promova cu nonșalanță. Ar trebuie ascultate discursurile lui Trump, și trecut dincolo de irepresibila lui tendință de a face show și de deseori iritanta sărăcie de limbaj în momente importante. Veți descoperi un ”deal maker”, un ins pentru care compromisul este o noțiune politică centrală, de vechi conservator (nu neo-conservator cum îl numește grăbit dna Palade), care nu se mai potrivește nicicum în ”tirania valorilor” în care trăim astăzi…

    Și dacă am ajuns aici, se poate pune întrebarea: distopia trumpiană, pe care o evocați, nu este oare constituită în primul rând în prezentarea personajului de către cvasi-totalitatea presei main-stream? Adică, de pildă, de ce granițele (zidul, verificarea refugiaților, etc.) ar putea constitui dis-topie?

    Conservatorismul s-a articulat ca artă de guvernare în conservatorism politic, și nu a rămas o viziune masivă asupra naturii umane. Deci Trump nu are nevoie să fie un Hobbes ca să poată să nu fie doar un amestec de Donald Duck și Zizek.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ana Petrache
Ana Petrache
Ana Petrache, doctor in filosofie al Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, specializata in teologie politica si studii catolice, tine seminarii la Facultatea de Stiinte Politice, membra a Centrului de Studii Constantin Noica.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro