luni, ianuarie 18, 2021

Alertă maximă: în România 2+2 incep să facă 5! Sau despre ineficiența stranie a împotrivirii românești la rău.

M-am gândit intens zilele acestea la această temă și am și scris câte ceva. Spuneam că atunci când am vizitat, în urmă cu vreo zece ani, Biblioteca de Samizdat ”Libri prohibiti” de la Praga, condusă de un apropiat al lui Havel în ale disidenței, Jiri Gruntorad, am fost izbită de o trăsătură a aproape tuturor documentelor și obiectelor expuse acolo: imaginația, umorul, relaxarea și stăpânirea de sine care le generase, pe toate, aproape fără excepție. Atunci am interpretat fenomenul într-un fel foarte congruent cu datele mele în materie de disidență românească.

Comparându-i cu încrâncenarea, năduful, dramatismul efortului persuasiv al disidenței noastre, ca și violența sângeroasa, sălbatică a reacției care i-a corespuns, mi-am spus că cehii erau superficiali, ușuratici, puși pe distracție și pe voioșie, atunci când totul în jurul lor se prăbușea. O singură nedumerire persista: de ce disidența lor fusese atât de eficientă, iar a noastră dăduse doar victime solitare și eroi și uneori victime eroice?

Văd altfel lucrurile azi: și ele nu sunt în favoarea noastră. În spatele seriozității cu care dialoga Vasile Paraschiv cu Nicolae Ceaușescu și sălbăticia cu care a fost bătut apoi, stătea, de o parte și de alta paralizantă, frica. În spatele umorului ceh stătea, relaxată, matură, neclintită, încrederea în sine și în dreptatea proprie..

Câtă eficiență are să te adresezi unui nebun, cu ”Mult Simate și Iubite, uitați ce ne-ați promis și ce ne dați?” într-o scrisoare plină de adevăr și de curaj, pe care o citește doar el, dacă o citește, și securiștii care apoi îți înscenează sinuciderea. Sigur, o ascultă la Europa Liberă o țară întreagă, încremenită de frică și empatizând cu tine, sau nu, dar și dacă empatizează o face practicând  ”disidența în gând” de care tot noi, cu autoderiziune, am omologat-o.

Nu vreau să intru acum în detaliile elaborărilor prin care fiecare își justifica neputința solidarizării și frica. Nimănui nu i se poate cere să fie erou. Fiecare își poate cere asta doar sieși. Este adevărat că în România a mai existat o formă de a respinge solidarizarea tipic națională: o anume megalomanie. Paul Goma nu era destul de talentat, ca să se coboare scriitorul român la solidarizarea cu el, Vasile Paraschiv nu era destul de reprezentativ, pentru ca intelectualul român să-și pună semnătura sub el, și la fel, ceva a avut și Radu Filipescu, și Doina Cornea, și Dinescu. Niciunul nu era destul de bun să ne solidarizăm cu el, nu?

Dar sigur, mai ales frica infantilă de un părinte care și-a pierdut mințile, cu atât mai mult cu cât și-a pierdut mințile.

Un argument că ea a fost cel mai puternic factor de inhibiție, este că și grațioasele și atât de eficientele pere din plop n-au apărut decât prin noiembrie 1989, când colosul își arătase de jur împrejur, picioarele de lut și găunoșenia. Or cehii uzaseră de mult, aproape de la bun început, de un întreg arsenal de asemenea mijloace cu care câștigaseră o simpatie nevăzută, surdă, de  neidentificat, de nepersonalizat și de nestăvilit. Nu mai dau exemple.

Trăim azi, în România democratică frica a dispărut. Dar n-a rămas în locul ei eficiența și ingeniozitatea. Dovadă că trăim aici și acum în plină ficțiune orwelliană. Absurdul și nu frica, a amuțit pe toată lumea, sau a  creat o așa hărmălaie încât nimeni nu mai aude pe nimeni, ceea ce tot muțenie înseamnă, din punct de vedere al eficienței.

Ceea ce mă face să mă întorc din nou la admirația mea pentru cehi și să mă întreb ce-ar face ei în situația asta, a cărei descâlcire trebuie începută dintr-o margine, adică, demisia premierului Victor Ponta. Și ce-mi imaginez eu că ar face ei, inventivi și ingenioși și apți să găsească mereu soluții  eficiente, chiar și pentru cele mai absurde situații, sunt următoarele: ar ieși la o terasă, ar lua câte o bere Pilz și în timp ce o beau, relaxați și calmi, și-ar aduce aminte cui a promis doctorul în drept Victor Ponta, că, dacă pagiatul lui se dovedește își va da demisia din funcția deja supremă în stat? În fața cui nu o poate el întoarce ca la Ploiești că n-a promis demisia dacă se dovedește plagiatul, ci dacă el îl recunoaște și iaca, nu-l recunoaște?  În fața cui nu poate spune el că uite, acum trece prin parlament  o hotărâre de guvern, că plagiat este doar dacă nu schimbi copertele unei lucrări, nu dacă furi din ea, 80 de pagini. Promisiunea că-și dă demisia, pur și simplu, n-a făcut-o decât unui jurnalist de la El Pais. Sunt sigură că niștre cehi, în locul nostru, decât să trăncănească până la leșin la TV, pe Facebook, sau în presă, s-ar amuza să scrie, care mai de care mai plin de umor, la El Pais, în nume propriu, sau al organizației pe care o reprezintă, cerându-i să găsească el o comisie internațională de experți, care să decidă asupra vinovăție sau nevinovăției lui Victor Ponta, primul ministru al țării lor, ajutându-l astfel, să-și țină promisiunea. Nu este nici o opțiune atât de riscantă și de dramatică, precum a fost disidența singuratică a disidenților noștri, iar curajul cerut nu are de înfruntat frica imensă cu care au avut de luptat ei, când cei mai mulți s-au resemnat să se lase stăpâniți de ea . Nu trebuie decât umor, tenacitate și eficientă, vreme de o jumătate de oră.

Asta fiindcă trecerea de la statul de drept la arbitrarul total se face printr-un prag aparent neimportant: pragul lui 2 plus 2 fac 4, acum și în eternitate,  în orice loc de pe glob. Fie și în România unde s-a născut absurdul și unde îi merge azi mai bine ca oricând.

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Am avut in ultima luna, cu 2 persoane diferite, discutii care au ajuns la acelasi moment in care celalalt contesta in mod senin ca 1 + 1 face 2.

    „Poate in universul asta asa e, dar in altul daca e altfel?”
    „E opinia omului. Daca el nu crede ca 1 + 1 = 2, trebuie sa i-o respecti.”

    Nimic nu mai inseamna nimic pentru romani. Orice poate insemna orice oricand.
    Lipsa de responsabilitate, frica de luare de pozitie, servilism, dezinteres, pupincurism, rautate, invidie. Asta e societatea romaneasca.

    De unde vreti eficienta, doamna Jela?

  2. Sunt intru totul de acord cu ceea ce scrieti. Sunt ingrozita de ceea ce se intampla, citesc carti despre instaurarea comunismului in anii ’46-’50, citesc presa de azi, si ma trezesc in aceeasi poveste.

    Totusi, nu pot sa nu remarc folosirea gresita, fara negatie, a adverbului „decat” in propozitia de mai jos:
    „Promisiunea că-și dă demisia, pur și simplu, a făcut-o decât unui jurnalist de la El Pais.”

    Vedeti DOOM:
    „Adverbul decât „doar, numai” se foloseşte numai în construcţii negative (N-am decât o soră), în timp ce sinonimele sale se întrebuinţează în construcţii pozitive (Am doar/numai o soră).”

    De la contributors avem pretentii…

  3. D-na Jela: „Trăim azi, în România democratică frica a dispărut”.
    Ultimele eveniment dovedesc contrariul.
    a. Care ar fi explicata intoarcerii cu 180 grade a Acad. Pop privind competenta comisiei de acreditare de a verifica plagiatul Dl. Ponta?
    b. Dar faptul ca membri facultatii care i-a acordat titlul (Fac. Drept din Universitatea Bucuresti) au refuzat prin chichite de 2 lei sa-i verifice plagiatul aceluiasi personaj tragi-comic?
    Raspuns: FRICA. MANA LUNGA (NU a securitatii, ci a PSD acum USL).

    • 1. Adrese, numar de fax El Pais: Gran Via 32 B 4A.28013 Madrid, redacciondigital@elpais.es
      2. Doamna Lotreanu, toti oamenii gresesc, dvs. ati avut in fata ochilor numele meu din 4 litere, Jela si l-ati vazut de 5 litere, JELEA. Daca am astepta ca doar cineva cu totul fara greseala sa indrazneasca sa emita o opinie despre ceva care e mai mult decat o greseala, e o primejdie, ar trebui sa ne lasam toti omorati; pot sa admit asta, pentru o crima, dar pentru asa o greseala, nici eu, nici dvs. nu meritam reduse la tacere, nu?
      3. Domnule…Virus, ceea ce semnalati dvs. fiind prea personalizat, nu am sa comentez. Cred insa ca pe cat de indreptatita, teama de a nu-ti pierde locul, statutul, pozitia de moment, e altceva decat frica din vremea comunismului, si ca pe termen lung, este mult mai perdanta decat curajul, pentru loc, statut, pozitie, prestigiu.

  4. Majoritatea romanilor sint gata sa voteze ca doi si cu doi fac cinci pentru ca astfel salariile si pensiile lor vor fi cu un leu mai mari.

  5. Doamna Jelea, va respect prea mult sa trec cu vederea corectitudinea gramaticala a ziselor dvs. Cu toata seriozitatea, detasarea, umorul si frivolitatea de care sint in stare, va cer sa faceti erratum frazei: „Promisiunea că-și dă demisia, pur și simplu, a făcut-o decât unui jurnalist de la El Pais.”

    Principiul dupa care m-am condus toata viata e ca nu poti reprosa cuiva ca nu e impecabil daca exigenta nu incepe cu tine.

  6. MI-a placut sa citesc acest articol si am rezonat cu multe idei expuse.

    „Paul Goma nu era destul de talentat, ca să se coboare scriitorul român la solidarizarea cu el, Vasile Paraschiv nu era destul de reprezentativ, pentru ca intelectualul român să-și pună semnătura sub el, și la fel, ceva a avut și Radu Filipescu, și Doina Cornea, și Dinescu. Niciunul nu era destul de bun să ne solidarizăm cu el, nu?”

    Subscriu total la aceasta parere. De aceea ni se pare noua ca popor ca suntem vesnicii cotropiti, vesnicii furati, vesnicii lipsiti de sansa. Stam pasivi la abuzurile din jurul nostru doar pentru ca nu dorim sa solidarizam si sa fraternizam cu o idee, care chiar daca la inceput pare neviabila, fara sansa, cu timpul poate deveni cu ajutorul celor care cred in ea. Cum bine spunea Octavian Paler „astazi suntem o tara de oameni singuri. Atat de singuri cat pana si nefericitii nu sunt solidari intre ei”

    Spre exemplu, marea majoritate a populatie este demoralizata de faptul ca „cei noi” se preteaza la acelasi abuzuri sau unele chiar mai mari decat vechea conducere.Nu este cazul sa le amintesc aici. Desi primul imbold este de lehamite si de ignoranta asta ar fi o greseala fatala. Din punctul meu de vedere massmedia si mai ales populatia joaca acum un rol crucial in demascarea si sanctionarea acestor abuzuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.