joi, martie 28, 2024

Alexandru al II-lea sau imposibilul armistiţiu

La două decenii de la profetica vizită a Marchizului de Custine Imperiul Rus era traversat de un  moment al întrebărilor şi al schimbărilor dramatice.  Fusese nevoie de dezastrul  din Războiul Crimeei ca întreg edificiul cazon al lui Nicolae I să se dezvăluie drept ceea ce era cu adevărat: un domeniu  subdevoltat al autocraţiei, incapabil să reziste provocărilor unui secol pe care părea că nu îl înţelege.

Reculul strategic oferea, deloc paradoxal, ocazia unei reinventări. Iar epoca lui Alexandru al II-lea a fost, în tumultul ei paradoxal, un punct de inflexiune al istoriei Rusiei. Acum,  mai mult ca în alte ocazii ale parcursului  ei, autocraţia ar fi putut evolua, dacă nu în direcţia constituţionalizării, cel puţin pe linia unei temperări a arbitrariului prin domnia legii. Rusia ar fi putut fi altfel, dar nu a fost să fie. Vastul experiment de acum nu a făcut decât să accelereze tendinţele  care  au dat naştere fatalului an 1917. Represiunii statale îi răspunde fervoarea radicalismului. Din  ruinele  Imperiului se ridică  viitorul lui Lenin, Stalin şi Putin.

Dezgheţul

          Ceea ce domnia lui Alexandru al II-lea ilustrează este imposibilitatea  de a încheia un armistiţiu de durată între statul imperial şi societatea peste care domneşte. Fantoma decembriştilor îi bântuie pe cei ce conduc Rusia. În absenţa unui elan reformator,  o revoluţie sângeroasă ar putea izbucni. Temelia Rusiei de la 1856 este una  putredă.

          Iar acest armistiţiu  pe care Rusia oficială încearcă să îl formuleze acum se intemeiază pe asumarea schimbării graduale şi prudente ca alternativă la încremenire, pe de o parte, şi la anarhia revoluţionară, pe de altă parte. Ambiţia este una fără precedent in termenii istoriei Rusiei: aceea de a elimina, fie şi parţial, despotismul şi de a organiza un stat care să se supună legilor, iar nu capriciului patrimonial.

           Chestiunea iobăgiei nu poate fi separată de acest bloc  al dilemelor ruse. Iobăgia înseamnă, înainte de toate, brutalitate, barbarie şi izolare. Ea marchează, dramatic, linia de graniţă dintre două lumi. De la textele lui Radişcev la schiţele lui Turgheniev,   acest rău a fost indicat ca sursa ultimă a tragediei ruse.  Iar emanciparea oferită de Alexandru al II-lea este, în pofida limitelor  ei, un uriaş efort de eliberare din servitute. Contemporană cu Războiul de Secesiune american, emanciparea ţăranilor  nu îşi atinge, însă, scopul final: transformarea fostlui iobag în subiect autonom. Rusia imperială eşuează acolo unde alte state reuşesc. Ea nu poate antrena cu adevărat populaţia rurală în curentul modernizării. Obştea durează şi, o dată cu ea, acest reflex mesianic care va triumfa la 1917. Impasul de acum nu poate fi depăşit niciodată.

          Reformele lui Alexandru al II-lea pot fi privite ca o tentativă  de domesticire parţială a  statului arbitrar şi atotputernic. Dacă  emanciparea ţăranilor este răspunsul la provocarea sclaviei seculare, legile din domeniul justiţiei şi  autonomiei locale sunt cele mai îndrăzneţe şi vizionare:  prin ele Rusia lui Alexandru al II-lea  îşi propune să asimileze, incomplet şi ezitant, principiile domniei legii.  Curţile cu juri, avocaţii, consiliile locale, medicina rurală,  societăţile agronomice se nasc pe acest fundal de glasnost  imperial. Asemeni  lui Gorbaciov, ţarul are viziunea unei sinteze imposibile, aceea dintre autocraţie şi  statul de drept. Asemeni lui Gorbaciov, el va eşua pe acest drum dramatic al concilierii contradicţiilor.

            Reformele imperiale sunt apogeul unui liberalism rus ce crede în posibilitatea evitării cataclismelor prin schimbarea controlată. Statul se întâlneşte ,pe acest teren al modernizării, cu o parte dintre opozanţii săi. Conversaţia  dintre Herzen şi autoritatea imperială este semnul   dezgheţului care nu va dura. Relaxarea cenzurii este un alt simptom al căutării păcii interne. Embrionul acestei Rusii care nu a fost să fie este de căutat în aceşti ani ai promisiunilor generoase.

           Însă armistiţiul  nu durează şi el nu poate dura pentru că  liberalismul statal al imperiului nu poate  domestici forţele  radicalismului animat de intelighenţia socializantă. Reformele lui Alexandru al II-lea grăbesc maturizarea  violenţei  teroriste.  Schmbarea  oferită de stat este, pentru   opozanţii regimului, incompletă şi înşelătoare. Maximalismul revoluţionar  previne orice pace autentică. Contestarea autorităţii este din ce în ce mai  vehementă.

          Căci epoca lui Alexandru al II-lea nu este doar aceea a reformelor, ci şi vremea în care , de la Neceaev la Cernîşevski, o generaţie de  radicali pregăteşte terenul pentru amoralismul leninist.  Tensiunea dintre stat şi  oponenţii săi nu mai poate fi ignorată, iar autoritatea oscilează între represiune şi concesii  tactice.

          Natura incompletă  a  politicilor reformatoare hrăneşte energia radicalismului rus. Mesianismul revoluţionar este pregătit să accepte teroarea şi asasinatul ca strategii ale eliberării naţiunii. Lupta se duce cu bombe şi conspiraţii :  Alexandru al II-lea va fi el însuşi nimicit de această maşinărie infernală. Moartea sa se petrece în preajma unei posibile  reamenajări constituţionale, una care ar fi permis, poate, Rusiei să urmeze un alt drum.

          Căci asasinarea lui Alexandru al II-lea lasă loc revigorării ideii autocratice. Urmaşul la tron nu are nimic din pragmatismul predecesorului său.   Represiunea poliţienească este singura linie oficială.  De acum, până la 1917, nici un alt armistiţiu nu va putea fi imaginat. Monarhia limitată de după 1905 îşi datorează eşecul obstinaţiei  lui  Nicolae al II-lea: statul ţarist patrimonial este moştenirea lui sacră.

           Ar fi putut fi Rusia altfel?  Tentativa ratată din epoca lui Alexandru al II-lea indică posibila  alternativă la încremenire, despotism şi radicalism revoluţionar.  Ceea ce a triumfat, in ordine istorică, este  Rusia lui  Stalin şi Putin: agresivitatea,imperialismul şi  represiunea sufocă naţiunea,rămasă captivă  propriilor himere   mesianice.         

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. „Chestiunea iobăgiei nu poate fi separată de acest bloc al dilemelor ruse. Iobăgia înseamnă, înainte de toate, brutalitate, barbarie şi izolare. Ea marchează, dramatic, linia de graniţă dintre două lumi. ”
    De accea rusii considera munca o pedeapsa dar nu numai ei, in toate statele in care iobagia a durat mult timp problema persista si astazi.

    • Da, chiar si la noi romanii, care folosim cel mai mult apare cuvantul munca cu derivatele muncitor, muncit etc. care deriva din cuvantul slav muka, care inseamna chin, tortura in loc de cuvantul de origine latina labor, laborare cu cuvinte derivate lucrator, lucrare, laborator etc.. Deci ne consideram subconstient niste chinuiti care suntem torturati…

      • Da, „fuga” catre universitati si obtinerea unei diplome cu orice pret este un aspect al acestui fenomen, munca fizica nu place, cum bine spuneti, si in contextul nostru romanesc este „pedeapsa”

  2. Așa zisul mesianism al Rusiei este doar o poveste, un fel de religie de prostit proștii. Problema Rusiei este că, fiind prea mare, NU a fost înfrântă decisiv niciodată. Occidentul a ratat asta din iresponsabilitate și a acum s-au trezit cam târziu. Dar mai bine mai târziu decât niciodată.

  3. Cred ca ar merita introdus in analiza despotismul si imcremenirea la romani.
    Reusitele Domnitorului Cuza, Nereusitele Presedintilor Romani cu Doua Mandate.
    D.pv.Istoric au fost si alte sfere de influenta.
    Doar atat.
    Dar despotism, incremenire si ingamfare cat cuprinde Doua Mandate!

  4. asta a fost atunci… (să vedem cum poate acum emporium-ul ruskii să reacţioneze la blocada/ Konigsberg)… suntem atât de altfel decât am fost acum 2 secole… în colapsul globalizării, silovikii vor şi ei o felie… dar nu mai au cu cine să o tranşeze, sau să obţină garanţii, ca sfere de influenţe… nimeni nu are încredere în propunerea lor de valoare, pentru că… nici Brazilia nu vrea să depindă de îngrăşămintele ruseşti, nici China de energia şi mineralele ruseşti, nici Kazahstanul de conducta la Novorossiyisk… etc… in the end, it’s not even about Ukraine, it’s about Kremlin’s internal politics before elections in September… asta e când eşti supus imperativelor kremlineze…
    Siloviki nu au încredere în soft-power, vor să fie temuţi şi plătiţi, iar reacţiile le numesc ruso-fobie, ascunzându-se în spatele naţionalismul etnic… hence „speţop”… până când acest ţintar nu se sparge… avem ce primim
    dacă nu eşti la masă, eşti în meniu… să vedem al cui
    politicians are like diapers, u have to change them so frequently because they are so full of … how’s this for political science :)

    • Probabil ca in stilul lor traditional vor incerca o deblocare cu forta militara, dar asta ar insemna atac asupra unor state NATO care ar activa articolul 5 si ar fi pretextul pentru Al Treilea Razboi Mondial, care aproape sigur va fi nuclear. Dar unii cred ca nu e niciun pericol pentru comunitatea internationala, teatrul de razboi va fi in Europa deci probabil ca distrugerile vor fi limitate aici, la noi, nu la cei care conteaza cu adevarat in politica globala. E trist si sper sa nu fie adevarat!

      • asta pare că încearcă… dar au obţinut un „complete ban” pe asigurări maritime, inclusiv de la Vladivostok, iar călărirea europei nu oferă vreo rezolvare în acest sens… e mai complicat

  5. Ceea ce domnia lui Ion Iliescu ilustrează este imposibilitatea de a încheia un armistiţiu de durată între statul securistic şi societatea peste care domneşte. Fantoma decembriştilor îi bântuie pe cei ce conduc Romania. În absenţa unui elan reformator, o revoluţie sângeroasă ar putea izbucni. Temelia Romaniei de la 1989 este una putredă.

    • Nu, a fost doar tranzitia de la o forma de guvernare la alta, pe care hulitul (pe nedrept) Silviu Brucan o estima de 20 de ani (conform sociologiei si experientei mondiale, nu ii apartine aceasta conceptie, el doar a enuntat), dar care s-a incheiat mai repede (NATO dupa 16 ani si UE dupa 18 ani) iar restul, problemelor se aseaza in dinamica obisnuita care nu se incheie niciodata. Depinde de noi cum evoluam in continuare.

  6. Analiza istoriei recente care ne arata de ce Rusia in ultimele doua secole nu a reusit sa creeze un stat democratic. Radacinile sunt cu mult mai adanci. Mari proprietari de pamanturi, staretii marilor manastiri nu au dorit sa ofere nicio alternativa de dezvoltare si modernizare a tarii si prin urmare au dorit tari care sa le apere privilegiile. Apoi biserica a avut rolul de a tine in ignoranta si supunere pe rusii de rand. Pe aceasta ignoranta a pornit revolutia lui Lenin. Cine a strabatut recent zone rurale si mari orase din F.Rusa poate vedea falia dintre cele doua medii de viata.

    • Fiecare grup de natiuni inrudite si-a creeat in istoria sa de secole sau milenii formele de organizare sociala si politica adecvate oamenilor si locului. Daca nu ar fi cele mai bune pentru ei, le-ar schimba. Deci nu putem sa venim noi, din afara, cu conceptiile noastre pentru a le impune altora. Daca incercam sa o facem, deschidem Cutia Pandorei si obtinem doar state esuate (ex. Irak, Siria, Libia etc.). Trebuie sa convietuim pasnic, cu unitate in diversitate, sub arbitrajul ONU.

    • Foametea și polarizarea socială au fost cauzele principale ale revoluției din februarie 1917. Situația nu era propice democratizării dar democratizare ar fi putut, în fine, exista. Istoria a luat in octombrie alt curs.

      • „Foametea și polarizarea socială au fost cauzele principale ale revoluției din februarie 1917″….. Sa limitam astfel de fenomene doar aceste 2 cauze?!? Eu as adauga epuizarea si disperarea cauzate de un razboi in care infrangerile se tineau lant si de ce sa n-o spunem era/a fost o stare in spiritul epocii.
        Altfel nu putem explica revolutia Germana inceputa cu revolta marinarilor din flota de razboi si revolutia ungara. DE&HU cunosteau vicisitudinile razboiului si efectele blocadei, dar nu era nici foamete si nici polarizare sociala.
        Ah, da. Dupa armistitiu au inceput belelele pacii care au agravat chestiunea si au exacerbat atractia comunismului. Si culmea, in niciuna dintre tarile amintite fortele revolutionare nu voiau democratie. Chiar deloc.

        „Istoria a luat in octombrie alt curs.” Asa e. Un curs tragic, ciminal la max. Ceva ce omenirea nu mai cunoscuse de la invazia mongola.
        Rusiei si noua tuturor ne-a lipsit norocul de a avea un Pilsudsky, Franco (ptr.ca stiu ca exemplul e relevant si va face placere…. :-)) ) poate Salazar.
        Istoria a luat un curs care ne-a dus la Razboiul civil european, i-a propulsat, tragic si teribil, pe A.H., Mussolinni si a facut niste eroi din criminali ca: Bela Kuhn, Dolores Ibarruri, Ana Pauker, Trotsky, etc. De unii dintre ei nu am scapat nici acum, de cei mai rai. De cei cu „inimi fierbinti” si o lipsa de scrupule si omenie din registrul celei mai aspre barbarii.
        Si Alex.II, Alex.III, Nic.II erau, de departe, preferabili lui Lenin, Stalin, Dzerzhinsky, Tuhacevsky, Alexandra Kollontai, Dybenko, etc, etc. Singura consolare amara ar fi ca unii dintre ei au sfarsit striviti de Stalin.

  7. O ipoteză interesantă, dar se pare fără fundament: Ohrana ar fi fost implicată, știa de atentat și nu a făcut nimic pentru a-l opri, pentru că marea nobilime rusească era lezată de reformele lui Alexandru al II-lea. Nu există nici o informație despre asta, așa că probabil ”Voința Poporului” a reușit prin forțe proprii… Ăsta era numele organizației teroriste care l-a asasinat. Ca o curiozitate, Rusia este patria terorismului…..

  8. Mie mi se pare ca Rusia a pierdut -si pierde- pentru ca niciodata n-a facut o reforma agrara.
    A eliberat iobagii, dar nu le-a dat pamint. Prin urmare, taranii liberi au trebuit sa se angajeze la acelasi stapin, pe mai putin decat aveau ca iobagi. Altii au plecat la orase, unde au devenit o masa mizera, favorabila pentru toti cei ce voiau miscari sociale. Anarhismul a fost foarte puternic, in Rusia.
    Comunistii au nationalizat pamintul, dar l-au tinut in colhozuri. Taranii erau tot muncitori zilieri…
    Comparati cu SUA unde se dadeau 65 Ha de pamint, oricui voia sa-l munceasca. (In Texas 250.) La preturi modice sau chiar pe gratis. In timp ce rusii nu au asigurat pamint nici taranilor lor, americanii au chemat tarani din toata lumea. In timp ce Rusia se baza pe elite si mujici saraci lipiti, SUA se baza pe ferme individuale, puternice. (Bine, acum au inceput sa dispara fermele astea, cu un efect devastator asupra SUA . Dar isi vor da seama mai tirziu de dezastru.)
    Nu am auzit ca Rusia contemporana sa dea pamint taranilor sau sa cheme colonisti din toata lumea. Si au ceva pamint virgin…
    Dispretul fata de mujici, neintelegerea rolului micii proprietati, dorinta elitei de a avea supradrepturi, slabiciunea sistemul justitiar, coruptia adminsitratiei si dorinta de suprematie a armatei si serviciilor secrete vor distruge Rusia. O vor eroda din interior.
    Cand isi vor da seama de aparitia finalului, poate vor declansa un razboi nuclear. Gandind -sau sperind- ca asa isi vor pastra sau recapata statutul de lideri supremi. In tara si in afara.

  9. O paranteza: Lenin a inteles rolul mici proprietati („creaza capitalism , in proportie de mase”. Doar la modul distructiv. Oprirea si distrugerea „culacilor”(„chiaburilor”).
    Rusii sunt, inca, in aceleasi coordonate distructive fata de mica proprietate. Nu agreeaza decat latifundiile si firmele gigant. Cele care pot da mita functionarimii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro