joi, martie 28, 2024

Alocații mai mari pentru copiii săraci, doar dacă se țin de școală

Doamna ministru al Muncii, Rovana Plumb, propune ca alocațiile copiilor să fie majorate cu mai mult de 42 de lei, pentru cei proveniți din familii cu venituri mici, în funcție de nevoile acestora. Este o soluție binevenită, cu condiția să legăm cuantumul alocației nu doar de starea materială a familiei, ci și de succesul/insuccesul școlar și de disciplina elevului. Dacă va fi declarată constituțională, legea poate și trebuie să conțină prevederi menite să reducă abandonul școlar, indisciplina în școlile românești.

Pentru părinți și elevi, un motiv de a învăța

Impactul unei astfel de măsuri de acordare a unei alocații diferențiate conform cu rezultatele școlare ale copilului ar putea fi observat pe termen scurt. Din experiența de profesor, am observat că există câteva tipologii de părinți, respectiv copii.

În primul rând, există părintele protector care nu vrea decât binele copilului, are pretenția ca și școala să constate cât de minunat este copilul său, iar acest aspect să se reflecte prin notă. Acești părinți sunt adeseori prezenți în fața cancelariei, vor să-ți vorbească și mai ales să-ți spună, cu blândețe, că al lor copil e nefericit pentru că a luat nota 8.50 și nu 9 și e foarte trist copilul, crezând că te-a dezamăgit pe tine, profesorul. Copiii acestor părinți ajung la cele mai bune școli și cele mai bune clase. Sunt meditați la cel puțin trei discipline, încă din clasele mici și primesc bursă de la primărie.

Apoi, există părintele mai puțin interesat de activitatea școlară a copilului, dar care vine la ședințele cu părinții, ia măsuri părintești când copilul greșește, însă își lasă odrasla să-și desfășoare activitatea școlară după bunul plac. De cele mai multe ori, acest copil nu e meditat decât în preajma unui examen național. Cei mai mulți părinți se încadrează în această categorie. În cazul lor, situația cea mai nefericită apare atunci când ei eșuează și bătaia este singura metodă punitivă. Copiii acestor părinți pot avea rezultate la învățătură dintre cele mai variate.

O a treia categorie de părinți o reprezintă părintele indiferent, absent. Acesta nu vine niciodată la școală, nu ia contact cu profesorii sau cu colegii copilului său. Acesta din urmă devine un elev problemă pentru școală, cu note foarte proaste și cu mari probleme de disciplină. Fiecare școală se confruntă la un moment dat cu mai mulți astfel de elevi. Școala aplică măsurile de sancțiune, anunță părinții în scris, însă nimeni nu a mai văzut pe acești părinți din ziua în care copilul a fost înscris în școală sau transferat. Ceea ce face orice școală e să încerce să scape, să renunțe la acel copil pe care nu îl poate controla. Cum elevul are dreptul de a fi educat, școlii românești îi rămân câteva măsuri: îl lasă repetent sau îl forțează cumva să plece la o altă școală. Am asistat la situația îngrijorătoare, când un elev repetent de două ori în clasa a V-a, un eșec al școlii românești, devenise o problemă reală și pentru ceilalți părinți, nu numai pentru profesori. El își bătea și amenința colegii, le lua lucrurile și reprezenta elementul central al clasei, deținea „puterea” și toți ceilalți copii mai mici decât el cu 2-3 ani sufereau sau făceau parte din grupul lui „infracțional”. Nu s-a reușit niciodată contactarea părinților lui, nici după ce a mai rămas repetent încă o dată și nu a mai putut trece în clasa a VI-a. Nu e singura situație de acest gen pe care am observat-o. Nu o dată am găsit elevi de aproape 18 ani, încă în clasa a  VIII-a.

De aceea, consider că este foarte importantă o directă asociere între rezultatele școlare, disciplina elevului și cuantumul alocației. De asemenea, mărirea alocației trebuie să fie direct legată de frecvența școlară și de succesul școlar. Cum se poate realiza acest sistem? Modelul deja există.

Familiile pentru care venitul pe membru este mai mic decât 200 sau 370 lei primesc pentru fiecare copil, o alocație, numită alocația pentru susținerea familiei sau alocație complementară. Aceasta se acordă numai cu condiția ca elevul să nu aibă mai mult de 19 absențe nemotivate într-un semestru[i]. La sfârșitul fiecărui semestru, situația absențelor este trimisă la primărie, apoi, dacă este cazul, alocația de susținere este redusă direct proporțional cu numărul de absențe ale elevului. Modificarea cuantumului alocației se face în prima lună a semestrului următor, iar diminuarea se face astfel:

a) cu câte 20% pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 și 19 absențe;

b) cu câte 50% pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 de absențe sau mai mult.

Dacă un copil abandonează școala sau rămâne repetent din alte motive decât cele medicale, acesta este luat în calcul la stabilirea venitului mediu net al familiei, dar este exclus din numărul de copii ai familiei care primesc alocația. Acest sistem funcționează chiar și în cazul copiilor cu mari probleme de disciplină și rezultate foarte proaste la învățătură. Un astfel de elev, care a repetat mai multe clase, mă implora să îi motivez absența, pentru că altfel risca să nu mai primească această alocație. Chiar și pentru acești copii aparent lipsiți de orice motivație, măsura a avut succes.

Astfel, pentru a încuraja și succesul școlar, se poate aplica un sistem similar pentru verificarea rezultatelor elevilor. Dacă se înregistrează mai puțin de 19 absențe nemotivate și se îndeplinesc anumite criterii prestabilite ale succesului școlar, elevul poate primi o alocație mai mare (de exemplu 200-300 de lei ) pentru rezultate foarte bune la învățătură (de exemplu media generală între 8.50 și 10), respectiv o sumă mai mică (de exemplu 100-150 de lei) pentru rezultate bune (de exemplu media generală între 7 și 8.50), în mod gradat. Se creează o motivație suplimentară importantă pentru copil, acesta știind că rezultatele sale școlare bune și foarte bune sunt recompensate. În schimb, dacă, la finalul unui semestru școlar, elevul este corigent, acordarea acestei sume suplimentare peste suma generală de 84 de lei, trebuie să fie sistată până la următoarea verificare a rezultatelor școlare ale elevului.

Nu numai copilul va fi stimulat să meargă la școală și să se implice în actul educațional, ci și părintele. Ce ne dorim noi, profesorii, mai mult decât să vedem părinți implicați și interesați de realizările școlare ale copiilor?

În 2009, în Argentina, a fost aplicată o măsură similară. Familiile cu venituri mici – părinți neangajați, șomeri, cei care lucrează fără un contract de muncă și care au un venit mai mic decât salariul minim pe economie (390 dolari)  – primesc pentru fiecare copil, până la cinci copii sub 18 ani, câte 48 de dolari. Această măsură previne excluziunea socială și asigură integrarea școlară a copilului, întrucât alocația este acordată numai dacă se îndeplinesc câteva condiții: lipsa absențelor nemotivate ale copiilor, vizite regulate la medic. Mai mult de 5 milioane de copii din Argentina beneficiază de această măsură de politică socială care îi îndeamnă pe părinți să-și trimită copiii la școală. O altă țară din America de sud, Brazilia, a adoptat aceeași metodă de stimulare a frecvenței școlare, acordând pentru fiecare copil câte 35 de dolari.

Prin ce încurajăm copiii lipsiți de motivație și de implicarea părinților în viața lor să vină la școală? Cui îi pasă de viața lor de mai târziu, când vor constata că pe piața muncii se cere nu doar dorința de a munci, ci și un minim nivel de școlarizare pe care nu l-au luat în serios în copilărie și adolescentă?

Pentru profesori, o metodă disciplinară

Este adevărat că un profesor bun cunoaște psihologia copiilor și știe întotdeauna cum să reacționeze în așa fel încât să își țină sub control clasa și elevii. Apar însă situații de excepție când un copil este indisciplinat în afara prezenței profesorului sau situații în care copilul știe că, orice ar face, are dreptul la educație și nu se poate întâmpla nimic mai rău decât o notă proastă la purtare, notă care nu îl deranjează. Acest caz, cel mai periculos, apare cu precădere atunci când părinții nu colaborează cu profesorii, cu școala și nu reușesc să își impună punctul de vedere asupra copilului.

Toți profesorii își doresc mijloace de a sancționa copilul, mijloace oneste, printre care nu se numără notele mici din altă rubrică decât la purtare. Armele pe care le are un profesor în confruntare cu un copil indisciplinat sunt puține. Vei aplica înainte de toate, ceea ce experiența te-a învățat, referitor la psihologia copilului: îi vei spune ferm ce greșește, îi vei atrage atenția mai întâi blând, apoi mai hotărât. Apoi, îl poți amenința cu temă suplimentară. Dacă niciuna dintre acestea nu are succes, îți rămâne timidul și rușinosul Caiet de disciplină al clasei. Acolo poți nota ce a făcut sau spus elevul și te semnezi. Atunci când dirigintele chiar folosește caietul la ședințele cu părinții, notarea în caietul cu pricina poate stopa imediat comportamentul copilului. Însă nu întotdeauna. De multe ori, copilului care nu e vegheat îndeaproape de părinți nu-i pasă câtuși de puțin de Caietul de disciplină și se poate ca atitudinea indisciplinată să escaladeze, din moment ce îl ameninți, iar el îți poate demonstra că amenințarea ta e nulă. Acești copii vor să braveze, să fie admirați tacit de ceilalți pentru că ei nu se supun. Ce-ți rămâne de făcut atunci, ție, profesorul. Trebuie să-ți desfășori ora, este imperativ, nu poți lăsa să treacă inutil cele 50 de minute. Dar nu poți acționa în niciun fel. Nu-l poți da afară, e dreptul lui la educație. În cel mai bun caz, ai un paznic alături de clasă și îl trimiți cu copilul în cauză la director, în speranța că se va întoarce mai educat. În acest fel, s-au risipit minute semnificative din oră și dacă s-a întâmplat o dată și nu s-au luat măsuri concrete, se va întâmpla și a doua oară ș.a.m.d. Și de la o astfel de situație pe care nu o poți controla se ajunge la o altă situație mai nefericită când profesori titulari abia reușesc să-și țină elevii în bănci, chiar în clase, în timpul orelor.

Acordarea acestei sume adiționale nu are numai un impact direct asupra relației părinte – școală, ci devine și un mijloc de sancționare a elevilor. În cazul unei situații grave de indisciplină, există o serie de măsuri care trebuie adoptate progresiv. Acestea sunt prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al fiecărei școli. Din experiență proprie, am asistat la cazuri în care chiar și după respectarea tuturor etapelor (mustrare în fața clasei, mustrare în fața consiliului profesoral, mustrare scrisă, exmatriculare pentru cinci zile, scăderea notei la purtare), comportamentul indisciplinat al elevului nu a încetat. Școala are nevoie de implicarea activă a părinților în astfel de situații. Și e nevoie să se facă și altceva decât să încercăm să scăpăm de problemă, de copil, trimițându-l, forțându-l să plece la o altă școală sub amenințarea repetenției dacă nu acceptă transferul. Acordarea sau neacordarea acestei sume suscită interesul părintelui care va veghea la disciplina elevului. Sigur că e nevoie de mai mult decât atât, dar chiar și numai această situație ar aduce o îmbunătățire semnificativă în plan disciplinar. Astfel, sistarea acordării unei părți din alocație se va putea realiza în cazul unei note scăzute la purtare.

Una dintre metodele de sancționare a copilului s-a propus a fi amendarea părinților, dar totul a rămas la stadiul de discuție, nu se poate aplica pentru că nu există cadru legislativ. Profesorii nu încetează să viseze la o astfel de măsură și să o discute entuziaști în Consiliile profesorale. Ceea ce propun este o altă față a acestei sancțiuni: micșorarea alocației în caz de indisciplină.

Concluzionând, propunerea ministrului Muncii de a oferi alocații diferențiate copiilor provenind din familii cu venituri reduse poate avea mai multe beneficii, dacă este direct condiționată de frecvența școlară, succesul școlar și disciplina elevului – pentru că România vrea mai mult de la copiii ei decât să fie prezenți în sălile de clasă, vrea oameni inteligenți, responsabili. Indiferența față de problemele reale ale copiilor din aceste familii sărace este nocivă. Este primordial ca acești copii să vadă că eforturile lor sunt recompensate, chiar și efortul de a fi la școală și de a încerca să participe la ore ca și ceilalți copii.

______________


[i] Legea nr. 277/2010 referitoare la alocația pentru susținerea familiei

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Daca exista deja aceasta alocatie complementara cu scop social, hai sa lasam in pace alocatia obisnuita la 84 de lei si sa ne concentram pe cea dintai, sa o transformam din pomana in bursa pentru copiii nevoiasi.

    Propunerile dvs. sa modificam cuantumul prestatiilor sociale functie de rezultatele scolare si nota la purtare mi se par foarte pertinente, se introduc niste stimulente puternice pentru parintii saraci, preocupati cu subzistenta zilnica, care cred ca constituie majoritatea parintilor absenti de care vobiti.

    As mai adauga si o scrisoare semestriala, recomandata, in care parintele este informat in forma tabelara (medie) x (absențe, purtare), unde se plasează copilul sau si care sunt cuantumurile pe care le incaseaza ceilalti copii cu rezultate mai bune sau mai slabe. Nu poti veni la fiecare sedinta cu parintii, dar macar sa vezi ca nebuniile plodului te ard la buzunar. As lega si de propunerea anterioara a domnului Turcanu, aceste „amenzi” sa fie aplicate nu doar parintilor dependenti de ajutoare sociale, ci si ca deduceri diferentiate pentru parintii cu venituri mari. Se poate lega si de statutul vaccinarii, daca prin alegerile tale pui in pericol pe ceilalti, platesti.

  2. ” … copilul ştie că, orice ar face, are dreptul la educaţie şi nu se poate întâmpla nimic mai rău decât o notă proastă la purtate, notă care nu îl deranjează”.

    Dar dreptul la învăţătură nu îl au numai acest soi de copii, ci toţi copiii. Drept pe care, aceşti elevi turbulenţi îl încalcă. Încălcând şi dreptul învăţătorilor şi al profesorilor să-şi indeplinească menirea. Cu ce drept ?

    Privind educaţia doar ca pe un drept printre altele, atunci, trebuie să le acordăm, acestui soi de copii şi de părinţi şi dreptul de a nu dori să se folosescă de el.

    Însă, în ţara noastră învăţământul de 11 ani este oblgatoriu. Situaţia semnalată de dumneavoastră, care este de-a dreptul alarmantă, dovedeşte că obligativitatea există doar pe hârtie.
    Aceasta este de fapt adevărata problemă.

  3. Nu cred ca oamenii trebuie sa fie fortati sa ajute. Ajutorul atunci cand este facut are tot timpul un caracter benevol, institutionalizand-ul intr-o maniera discretionara socializam saracia pe de o parte si pe de alta o conditionam de participarea la sistemul educational. Actul educational trebuie si el sa fie benevol nu trebuie sa fie compulsiv. Daca parintii se hotarasc sa educe copilul acasa sau din anumite motive copilul nu doreste sa frecventeze scoala asta inseamna ca el este penalizat si nu mai primeste alocatie ? Nu cred ca e mai putin sarac sau ca e mai satul daca alege sa nu mearga la scoala.

  4. „Concluzionând, propunerea ministrului Muncii de a oferi alocații diferențiate copiilor provenind din familii cu venituri reduse poate avea mai multe beneficii, dacă este direct condiționată de frecvența școlară, succesul școlar și disciplina elevului ”

    Eu personal (si sper sa nu fiu printre putii care gansesc asa) nu sunt deloc deacord cu ideea, propunerea si concluzia articolului..
    De ce copilul unui parinte mai ‘sarac’ sa primeasca mai mult? Ce va invata acel copil din aceasta alocare ‘diferentiata’? E normal sa invete ca cei care contribuie mai mult la veniturile statului, vor primi mai putin? Asa se incurajeaza munca?
    Propunerea e o discriminare, care sper sa nu o vad vre-odata aplicata!
    In primul rand nu este normal sa ‘legam’ alocatia (care practic reprezinta un drept al fiecarui copil.. un drept rezultat din faptul ca este roman) de note, de prezenta la scoala, de alte criterii, sau sa fie acordata diferentiat, in functie de ‘nevoia’ de bani al unora sau altora..
    Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca o asemena alocare diferentiata ar fi practic invers proportionala cu contributia parintilor..
    Pentru prezenta elevilor, pentru situatia scolara, rezultate, etc.. se pot gasi alte metode – burse, prime, etc..

    Si ca sa citez si din clasici in viata:
    In Romania, Constitutia spune la art. 49 ca ‘statul acorda alocatii pentru copii si ajutoare pentru ingrijirea copilului bolnav ori cu handicap. Alte forme de protectie sociala a copiilor si a tinerilor se stabilesc prin lege’.

    Inca din 2006, Curtea Constitutionala s-a pronuntat foarte clar in aceasta privinta: acest drept este al fiecarui copil in parte, indiferent de situatia parintilor, de domiciliul lui, indiferent de particularitatile familiei in care traieste copilul. Pur si simplu, beneficiarii sunt copiii, in mod individual. Nimeni nu poate sa ofere diferentiat acest drept copiilor, pentru ca in acest fel apare o discriminare. (…) Singura diferenta care este acceptata este cea a copilului bolnav cu handicap, pentru ca in acelasi articol din Constitutie se mentioneaza aceasta categorie de copii. In rest, este total neconstitutional”, a declarat George Roman pentru Ziare.com.

    Intrebat ce poate face Guvernul, acesta a explicat ca „Guvernul are o multime de alte mijloace”.

    „Celelalte legi care fac referire la alte tipuri de alocatii: alocatia de sprijin pentru copii, ajutoarele acordate diferitelor familii care au probleme, venitul minim garantat etc. Ei pot sa construiasca un sistem asa cum si-l doresc, in asa fel incat sa combata saracia sau sa asigure cele necesare copilului care are parinti fara resurse materiale.

    Dar alocatia de stat este un drept, o norma constitutionala clara prevazuta intr-un capitol numit ‘Drepturile si libertatile fundamentale’. E pur si simplu pierdere de vreme. E o chestiune atat de simpla, tratata de atata timp. Sunt 9 ani de cand Curtea Constitutionala a spus clar cum trebuie sa intelegem acest drept fundamental al copilului, consacrat prin Constitutie. Nimeni nu il poate cioparti in niciun fel, nimeni nu il poate oferi in mod diferentiat”, a mai subliniat reprezentantul organizatiei „Salvati Copiii”.

    • E normal sa invete ca cei care contribuie mai mult la veniturile statului, vor primi mai putin? Asa se incurajeaza munca?

      Aceasta afirmatie exclude orice ajutor social imaginabil pentru copiii saraci. Doamne fereste sa primeasca ceva de la stat un copil care invata dar „nu contribuie”. E mentalitatea tipica a descurcaretilor ‘middle-class’-ului romanesc de dupa 90.

      Cum ar veni, sa existe egalitate intre copiii bogati si cei saraci: nici unii, nici ceilalti sa nu primeasca nimic. Numai asa va fi egalitate, numai asa copiii saraci vor pricepe ca daca ei invata pe stomacul gol e din cauza ca parintii lor au fost lenesi, spre deosebire de parintii bogati care-s harnici si pot sa-si delecteze plozii cu excursii, tablete, bunatati si haine scumpe. Copiii vor respecta invatatura si banul muncit, vazand ca nu au caiete pe care sa scrie si manuale, ca nu fac meditatii particulare cu ‘doamna’.

      • In primul rand va multumesc ca mi-ati citit comentariul, iar faptul ca ati avut amabilitatea sa-mi raspundeti la el imi dovedeste ca macar unei personae i-am ‘starnit’ interesul.
        Spuneti dv: “Aceasta afirmatie exclude orice ajutor social imaginabil pentru copiii saraci.”
        Dv faceti confuzia (intentionat sau nu, e mai putin important) intre alocatie si ajutor social.
        Eu vorbeam de alocatie, care nu are (sau nu ar trebui sa aibe) nimic in comun cu ajutorul social. M-am referit la faptul ca alocatia nu trebuie sa tina cont de veniturile parintilor CHIAR DACA unii parinti contribuie mai mult la venitul statului. Ce legatura are ajutorul social cu alocatia? Alocatia este un ajutor social, sau un drept al oricarui copil roman, drept prevazut in Constitutie? Este un drept individual (al copilului), sau colectiv (al familiei)? Cred ca la aceste intrebari ar trebui sa raspundeti (si nu mie, ci dv..).

        Ma bucura mult afirmatia dv ca, desi sunt nascut cu mult inainte de 90’, am “mentalitatea tipica a descurcaretilor ‘middle-class’-ului romanesc de dupa 90”. Nu stiu daca ‘descurcaret’ l-ati folosit in sens peiorativ sau nu, insa daca l-ati folosit in sensul in care ‘a te descurca’ in viata insemna sa inveti mult si sa muncesti ca sa-ti intreti familia fara sa apelezi la ajutorul social (si fara sa stai prin carciumi si sa bei ajutorul social sau alocatia copiilor), atunci aveti dreptate, sunt ‘descurcaret’. :)

        Mai spuneti:
        “sa existe egalitate intre copiii bogati si cei saraci: nici unii, nici ceilalti sa nu primeasca nimic”. Nu copii sunt saraci sau bogati (ei nu au venituri), ci parintii lor! Ceea ce trebuie sa primeasca toti copii (si in acelasi cuantum), de la stat, este alocatia (si in cazuri speciale, ajutorul social). Restul, este datoria si responsabilitatea paritilor.

        “numai asa copiii saraci vor pricepe ca daca ei invata pe stomacul gol e din cauza ca parintii lor au fost lenesi” Nu stiu daca numai asa vor pricepe, dar din pacate, daca priviti realist lucrurile si sunteti sincer, in foarte multe cazuri cocluzia e adevarata.

        “spre deosebire de parintii bogati care-s harnici si pot sa-si delecteze plozii cu excursii, tablete, bunatati si haine scumpe”. Fiecare isi creste si isi educa ‘plozii’ dupa posibilitatile lor materiale dar si intelectuale. Sincer, ma indoiesc ca cei care sunt ‘bogati’ prin munca cinstita, care apreciaza valoarea banilor, isi vor creste copii asa, pentru ca, acei copii vor ajunge parinti ‘saraci’. :)

  5. Alocatia de copil diferentiata e neconstitutionala.

    Diferenta data trebuie sa poarte alt nume, nu alocatie de sprijin pentru copii. Se poate defini ca bursa sociala sau alte nume diferite de alocatie de sprijin.

  6. Scrieţi: „Toți profesorii își doresc mijloace de a sancționa copilul…” şi militaţi pentru nuanţarea ajutorului financiar printr-o stufoasă metodologie represivă. Cu tot respectul, un soi de „fiecăruia ce i se cuvine”. Fiindcă şi eu am fost un copil şi un adolescent sancţionat la greu, nici măcar nu mă întreb de ce nu mă miră cât de mult seamană atitudinea dumneavoastră cu aceea a profesorilor mei, membri PCR cu toţii, de prin anii şaizeci-şaptezeci. . Personal vă înţeleg. Cum era sub comunişti? „Ieri croitori, azi directori”? Naşpa. Azi e invers: ieri directori, azi taximetrişti, hingheri, administratori de cantine „de partid” pentru săraci, da’ mai sigur pensionaţi pe caz de boală sau înainte de termen, dar mai ales părinţi-cloşcă, cum văd că reiese din sondaje. De… fiecare după cum devine. Aşa cum puneţi problema, pare că speraţi să se întoarcă roata şi vă e greu să o spuneţi direct… Da’ ca să nu mă mai lungesc. N-am nimic cu odraslele vânzătoarelor de seminţe. E şi ele oameni. Dar în aceeaşi măsură îmi amintesc de seminţăreasa ajunsă savant de renume mondial şi îmi doresc măcar cât mai trăiesc eu ca istoria să nu se mai repete. O fi spus-o Napoleon pe aia cu raniţa şi bastonul de mareşal da’ era în alte scopuri decât cele educaţionale. Ca să nu mai spun că la Hitler, de exemplu, nu s-a potrivit de nici un fel. Altfel, chiar de mâine o să mă gândesc cum pot să ajut cu bani un copil sancţionabil, din clasa mijlocie.

  7. Vai, ce frumos, câtă etică și ce mai decență mic-burgheză! Sunt și eu cadru didactic și am predat în cele mai variate medii, lucrând cu toate grupele de vârstă, de la grădiniță la liceu, de la particular la ”Salvați copiii” ca voluntar. Prin urmare, deși mi-aș dori din suflet să fie spriijiniți mult mai consistent copiii care învață foarte mult în ciuda condițiilor mizere în care trăiesc, sunt surprinsă că o altă doamnă profesoară poate susține că ar trebui date alocații numai celor care ”confirmă”, ignorând un fapt simplu, dar probabil greu de digerat de către stomăcelele neoliberale, anume că indisciplina este, nu în rare cazuri, o consecință directă a sărăciei și a absenței unui mediu stabil. Desigur că e riscant să ajungă niște sume de bani pe mâna unor părinți iresponsabili, categorie în care se regăsesc deopotrivă cei foarte bogați și săraci, dar trebuie implementate niște mijloace de control prin care abuzurile să fie evitate. Și se poate, dacă există voință!

    Și mai am o dilemă: ce ne facem dacă un copil și sărac, și nedisciplinat, are capacități pentru care școala nu oferă nimic? Într-un sistem bolnav și mutilator, cum cuantificăm ce înseamnă ”elev bun”? Sau săracul trebuie să zică mersi că i se dă un colț de pâine în plus și nu are dreptul la ”educația alternativă” și multimedia și prin joc care li se dă tuturor copiilor de primari și boși pe la așa-zisele școli de elită? Aud?

    PS: O absolventă de Filologie care folosește cuvântul ”concluzionând”…Hmmm…Nu pot să zic decât ”SUPER”.

  8. „De aceea, consider că este foarte importantă o directă asociere între rezultatele școlare, disciplina elevului și cuantumul alocației. De asemenea, mărirea alocației trebuie să fie direct legată de frecvența școlară și de succesul școlar. Cum se poate realiza acest sistem? Modelul deja există.”

    O singură întrebare doamna Cristina.

    Cum ați reacționa, într-o zi, la următoarea știre?

    Și-a omorât copilul în bătaie pentru că nu a avut media necesară unei alocații sociale de merit?

    Cred că uitați în ce țară trăim.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Tunegaru
Cristina Tunegaru
Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedagogic și de realizarea unor softuri educaționale pentru disciplinele în care sunt specializată.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro