joi, martie 28, 2024

Alocarea locurilor de studii către universități – ce ar fi fost pe metodologie și ce a ieșit dintr-o pseudo-fundamentare

La începutul lunii aprilie, în Săptămâna Mare, Ministerul Educației Naționale (MEN) a trimis universităților din România adrese prin care le informa asupra locurilor ce le revin pentru studiile universitare de licență, master și doctorat pentru anul universitar 2018/2019. Este vorba de o alocare preliminară a cifrei de școlarizare aprobate anterior prin Hotărârea Guvernului nr.131 din 21 martie 2018. Câteva universități importante au constatat că le-a fost redus masiv numărul de locuri comparativ cu anii trecuți, au acuzat o alocare abuzivă, bazată pe criterii politice și clientelare, și au cerut repararea nedreptăților[1]. Ministerul a răspuns prin comunicate și conferințe de presă, afirmând că este prima dată când fundamentează și repartizează direct o parte din locurile de studii pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României[2], ceea ce, în opinia ministrului și a susținătorilor săi ar reprezenta un mare progres în funcționarea învățământului superior. Nu au lipsit nici acuzele la adresa universităților contestatare, conflictul a escaladat, în clipa de față fiind în desfășurare greve japoneze și demonstrații, iar marți 24 aprilie este programată audierea pe această temă a ministrului de către comisiile parlamentare.

Unul dintre aspectele controversate este acela al raționalității alocării preliminare stabilite de MEN. Ministerul a recunoscut că nu a folosit o metodologie coerentă, afirmând că o asemenea metodologie nu i-a fost livrată de Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învațământului Superior (CNSPIS). Afirmația este riguros falsă. Deși la o primă solicitare de metodologie Consiliul a răspuns în 13 martie 2017 printr-un document în care definea cerințele și calendarul elaborării și adoptării unei metodologii de alocare a cifrei de scolarizare și de stabilire a unor domenii prioritare de studii, la revenirea imperativă a Ministerului de a formula o propunere de metodologie fără ca cerințele propuse să fi fost satisfăcute, CNSPIS a transmis respectiva propunere, pe care MEN a pus-o în consultare publică în perioada 22 decembrie 2017 – 22 ianuarie 2018. Deși logica unei asemenea consultări publice este de a colecta sugestii pentru îmbunătățirea proiectului, nici un fel de observații critice nu au fost transmise oficial Consiliului, conducerea Consiliului Național al Rectorilor (CNR) s-a pronunțat împotrivă (fără însă să existe un vot formal în plenul CNR, dar aceasta pare să fie o practică frecventă în acest organism), iar MEN a înlocuit CNSPIS[3] și a decis să nu ia în considerare propunerea de metodologie formulată de acesta. Cu alte cuvinte, Ministerul a avut încă din decembrie 2017 o propunere de metodologie elaborată de CNSPIS, dar nu a dorit să o ia în considerare și a preferat să producă „pe picior” propria alocare preliminară.

În justificarea alocării preliminare, MEN invocă cererea de pe piața muncii. Acesta este de fapt argumentul principal al opțiunii pentru o repartizare care alterează status-quo-ul luând locuri de la universitățile tradiționale și distribuindu-le preponderent către universitățile tehnice, agronomice și medicale, precum și către universități cu tradiție mai scurtă. Al doilea argument ține de echitatea regională, înțelegând prin aceasta tentativa de egalizare a distribuției naționale a resurselor, ignorându-se diferențele de performanțe instituționale. Să revenim însă la argumentul principal, cererea de pe piața muncii. În timp ce criteriul ar putea fi unul relevant, întrebarea care se pune este: are MEN o analiză privind cererea de pe piața muncii? Și dacă da, care ar fi aceea? Răspunsul este evident: nu are o astfel de analiză. Există inițiative ale diverselor universități, dar nu există o analiză comprehensivă care să cuantifice nevoile pentru diferite domenii, specializări, competențe. Prin urmare, ministerul se folosește de un artificiu. El invocă ce își propun anumite strategii, direcțiile dezirabile de dezvoltare menționate de acestea, dar nu poate spune nimic despre piața de facto a muncii. Ministerul confundă, prin urmare, dorințele decidenților cu realitatea faptică.

În elaborarea propunerii sale de metodologie, CNSPIS s-a confruntat cu aceeași problemă: lipsa datelor sistematice, comprehensive, la nivel de domenii de licență, despre piața muncii. A încercat să impulsioneze realizarea unui acord care să permit interogarea bazelor de date ale Ministerului Muncii cu privire la angajabilitatea și traseele profesionale ale absolvenților, dar timpul a fost prea scurt, iar Inspecția Muncii a răspuns că mai întâi trebuie ca Ministerul Educației să reglementeze prin acte normative folosirea datelor din bazele de date referitoare la elevi și studenți. Totodată, CNSPIS a solicitat MEN încă din martie 2017 realizarea „unor consultări cu mediul de afaceri, dar și cu autorități de coordonare a economiei naționale (Ministerul Economiei, Ministerul Muncii) pentru a identifica necesarul de competențe și calificări în diverse domenii și prioritățile direcțiilor de dezvoltare a calificărilor din învățământul superior”; unele contacte au putut fi realizate doar cu organismele din rețeaua Ministerului Muncii, prilej cu care s-a confirmat că analizele existente cu privire la cererea de pe piața muncii au la bază date care nu mai sunt actuale, și nu se referă la un orizont de timp corespunzător absolvirii studiilor universitare. În aceste condiții,  CNSPIS a optat la nivelul studiilor universitare de licență și master pentru o soluție care să distribuie majoritatea locurilor printr-o alocare instituțională proporțională cu cea din anii anteriori, o parte de aproximativ 10% să fie alocată pe domenii de licență, în timp ce 2% urmau să fie rezervate pentru studenții provenind din mediul rural. Pentru alocarea diferențiată pe domenii de studii criteriile folosite de CNSPIS pentru a aproxima cererea de pe piața muncii au fost:

  • prioritizarea domeniilor în funcție de importanța strategică (considerând strategiile ca fiind un proxy pentru cererea sistemică viitoare de pe piața muncii)
  • alegerile pe care le fac studenți, anume opțiunile lor pentru un domeniu sau altul.

Opțiunea CNSPIS de a ține cont de cererea de studii a studenților a generat numeroase critici, care în esență au afirmat că banii pentru locurile de studii vin de la bugetul de stat, și deci statul trebuie să și decidă ce anume să studieze tinerii. În contrast cu aceste critici, care reflectă o anume nostalgie a sistemului comunist de alocare a locurilor de studii, îndeosebi a situației din anii 1970 și 1980 când România a ajuns caz extrem la nivel mondial prin ponderea de circa 60% a studenților la inginerie, cu impact social problematic și economic cel puțin discutabil, CNSPIS a capitalizat constatarea că în ultimii ani unele specializări și universități au rămas cu locuri neocupate la admitere și, pentru a evita distorsiunile între ofertă și cerere, a preferat să ia în considerare și opțiunile tinerilor aspiranți la studii superioare. Astfel, potrivit CNSPIS, în lipsa datelor sistematice de la angajatori, statul și studenții sunt cele două categorii de stakeholders avute în vedere. Alternativ, într-o abordare excesiv de simplistă, restrictivă și, în esență, nedemocratică, MEN a optat să considere că el, ca reprezentant al statului, știe mai bine și decât experții și decât cetățenii. Mai mult, MEN doar a invocat niște strategii, însă nu a explicat cum le-a ales pe acelea și nu altele (la fel de oficiale) și nici cum le-a analizat calitativ și ce formule de calcul a folosit  pentru a decide asupra cifrelor de școlarizare alocate diverselor domenii de studii și instituții de învățământ superior.

Acum circa două săptămâni, doamna Raluca Pantazi a analizat deosebirile dintre alocarea preliminară MEN și alocarea finală (post-admitere) pentru anul 2017/2018 (analizele sunt disponibile aici și aici). În cele ce urmează, dorim să prezentăm cum ar fi fost alocată cifra de școlarizare dacă ar fi fost aplicată metodologia propusă de CNSPIS și să îngăduim comparația cu alocarea stabilită de MEN. Simularea alocării CNSPIS are la bază metodologia pusă în consultare publică în decembrie 2017, precum și datele folosite pentru operaționalizarea criteriilor propuse pentru ciclurile licență și master[4] (după cum vom vedea, la doctorat mecanismul de alocare a locurilor pentru domenii prioritare era diferit).  Care sunt deci, pentru fiecare dintre ciclurile de studii universitare, deosebirile dintre metodologia propusă de CNSPIS și „fundamentările” MEN?


Tabel 1 – Alocarea locurilor pentru licență

Față de propunerile CNSPIS, alocarea preliminară a locurilor de licență de către MEN (vezi Tabelul 1) reduce considerabil numărul de locuri la Universitatea „Babes – Bolyai” din Cluj (care înregistrează cea mai mare pierdere absolută, 218 locuri), Universitatea din București și, respectiv, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (ambele pierd câte 190 de locuri). ASE București pierde 163 locuri față de propunerea CNSPIS. Universitatea de Vest din Timișoara, respectiv Universitatea din Craiova pierd peste 80 de locuri fiecare. O pierdere procentuală însemnată înregistrează și SNSPA (-5%). Câștigurile sunt repartizate Politehnicii București (90 locuri, reprezentând o creștere de aproximativ 2%), Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” Iași, dar și Universității de Medicină din București (+2,5%). Este de notat că pierderile sunt mai mari decât câștigurile, fiindcă MEN a alocat universităților civile cu 820 de locuri mai puțin față de cele 62.000 menționate în fundamentarea propunerii cifrei totale de școlarizare pentru învățământul de licență.

Tabel 2 – Alocarea locurilor pentru master

Alocarea cifrei de școlarizare la master propusă de MEN este defavorabilă acelorași universități. Universitatea din București este liderul absolut al pierderilor, MEN alocând acestei instituții cu 364 de locuri mai puțin față de propunerea CNSPIS. Universitatea „Babes – Bolyai” Cluj pierde 237 de locuri, iar Universitatea „Al. I. Cuza” Iasi pierde 208 locuri față de fundamentarea CNSPIS. Cea mai mare pierdere relativă o înregistrează însă SNSPA care pierde 15,5% față de propunerea înaintată de Consiliu. Câștigurile le regăsim în dreptul Universității Politehnice București (180 de locuri în plus, reprezentând 4,72%), Universității Tehnice de Construcții București (+4,2%), Universității Tehnice din Cluj Napoca, Universității Tehnice din Iași, dar Universității din Suceava. Ca și în cazul studiilor de licență, pierderile sunt mai mari decât căștigurile, fiindcă MEN alocă cu 407 locuri mai puțin decât este propus universităților civile în fundamentarea cifrei de școlarizare.

În ceea ce privește doctoratul, comparațiile sunt ceva mai greu de făcut, deoarece aici propunerea CNSPIS a prevăzut pentru o zecime dintre locuri elemente de competiție, ale cărei rezultate nu pot fi pre-stabilite pentru o simulare. De aceea, în acest caz comparațiile vor trebui făcute pe de o parte între locurile alocate statistic pe simularea CNSPIS și pe alocarea preliminară MEN, și pe de altă parte între studenții-doctoranzi înmatriculați începând cu anul 2017/2018 și numărul total de locuri la doctorat alocate preliminar universităților de către MEN.

Tabelul 3 – Alocarea locurilor pentru doctorat

Tabelul 3 reliefează câteva ciudățenii. Și CNSPIS și MEN au anunțat că pentru doctorat vor aloca 90% din totalul locurilor prin raportare statistică la numărul doctoranzilor din anul I înmatriculați în toamna anului 2017. Cele două serii de cifre (coloanele 2 și 3) ar fi trebuit să fie identice, doar cu unele mici deosebiri datorită faptului că MEN a păstrat o rezervă de 20 locuri. Alte deosebiri provin din faptul că locurile rezervate pentru rromi nu au mai fost incluse în cifrele repartizate statistic potrivit situației din anul anterior, ci au fost puse separat și alocate după criterii care nu au fost nicăieri explicate, și care la o primă vedere par cu totul arbitrare. În fine, chiar dacă vom aduna locurile pentru rromi cu cele repartizate statistic în alocarea preliminară a MEN, tot vom vedea că aceasta conține abateri de la algoritmul statistic, sau altfel spus o suspectă alocare a unui număr mai mic de locuri pentru unele universități și alocare suplimentară pentru alte universități. În mod legitim, Universitatea din București a arătat eroarea aritmetică din calculele MEN, dar acesta din urmă a preferat confruntarea în locul soluției decente de a-și recunoaște greșeala și de a o îndrepta din rezervă.

Încă și mai aiuritoare este alocarea locurilor la doctorat pentru domeniile prioritare. De exemplu, Universitatea din București, care are studii doctorale în 7 domenii direct relevante pentru 4 dintre cele 5 direcții considerate prioritare – biologie, chimie, fizică, geografie, geologie, informatică și științele mediului – primește în această categorie doar 3 locuri la doctorat, la fel ca Universitatea din Craiova și mai puține decât Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, care are tot atâtea locuri la această categorie (5) ca și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca primește la această categorie 7 locuri, în timp ce Universitatea Politehnica din București are singură 77 (25,8%) dintre cele 298 locuri alocate provizoriu la această categorie. Față de asemenea dezechilibre și mostre de arbitrar, propunerea CNSPIS cuprindea două mecanisme de competiție, menite să sprijine obiectivele enunțate în Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare pe anii 2014-2020, strategie care solicită constituirea unor „mase critice de cercetători în domeniile cele mai promiţătoare”. Concret, propunerea CNSPIS prevedea la pagina 24 a textului supus consultării publice:

„Alocarea a 24 de seturi de câte 10 granturi doctorale cu bursă pe bază de competiție națională între grupuri de formare a cercetătorilor alcătuite din 5-10 conducători de doctorat proveniți de la maximum 3 IOSUD și/sau institute de cercetare, pornind de la o listă de teme prioritare de cercetare. Dintre acestea, câte 2 seturi se alocă domeniilor de specializare inteligentă (bioeconomia; tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate; energie, mediu și schimbări climatice; eco-nano-tehnologii și materiale avansate) și domeniilor de prioritate publică (sănătate; patrimoniu și identitate culturală; tehnologii noi și emergente) stabilite prin Strategia națională de cercetare, dezvoltare și inovare pe anii 2014-2020, precum și următoarelor 5 domenii fundamentale de studii universitare (matematică și științele naturii; științe inginerești; științe biologice și biomedicale; științe sociale; științe umaniste și arte). Aplicațiile grupurilor de formare a cercetătorilor vor fi evaluate de experți internaționali, în cadrul unui proces de selecție transparent, administrat de UEFISCDI.

[…] Alocarea câte unui grant doctoral suplimentar pentru fiecare poziție de doctorand finanțată prin programele câștigate prin competiție internațională Horizon 2020 în ultimii doi ani”[5].

Reproșul că această modalitate de alocare defavoriza universitățile mici în raport cu cele mari este nejustificat, deoarece posibilitățile de asociere în aplicație însemnau că și o universitate mică, având însă unul sau mai multe domenii de excelență, putea, împreună cu alte universități sau institute de cercetare, să aplice și să câștige competiția. Faptul că pentru fiecare direcție se alocau două seturi de granturi garanta și o anume competiție între echipele câștigătoare, precum și posibilitatea dezvoltării de sinergii și convergențe inter-instituționale în activitățile de cercetare și de pregătire a doctoranzilor. Refuzul CNR și al MEN de a accepta măcar pentru o zecime dintre locurile de doctorat un mecanism de competiție transparentă, deschisă și cu evaluare internațională, este relevant pentru reticența acestora față de orice fel de evaluare a calității studiilor universitare de doctorat și/sau a performanței în cercetare.

Comparația dintre cele două modalități de alocare a locurilor vorbește de la sine. Propunerea CNSPIS avea în vedere complexitatea procesului și limitele informațiilor de care dispuneau decidenții; ea pornea de la necesitatea de a asigura predictibilitatea alocărilor și stabilitatea funcționării instituțiilor de învățământ superior, cuprindea propuneri concrete de măsuri pentru colectarea de date care să permită analiza traseelor profesionale ale absolvenților de învățământ superior și a nevoilor economiei și societății de a angaja absolvenți având anumite calificări, și prevedea pilotarea unor mecanisme pe fracțiuni ale numărului de locuri de studii, urmând ca evaluările ex-post să confirme sau să infirme utilitatea lor într-un proces multi-anual de perfecționare a modalităților de alocare a cifrei de școlarizare finanțate de la bugetul de stat. Prin comparație, alocarea „fundamentată” realizată de MEN pare o mostră de arbitrar, care a bruscat sistemul de învățământ superior, a ațâțat unele universități împotriva altora, a devoalat carențele aritmetice și de responsabilitate managerială ale decidenților, și îndepărtează România de trendul țărilor dezvoltate ale lumii.

  • Articol scris de Bogdan Murgescu, Mihai Păunescu, Emilia Țițan, Claudiu Tufiș

NOTE______________________


[1] Este vorba îndeosebi de Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și Școala Națională de Studii Politice şi Administrative din București. A fost grav afectată, dar din motive lesne de înțeles a fost mai puțin vocală până la această dată, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași.

[2] Pe lângă acestea, tot în premieră, dar numai pentru nivelul licență, alocarea preliminară mai repartizează locuri pentru formarea inițială a viitoarelor cadre didactice și pentru absolvenții liceelor situate în mediul rural.

[3] Înlocuirea CNSPIS prin OMEN nr.3330/14.03.2018 s-a produs înainte de jumătatea unor mandate de 4 ani care expirau în decembrie 2020, încălcând mai multe acte normative în vigoare și determinând o plângere prealabilă care va fi probabil urmată de un proces în contencios administrativ.

[4] Aceste date au fost prezentate la ședința CNR de la Brașov din 2 februarie 2018, au fost transmise MEN în ziua de 8 februarie 2018 și au fost postate pe site alături de propunerea de metodologie – a se vedea http://www.cnspis.ro/documente-elaborate-de-cnspis/. Pentru ciclurile licență și master, am folosit simularea realizată în cadrul CNSPIS în lunile noiembrie-decembrie 2017, în cadrul procesului de elaborare a propunerii de metodologie; în aprilie 2018, aceste simulări au fost verificate independent de mai mulți colegi de la Universitatea „Babeș-Bolyai”. Simularea pentru doctorat și tabelele cuprinzând comparațiile cu alocarea preliminară MEN au fost realizate de autorii acestui articol în aprilie 2018.

[5] Pentru cazul în care numărul pozițiilor de doctorand eligibile pentru a fi recunoscute prin acest mecanism diferea de cifra alocată preliminar de 60 locuri, propunerea de metodologie prevedea posibilitatea unor reglări prin creșterea sau diminuarea numărului de granturi doctorale atribuite în seturi pentru grupurile de formare a cercetătorilor.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Universități românești de azi care fac parte de topul 100 (rang) din lume?
    Resurse proprii ale universităților (donații)?
    Contactele și cooperarea cu alte universități din UE și lume?
    Doctorate? Temele cercetătorilor?

    …. „… Prin comparație, alocarea „fundamentată” realizată de MEN pare o mostră de arbitrar, care a bruscat sistemul de învățământ superior….., și îndepărtează România de trendul țărilor dezvoltate ale lumii…. „…..

    In Germania Federală universitățile au păstrat de 200 de ani (excepție 1933-1945) o mare parte a independenței inițiată de Wilhelm von Humbolt:
    ( Friedrich Wilhelm Christian Carl Ferdinand von Humboldt * 22. Juni 1767 in Potsdam; † 8. April 1835 in Tegel, war ein preußischer Gelehrter, Schriftsteller und Staatsmann. Als Bildungsreformer initiierte er die Neuorganisation des Bildungswesens im Geiste des Neuhumanismus und betrieb die Gründung der Friedrich-Wilhelms-Universität Berlin.
    Zusammen mit seinem Bruder Alexander von Humboldt zählt er zu den großen, fortwirkend einflussreichen Persönlichkeiten in der deutschen Kulturgeschichte. Während Alexander dabei vor allem der erd- und naturwissenschaftlichen Forschung neue Horizonte erschlossen hat, lagen die Schwerpunkte für Wilhelm in der Beschäftigung mit kulturwissenschaftlichen Zusammenhängen wie der Bildungsproblematik, der Staatstheorie, der analytischen Betrachtung von Sprache, Literatur und Kunst sowie in aktiver politischer Mitgestaltung als Reformmotor im Schul- und Universitätswesen und als preußischer Diplomat.
    Inmitten aller Vielfalt der von aufklärerischen Impulsen bestimmten, gemeinwohlorientierten Betätigungen in Politik, Bildungswesen, Kultur und Wissenschaft hatte Wilhelm von Humboldt stets zugleich die Auslotung und Bildung der eigenen Individualität und Persönlichkeit im Blick. In der wiederum auf menschliche Individuen allgemein anzuwendenden Zielformel geht es um „die höchste und proportionierlichste Ausbildung aller menschlichen Kräfte zu einem Ganzen“
    ……… Akademische Freiheit heißt zunächst äußere Unabhängigkeit der Universität. Die Universität soll sich staatlichen Einflüssen entziehen. Humboldt fordert, dass sich die wissenschaftliche Hochschule „von allen Formen im Staate losmachen“ sollte….. Akademische Freiheit verlangt neben der äußeren Unabhängigkeit der Universität von staatlichen und wirtschaftlichen Zwängen auch die innere Autonomie, d. h. die freie Studienwahl, die freie Studienorganisation und das freie Vertreten von Lehrmeinungen und Lehrmethoden. Die Universität soll deshalb ein Ort des permanenten öffentlichen Austausches zwischen allen am Wissenschaftsprozess Beteiligten sein. Die Integration ihres Wissens soll mit Hilfe der Philosophie zustandekommen. Diese soll eine Art Grundwissenschaft darstellen, die es den Angehörigen verschiedener wissenschaftlicher Disziplinen erlaubt, einen Austausch ihrer Erkenntnisse zustande zu bringen und sie miteinander zu verknüpfen. Das humboldtsche Bildungsideal bestimmte lange Zeit die deutsche Universitätsgeschichte entscheidend mit, auch wenn es praktisch niemals zur Gänze realisiert wurde oder realisierbar ist. Große intellektuelle Leistungen der deutschen Wissenschaft sind damit verbunden.
    ……….. Unter dem humboldtschen Bildungsideal versteht man die ganzheitliche Ausbildung in den Künsten und Wissenschaften in Verbindung mit der jeweiligen Studienfachrichtung. Dieses Ideal geht zurück auf Wilhelm von Humboldt, der in der Zeit der preußischen Rekonvaleszenz auf ein erstarkendes Bürgertum setzen konnte und dadurch den Anspruch auf Allgemeinbildung förderte. Heute bezeichnet der Begriff die zentrale Idee der Einheit von Forschung und Lehre an Universitäten und ihnen gleichgestellten Hochschulen (im Unterschied zu reinen Lehrprofessuren ohne Forschungsaufgaben… /… Das humboldtsche Bildungsideal entwickelte sich um die beiden Zentralbegriffe der bürgerlichen Aufklärung: den Begriff des autonomen Individuums und den Begriff des Weltbürgertums. Die Universität sollte ein Ort sein, an dem autonome Individuen und Weltbürger hervorgebracht werden bzw. sich selbst hervorbringen.
    …. /…. universitatea să fie ferită de influența statului… universitatea să fie locul în sfera publică unde se conectează cei din domeniul științific…. geht es um „die höchste und proportionierlichste Ausbildung aller menschlichen Kräfte zu einem Ganzen“… /…. educarea proporțională a tuturor aptitudinilor omului la un ansamblu…).

    Budgetul anual de azi al universităților RFG de 52 miliarde Euro (stat, private și confesionale) prevede 30 miliarde Euro salarii.

    E. Macron a vizitat în Aprilie 2018 cu A. Merkel noul „Humboldt Forum” Berlin, locul unde se realizează în viitor conectarea cu patrimoniul universal, locul unde se amintește de bazele „umanistice” ale universităților, a societății civice germane după anul 1800, se amintește de conectarea științifică, culturală, artistică, din lumea întreagă.
    Rezultatele acestui ideal al lui W. Von Humboldt și independența academică se pot vedea, citi la Werner Heisenberg (Premiul Nobel 1926 fizica cuantică). A cunoscut 5 limbi, a citit Platon, și-a făcut o imagine a „ordinii centrale” (nu în sens religios creștin personalizat) pentru om și lumea în care trăiește. A refuzat în public (Göttinger Aufruf 1957, 18 fizicieni de renume) 1957 politica lui K. Adenauer/CDU și F.J. Strauss/CSU de înarmare nucleară în RFG.

    Care e țelul, crezul academic de azi în țară, UE, în lume?

  2. Invocarea lui Wilhelm von Humboldt si a lui Werner Heisenberg este deosebit de potrivita pentru a sublinia trivialitatea politicilor promovate de guvernantii de azi in educatie si cercetare. Este bine ca ati tradus „die höchste und proportionierlichste Ausbildung aller menschlichen Kräfte zu einem Ganzen“, dar din pacate nu cred ca dintre decidenti intelege prea multa lume si profunzimea acestui ideal, si valoarea sa contemporana.
    Apropo de Heisenberg, este de remarcat ca el a fost si un modelator de institutie, fiind primul presedinte al Fundatiei Alexander von Humboldt timp de mai mult de doua decenii – https://www.humboldt-foundation.de/web/fruehere-praesidenten.html

  3. Prea lung chiar si pentru gustul meu.

    Insa trebuie sa intreb: unde este piata in aceasta alocare?

    Oamenii din minister au un glob magic in care se uita si vad ce se cere pe piata munci si a antreprenoriatului?

    Ce sens are toata aceasta discutie despre „alocare” cand de fapt nu exista nici unh fel de date de intrare despre ce cere piata?

    Ce rost are sa te intrebi la nesfarsit care este cel mai potrivit mod de a aloca aiurea niste locuri in niste universitati in care oricum nu se face nimic si care produca absolventi care nu stiu nimic si de care nimeni nu are nevoie?

    Daca domniile voastre nu vedeti cat de caraghioasa, stupida si absurda este toata aceast discutie, insemna ca sistemul nostru „educativ” si-a atins scopul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Murgescu
Bogdan Murgescu
Bogdan Murgescu a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității din București (1986) ca șef de promoție. Doctor în istorie (1995) și bursier al Fundației Alexander von Humboldt (1998-2000), este actualmente profesor la Universitatea din București și președinte al Societății de Științe Istorice din România. Numeroase publicații în țară și în străinătate, printre care volumele A fi istoric în anul 2000 (Bucureşti, ALL Educaţional, 2000) și România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Iaşi, Polirom, 2010).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro