Puncte cheie:
- Viktor Orbán a făcut recent un mare serviciu în procesul de clarificare a sensurilor ideologice ale disputei pro-UE vs. anti-UE, ajutându-ne să înţelegem, dincolo de farafastâcurile, mofturile şi fandoselile cu aer intelectual ale militanţilor conservatori şi naţionalişti, care critică Uniunea Europeană ba pentru „deficitul de democraţie”, ba pentru „încălcarea libertăţilor, suveranităţii şi identităţilor naţionale”, ba pentru „excesul de birocrație”, ce modele de lideri au în minte, de fapt, şi ce tip de finalitate politică vizează contestatarii integrării europene și ai democrațiilor liberale;
- Campionul absolut al contestării UE, aflat la putere într-un stat membru, iniţiatorul referendumului anti-UE, ne spune acum că liderul fascist al Ungariei (1920-1944), Miklós Horthy, ar fi fost „un om de stat strălucit”, când noi ştiam că Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler, că a adus Ungaria alături de Puterile Axei, aşadar spre o nouă înfrângere, că a fost un lider autoritar şi revizionist, şi mai ales că, după ocuparea Ungariei de către nazişti, în martie 1944, guvernul pe care l-a instalat „a fost responsabil de deportatea şi exterminarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de Nord” (aproximativ o jumătate de milion, se pare), aşa cum arată Institutul Elie Wiesel, într-un comunicat prompt1;
- Radicalizarea şi polarizarea ideologică în continuă creştere, din Europa şi Statele Unite, face ca dezacordurile politice din prezent, pe multiple planuri, care macină democraţiile tot mai obosite de crize, să fie transferate, simplificate şi reduse simbolic la chintesenţe şi antagonisme discursive de tipul Macron-Merkel vs. Orbán, lăsând de înţeles că acestea sunt alternativele pe care le avem la dispoziţie: fie centrul liberal, fie extremismul/naţionalismul iliberal, aşa cum am scris în articole recente (vechea axă centru-stânga vs. centru-dreapta și-a pierdut relevanța);
- Ivan Krastev observă pertinent că, din păcate, discuţia este împinsă tot mai mult spre „o alegere a europenilor între Emmanuel Macron şi Viktor Orbán”2, prima opţiune însemnând continuarea şi adâncirea integrării europene, pe care o pregăteşte tandemul Merkel-Macron începând din toamnă, iar a doua presupunând organizarea unei rezistenţe central-europene la nucleul franco-german, în jurul Ungariei şi Poloniei (Marea Britanie fiind considerată deja în afara UE), faţă de care toţi ceilalţi participanţi vor trebui să se poziţioneze cu claritate, într-un sens sau altul. Nimic mai inspirat decât finalul acestei analize, preluate de prestigioasele European Council on Foreign Relations şi New York Times, care arată că întreaga istorie a Europei secolului al XX-lea şi dramele ei ne sugerează că „if you are not at the table, you are on the menu”, o traducere mai elegantă a vechii legi a junglei: „îl mănânc sau mă mănâncă”;
- Întoarcerea agresivă a ideologiilor în viaţa publică din Europa, după aproape o jumătate de secol de „convergenţă doctrinară” (Daniel Bell vorbea, la începutul anilor ‘60, de declinul ideologiilor, pe fondul concilierii istorice a capitalismului cu democraţia) nu este, desigur, un semn bun. În discursuri pline de ură, naţionalismul şovin, conservatorismul facil şi protecţionismul rudimentar muşcă fundaţia liberală-globalistă a Occidentului postbelic;
- Faptul că platformele politice şi susţinătorii lor tind să se plaseze energic şi intolerant de o parte sau de cealaltă a baricadei, pe principiul acţiunii şi reacţiunii, naşte îngrijorări legitime cu privire la viitorul politic al Europei, chiar şi în urma înfrângerilor pe care „iliberalii” le-au suferit în această primăvară, în Olanda şi Franţa, și a rezultatului dezamăgitor al conservatorilor la anticipatele din Marea Britanie.
*
Dacă cineva îşi mai punea întrebarea ce fel de viziune politică și ce valori culturale există oare în spatele contestării ordinii europene actuale, atunci modelul „strălucit” de om de stat care îl inspiră pe Viktor Orbán, nimeni altul decât amiralul Miklos Horthy, face lucrurile cât se poate de clare. Glorificarea unui regim fascist (este adevărat, cu nuanţele lui, pentru că între Horthy şi Szálasi este o diferenţă, după cum o diferenţă este şi între Orbán-FIDESZ şi Vona Gábor-Jobbik, deși direcția este aceeași), combinată cu agresiva contestare a Uniunii Europene şi apropierea politică de Rusia, adică de marele contestatar al ordinii europene şi globale liberale din prezent, întrunesc din plin condiţiile pentru a ne face să înţelegem încotro ne-ar duce „alternativa” la integrarea europeană: la reinventarea fantasmelor trecutului, la regimuri autoritariste şi la un set de promisiuni revanşarde, pe care frustrări greu de vindecat tind să le aducă la suprafaţă, după două Războaie Mondiale şi un Război Rece.
Nu ar fi trebuit să ajungem în acest punct, în care opţiunile din jurul nostru se radicalizează. Să nu îşi imagineze contestatarii şi criticii naţionalişti ai Uniunii Europene, fie ei de dreapta (Le Pen, Wilders, Petry) sau stângişti (Mélenchon) că numai ei pot să se radicalizeze. Şi susţinătorii ordinii actuale pot să o facă, drept răspuns la înăsprirea abordărilor politice şi electorale. Nu întâmplător am auzit vorbindu-se, în campania electorală din Franţa, de oximoronul „Centrul radical”, tocmai ca expresie a totalei opoziții a majorității societății franceze faţă de platformele iliberale și a repudierii extremiștilor de dreapta și de stânga, care au totalizat în primul tur al prezidențialelor nu mai puțin de 47%.
Victoria aproape isterică a lui Macron din turul al doilea, cu 70% dar cu un absenteism ceva mai mare, nu lipsită de riscurile ei pe termen mediu, este tocmai răspunsul unei exasperări a celor care înţeleg, dincolo de problemele existente, că Uniunea Europeană rămâne, totuși, cea mai fericită etapă din istoria continentului, un răspuns așadar masiv și ferm al francezilor la numeroasele şi tot mai virulentele critici ale celor care vor să vadă Uniunea dispărută, şi care o combat în chei ideologice ieftine (şi de cele mai multe ori direct interesat), fie că sunt la Paris, Londra, Berlin, Amsterdam, Budapesta sau Moscova.
Din marile contestări materializate în voturi negative masive se nasc, de regulă, mari speranțe, care vor sfârși apoi, la rândul lor, ca mari dezamăgiri (excepțiile sunt posibile). Spirala urii nu duce, în orice caz, la nimic bun. Bulele se sparg și, la sfârșit, rămân doar promisiunile neonorate și decepțiile. Așa s-a întâmplat la schimburile de ștafetă Bush-Obama din 2008, sau Sarkozy-Hollande din 2012 (să nu ne mai amintim de soluția Băsescu pentru blocarea atât de arogantului Năstase, în 2004, pentru ca astăzi Băsescu să fie epava jalnică a propriilor sale avataruri), și mă tem să nu fie la fel, peste câțiva ani, pentru cei foarte entuziasmați în prezent de schimbul Obama-Trump la Casa Albă sau de venirea lui Macron la Élysée. Nu pentru că cei pe care i-au învins aceștia ar fi fost mai buni, ci pentru că a fost investită prea multă emoție în aceste voturi negative. Este motivul pentru care consider nocivă ascuțirea disputelor politice dincolo de limitele raționalului și mai ales (re)ideologizarea lor puternică, în tonuri canonice extrem de rigide. Moderația pare să nu-și mai găsească locul în democrațiile noastre.
Uniunea Europeană este departe de a fi un sistem de organizare politică perfectă. Este o banalitate să spunem că sunt aspecte care ar trebui corectate în politicile și instituțiile Bruxelles-ului. Dar omagierea, de către un adversar declarat al Uniunii Europene precum Viktor Orbán, a unor personaje din categoria Horthy (mai sunt și alte nume controversate pentru care se ridică statui sau se denumesc străzi, în Ungaria dar și în alte părți din Europa Centrală), cărora li se datorează în mare parte deceniile cele mai negre din istoria Europei secolului XX, trebuie să ne facă atenți la alternativa politică, intelectuală și culturală pe care ne-o propun naționaliștii și eurofobii, din Ungaria și de pretutindeni.
Transformarea lui Viktor Orbán3, din marea speranţă a tinerilor liberali ai Ungariei postcomuniste a anilor ‘90, în glorificatorul lui Horthy și groparul Central European University de astăzi, este cu atât mai elocventă. Dacă mai ținem cont și că prietenul lui Orbán de la Moscova deplângea acum câțiva ani prăbușirea Uniunii Sovietice, începem să avem tabloul complet al Proiectului Iliberal, pe care longevivul premier ungar ni-l anunța acum vreo trei ani, la Băile Tușnad.
NOTE __________________________
1 http://revista22online.ro/70263761/viktor-orban-amiralul-horthy-un-stralucit-om-de-stat-institutul-elie-wiesel-reactioneaza.html
2 http://www.ecfr.eu/article/commentary_central_europes_tough_choice_macron_or_orban_7303
3 https://www.contributors.ro/global-europa/ame%C8%9Bitorul-viraj-al-lui-viktor-orban-un-articol-de-vladimir-tismaneanu-si-marius-stan/
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Daca este asa: „Uniunea Europeană este departe de a fi un sistem de organizare politică perfectă. Este o banalitate să spunem că sunt aspecte care ar trebui corectate în politicile și instituțiile Bruxelles-ului.”
Atunci a-i credita pe cei ce incearca sa corecteze politicile și instituțiile Bruxelles-ului, cu simpatie pentru Orban, mi se pare cam mult.
Sau daca s-a ivit un Orban care-l glorifica pe Horthy, nu mai e necesar sa fie corectate politicile
Bruxelles-ului?
Stimate domnule Naumescu
Nu comentez intregul Dvs. articol ci doar afirmatiile din paragraful 2 si anume ca ” Miklós Horthy, ar fi fost „un om de stat strălucit”, când noi ştiam că Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler, că a adus Ungaria alături de Puterile Axei, aşadar spre o nouă înfrângere, că a fost un lider autoritar şi revizionist, şi mai ales că, după ocuparea Germaniei de către nazişti, în martie 1944, guvernul pe care l-a instalat „a fost responsabil de deportatea şi exterminarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de Nord” „.
Eu sustin ca:
-Aliatul mai apropiat a lui Hitler, dupa Mussolini, a fost Ion Antonescu, conducatorul Romaniei;
-Germania nu a fost ocupata de nazisti in martie 1944, ci Ungaria dupa ce Horthy s-a opus deportarii si exterminarii evreilor din Ungaria;
-Guvernul instalat dupa reintoarcerea lui Horthy din Germania a fost impus de Germania iar Horthy a ramas la conducerea tarii ca o marioneta; deportarea si exterminarea evreilor din Ungaria şi Ardealul de Nord a fost opera nazistilor, condusi de Adolf Eichmann. Nu afirm ca Horthy nu era antisemit, el era si in timpul conducerii sale efective au fost luate multe masuri contra evreilor, ci ca aceasta actiune a fost executata la comanda lui Hitler.
-La procesul de la Nurnberg Horthy a fost judecat si gasit nevinovat pentru crime contra evreilor si nu a facut nici o zi de inchisoare (cu exceptia celor petrecute in asteptarea procesului si verdictului);
Va apreciez contributia Dvs. la acest site dar va rog sa fiti mai atent la ce sustineti si, mai ales, sa nu preluati din presa romana afirmatii gresite, fara a le verifica in prelabil din surse mai corecte, preferabil din istoriografia straina.
Well … Amiralul Horthy – cel fara de flota – a locuit dupa razboi in Statele Unite, unde se pare ca s-a adaptat foarte bine si si-a scris memoriile.
In tinerete a fost ofiterul de ordonanta al imparatului Franz Josef, a comandata flot austro-ungara din Pola (P.u.la) – azi port sloven, a facut o calatorie in jurul lumii, etc.
Din pacate nu discutam aici aceste „merite” ci sustinerea formatiunilor paramilitare maghiare (Crucile cu Sageti, etc.), politica revizionista, minciunile care au dus la ocuparea Ardealului de Nord, politica de maghiarizare fortata, etc.
„Patria si Dreptul Meu!”
.
Amiralul Horty a trait dupa WW2 in P O R T U G A L I A. A murit la Estoril in 1957.
Portul in cauza este in provincia Istria, CROATIA.
Mi se pare inadecvată și prea devreme formulată afirmația în care este adusă în discuție moartea clivajelor tradiționale. Stânga este bine, dreapta este bine, centrul radical a încercat să iasă la iveală de câteva ori în Statele Unite, mai puțin în Europa, extremele au fost mereu vizibile și chiar mai puțin moderate.
Cazul francez este nereprezentativ. Victoria uriașă a lui Macron este datorată sistemului electoral și incapacității PS și LR de a se organiza și dezvolta o serie de prezidențiabili; este o soluție de compromis, care a obținut câștigat atât în urma eșecurilor socialiștilor, cât și ale republicanilor. „Nu ne place Macron, dar îl votăm dacă e singura soluție moderată pentru turul al II-lea”, îmi spuneau colegi tineri, votanți ai REM, PS, Melenchon sau LR, fiind mai degraba o solutie pragmatica si care demonstreaza flexibilitatea ideologică sau că există niște limite de acceptare ale candidaților. Mai mult, prezidențialele au fost exemplare pentru a vedea că există alternative la oricare variante și că soluțiile radicale nu își au rostul. Însăși Le Pen a avut un discurs mult mai moderat în campania pentru turul al II-lea.
L-aș felicita pe Viktor Orban pentru că a reușit să creeze opoziție politică la stânga în Ungaria, după ce am văzut o perioadă cu un Jobik crescând și cu diminuarea vocilor liberale și de stânga. Acum știm că există și că pot naște mișcări politice substanțiale. Orban a și pierdut referendumul de anul trecut creând această opoziție.
Alternativele iliberale nu se vor împăca prea repede. Mișcările care oferă o critică pe direcția marxistă nu se vor coagula niciodată cu cele suveraniste sau anti-imigraționiste. Toate au ocazia să își facă vocea auzită. Conservatorii polonezi nu vor accepta prea curând o coalizare cu niște suveraniști pro-Rusia sau cu niște anti-imigraționiști olandezi. Aș spune la fel și despre cei grupați în centru, unde avem un singur caz de „centru” – Macron. Dar e de centru? Principala opoziție va fi dată de ceea ce consideram anterior a fi centru dreapta.
Orice clarificare este binevenita. Nostalgiile imperiale mor greu intr-un popor, mai ales cand se gasesc „binevoitori” care sa le zgandare permanent. Nu e de mirare ca domnul Orban are destui adepti, atat printre ungurii din Ungaria, cat si printre ungurii din alte tari europene, candva asuprite de imperiu.
Ca face jocul lui sau al vreunei puteri interesate, e mai putin important. Mai importnate sunt efectele actiunilor si declaratiilor domnului Orban. Nu-mi pare ca efectele-s benefice, cel putin d.p.d.v. al „atmosferei” si stabilitatii.
Imperiile moderne nu au granite geografice si se cladesc altfel decat imperiile de odinioara (ce se intindeau prin cucerirea si colonizarea de teritorii). Cu toate acestea, iata ca, in secolul XXI, mai exista oameni ce tanjesc dupa imperii de mult apuse. Iar cand acesti oameni ajung sa conduca natiuni, nu e de mirare ca mai pot fi natiuni care tanjesc dupa imperii apuse.
Dusmanii democratiei folosesc slabiciunile democratiei, pentru a o lovi. Cred ca este timpul ca „puritanii” democratiei sa fie procupati mai mult de supravietuirea si dezvoltarea sisemelor democratice, decat de principii democratice care trebuie aplicate peste tot, cu orice pret si cu orice costuri. As zice ca e cam ca la virusii informatici – ca sa scapi de influenta lor, elimini vulnerabilitatile pe care virusii le exploateaza.
„,….când noi ştiam că Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler,….”
Mai in gluma, mai in serios, atunci ar trebui ca totusi Orban sa fie pe aceeasi lungime de unda cu Angela :)
Problema este ca daca Europa nu ramane unita, vom deveni hrana pentru marele urs de la est.
Insa, nu stiu in ce mod leaderii europeni vad aceasta situatie si ce viziune au ei legat de aceste probleme. Vor forma un nucleu dur cu buget propriu, aparare proprie, politici proprii? Si noi, noi cui ramanem? Pentru ca noi romanii vrem UE si NATO, asta-i clar. Cu cine mergem la „masa”, cu nucleul dur sau cu USA in ce priveste securitatea, mai ales? Pentru ca bazele militare din Romania si tehnologiile militare sunt americane! Poate Romania rezista ca o „enclava”/ „oaza” de stabilitate in aceasta parte atat de agitata si rusofila? Un fel de leu intre hiene?
@ geo
Ei, Romania era „dizidenta” in blocul estic, bine vazuta de SUA si inconjurata de state pro-ruse si pe vremea lui Ceausescu… N-ar fi o situatie noua, pentru noi.
O noua „revolutie” (hibrida), orchestrata de Rusia si sprijinita de unii vecini de-ai nostri ar putea fi, insa, o problema.
Dupa clarificarea „mineriadei”, eu astept cu interes si desecretizarea dosarelor „revolutiei”… Sper sa traiesc sa apuc vremurile alea!… :)
În uriaşa desfăşurare de forţe la nivel planetar pentru adaptarea la nouă „Eră a informaţiei”,a da exemplul Hungariei este cam neimportant(important poate doar pentru România).
Bine zice autorul:”alternativele pe care le avem la dispoziţie: fie centrul liberal, fie extremismul/naţionalismul iliberal, aşa cum am scris în articole recente (vechea axă centru-stânga vs. centru-dreapta și-a pierdut relevanța)” cu specificaţia că centru liberal este de fapt centrul liberal-progresist,un curent globalist de stânga.
Pe de altă parte să observăm că SUA+UK „au schimbat foaia/ideologia”,au renunţat la „liberalismul progresist” şi au intrat violent în altă paradigmă politică,respectiv al unei politici naţionale repudiind liberalismul progresist de tip Obama,Merkel,Macron.
Adăugând şi Rusia care nici ea nu vede bine o Europă Unită liberal-progresistă,şi care propovăduieşte un naţionalism identitar de tip 1848(adoptat şi de Polonia,Hungaria,Cehia,etc) constatăm falii ideologice teribile între SUA+UK-noua Europă franco germană-Rusia şi alţii.
Această ciocnire de falii tectonice/ideologice nu se ştie unde va duce.
România pare că vrea „ŞI” Europa „ŞI” SUA+NATO+UK ceea ce,se pare,nu se va putea.Mai devreme sau mai târziu va trebui să dăm un răspuns:”SAU” Europa,”SAU” SUA+UK+NATO.
A treia variantă nu va exista…sper…
A treia varianta este horor si pare ca incepe sa se contureze si la noi… Incep sa apara stihiile comuniste prin guvern iar atitudinea lui KWI seamana cu cea a lui Emil Constantinescu in anii ’90 cand a fost „invins” si a „arborat” steagul alb in Cotroceni.
Ori poate domnul KWI gandeste o mutare de mare maestru si nu ne prindem noi…?
Ecuatiile de gradul III sunt mai greu de rezolvat. Cer timp mai mult si uneori au si solutii diferite. Domnul Johannis este, sa nu uitam, si profesor de matematica !
Dl Iohannis a fost în principal profesor de fizică,aia cu „forţele” mecanice,electromagnetice şi…politice.
„Horthy a fost aliatul foarte apropiat al lui Adolf Hitler”
Cred ca exagerati. Aveti poate o perspectiva de ardelean.
Horthy a fost un oportunist, s-a folosit de Mussolini si de Hitler pentru a reface, pe cat s-a putut, Ungaria Mare. A fost la fel de colaborator al lui Hitler precum Antonescu sau Mannerheim. In fapt Horthy a furnizat mult mai putine trupe pe frontul de est si n-a aplicat toate masurile rasiale cerute de Hitler. Faptul ca a fost in final arestat de germani spune destul.
In fapt Horthy a fost mai apropiat de Mussolini decat de Adolf.
Bundestagul tocmai ce a votat Legea Cenzurii Internetului ce obliga companiile sa desfasoare operatiuni politienesti de suprimare a libertatii de exprimare iar domnul Naumescu ne vorbeste de regimul ‘iliberal’ al lui Orban. Bun moment pentru apararea „valorilor europene” implementate cu sarg de statele-fanion ale UE ingrijorate de ascensiunea „elementelor fasciste, de dreapta” [vorba lui Ilici]. Ma intreb cum poate sustine cineva ca distrugerea granitelor Uniunii sau abolirea libertatii de exprimare ar fi masuri liberale menite sa consolideze statul de drept si democratia in Europa. Ca da, alternativa ungureasca suna rau, dar pare ca ‘solutia’ europeana e dezastru [vorba lui Trump]. Poate totusi avem de’a face cu o falsa alternativa, daca ne gandim ca Ungaria e stat-membru UE, Orban e membru PPE, iar Ungaria, ca si Germania, intretine relarii fructuoase cu Rusia fara ca organele centrale ale UE sa aiba ceva de obiectat. Poate ca Ungaria este opozitia de serviciu in launtrul uniunii. Si poate ca alternativa reala nici macar nu exista in vreo dezbatere.