marți, decembrie 7, 2021

Alzheimer institutional: ICR-ul lui Andrei Marga ca nou PCR

Numirea ca presedinte al ICR a filosofului ardelean (cum ii place sa-si spuna), fostul informator, dar nu colaborator al Securitatii (dixit Colegiul CNSAS) Andrei Marga a fost una victoriile simbolice si institutionale ale USL. Ori asa au crezut initial artizanii inscaunarii sale, incantati ca pot exorciza “duhurile” moderniste ale epocii Patapievici. In fapt, actiunile aberante ale lui Marga au mers intr-un crescendo distructiv care a ajuns acum intr-un punct in care Senatul Romaniei ar trebui sa reactioneze. Dupa ce a tratat Universitatea „Babes-Bolyai” drept o feuda unde isi putea ingadui orice, dl Marga procedeaza identic, palmuind legalitatea, in cadrul ICR. Articolul politologului Marius Stan, publicat aici, pe „Contributors”, documenteaza impecabil scandaloasele abuzuri de la ICR. ICR a devenit, la ora actuala, un nou PCR (Pile, Cunostinte, Relatii).

Cu un orizont estetic de o ingustime coplesitoare, comparabil cu acela al unor Mihai Dulea si Ion Dodu Balan (ori mai rau), Marga a codificat si a impus o strategie de un anacronism penibil. Compromis prin gafe proverbiale in fruntea Ministerului de Externe, putinofilul declarat a ajuns sa taie si sa spanzure la ICR. A fost recompensat pentru serviciile aduse “Cauzei”, desi este de banuit ca in conducerea USL devenise limpede ca omul are o problema (ori mai multe) de conectare cu realitatea.

Nu stiu ce s-a intamplat in ultimii ani cu acest intelectual, poate ca este vorba de ceea ce am numit acum cateva luni sindromul PSM (prematura senilitate maligna). Dar cum de nu-l trag de maneca colegii sai de echipa, domnii Vladimir Simon, Horia Garbea, Octavian Hoandra si Mihai Milca? Sa fie sindromul contagios?

Banc sau nu, se spune ca l-a numit ca director al ICR Paris pe criticul iesean Al. Dobrescu crezand ca este vorba de distinsul om de carte si specialist in cultura franceza Al. Calinescu. S-a asociat cu Stelian Tanase in scurgerea publica a unor informatii personale legate de persoane care ii displac (intre care Mircea Cartarescu si subsemnatul). Cand s-a dovedit dincolo de orice indoiala rationala ca a mintit fara jena in privinta legaturilor din trecut cu Securitatea, a aruncat vorbe grele imptriva “tismanenilor si paladenilor” (probabil ca se referea la cunoscuta jurnalista Rodica Palade).

Mai nou, aflu ca se petrec lucruri la marginea legalitatii sub obladuirea lui Marga. Ma refer la numiri, concursuri etc Este rasplatita, se pare, o clientela personala in deplin dispret pentru reguli, norme si proceduri. Oare va organiza dl Rares Bogdan, vechiul protejat al lui Octavian Hoandra, la randul sau unul dintre favoritii lui Marga, o executie publica pe “Realitatea TV” de genul mizerabilei emisiuni “Escrocheriile lui Tismaneanu”? Ori domnia sa prospera doar in spatiul calomniei? Va trimite oare premierul Ponta Corpul sau de Control la ICR sa vada ce invarte acolo dl Marga? Ca si Ion Cristoiu, ma intreb care este explicatia tacerii din presa (cu exceptia „Hotnews” si „EvZ”) in legatura cu aceste abuzuri? Se revine la era Nastase?

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. S-au scos posturi la concurs ptr ICR-urile din strainatate undeva prin luna decembrie. Au fost sute de candidati care si-au trimis dosarul (extrem de voluminos, nejustificat de detaliat cu intentia vadita de a descuraja participarea). Buuuun, apoi a venit intrebarea cind se organizeaza mult asteptatul concurs. Toti candidatii verificau website-ul ICR-ului de citeva ori pe zi doar-doar sa afle in ce data se organizeaza concursul. Surpriza a venit in momentul cind in locul datei concursului s-au afisat direct cistigatorii. Tare, nu? La intrebarile insistente ale celor ce si-au depus dosarele li s-a raspuns ca de fapt a fost o selectie pe baza dosarelor – lucru care n-a fost niciodata anuntat in prealabil.
    Traiasca si-nfloreasca epoca Marga, cirmaciul ICR a toate stiutor. Amin.

  2. Încă un colț al preșului ce ascunde infinita mizerie ante-decembristă a fost ridicat. Și avem de ce să ne îngrozim. În acest sens Andrei Marga este exemplul perfect al devastării provocate de comunism în spațiul spiritual (și la nivel foarte înalt). Dubla gîndire orwelliană în carne și oase, ce mai !

    • Nimic nou, din totdeauna Marga genereaza haos in jurul lui.
      In invatamant, in UBB, in partid, la externe, acum e randul ICR-ului, nimic surprinzator !
      (nu cred ca mai e nevoie de exemple)
      Actioneaza in mod discreționar si e plin de vanitate!
      Practic, nu se pricepe la nimic, e un diletant cu memeorie de elefant, da capo al fine !

  3. Stați liniltiți, concursul e nul

    Mă amuz de două zile să citesc despre acest concurs, în condițiile în care un singur jurnalist și-a pus întrebarea: care e baza legală de desfășurare a concursului?

    Sunt funcționar public și n-am auzit de concursuri în sistemul de stat în care selecția candidaților să se facă pe bază de dosar, cum susține dl Marga. Ori toată lumea e tâmpită la ICR, ceea ce nu cred, ori și-au luat câmpii toți juriștii, ori dl Marga bate câmpii că a fost prins cu fofîrlica.

    Simona Chițan scrie corect în Adevărul:

    „Concursul de la ICR s-a desfăşurat potrivit legii privind statutul funcţionarilor publici nr.188 din 1999, completată în 2009, şi hotărârii Guvernului nr.611/2008.”

    (de aici: http://adevarul.ro/cultura/arte/cum-s-au-sarit-etapele-concursul-sefia-institute-culturale-strainatate-1_50e9bb6156a0a6567e46d8c0/index.html )

    Buun, deci ce zice HG 611 din 2008, care se refera la recrutarea funcționarilor publici:

    „Art. 46. – (1) Concursul de recrutare consta in 3 etape succesive, dupa cum urmeaza:
    a) selectia dosarelor de inscriere;
    b) proba scrisa;
    c) interviul. ”

    Ta-daaaaam!

    Dacă e vreun jurnalist pe aici, sună cineva la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, să-i întrebe ce fel ce concurs au avizat ei, că avizul e obligatoriu? Așa, concurs de dosar o fi avizat ANFP?

  4. Trebuie sa reamintesc axioma cunoscuta de intreaga suflare a narodului:
    -Comunistii si dintre ei prpagandistii, lucratorii in unele minstere sunt cei mai buni dintre cei buni.
    Ei au dovedit in practica atasamentul pentru valori superioare precum fripturismul si au sacrificat semenii pentru o functie si pentru a ajunge sus.
    Ceilalti sunt niste incapabili sa-si inteleaga interesul si sa faca orice pentur a se procopsi.
    Restul este teorie.
    Mergeti in cartierul Primaverii si pina la sosea si ve-ti vedea ca nu le dati pentru Ferentari, Dudesti, Giulesti sau Berceni.
    Acum la batrinete regret ca nu am dat cu gura si ca nu am fost turnator sau micator de … precum stralucitorii de dupa 45 si pina azi.
    Poate ca azi as fi fost profesorul pensionar de la Stefan Gheorghiu si v-as fi facut morala si va aratam cu degetul din vila mea de linga lacul Floreasca.

    • Se desemnează în funcțiile de referent, după cum urmează:

      Referent ICR Praga: Denisse Ionescu
      Referent ICR Praga: Teodora Cojocaru
      Referent ICR Viena: Radu Naghiu
      Referent ICR Berlin: Raluca Betea
      Referent ICR Berlin: Daniela Duca
      Referent ICR Roma: Andrei Vasilica
      Referent ICR Roma: Ispas Daniela Mihaela
      Referent ICR New York: Trifan Rareș Cristian
      Referent ICR Bruxelles: Mirona Măgeanu
      Referent ICR Stockholm: Petre (Buligescu) Luiza-Maria
      Referent ICR Londra: Gabriela Mocanu
      Referent ICR Varșovia: Bogdan Nicolae Ionescu

      Păi să îă luăm pe rând!!!!! 6 dintre cei 12 referenţi au legături care se văd din avion cu PCR-ul
      adică sistemul de PILE-CUNOŞTINŢE-RELAŢII. Două angajate ale ICR în funcţii de experţi sunt trimise la posturi în străinătate. Anume: DENISSE IONESCU, expert ICR care pleacă referent la Praga şi VASILICA ANDREI, expert ICR care pleacă pe unul din posturile de referent de la Academia Română de la Roma.

      La Varşovia pleacă referent BOGDAN NICOLAE IONESCU, vicepreşedinte Partidul Conservator, Diaspora.

      Cei mai merituoşi sunt absolvenţii de Universităţii Babeş Bolyai. Ei sunt: RALUCA BETEA care pleacă referent la Berlin, ISPAS DANIELA MIHAELA care pleacă referent la Academia Romană de la Roma.

      Domnul Marga uită brusc că îl trimite în funcţie de referent la ICR New-York pe RAREŞ CRISTIAN TRIFAN, fost director al Operei Naţionale din Cluj, pănă la sfârşitul anului 2012.
      Rareş Cristian Trifan a avut până în noiembrie dosar penal pe rol. Pentru că a semnat cu el însuşi un contract în valoare de puţin peste 7000 de Euro. Domnul Trifan semna respectivul contract şi în dublă calitate de regizor care urma să realizeze un spectacol, dar şi de director al Operei Naţionale din Cluj. Situaţia de incompatibilitate a fost semnalată de sindicatul Operei.
      În final, domnul Trifan a primit doar o amendă administrativă, nu una penală. Nevinovat, deci şi numai bun să fie trimis referent la ICR New-York.

      Director adjunct la ICR New-Zork este trimisă Mihaela Voineagu Cropsey, Şi ea absolventă de filologie la Babeş în 1975.

      Director adjunct la Berlin este trimisă Dana Bizulescu, altă absolventă de Babeş şi reprezentantă a studenţilor doctoranzi în Consiliul Facultăţii de Litere. Poate spune Andrei Marga că nu o cunoaşte????????????Păi unde era dânsul rector, nu la Babeş???

      Râmâne să vedem ce se întâmplă la singurul interviu care are loc, acela pentru postul de director adjunct la ICR Viena. Sunt trei candidaţi. ANDRA BRUCIU COZLEAN, absolventă de filologie la Babeş Bolyai , ROBERTO DIETRICH candidat PNL la trecutele europarlamentare şi Ilinca Macarie, cumva neutră.

      Vom vedea ce îi este mai aproape lui Andrei Marga: PNL-ul sau Universitatea Babeş Bolyai.

      Cheia succesului la ICR este să fii absolvent de Babeş sau membru PNL sau PC.

  5. Raspunsul la toate intrebarile este unul singur si este pur si simplu: RESTAURATIA! Reinstalarea in toate domeniile a Puterii Sovietelor…pardon, a puterii poporului obidit de dreapta criminala (…), a oamenilor Kominternului…aaa, a USLeninistilor care vor face dreptate pana la capat! Vai de capul nostru!

    • domnule….ptr a numi restauratie trebuia sa existe intii o schimbare totala.
      daca luatzi chiar ex acestui individ;a fost el vreodata dat la o parte?
      putzinii ani in care s a incercat timid o modernizare nu au produs schimbare.
      romanica a fost,este si va fi a comunistilor

  6. Foarte bine spus Alzheimer, suna mai bine decat spalarea creierelor. Eu am sa asociez de acum orice propaganda cretina cu Alzheimer.

Dă-i un răspuns lui Lu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Dimensiunile teritoriale ale depopulării țării în anul 2020

Populația rezidentă a țării era la începutul anului 2021 de aproape 19,2 milioane locuitori. Declinul din anul 2020 a fost deosebit de...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Neamțu’ Țiganu’ citește Coranu’

Hafsa, Akif, Azra, Suleymen, Neyla, Dzina, Aisha... și multe alte nume. Eu nu știu cine sunt acești copilași, nu-i recunosc după fețe,...

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Noi, chinezii

            Cu mulți ani în urmă am fost surprins să aflu că, în limba română (ba chiar în cea veche) există un...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro