vineri, septembrie 25, 2020

Am fost obiectivul „Cain”: Despre dosarul meu de Securitate si despre noii vadimi

Era in vara torida a anului 2006. Torida si pentru ca incepuse dosariada, nu doar din cauza caniculei. Fusesem atacat imund in “Ziua” de catre un oarecare Vladimir Alexe, expert in scenarii suprarealiste si in teorii conspirationiste. Atunci, ca si acum, eram tinta atacurilor lui Nistorescu, Vadim, Roncea. Intre timp li s-au alaturat si alte voci, din cele mai neasteptate zone. Sigur, recurgand la subtile rationalizari si la referinte mieroase despre cat de mult tin ei sau ele la “Volodea, cel de-odinioara”, nu cel sinistru, lugubru, incrancenat, maniac anticomunist, marxist cameleonic deghizat in conservator-liberal, „intelectualul lui Basescu”, „sinecuristul” si cate altele.

Sinecuri? Am avut eu contract de plata zilnica (cum este cutuma internationala pentru experti), per diem etc? Sunt nefericit la Washington si vreau sa ma linistesc la Bucuresti? Chiar nu putem intelege ca exista si niste valori cu care unii dintre noi chiar ne identificam? Cum de pricep acest lucru sotia mea, fiul meu, colegii si studentii mei, prietenii mei din Statele Unite si din Romania, dar nu-l admit cei care se obstineaza sa caute ceea ce nu au cum sa gaseasca: un interes material, o pofta de marire si alte asemenea aiureli? Chiar trebuie redusa orice explicatie la bani, compensatii, rasplati, interese meschine? M-a platit cineva sa scriu „Mizeria utopiei”, „Reinventarea politicului”, „Fantasmele salvarii”, „Stalinism pentru eternitate” ori, mai recent, „Diavolul in istorie”? Pana si Securitatea ajungea la concluzia ca nu sunt o fire materialista.

Credeam ca timpul va calma aceste patimi denigratoare, m-am inselat. Pe langa posedatii fascisto-comunisti, au intrat in joc anti-anticomunistii, cu propriile lor ipocrizii si insinuari. Este intr-adevar amuzant sa-i auzi pe Nistorescu, Roncea si Carmen Musat, uniti in cuget si-n simtiri, spunand exact acelasi lucru, utilizand aceleasi citate pe care Vadim le-a tot vehiculat in anii 90. Daca as fi in locul lui, i-as da in judecata pentru plagiat de „idei”. Imi amintesc un articol din „Romania Mare” de prin 1991 cu titlul „Volodea, sobolanul navetist” care ma anunta in final ca „echipa de deratizare” se afla pe urmele mele. Nu vad diferente esentiale intre mentalitatea acelui text si editorialele ce-mi sunt consacrate in „Observator Cultural”, aceasta reincarnare a „Luptei de clasa” la ceasul pontocratiei. Cand doamna Musat scrie cum scrie, si mai ales ce scrie, nu ma mira ca apar si discipolii din subterane, oameni care se simt „respectabilizati” de aceasta instigare „de la varf”. Toata campania impotriva mea face posibila o astfel de reactie: in mod normal, chiar daca o gandea, un George Stanca s-ar fi rusinat sa publice un text absolut infam. Dar pentru ca si „Observator Cultural” o spune, se simte si el justficat (si aparat) sa o spuna. Astfel ca doamna Musat este argumentul vadimistului Stanca si nu invers. Este vorba de legitimizarea retoricii demonizante, stigmatizante si eliminationiste, a ceea ce H.-R. Patapievici numeste critica de exterminare. Intr-adevar, ce poti face cand ti se spune ca nu esti urmasul lui Glad, Gelu si Menumorut, ce sa mai vorbim de Burebista si Decebal, ca trebuie sa-ti faci bagajele si sa o iei din loc? Cam astea erau si opiniile ajunse la putere odata cu guvernul Goga-Cuza. Cum accesul pe linkul catre pamfletul de tip „Sfarma Piatra” al lui G. Stanca pare sa nu functioneze, reproduc aici un fragment:

„Te-ai băgat de-a sila în istoria noastră! De fapt, dragă Tismăneanu, mata eşti un Roller al epocii băsescane. Ai făcut să dispară urmele lăsate de ai tăi, relele lor criminale mimând că acuzi bolşevismul. Pe avantaje din urma tuturor: în calitatea de mare „kremlinolog”. Păi, la noi toţi cei trecuţi de 60 de ani sunt „kremlinologi”. Căci, au apucat pe viu binefacerile bolşevismului şi ale lui Tătuca Stalin. Te-ai pus în capul scribilor de istorie recentă. Şi al celor care au făcut Revoluţia. Ce treabă ai dumneata cu Revoluţia Mea!? Eu sunt erou, tu ce eşti!? Ai desfiinţat Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc. Ai blocat cercetări serioase ale INMER. Care se apucase de un lucru util poporului român: să cunoască adevărul adevărat! Nu cel pe care îl clamează oportuniştii, părinţii „luptei de clasă ” şi ai „internaţionalismului proletar”! Ai supt destul de la uscata, pleoştita ţâţă băsescană a anticomunismului de serviciu. Ca şi alţii, intelectuali subţiri şi apatrizi; „ubipatriaubiben”-iştii de teapa dumitale. Back in USSR! Şi dacă tot pleci, ia-l şi pe poetul nobeliar. Că ne-a otrăvit şi ne-a orbit or cu curilingusul prezidenţial – în trai bun, burse&călătorii „de documentare” – ori cu inspiraţia divin-cotroceneană. Lăsa-ţi-ne-n sărăcia noastră!”

O stingheresc cumva pe directoarea „OC” aceste aberatii rasiste? Nici vorba. Isi exprima ea greata, da, greata, pe care orice intelectual decent nu poate sa nu o resimta in raport cu asemenea abjectii? Nici vorba. Cum scria mana ei dreapta, Ovidiu Simonca, „cine seamana vant, culege furtuna”. Eu as putea spune, cine seamana, se-aduna…

http://www.observatorcultural.ro/Ce-puteti-citi-in-noul-numar-al-revistei-Observator-cultural*articleID_27048-articles_details.html

http://www.click.ro/vedete/scrisorile_lui_stanca/Draga-Vladimir-Tismaneanu_0_1404459641.html

As mai releva ca directoarea revistei, Carmen Musat, in zelul ei demascator, incurca tot felul de lucruri. De pilda, am plecat din Romania in 1981. In 1983, anul mentionat de doamna Musat, mi s-a deschis dosarul de urmarire SIE. Freudian slip, indeed. In plus, voind sa ma infiereze drept un apologet al marxismului, nici macar nu citeaza din originalul cartii mele din 1976, „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt”, ci preia, ca si atatia altii, un text de pe internet cu clare distorsionari ale originalului, nemaistiind exact unde vorbesc eu si unde vorbeste Herbert Marcuse, subiectul acelui capitol din lucrare. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.

Sa locuiesti (ori sa fi locuit pana relativ recent) ca proprietar in fosta casa a Licai Gheorghiu de pe strada Herastrau, in inima Cartierului Primaverii, si sa dai lectii cuiva care a fost cazat temporar, ca si alti membri si experti ai Comisiei Prezidentiale, acolo unde s-a considerat ca isi pot face treaba, este dincolo de ce-mi puteam imagina. In anii 70, in acea casa a locuit un personaj de seama al stalinismului romanesc, celebra Tatiana Bulan, fosta sotie a lui Leonte Rautu si, apoi, a lui Stefan Foris, parasutata in Romania, din URSS, in 1944. Sotul ei, matrozul Iakov Bulan, a devenit general in Armata Romana si a condus in anii 50, Academia Militara. In anii 70, in acea casa, au locuit Jean Maurer, sotia sa, Dana, si fiicele lor. Ce-ar gandi editorialista de la „Observator Cultural” despre un articol cu titlul: „De la Lica Gheorghiu, prin Tatiana Bulan si Dana Maurer, la Carmen Musat”. Nu ar fi mai tendentios decat ceea ce produce domnia sa cu o energie denigratoare ce pare de nestins. Cat priveste reactiile de presa, tot mai umorale, ale doamnei Alina Mungiu-Pippidi, nu vad ce-as putea adauga decat ca subscriu la textul elegant, sobru si fara urma de echivoc al profesorului Ioan Stanomir publicat aici, pe „Contributors”.

M-am adresat in mai 2006 Colegiului CNSAS, am cerut sa-mi vad dosarul. Mi s-a spus ca nu am avut dosar pe linia Securitatii interne, ci doar unul creat de SIE, dupa ce-am inceput sa transmit la “Europa Libera”, in februarie 1983. Cand am mers sa-l citesc, Germina Nagat, directoarea departamentului de investigatii, mi-a sugerat sa iau mai intai un calmant. N-am ascultat-o si rau am facut. Erau acolo delatiuni ordinare, dovezi irefutabile ale presiunilor santajiste ale Securitatii asupra familiei mele din tara, in primul rand asupra mamei mele. Mi se construia, pe baza discutiilor cu fosti colegi de liceu si facultate, “profilul psihologic”. Se dadeau ordine privitoare la masurile de dezinformare menite sa ma compromita in exil. Erau exact textele care apar acum prin ex-cotidianul, “Tricolorul”, „Romania Mare” etc

Un celebru fost disident a scris ulterior ca nu se compara destinul mamei mele cu acela al mamei Monicai Lovinescu. Rar mi-a fost sa vad o asemenea proba de ceea ce se numeste ignorarea subiectului. N-am afirmat niciodata ca s-ar fi comparat. Construiesti o tinta falsa si apoi pornesti un intreg razboi retoric. Dosarul are cateva sute de pagini. Am decis sa nu-l public din ratiuni strict personale. Am facut o copie pe care am dat-o spre pastrare unui bun prieten, un respectat istoric. Precizez ca dosarul a fost inchis in martie 1990, deci la doua luni dupa prabusirea oficiala a dictaturii PCR si dizolvarea (tot oficiala si nu tocmai reala) a Securitatii.

Vreme de sapte ani am fost urmarit in Statele Unite, s-au transmis informatii despre locuinta mea, despre intalnirile mele, despre locurile mele de munca (Foreign Policy Research Institute si University of Pennsylvania), despre prelegerile pe care le tineam, despre contactele din lumea intelectuala americana, despre activitatile in cadrul exilului democratic anticomunist in care eram, conform descrierii facuta de generalul Aristotel Stamatoiu, ”unul dintre cele mai indarjite elemente”. Se vede treaba ca nu mi-a trecut. Mi s-a dat numele de obiectiv “Cain”. Pe baza investigatiilor si analizei dosarului, Colegiul CNSAS a votat in unanimitate, in iunie 2006, decizia ca nu am colaborat niciodata cu Securitatea. Directorul ziarului “Ziua”, Sorin Rosca Stanescu, si-a cerut scuze public intr-un editorial. Nu a fost fericit, nmu este genul sau sa-si ceara scuze, dar a facut. Dl Dan Muresan, la care se refera SRS in text, si care are multe lucruri inexacte de spus despre mine, este, din cate stiu, fiul fostului ministru Ioan Avram Muresan, condamnat la 7 ani inchisoare cu executarea pedepsei. Nu amintesc acest lucru decat pentru contextualizare…

http://www.sroscas.ro/site/2006/06/22/vladimir-tismaneanu-punct-si-de-la-capat/

Am facut atunci un lung interviu cu Dan Tapalaga care a aparut in “Cotidianul”. Imprejurari din aceste zile la care voi reveni poate l-au facut nelinistitor de actual. A fost republicat pe portalul “In linie dreapta”. Iata un scurt fragment si linkul la textul integral:

Caligrafiata de un anonim birocrat al delatiunii, nota informativa pare rezultatul unei vizite la Ermina Tismaneanu. Sint, poate, cele mai triste file din dosarul deschis de Securitate in 14.07.1983 sub numele conspirativ “Cain”. Securitatea avea, probabil, un fel de umor ermetic. In Biblie, Cain, “cel fugar si pribeag pe pamint”, isi ucide fratele. In tinerete, comunismul i-a fost, pesemne, tinarului Tismaneanu un fel de frate vitreg nascut din parinti ilegalisti. Dar pina sa ajunga sa-si judece fratele ucis, a vinat comunismul, iar comunismul l-a vinat pe el. Pe Ermina, mama ramasa in tara, Securitatea a haituit-o cu lunile. Citindu-si dosarul intr-o zi torida la Bucuresti, fiul Erminei cade in infernul secret al propriului sau trecut: “Realizeaza cit sint de atasat de mama mea, incearca sa foloseasca aceasta arma psihologica, mergind in vizite dese”. Degetele ii aluneca febril pe manuscris, cautind numele mamei scris cu majuscule.

“Infatuat, dezechilibrat, lipsit de maturitate” Vizitele incepusera probabil in vara lui ’83, dupa fuga in Statele Unite. Ofiterul de Securitate batea insistent la usa mamei sperind sa patrunda astfel in mintea sofisticata a fiului: “Tismaneanu Ermina inclina sa creada ca fiul sau a fost atras la Europa Libera speculindu-i-se unele tare din caracterul sau ca infatuarea, precum si lipsa de maturitate si experienta de viata”. Securistul-psiholog adaugase la fisa tinarului “Cain” si alte simptome de boala: “Dezechilibrat, sensibil la laudele care i se aduc de catre persoane din anturajul sau, ceea ce il face in multe ocazii sa se ralieze la actiuni nechibzuite care ii sint sugerate de persoane ce-i speculeaza tendinte spre infatuare, este atasat de rudele din tara; nu este o fire materialista”.

Ce urmarea, de fapt, Securitatea? Tismaneanu isi stringe pleoapele, intr-un gest reflex de silit memoria:

“Incercau sa o convinga sa-mi scrie. Sa-mi urmez cariera stiintifica. Sa renunt la Europa Libera, sa renunt la criticarea regimului. Sa ma ocup de ce vreau, de scoala de la Frankfurt, filosofie sociala, dar sa las in pace conducerea partidului”.

http://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/dan-tapalaga-vladimir-tismaneanu-turnat-de-prieteni-demonizat-de-securitate/

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Dumneavoastra, care ati fost o victima a delatiunii, ati comentat vreodata murdariile pe care alti „oameni de presa” sau politicieni le arunca spre alte victime ? Credeti despre Crin Antonescu ca a fost colaborator al securitatii, celebrul „porumbac”, sau „beneficiar” al activitatii lucratorilor din subteranele arhivelor ?

      • Apreciez si respect faptul ca regretati ” orice afirmatii care nu sunt intemeiate pe probe”, mai ales cand zvonurile si calomniile indreptate impotriva lui crin antonescu au fost imprastiate de persoane cu care nu aveti nici o legatura. Ceea ce nu cred ca apreciaza cititorul caruia i-ati raspuns este faptul ca n-ati criticat niciodata fluviile de calomnii pe tema „Porumbacu”, sunt zeci de articole in EvZ care au folosit calomnia de tip vadimist ca arma jurnalistica. Asta in conditiile in care ati putea scrie studii interesante despre efectele nocive ale acestui tip de retorica pseudo-jurnalistica. Indraznesc sa ma intreb, de ce nu v-a deranjat sa impartiti spatiul editorial cu astfel de ziaristi, care nu se deosebesc de cei de la „ex-cotidianul” decat prin tabara in care activeaza ca mercenari? Va multumesc.

  2. Va doresc ca acesta sa fie primul si ultimul dosar.

    Subliniere: cei care nu au colaborat cu securitatea par sa fie mai putin descurcareti in scoala vietii, decit cei care au colaborat si ulterior s-au adaptat schimbarilor in mod cameleonic fiind mai elastic si avind abilitatea de a se adapta mai bine si de a face uz de legatrile cu fostii tovarasi care si ei s-au adaptat bine merci si acum sunt in pozitii superioare..

  3. Cu asta ar fi trebuit sa incepeti demult, cine este Vladimir Tismaneanu. Un inceput bun, care sper sa-l continuati. Din nefericire, dosarul d-stra de securitate a fost unul din milioane de dosare similare, iar memoria colectiva i-a retinut doar pe cei care au iesit in strada si care, riscandu-si vietile si dand piept la propriu cu represiunea, l-au pus pe fuga pe Ceausescu si i-au spulberat regimul tiranic. Nu spun ca exercitiile de auto-admiratie nu-si au rolul lor, pentru istorie cel putin, dar daca, asa cum banuiesc, aveti unele asteptari politice, nu vad niciun impediment (in afara celor care, evident, ar tine de egolatrie, nu de politologie) de a reveni in tara si a candida, democratic, ca orice cetatean, in alegerile pentru un loc de primar, consilier sau parlamentar. Sunt absolut convins ca veti trece printr-o asemeneaa proba de foc, purificatoare, mai ales daca veti avea si un program care sa raspunda unor nevoi concrete ale oamenilor, pentru a nu mai fi urmariti de saracie (dupa cum cred ca stiti, la noi urmeaza alegerile locale, peste cateva zile, si cele parlamentare, in toamna).

  4. Tatiana (Isidorovna Leabis) Bulan NU a fost sotia lui Foris niciodata. In ordine cronologica,a fost logodnica lui Foris,apoi sotia lui Rautu si apoi a fost „maritata” de partid cu Iakov Bulan,in timpul razboiului ,la Moscova. Deh ,traseu de „‘amazoana” ….
    In rest e corect ,dar parca pe Herastrau ocupa doar o parte din respectiva cladire—ca era mare de tot

    • Imi pare rau, indraznesc sa va contrazic: Tatiana (Tasea) a fost sotia lui Lev Oigenstein (ulterior Rautu) in sensul dat de partid acestui termen, deci fara acte la primarie :)
      Dupa aceea, a fost „casatorita” cu Foris (mama mea i-a intalnit la Moscova, venisera impreuna, evident clandestin, in vara anului 1940, informatie sigura).

      Erau doua case lipite pe Herastrau, Tasea a locuit in anii 70 si 80 la parterul uneia dintre ele.

      Pe vremea Licai (care ocupa intreg „domeniul”), exista o portita a gardului din spate, in gradina, spre a putea merge in vizita la tatal ei, Gh. Gheorghiu-Dej, care locuia pe Bd Stalin (azi Aviatorilor). Casa lui GGD a fost daramata, in locul ei a fost construita resedinta lui Petre Borila, actualul sediu al PNL. Dej, Lica, sotul ei Gh. Radoi, copiii din casatoria cu Marcel Popescu (Sanda, Gheorghe si Mandra), s-au mutat, in 1962, in noile vile de la lac. Nu doar cartile, dar si casele au destinul lor…

      • 1) Multumesc pentru precizare.Daca spune mama dvs. asa o fi fost . Oricum,Foris nu era la prima nevasta,partidul „il divortase ” de Lotti inca de prin ’35 ,cind era la bulau. Tatiana a fost norocoasa, daca se intorcea cu el in ’40 putea avea mai tarziu soarta Victoriei ,saraca….Asa ,in afara de parasuta finala n-a facut nimic special , rezumindu-se a supraveghea (si turna ,binenteles) pe altii.
        2) Aveti dreptate si cu casele din Herastrau (daca imi amintesc bine,numerele 7-9). Si da,exista celebra portita in spate ,pentru Lica si copii. Dej facea deseori lungi plimbari in curte (ce curte,ca era cit un parc !),de multe ori cu Elvira ,dar nu a trecut portita niciodata. Desi nu era sfoara prin curte,acolo s-au tras multe „sfori” in anii ’50 , si multe destine au fost hotarate acolo. .Dej obisnuia sa se plimbe nu numai cu amanta,dar deseori cu cei apropiati,inclusiv cu Ceausescu.
        Pe partea Licai ,in capul strazii , statea Preoteasa ,Doina&Cornel Patrichi si alte clanuri (un imobil mare,unde Lica venea cu Ginel) ,apoi urma la 5 Goldbergher (ala chiar era batut in cap) si Fanny , apoi Lica and so on…Vis-a-vis stateau Vasilichi si Florin boxerul ,etc. Nu misca o musca pe Herastrau in acei ani.S-a mai inviorat atmosfera dupa ce Lica s-a mutat ,au aparut menajere mai ca lumea,etc. dar tot parca era interior la mausoleul lui Lenin…Aveti dreptate,casele au destinul lor ,si aveti rabdare,inca nu s-a terminat. Ma mir insa de Carmen Musat ,acolo tre’ sa coste o avere sa cumperi (chiar o jumatate de imobil).

        Despre tema articolului,am sa scriu separat,mai tarziu,fiindca e o chestie recenta carre ma pune pe ginduri,from a legal point of view. Ma mir ca nimeni nu sufla o vorba …

        • Tasea Bulan a ajuns ministreasa adjuncta la Invatamant, apoi secretar stiintific al Scolii „Stefan Gheorghiu”. In 1971, a devenit si ea „eroina a muncii socialiste”. Lica si Ginel Placinteanu se intalneau in imobilul mare in apartamentul Aurei Mezaros. Aura (alta parasutata) a platit apoi cu inchisoare ptr rolul ei. Tot in acel imobil locuiau sotii Stere (Leoni si Gheorghe), doctorul Leon Brcu si sotia sa, doctorita Lucia Berdicev, iar la ultimul etaj, intr-o garsoniera, Dolly (Dolores) Bancic, fiica lui Alexandru Jar si a Olgai Bancic, crescuta practic de familia Stere. Langa Vasilichi si Dandanache (boxerul), locuia Borila (pana cand s-a mutat in palatul cu fatada din faianta verde). Prin anii 70 il zaream pe Bulancik venind de la piata, cu sacosa plina de zarzavaturi. Daca n-ai fi stiut cine este, ce rol a avut in sovietizarea Armatei Romane, ai fi putut jura ca era un mosnegut cumsecade. Cat timp o mare firma de avocatura castiga astronomic, doamna Musat isi poate ingadui sa cumpere case (si nu doar case) oriunde doreste :)

  5. Geo Bogza, Cosmarul

    „Rataceam parca printr-un oras al câinilor.
    Câini, numai câini treceau pe strada:

    Unii intr-o parte, altii în alta.
    Toti purtau câte o servieta galbuie
    Si treceau, plini de importanta, intr-o parte si alta.

    Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare
    Si nici spaima ce m-a lipit de ziduri
    Daca din privirile pe care mi le aruncau
    N-as fi inteles ca servietele lor erau croite
    Din piele de om.”

    Totusi Nichita Stanescu ne imbarbata: Nu mor caii cind vor ciinii

  6. Dl Tismaneanu va marturisesc sincer ca va admir pentru puterea de a trece peste asemenea mizerii, de a ramine calm, de a va pastra certitudinea drumului corect. Asa si trebuie. Uneori poate trebuie ignorati acei pigmei sacaitori. Mult succes.

  7. Domnule Tismaneanu, graba cu care ati fost schimbat de un guvern nou este elocventa in sensul laudativ pentru dumneavoastra. Va salut cu respect.

  8. Domnule Tismaneanu,cred ca ar fi bine sa va bucurati de atacurile acestor neostalinisti,atacuri ce denota realitatea existentei bolsevismului in tara noastra si incercarile lor disperate de a nu se cunoaste adevarata istorie,nu cea fabricata de servicii.Faptul ca familia dvs.a fost supusa la nenumarate presiuni ,este un tipar tipic regimului stalinist.Familia mea,atat din partea mamei,cat si a tatalui,desi numeroasa,dupa arestarea politica a tatalui meu,a fost „sfatuita”sa ne evite pentru a nu avea repercusiuni,care se rasfrangeau si asupra copiilor acestora.Nici acum nu au avut curaj sa ne contacteze,ceace denota atat lasitatea lor ,cat si frica inoculata de sistemul care a pus anatema pe noi.Practicile bolsevice se intind dincolo de vremuri si se amplifica atunci cand corifeii lor se simt in pericol,dupa principiul -cine nu e cu noi ,e impotriva noastra – Vai de tara aceasta si de poporul ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

România înapoiată: reflecții la început de toamnă electorală

Locuiesc într-un sat situat la mai puțin de 10 km de Sibiu, practic într-o fundătură mărginită de dealuri...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Vreți mai multe judecătoare? Așteptați revoluția

Respectarea egalității între sexe este un subiect de actualitate politică. În mediul politic, de pildă, această egalitate...

Opțiunile geopolitice ale Europei în relația cu America și China

In caricatura care însoțește un articol apărut în Wall Street Journal, sub semnătura lui Andrew Michta, decanul College of International and Security...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.