M-a sunat Macaraua*, la sfârșit de octombrie: „Salut, Mihai! Luăm un castel în Ardeni, două nopți, la-nceput de decembrie! Vii și tu?”. Am crezut că n-aud bine: „Ce luați, mă?”. El mi-a explicat cu răbdare: „Un castel. Dă-l naibii, cât poate să coste?”. Am râs, am zis că-i o glumă. Nu era nicio glumă. Macaraua nu glumește.
Satul se numea Chassepierre, castelul se numea La Bavière, iar râul care curgea prin fața lui se numea Semois. Am ajuns acolo în prima vineri din decembrie și am plecat duminică, la începutul după-amiezii. A fost foarte frumos. Castelul era o hardughie mult mai mare pe dinăuntru decât pe dinafară, care ar fi putut caza un număr cel puțin dublu de oaspeți (din motive de răzgândire a unora, eu am fost trimis să dorm, singur, într-o cameră cu zece paturi. Ce era să fac? Am dormit în zece paturi. Albă-ca-Zăpada n-a dormit decât în șapte, deci am fost clar peste ea).
Nu am de gând să relatez ce fac românii în jurul focului, noaptea, în curtea unui castel din Ardeni; e foarte plăcut de trăit așa ceva (chitare, dans – frumoasa Dafina și partenerul ei au făcut o demonstrație senzațională de tango – fripturi, ceaun, bancuri, bere, povești nesfârșite – „Zi-o p-aia cu Bebegrasu și Forduțu’!” – paella cu fructe de mare, ca la noi în Maramureș etc), dar nu interesează pe nimeni. Atunci, însă, când o doamnă foarte inteligentă s-a pornit să mă certe, lucrurile au devenit subiect de articol. Doamna îmi este cititoare, așa că nu m-am încumetat să-i dau replica de-adevăratelea (păi câte cititoare am eu, ca să-mi permit să fac pe țâfnosul?), dar acel dialog m-a pus pe gânduri. Pe scurt, doamna îmi reproșa că-mi bat joc de „oamenii simpli” (scrisesem cândva un articol**, la acela se referea).
Teoria ei era limpede: cezura socială n-ar trebui să existe. Noi, oamenii complecși, n-are trebui să râdem ca hienele, ascultând a mia oară aventurile bietului Bebegrasu și ale Forduțului său. Dar cezura socială există. Un Bebegrasu n-ar fi niciodată invitat la un castel în Ardeni, și chiar dac-ar fi, n-ar avea nimic de vorbit cu nimeni – și nimeni n-ar avea nimic de vorbit cu el. Mai mult: cezura socială există nu numai între middle class și lower class, dar și între middle class și upper class. Ca fost ziarist, pot spune cu mâna pe inimă că oamenii bogați n-au nimic de vorbit cu noi, ăștia complecșii. Nu-i interesăm, și au dreptate. Lumea noastră și lumea lor sunt separate foarte net, nu de bani (banii-s altceva), ci de timp. Timpul lor e a lor, iar timpul nostru e al muncii – că altfel, de unde bani? La ei nu-i așa.
Mă tot întrebam, acolo lângă foc, dacă nu cumva doamna n-avea dreptate. Dar cred că știu și mai cred că, în forul ei interior, și ea știa: n-avea. Adevărul adevărat este că femeile sunt mult mai inflexibile în privința diferențelor de clasă, și chiar dacă în teorie se străduiesc să fie cât mai corecte politic, când vine vorba de practică se schimbă calimera. Oho, cum se mai schimbă! Mi-am amintit de astă-vară.
Mircel, Fănică și cu mine ne vorbiserăm să facem împreună concediul la mare, aici în Belgia, în localitatea De Panne (chiar lângă frontiera franceză), că e mai convenabil la preț. I-am spus noi și lui Bărbătuș de proiect, el a fost mai mult decât de acord, așa că le-am delegat pe soții să găsească o cazare bună și ieftină. Ele au găsit vila Esprit de Mer, cu trei camere la etaj (la parter locuia proprietăreasa cu familia ei): Marée Basse, Marée Haute și Brise-Lames, așa se numeau camerele și erau ce trebuie, așa că noi trei am fost încântați, dar am întrebat: „Păi, și Bărbătuș? El unde-o să stea?”. Cele trei doamne ale noastre au început să ne aburească: că Bărbătuș vorbește urât… că bea prea mult… că e vulgar și spune glume porno… că face dezacorduri în exprimare… că râgâie ostentativ… că ascultă manele la boxa lui portabilă, nici măcar la căști… că nu știe nici engleza nici franceza… că ne face de rușine la restaurant… pe scurt, o mie și unul de pretexte, numai adevărul nu ni-l spuneau cinstit: Bărbătuș nu era middle-class, iar ele nu voiau să-și strice concediul luându-l și pe el. Pe unul dintre oamenii simpli. Ăsta era păcatul lui originar!
Nu că cezura socială e singura care există: cea generațională e cel puțin la fel de adâncă. Acolo în Ardeni au fost și doi adolescenți, aduși de părinți cumva împotriva voinței lor – care adolescenți s-au plictisit de moarte. Trei zile și două nopți n-au scos o vorbă, cel puțin nu către noi, „bătrânii”. Au discutat între ei despre jocuri video (eu trăgeam cu urechea), dar atât. Pe cât de frumos a fost pentru mine la castel, pe atât de boring a fost pentru ei. Îi înțeleg perfect!
Cu puțin efort, orice om complex („de-al nostru”, cum ar veni) poate găsi și alte cezuri de-astea, multe; nu asta e problema. După părerea mea, dificultatea apare atunci când tu (omul complex) te pomenești de cealaltă parte a tranșeei. Adică, ce te faci atunci când tu ești cel exclus, cel lăsat pe dinafară, cel respins? Iată: în a doua și ultima seară (sâmbătă), nu știu cum s-a făcut, dar lumea a început să vorbească despre sezonul de schi ce stătea să înceapă. Și unde nu mi ți s-au pornit românii! Unii își făcuseră rezervări pe la stațiunile din Vosgi (toată Belgia merge acolo, că-i aproape); alții spuneau că în Jura sunt locuri bune, că pârtiile alea din Vosgi sunt „pentru pigmei”; fiecare se băga să-și laude rezervarea lui, care în Pirinei, care în Anvers (schi indoor, nici n-auzisem), care în Norvegia, care în Sierra Nevada, majoritatea în Alpi – da, dar care Alpi sunt mai buni? Altă problemă! Cotcodăceala festivă se generalizase (că Alpii austrieci, că Alpii francezi, că Alpii elvețieni, că Alpii italieni), numai că Macaraua m-a ochit cum stăteam pleoștit, undeva mai la dos (eu nici nu știu a schia, nici bani pentru așa ceva nu am. Nici de sămânță!), și a-nceput să-și dreagă glasul, până când i-a făcut pe toți să tacă și să-și întoarcă privirile spre el (într-un grup de oameni obișnuiți, Macaraua parcă stă pe-un scaun). S-a uitat roată, duios, cu ochi sfioși și umezi (moartea căprioarei!) și și-a rostit timid părerea: „Eu, ce să zic, când am gust de schiuri sau de placă, mă duc colo-șa în Hokkaido. E mai liniște, e mai astea”.
*Numele real al Macarelei este Răzvan.
** https://dilemaveche.ro/sectiune/tema-saptamanii/doi-boi-2213635.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Citind replica Macaralei mi-am adus aminte de o alta replica la fel de ‘adanca’ rostita de un sofer de ARO (o masina de teren de pe vremea ailalta). Intamplarea e adevarata, nu e banc… Asadar, pe vremea impuscatului, niste ingineri agronomi au mers cu acea masina, pe un teren cultivat cu grau pentru a evalua necesitatea unui tratament impotriva unor presupusi daunatori. Procedura consta in delimitarea unui perimetru cu o sfoara si apoi prinderea si numararea tuturor daunatorilor gasiti. Daca pe unitatea aceea de suprafata se gaseau daunatori peste limita admisa, atunci se completa un buletin de analiza care recomanda executarea unui tratament corespunzator. Comoditatea i-a facut pe tovarasii ingineri sa delimiteze parcela aproape de drumul prafuit pe care venisera. Dupa evaluare, plini de praf au venit inapoi la masina. Unul dintre ei, privind pe soferul curat si cu camasa alba impecabila, exclama plin de naduf: ‘Uite-l ba pe asta cum arata si noi care am facut atata scoala uite cum aratam!” Soferul, calm ii raspunde cam asa: „Ce sa va fac tovarasu` inginer daca nu v-ati oprit la timp din invatat?”
Scoala o fac toti ca sa arate mai bine , sa obtina beneficii mai multe si mai mari , sa li se faca statui in timpul vietii sau imediat dupa trecerea in nefiinta , …. Bietii de ei . Cartea multa departeaza pe om de Dumnezeu . Il invirtoseaza in patimi . Cel ce face carte multa sa se puna in slujba celor multi spre vindecarea lor . Sa slujeasca celor multi .
In alta ordine de idei ; daca inginerii respectivi ar fi observat din ce directie bate vintul , in ce directie se indreapta praful pe care il ridica viteza automobilului in care se deplaseaza fuduli , s-ar fi oprit din mers si ar fi coborit dupa ce vintul indeparta praful , ar fi mers intr-o parcela pe care nu s-ar fi asezat praful – ar fi avut , probabil , camasile la fel de curate ca cea a soferului . In general omul ar vrea sa aiba o activitate din care sa se imbuibe dar sa nu se murdareaca . Asa ceva nu e posibil . Intr-o camera in care intra omul numai si numai sa doarma se va aseza praful in timp pe toate si pe tot . Activitatea umana e generatoare de tot felul de deseuri . Cu cit mai impatimit e omul cu atit mai multe deseuri va genera .
Si era si zicala: „Inginerule … prapaditule”.
In acceptiunea mea ,, prapadit ” este fiecare om care , obligat prin lege fiind , trebuie sa plateasca sume de bani la bugete publice . Adica la acele bugete din care se infrupta capusele ordinare din sistemul bugetar .
Șoferul avea absolută dreptate, domnule Kata. Într-un sens mai profund decât sună replica lui, la prima vedere. Uneori, învățătura în exces ajunge să semene cu munca fizică în exces: își uită scopul inițial, acela de a-i furniza persoanei respective o viață mai bună.
Am o mătușă, la țară, a cărei pasiune a fost munca la câmp. Îi părea rău că doarme, iar de mâncat, mânca din picioare. Nu mai zic cât ne-a chinuit pe noi, nepoții ei, cu patima ei țărănească de a munci cât mai mult! Da, dar satul era cooperativizat. Din deceniile ei de muncă inumană s-a ales cu câteva sacoșe cu „bălcești”, care în 1993 n-au mai valorat nimic (evident, biata mea mătușă era lipsită de orice fel de educație financiară). Anii de efort fizic i-au ruinat sănătatea, iar acum se chinuie și să meargă, că de muncit, evident, nu se mai pune problema. Dar spiritul i-a rămas intact: cum îi intră cineva în curte, cum îl pune la treabă („Uite câte-s de făcut!”). Tot satul a ajuns să se ferească de ea ca de piaza-rea: nu-i mai calcă nimeni pragul curții.
Am un cunoscut a cărui pasiune era studiul. A învățat ca un nebun, a absolvit cele mai înalte școli, s-a cocoșat ani de zile peste mesele bibliotecilor ca să-și producă cele două doctorate, în care a investit enorm (practic, toată viața lui). S-a întors în România și și-a găsit un job de bibliotecar. N-are familie, n-are nimic, n-are nici urmă de „abilități sociale” (indiferent ce-or mai fi și astea). După ce și-a îngropat părinții (pe banii cărora a studiat atâția ani), stă singur în vechiul lor apartament de două camere și vorbește cu pereții (ca și la serviciu, dealtfel). Nici măcar nu mai citește, că nu-l mai ajută ochii așa bine. Eu, încercând să fiu de folos, l-am sfătuit să-și ia un câine. El a crezut (crede și acum, și ăsta nu-i banc), c-am vrut să-mi bat joc de el.
O viata mai buna materialiceste . Asta cautam toti in inconstienta noastra . Dar duhovniceste cine si citi cauta ?! Ne intereseaza foarte mult cum ne pozitionam fata de restul membrilor societatii dar fata de Hristos nu . Ne intereseaza foarte mult cum sintem priviti de ceilalti membri ai societatii dar cum ne aflam in fata lui Hristos cum ne vede El , nu .
Gata, am înțăles, revin la poziția veche: nu mai bem nicio bere. Afacere win-win … Da’ți urez sănătate, scriitorule!
Si uite-asa mai aflam si noi ( talpasii ) cum mai petrece ,, high society ” ….. Sa va fie de bine oameni buni si sa va traiasca Dumnezeu ! Noi tot cu salariul minim pe economie …. Acum sintem in somaj dar am reusit sa punem cite ceva deoparte in vara cind am lucrat simbetele si duminicile ( ba pe la un restaurant la spalat vase mari , ba pe la vie , ba pe la vreo livada …. ) .
Iar sunteți în plină confuzie, domnule Adrian Popescu. Oamenii adunați acolo, în La Bavière, nu fac parte din high society; nici pe departe! Sunt oameni care se scoală de dimineață și se duc la muncă – ceea ce high society nu face, că altfel nu mai e high society, e working class.
Vă rog să mă iertați dacă mă citez singur, chiar și trunchiat; dar a-nceput să-mi fie drag de dumneavoastră. Iată citatul: „oamenii bogați n-au nimic de vorbit cu noi. Lumea noastră și lumea lor sunt separate, nu de bani (banii-s altceva), ci de timp. Timpul lor e a lor, iar timpul nostru e al muncii – că altfel, de unde bani? La ei nu-i așa”.
Sper că acum m-am făcut mai bine înțeles.
Vedeti ! Am gasit o metoda sa prindeti drag de mine . Ma plasez in stare de confuzie . Sinteti un nastrusnic domnule Buzea . Sa va traiasca Dumnezeu !
Senzațional, ca de obicei, Mihai Buzea și poveștile sale! Nici nu știu ce aș alege, ce aș lua în desagă: pe Mihai însuși, să-l scot și să-l îndemn povestește monșer, povestește! sau un tom cu poveștile lui să le citesc când am eu chef și Mihai nu-i de găsit în desagă?
Am să mă gândesc la asta în aceste zile…
Până atunci, an nou fericit Mihai Buzea!
Zice-se că Bernard Shaw asista la premiera unei piese de-ale lui. Toată lumea din public aplauda, numai un tânăr o ținea una și bună cu „Boooo!”. Shaw se duce la el și-l întreabă: „Să înțeleg că nu vă place piesa mea?”. Roșu la față, tânărul se întoarce spre dramaturg cu pumnii strânși: „E un JEG!”. Bernard Shaw îi răspunde: „Chiar dacă aș fi de părerea dumneavoastră, ce am putea face noi doi împotriva unei săli întregi?”.
„să-l îndemn povestește monșer, povestește!” – ehe… când oi scoate-o din turbincă pe aia cu Bebegrasu…
An Nou fericit și dumneavoastră, domnule Felea!
Am citit unele pasaje chiar de două ori, căutând nod în papură (am să-i plătesc ceva autoriului ce vrea neapărat să țină de midîlclas: i-am zis odată că-i simpluț și mi-a pus gând rău să mă infesteze). N-am găsit nimic: text rotund, chiar fain… Na, măcar o dată din zece e musai! Bre, mustață, facem pace? Bem berea aia sau tot zgâriat în pipotă ești? Sărbători faine!
Identitatea dumneavoastră îmi scapă, domnule Ikke.
Cum să beau bere cu un om pe care nu-l cunosc?!
Apare problema cu „cezura”. Cezura-n sus, cezura-n jos, dar văd că în DEX Online cezura este un termen din prozodie. Mai apare și un sens din jargonul tehnic, dar ăsta nu cred că se poate aplica aici.
Ce facem, îmbunătățim brusc vocabularul după modelul englezei, un cuvânt = zece înțelesuri? ca să nu mai vorbesc de subiectul ales de autor, pe sărăcia asta…
„Ce facem, îmbunătățim brusc vocabularul…?” – exact asta facem, domnule RazB. Doar de-aia suntem scriitori, nu de altceva.
Mă rog, eu sunt. De congenerii mei nu garantez.
Un răspuns și subiect demne de orice PSDNL-ist, aș zice.
Nu vă jenați, tovarăși, nu vă jenați…
DIn articol. inclusiv cel din Dilama Veche, inteleg ca, de fapt este vorba nu de hiatusuri middle-class low class ci de consoarte-ciule(a)ndre-care-vor-status-si-bulendre, adevaratele motoare-neobosite-si-zgomotoase ale progresului umanitatii.
Se poate înțelege și asta, domnule Durak. De ce nu?
Important e să se înțeleagă ceva. Orice!
Se poate retracta mai tarziu daca o parte din comentarii au fost impuse „under (spouse and friends) duress” :))
Apropo, exista notiunea asta legala in Europa de vest? ;)
Mulțumesc domnule Buzea. Faină povestirea, cu suficient umor, m-a binedispus (pentru azi) dar . . . nu dai și dumneata date concrete despre prețuri? Poate mă încurajezi câtva, pentru că la bani, dacă ești sincer, pare că … ne asemănăm. Referitor la stratificarea socială, eu sunt din parte de jos, deci nu se pune. Încă odată, respectuoase mulțumiri.
Dau, domnule Bătrânul, cum să nu dau?
Pe mine m-a costat 80 de euro cazarea, 75 de euro garanția (pe asta am primit-o înapoi), și vreo 25 de euro „fondul clasei”. Din banii ăștia s-a mai cumpărat ce lipsea, măcar că toată lumea venise cu mâncare și băutură de acasă. Dar mereu apare un „deficit” pe undeva; spre exemplu, eu unul am reușit să-mi termin primul berea și atunci s-a apelat la Fondul Clasei ca să mi se stingă pojaru’.
Ar mai trebui socotiți și banii de benzină. Numai că pe mine m-a adus Răzvan și m-a întors Bogdan, iar bani de benzină au refuzat să-mi ia. Și unul, și altul.
Bine, nici nu le-am oferit, da’ zic.
Da, femeile tin mult mai mult la diferentele sociale si de avere. Recunoscut de mai toti oamenii cu cap. (Deci, promovarea femeilor …..)
De ce diferente sociale si de avere? Pentru ca nu avem doar diferente de clasa sau grup social. In interiorul intelectualitatii este o alta diferentiere, dupa avere. Vedeti diferenta de venituri intre un profesor/muzeograf/bibliotecar si un medic/jurist/programator/inginer. Si diferentele dintre un angajat la stat si unul la privati. Sau diferentele dintre un pensionar obisnuit -sau sarman- si cei privilegiati. Precum si diferenta dintre unul care poate lua mita si/sau delapida si unul cinstit.
Este foarte clar ca suntem in fata unui fenomen nou in Romania, adincit pe zi ce trece. Femeile s-au formalizat imediat.
Singura categorie care poate fi mai libera in miscari, este cea a oamenilor cu bani (adunati precum Hagi Tudose, mosteniti, castigati loterie sau in afaceri cinstite). Dar si aici sunt oameni cu bani sub 10.000E, peste 10.000 si peste 100.000E.
Ne indreptam spre o societate a castelor. Este interesant ca barbatii pot convietui cu o femeie saraca, dar femeile nu vor decat legaturi cu cei bogati. De unde atiti oameni bogati? Poate ca avantajele acordate bugetarilor tin cont si de acest mic amanunt…
Cinste femeilor!
Partea proasta e ca cei care detin mici sume de bani (10.-50.000E) nu au unde sa-i plaseze. Piata actiunilor este nesigura si ANAF e cu ochii pe ei. La cea mai mica miscare, ii obliga la tot felul de declaratii, impozite, taxe. Parca s-ar vrea ca saracii sa ramina de-a pururi saraci.(Daca dai cu imprumut esti acuzat de camata, desi camataria nu este interzisa -in tarile cu tgraditie in piata libera- decat daca ceri sume prea mari la returnare si folosesti „recuperatori” violenti. Dar mde, suntem in Rromanik. Clanurile interlope dau bani cu camata pe fata, cetatenii obisnuiti nu au voie…) De aici si nebunia de pe piata imobiliara. Singurul loc unde se pot plasa bani in siguranta, fara sa fii haituit. Si locul unde se spala banii proveniti din mita si hotii in acte.
Eh, „Viitor de aur tara noastra are….”
Da, ați înțeles foarte clar și-ați dezvoltat subiectul foarte bine. Sunt multe de spus, am lăsat multe chestii nebăgate în text, ca să curgă mai bine, să iasă mai plăcut la lectură (n-am reușit: citiți comentariile!).
Dar, așa în trecere, aș adăuga un mic detaliu: cei din upper class se împart la rândul lor, indiferent de mărimile averilor, în „Old Money” și „New Money” (ăștia de urmă ar fi „parveniții”, mai pe românește – deși cei doi termeni nu sunt tocmai identici).
La rândul lor, cei din lower class se pot împărți în minim două categorii (dar de fapt în mai multe): oamenii simpli cu bani și oamenii simpli fără bani (cei din urmă se numesc mai nou „precariat”, cuvânt care nu exista pe vremea mea. Dar l-am învățat. Să înveți nu-i rușine!
De data asta, nu am inteles nimic, strict nimic din ce vrea sa ne transmita autorul. Sau poate ca este zona gri-grizonata a perioadei zisa de „sarbatori”, in care mintea pluteste derutata, in aburii transcendentei si sarmalelor.
Frunza de vitza, frunza de varza si alte frunze de invelit carne tocate. Frunza!
Recomandare: mai cititi-l o data si dupa ce dispar aburii.
Buna dimineata!
S-au risipit, am recitit, impresia ramane neschimbata.
Este de mirare cum o povestioara oarecare a lui Mihai Buzea aduna atatea comentarii, pe cand texte mult mai solide ale aceluiasi autor, nu. Enigmele netului.
Danseaza Lambada – au trecut 33 de ani de atunci. La multi ani tuturor!
Gigi de la dezaburire’
Termenul asta ,,s-au risipit ” imi provoaca mihnire .
S-au risipit de la sine sau cum ?! Caci daca nu i-ati risipit dumneavoastra ( cu propria vointa data de Dumnezeu ) inseamna ca insasi Dumnezeu I-a risipit ….De la Adam am invatat noi oamenii sa dam vina pe altcineva sau pe ceva . Si uite-asa am ajuns sa ne exprimam la modul impersonal ; ,, s-a stricat ”… bateria de la chiuveta – adica ea singura nu noi cei co folosim . ,,S-a scumpit ” ….benzina . Ea singura nu cineva anume . ,, S-a schimbat ” legea …. ,, S-a marit ” ….pensia . Vai noua !
Trebuie sa recunosc, patesc ca domnul Banica, n-am inteles nimic.
Unde sunt „haiduci” si care sunt faptele lor ? Un sejur intr-un castel din Ardeni , un concediu la schi despre care doar se discuta, o doamna suparata ?
Ma rog, sunt temele trivialitatii cotidiene despre care se discuta, ceva normal si firesc.
Ca poti extrage ceva din text similar mongolului ?!! recunosc, este nevoie de ceva putere de imaginatie.
„Unde sunt „haiduci” si care sunt faptele lor?” – mă miră foarte tare întrebarea dumneavoastră, domnule Ursul Bruno. Poate am eu o problemă cu căpuțul, sau poate sunt prea bătrân, din altă epocă istorică: dar ce pot cânta din chitare și din voci niște români de 40 – 50 de ani, adunați noaptea în jurul focului?! Care este piesa pe care o știe toată lumea și al cărei refren îl reiau toți în cor, fără să-i pese nimănui că falsează?
Ce piesa? „Partidul, Ceausescu, Romania” ca nu doara Andrii Popa. Nici nu imi vine sa pun vreun emoji …
@Mirel Bănică&Ursul Bruno: E o odă Macaralei, plus o meditație pe tema “ce bine s-o dai, ce trist când o iei”. :))
„Dar „voi”? Bă, ej nebun? Bă, dar sunteți chiar hilari… Cum vin ei, ca niște floricele…. Băi, pe bune, dar mie mi-ar fi rușine în locul tău, dle Buzea. Da’ mă rog, io nu-s „artist” ca matale” (05.03.2021, orele 22:11 precis).
La urma urmei, chiar acesta este farmecul literaturii: povesti si povestiri care nu servesc la mai nimic, dar este placut sa le auzi sau citesti. Ca si filozoful Diogene care spunea cat de fericit este cand umbla prin piata si vede atat de multe lucruri de care nu are nevoie. Dar pentru unii sunt mai greu de inteles aceste trairi, mai putin „gustate” si ca urmare sunt si relativ putin comentate.
„ca urmare sunt si relativ putin comentate” – uneori, însă, relativ prea mult. Păi nu vedeți, domnule Viorel Ordeanu, ce minuni de comentatori am adunat și eu cu articolul ăsta al meu?!
La un autor-minune se aduna ,, minuni de comentatori ” . Dar sa fim seriosi aveti de luptat sa il prindeti din urma pe domnul Cranganu la capitolul ,, minuni de comentatori ” ….
https://www.contributors.ro/stocarea-energiilor-verzi-calcaiul-lui-ahile-pentru-politicile-net-zero/
Un bla-bla-bla de la un capat la altul.
Inspiratia a plecat ca un stol de rate salbatice.
Ramin cu parerea\ de rau ca am consumat timpul lecturind asa ceva. N-o sa mai fac greseala asta.
Nici mie nu-mi place să-mi irosesc timpul cu tâmpiți, domnule Alex.
Gândim la fel.
Inseamna ca nici cu tine nu iti place sa iti irosesti timpul.
@MB: Exact așa, și mă bucur că ați învățat-o pe de rost, domnule artist – se pare că v-a făcut bine. :))
e o vorba mai populara pentru ce numiti in articol „oameni complecsi”, si se cam potriveste cu povestea de azi :) sa ne auzim cu bine la anu’
Avind niste zile libere, m-am uitat un pic pe net.
Celebrul castel e o biata pensiune, un gite.
https://www.gitelabaviere.com/
Noi oamenii cautam tot felul de castele numai pe cel al Imparatiei lui Dumnezeu ( Ierusalimul ceresc ) nu .
Or fi femeile incorecte politic, dar altfel decât bărbații. Ele nu-și declară incorectitudinea la modul general, ci o dibuie bărbații după câte un caz particular. La bărbați e așa: orice tradiționalist are neapărat un prieten bun care e gay, dar ăla e decent și nu merge despuiat la paradele de profil. Naționaliștii au invariabil prieteni unguri sau ruși, dar și ăștia sunt decenți și nu țin cu Orban sau Putin. (Despre Orban nu sunt chiar sigur, dar sigur e că prietenul ungur nu vorbește ungurește în prezența lui.) Tot astfel, antisemitii se vizitează cu prietenii lor evrei, islamofobii își felicită de Ramadan colegii de birou musulmani, chit că nu le suportă pe cadânele cu broboade. Incorecții politici bărbați sunt incorecți mai ales la modul general. Adică nu sunt împotriva nimănui, ci împotriva unor principii.
Cum spuneam, femeile sunt altfel: ele nu sunt incorecte politic în mod principial, ci la modul individual. Ele sunt incorecte doar împotriva lui Bărbătuș, probabil pentru că le strică bărbații: îi învață să bea prea mult, să râgâie ostentativ, să râdă la bancuri porno, să facă dezacorduri șamd. Și bărbații stau mai mult cu el decât cu ele. Gelozia este incorectă politic.
Ah, aproape că-i uitasem pe misogini: cu toții cunosc câte o șefă care a ajuns șefă pe bune, nu pe cote de gen. Pentru că este extrem de capabilă, aproape le fel de capabilă ca orice alt bărbat din instituție.
Abia acum am citit răspunsul. Scuze. Domnule Buzea, respectuoase mulțumiri. Cred că este bine să răspund cât de ferm pot eu: ”mă bag”, am toate datele necesare.
@ Buzea,
La Multi Ani domnule!