Era fragila, dar extrem de tare sufleteste. Rasufla greu, dar era formidabil de vitala. Imi amintea de Audrey Hepburn ca stil. A tradus Truman Capote, inclusiv acea povestire devenita un faimos film cu Audrey in rolul lui Holly. „Breakfast at Tiffany’s” a devenit, gratie mestesugului ei inegalabil, „Sandviciuri cu diamante”. Traise in America, ii simtea pulsul.
Facea parte din acea extrem de selecta categorie de oameni care, vorba lui Camil Petrescu, au vazut idei. Am avut norocul sa fiu prieten cu Catinca Ralea, traducatoare de geniu („De veghe-n lanul de secara”, la loc de cinste, intre atatea altele), jurnalista mereu nelinistita, mereu insetata de adevar. Conducea emisiunile culturale la radio, nu stiu daca formal, dar in mod cert informal. M-a invitat sa colaborez cu cronici de carte. Mai mult, am inregistrat, traduse de ea, cateva scurte eseuri in engleza, transmise prin 1979-1980. Primele sfaturi despre intonatia radiofonica le-am primit de la ea. Peste ani, de la Monica Lovinescu. Am facut cu Catinca si Emanuel unul sau doua revelioane la Tita Ivasiuc.
Cand ne intalneam, discutiile noastre durau ore indelungate. Catinca era o cascada de informatii, o fantana arteziana de opinii. Semana, in aceasta privinta cu unchiul ei, stralucitul eseist si critic de film D. I. Suchianu. Am conversat despre tatal ei. Nu fortam nota, ii intelegeam atasmentele de familie. Il adorase. La fel cum isi adorase mama. Pentru mine, Mihail Ralea a fost prototipul intelectualului dispus la ignobile compromisuri. Ceea ce nu-l face mai putin interesant in unele din scrierile sale. Atunci cand i-a stat in puteri, a ajutat multi oameni, inclusiv fosti adversari ideologici (Traian Herseni, Constantin Noica). In cartea-pamflet „Cele doua Frante” era penibil. A murit in 1964, academician, profesor si membru al Consiliului de Stat prezidat de Gheorghiu-Dej. Ajunsese in gratiile dictatorului, la fel cum fusese odinioara in gratiile lui Carol al II-lea. Cine vrea sa stie mai multe despre conu Misu poate citi „Memorii mandarinului valah” de Petre Pandrea.
Pe 5 septembrie 2019 Catinca ar fi implinit 90 de ani. S-a stins din viata pe 19 ianuarie 1981. Peste doua saptamani murea tatal meu. Fusesera amici. Erau impreuna in noiembrie 1979, in camera de traduceri simultane, cand Constantin Parvulescu l-a atacat pe Ceausescu. Ordinul a venit instantaneu: „Opriti transmisiunea”. Au mers pe jos, seara tarziu, impreuna spre ceea ce Imre Toth a numit „perimetrul sacru”. In septembrie 1981, plecam spre Paris si Madrid…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Si totusi, care a fost cauza decesului Catincai Ralea? Cred c-ar fi interesant de stiut, data fiind virsta nu chiar inaintata pe care o avea. La fel de „misterioasa” a ramas si disparitia prematura a sotul sau, actorul Emanoil Petrut, decedat doi ani mai tirziu, la 51 de ani. Observ ca traditia de dinainte de ’90 a tainurii aspectelor personale ale personalitatilor publice nu a disparut. Chiar nu meritam a sti mai multe, in afara obositorului cliseu „rapus de o boala necrutatoare”?
Emanoil Petru a avut cancer relativ. A fost un alcoolic înrăit.
Cancer hepatic
Suferea de astm bronsic si a murit din cauza unei crize de astm ( sufocare)
Il caracterizati absolut corect pe Ralea ( a trecut de la taranisti la … Carol II si apoi la comunisti, cu gratie !?) dar ce carti frumoase a scris … si apareau intr-o vreme de secata intelectuala cumplita …Emanoil , cel amintit, sotul Catincai, era Emanoil Petrut, un mare actor al acelor vremuri !
Poate scrieti si despre Imre Toth, mi se pare cea mai grozava figura filosofica iesita din Romania. Ar merita mai mult decat niste randuri. De (re)publicat integral.
Despre adevăratul Mihai Ralea și cât i-a ajutat pe altii o sursa formidabilă de informații este jurnalul lui Petre Pandrea.
A fost sugerată cauza morții: ” S-a stins din viata pe 19 ianuarie 1981. Peste doua saptamani murea tatal meu. Fusesera amici. Erau impreuna in noiembrie 1979, in camera de traduceri simultane, cand Constantin Parvulescu l-a atacat pe Ceausescu. Ordinul a venit instantaneu: „Opriti transmisiunea”. Au mers pe jos, seara tarziu, impreuna spre ceea ce Imre Toth a numit „perimetrul sacru”. „