marți, august 11, 2020

Amintirea unei lumi ucise: Agnes Heller, Stefan Zweig, Wes Anderson


Motto: “In istorie, momentele in care domina ratiunea si impacarea sunt scurte si efemere.” — Stefan Zweig

Ati vazut filmul lui Wes Anderson “Grand Budapest Hotel”? Daca da, veti intelege imediat titlul acestui articol. Daca nu, va indemn sa o faceti cat mai curand. Este o comedie apocaliptica derulata pe marginea abisului, un requiem pentru acel spatiu cosmopolit, polifonic si polimorf, care a fost Europa Centrala inaintea catastrofei naziste, acel moment de cezura in istoria civilizatiei moderne cand Viena lui Hitler a a invins Viena lui Wittgenstein. Tragedia Europei Centrale s-a nascut din asaltul totalitarismelor asupra modernitatii burgheze. „Zubrowka” lui Wes Anderson a disparut in ceata morbida si asasina a lagarelor de concentrare.

Inspaimantat de avansul nazist, incapabil sa mai suporte solitudinea, dezradacinarea si alienarea exilului, Stefan Zweig s-a sinucis, impreuna cu tanara sa sotie, la Petropolis, in Brazilia, pe data de 23 februarie 1942. Au fost organizate funeralii nationale la care a participat presedintele Getulio Vargas. Scriitor de colosal succes in anii 30, Zweig era convins ca valorile in care credea s-au sfaramat fara nicio sansa de salvare. Facea parte dintr-o specie umana pe care buna sa prietena, romanciera Irmgard Keun, o descria astfel: „Apartinea acelora care, in pofida suferintei, nu vor si nu pot sa urasca. Era unul dintre acei evrei care, gingasi si expusi atacurilor, traieste in lumea de sticla imaculata a spiritului si este lipsit de capacitatea de a face vreun rau cuiva”. (v. Leon Botstein, „Stefan Zweig and the Illusion of the Jewsih European”, Jewish Social Studies, Winter 1983, citat de Anka Muhlstein, „His Exile Was Intolerable”, New York Review of Books, May 8, 2014, p. 13).

Aparuta la editura Hasefer in 2006, in splendida traducere semnata de Eva Galambos si Eva Tutui, cartea de eseuri (lecturi si relecturi) a distinsei ganditoare maghiare Agnes Heller, Hannah Arendt Professor of Political Philosophy la New School University din New York, este o marturie tragica despre o lume disparuta, ori mai precis spus despre un univers anihilat.

Este vorba de spatiul central european, cu ale sale hoteluri, cafenele, burgtheatre, gimnazii, catedrale, shtetl-uri, pasiuni refulate, reviste de avangarda, dezbateri infinite intre liberali, conservatori, sionisti, marxisti de diverse tendinte, bolsevici, cu ale sale nevroze, traume, naluciri, utopii. Lumea lui Herzl si Freud, a lui Aleksander Wat, Czeslaw Milosz si Zbigniew Herbert, a lui Klimt si Mahler, a lui Attila Jozsef si François Fejtő, a lui Gal Gabor, Ervin Sinko, Manes Sperber, Joseph Roth, Paul Celan, Benjamin Fondane si Danilo Kis, a tanarului Cioran si a lui Karl Kraus, a Marianei Şora si a lui Imre Toth, a lui Arnold Schonberg si Alban Berg. Un clopot scufundat, spre a-l cita pe Livius Ciocarlie. O lume stinsa, o lume anihilata, o lume naruita:

http://www.humanitas.ro/humanitas/lumea-de-ieri

http://www.youtube.com/watch?v=FSrisoFg6sw

Titlul cartii lui Agnes Heller, “Fiorul evocarii unor lumi ucise”, spune totul despre dimensiunea metafizica a analizei, despre dificultatile logice si psihologice de a scrie cu constiinta ca vorbesti cumva pentru milioanele de victime ale unor sisteme demonic-nihiliste. “Prin ce este actual un scriitor? Cu siguranta, nu stilul il face actual, desi unii scriitori–mai putin talentati–cred ca da si incearca sa fie cu orice pret ‘actuali’. Scriitor actual este cel care nu minte sau cel putin ne face sa credem ca ceea ce scrie este adevarat, mai exact, impresioneaza pentru ca este adevarat”. “Adevarul este lucrul vital”, spunea Max Weber pe patul de moarte. De aceea sunt actuali Kafka, Thomas Mann, Camus, Faulkner, Koestler, Amos Oz, Havel, Ionesco, Orwell, Soljenitin, Vargas Llosa. Doua fragmente din Singer:

“–Ce sa fac, rabine?

–Sa nu faci nimic rau.

–Asta-i tot?

–Asta-i foarte mult.”

Ori:

“–Ai vazut adevarul?

–Nu intru totul. Dar am vazut minciuna lor, raspunde Ezriel.

–E totuna.”

Unele pasaje mi-au amintit memoriile Nadejdei Mandelstam ori “Jurnalul fericirii“ al lui N. Steinhardt,, altele melancolia ranita a unor pagini din Hannah Arendt ori Walter Benjamin. Priviti atent fotografia de mai jos si veti intelege la ce ma refer.

Agnes Heller
Agnes Heller

Este pacat ca, din cate stiu, nu prea s-a vorbit despre aceasta carte. Evocarea/studiu dedicata lui Isaac Bashevis Singer, “Romanul picaresc in umbra Auschwitz-ului”, este extraordinara. La fel, evocarea lui StefanZweig, pentru care a trai in Cosmopolis insemna unicul mod de supravietuire. Cand hoardele neo-barbare au distrus acest vis, cand “Lumea de ieri” s-a naruit, Zweig si-a pierdut orice urma de speranta si s-a sinucis in exilul brazilian. Istoria Europei Centrale este a una a cicatricilor nevindecate, a iluziilor sfaramate, a sarmelor ghimpate, a stelelor galbene, a “soarelui negru”, a “destinelor fara destin”, spre a relua titlul romanului lui Imre Kertesz, alt autor discutat in carte. Scrie Agnes Heller:

“Simt cat de cumplita trebuie sa fi fost trairea acestei prabusiri. Vorbesc ca membra a unei generatii care s-a nascut in infern si care, dintr-unul din cercurile infernului, a ajuns intr-un cerc superior, apoi, incet, foarte incet, a inceput sa se inalte pana cand astazi, rezistand cu succes vietii, poate sa-si aleaga din nou nu lumea, ci propriul trecut”.

Este generatia care a invatat din propriile experiente ale supliciului, ale prigoanei, ale pierderii-de-sine si ale izbavirii, ce inseamna liberalismul fricii, concept propus de regretata ganditoare americana Judith Shklar, mentionat de Tony Judt in impresionantul articol in memoria lui Leszek Kolakowski din “NewYork Review of Books” (24 septembrie 2009). Despre Agnes Heller putem spune cu egala indreptatire ceea ce sugereaza Tony Judt in acest tulburator text:

“For two generations of men and women, born between 1880 and 1930, the characteristically Central European experience of the twentieth century consisted of a multilingual education in the sophisticated urban heartland of European civilization, honed, capped, and sideshadowed by the experience of dictatorship, war, occupation, devastation, and genocide in that selfsame heartleand”.

In acest sens, liberalismul fricii inseamna “the uncompromising defense of reason and moderation born of firsthand experience of the consequences of ideological excess; the ever-present awareness of the possibility of catastrophe, at its worst when misunderstood as opportunity or renewal, of the temptation of totalizing thought in all its protean variety”.

Este liberalismul celor care nu accepta sa se prosterneze in fata falangelor urii, acel spirit rebel, neinregimentat si care nu poate fi domesticit, simbolizat de Stefan Zweig, prozatorul central-european caruia regizorul Wes Anderson si formidabila sa echipa de actori ii aduc un electrizant omagiu in filmul “Grand Budapest Hotel”.

Despre Agnes Heller si filosofia politica, recomand excelentul eseu semnat de Marius Stan:

https://www.contributors.ro/global-europa/agnes-heller-ganduri-despre-totalitarism-modernitate-%c8%99i-apostazie/

Articolul de mai sus este versiunea largita a eseului meu aparut in revista online “Literatura de azi”:

http://literaturadeazi.ro/content/amintirea-unei-lumi-ucise-agnes-heller-stefan-zweig-wes-anderson

M-a impresionat acest mesaj postat de Dragos Paul Aligica pe Facebook:

Zice V. Tismaneanu in contextul articolului sau: “…Este liberalismul celor care nu acceptă să se prosterneze în faţa falangelor urii … simbolizat de Stefan Zweig, prozatorul central-european căruia regizorul Wes Anderson şi formidabila sa echipă de actori îi aduc un electrizant omagiu în filmul “Grand Budapest Hotel”. “

Intamplarea face ca am vazut filmul in Viena, saptamana trecuta. La sfarsitul filmului, pauza, apoi pe ecran apare: “Bazat pe scrierile lui Stefan Zweig”. In acel moment a trecut ca un curent electric prin sala, inclusiv subsemnatul a zis, aha…. Ne-a picat fisa. Habar nu aveam si se vede treaba ca nici majoritatea celor din sala nu stiau ca filmul are aceasta filiatie sau context. Efectul a fost palpabil.

Nu stiu daca acest efect ar fi fost posibil altundeva, daca acea combinatie de ignoranta conjuncturala si avizare intelectuala generalizate la o sala plina este posibila altundeva decat in Burg Kino pe Opernring, dar oricum eu am stricat efectul aici pentru cititorii mei. Daca nu stiati deja, acum stiti. Ideea insa e simpla: filmul se vede altfel cu Zweig in minte.

Daca puteti sa mergeti sa vedeti filmul, mergeti. In cel mai rau caz va aparea ca o comedie buna. Dar e mai mult in acest film decat ceea ce transpare la prima vedere.

PS: Tot intamplarea face ca in perioada asta o expozitie Zweig e deschisa in Viena (Theatermuseum). In lumea Occidentala pare sa pluteasca din ce in ce mai mult o senzatie de sfarsit de epoca. Figuri tragice ca Zweig, aduc aminte de alte momente asemanatoare cand civilizatia occidentala, liberala, eleganta si generoasa a intrat in penumbra.

De asemenea, pe tema clopotului scufundat:

https://www.contributors.ro/cultura/un-destin-central-european-aurelian-craiutu-despre-mariana-sora/

Despre nevrozele, dilemele si utopiile Europei Centrale:

http://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/11/europa-centrala-nevroze1.pdf

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Film superb (eu l-am vazut la München), care impresioneaza in primul rind printr-o extraordinara paleta coloristica dublata insa de o interpretare originala a subiectului care trebuie inteles pe multiple planuri.

    M-a amuzat referinta circulara: VT care-l citeaza pe DPA citindu-l pe VT!

    • Multumesc pentru comentariu. Total de acord. Cum textul lui DPA a aparut pe FB ca reactie la articolul meu initial (din „Literatura de azi”), mi se pare normal sa-l reproduc. Dar el adauga valoare, nu credeti? :)

  2. V-ati gandit, vreodata, ca acea lume evocata de doamna Heller, si nu numai de ea, e o lume asemanatoare unui vulcan gata sa erupa?

    • De multe ori, chiar si cand am scris acest articol. Tcomai de aceea vorbesc despre comedie apocaliptica, despre contemplarea unui abis…

      Mi-au revenit in minte, scriid acest raspuns, versurile pesimiste ale lui Kurt Tucholsky (1890-1935), poetul si jurnalistul pacifist german, cel care se temea ca vom dansa acelasi vechi dans pe acelesi batran vulcan: „Der alte Tanz auf dem alten Vulkan./Du sollst nicht töten! hat einer gesagt./Und die Menschheit hörts, und die Menschheit klagt.” Cartile lui Tucholsky a fost victima auto-da-fe-urilor regizate de Goebbels. Razboiul nu a putut fi oprit, in pofida chemarii disperate Krieg dem Kriege. Dar cred ca umanitatea invata anumite lectii. Altfel n-as fi scris „Diavolul in istorie”…

      http://www.textlog.de/tucholsky-krieg-dem-kriege.html

      Nu am vrut sa dau o lista fara capat de personalitati care definesc spiritul Europei Centrale. N-am vorbit de Cercul de la Viena si nici de Scoala Austriaca in economie. Dar, mai ales, mea culpa, n-am vorbit de Elias Canetti:

      http://www.amazon.com/Auto-F%C3%A9-Elias-Canetti/dp/0374518793

      Poate, atunci cand voi reveni asupra acestui subiect, voi comenta celebrul eseu al lui Milan Kundera despre tragedia Europei Centrale. Primul capitol al cartii mele „Reinventing Politics” se intituleaza „Victims and Outsiders” si are ca motto un citat din acel eseu.

  3. ca sa vorbi despre liberalism ar trebui sa amintim de adevar, onoare, cinste, moralitate. valori perene care transcend vremelnicia. barbarii erau la portile cetatii. s au naruit dinauntru inainte de a fi siluite. nici diavolul nu si face salas in trupuri gaunoase !

  4. Cu toate acestea ar mai fi ceva sanse sa iesim din nebunia alienarii reciproce.

    Ultima mea experienta ar fi:

    Sovata. Comunitate mixta romana-maghiara. Turisti cam in aceeasi proportie. Nu toti ungurii – cetateni romani – vorbesc perfect romana, Nu-i mare bai, doar ca ma gandesc ca si noi romanii am putea face un efort minuscul si sa invatam macar cateva cuvinte si expresii uzuale in limba maghiara. Dupa ce multumim pentru un serviciu in limba romana, un „köszönöm szépen” face minuni, va asigur.

    Sa nu mai spun de faptul ca, bucovinean fiind, am invatat si alfabetul chiririlic, si putina rusa.

    Energia vulcanului internetinic din Europa de Est e alimentata mai degraba de lipsa de comunicare, pe unde e, decat de altceva. Zic si eu…

  5. Evocarea acelei lumi este un subiect fascinant, pe masura acelei lumi. Din pacate distrusa de conflagratiile, antisemitismul si urile vai atat de proprii Europei. Ce este induiosator aproape este cand pamenii de dreapta romani de azi vorbesc despre arta – pt ca se vede o inadecvare profunda cu actul artistic si esenta artei. Lasand la o parte ca in 99% din cazuri acesti oameni (VT, DPA, HRP, Plesu, dar si altii) se afla la polul opus ideologic cu artistii de care vorbesc cu admiratie, este equally fascinant cat de putin se prind despre mecanismele procesului artistic si a libertatii extraordinare a artei in genere. Dl DPA suspina cand citeste sursa de insipratie a filmului Grand Budapest Hotel sau in cazul proiectarii filmului The kids are alright la MTR este convins cu teama post atomica ca acesta va distruge „fabrica morala a societatii romanest” si va deranja templul lasat de H. Bernea (un artist de marca, dar homofob nevertheless). Ca si in celelalte 99% Dl Wes Anderson este pozitionat la stanga -asa cum este perceputa aici in US – fiind chiar pro Occupy WS.
    De ce aceasta inadecvare la cei de mai sus? Oameni evident inteilgenti, cultivati si autori.

  6. Europa centrală este în fond un concept legat în primul rând de limbă- de limba germană. Din punctul ăsta de vedere, Cernăuțiul era în mai mare măsură o urbe centru-europeană decât una est-europeană. Eminescu însuși era un produs educațional al acestei lumi, chiar dacă era autodidact.
    Ați pomenit de asaltul totalitarismelor asupra acestei lumi și de Celan. Pentru mine, el rămâne cea mai valoroasă expresie poetică a rezultatului acestui asalt- iar concluzia, fie așa cum o articulează el, fie prin sfârșitu-i prematur, nu poate fi una veselă. În fond, Europa centrală există și astăzi, cât se poate de prosperă și de democratică (cu rezerve în ce privește Ungaria). Ce a dispărut, este universul evreiesc filo-german și germanofon, care a crezut cu sinceritate în emancipare și chiar asimilare.

Lasă un răspuns la Stefan Zweig Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Gâlceavă pe Nil. Cum au ajuns Egiptul, Etiopia și Sudanul în prag de război

Un conflict major, implicând trei țări cu o populație însumată de peste 260 milioane de oameni - ceva mai mult de jumătate...

Scrisoare deschisă către Ministerul Educației și Cercetării, în sprijinul cercetătorului Livius Trache

66 de cercetători din toată lumea semnează o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației și Cercetării și conducerii IFIN-HH în care își manifestă...

Alegerile prezidențiale din Belarus: începutul sfârșitului pentru Lukașenko?

Duminică, 9 august, vor avea loc – într-o atmosferă extrem de tensionată - alegeri...

Molecula mea de gaz din aragaz

În aragazul nevestei se întâlnesc trei molecule de gaz. Acestea sunt: CH4 – Petrom, CH4 – Romgaz și...

De ce să scriem despre lucrurile care dor

În preajma împlinirii unui secol de la semnarea tratatelor de la Trianon (care au sancţionat juridic dezmembrarea regatului maghiar la finele Primului...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.