M-am întors de curând de la Adunarea generală a Coaliţiei Mondiale împotriva Pedepsei cu Moartea, ce a aniversat în Amman zece ani de la înfiinţare. Şi am avut in momentul întoarcerii in ţară sentimentul unei depline şi sincere recunoştinţe. Ce bine că m-am născut aici! Veţi înţelege raţiunile acestei manifestări emoţionale din relatările ce urmează.
Experienţa din Amman a fost, dintr-un anumit punct de vedere, tulburătoare. Dincolo de conferinţă, de chestiuni tehnice, de expuneri – unele excelente – si principii mai mult sau mai puţin sforăitoare, am găsit oamenii. Reali, cu probleme si întâmplări reale. Si brusc, sintagma drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului a căpătat o noua dimensiune.
În Iran sunt executate în medie două persoane pe zi. Cifrele oficiale indică 360 de execuţii in 2011; în realitate, numărul lor este mai mare decât dublu : http://iranhr.net/. Unele execuţii sunt publice, cei condamnaţi sunt urcaţi pe un microbuz, ştreangul atârnă deasupra, agăţat de o macara. Microbuzul pleacă, lăsând în urmă cadavrele, în văzul publicului – copii, femei, bărbaţi deopotrivă.
În China numărul persoanelor executate este secret de stat, dar organizaţiile neguvernamentale indică peste o mie de persoane executate anul trecut. Infracţiunile care atrag pedeapsa cu moartea sunt diverse, incluzând şi infracţiunile fără violenţă, precum posesia de droguri sau corupţia. Prezumţia de nevinovăţie nu există, cel acuzat trebuie să facă dovada că nu este vinovat de săvârşirea faptei ce i se impută; poliţia îi obţine de multe ori recunoaşterea prin tortură sau rele tratamente. (http://www.amnesty.org/en/library/asset/ACT50/001/2012/en/241a8301-05b4-41c0-bfd9-2fe72899cda4/act500012012en.pdf )
În SUA un om a aşteptat mai bine de treizeci de ani pe culoarul morţii ziua execuţiei : avea 27 de ani când a fost condamnat si 61 de ani când a fost executat. (http://www.reprieve.org.uk/cases/manuelvalle/)
Pedeapsa cu moartea îmbracă injustiţia, crimele politice, setea de răzbunare, indiferenţa.
Şi atunci te bucuri în mod egoist că te-ai născut într-o ţară în care eşti totuşi in siguranţă, liber şi departe de foarte multe orori.
Apoi treci într-o altă dimensiune.
Familiile victimelor militează pentru drepturile omului – formează o asociatie ce reuneşte familiile victimelor infractorilor si familiile celor executaţi. Militează împreună, dincolo de răzbunare, pentru abolirea pedepsei cu moartea ( http://www.mvfhr.org/).
Un bărbat al cărui tata şi bunic au fost executaţi în Iran vorbeşte cu simplitate şi demnitate despre alegerea libertăţii – nu ca despre un act de curaj ci ca şi despre un imperativ al firescului. Simplu şi fără patetism îmi spune că sclavia şi laşitatea nu sunt opţiuni. Nu sunt principii goale, este o experienţa de viaţă.
Un avocat renunţă la o carieră de succes şi acordă asistenţă juridică persoanelor aflate pe culoarul morţii. Apără viaţa în locul banilor.
Sunt oameni care nu au pretenţia de a schimba lumea, dar cărora le pasă. Sunt oameni care reuşesc încet, dar sigur, să schimbe lucrurile într-un pic mai bine.
Apoi m-am intors în ţara în care mă bucur că m-am născut. Am citit ştirile şi m-am întors în dimensiunea obişnuită. Dezbateri publice vulgare, probleme reale bagatelizate. Ironia de prost gust, impostura, laşitatea, mahalagismul şi iresponsabilitatea tronează peste toate.
O viaţă publică din care lipsesc tot mai acut demnitatea, curajul, onoarea, respectul, responsabilitatea, solidaritatea. O dimensiune ce ilustrează perfect spusele lui Edmunk Bruke: „Răul triumfă numai atunci când oamenii buni stau deoparte”. O altă dimensiune ce, cred cu tărie, poate fi şi trebuie schimbată.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ma bucur ca v-ati plimbat. Sper ca ati inteles ca Iran nu e monstrul fara legi, moralitate si liberatate portretizat de propaganda crestino-iudeica. Pedeapsa cu moartea e foarte dorita in Romania de o parte semnificativa de populatie pentru violatori si criminali in serie. Odata deschisa cutia Pandorii evident ca se poate extinde. Dar, cred ca pedeapsa cu moartea poate fi introdusa intr-un stat atunci cand s-a pierdut lupta cu increderea populatiei in actul de justitie. Cu toate sondajele negative, la noi in tara oamenii merg in continuare la tribunal pentru dreptate si nu e sfidat statutul justitiei (toate declarartiile liderilor anchetati au fost de incredere in decizia justitiei). Alternativa (asa cum este in tarile mentionate in articol) ar fi ca populatia sa se adreseze unor tribunale aflate in afara influentei statale (in Iran, China etc catre tribunale tribale/sfaturi populare, in SUA catre serifi neacoperiti de plapuma supraintinsa a statului) care a dus la o reorientare a statului, pentru a-si castiga autoritatea, catre pedepse extreme. Trebuie remarcat ca in Iran, China, SUA, condamnatii la moarte sunt oameni care au gresit mult societatii (nu sunt rapoarte ca aceasta pedeapsa e folosita pentru epurari politice sau ideologice) pana la un punct in care societatea respectiva considera ca nu-l mai poate indrepta orice alta masura ar fi fost luata. Totusi condamnarea la moarte e evident ca nu produce o scadere a numarului de infractiuni penale care sunt susceptibile la aceasta pedeapsa. Trebuie mentionat ca cei care isi practica meseria in contact cu viitorii condamnati la moarte sunt aparati de societate respectandu-li-se anonimatul. Deci problema ar fi ca societatea accepta pedepsa capitala ca o forma de curatare. Pentru a elimina aceasta pedeapsa nu exista solutii cat timp nu se ofera alternative. In UK, SUA, etc, infiintarea unor colonii-penitenciare condamnatilor la moarte (infiintarea Australiei ca penitenciar a scos din context multe voci care impuneau pedeapsa cu moartea), tratamente alterantive precum sterilizarea aplicata violatorilor, etc tin de politic, dar orice incercare de eliminare cu forta a acestei pedepse ar destabiliza o societate care o aplica.
„Pedeapsa cu moartea e foarte dorita in Romania de o parte semnificativa de populatie pentru violatori si criminali in serie. Odata deschisa cutia Pandorii evident ca se poate extinde.”
Evident. Solutia cea mai simpla va fi intotdeauna dorita de indivizii cu grad scazut de civilizatie si pofta crescuta de executii in direct, sange pe pereti samd. A furat o gaina? Executat. S-a uitat mai lung la sotia altcuiva? Sa i se taie capul. Adulter? Lapidare. Ah, lapidarea, solutia extrema a statelor civilizate. Elegant si eficient.
„Dar, cred ca pedeapsa cu moartea poate fi introdusa intr-un stat atunci cand s-a pierdut lupta cu increderea populatiei in actul de justitie.”
Pardon? Sunteti sigur ca ati spus ce ati spus? Adicatelea, actul de justitie este gresit, corupt, ma rog, tot tacamul, iar oamenii, cand vad asta, ce-si zic? Hai sa incredintam actului de justitie si mai multa putere, puterea de a actiona asupra cuiva intr-un fel ce nu poate fi reparat? Inteleapta alegere.
Ce e dragilor, n-ati omorit niciodata un sarpe ? Sau nu l-ati omori daca v-ar ameninta ? Inseamna ca sinteti ipocriti.
///
pedeapsa cu moartea nu se impune niciodata, fiindca exista ceva mai dureros: munca silnica! de ce pana mea n-o introducem?
Un profesor îmi spunea că dacă vrei să faci ceva durabil pentru o comunitate ori îl faci foarte solid ori îl faci foarte fragil încât să-i fie frică cetățeanului să se atingă de el ca să nu-l strice. Cum credeți că ar trebui să se raporteze cetățeanul la justiție, ca la o strctură impenetrabilă, monolită, reversibilă, autoimună sau ca la o structură fragilă, ramificată, ireversibilă, sensibilă?