În discuțiile cu studenții de la Jurnalistică, referințele la istoria postdecembristă – Piața Universității, mineriadele, conflictul interetnic de la Târgu-Mureș, Alianța Civică, Proclamația de la Timișoara, primele guverne etc. – produc adesea tăceri adânci. Numele unor protagoniști ai evenimentelor de cotitură de după 1989 nu le mai spun nimic tinerilor zoriți să descifreze viitorul cețos. Manualele schilodite de obligațiile clientelare ale ministerelor nu le-au fost de mare folos în liceu, iar deteriorarea vizibilă a sistemului educațional stimulează ignoranța. La capătul studiilor așteaptă, fără condiționări riguroase, o diplomă pentru fiecare. Iar pentru privilegiații politici, stă bonus un doctorat prêt-à-porter. Ideea de a reconstitui trecutul recent al României în forme jurnalistice trebuie încurajată. Filme documentare, interviuri, portrete sau dezbateri la televiziune s-au mai văzut, mai ales în preajma unor aniversări sau comemorări. Nu este însă suficientă bifarea superficială a evenimentului, fiindcă există riscul ca istoria să fie rescrisă, voluntar sau involuntar. Google search nu acoperă totul. Jurnaliștii au obligația de a se informa și de a utiliza infomația corect, în conformitate cu adevărul factual. Fiindcă amputarea istoriei, transformarea ei într-un pretext pentru jocurile prezentului, produce întotdeauna efecte toxice.
Cazul prezentatoarei emisiunii Romania 24 de la Digi24, care l-a întrebat pe Marian Munteanu dacă a fost prezent în Piața Universității, a fost nu atât o gafă, cât o mostră de ignoranță, amplificată de lipsa documentării. Situația jenantă s-a diluat prin răspunsul ironic al protagonistului,”ei, treceam și eu pe acolo…”. S-a decis atunci o măsură de sancționare prin scoaterea temporară de pe post a jurnalistei. OK. Dar se poate greși mai mult de atât. Deși fillerele difuzate pe Digi24 sub genericul 1990. Anul zero sunt de regulă interesante și bogate în informație, ediția intitulată Cum s-a format Alianța Civică, cea mai mare organizație neguvernamentală din România dă o palmă adevărului prin dozajul eronat al narațiunii de televiziune. Repovestite din perspectiva prezentului, prin montajul unor declarații și interviuri, constituirea și rolul Alianței Civice sunt distorsionate printr-o omisiune peste care nu se poate trece: inițiatoarea și sufletul Alianței Civice a fost poeta Ana Blandiana. Ea apare într-o secvență de câteva secunde, ca un personaj care ”trecea și el pe acolo”. În plus, declarația poetei este forfecată până la a deveni fără înțeles. Se spune”a fost emoţionant pentru că s-a huiduit şi huiduielile erau atât de amplificate sonor, dar ne-am hotărât să vorbim, după care au izbucnit nişte urale, tehnic au vrut să ne intimideze, şi când am ieşit, ne îmbrăţişau, ne intimidau, şi ne spuneau„pentru prima oară Poliţia i-a apărat pe ei, nu pe noi”. Atât de puțin și irelevant de la cel mai important martor al constituirii în 15 noiembrie 1990 a unicei inițiative civice românești (de atunci și până azi), care a angrenat zeci de mii de oameni în jurul unor idealuri. Este greu de crezut că jurnaliștii canalului de știri nu știu cine este Ana Blandiana și ce rol a avut în zbuciumata naștere a democrației românești. Să fie superficialitate, să fie o proastă înțelegere a ierarhiei vocilor, necesară pentru a restitui evenimentele în adevărul lor? În plus, personalităților care au modelat istoria, fără compromisuri, cu generozitate și viziune, presa responsabilă este chemată să le acorde întreg respectul public cuvenit. Fiindcă, o mână de oameni iluminați de o misiune au cutezat atunci să se opună puterii ostile care conserva comunismul ”cu față umană”, fiecare devenind un actor care”și-a petrecut clipele, orele, săptămânile și anii luîndu-și rolul atât de în serios încât, pe nesimțite, acesta i-a confiscat zilele, nopțile, duminicile și concediile, cu viață cu tot. O viață pentru alții, care, treptat, …l-a despărțit de rude și de prieteni, l-a claustrat în acțiune”, cum spune Romulus Rusan în volumul despre Alianța civică după 25 de ani. Acesta e adevărul care trebuie rostit.
Articol apărut în revista ”22”
Lasati-ne cu Marian Munteanu – un escroc, un clov, care dupa ce a fost batut de mineri a facut afaceri si politica cu Virgil Magureanu de la Secu-SRI care dirija minerii!!!! – Astia-s eroi, repere morale de manuale?! ce naiba, tot sunteti atat de nemultumiti, generatia asta de la 40 de ani in sus, ca nu vi se recunoaste meritele minore sau chiar penibile! Mai lasati-ne asa tineri inculti si nerecunoscatori!!!
Nu stiu daca a zis cineva despre Marian Munteanu ca a fost un erou. Dar nu pot sa observ (din nou) apetenta oamenilor de a-i manji pe cei care au facut un bine la un moment dat. Da, viata lui Marian Munteanu nu se rezuma la Piata Universitatii si mai mult ca sigur nu o sa fie sanctificat dupa trecerea in neffinta. Dar asta nu inseamna ca fenomenul Piata Universitatii nu a avut un lider in Marian Munteanu.
Cat depsre abordarea ta, o sa-ti dau un citat din Winston Churchill: „You have enemies? Good. That means you’ve stood up for something, sometime in your life.”
@ bogdan,
esti induiosator: „ce naiba, tot sunteti atat de nemultumiti, generatia asta de la 40 de ani in sus, ca nu vi se recunoaste meritele minore sau chiar penibile! Mai lasati-ne asa tineri inculti si nerecunoscatori!!!”
Faca-se voia ta!
Mda, n-ar fi prima data cand Digi24 ar distorsiona adevarul-vezi lungile reportaje vag lacramoase despre refugiatii sirieni care „nu vor decat sa munceasca ” si „multi dintre ei sunt doctori, ingineri, profesori”.
„inițiatoarea și sufletul Alianței Civice a fost poeta Ana Blandiana”
Nu e adevărat.
A fost mai mulți.
Cel puțin egal ca statură a fost Marian Munteanu. Drept dovadă, a și fost ales întîi președinte al Alianței.
Erau mai multe personalități acolo. Mi s-a întîmplat să le fiu în preajmă, fie și ca membru simplu AC.
Apoi, și în timp, apele s-au separat. Dl Manolescu și Stelian Tănase au plecat cu PAC-ul etc.