marți, martie 19, 2024

Amurgul libertăţii şi semnele vremurilor noastre

Libertatea  individuală a  devenit, în vremurile erei digitale şi în timpurile pandemiei, o valoare suspectă şi aproape indezirabilă. După un secol XX a  cărui ambiţie totalitară a fost aceea de a lichida, dialectic, spaţiul de autonomie şi drepturile naturale ale  persoanei,  veacul nostru îşi dezvăluie, din ce în ce mai  neliniştitor, propria sa înclinaţie de a transforma controlul în  instrumentul de care state şi corporaţii se folosesc, în egală măsură.

          Căci epoca noastră este una într-adevăr paradoxală. Aparent ea marchează  triumful  tehnologic ce acordă libertăţii cel mai amplu spaţiu de manifestare :  contemporanii noştri sunt, fiecare în felul lor, creatori de mesaj, iar vocile lor se adună în marele glas electronic al  timpurilor noastre. Reţelele sociale au eliberat, cel puţin aparent, oamenii din cătuşele tăcerii. Comentariile, intervenţiile, remarcile nu mai sunt îngrădite şi iluzia  democraţiei digitale este una dintre  himerele care ne bântuie.

          Dar, dincolo de această poleială glamour evocată în clipe de exaltare mediatică, libertatea este, din ce în ce mai mult, asediată şi îngrădită.  Platformele care gestionează  reţele sociale şi motoarele de căutare sunt mai mult decât simpli furnizori de servicii, acţionând neutru şi transparent. Posesoare ale unui monopol, acţionând în afara oricărui mecanism  de reglare juridică, ele sunt cele care, în mod deliberat, modelează spaţiul public, impunând, mai mult sau mai puţin agresiv, temele şi parametrii  conversaţiei  de idei. Reţelele sociale sunt, pentru aceste corporaţii tehnologice,  fereastra de intruziune în viaţa privată : nimic nu se mai află la adăpost, căci profilele se alcătuiesc din colectarea de date, în  vreme ce chipul fiecăruia dintre noi este reconstituit prin interogarea activităţii sale online.

          Cât despre state, ele împărtăşesc  cu corporaţiile  ambiţia orwelliană a cunoaşterii absolute.  Republica Populară Chineză este imaginea acestui viitor în care  autocraţia şi  tehnologia fuzionează, iar  posibilitatea însăşi a libertăţii devine o utopie . Democraţii sau autocraţii, statele au probat, în  era pandemiei, aceeaşi vocaţie  a intruziunii şi reglementării abuzive.  China comunistă nu mai este un  caz izolat, de vreme ce înseşi democraţiile tind să privească libertatea individuală ca pe un obstacol în calea organizării raţionale a societăţilor lor.

          Amestec de Orwell şi de  Huxley,  lumea viitorului stă sub  semnul narcisismului  şi al controlului social. Crepusculul libertăţii este unul dintre semnele vremurilor noastre.  Complicitatea dintre stat şi corporaţiile ce administrează spaţiul public  plasează persoana umană în acest teribil pat procustian al remodelării şi al intruziunii permanente. Omul este  materia  din care se crează o altă umanitate: docilă, pregătită să  renunţe la neliniştea critică, ordonată şi decebrată.

          Amurgul libertăţii pregăteşte zorii unei noi normalităţi şi poate că,  la fel ca în textul lui Ray  Bradbury, cărţile arse şi exilate vor fi amintirea acestui firesc  aneantizat. Bucuriile simple ale vieţii  vor fi, treptat, uitate şi ele. Eternitatea aseptică a autorităţii ilimitate şi a ecranului digital va dura, atunci, netulburată.            

Distribuie acest articol

65 COMENTARII

  1. Da, suntem in curs de edificare a ANORMALITATII in locul normalitatii. Si acest demers a inceput cu elita intelectualitatii progresiste! Apoi aceste idei „ciudate”sunt bagate pe gat populatiilor lumii prin indoctrinare media, prin dirijare programatica in spatiile virtuale si retelele sociale si legiferate in parlamente. Daca noi nu facem nimic, si nu prea se face nimic pentru impiedicarea acestui tavalug naucitor, vom ajunge ca in Orwell 1984, poate si mai rau. Totusi, timid, iata ca mai sunt cativa intelectuali onesti care mai iau atitudine, dar e prea putin! Nu se impiedica ei de acestia!

    • @MariS ati rasucit un cutit in rana atunci cand ati afirmat ca noi nu facem nimic pentru a impiedica disolutia libertatii. Reactiile societatilor sunt foarte slabe sau inexistente in fata acestui control si acestor limitari care ni se impun. Oamenii se multumesc cu putin, din pacate, iar solutia va veni probabil (daca va veni vreodata) tot din partea unor lideri care la un moment dat vor dori sa pastreze aceste libertati. Progresismul institutionalizat este pe cale sa se realizeze, iar aceasta ciudata ideologie provine tot din China. Aceste idei de maretie, de armonie globala intr-o lume ideala, de acceptare neconditionata a tuturor celor care sunt diferiti, ideea de ecologizare dusa la extrem, de control asupra tuturor nu sunt decat concepte comuniste si in acelasi timp „arme” impotriva libertatilor noastre. Cel putin eu asa le vad. Deja lumea este guvernata prin directive, iar puterea este trasnferata catre un singur lider, o singura institutie sau un grup foarte restrans de lideri politici. Astfel de atitudini si tendinte autoritare se pot observa si in Romania din partea unor lideri. Asadar, se pare ca societatile nu au momentan acesti anticorpi impotriva progresismului propagandistic pentru a reactiona. Comunismul si socialismul au suferit mutatii si s-au transformat in ceva mult mai contagios.

      • O parere: progresismul si China au putine lucruri in comun. In china ai o etnie (Han) care s-a impus in fata celorlalte. Prin infuzia masiva de capital din Vest, PCC a renuntat pe tacute la doctrinele economice falimentare comuniste si s-a transformat treptat intr-un stat tehnofascist. Nu e nimic progresist acolo, dizidenta nu este permisa, minoritatile sunt asuprite crunt, propaganda e la cote maxime. In afara marilor metropole culii chinezi traiesc ca acum 200 de ani. In rest ati intuit bine inrudirea dintre comunism si fascism. Ne indreptam spre o oranduire colectivista, aia e clar.

  2. Noile mijloace media-Internet, Telefonie digitală- dau o libertate mai mare oamenilor, uneori lucrurile degenerând în anarhie socială ameninţând chiar statul. Ca urmare, guvernele se simt ameninţate şi răspund prin creşterea controlului/ autoritarismelor. În acest punct trebuie să ne întrebăm: vrem libertatea extinsă mergând până la anarhie, sau vrem să acceptăm un guvern care să ne asigure conducerea socială? Lupta dintre conducere/ stat şi cetăţenii liberi dar supuşi constrângerilor ( legi, etc) a fost din totdeauna, şi nu acum este varianta cea mai dură cum au fost revoluţiile, războaiele civile, etc.
    Dar, da, problema Libertăţii rămâne, mai ales că noile tehnologii -Inteligenţa Artificială şi Genetica umană- pot transforma omul, inclusiv în esenţa lui naturală. Apropo, aţi vrea să trăiţi vreo 500 de ani dar ca un fel de cyborg cu nanoboţi incorporaţi care să vă apere de boli şi cu un calculator încorporat direct în creier?
    Nu, de data asta nu mai e SF….este viitorul care deja se prefigurează….punând problema Libertăţii ALTFEL…..

    • Corect! Un om care GANDESTE!. De multe ori, , sau, in general, LIBERTATEA pe care o clamam atat de des, si SIGURANTA individuala sau de grup, sunt opozabile, antitetice. Prea multa libertate individuala poate duce la anularea unor parghii de reglaj sau control ale statului, care mentin totusi un anumit echilibru social. Si atunci, unde se va ajunge? Poate la anarhie, poate la dreptul celui mai tare…. Care pe care. probabil ca anumite grupuri de interese asta si doresc sau asteapta.
      Dupa cum ziceam, trebuie sa existe niste parghii de echilibru social. Depinde insa de cine sunt manevrate si mai ales cum pot fi controlate la nivel national si global.
      In fond, diferenta esentiala intre Medicament si Otrava consta doar in DOZA.

      • „dreptul celui mai tare” inseamna ierarhie, exact unde suntem acum
        anarhie inseamna ca suntem egali si luam deciziile independent, nu inseamna ca ne batem intre noi, fiindca bataia are consecinte si duce la ierarhie

        • ion: păi sunt fenomene anarhice ca ultimele mişcări din SUA, din Franţa, etc dar şi mişcări teroriste sau de trafic de droguri, arme, etc pe care cineva trebuie să le limiteze pentru a ne proteja.

        • Ioane, Ioane, ratiunea doarme… Auzi tu, „dreptul celui mai tare inseamna ierarhie” ! Adica, ala care are ciomagul mai baban, are dreptul sa-si impuna ineptiile in fata celorlalti, fara ciomag… Nu am auzit ineptie mai mare…

          • Kate, Kate, ratiunea doarme … vrei sa spui ca nu e asa? Ia zi cine are ciomagul cel mai mare? nu cumva statul? Exista si alte „forte” soft, care sunt fara ciomag, suntem totusi in sec 21. Coboara din lumea ta de vis, si vezi realitatea, cum trebuia sa scrii declaratie ca sa iesi afara.

            Mai cititi si voi doctrine politice, istoria, chiar asa sentimental ganditi.

    • @Lucifer da, insa te-ai gandit vreodata daca nu cumva aceste unelte din media, retele sociale, telefonie smart nu au fost create chiar pentru a controla mai bine societatile? Priviti doar la China, unde pretutindeni exista camere video cu recunoastere faciala si unde esti spionat in timp real pe retelele sociale, iar daca spui ceva impotriva guvernului esti automat introdus intr-o anumita categorie sociala unde drepturile tale sunt limitate drastic. Acum foarte multi ani, am intalnit intr-un tren un student la Academia de Politie cu care am discutat despre telefoanele GSM care abia aparusera prin 1997. Eu insistam ca nimeni nu ma poate localiza sau asculta atata timp cat ma deplasez. El mi-a spus scurt ca aceste telefoane au fost dezvoltate tocmai pentru asta, iar acest lucru nu este inteles. Stia toate astea de la studentii de la Academia de Informatii care, uneori, ii „testau” pe cei de la Politie in locuri si situatii diverse.
      Personal nu folosesc nici o retea sociala, insa pentru marea majoritate reprezinta un „drog” fara de care ar intra in sevraj. Este doar un mijloc de control, cu o interfata „cool” care apare pe un ecran. Acum 30 de ani nu aveam decat un telefon cu disc si fir lung pe care-l plimbam prin casa.

      • am ajuns sa nu putem circula fara gsm in buzunar, fizic nu ai sa poti, legal

        acum 30 de ani cand aveai telefon cu fir, stiau si mai bine unde esti :)

      • ASA de bine te „localizeaza” ca, atunci cand cu accidentul aviatic din Apuseni, au trebuit sa aduca niste tzarani cu calul, ca sa gaseasca avionul :P

      • mike: dezvoltarea tehnologiei nu are treabă cu morala socială. Uite, fizica cuantică a fost una, dar bomba atomică a fost altceva, La fel, apariţia calculatoarelor, telefonia, etc a fost una, dar utilizarea lor înseamnă şi lucruri rele. Şi inteligenţa artificială, genomul uman, etc au fost descoperite din motivaţii bune, dar utilizarea lor poate fi şi ca arme. Tehnologia poate fi necesară şi pozitivă, dar poate fi folosită în scopuri negative. Trebuie să existe o forţă socială/ stat care să păstreze justa măsură.

        • @Lucifer Si cine stabileste „justa masura”? Forta sociala nu prea exista si tocmai spuneam ca societatea este multumita daca are un ecran si acces la toate aceste tehnologii. Granita dintre libertatile oferite de catre tehnologii (informatice) si constrangerile aplicate de catre cei care „reglementeaza” aceste tehnologii este foarte fina.

            • Mai omule, i-am ales intr-adevar, insa nu pentru mine, ci pentru o revenire la normalitate in Romania. Eu traiesc de zeci de ani in alta tara si fac parte din diaspora aia mult hulita. Daca politicienii alesi de mine pentru romani m-au pacalit, asta este…n-am avut de unde sa stiu. Noi suntem oricum pacaliti la fiecare 4 ani.

  3. Daca e ceva ce m-a uimit in ultimul an e cat de naiva si de credula este populatia (ca „cetatenie ” nu pot sa-i spun). Uimitor cum se cedeaza statului o multime de libertati pentru iluzia sigurantei. Nu vorbesc desigur de masurile justificate ci de cele multe introduse pe usa din dos, irelevante sanitar (important, pentru ca se introduc la pachet cu masurile justificate, negationistilor!) dar utile in constructia unui cadru care sa inlesneasca ulterior controlul absolut si reducerea libertatilor individuale. Sa fie clar ca nu vorbesc de Romania neaparat. Exemplu intamplator: interzicerea fumatului pe plaja. Cand am ajuns de la doctori facand reclama la tigari, prin „faci ce vrei e viata ta”, la fumatul interzis…pe plaja? Ce are de-a face, realist vorbind, pandemia cu fumatul pe plaja? Pericole exista in orice si peste tot, se pare ca am pierdut orice masura a proportionalitatii, nu mai meritam nici libertate nici siguranta, asta e clar.

    • Plaja e un spatiu public. De obicei aglomerat (in sezon). Plin de copii (tot in sezon). Omul vine de obicei la plaja sa se destinda, sa se relaxeze, sa inspire un aer sanatos, sa simta sub talpi nisipul fin al plajei si nu mucuri de tigara… Mai vrei alte argumente?

      • Eu cred ca fanaticii anti-fumat ar trebui sa aiba plaja lor.
        Antiseptica,
        Fara scoici ca inteapa.
        Fara melci ca pot fi inghitite cochillile de copii,
        Fara alge pentru ca miros urat.
        Imprejmuita si cu politisti care o pazesc.
        Cu plata.
        Fara curatenie dupa apusul soarelui pentru ca este deja antiseptica.
        Dar nu langa nudisti, ca precis nu ar aprecia proximitatea lor.
        ;)

    • Fumatul pe plaja e o porcarie. Oameni cu copii merg la plaja si se asteapta sa simta mirosul brizei, nu al fumului de tigara. Plus ca 99% din fumatori folosesc nisipul pe post de scrumiera. Ar trebui sa fie interzis pur si simplu, nu pentru ca r avea treaba cu pandemia.

    • daca esti singur pe plaja, fumeaza cat doresti, pana ti se face rau

      daca sunt oameni in jur, i-ai intrebat de sanatate? si daca vin nu cu fum de tigara daca cu fum de altceva? sau iti stropesc cu o chestie care pute? iti place?

    • Asta cu fumatul e într-adevăr faină. Acum 8-9 s-a interzis fumatul în localurile publice din statul meu. Foarte rapid s-au înființat cluburi private în care plătești o taxă anuală modică și sunt saloane în care se fumează. Nu sunt fumător înrăit, cum eram în studenție, dar îmi place ocazional să fumez o țigară de foi cubaneză de contrabandă, după o cină selectă la un Courvoisier. Așa că o iau pe doamna mea și mergem la club. Când devii membru semnezi pe la fiecare club o hârtie făcută de avocați iscusiți cum că-ți asumi riscul de a face ciumă, holeră și mai știu ce alte boli o fi cauzând fumatul.

      Cluburile au cauzat falimente în masă ale restaurantelor și barurilor din downtown. Locul localurile selecte și elegante de odinioară a fost luat de birturi de cea mai joasă speță ce trăiesc de la o zi la alta. Molima și răscoalele de anul trecut le-u pus cruce ultimelor rămase. Cei mai buni chef-i și barmani au migrat spre cluburi. O parte din proprietarii mofluji și-au închis tarabele din centru și si-au atras cluburi. Apropitarii rămași pe poziții s-au lansat împreună cu tot ăia de clociseră cruciada împotriva fumatului în lupta pe viață și pe moarte împotriva cluburilor. Eșecul a fost total după câțiva ani. Curtea supremă a statului a decis că cluburile sunt asociații private cu „membership” limitat deci nu l-i se aplică reglementările localurilor publice.

      Rezultatul a fost că apoi s-au privatizat preventiv cele mai bune plaje de la marile lacuri sau de pe fluviu. Au devenit la rândul lor cluburi cu acces limitat. Există pe ele locuri de fumat pentru vicioși, terenuri de tenis, chioșcuri pentur întruniri private și locuri de joacă pentru copii. E foarte curat și plăcut. Oamenii civilizați au migrat spre ele chiar dacă nu sunt fumători. În fapt fumătorii sunt o minoritate puțin semnificativă în aceste locuri. Plajele publice s-au degradat inevitabil. Vara se instalează pe unele din ele corturile homeless-ilor drogați ce mai defechează sau urinează în mijlocul plajei ziua-n amiaza mare. Ace și seringi folosite la tot locul. Bănuiesc să toate astea or fi sănătate curată. :)

      Azi activiștii, ăia de au învins în bătălia tutunului, rag din adâncurile bojocilor împotriva „segregării” și a faptului că au ajuns cetățeni de mâna a doua. Fiind cunoscuți (sunt liste cu ei) nu sunt primiți în cluburi, iar cei ce se infiltează cumva sunt excluși imediat ce au fost bunghiți. Ăsta e doar un nou exemplu al consecințelor nefaste ale binelui cu de-a sila. Căci mai binele e mereu inamicul de moarte al binelui…

      • Nu ai cu cine domle… Eu le dau un exemplu despre lipsa legaturii dintre molima si interzicerea fumatului pe plaja, ei pricep ca eu vreau sa fumez pe plaja… Nici macar nu sunt fumator :)
        Stai sa vedem ce-o sa mai zica toti interzicatorii astia atunci cand se va interzice accesul pe plaja pentru „protejarea ecosistemului” sau alte bs-uri. Acolo la tine suna a Commiefornia…

        • Era cumva evident ca e forțat exemplul. Iar cenzura e cea mai buna reclamă. Europenii au procedat mai inteligent: nu au interzis fumatul, ci au obligat localurile publice să amenajeze un spațiu pentru nefumători cel puțin la fel de mare ca pentru fumători. In caz că o despărțire nu e posibilă, atunci tot salonul sa fie pentru nefumători. La început au fost proteste, însă lucrurile s-au liniștit. Pentru că in despărțitura pentru fumători totul era mai sumbru și mai neplăcut mirositor decât la nefumători, clienții au început să le evite, chiar dacă ei înșiși sunt fumători. Așa că astăzi majoritatea localurilor au desființat complet “acvariile” din lipsa amatorilor de nicotină in tapițerie
          și gudron pe lambriuri.
          Ca sa crape acolo unde dai, trebuie și ceva inteligenta. Aviz amatorilor de reglementări sociale, sexuale, ierarhice, segregaționiste, antiimigrație, referendumuri pentru familie și alte născociri din astea corespunzătoare mentalităților de secol 18!

      • Si in UK au falimentat pub-urile cu interdictia cu fumatul.
        Acum vezi in carciumi/pub mamici cu carucioare cu copii care vad cum trebuie baut cand te faci mare! ;)
        Aici au incercat sa faca in urma cu multi ani in Londra un restaurant de fumatori care era proprietate a statului sud-african, dar nu a mers poanta cu extra-teritorialitatea.
        Si statul-bona (nanny-state) pentru cetatenii neastamparati continua sa taxeze din greu si sa discrimineze fumatorii.

  4. Acea Cortina, nedrept am acuzat.o pt samavolnicii estice. Greu am acceptat ca de fapt functiona in ambele sensuri. Delirurile sunt vechi de acum, se pare ca cele doua ww nu au avut outputs si mai ales outcomes dorite, s.a trecut la planul B. Metodele au fost radical diferite in Est fata de Vest, cele din urma fiind numai bune pentru a fi aplicate si Estului, dupa 1989. O intreaga industrie deturnata doar pt mesmerizarea multimilor continua sa lucreze cu motoarele turate, ca de pervertirea elitei s.a ocupat si se ocupa scoala. Asa incit e o provocare prea mare sa se vada cit e de gol imparatul. Cred ca ar merita luata in studiu rezistenta inversunata la adevaruri incomode ?

  5. Libertatea absoluta e o utopie.. Trebuie sa cantarim si consecintele libertatii absolute. Lasi de ex un miliardar cu vederi populiste sa aiba liber pe platformele de socializare, echipa lui de experti in manipulare avand acces la profilele sociale a milioane de potentiali alegatori, infuzandu-le fake news-uri? Pe termen scurt manipularea are succes, combaterea fiind mult mai dificila dupa radicalizarea opiniilor. Si odata scopul atins (ajungerea la putere, iesirea dintr-o uniune economica si politica), raul e deja facut. Si probabil ca si alte libertati sa fie pierdute. Un populist sau extremist uraste libertatea de exprimare. Odata ajuns la putere va face tot ce e posibil sa extermine vocile critice, va schimba legi, va incrimina ONG-uri. E destul o clipa de pasivitate ca haturile libertatilor sa fie pierdute.

    • Așa zicea și Lenin săracu’ . Că anarhia & libertatea absolută sunt pericole mortale pentru umanitate. Și ca să se asigure că oamenii n-or să ajungă să fie căsăpiți de libertatea fără margini, a generat el însuși un sistem ce a omorât vreo 100 de milioane de oameni și a nenorocit alți aproape 2 miliarde…

      Cât despre capacitatea de manipulare, ea e înfricoșătoare. Nu numai că miliardarii cei răi i-au făcut pe bieții engleji să iasă din UE, unde le pria așa de bine printre j-de milioane de reglementări, pravile și opreliști asezonate cu tot soiul de biruri, haraciuri și peșchesuri, că i-a mai prostit și pe milioane de iuropeni sadea să năvălească pe insulele britanice ce știm din sursă sigură, de la Brussăl, că vor avea soarta Titanicului :) În 2016 erau sub 3 milioane de cetățeni UE în Regatul Unit, azi după Brexit aceleași forțe ale întunericului șli reacțiunii au prostit alți peste 3 milioane de cetățeni UE să ceară rezidența permanetă în Regat de s-a ajuns (mai mare rușinea!) la 6 milioane de cetățeni UE ce câștigă câte o pâine acolo…

      P.S.: Jaroslav Hasek a sintetizat în mod magistral necesitatea ordinii și pericolele mortale ale anarhiei prin nemuritoarele cuvinte ale bravului soldat Svejk: „Închipuiţi-vă un parc, să zicem la Karlak şi acolo în fiecare copac cîte un soldat fără disciplină. Vedeţi, de asta m-am temut eu întotdeauna.”

      • Nu imi e clar pana la urma esti pentru ordine? adica sa reglementeze tatuca sau un cerc restrans totul?
        fiindca la sfarsit vad ca confunzi anarhia cu dezordinea.

      • JS: „ În 2016 erau sub 3 milioane de cetățeni UE în Regatul Unit (…)“

        Fals! Se presupunea că vor fi depuse circa 3,5 milioane de cereri de rezidenta de către cetățenii UE care lucrează in UK. Au fost însă 5,4 milioane de cereri la jumătatea lunii Iunie. Dar asta arată că estimările au fost greșite (o recunosc chiar autoritățile britanice), nicidecum ca încă alți 2 milioane de cetățeni UE s-ar fi hotărât să ceară brusc să locuiască in UK. Ei erau deja acolo.
        In sens invers, cererile de naturalizare in Europa ale britanicilor au crescut de peste 10 ori față de perioada antebrexit. Mai mare rușinea!

        • Dacă-i fals înseamnă că mințea Eruonews care vorbea de „cei aproape 3 milioane de cetățeni UE din UK ce așteaptă rezultatul referendumului pentru Brexit” în vara 2016.

          La sfârșitul lui 2019 erau 3.7 milioane de cetățeni UE în regat.

          La 31 decembrie 2020 5.9 milioane de cetășeni UE depuseseră cerere de rezidență permanentă în regat. La 1 iunie 2021 acest număr crescuse la 6,2 milioane,

          Cifrele sunt precise petur că se bazează pe „national insurance number” care e chivalentul CNP-ului românesc. El e necesar pentru angajare, închiriere, asistență socială, etc. Toți străinii ce rezidă legal în regat au unul.

          Subestimare se referea la numărul cetășenilor UE ce au cerut ezidența britanică după Brexti. Nimeni nu se aștepta să crească așla de mult. Asta indică cât de proastă e situația în UE față de Regatul Unit și cât de justificat a fost Brexit-ul.

          Câți britanici sunt naturalizați în UE în cifre absolute ca să-i comparăm un pic cu ăia 6.2 milioane de europeni din regat?

          • Informația rămâne falsă, indiferent în cârca căruia aruncați vina. Nu a existat un exod de cetățeni UE către UK după brexit. Cei care au aplicat pentru „settled status” sunt cetățeni care lucrau deja în regat. Pentru a obține statutul respectiv sunt necesari cel puțin 5 ani de ședere neîntreruptă în UK. Mai pot și rudele acestora să aplice, chiar și dacă nu au locuit în regat, dar nicidecum unii care s-ar fi hotărât ulterior brexitului să aleagă raiul britanic, așa cum susțineți.
            Pe de alta parte ce înseamnă 5,4 milioane față de 450 milioane de cetățeni UE. Restul până la 6,1 milioane or fi cetățeni din tarile non-ue, așa că nu se pune.

            Naturalizare înseamnă cerere de încetățenire și nu e totuna cu cererea de rezidență. Înseamnă chiar renunțare la cetățenia britanică pentru a o putea obține pe cea a unui stat european. Un demers mai consistent deci decât o cerere de ședere.
            Cetățenii britanici, precum elvețienii sau norvegienii, islandezii nu au nevoie de cerere de rezidență pentru UE. Din acest motiv nu e cunoscut numărul lor exact, fiind estimat intre 0,9 și 1,4 milioane. La 67 milioane locuitori minimul de 0,9 înseamnă 1,35%. În schimb europeni care solicită
            Ședere în regat sunt doar 1,2%, iar dintre aceștia unii nici nu trăiesc acolo.
            Dar vă mulțumesc totuși pentru „grija” care o arătați uniunii. Desigur dezinteresata…

            • @Hantzy
              N-ai cu cine…. J.S. este incorigibil. Are inversunari de neinteles. El si Durak a.k.a. Harald = bizari.
              Dar uite o chestie interesanta. Sunt/erau numerosi, f.numerosi, britanici care aveau case prin Fr. In special in Aquitaine. O vorba de duh spunea ca britanicii recuceresc FR casa cu casa.
              Am cunoscut cativa. Unii sunt oameni f.misto.
              Cei mai multi dintre ei stiu ZERO franceza. Nu cred ca e rea vointa ci mai mult un fel de incapacitate de a intelege aspectul practic si cultural al chestiunii. Nu vorbesc despre toti, dar despre o f.mare parte. M-am intrebat si daca in ES&PT o fi la fel. Probabil…..
              In sens invers disponibilitatea de a invata engleza este incomparabil mai mare.
              Din cauza dificultatilor de comunicare unii brits, de prin FR, ajung sa faca lucrari de renovare cu aj.unor compatrioti care le fac treaba de mantuiala/fara a respecta standardele obligatorii (nefiind chiar prof.).
              Nu aceeasi abordare o au nemtii si (mai ales) olandezii.
              Dar tuturor acestora le place mult, mult, in FR ca de aceea au ALES sa traiasca acolo.
              Dar Durak&J.S. nu au cum sa inteleaga asa ceva. Sunt robii purtarii unor „razboaie” fara sens

            • Iar vă încurcați în sofisme slăbuțe:)

              Numărul de cetățeni UE din regat era evaluat în 2016 ca și acum prin intermediul NSN (national insurance number). oricine voia să locuiască în regat, să beneficieze de asistență medicală, educație, de suport social sau alocație pentru copii avea nevoie de NSN. Cum majoritatea cetățenilor UE din regat erau și atunci ca și acum oameni în general modești ce muncesc spre a se întereține mă îndoiesc că au dat cu piciorul la toate beneficiile ce decurg din NSN doar pentru că le-ar fi fost lene să aplice sau ca să dea mai bine statistica. Deci e rezonbail să presipunem că cifra de 2.9 milioane de cetățeni UE din regat din vara 2016 e una destul de precisă.

              După Brexit acestor oameni l-i se spune că trebuie să aplice pentru statutul de rezident permanent dacă vor să rămână în regat. Ei încep să facă asta și numărul crește brusc după 2019 pe măsură ce realizează că se va închide ușa cu adevărat, ajungând la stupefianta cifră de 6.2 milioane la 1 iunie 2021 (data limită de înregistare). Astea sunt faptele. Cel puțin 6.2 milioane de cetățeni UE (aproape 10% din populația Regatului Unit) au decis că au șansa la o viață mult mai bună în Regatul unit ca-n Germania sau Franța unde se pot instala fără niciun fel de formalități. Ca să ne amuzăm, peste 300000 din rezidenții UE din regat sunt născuți în Germania. Altfel zis „trădători” ce nu mai vor să vă plătească pensia :)

              Ați spus că cifra celor 6.2 milioane ar mai cuprinde și norvegieni, elevețieni sau islandezi ce circulă liber prin UE fără a fi membrii ai UE. În primul rând statistica engleză ia în calcul cetățenia aplicanților NSN și nicidecum apartenența la UE. Apartennea la UE e decisă indirect. De exemplu Stoianov e cetățean bulgar, deci atunci e evident din UE. Oricum, în opinia dumneavoastră cam câți elvențieni, islandezi și norvegieni ziceți că ar fi în rândurile celor 6.2 milioane de cetățeni UE din regat?

              Câți englezi (in cifre absolute) au cerut rezindența în UE?! Păi vedeți? Așa cum se zice în America „Oamenii votează cu picioarele” plecând acolo unde le e mai bine…

              Nu trebuie să vă mai înverșunați atâta. Vă asigur că UE va supraviețui bine merci și fără ca dumneavoastră să vă puneți peptul de ramă la fruntarii bătându-vă ca leul cu cifre și explicații scoase din bască pe formuri :)

            • Mulțumesc pentru comentariu, JB. Este evident că, la despărțirea apelor, cei aflați în mijlocul vâltorii se vor îndrepta spre malul pe care cred că au mai multe șanse să îl ajungă. Sau spre malul unde deja îi așteaptă cineva.
              Termenul limită le impune să acționeze și să aplice. Dacă vor avea nevoie de „pre-settled status” (căci mai mult nu ar putea obține cei maxim 2 milioane care ar fi trecut pasămite în ultimii 5 ani, dar cel târziu în decembrie 2020, canalul mânecii) sau nu, vor vedea ei mai târziu.
              E însă bulversat să vadă cineva în opțiunea câtorva fracțiuni de procent un trend de masă și să concluzioneze aberații în baza acestuia. Chestia se numește „confirmation bias” și e eroare de logică.

  6. E mult mai complicat decit atit.
    Practic cam 60% din populatie nu este contemporana cu evul in care traim. Se vede asta din manifestarile si reactiile pe care o are apropo de orice si care denota o crasa lipsa de educatie, civilizatie si civilitate. Toata aceasta masa amorfa pun o presiune constanta pe societate si justifica masurile antidemocatice ale statului – mai mult, politicienii sint exact pe chipul si asemanarea alegatorilor asa ca nu putem astepta lucruri mai bune decit ei.
    Exista apoi o mica parte care, constient sau nu, continua neabatut „marsul cel lung” destructurind institutiile traditionale/clasice ale societatii incepind cu familia.
    Corporatiile nu sint altceva decit imagini hipertrofiate ale coreei de nord, cu deosebirea ca sint de expresie suprastatala, ca au parte de legi speciale si protectionism, ca in fata lor orice cetatean practic nu conteaza.
    Ceea ce mai vedem din „stat” este rezultatul negocierilor, in general secrete, intre aceste forte – se pune batista pe tambal pt ca cei „de sus” sa traiasca bine, in rest….. fiecare cu norocul lui
    O lume in care”lacomia este buna” nu are cum sa reziste.
    In definitiv majoritatea investitiilor facute folosind drept pretext pandemia, sint facute pentru a conserva acest status quo in conditiile in care toate semnele arata ca dupa atita presiune asupra modului de viata occidental lupta a fost pierduta.
    „Realitatea” si „normalitatea” dictata astazi este cel putin la fel de falsa precum cea propovaduita de comunisti.

  7. Ar trebui oare sa privim in viitor ? Suntem inca la inceputul acestei noi revolutii industriale in care doar anumite natiuni au inceput si continua dezvoltarea tehnologica . Sa ne imaginam ce ar insemna implementarea peste tot in lume a tehnologiei si a legislatiei aferente unei societati democratice . Visam oare la o societate in care controlul asupra modalitatilor de evaziune fiscala este practic dusa spre zero, acolo unde nimeni nu se mai poate ascude sau nimeni nu mai are cum ascunde banii furati . Visam – oare -la o societate in care infractionalitatea de orisicare fel este anihilata si descurajata in a mai functiona ,tehnologia permitind depistarea rapida a infractiunii si a infractorului ? Ce este mai bine si mai benefic , ca notiune de bunastare generala ,sa lasam a ne lupta la nesfiirsit pentru niste idealuri ce nu exista sau este momentul ca noi toti sa acceptam o societate asa cum este ea prezentata mai sus ?Desigur, tehnologia permite si aflarea preferintelor de tot felul ,permite si implicarea sociala sau politica a unora prin inducerea unor mesaje ce pot modifica substantial decizia personala , permite si influentarea anumitor segmente de populatie atunci cind cei ce detin informatia vor sa isi maximizeze puterea .Totusi , ca si cetateni , ne vom invata a deslusi toate acestea . Vom invata sa ne eliberam de fake-urile de tot felul , de interpretarile vadit eronate , de modalitatile subversive ce tin de partialitatea aratarii unui adevar existent si ne vom construi propria viata liberii find de constringerile politice chiar daca uneori ele exista . Drumul este lung si anevoios dar merita incercat .Este evident ca mare parte din omenire nu se mai regaseste in tot ceea ce politic , cultural si mediatic are legatura cu trecutul .

  8. Lumea stă sub semnul controlului social, afirmă domnul Stanomir in apărarea libertăților individuale.
    Se referă oare dumnealui la legea aprobată de Parlamentul ungar, care își propune sa nege, nu doar libertatea, dar chiar și existența unor oameni?

    • Vai de mine! Dar de ce vorbiți în parabole într-o chestiune atât de gravă?! Sunt cumva „agenturili” (și) pe urmele dumneavoastră?! :)

      Ca să nu ne lăsați în întunerec, căror oameni le refuză odiosul parlament reacționar existența? Ce le face? Îi sugurmă prin lege? :)

    • Pana relativ recent lumea era sub control social, toti stiau despre cei din jur, calatoreau foarte putini. Cateva zeci de ani in urma lumea a inceput masiv sa calatoreasca si sa poata scapa de sub controlul social. Mai mult ei au inceput sa compare cum e acolo si cum e acolo si sa o faca cu o viteza instantanee! Anume aceasta comunicare, comparatie e catastrofa pentru politicieni. Cum explici ca intro tara se zice una despre covid in tara vecina complet alta? Legile fizicii sunt la fel, lumea rade de ei deja, nu ii mai crede nimeni.

    • Inca o intrebare-Hantzy a la radio Erevan – Este adevarat ca Piotr Ilici Ceaikovsky a fost homosexual? Raspuns: Da, dar nu pentru asta il iubim.
      Astea sunt discutii de nivel de intelegere/cultura/abordare continental europeana.
      In UK se tipareste o bancnota de 50 pounds cu portretul lui Turing care a fost homosexual si a suferit mult din cauza asta.
      Daca va duceti in Trafalgar Square si va uitati cu atentie la semafoare o sa vedeti ca si acolo sunt simboluri LGBT si NU deranjeaza pe nimeni asta.
      Doar in Ioropa astea sunt probleme si trebuie circoteci (ca de exemplu cu stadionul din Munchen) facute pentru a ascunde adevarul urat despre persecutiile minoritatatilor de orice fel : religioase, rasiale, de gen etc.

      • Am scris eu undeva că ar fi deranjați europenii de bancnotele britanice sau de semnele din Trafalgar square? Dumneata împreună cu amicul Orban pare că aveți o astfel de problemă. Ah, și să nu-l uit pe întunecatul Svejk.

          • Legea asta a lui Orban vine în contradicție cu semnele alea din trafalgar square și cu bancnotele britanice. Ori una, ori alta, nu se poate amândouă. Mata ce alegi?

            • Domnu’ Hantzy,

              Da’ nu ne mai țineți în suspas! Ce articiol(e) vă necăjește?! Ce anume spune articolul ăla de vă face cu nervii?! Vă face ceva Orban iliberalu’ dacă mergeți la Budapesta ca să fiți iubita lui Gyuri?!

            • Eu aleg sa nu se bage statul-bona (nanny-state) sau UE in educatia copiilor decat cu acordul parintilor.
              Nu vorbesc de materii ca matematica, fizica, biologie, anatomie, imba materna si limbi straine, sport, igiena corporala etc
              Daca nu, sa scoata legi UE ca de fapt copii sunt un fel de orfani si sa ii educe in spirit comunist/UE cum a facut Ceausescu cu orfanii din Romania pentru el si prietenii lui: Arafat, Gadaffi, Castro sau Carlos Sacalul.

            • Mr Svejk, diferența dintre noi nu e că eu nu sunt heterosexual, ci ca nu sunt homofob. „Legea aia a lui Orbán” susține că la Budapesta nu există vreun Gyuri așa cum îl descrieți.

              Durak, ați ocolit răspunsul. Dar ați făcut-o, ca și altădată, ineficient. Ungaria, iar nu UE , își asumă rolul de stat bonă, reglementând ce are voie și ce n-are voie sa învețe, sa vadă, sa citească, sa audă copilul. Trag deci concluzia ca sunteți împotriva “legii ăleia a lui Orbán” de fapt. Dacă ma înșel, spuneți-o explicit!

  9. Nu este amurgul libertatii. Nu este un determinism. Inca respiram. Depinde de noi. Nu folositi/evitati retelele sociale, Google si Amazon. Promovati legile de aparare a persoanei si spatiului privat. Promovati legile de limitare si fragmentare a monopolurilor.

    • Nu este amurgul. Este deja trecut de miezul noptii. ;)
      Reglementarile promovate de parlamentari, mai ales aia din UE dau avantaj competitional marilor companii ca restul companiilor NU AU BANI pentru asa ceva.
      De exemplu Google avea acum vreo 5-7 ani nu mai putin de 50 de avocati care se ocupau cu Data Privacy,
      Efectiv statele au externalizat functia de protejare a datelor (GDPR) companiilor mari cu buzunare fara fund.
      Politica si capitalul in cardasie si actiune in Ioropa!

      • Averea si puterea acestor companii este enorma, mai mare decat a guvernelor.
        Acumularea de date trebuie scoasa in afara legii.
        Monopolurile si acumularea de date private trebuie oprite prin lege, pana cand mai exista politicieni care inca nu sunt corupti.
        Oamenii trebuie sa inteleaga ca sunt investigati si manipulati pt profituri fabuloase. In timp ce politia, ca sa iti intre casa are nevoie de ordin judecatoresc, aceste companii iti invadeaza persoana si spatiul privat si public, cu impunitate.
        Oamenii cred ca sunt „utilizatori” dar de fapt sunt „utilizati”.

        • @delia f
          Nu va mahniti inutil, Durak are obsesii grele vis-a-vis de UE&DE, Merkel, Macron.

          UE chiar incearca sa faca ceva ptr. a limita puterea acestor quasi-monopoluri si in ceea ce priveste acumularea/utilizarea datelor utilizatorilor. Dar…..e f.greu atata timp cat utilizatorii sunt completamente dezinteresati de chestiunea in sine. Nu companiile respective invadeaza ci NOI le invitam.
          (Repostez niste fragmente din comentarii mai vechi)
          „ne ofuscăm, îndreptățit, cand „serviciile oficiale” urmăresc, înregistrează, etc, dar nu ne deranjează deloc atunci când o fac GAFAM. Publicul le percepe ca nepericuloase….. Același public care ar trebui să se pronunțe asupra orice, in viziunea democrației referendare/participative……
          „Sa nu ne mintim/autoamagim. Cine ever a citit EULA la Android, iOS, Win10, Alexa, Ring, etc, etc.?!? Cati isi pun problema ce fac acele companii cu datele utilizatorilor?!? Cine ever se intreaba ce inseamna „folosirea in scop comercial a datelor generate de utilizator”?!!? Scopul comercial exclude cumpararea lor de N state?
          E cineva ingrijorat de coroborarea datelor ce tin de geolocalizare cu cele ale N wi-fi pe langa care trecem cu tel.in buzunar? Sau/si coroborarea acestora cu identificarea vocala, prin Alexa, a celor care intamplator se afla in preajma sau cu profiling-ul clear and present al celor care walk the sidewalk unde abunda de Ring? Et j’en passe des meilleurs.
          Stie cineva ca aceste date nu se sterg niciodata si sunt prelucrate de GAFAM A.I. ptr.folosul propriu sau al partenerilor care pot fi oricine?!? Crede cineva in anonimizare acestor date?
          Ok, guvr. chinez a legiferat un scoring social. dar e bazat (mainly) pe datele primite direct de la comp.amintite mai sus care nu ezita in a transmite direct&bulk tot ceea ce li cere. Ceea ce fac azi FB&Tweet nu este o analizare si incadrare in categorii a cetatenilor? Sau poate ne imaginam ca aceste categorii ar fi cumva benigne ptr.ca nu sunt legiferate. As zice ca dimpotriva.”

  10. Foarte bine spus, Orwell aproape pare un optimist.

    Ce mi s-a parut surprinzator insa e ca mare parte dintre cei care sustin directia degradarii libertatilor sunt intelectuali.

    De ce un intelectual ar putea fi impotriva libertatii?

    Din pacate, cred ca e mult orgoliu, al unora care, desi au din plin capacitatea intelectuala sa inteleaga ca lucrurile sunt mai complicate, aleg calea simplista, pentru ca le ofera sentimentul superioritatii fata de „prostime”. Ei se vad ca fiind „cavalerii pe cai albi” cu solutiile pentru salvarea Planetei si omenirii.

    Ei sunt cei care inteleg ca covid-ul exista, spre deosebire de „prostii” care il considera „o banala raceala”. Ei sunt cei care inteleg necesitatea reducerii emisiilor de CO2, ei sunt cei care demasca misoginismul, rasismul, etc. Ei sunt cei „de partea stiintei” si impotriva bigotismului.

    Si, de fiecare data, solutia preconizata este una de forta, de inzestrare a statului cu puteri sporite impotriva celorlalti, pentru ca ceilalti sunt fie prosti, fie ticalosi.

    Din pacate, abordarea e simplista in fiecare caz, luand in considerare doar acea parte din realitate care convine.

    Da, covid-ul e de cateva ori mai mortal decat gripa; insa nu e singura cauza de decese, viata e finita,
    diversele masuri restrictive au efecte mai mult sau mai putin nocive asupra sanatatii fizice si mentale a oamenilor, iar multe dintre masuri nici macar nu au eficienta prea mare. Da, CO2-ul emis de oameni contribuie la incalzirea globala, dar asta nu inseamna ca statul e mai capabil sa vina cu solutii decat piata libera. Ca un precedent, mancarea e esentiala, dar in general piata libera a fost mai capabila s-o aduca in farfuriile oamenilor decat statul. Da, misoginismul si rasismul sunt reale, dar nu contribuie probabil decat in mica masura la diferentele de reprezentare ale diverselor categorii sociale in diverse ocupatii, iar metodele prognozate (cote de gen, anti-bias training, etc) au toate sansele sa faca mult mai mult rau decat bine.

    Din pacate, e plin youtube-ul de debate-uri in care cate un om de stiinta argumenteaza foarte atent o idee stiintifica, pentru ca dupa aceea sa se hazardeze absolut naiv intr-o afirmatie de genul „guvernul ar trebui sa se implice mai mult” etc.

    Din pacate, opozitia cea mai vizibila este la fel de dogmatica, doar ca in sens opus. Sunt cei care bagatelizeaza covid-ul, care neaga incalzirea globala, care neaga in totalitate sexismul si rasismul sau chiar le sustin activ.

    Si, din pacate, mi se pare foarte probabil ca algoritmii de inteligenta artificiala ai retelelor sociale sa scoata in evidenta tocmai aceste genuri de afirmatii extreme. Nu din rea intentie, ci pentru a obtine audienta, care se valorifica apoi comercial.

    Vestea imbucuratoare este ca exista totusi voci destul de vizibile care sustin pozitii mai echilibrate. Ma refer la Ayaan Hirsi Ali, Sam Harris, Brett Weinstein, Douglass Murray, Jordan Peterson, Niall Ferguson, Jonathan Haidt, si la regretatul Milton Friedman. Si la o carte superba – The Scout Mindset de Julia Galef.

  11. Situația cu libertatea restricționată nu este nouă ci doar într-o formă nouă.
    Altfel, suntem doar pe o buclă Aristotelică, cu o anumită amprentă de cultură
    temporară aflată pe cale de a se epuiza așa cum a început.
    Nimic nu ține veșnic, nici dacă am vrea noi toți asta.

    • mariusmioc, am accesat materialul oferit și apoi multe dintre linkuri, dar nu pe toate, recunosc. Totuși nicăieri nu am gasit vreo legătură de cauzalitate intre covid și strategia pcc. Nu cumva considerați cum hoc, ergo propter hoc?

  12. Da, asta este. Libertatea nu este absoluta, nici un om rational nu sustine asta. Dar de la ideea de libertate absoluta la lipsa absoluta de libertate (spre care se vrea sa fie impinsa lumea de azi) este o distanta ca de la cer la pamant. Ca intre democratie si covidocratie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Stanomir
Ioan Stanomir
Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro