„Deci, foarte bucuros mă voi lauda mai ales întru slăbiciunile mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos. [… ] când sunt slab, atunci sunt tare” (II Corinteni, 12, 9-10).
Ratarea României e un caz particular al problemelor civilizației europene. Problemele acesteia din urmă vin din îndepărtarea de valorile fondatoare ale libertății, autolimitării, dragostei și moderației.
Particularitățile noastre vin din istoria mai îndepărtată sau mai recentă, parte a contextului regional. Nu avem nimic special nici măcar în ce privește tarele. Nu suntem buricul pământului.
La noi pare să capete proporții uriașe proasta creștere. E ceva firesc, descindem din țărani și muncitori la modul cel mai propriu cei mai mulți dintre noi. Limitele socio-culturale ale familiilor nu pot fi compensate cu totul nici de inteligență, nici de eventuala hărnicie. Durează minim trei generații ca să ajungi din sărăcia lucie a țăranului oltean isteț cu șapte clase la Cambridge ca student și strănepot al lui. Oamenii din familii aflate de generații în contact cu educația serioasă au reflexul autolimitării și al moderației chiar în absența unor experiențe spirituale. Omul necultivat este însă prin natura sa excesiv în mai tot ce face. Îl poate salva doar o experiență spirituală.
Dacă în antebelic oamenii cu educație precară, deși majoritari statistic, nu aveau practic nimic de spus în privința statului, prin comunism ei au ieșit în față. Oamenii culturii înalte au fost lichidați, iar puterea au luat-o diletanții resentimentari, care în circa 50 de ani au falimentat țara.
Au continuat și după 1989. Prin brutalitatea mineriadelor s-a încurajat deliberat exodul celor mai inteligenți, harnici sau creativi, indiferent de gradul de bună creștere. Ce a rămas aici are astfel o inteligență medie și o hărnicie în mod obiectiv mai mică. La fiecare generație de tineri, cei care nu vor să se rateze aici și pot să plece pleacă.
Vidarea culturală avansată a României în comunism a făcut ca la redeschiderea comunicării cu lumea să absoarbim rapid și fără discernământ tot ce era la îndemână. Rezultatul e un amestec incoerent de valori și mentalități din toate timpurile: moderne și post-moderne pe un fond istoric pre-modern. De aici tensiuni grupale și irosirea energiei în dispute interminabile pentru că presupozițiile asumate sunt incompatibile.
Acestei mase i s-a dat formal o libertate cu care nu știe ce să facă, iar când decide ceva, nu știe cum să facă. Rezultă masive nemulțumiri, frustrări, agresivități, tot tacâmul reacțiilor psihologice compensatorii și al încercărilor ratate de salvare, cu particularitățile lor în diferite contexte sociale și profesionale. Inclusiv ura viscerală față de puținii oameni care dețin o cultură înaltă, care au capital simbolic.
Pe acești oameni nu îi agreează nici masele, pentru că le oferă un exemplu de succes la care nu pot ajunge, nici elita informațional-politică, cel puțin până de curând, pentru că le relevează impostura și le încurcă ploile de control total. Ori încearcă să îi distrugă mediatic, ori să îi atragă într-un joc de legitimare.
Toți cei care pun mâna pe putere la nivel de stat sau organizații publice sub masca procedurilor democratice prin minciună, reguli distorsionate, abuz, jocuri de culise, încearcă imediat după să atragă pe cei înșelați într-un joc de imagine comun, să arate vezi Doamne că ei sunt corecți. S-a căzut adesea în aceasă capcană.
În fapt, așa zisa clasă politică e dominată de niște escroci, nimic mai mult, iar singura modalitate de a-i sancționa, când au puterea, este delimitarea de ei. Nu există bine comun real alături de astfel de persoane obsedate de un control total, incapabile de compromisuri de substanță, de împărțirea resurselor. Binele comun a devenit o simplă retorică.
Binele comun în viziunea lor este binele lor, iar tu doar un sclav, preferabil de bună voie, pentru atingerea binelui lor.
E atâta tristețe în împărțirea mizerabilelor resurse existente în instituțiile publice și stat încât poți avea doar un sentiment de compasiune pentru cei care le administrează. Cine o face cu dăruire și corectitudine punând între paranteze cariera profesională din afara serviciului public e cu adevărat un erou. Din nefericire, pe lângă oamenii admirabili de acest fel sunt și mulți fripturiști vrând doar să-și astâmpere foamea cu o parte ceva mai mare din puținul disponibil, sau bieți resemnați blocați într-o lume din care nu știu cum să iasă.
Mica elită reală românească se sprijină pe un fundament social de pură extracție comunistă. Într-o astfel de lume a trăi normal e vecin cu aroganța. Disperarea de a nu pierde până și mizeria ne face să o dorim.
Totuși, există speranțe. Ele vin din deschiderea lumii actuale, în care e prinsă și România. Informația circulă imediat, nu mai e loc de dictaturi în acest colț de lume. Și în privința înrețelării globale importantă e moderația. Dar pentru mulți aceste instrumente, chiar și când circulă informație folositoare, au alt rol, cum ar fi scoaterea din anonimat. Efectul net prin agregare este însă imposibilitatea controlului, un lucru bun.
Rețelele sociale nu au cum să scoată pe cineva din anonimat. Simpla cunoaștere a unui nume care e asociat unui comportament discursiv public nu înseamnă cunoașterea persoanei care are acel nume. A ieși din anonimat înseamnă a fi cunoscut ca persoană cu atributul nume și fapte asociate numelui. Scoaterea din anonimat poate rezulta numai dintr-o relație interpersonală, adică prin dragoste ca valoare fondatoare.
Suntem leneși, prost crescuți, grăbiți să avem succes fără efort, și nu se mai poate face nimic la nivel social global, pentru că nu putem accepta nici o autoritate în afara forței. Statul nostru rezistă doar pentru că e prins în structuri suprastatale. În acest sens el are un rol, pe care nu noi, cetățenii, i l-am dat. Rolul e pus în practică de o clasă politică oportunistă pentru care celelalte obiective de interes public sunt secundare. Ei se prevalează de interesele strategice ale României ca să nu servească cetățenii mai mult decât strictul necesar. Într-un mod ciudat, tocmai susținătorii occidentali ai României, prin presiunile pentru reformarea sistemului, sunt mai aproape de interesul cetățenilor români decât mulți dintre actualii politicieini.
Ieșirea personală la lumină prin maturizare intelectuală și educație intensivă e responsabilitatea fiecăruia în parte.
Să faci ceva pentru țara ta e o chestiune de sacrificiu, nu vei primi nimic în schimb. A spune adevărul în România are caracterul unui sacrificiu.
E în cartea „Anatomia ratării” o înțelepciune practică surprinzătoare, un down-scaling al cunoașterii antropologice la situația românilor de acum exprimat într-un mod cât se poate de direct, fără ca astfel să fie pierdute înțelegerea empatică și fără să fie respinse nuanțele, acolo unde e cazul.
E surprinzătoare tocmai datorită unei idei preconcepute larg răspândite în mentalul colectiv, aceea că intelectualii nu se pricep la estimarea situațiilor concrete. Chiar și cei care au înclinații intelectuale și simultan mai știu și ceva concret se consideră mai degrabă o excepție.
Această presupoziție e demolată probabil definitiv de cartea menționată. Spiritul dilematic manifestat la scara mare a asimilării unui corp de cultură cu relevanță universală e perfect compatibil cu certitudinile locale, evaluările precise și bisturiul fin al decupajele analitice într-un context istoric și cultural bine precizat. Gânditorul, creatorul, poate să fie la fel de bine și un manager eficient.
Stilistic e o carte radicală, rezultatul unei experiențe care arată imposibilitatea amestecării uleiului cu apa, a compromisului politic între valoare și non-valoare în interesul binelui comun.
Cartea e un croșeu definitiv la adresa mentalităților și părerilor de sine ale celor care se regăsesc în ea (și cine nu se găsește într-o măsură mai mică sau mai mare în această situație, pe ici pe colo ?). O lovitură imparabilă, răspuns la agresiunea imposturii.
Pentru cine aspiră către un ideal al civilizației europene este un must read.
Singura modalitate de a nu te lăsa educat de ea este să n-o citești.
Notă
Acest text pornește de la cartea “Anatomia ratării – tipuri și tare din România post-comunistă” (Baconschi T. și Boeriu D. L., editura Humanitas, 2016) și nu este o recenzie a ei. Stimulat de cele citite mi-am permis și câteva dezvoltări personale. Pentru a cunoaște cu precizie opiniile autorilor recomand cu căldură citirea cărții. O carte a unor oameni puternici, conștienți adică de slăbiciunile țării lor și de situația omului pe lumea asta.
Mulțumesc editorului pentru comentariile constructive care au îmbunătățit semnificativ textul față de prima sa versiune.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
eheiii…o sa pornesc de la afirmatia dvs „așa zisa clasă politică e dominată de niște escroci”.
la inceputuri ea (clasa politica) era influentata de oameni intelepti cu drag de semeni si comunitatea lor. a fost o chestiune de timp insa pina ce mariajul dintre grupurile de interese, politica si mass media sa impinga in fata gunoaiele de astazi. care i solutia ? sint evidente ineptia si caracterul represiv / cleptocrat ale institutiilor statului. prostii n au mustrari de constiinta si niciodata nu vor refuza un „free meal”, asadar este un non sens sa te astepti la schimbarea „din interior”. inversarea valorilor a fost posibila pentu ca Oamenii au obosit iar salbaticiunile (cu creiere odihnite) s au inmultit. trist ar fi ca cei cu „minte” sa nu gaseasca mijloacele de contraatac (macar in al doispelea ceas)
ps :
daca o sa intrebi jivina de la ghiseu de ce nu si face datoria (pentru care tu cetatean i l platesti), raspunsul va fi invariant : ea (jivina) este platita nu de tine (cetatean) ci de administratia de stat, de ministerul justitiei sau de finante, banca nationala, sau ministerul de interne. cam asta i mentalitatea jivinei incompetente, mentinuta n functie politic, pe slugarnicie sau cumetrie !
Pe langa textele sforaitoare onestitatea e ca o gura de aer curat.
Multumesc si la mai multa, multi … multe …
Foarte bun si instructiv articol. Exact asa se prezinta situatia culturala a tarii.! Fac parte dintr-o a treia generatie de intelectuali (prima a fost …intelectualitate „”sateasca”)si multe am patimit tocmai din aceasta cauza.Nu m-am simtit niciodata pe deplin integrat nici intr-o patura sociala anume. Stiam de mic ce este si ce inseamna o biblioteca a familiei,ce este sa ai si sa sa te folosesti de mobila stiam ce este un… premiu scolar, sarutatul mainii la doamne, salutul politicos dar firesc,pretuirea inteligentei native si a muncii ”organizate ”, cartea de bucate si ”rolul medicului”, igiena si spalatul zilnic pe dinti si cate si mai cate alte amanunte ”mic burgheze” pentru care simteam ca sunt…pus de o parte. Pe din dos . in mod frecvent, parerea generala era ca sunt ai … ”domnilor” si ,mai rar, mi se arunca asta in fata ca o suprema sentinta – NU ESTI DE-AL NOSTRU !( a fost alta etapa ”istorica ” cand, la aceasta se adaugase celebra formula” baiat de-al nostru din popor”)Multi se vor siimti jigniti , poate, de ceea ce marturisesc aici. Nu stiu daca pot fi invinuit sau nu, dar un lucru incepe sa-mi devina tot mai clar:INTERNETUL ! El e de vina! Ne arata tuturor ce suntem si cat suntem. O fi bine, o fi rau ? vom vedea !
Internetul (cel puțin în etapa actuală a evoluției lui) asigură accesul rapid la INFORMAȚIE, nu la EDUCAȚIE. Și nici măcar nu te învață să (trudești să) obții informația, o servește de-a gata, de multe ori scoasă din context. Avem senzația că suntem informați și emitem păreri, chiar judecăți de valoare, ne înregimentăm în formațiuni politice, în mișcări anti- sau pro-vaccinare, anti- sau pro-OMG, în terorii protocroniste sau conspiraționiste – pe baza informațiilor sau a „liderilor” furnizate/furnizați de internet. Ce e mai grav, tocmai pentru că elitele educate au fost nimicite premeditat cu decenii în urmă, a dispărut scala valorilor (puținele excepții nu puteau influența masele), și noi am rămas cu iluzia că dacă suntem informați suntem educați aprioric.
Să nu uităm că ceea ce în engleză se cheamă „education” (referindu-ne la nivelul studiilor) la noi s-a chemat ani de zile „procesul instructiv-educativ”, cu accentul pe instrucție (n-am greșit sau am greșit deliberat – nu era vorba de instruire-informare, ci de instrucție-dresaj). Mă tem că în conștiința generală lucrurile au cam rămas la fel.
Daca analiza starii actuale a Romaniei nu porneste de la cauzele politice, economice si sociale – fundamental determinante intr-o ,,societate economica”, ea esueaze in psihologism si moralism.Din aceste puncte de vedere, cauzele schimbarii negative postdecembriste a natiunii romane, a fost determinata de proiectul postcomunist ,,Iliescu”, aprobat la ,,plenara” din 27 – 29 iunie 1992 a F.D.S.N.
Proiectul acesta a spus NU ! privatizarii prin terapia de soc a activelor economice romanesti (contrar celei poloneze, sub Balceroicz, care a creat Polonia de azi) , s-au desfiintat peste noapte orice institutii de administrare si control a economiei (Centrale economice, CSP, etc. sub motivul ,,liberalizarii economice”).Astfel activele si intreprinderile roamnesti de stat, au devenit ,,prada” economica a baietilor politici si clientelei FDSN, devalizate financiar si capusate comercial.
2.Pina in 2010 au ramas din ele doar zidurile de beton, fierul din cladiri fiind vindut la colectorii de metale vechi.
Statutul de ,,pradatori economici” a fost insusit de toate partidele politice, dar in 2006 P.N.Liberal (sub Tariceanu) a creat un ,,Proiect de dezvoltare economica 2006 -2012″, care sub viziunea ideologica liberala elaborara in 2002 (prin documentul PNL:Reconstructia liberala a Romaniei) avea sansa sa conduca la un INCEPUT de reconstructie economica nationala.Odata cu distrugerea P.N.Liberal din 2007, comandata de fostul Presedinte (si crearea fractiunii P.D.L.), din proiectul liberal de dezvoltare economica s-a ales praful, Romania intrind fara nici o viziune economica sau solutie programatica, in Criza din 2009.
P.N.Liberal nu s-a mai putut reunifica pina la iesirea din viata politica a celui care l-a ,,dezintegrat”, iar astazi partidul a ramas fractionat si lipsit de unitatea politica si viziune asupra viitorului economic.El repeta istoria dezintegrarii P.N.T.- cd dupa ruptura produsa prin spargerea lui de catre ANCD.
3.De abia peste citiva ani, noile partide de dreapta (liberale) care se vor afirma in toamna, vor fi speranta reconstructiei Romaniei liberale – P.N.Liberal raminind pe veci sfisiat de neputinta ,,reintergirii” si a unei functionari organice.
4.Daca Romania nu a avut nici un PROIECT NATIONAL care sa creieze economie industriala nationala si clasa mijlocie, cine sa creieze cetateanul de format cultural industrial, care sa sanctineze derapajele clasei politice, la fel ca vest?Micul agricultor de subzistenta, ori cel din muncile ocazionale, la care se preteaza cei cca. 4 milioane de someri reali din Romania?Crede cineva ca va exista un reviriment cultural si de mentalitate vestica, intr-o tara esuata economic, cu 3 milioane de lumpen-salariati cu salar minim pe economie si 1,2 milioane bugetari, constrinsi sa joace ,,politic” cum le cinta baronul central sau cei locali?Pe cind un studiu despre cauzele LIPSEI si nevoia unuiui PROIECT NATIONAL si efectele sale in procesul de schimbare?
5.Concluzie:analizele si lucrarile stiintifice care se limiteaza la zona culturala, fara sa patrunda adinc in cauzele politice si economice ale actualei situatii din tara, ramin simple exercitii de psihologie si morala politica nationala…
Sa nu ne lasam prada nici deznadejdii, nici parerii de sine ci mai degraba sa cautam izvoarele de viata vie de la Manastirea Paltin Petru-Voda.
O carte de reflecții asupra ratării noastre ca societate, o carte,înțeleg, cu multe comentarii docte, cu un diagnostic sever (cum numai cei puternici pot da si suporta), cu soluții puține. Unul dintre cei doi autori, dl. Baconski, a făcut parte din elita conducătoare, a fost ministru, secretar de stat. La alegerile din PDL, când dna. Udrea a pierdut in fata dlui. Blaga ( cu adevărat sau prin înșelăciune, cine știe?) si si-a facut partid, dl. Baconski i s-a alăturat (repet, după ce văzuse ca toți sunt niste escroci pentru care binele comun nu exista decât in discursuri, după ce privise cu compătimire lupta pentru putinele resurse, după ce căzuse deja in capcana legitimarii celor care l-au păcălit). Poate greșesc, nici nu stiu, de fapt, ce spune dl. Baconski in cartea sa si ce spuneți dvs., n-am citit cartea. Nu mi se pare un discurs credibil atata vreme cat vine din partea cuiva care s-ar fi putut delimita (singura modalitate de opoziție, spuneți) si nu a facut-o. Ratarea poate avea drept cauza si aceasta falie ce se casca intre acțiune si discurs, intre practica si teorie, intre fapta si vorba. Au fost si alti intelectuali care au fost „folosiți” de putere, au crezut cu sinceritate ca pot face ceva diferit, au văzut ce era de văzut si s-au delimitat pastrandu-si astfel credibilitatea si respectul fata de propriile valori. Asta contează enorm.
1000 de puncte pentru acest articol și pentru onestitate.
Chintesența alergării prin întuneric a românimii timp de sute de ani, condensată în câteva paragrafe scurte și la obiect. Chiar și Gheorghiu-Dej și Petru Groza au realizat la un moment dat că nu se poate administra o țară numind țărani analfabeți și muncitori de la căile ferate în funcții de conducere. Era oricum prea târziu, răul fusese făcut deja.
Nu e cale de vindecare atât timp cât trecutul nu e confruntat la rece, atât timp cât educația rămâne fracturată, atât timp cât cetățenii români se complac în hoție și minciună. Nu pot fi arse etape. A se vedea ce mutanți produce societatea când anumiți conaționali sar de la coada vacii direct în pantofi Ferragamo, se simt îndreptățiți să dea interviuri la televizor și să fie leaderi. Trebuie să treacă multe generații până când națiunea va regenera, își va recăpăta fibra și identitatea.
Pe omul necultivat il poate salva si educatia, facuta chiar la o varsta inaintata, cu ajutorul regulilor. Al legilor chiar, daca regulile nu sunt respectate de bunavoie.
Migrarea harnicilor si inteligentilor catre societatile mai evoluate nu se intampla doar in Romania. Superioritatea societatilor avansate este asigurata (si) de cei capabili si harnici, veniti din tari mai putin dezvoltate
Dupa parerea mea, adevaratul atentat criminal la adresa natiunii este distrugerea sistematica, de catre toate guvernarile post-’89, a invatamantului. Figuri sinistre, de la partide acoperind intreg spectrul politic, s-au intrecut, de-a lungul timpului, in imaginarea unor masuri si modificari care au adus educatia pe butuci.
Un nivel ridicat de educatie si de intelegere a realitatii ar micsora considerabil numarul celor susceptibili sa cada victime unor manipulatori primitivi (politicieni, „jurnalisti”, „lideri de opinie” etc.). Ridicarea nivelului de educatie si de informare a alegatorilor ar ridica si nivelul politicienilor si conducatorilor Romaniei. Si ar duce Romania catre mai bine. Cei sapte ani de-acasa sunt importanti, dar educatia poate atenua mostenirea a sapte ani petrecuti intr-o casa „vidata cultural”.
Textul mi-a adus aminte de o zicere a Monicăi Lovinescu: „Talentul, la noi, prisoseşte. Caracterul e infinit mai rar” …
:P
1.Cita vreme zona politica este zona ,,actionala” de schimbare, d-l Baconski nu poate fi acuzat ca se afla pe o ,,falie intre actiune si discurs”.La marginea vietii politice putea chibita, nu sa incerce sa schimbe ceva.Ca n-a avut sau n-a construit un ,,proiect de schimbare”, asta-i cu totul alta discutie.
Nu doar autorul prezentat – ci intreaga intelectualitate liberala romana se afla pe ,,falia” neintelegerii raportului de determinare intre esecul social/economic si cel al liberalismului/natiunii – ca devenire europeana.
2.In 2009, intr-o dezbatere extinsa, nationala, la care au participat ,,floarea intelectualitatii” si ,,filosofii nationali”, liberalii romani (in frunte cu Valeriu Stoica, fost presedinte al PNLiberal) au constatat esecul liberalismului romanesc, datorat ,,lipsei cetateanului independent economic (,,platitor de taxe”), activ politic si social, capabil sa sanctioneze derapajele de orice fel ale clasei politice.
La fel ca acum, s-a plecat pe linia ,,istoricismului” si psihologismului social national, iar nu pe realismul vietii economice si sociale care ,,produce” (sau nu) cetateanul avut, platitor de taxe si impozite, de ,,sine statator” economic si drept consecinta si politic.Acest model analitic, a devenit o MANTRA sociologica, care reflecta ruptura stiintifica dintre ,,economic si politic”, neintelegerea faptului ca economicul determina evolutia si starea socialului, iar politicul poate accelera sau frina devoltarea economica si sociala nationala.
3.Astfel, s-a impamintenit o ideologie a ,,istoricismului psihologic si moral” care explica in mod fals si pasiv starea ,,societatii economice romanesti”,, in locul uneia exprimari ,,pro-active”, care sa contina viziunea de schimbare, ca urmare a unui reviriment economic masiv.
Dupa ,,liberalii romani”, stagnarea se datoreaza lipsei ,,cetateanului activ social si politic”, cu toate ca sub raport istoric – acest ,,cetatean” este PRODUSUL dezvoltarii economice si industriale, rezultind CLASA MIJLOCIE, salariatul industrial si familia independenta de BARONET si politicienii care DAU social cite ceva, pentru perpetuarea sistemului ,,stagnarii nationale” in postcomunism!
Solutia iesirii din aceasta fundatura sociala si economica TEORETICA, care conserva de 26 de ani postcomunismul dependentei alegatorului sarac fata de Stat si Primar, este un proiect economic postintegrare, capabil sa formeze clasa mijlocie si salariatul industrial la orase si sate – independent de ajutorul social, de excursiile locale sau ,,vanghelioanele” anuale…
4.Ca liberal, astept ca odata si pentru totdeauna – intelighentia de virf (din care face parte si d-l Baconski),sa iasa din mantra istoricismului si psihologismului naiv (si de suprafata), construind o viziune liberala pro-activa si un proiect de schimbare economica si sociala – in loc ca la fiecare ,,cincinal”, sa constate ca natiunea este de neschimbat in bine, datorita tarelor culturale si psihologice istorice.
Pentru asta, intreaga intelectualitate trebuie sa renunte la motivatii simplist/psihologiste asupra cauzelor stagnarii generale, cum este starea culturala si intelectuala – urmare a ,,descinderii din tarani si muncitori”.Nimic nu infirma mai pregnant aceasta explicatie naiva a stagnarii si ratarii noastre nationale, decit modul si rapiditatea cu care romanii se adapteaza modelului vestic de munca si viata.(Fireste, cu exceptiile existente in orice societate…)Daca acest model economic si social va fi realizat si in Romania, oare descendentii muncitorilor si taranilor nu se vor adapta la fel de bine (si de repede), cum o fac acum in Vest?
Eh, mai devreme sau mai tarziu toata lumea ajunge la concluzia ca Identitatea nationala (cu „I” pus special) e cea care defineste, creaza, asigura bunastare (in senl arg, nu ne gandim la burdihan…).
Patrascanu spunea despre intelectuali ca sunt „tradatori din fire”. Din partea lui e cam ciudat. Oricum insa intelectualitatea consacra, iara nu creaza. „Geist seiner Zeit” nu include, as risca sa spun, o linie de forta de genul actiunii intelectuialitatii (ce -o fi ea).
Noi ne tot cautam Identitatea, nu cred insa ca am avut-o vreodata.
Probabil ca in loc sa regasim Identitatea (Traditia) ar trebui sa ne-o cream.
[am pus Traditie prin referire la Julius Evola, nu va ganditi la bracinari si oale de lut… :-).
Sau poate ar fi bine sa punem un punct minunat de rotund acestei perpetue cautari a caracterului apartenentei noastre (nici nu prea e clar la ce anume ar trtebui sa ne referim) si sa ne lasam purtati de impulsurile interioare. Fie ele rodul Vointei, fie al spritului religios, fie ele doar expresia unui patriotism liric.
Ca, pana la urma, liric nu e identic cu ireal. Sau cel putin nu impiedica realismul sa se manifeste in vreun fel.
===
Intrebarea e ce ne apuca sa facem filosofie, cand toate cad pe noi? As raspunde ca exact de-aia cad pe noi, ca radacinile filosofice s-au uscat si tot pomul cade.
Eu inteleg unde va situati, dar sa nu uitam aici cat de oribil sunt educati si copii oamenilor educati, sa nu il uitam pe Nero, baiat de familie buna romana, sa nu il uitam pe Mihai „Viteazu” care si-a platit cu sange imprumutul facut la turci pentru domnie. Sa nu il uitam pe maretzul nostru rege Carol as doulea, care numai in doua degeneratii de educatie romaneasca a dat foc tzarii. Sau pe maretul imparat al habsburgilor care nu voia sa isi doteze armata cu blindate ca i se sparie lipitzanii. Nimeni, dar absolut nimeni nu e frumos educat pentru timpul lui. Probabil ca proveniti din burghezia aia infecta care nu a reusit sa fuga din tzara si a fost terciuita de comunism si inchisori. Nu toti suntem asa. Cu stima, un ne-educat.
Toți bunicii mei sunt țărani.
cu stimă,
tot un ne-educat suficient
Tarani, sau burghezisti nu conteaza, sunt toti o apa si un pamant acum, poate ca si atunci. Astia care si-au pastrat insa „vana” albastra si vanturile sunt destul de greu de digerat, dar e okay. Personal, sunt din tzarani, dar si din ceva grofitza maghiara, si speculez ca as fi si din ceva sclavi tiganesti fugiti in codru in Ardeal. Altfel, sunt Gepid get beget, direct din tzeara Gotzilor ma trag.
Intelectualii nu sunt ultimul bastion al bunei cresteri, nici in Romania si nici in afara ei, mai ales cei cu patalama de familie veche. Buna crestere nu e sinonima cu vanitatea, si orice tip de autoritate lumeasca nu poate decat sa te corupa. Socrate si Isus au fost atat de bine vazuti de proprii lor semeni super duper educati, incat au fost imbiati catre mormant. Ori daca intelegeti prin buna crestere reprimarea injuraturilor si aplicarea unei ofense cu zambetul pe buze, cum se practica intre fetzele mai palide, mon pardon! Imi cer scuze pentru si tonul meu, asa mai de la tara. Cu suficienta, Dum
S-a înțeles greșit: care nu a fost educat în mod suficient. Fără legătură cu suficiența ca mulțumire exagerată de sine.
gânduri bune,
Excelent rezumat al tuturor locurilor comune vanturate pe Internet in ceea ce priveste istoria recenta a Romaniei.
Parerea mea este ca, dincolo de aparente, Romania de azi este identica dpdv cultural cu Romania interbelica si cu cea comunista (exceptand poate obsedantul deceniu). Deoarece cultura nu se pierde si nici nu se creeaza usor, are inertie. Diferenta este doar aceea ca oamenii zilei de azi sunt mai interesati sa faca bani decat sa-l descopere pe Blaga zilelor noastre, multumita economiei de piata.
La o privire mai atenta se poate observa discursul de clasa, cu taranimea, burghezia, probabil reminescente ale unor complexe generationale, care indeamna la penitenta discursiva ca modus vivendi in gestionarea vinei colective, care nu e nimic altceva decat o conditionare mentala cu radacinile in propaganda ideologica care incerca sa niveleze in mod programatic ierarhia sociala.
Păi dacă sunt țărani ce voiați să zic că sunt ?
Sau pulverizăm toată ontologia limbajului comun de dragului holismului spiritual sau al unui relativism excesiv ?
Limbajul comun e fundamental în raport cu celelalte, științifice, filosofice sau religioase.
gânduri bune,
Pai exemplul de buna purtare nu se da facand oamenii tarani … chiar daca sunt. Indeletnicirea in sine, adica munca agricola sau activitatile specifice mediului rural nu au o corelatie directa cu comportamentul, aspiratiile, preocuparile. Pana la urma Brancusi, Eminescu au fost fii de tarani, daca nu ma insel, si asta nu i-a impiedecat sa ajunga pe culmile cizelarii artistice si a dezvoltarii spirituale.
„Luminătorul trupului este ochiul tău. Când ochiul tău este curat, atunci tot trupul tău e luminat; dar când ochiul tău e rău, atunci şi trupul tău e întunecat” Luca 11, 34.
gânduri bune,
„Problemele… vin din îndepărtarea de valorile fondatoare ale libertății, autolimitării, dragostei și moderației.” – Nu am auzit pâna acum ca autolimitarea ar reprezenta o valoare fondatoare…!
Mi se pare chiar o eroare de judecata…sau poate numai de formulare, in orice caz nu e cea mai mobilizatoare idee, in masura sa determine oamenii sa aspire (activ!) la o lume mai buna!
Dumnezeu revela omenirii actiunea Sa, si caile prin care a savârsit creatia, pentru un scop precis, in opinia mea, acela ca omul sa-L imite! Este educatie pura, verificat fiind ca cea mai buna pedagogie a fost, este si va fi intotdeauna : exemplul dat!
Or, daca potentialul creativ uman este o realitate factuala, proprie fiecaruia in scopul de a o exprima pe tot parcursul vietii, autolimitarea in functie de a priori conjuncturali, de cele mai multe ori indusi, mi se pare de-a dreptul un pacat!
Țin să cred că, a cere ajutorul unei persoane vădit mai competente într-un domeniu, pentru o sarcină proprie ține de autolimitare. Cred că este mult mai eficient să ne limităm la ceea ce suntem buni cu adevărat și să nu încercăm noi să descoperim roata. De asemeni, autolimitarea ține loc și de moderație. În nici un caz la români. Nu se întâmplă în viaţa oricărui medic să se trezească într-o dimineaţă şi să descopere că boala pe care o tratează a devenit slogan de campanie şi îndemn către populaţie. (binging nelimitat)
Si as spune ca la o privire si mai atenta se observa si discursul superioritatii … fundament principal al discursului nationalist extremist … Cele doua extreme am vazut ca apar cvasi simultan si reprezinta o caracteristica a discursului politic extremist, prezent in multe parti din lume: Europa, America …
Câteva precizări de altă natură la unele chestiuni din articol:
„tensiuni grupale și irosirea energiei în dispute interminabile pentru că presupozițiile asumate sunt incompatibile.” – În viața de zi cu zi simbolizăm și etichetăm totul. Dezvoltarea (progresul) și efectele lui secundare precum fericirea sau împlinirea sunt stimulate când nu suntem etichetați pe parcursul interacțiunilor noastre zilnice. Da, putem avea opinii diferite și ne putem contrazice în chestiuni practice însă interacțiunile în care suntem acceptați și cu bune și cu mai puțin bune sunt catalizatori neuropsihologici ce „cablează” creierul uman întru înțelegerea celor din jur și acceptarea valorilor raționale fără disonanță.
„Suntem leneși, prost crescuți, grăbiți să avem succes fără efort, și nu se mai poate face nimic la nivel social global, pentru că nu putem accepta nici o autoritate în afara forței. ”
Stimularea activităților neuronale și interacțiilor amintite mai sus atenuează nevoia de distracție și amuzament și crează cicluri de comportament constructiv în mediul social înconjurător.
”Ieșirea personală la lumină prin maturizare intelectuală și educație intensivă e responsabilitatea fiecăruia în parte.”
Sinergiile neuronale ce produc conștiința noastră oscilantă merg mult mai departe de proprii neuroni. Suntem în egală măsură rezultatul emisferelor cerebrale ce interacționează electro-chimic cât și al simțurilor ce conectează neuronii proprii cu al celor din jurul nostru.
Altfel spus, educația ar trebui să ne învețe, printre altele, modularea instinctelor primare și oprimarea impulsurilor hedonistice pentru beneficiul grupului.