luni, iunie 17, 2024

Andrei Șerban la Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara

După ce preț de câteva decenii, noua critică franceză inspirată de un eseu al lui Marcel Proust a proclamat moartea autorului și inutilitatea cercetării așa-numitelor biografeme, de prin 1980 încoace interesul pentru eul celui care scrie a revenit spectaculos în prim-planul analizei literare. O lume întreagă și-a reamintit că, până la urmă, însăși opțiunea pentru o anume temă, pentru un subiect anume spune ceva despre personalitatea și intimitatea scriitorului, despre ceea ce îl frământă în momentul X. 

Cam la fel stau lucurile și în teatru, și în ceea ce privește opțiunile unui regizor pentru un anume text. Așadar, nutresc convingerea că nu întâmplător a ales marele regizor  Andrei Șerban să monteze la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara spectacolul cu piesa Doctorul. O rescriere modernă, din perspectiva contemporaneității, făcută de regizorul Robert Icke a Profesorului Bernhardi. O piesă socotită a fi de raftul al doilea din creația lui Arthur Schnitzler.

În Doctorul este vorba despre ravagiile corectitudinii politice și ale culturii woke, calificate într-un interviu de Andrei Șerban drept un fel de icter galben de care suferă America de astăzi. America și nu numai. Se știe, din cauza unor asemenea ravagii a demisionat Andrei Șerban din calitatea de profesor emerit al  Columbia University. Indubitabil, actul revoltei odată consumat, marele regizor a resimțit nevoia clarificărilor cu sine însuși. Iar ca om de teatru absolut, Șerban nu putea să se clarifice altfel decât printr-un spectacol. Care odată terminat și dăruit comunității îi oferă și acesteia ocazia propriilor ei clarificări. Nu spunea oare  Andrei Șerban însuși că „teatrul este un loc unde noi, oamenii, venim ca să ne vedem în oglindă așa cum suntem, nu ceea ce am vrea să fim, să vedem propria noastră viață reflectată pe scenă de actori într-un mod mai esențial și mai clar decât ce putem vedea noi înșine despre noi”?

Despre ce e vorba, în esență, în Doctorul? Despre refuzul profesorului Wolff de a-i permite unui preot accesul în camera de spital în care își trăia ultimele ore o adolescentă de 14 ani care, fără știrea familiei, își provocase un avort. Despre refuzul ultimei împărtășanii fără acordul muribundului pe motiv că acestuia nu i se cunoaște nici credința, nici voința. Despre felul în care etica medicală intră mult prea frecvent în contradicție cu credința, cu religia, cu o infinitate de reguli și prejudecăți. Lucruri socotite de o anume parte a societății grave, mai ales atunci când profesorul Wolff este femeie, este evreică, are o viață personală complicată, inutil ținută la adăpost de ochii lumii, iar pacienta care moare neîmpărtășită este catolică. Decizia aceasta a profesorului Wolff ce se încăpățânează a crede că identitatea i-ar putea fi rezumată în profesia de doctor provoacă un adevărat tsunami. În clinica ce depinde de sponsori, în rândul colegilor  partizani sau, dimpotrivă, adversari ai doctorului Wolff, în presă, în audio-vizual ce de abia așteaptă să transforme tragediile umane în spectacol, în mediile religioase, în politică. Și, desigur, nu în ultimul rând, în viața și profesională, și personală, a doctorului. Wolff cu doi ff.  

Nu este tocmai ușor să aduci pe scenă anvergura sus-numitului tsunami. Cu atât mai mult cu cât scena Teatrului Maghiar de Stat din Timișoara este una relativ mică. Andrei Șerban a avut însă de partea lui priceperea scenografei Irina Moscu care, folosindu-se de turnantă ca și de avantajele aduse în teatru de tehnica video modernă (Sorin Mocan și Ioan Bledea), ne poartă ba în sala de ședințe a Elizabeth Institute,  ba acasă la profesorul Wolff, acolo unde bântuie secretul morții prin sinucidere a lui Charlie, moarte care explică multe, ba pe platoul unui studio de televiziune cu un moderator care sacrifică orice rest de umanitate în numele a ceea ce se cheamă share și rating. Andrei Șerban a mai avut de partea lui  un sound și light design perfecte ( le semnează Bayer Sebastian, respectiv, Gidó Zoltan), ca și o excelentă muzică de scenă ce îi induce și spectatorului o neliniște în crescendo. A compus-o Cári Tibor, o interpretează live Bogdan Buică (tobe) și Kiss Attila (chitară).

De fapt, aici se concentrează marea reușită a spectacolului. În exemplara comunicare pe care o instituie cu spectatorul. Un spectator pe care, grație adresării directe, îl întoarce pe dos, îl răscolește, îl îndeamnă, îl obligă să gândească și să-și pună întrebări. La urma urmei, cine a avut dreptate? Doctorul Wolff sau preotul? Cât de îndreptățită este intervenția societății, a ceea ce se numea cândva opinia publică, în chestiuni până la urmă private, precum boală, moarte, viață? Sunt oare boala, viața, moartea dincolo de tot felul de apartenențe, precum etnia, credința, sexul sau orientarea sexuală? Permit oare aceste repere esențiale compromisuri? Cât anume din decizia doctorului se explică prin rigorile profesiei, reguli ridicate la rang de dogmă, și cât prin zonele obscure din propria-i existență?

Doctorul este primul spectacol montat la unul dintre cele trei Teatre dramatice ale Timișoarei de marele regizor Andrei Șerban. Care ajunge acolo la respectabila vârstă de 79 de ani. O face, reafirmându-și nu doar talentul, ci și tinerețea spirituală și creatoare într-un mod după care mulți dintre tinerii regizori ce cred că a fi tânăr înseamnă să spui un zgomotos  adio teatrului de artă și să aduci editoriale pe scenă ar putea lua notițe. Andrei Șerban ajunge la Timișoara după ce i-a fost refuzat accesul la recent încheiata ediție a FNT de o echipă de curatori ce au acționat și ei în bună măsura sub influența culturii woke. Totul cu îngăduința UNITER și a președintelui acestuia, Dragoș Buhagiar. O face nu la Național (acolo sunt alte priorități, alte interese și un ghem imens de vanitate și de orgolii), ci la Teatrul Maghiar. O face grație invitației venite din partea unui adevărat manager. Actorul Balász Attila.

La Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara, Andrei Șerban a găsit o trupă bună, consolidată, dar pe care a izbutit să ne-o arate cu totul altfel dccât o știam până acum.  Dovedind încă o dată că în teatru nimic nu este niciodată definitiv.Că teatrul este precum viața. Curge.

Am urmărit spectacolul emoționat. Cum se spune, cu sufletul ls gură. Fiind, asemenea unui copil, de partea profesorului Wolff, magistral interpretat de marea, de formidabila actriță care e B. Fülöp Erzsebet si împotriva lui Hardiman, a doctorului Paul Murphy, a preotului și a tatălui adolescentei. Jucați, cum se spune, ca la carte, de  Tokai Andrea, Mátyas Zsolt Imre și de exemplarul Bandi András Zsolt. Am fost alături de profesorul Cyprian ( Tar Mónika), de doctorul Copley (Aszalos Géza), am disprețuit oportunismul Jemimei Flint (Borbély B. Emilia) ca și pe cel al medicului rezident (Jancsó Elöd). Le-am însoțit pe Rebecca Roberts (Lörincz Rita) ca și pe Charlie (am apreciat discreția jocului lui Magyari Etelka) și pe Sami (Vajda Boróka). Aș fi vrut să cenzurez suficiența cu sciplici a prezentatorului tv (Czüvek Loránd) ori să fiu invitat la dezbatere alături de interpreții participanților.Actorii Molnos András Csaba, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Vadász Bernadett, Hegyi Kincsö.  

Da. Știu în teatru funcționează legea non-intervenției. Teoretizată de o echipă întreagă de sofisticați doctori în pragmatică. Numai că un mare spectacol, așa cum e Doctorul de la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, se arată a fi astfel și prin aceea că te face să uiți de teorie, de reguli, de lucruri știute de dinainte.    

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

DOCTORUL de Robert Icke

Traducerea în limba maghiară: Ferenc  André

Regia: Andrei Șerban

Regizor asociat: Daniela Dima

Scenografia: Irina Moscu

Muzica: Cári Tibor

Instrumentiști: Bogdan Buică, Kiss Attila

Sound design: Bayer Sebastian

Light design: Gidó Zoltan

Video: Sorin Mocan, Ioan Bledea

Cu: B. Fülöp Erzsébet (Ruth Wolff), Mátyas Zsolt Imre (Paul Murphy), Tokai Andrea (Roger Hardiman), Aszalos Géza (Michael Copley), Bandi András Zsolt (Preotul, Tata), Tar Mónika (Bryan Cyprian), Jancsó Elöd (Medic rezident), Lörincz Rita (Rebecca Roberts), Magyari Etelka (Charlie), Vajda Boróka (Sami), Borbély B. Emilia (Jemima Flint),  Czüvek Loránd (Prezentatorul), Molnos András Csaba, Kiss Attila, Lajter Márkó Ernesztó, Vadász Bernadett, Hegyi Kincsö

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Buna ziua,
    Va multumesc pentru articol.
    Piesa se joaca cumva in limba maghiara? Cu traducere in romana in casti? Sau cum?
    Daca piesa este in maghiara, sunt curios in ce limba a comunicat regizorul cu actorii.
    Va multumesc.

  2. Cultura woke include si GDPR care nu este altceva decat abordarea medievala europeana cu datele cetatenilor in doua locatii in aceeasi piata centrala – primaria si biserica. Doar intr-o forma schimbata in forma dar nu in continut.
    Si cu hackerii intrupati de locuitori cu mai mult timp la dispozitie casnici/casnice/pensionari/pensionare.
    Abordarea juridica a GDPR este ca vor responsabili pentru protectia datelor care, la o adica, impreuna cu companiile sa poate sa fie amendati pana la 4% din cifra de afaceri.
    Aceeasi abordare incearca sa o exporte peste balta.
    Singurii care iau in serios GDPR sunt britanicii.Si dau amenzi usturatoare la orice institutii si companii, private si guvernamentale.
    Pentru UE tara-lider pentru GDPR a devenit Irlanda. Care are birourile autoritatii de protectie a datelor intr-o cosmelie/baraca.
    Bravo UE cu aberatiile ei!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro