duminică, ianuarie 16, 2022

Angajarea și dezangajarea Americii la Marea Neagră

În ajunul vizitei recente a lui Bogdan Aurescu la Washington, domnul ministru afirma, într-o intervenție la Antena 3, că „nu cred[e] că este reală și nu se poate confirma o dezangajare a SUA față de regiunea în care se află România”. Declarația repetă, protocolar și diplomatic, așa cum îi stă bine oricărui ministru de externe, discursul oficial al României în privința relației transatlantice. Aspirațional sau descriptiv, Bucureștiul speră sau are încrederea că Washington-ul își va asuma în continuare faptul de a rămâne angajat în problematicile politice și de securitate din regiunea extinsă a Mării Negre. Ar fi absurd să fie altfel.

Și există suficiente motive să credem că afirmațiile domnului Aurescu sunt conforme cu realitatea. Având în vedere creșterea cooperării dintre Statele Unite și Ucraina, unde are loc o intensificare aproape fără precedent a relațiilor bilaterale dintre cele două state, precum și a promisiunilor și investițiilor deja anunțate de partea americană în România, sunt motive întemeiate să credem că Statele Unite rămân, în momentul de față, extrem de angajate în regiunea extinsă a Mării Negre.

Dar domnul Aurescu nu ar fi simțit nevoia să facă o astfel de declarație cu privire la angajamentul american la Marea Neagră dacă nu ar fi existat un discurs public, poate nu foarte proeminent dar cu siguranță prezent, despre o potențială dezangajare a Statelor Unite din regiunea noastră. De altfel, comentariile neinspirate ale domnului Dan Barna, în timpul audierilor din Parlament, din postura de ministru de externe desemnat, au atras atenția publică asupra unor opinii sau perspective politice care nu sunt chiar absente în cercurile și birourile unor potențați lideri români. Fie că vorbim de lideri din opoziție sau de foști vice-premieri, există o anumită impresie sau cel puțin o narațiune despre re-poziționarea SUA către Indo-Pacific și implicațiile geostrategice pentru România și regiunea în care țara noastră se află. Faptul că refuzăm să discutăm despre ele în mod public, pentru a nu vătăma consensul de politică externă, nu înseamnă că aceste idei sau narațiuni vor dispărea de la sine.

Problema principală pe care o văd în această (ne)dezbatere este legată de ambiguitatea conceptuală privitoare la „dezangajare”. Ce înseamnă, mai exact, că America s-ar putea dezangaja din regiunea noastră? Ce înțelegem prin dezangajare? Această întrebare este relevantă nu doar pentru a da mai multă coerență și substanță intelectuală acestor comentarii sau idei care circulă prin diverse cercuri, ci și pentru a putea evalua, într-un viitor ipotetic, dacă Statele Unite vor decide să se dezangajeze din această regiune. Nimic nu rămâne la fel la infinit până la urmă, totul se schimbă la un moment dat sau altul.

Așadar, la ce ne referim prin dezangajare? Și, mult mai important, în special pentru orice analist care își merită salariul, care ar trebui să fie acele manifestări empirice necesare și suficiente pentru a putea constata, cu un grad variabil de certitudine, că Statele Unite se dezangajează? Care sunt elementele necesare și suficiente pentru a putea spune că da, nu ne mai putem baza pe angajamentul American în regiune?

Domnul Dezangajare

Dacă dezangajarea ar fi o persoană, cum l-am putea identifica? Să spunem că ne-am aștepta ca Domnul Dezangajare să intre în orice moment pe ușa casei, cum ne-am da seama dacă este sau nu persoana pe care o așteptăm? Care îi sunt trăsăturile feței, care îi este vestimentația, cum ar trebui să se comporte? În lipsa unei clarificări conceptuale de acest tip, este aproape imposibil să avem o dezbatere sau o analiză de substanță cu privire la o ipotetică dezangajare, indiferent dacă ea ar avea loc în prezent sau într-un viitor nedefinit.

Înainte de a vorbi despre dezangajare și cu siguranță înainte de a emite verdicte despre prezența sau absența dezangajării trebuie să avem foarte clar care îi sunt elementele constitutive. Ori comentariile publice și ideile care circulă prin subteranele politicii românești nu par să ofere prea multă atenție definirii și operaționalizării conceptului cheie în ceea ce privește dezangajarea. Pe de o parte, este de înțeles absența coerenței conceptuale, pentru că vorbim de idei și narațiuni mai degrabă populare, asupra cărora autoarele și autorii nu petrec foarte mult timp de reflecție. Dar de aceea avem analiști de politică externă, tocmai pentru a interveni și a oferi claritate conceptuală și o structură intelectuală ideilor pe care le avem.

Ce este dezangajarea?

Problema dezangajării strategice a unei mari puteri într-o regiune a lumii reprezintă, atât din punct de vedere geopolitic cât și teoretic, o problemă importantă. Din punct de vedere geopolitic, orice dezangajare afectează distribuția puterii în respectivul spațiu geografic, deseori cu potențiale consecințe tragice pentru actorii care se bazau pe sprijinul unei mari puteri. Din punct de vedere teoretic, dezangajarea constituie o problemă conceptuală pentru că trebuie clar definită și diferențiată de alte concepte, precum conceptul de „disentanglement”.

Una dintre cele mai uzitate definiții ale dezangajării, de altfel și cea mai intuitivă, este legată de renunțarea benevolă la influența politică și implicarea diplomatică și militară într-o anumită regiune a lumii. În ceea ce privește elementele necesare și suficiente ale dezangajării, consider că este nevoie să distingem între cel puțin trei tipuri de dezangajare: (1) dezangajare minoră, (2) dezangajare severă și (3) disentanglement.

Dezangajarea minoră. Acest tip de dezangajare se referă la acele situații în care marea putere nu mai dorește să își intensifice eforturile sau implicarea într-o regiune, în ciuda unor schimbări geostrategice semnificative în regiune, fără însă a diminua sau afecta nivelul implicării sau a contribuțiilor deja promise. În condițiile presiunilor internaționale, din diferite regiuni ale lumii, ori a unor considerații de natură internă, precum reprioritizarea alocării resurselor bugetare, marile puteri pot alege să nu își ajusteze angajamentul către anumite regiuni, în ciuda unor schimbări care ar dicta astfel de măsuri. Spre exemplu, am putea vorbi despre dezangajare minoră într-o situație în care Federația Rusă și-ar crește considerabil capabilitățile militare din regiunea Mării Negre fără ca Statele Unite, direct sau prin intermediul NATO, să reacționeze prin ajustarea prezenței militare în regiune pentru a descuraja măsuri agresive ale Rusiei.

Dezangajarea severă. Acest tip de dezangajare se referă la acele situații în care marea putere, din cauza unor motive de supra-extindere sau schimbare a priorităților, decide să renunțe la implicarea sa activă în dinamica geopolitică din regiune. Asta implică retragerea capabilităților și a sprijinului oferit partenerilor, aliaților și actorilor proxi care se bazau pe sprijinul acesteia. Un exemplu de dezangajare severă este retragerea sprijinului Sovietic trupelor comuniste implicate în războiul civil grec sau dezangajarea americană din Siria din timpul administrației SUA, care a dus la victimizarea forțelor kurde.

Disentanglement. Aceasta este cea mai extremă formă de dezangajare, care presupune nu doar renunțarea la orice formă de influență și implicare în dinamica geopolitică dintr-o regiune, dar repudierea și renunțarea oricăror acorduri și tratate de alianță, apărare sau sprijin reciproc. Marile puteri, în special Statele Unite, sunt încurcate în sute de acorduri și tratate de alianță, parteneriat, apărare și așa mai departe. Disentanglement presupune repudierea angajamentelor legale și politice pe care Statele Unite și le-au asumat față de aliați.

Putem vorbi despre dezangajarea SUA la timpul prezent?

Acțiunile administrației Biden vis-a-vis regiunea Mării Negre cât și, în termeni mai largi, a întregii Europe Centrale și de Est indică un angajament solid și asumat al Statelor Unite în direcția sprijinirii partenerilor și aliaților americii în regiune. Atât implicarea politică cât și investițiile anunțate sau deja realizate de americani în România și în alte țări din regiune indică că nu putem vorbi despre nici una dintre cele trei tipuri de dezangajare enumerate.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaștem că nivelul și amplitudinea oricărei forme de angajament nu poate fi testată decât în momente intense de criză, atunci când intervenția activă și neobișnuită a marii puteri este necesară și așteptată. De aceea este important de reținut că nivelul și profunzime angajamentului devine vizibilă doar în momente de criză. În urma anexării Peninsulei Crimeea de către Rusia, Statele Unite s-au dovedit extrem de angajate în securitatea regională, inclusiv prin intervenții politice la nivel înalt în dinamicile regionale și prin sprijin financiar și (parțial) militar pentru Ucraina.

Este posibilă dezangajarea Statelor Unite în viitor?

Există posibilitatea ca în viitor, pe măsură ce contextul intelectual intern din SUA și condițiile structurale din sistemul internațional se schimbă, Statele Unite să decidă asupra unei forme sau alta de dezangajare din regiunea Mării Negre. Așadar, chiar dacă dezangajarea nu se întâmplă în prezent, nu înseamnă că nu se poate întâmpla în viitor. De aceea este important să avem un cadru conceptual bine definit, pentru a putea identifica când și dacă putem vorbi despre o formă sau alta de dezangajare.

Din punctul meu de vedere, factorul determinant care poate afecta nivelul angajamentului american în sistemul internațional, inclusiv în regiunea Mării Negre, ține de climatul de idei care prevalează la Washington, nu neapărat de distribuția puterii la nivel mondial. Iar aici există indicii că consensul liberal internaționalist care a făcut posibil angajamentele americane de după cel de-al doilea război mondial nu mai este la fel de puternic ca în trecut.

Lupta pentru dominația climatului de opinie: Coaliția Quincy vs. Liberalismul Internaționalist

Premisa de la care plec este că politica externă americană este produsul climatului de idei și opinii care prevalează în cercurile puterii americane. Prin intermediul axiomelor interpretative care definesc gândirea politică americană și fundamentează cultura strategică, liderii politici interpretează și dau sens evenimentelor globale. Școala de gândire care domină la Washington determină, într-o mare măsură, dacă SUA va alege calea izolării, implicării, imperialismului sau retragerii în albia occidentului.

În prezent, două mari curente se află în directă confruntare în spațiul politic și intelectual american. Primul curent este cel tradițional, al liberalismului internaționalist care a definit politica externă americană de după sfârșitul Războiului Rece. Postulatele acestuia sunt centrate pe implicarea activă, directă și asumată a Statelor Unite în problemele lumii pentru menținerea ordinii și securității globale. Așa cum spune și John Ikenberry, America condusă de ideologia liberalismului internaționalist a încercat și încearcă să construiască o lume sigură pentru democrație. A făcut asta cu mai mult sau mai puțin succes în diferite feluri, în funcție de predilecțiile ideologice ale liderului de la Casa Albă și a membrilor Congresului. Republicanii au fost mereu mai tentați să construiască o lume mai sigură pentru democrație prin intervenții militare și puterea pumnului. Democrații au încercat să atingă același obiectiv prin ajutoare de dezvoltare, sprijin civil și asistență umanitară. Cele două abordări sunt precum cele două fețe ale aceleiași monede, căci ambele au același obiectiv: o lume sigură pentru democrație.

Al doilea mare curent este format dintr-o serie eclectică de perspective și ideologii care militează pentru neimplicarea atât de activă a SUA în treburile lumii. Aici vorbim de perspective de la realism (care susține ofshore balancing) la reținere de a interveni în conflicte (susținut de unii progresiști și libertariani) și până la anti-imperialism (susținut de stânga radicală). Acest curent susține retragerea SUA din politica globală și concentrarea atenției asupra problemelor de acasă. Cel mai important vector al acestui curent este Institutul Quincy, care a devenit pe parcursul ultimilor ani unul dintre cele mai vocale și cu o influență în continuă creștere în mediul academic și de policy, chiar dacă nu și în rândul politicienilor de top.

Competiția ideologică și intelectuală dintre aceste două curente va decide forma și gradul angajamentelor americane în regiunea Mării Negre și în relație cu România. Momentan, liberalii internaționaliști domină instituțiile strategice din SUA, dar coaliția din jurul Institutului Quincy este în continuă creștere și beneficiază de asentimentul unui număr în creștere de tineri diplomați, intelectuali și analiști care vor defini politica externă americană de peste 10-20 de ani. Asta înseamnă că impactul mișcării lansate de coaliția din jurul Institutului Quincy se vor simți imediat ce actualele generații de experți și politicieni de top vor trebui să se retragă, din motive biologice, pentru a face loc noilor generații. De aceea este atât de important pentru puterile mici să urmărească nu doar ce fac și ce spun actualii lideri și experți de top din eșaloanele superioare ale politicii externe americane, dar ce cred și spun generațiile de tineri experți și politicieni. Climatul de opinie în care aceștia sunt socializați va defini politica externă americană după ce aceștia vor ajunge la vârful instituțiilor politice americane odată cu schimbările generaționale.

Scurte concluzii

Orice discuție despre dezangajarea SUA în regiunea Mării Negre sau în orice regiune a lumii trebuie să pornească de la o clarificare conceptuală: ce înțelegem prin dezangajare și plecând de la această înțelegere care ar fi manifestările empirice, din lumea reală, pe care acest proces le-ar lăsa în urmă. La ce ar trebui să ne uităm pentru a spune, cu un anumit grad de certitudine, că putem vorbi sau nu despre dezangajare. SUA nu par, în momentul de față, să aibă vreo intenție de a se dezangaja de la Marea Neagră sau față de obligațiile pe care și le-a asumat față de România. Chiar din contră, vedem o amplificare a cooperării economice dintre cei doi parteneri. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că acest lucru nu se poate întâmpla pe viitor, mai ales în contextul conflictelor culturale și ideologice care au loc în prezent în SUA. De aceea este important să știm la ce ar trebui să ne așteptăm dacă dezangajarea ar avea loc la un moment dat.

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. În general, vechea paradigmă istorică a zonelor de influenţă controlate de super-puteri a început să devină gratuită, indiferent dacă motivaţiile sunt economice( exploatarea resurselor) sau ideologice( de ex. exportul de democraţie). Cred că viitoarea luptă între naţiuni va fi una tehnologică, nici economică, nici ideologică. Din acest punct de vedere, da, aşa zisele zone de influenţă sub control exclusiv vor fi din ce în ce mai neglijate fiindcă, de fapt, nu mai prezintă interes; militar, cu atât mai mult.
    Deci, viitoarele conflicte vor fi de natură tehnologică, şi asta a început să se vadă prin agresiunile informatice din spaţiul virtual. prin creşterea puterii mas-media potenţată de Internet şi prin viitoare alte agresiuni de ordin medical( pandemii, atacuri genetice, etc) sau prin noile tehnologii ale Inteligenţei Artificiale.
    Se prefigurează cea de-a patra Revoluţie Industrială, cea a IA şi a Geneticii care va schimba paradigma vechilor conflicte, prin noi tehnolgii care vor schimba fundamental însăşi esenţa umană.
    Iar chestiile ca zonele de influenţă, de politică de mare putere, de teritorii şi populaţii în control exclusiv, de războaie motivate de motivele anterioare, etc vor fi doar nişte amintiri istorice.
    Un altfel de Viitor se prefigurează, unul destul de urât şi de periculos. Asta numai dacă vom ajunge la el, pericolul poluării fiind primul pericol imediat pentru toată Lumea.

    • Articolul d-lui Ghinicea arată clar că datorită „schimbărilor generaționale” urmează dezangajarea SUA în Marea Neagră.
      Astfel, în tradiția de secole a neamului românesc ,urmează să ne creăm un imaginar cu beneficiile traiului sub „cizma” rusească.
      Se ajunge, fără eforturi suplimentare, ca noi înșine să denunțăm amestecul necuvenit al SUA în spațiul mioritic.

      • @Ion Pas _ „Articolul d-lui Ghinicea arată clar că datorită „schimbărilor generaționale” urmează dezangajarea SUA în Marea Neagră.”

        Habar n-am cum va fi viitorul, iar futurologi renumiți – unii s-au lăudat că „au văzut” chiar sfârșitul istoriei – s-au înșelat în predicții.

        Eu, unul, mai rezervat, aș zice că lucrurile nu sunt chiar așa de clare în privința „dezangajării” SUA…
        https://www.g4media.ro/sua-dau-garantii-ca-vor-fi-alaturi-de-romania-si-ceilalti-parteneri-de-la-marea-neagra-in-fata-agresiunilor-rusiei.html

      • Nu cred că SUA+NATO vor părăsi Europa de Est fiindcă imediat s-ar crea alianţa extrem de periculoasă Germania-Rusia, deci a două state revanşarde, care nu poate duce decât la conflicte militare.

        • Chiar daca mata n-o vezi – probabil sunteti dupa cazanul cu zmoala si vederea va e …. obturata ! – alianta se contureaza clar pe firmaqmentul european ! Cel putin „marea lovitura energetica = monopolul gazelor naturale in mana celor doi – Rusia si Germania !!! straluceste, daca nu pe firmament , cel putin in bugetele noastre – europeni si tari europene – dar cu culoarea ROSIE = PIERDERI ! Castigul ? la nemti si rusnaci ! De altfel intelegerile ruso-germane au aparut nimediat dupa primul Razboi Mondial :conlucrare pentru dezvoltarea armatelor si armelor ! A culminat cu Pactul Molotov – Ribentrp CARE A DECLANSAT AL Doilea Razboi Mondial ! Initiatorii fiind Germania lui Hitler DAR SI RUSIA lui Stalin ! Cred ca ar fi cazul – si timpul – sa se afle ca URSS = Rusia lui Stalin a fost ALATURI DE GERMANIA INITIATOAREA CELUI DE-AL Doilea Razboi Mondial !! In rest ABSOLUT DE ACORD CU Dv privind la ce poate duce CARDASIA dintre Rusia si Germania !

    • Cand cade curentul si se opreste apa, te asigur ca rationamentul tau nu mai valoreaza prea mult, in fata cu realitatea.

    • „În general, vechea paradigmă istorică a zonelor de influenţă controlate de super-puteri a început să devină gratuită, indiferent dacă motivaţiile sunt economice( exploatarea resurselor) sau ideologice( de ex. exportul de democraţie)”. Dvs chiar credeti in aceasta nazbatie, mai ales in lumina actiunilor recente concrete ale marilor puteri mondiale ? NU tehnologia este scopul principal al actiunii lor, ci stapanirea si largirea sferelor teriroriale de influenta, iar asta se face bazandu-ze pe tehnologie, care nu le lipseste decat in amanunt, pe ici-colo.

  2. Tarile foste socialiste din centrul Europei (inclusiv Romania) au optat pentru protectie sub umbrela NATO nu pentru a ataca fostul stapan (de care tocmai se eliberasera) ci pentru apararea lor la nevoie, conform art. 5 NATO. Dar faptul ca au fost obligate sa isi reduca drastic fortele militare si armamentul, ca Presedintele SUA declarase ca nu e de acord sa cheltuiasca bani pentru apararea altor tari si le-a cerut sa isi mareasca cheltuielile militare, iar recent un general american afirma, public si preluat de presa, ca ar fi greu pentru trupele NATO/SUA sa intervina in est, recte in Romania, din cauza infrastructurii de transport deficitare (autostrazi, poduri, tuneluri) creeaza temeri de non-combat in caz de nevoie.
    In Primul Razboi Mondial ne-au abandonat aliatii rusi in fata ofensivei germano-austroungare, in Al Doilea Razboi Mondial ne-au abandonat aliatii britanici si francezi in fata agresiunii germane, dupa razboi ne-au abandonat aliatii occidentali in fata expansiunii sovietice, iar in trezent vedem intelegeri germano-ruse…
    Pe de alta parte, avand in vedere noua si neasteptata cooperare ruso-turca, Marea Neagra tinde sa redevina Lac turcesc si Lac rusesc, dar in acelasi timp. Deci ar fi greu pentru orice forta expeditionara sa actioneze in zona Marii Negre si chiar in Zona Extinsa a ei.
    Problema nu este doar politica prin ce gandesc, ce afirma si ce semneaza unii si altii, ci si de strategie regionala, de capacitate diplomatica si militara de a preveni situatii extreme si de capacitate nationala de aparare, impreuna cu vecinii, cu UE, cu NATO si ONU.

    • Spuneti dvs.: ” Marea Neagra tinde sa redevina Lac turcesc si Lac rusesc, dar in acelasi timp”. Si ce-i cu asta ? In politica de la Bucuresti nu se afla in elaborare, chiar in acest moment, o politica, o guvernare si chiar un partid, toate amestecatura liberal-„socialista” ? Si totul pe baza de interese exclusiv personale si meschine. O fi vreun virus care bantuie zona ‘extinsa” a Marii Negre care determina aceste fenomene aparent surprinzatoare, sau e vorba de simpla conjuratie a celor ce-si pot impune si proteja (eventual prin forta) interesele contra celor mai slabi (pentru ca aceasta categorie va exista intotdeauna) ?

    • Inainte de toate, este totusi o problema politica – din moment ce atat NATO cat si UE sunt organizatii si aliante politice construite in jurul unei „ordini” respectiv in jurul unor principii si valori fundamentale comune. Vezi Background Information https://www.nato.int/cps/en/natolive/topics_67656.htm

      In cazul in care membrii din Estul-UE se dezic de ordinea si de valorile fundamentale Nordatalntice, ramane doar o intrebare de timp pana nordatlanticii isi reduc si ei la randul lor eforturile in aceasta regiune. Risipirea resurselor intr-un teritoriu cvasi pierdut (unde societatile trec de fapt cu bagaje de cealalta parte a baricadei) nu face prea mult sens. Dimpotriva, ar putea fi chiar o strategie contraproductiva – a se vedea cum ordinea oligarhico-neliberala (guvernele Fidesz, PiS, etc) isi consolideaza puterea politica cu ajutorul fondurilor europene.

  3. „De altfel, comentariile neinspirate ale domnului Dan Barna, în timpul audierilor din Parlament, din postura de ministru de externe desemnat, au atras atenția publică…”

    Am urmărit cu atenție audierea domnului Dan Barna. O oră, cinci minute și douăzeci și șapte de secunde. Nu cred că ar fi fost cel mai bun ministru de externe pe care l-a avut vreodată România, dar n-am găsit nici „lipsa de inspirație” de a anunța, spre exemplu, mutarea ambasadei noastre din Tel Aviv în Ierusalim.

    A atras atenția publică?! … N-am observat.

    …Și apropo de disentanglement, adjectivul „extrem” nu are grade de comparație.

    • Chiar va puteti inchipui un om cu radacinile in satul de ciobani Poiana Sibiului „facand” – eventual cu eleganta si spirit fin – diplomatie in Europa si Lumea actuale ? Chiar ati putea reusi asta ?

  4. Rolul NATO: „Keep russians out, germans down and americans in”.
    Cate din astea 3 sunt inca valabile?…
    Steaua americii probabil a apus, pe fondul crizelor de identitate interne.
    Urmeaza haosul disolutiei unui imperiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Marius Ghincea
Marius Ghincea este cercetător doctorand la Institutul Universitar European din Florența și expert în politici publice. Interesele sale de cercetare se concentrează pe natura consensului de politică externă în democrațiile avansate și legăturile dintre politica externă și factori culturali precum identitatea națională. Este de asemenea interesat de rolul opiniei publice asupra politicii externe și despre dinamica contestării ordinilor hegemonice internaționale. Predă un curs introductiv de relații internaționale la Johns Hopkins School of Advanced International Studies, Bologna și este activ în mediul de policy din România și străinătate. A studiat în România, Ungaria, Republica Cehă, Italia, Germania și Statele Unite.

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Don’t Look Up: Este schimbarea climei ca o cometă sau ca un diabet?

Difuzat pe 24 decembrie 2021, Don’t Look Up a devenit rapid o alegorie pentru situația curentă a dezbaterilor polarizate despre riscurile existențiale...

România se joacă de-a școala

Școala ar trebui să fie piatra de temelie a vieții. Rolul școlii nu este doar de a livra informație semestru după semestru...

Planul de refacere a URSS în marș: după ce s-a asigurat de Belarus și Armenia, Moscova a luat și Kazahstanul înapoi

"Kazahstanul este acum într-un joc geopolitic (...) Rusia a intrat deja, a trimis trupe. CSTO este Rusia. Aceasta este o ocupație...

Daca e de rău, nu apare în presă!

Exact acum un an scriam un articol despre relația energie și presă. Probabil explicațiile de atunci sunt valabile și în spețele de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro