duminică, mai 22, 2022

Antena 3 dezvăluie planurile PSD-ALDE. DCNews confirmă

Ediția specială” a lui Gâdea din 24 iunie, o duminică a protestelor pașnice în mai multe orașe din țară, a avut un refren bizar, repetat în diverse forme de-a lungul celor două ore de emisie:„Violențe fără precedent în România!”. Burtiere furioase și montaje trucate au încercat să acrediteze imaginea unui război civil deja pornit, iar garnitura de lătrăi nelipsiți la A3 a dat în vileag, intenționat sau fără voie, planurile Puterii, pe cât de mârșave, pe atât de periculoase. Nicio vorbă despre agresiunea jandarmilor asupra protestatarilor din serile trecute, niciun cuvânt despre insultele de la vârful politicii aduse cetățenilor, nimic despre „șobolanii” lui Dragnea și nici despre umilirea mizerabilă a unei mari campioane prin întoarcerea pe dos a adevărului. De fapt, adevărul nu există pentru această oficină mediocră de propagandă a „Varanului”, apărată cu obstinație de CNA, deși sesizările pentru manipulare, pentru denigrare și alte derapaje grave curg cu zecile. Instrumentalizarea mass-media rămâne o celulă canceroasă a tranziției românești.

Așadar, emisiunea a prezis că săptămâna viitoare va fi una a violențelor de stradă, fiindcă președintele incită la violență (Gâdea, Ciuvică, Badea, Savaliuc), fiindcă mișcarea #Rezist și societatea civilă, care ies în stradă pentru „idealurile lu’ pește”(Badea), reprezintă „un mecanism represiv și odios”(Șerban Nicolae-PSD), fiindcă se pregătește un „asalt asupra guvernului și parlamentului”(Gâdea), iar Realitatea TV și PRO TV instigă printr-o „campanie de minciuni mizerabile”(burtieră, Badea, Gâdea). Chemată să își spună părerea de la înălțimea fotoliului de europarlamentar, Norica Nicolai de la ALDE a îngroșat viziunea, declarând că prevede„escaladarea violenței individuale în violență socială”și, mai mult, că săptămâna viitoare dă„șanse agresivității”. Toate acestea sună ca un semnal, ca un punctaj de la partid, mai ales că toți cei din platou au spus același lucru în forme diferite, fără să existe un temei real și nici argumente. Bălăcărirea lui Mihai Șora a fost bifată și în această emisiune. A fost accentuată posibilitatea atacării și incendierii sediilor PSD. Ca prin minune, s-a și realizat, la Satu-Mare, unde s-a reclamat prezența a două cocktailuri Molotov la intrarea în sediu. Modelul incendierii Reichstagului încă bântuie memoria rănită a Europei.

Antena 3, devenită canal oficial unde poposesc demnitarii puterii să dea semnale, pumni sau decrete, nu s-a dezmințit nici de data aceasta. A dat „din casă” arătând cam ce ar putea pune la cale Dragnea și grupul său infracțional:

– proteste zilnice la Cotroceni pentru demisia președintelui (Badea)

– sesizarea justiției și a altor instituții ale statului pentru difuzarea de „fake news” în legătură cu modificările aduse Codului de Procedură Penală (Șerban Nicolae, Badea)

– accelerarea adoptării modificărilor Legii ONG-urilor pentru a interzice organizațiile de tip fascist (id est: #Rezist)

– lovirea(„să-i ardă una în spate”) lui Mălin Bot care face „scandal monstru pe bani”(Ciuvică, Badea)

– Ordonanță de Urgență pentru adoptarea modificărilor CPP

– Ordonanță de Urgență pentru a-i „lustra” pe magistrații care au colaborat cu SRI (Savaliuc și Șerban Nicolae)

-încurajarea Jandarmeriei și a Poliției să intervină în forță împotriva protestatarilor și împotriva opoziției (Gâdea, Ciuvică etc.)

Imediat a doua zi, DCNews, publicația online fondată de Bogdan Chireac&Răzvan Dumitrescu, a confirmat una dintre măsuri în articolul Fake news.Mircea Badea, reacție după explicația ProTV: Dacă lucrurile vor rămâne așa și nimeni de acolo nu va păți nimic… mi se pare absolut odios. Toate prostiile alea cu camerele de supraveghere și cu violatorul sunt fake news. Informațiile erau fake news și în urmă cu șase luni, dar și acum. Propaganda folosește acele imagini pentru a scoate oameni în stradă”, a zis Mircea Badea. Realizatorul TV a făcut un apel către Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților și Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului”. Chireac, etichetat drept „comentator politic”, în fapt un propagandist PSD conectat cu afaceri la instituții ale statului, a confirmat strategiile suspendării președintelui, arătând că”este un avertisment pe care Liviu Dragnea îl adresează lui Klaus Iohannis, acest lucru nu înseamnă că se va întâmpla suspendarea. Din acest moment, lumea care este interesată să nu fie suspendat Klaus Iohannis va veni la Liviu Dragnea să negocieze. Din punct de vedere politic, este o mișcare interesantă. Avertismentul este clar: suspendarea nu este exclusă”. Un avertisment a dat și Olguța Vasilescu pe Facebook unde a postat o captură video de represalii a demonstrațiilor din Venezuela cu tunuri de apă.

Emisiunea lui Gâdea a oferit publicului turmentat un breaking news de pomină, o veritabilă „Cântare a lui Erdogan”, câștigător din primul tur al alegerilor din Turcia, plus concluzia  că Erdogan trebuie luat ca model pentru „patriotsmul” său și pentru „regimul ferm” necesar și în România. Asta e direcția (bună, din perspectiva A3) în care partidul condus de Dragnea și aliații vor să dirijeze corabia.

Articol apărut în revista „22”

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Jurnalistii” de curte ai PSD, la fel ca si politrucii pe care-i sprijina, n-au de ales: trebuie sa se muleze pe publicul-tinta pe care si l-au cultivat de-a lungul timpului. Trebuie sa vorbeasca pe limba acestui public si trebuie sa-i serveasca un soi de senzational, care sa-l pastreze nevricos, intolerant si agresiv.
    Daca, in viitorul mai apropiat sau mai indepartat, se va intampla (si cred ca se va intampla) sa se produca ciocniri violente intre publicul inveninat de A3 si alt public, ar trebui ca Justitia sa fie pe faza si sa actioneze. Impunitatea pe care si-o doresc mai marii PSD ii excita si pe „jurnalistii” A3 si RoTV, care, sub umbrela „libertatii de exprimare”, isi permit instigari de tot felul.
    Eu nu ma pot uita la A3, dar, cineva cu nervii mai tari, ar putea sa-i urmareasca si sa publice permanent pe un site firmele / brandurile care-si fac reclama pe acest post. Asa, spre informare…

  2. A3 = FOX News in versiune românească. Adică cu Ciuvică pe post de Hannity. Și Dragnea in rolul lui Trump. Diferență nu numai de scară, ăia joacă rolul vieții lor, ăștia ai noștri o fac pentru bani. Similitudine perfecta: 40% electorat captiv, indiferent ce tâmpenii ar face sau zice.

    • 45% (votanti pro-PSD) din 40% (prezenta la vot) inseamna doar 18% din electorat…

      Poate ca aceasta guvernare „de succes” a PSD va mai trezi o parte din electoratul pasiv…

      • Sondajele de opinie arată că rezultatul alegerilor ar fi același, chiar și în condițiile unei participări mai mari la vot. Deși neplăcut, nu cred că este util să ne amăgim. Cei mai mulți dintre români sunt mulțumiți de guvernarea actualei coaliții și de rezultatele politicilor sale, prin urmare, doresc aplicarea lor în continuare. Efectele negative se vor manifesta pe termen mediu și lung. Iar pentru o reacție populară împotriva actualei guvernări este necesară o depreciere accentuată și bruscă a nivelului de trai.

        Altfel, românii s-au obișnuit să fie cei mai săraci din UE (nu bulgarii), pe de o parte, iar pe de alta, deciziile lor au o puternică determinare emoțională (și mai puțin rațională), ceea ce face posibilă oricând instaurarea, în contextul existenței cleptocrației, actuale a unui regim autoritar precum cele din Rusia, ori Turcia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Brindusa Armanca
Jurnalistă, profesor universitar, a făcut parte din redacţiile prestigioase de la Radio Europa liberă, Expres sau Ziua şi a condus mai mulţi ani studioul regional de la Timişoara al TVR. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de jurnalism ca „Televiziunea regională în România” (2002), ”Media culpa” (2006), ”Învaţă să învingi” (2006) şi „Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii” (2009), tradusă şi în maghiară în 2011, cărţi de comunicare cum este „Ghid de comunicare pentru jurnalişti şi purtători de cuvânt” (2002), sau de istorie literară ca „Mesajul lui Crypto. Comunicare, cod, metaforă magică în poezia românească modernă” (2005). Filmele de televiziune i-au fost premiate la festivaluri naţionale şi în competiţii internaţionale, iar activitatea sa a fost recompensată cu Distincţia Culturală a Academiei Române.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro