joi, martie 28, 2024

Anti-melancoliile d-lui Patriciu: Deturnari semantice si erori istorice

Daca tacea, filosof ramanea, ori arhitect cu mare succes in business. Ignorand acest intelept precept, dl Dinu Patriciu ii raspunde in “Adevarul” lui Andrei Plesu (se ocupa, in trecere, si de mine). Se straduie sa-si lamureasca preopinentul si cititorii  de ce si-a ingaduit sa-l trateze pe Gabriel Liiceanu cu o suverana, prin nimic justificata, condescendenta (ba chiar mai rau, pentru ca textul sau de vinerea trecuta friza insulta). Efectueaza un concis excurs in fenomenologia disidentei romanesti, ma anunta ca, spre deosebire de mine (“odrasla de activisti comunisti”) el, adaug eu, de doua ori ginere de activisti comunisti, dar altminteri venind din randul victimelor regimului, ceea ce este adevarat si pentru care il asigur de empatia mea, a citit “Letters from Prison” de Adam Michnik intr-o copie xerox care circula prin Bucurestiul devenit o colonie concentrationara.  As mai adauga ceva, un lucru pe care l-am scris in decembrie 2009, cand dl Patriciu a recurs la acelasi atac ad hominem in ce ma priveste: acolo unde eu am spus adio, deci in lumea nomenklaturii vechi si noi, domnia sa a spus bun gasit…

Nu stiu ca dl Patriciu sa-si fi exercitat reflexele de cadrist stalinist, obsedat de „originea sociala” a cuiva, in alte cazuri, sa zicem in cel al d-lui Bogdan Olteanu. Cum rimeaza crezul sau liberal cu acest straniu derapaj in directia aparatcikului Emil Bobu, zelosul servitor al Elenei Ceausescu la Comisia de Cadre a CC al PCR?  Cat priveste „supravietuirea” sa in infernul a ceea ce unii numeau Ceaushima, mai sunt destui care isi amintesc ce insemna industria de meditatii pentru admiterea la arhitectura din acea epoca. Ori faptul ca nu se pleca pe lungi perioade in tarile arabe fara a trece, con brio, prin colimatorul verificarilor Securitatii. La care se adauga ironia suprema ca tocmai cel care isi exprima admiratia pentru spiritul tolerant al lui Adam Michnik invoca genealogia celui cu care polemizeaza sperand sa-l decredibilize prin asmenea tehnici reprobabile. Nu stie oare dl Patriciu ca impotriva lui Michnik se aduc din varii directii fundamentaliste exact acest gen de acuzatii genetice legate de parintii sa si de rolul lor in comunismul polonez? Inca de pe vremea generalului Mieczyslaw Moczar, deci din 1967-68, Securitatea poloneza se ocupa cu acest gen de detestabile „fise de cadre” cu sinistre implicatii xenofobe. Rasismul social este la fel de repugnant precum cel biologic.

Abia astept memoriile d-lui Patriciu pentru a afla ce alte lecturi subversive intrau pe lista cartilor ce aveau sa pregateasca saltul in politica, dupa decembrie 1989, al celui care urma sa devina promotorul “tanarului liberalism”. Mi-e teama ca nu “Main Currents of Marxism” de Leszek Kolakowski, “The Russian Revolution” a lui Richard Pipes ori biografia lui Stalin de Boris Souvarine. Daca le-ar fi citit n-ar fi comis astazi o noua gafa istorico-politica scriind ca mensevic inseamna “aproape bolsevic”. Nu, domnule Patriciu, din 1903 si pana astazi, mensevic inseamna anti-bolsevic. Mensevicii au pierdut partida, dar nu si-au pangarit constiintele, nu au avut sange pe maini, nu au macelarit tari si popoare, nu au adus la putere un regim terorist-barbar care a durat peste sapte decenii  (in 1920, deci sub Lenin, erau mai multi detinuti politici in Rusia decat fusesera in anii cei mai represivi ai tarismului).  Va rog sa ma credeti, pana una-alta, pe cuvant.  A la rigueur, va pot oferi o incitanta si instructiva bibliografie.  Un joc retoric al lui Adam Michnik se transfigureaza astfel, sub semnatura d-lui Dinu Patriciu, in perpetuarea deturnarilor semantice din ratiuni politice.

Istoria sectelor revolutionare abunda in anateme, schisme, excomunicari, chiar executii ale celor care erau ori ar fi putut fi vinovati de pacate doctrinare. In cazul socialismului rus, mensevismul era vazut ca un pacat suprem, o culpa impardonabila, iar mensevicii au fost prigoniti fara mila pentru ca s-au opus blanquism-ului iresponsabil al pucistului Maximilien Lenin. In Romania stalinizata, Gheorghiu-Dej perora despre necesitatea eliminarii „mostenirii mensevic-gheriste”. Vina lui Dobrogeanu-Gherea, acest mensevic din Balcani, era ca s-a indoit de vocatia umanista a  unei revolutii proletare de tip leninist ( Cristian Preda a publicat acum cativa ani un excelent articol pe acest subiect). Asemeni Rosei Luxemburg, Gherea a fost socat de aventurismul liberticid al bolsevismului.  Nu toti socialistii, si in mod cert nu mensevicii, au suferit de tiranofilie…

Scrie dl Patriciu: “Nu poate fi acceptată pervertirea societăţii româneşti de către nonvalorile din politică, prin corupţia instituţionalizată, prin încercarea inconştientă de a ne readuce la starea dinainte. Nu e vorba despre partizanat politic, ci despre viitorul ţărişoarei, cum o numeşti. E treaba intelectualilor oneşti să dezvolte anticorpii acestei maladii”. Starea dinainte? Se refera dl Patriciu la strategia mexicanizarii Romaniei in perioada guvernarii Nastase? Ori poate ca-si aminteste de o Romanie fara DNA, programata sa ramana pe veci un paradis kleptocratico-oligarhic? De ce crede domnia sa ca onesti sunt doar intelectualii atasati “demolarii dictaturii Basescu”, iar aceia care refuza sa raspunda “Prezent!” la apelul sau si al domnului SOV, sunt prin definitie fiinte nevertebrate, lachei, valeti, “pitigoi paranoici” aflati ” in slujba golaniei”?  Cat despre aceasta formula, “golanie”, fie-mi permis sa o las acum necomentata. Voi spune doar ca, in pofida serenitatii abil afisate, dl Patriciu se enerveaza usor. Iar cand se enerveaza, are ticuri verbale similare cu ale lui Ion Iliescu: cei care ii displac devin automat “puslamale”, “secaturi”,  ”golani”, “fiinte parsive”, “nemernici” etc

Analogia finala Liiceanu-Heidegger este menita sa trimita la una mult mai importanta pentru petromagnat, anume aceea dintre actualul presedinte al Romaniei si Fuhrer-ul celebrat la un moment dat ( o teribila eroare!) de autorul lui Sein und Zeit. Intram pe un teritoriu destul de riscant cu acest gen de comparatii. Tema Heidegger si nazismul – o tema tragica pentru ca vorbeste despre contorsionatul destin al intelectualilor in ceea ce Hannah Arendt a numit „secolul furtunilor ideologice” – a facut sa curga multa cerneala si in mod cert nu se preteaza unor asemenea insinuari cu tinta atat de meschina.  Apoi, cum s-a mai scris pe contributors, ar fi cazul sa nu operam cu duble standarde si, daca tot il condamnam pe Heidegger pentru orbirea sa politica, sa nu uitam cum au capotat la stanga un Jean-Paul Sartre ori un Georg Lukacs.

Dl Patriciu nu este primul dintre adversarii proiectului politic al lui Traian Basescu care recurge la acest gen de comparatii imposibil de sustinut. Au facut-o, din similare ratiuni partizane, si oameni specializati in istoria filosofiei germane din veacul al XX-lea, ceea este intristator pentru cei care stim cum au stat lucrurile in acele insangerate decenii. O spun fara urma de ezitare: analogii absurde de acest gen tin de banalizari deliberate ale catastrofei naziste.  Ceea ce un istoric de talia lui Saul Friedlander numeste antisemitismul redemptiv, ideologia obsesiv-eliminationista, in final exterminista, a nazismului, nu exista sub nici o forma in viziunea celui pe care aceste legende au menirea sa-l desfiinteze simbolic prin perpetua diabolizare (ce altceva este comparatia aberanta a lui Traian Basescu cu Hitler?)

Pentru binele unei discutii oneste si civilizate, cred ca asemenea enormitati ar trebui cu grija ocolite. Nu pentru ca l-ar compromite cumva pe Gabriel Liiceanu ori pe alti intelectuali care refuza sa se inregimenteze in tabara falsului anti-bonapartism. Ridicolul ii pandeste insa pe  aceia care, sfidand adevaruri istorice arhicunoscute, continua sa repete sloganuri menite sa anestezieze spiritul critic si sa genereze primejdioase fobii colective.

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. Textul cel nou este si mai gretos decat primul.
    1) nu una, ci doua sugestii de dictatura apar acolo, cea despre Hitler si cea despre Ceausescu („starea dinainte”). Ziua, dl. Ponta face paralele cu Egiptul si-i indeamna pe oameni sa iasa in strada si ei sa se elibereze de dictatura Mubarakului local. Noaptea, fostul arhitect intareste ideea, cu aluzii la Hitler si Ceausescu si cu apeluri la intelectualii „onesti” sa i se alature in lupta politica
    2) amenintarea cu represalii la momentul cand dictatura va fi cazut si va fi inceput procesul ei, iar „prietenul tau nu se va putea apara” (adica: ai vrea sa ajungi ca el? mai bine ni te alaturi si scapi)
    3) sugestia ca Plesu-Speer s-ar disocia bucuros de Liiceanu-Heidegger (adica ar putea deveni in sfarsit un tovaras util, recuperabil), desi „omeneste” se jeneaza. Mai mult, asta ar fi o confesiune catre el, Patriciu (deci se poate, tovarase!), fostul partener de discutii din tinerete despre religiile asiatice si cel care azi ii mai pastreaza, deci, o anumita pretuire lui Plesu, desi nu se stie pentru cata vreme (adica nu-l va putea apara de un verdict necrutator la procesul post-dictatura).

    Nu comentez intelesul pe care sustine ca l-a vazut in 1989 in Apelul catre lichele. Asa o fi; poate ca Patriciu chiar a reusit inca de atunci sa ramana atat de seren incat sa i se para ca are de-a face cu o generalizare vulgara. Saritura din fraza urmatoare la parerile politice de azi ale lui Liiceanu imi arata insa ca nu e in chestiune nici anul 1989 si ce spune Michnik, nici disidenta, ne-disidenta, rezistenta sau ne-rezistenta prin cultura a cuiva dinainte de 1989. Putin ii pasa fostului arhitect de toate astea. El vrea doar ca intelectualii „onesti” sa sustina si ei lupta cu dictatura. Macar de frica a ceea ce o sa-i astepte la procesul de dupa!

  2. Imi imaginez ca Adam Michnik ar fi foarte jenat daca ar afla cum a ajuns sa fie rastalmacit de Dinu Patriciu, acest Gorica Pirgu al liberalismului romanesc.

  3. Replica de aici m-a trimis sa citesc anti-melancoliile … nu stiu cum e mai bine sa spun deci: o replica pe masura articolului, sau un articol pe masura replicii?

    • Oameni buni, Patriciu e un miliardar in dolari. Daca nici asta nu se om liber, si se ocupa de resentimente anti Base la fiecare efort intelectual, pai mi se pare trist.

    • Pentru bacan sunt rezervat….
      E departe de asa ceva. Doar de un PR foarte bun si care mizeaza pe solutia clasica: invadeaza spatiul de comunicare si vei fi considerat… „adevarul” :)
      Viitorul de bacan al d-lui Patriciu este inca departe.

    • -gresit ,el este la baza numitorul arhitect de Romanica ,din generatia 1/3 .adica un student urmarit de alti 3 absolventi ––vezi unica sa capodopera, carciuma de la intrare in Orsova ,vizavi pe dreapta !

  4. Complet asumat, am convingerea ca la acest din urma text Dinu Patriciu a cerut concursul altora, dovedind aceeasi vanitate de a folosi termeni, istorii si nume fara a detine instrumentele de a intelege, in context, ce anume scrie acolo. Impostura din text se observa lesne la imbinarea planurilor – cel obiectiv, cu nuante istorice (trimiterea la Heidegger si Fuhrer, Psltinisul) si cel personal, in care aduce in condei „intimitatea” dintre el si Andrei Plesu – Mi-ai spus odata, Andrei….

  5. ” deturnari semantice din ratiuni politice” ,nu D-le Tismaneanu ! Este pura ignoranta. Spoiala de cultura nu-i permite mai mult. Sa-i replice acest parvenit D-lui Plesu ,este cum i-ar replica un soarece unui elefant. Sau mai rau.

  6. Sa avem intelegere pentru Patriciu. Nu isi poate reveni dupa reusita pe care i-o datoreaza lui Iliescu, aceea de a avea liber la jaf – rafinaria Navodari (proprietatea noastra, a romanilor care au construit-o traind auster), pe care jefuitorul a trecut-o granita, in schimbul a vreo doua miliarde de euro, depuse in banci mute, departe de ochii nostri. Cum sa nu-l iubeasca Patriciu pe Iliescu, cum sa nu-i razbune el pe cei care l-au imbogatit dupa ’89, ‘umiliti’ de Gabriel Liiceanu prin ‘Apel catre lichele’, in zilele in care miliardarul de azi punea tara la cale in ‘tovarasia’ FSN -ista.

  7. Este f clar ca Dl Patriciu nu are indeminarile unui filozof sau analist…ca a apelat la ajutoare in acesta controvesa, ca nu poseda absolut toate „skill” urile pentru a intretine o discutie cu argumente si backlog. Ce pacat ca un om talentat ca dinsul mai ales in „business” , a ales o tabara opusa progresului cinstit al Romaniei. Este greu sa intretii o conversatie politica morala cu un cercetator de talia dlui Tismaneanu..Pe care de multe ori mi-a greu sa-l inteleg desi citesc aproape tot ce scrie.
    Dl Patriciu are categoric merite mai ales in prima perioada dupa 1989, si nu i se pot contesta valorile practice cu care si-a marit averea. Din nou pacat ca prin disputa crincena in care s-a angajat impotriva Dlui Basescu, pierde din valorile morale, dobindite in familia sa, care a fost o familie de anticomunisti convinsi. Sa speram ca in scurgerea de timp lucrurile se vor aplana. jb

  8. …dacă s-a făcut proprietar de ziar care tipărește 100 de cărți, dl. Păturiciu crede că a devenit coleg „intelectual”. Din păcate a rămas „inginer”. Are privire inteligentă.
    PS pentru redacție: știm cu toții că așa e, dar corectați ultima referire în text la dl. Băsescu

    • Ironia cu inginerii trebuia sa o cenzurezi. Nu de alta, dar mai sintem pe aici si cititori ingineri. Ar trebui oare ca noi, intelectualii din domeniile tehnice, sa spunem acelasi lucru despre voi, si anume ca sinteti complet ignoranti in stiintele exacte ? Nu cred ca foloseste nimanui o astfel de abordare care este oricum foarte reductiva.

      Toate cele bune !

      • Ușurel! Din capu’ locului precizez că sunt inginer. Dar pe vremea mea maică era un banc, cu privirea inteligentă. Dar ori ești prea tînăr, ori nu știi bancul (pe care îl știu de la un respectabil Politehnist) și nu ai umor … În orice caz am bunul simț de a-i citi pe filozofi, și de a nu scrie articole. În rest, toate cele bune și ție!

        • Hi
          The problem is because there are not enough engineers in the country, maybe too many peoples just speak and write. this is the message for Mr Tismaneanu, Plesu & Co
          Let’s try to work a little more and speak/write a little less
          I like the jokes with engineers too
          Another engineer

  9. Domnule Tismaneanu,

    este nepotrivit de a compara vietile a doi oameni si de a judeca alegerile lor in acesti termeni. Si dl. Patriciu greseste si dumneaovastra gresiti urmandu’l. Miza nu este asta.Miza este disidenta romaneasca care a fost minunata dar a lipsit cu desavarsire.

    1. Apelul catre lichele de care spuneam ieri. Se prea poate sa il considerati ca manifestul unei parti a intelectualitatii care s’a opus… in fine. Eu va spun pozitia mea. Pozitia mea de atunci… eram printre stundentii aceia care demonstrau impotriva recomunizarii puterii si nu am simtit nici o opozitie hotarata impotriva FSN. Dimpotriva. Am citit apelul pe care inca il am in cartea cu acelasi nume. Dar uitasem de existenta lui. L’am pus acolo dintr’o inclinatie arhivistica.

    2. Ceea ce starneste discutii este modul in care dl. Liiceanu isi aroga un rol ex catedra cand vorbeste de lucruri care nu sunt tocmai filosofie. Si chiar filosofice… Socrate a luptat in trei campanii militare totusi si multi alti clasici greci. Ei bine, modul in care adreseaza dl. Liiceanu aceste probleme este unul care nu te poate lasa indiferent. Fie il simpatizezi fie il antimatizezi, si asta din varii motive.

    3. Dar cea mai importanta problema aici este mostenirea lui Noica. Este Noica un disident, un rezistent sau nu ? Asta este marea problema a acestor oameni. Si raspunsul nu este tocmai favorabil lor si de aceea atatea frustrari, neintelegeri si alte cele. Nu e nici Ana Blandiana nici multi altii. Este vorba de Noica. De aici aceasta agitatie stanjenitoare care pe mine ma jigneste.
    Nu, nu este forba de filozofie, este vorba despre caracter.

    Imi permit sa vorbesc despre acest lucru desi in mod normar nu ar trebui sa o fac dar nu vorbesc despre Noica „omul” ci despre Noica „monumentul” construit de el si de elevii lui. Este un lucru public care ii influneteaza pe concetatenii mei si atunci am dreptul la o parere. Modelul Noica nu are nici in clin nici in maneca cu formarea si cu idealurile unei lumi democratice.

    Va doresc numai bine

    • Aici as aminti un episod trait de mine:

      Prin 1986-7 am avut un profesor de socialism stiintific. Nu era ceea ce parea. Omul ne vorbea despre orice altceva si incerca sa ne trezeasca apetitul pentru cultura. Era unul dintre cei care umblau pe la Paltinis pe la scoala maestrului. Intr’o zi a venit si sub imperiul emotiei a venit si ne’a povestit ce inseamna Noica. Tocmai aflase ca maestrul murise. Am ascultat cu oarecare uimire si interes. Nu stiam nimic despre Noica la acel moment. Iesit de la scoala am trecut prin oras si am gasit si cumparat o carte de Noica, Cuvant impreuna despre rostirea romaneasca. Ajuns acasa am citit cu nesat. Era intr’adevar altceva. Pe vremea aceea asta insemna mult, foarte mult. Ceea ce citeam avea inteles, te facea sa te gandesti, iti punea probleme. Rost rostire, intru, fiinta, fire… etc. Eram fascinat. Si deodata ma cuprins o sila de nedescris. Ce citeam acolo… ca din aceeasi radacina latina „computus” noi am ramas cu cumpatul, cumpatul vremii etc. in vreme ce occicentali aveau computer. Si atunci am inteles inca o data rostul atitudinii mele de a ocoli cu obstinatie orice publicatie a autorilor romani contemporani.

      Nu o sa uit niciodata acel moment de scarba cand am ajuns la acel capitol. Vorbe mestesugite care incemnau la conformism, umilinta si doar la sporadice si discrete evadari in lumea ideilor. Eu nu asta cautam, eu nu asta puteam sa respect. Era chintesenta ceausismului tarziu. 1987, cei mai negrii ani care coincideau dureros cu cei mai frumosi ani ai vietii mele. Nu, nu erau aplaudacii pe care toata lumea ii dispretuia, nici aparatnicii care ce trezeau dezgustul tuturor, nici securisii si militienii cu ceafa groasa. Era un om de care lumea vorbea ca despre un model. Or, nu aceste modele au fost relevante. Nu acestea ne’au dat curajul de a iesi in strada in ’89 si de a ne opune cordoanelor de soldati. Ci dimpotriva !

      Aceasta este miza acestor polemici care fac parte dintr’un razboi care nu este al meu. Faptul ca dl. Liiceanu este criticat de dl. Patriciu, ca dl. Plesu ii ia apararea d-lui Liiceanu (chiar in ziarul d-lui Patriciu) si ca si dv. tineti partea d-lui Liiceanu… tine de conjunctura politica actuala.
      Ceea ce trebuie sa ramana este faptul ca in mod dramatic romanii nu au fost in posibilitatea de a dezvolta o reactie la totalitarismul comunist. Ca unii au fost de vina mai mult decat altii prin rolul jucat in aparatul de partid si de stat, dar ca dincolo de aceasta vina exista o vina a sistemului care a depersonalizat oamenii si a distrus fundamentul social al moralei si a celorlalte valori. Mai mult, unele din aceste valori au fost pangarite sau profanate astfel incat folosirea lor mai departe a ramas problematica.

      Faptul ca discipolii isi venereaza maestrul mai departe este demn de lauda. Nimeni nu poate argumenta impotriva acestei manifestari a respectului discipolului fata de maestru. Iar faptul ca dl. Liiceanu este in masura sa reediteze opera profesului sau este un lucru foarte frumos. Dar de aici la a face din Scoala de la Paltinis un moment al rezistentei anticomuniste sau antitotalitare este foarte mult. Si acest mult jigneste. A iti aroga o aureola cvasi-aristocratica si a o pune in contextul rezistentei de orice natura ar fi ea… inteleg cumva atitidinea d-lui Patriciu. Doar ca dl. Patriciu nu este nici el intr’o pozitie prea avantajoasa pentru a fi asa vocal si probabil ca a si fost pacalit de subordonati in privinta talentului sau polemic. El pierde prea repede principiile in numele carora vorbeste si ajunge in derizoriu.

      • Indiferent de ceea ce a scris candva Adrian Marino, C. Noica nu a fost „un guru al ceausismului”. „Povestiri despre om” este un manifest in favoarea salvarii subiectivitatii in conditiile atat de aspre ale unei dictaturi ideocratice intrata in faza delirului paranoic. Noica a scris, cum stiti, acea carte in anii 50, a refacut-o apoi si a publicat-o prin 1980 in conditiile unei relative „tolerante” a politicii editoriale din epoca. Am salutat cartea in revista „Amfiteatru” cu un eseu-recenzie purtand titlul „Un Hegel pentru sufeltul nostru”. In 2009 volumul a fost republicat la Humanitas in colectia „Zeitgeist” pe care o coordonez, cu rpefata lui Sorin Lavric. Pacat ca in 1987 nu s-a nimerit acea lucrare sa fie prima de Noica la care aveati acces.

        Am scris, cred ca in 1985, un eseu transmis la Radio Europa Libera cu titlul „Gand intarziat despre Paltinisul magic” in care vorbeam despre cercul de discipoli (cu unii eram vechi prieten) si accentuam ca nu era vorba de o obedienta paralizanta, ci de discutii febrile, cu puncte de vedere adeseori extrem de diferite. Mentionam atunci un excelent articol de Andrei Plesu din „Secolul XX” – o revista care a semnificat si ea ceea ce unii se obstineaza azi sa azvarle in derizoriu, adica rezistenta prin cultura – despre spirit national si spirit universal. Era un protest limpede, absolut lipsit de ambiguitati, impotriva mistificarilor oficiale pe tema „specificului national”, o sintagma exploatata la maximum in scopuri protocroniste.

        Textele lui A. Marino despre”Dosarul Noica”, aparute mai intai in „22”, apoi in volumul „Politica si cultura” la Polirom, sunt de fapt tentative ale istoricului literar de a-si „confrunta” propria biografie sub comunism (in mod oblic, fara o marturisire deschisa). Noica a fost urmarit de Securitate, era inconjurat de delatori, uii aflati in influente pozitii in aparatul ideologic. Trecuse prin infernul inchisorilor comuniste, incerca sa se apere, dar, mai ales, dorea sa-si apere discipolii de riscurile unor anchete de genul celor prin care trecuse el insusi. Insa acesta este de-acum un alt subiect. Am scris pe tema delatorilor de mai multe ori. Pe blogul meu poate fi citit acest eseu:

        http://tismaneanu.wordpress.com/2010/01/11/delatori-codosi-canalii-baza-umana-a-totalitarismului/

        Comentariile Dvs ar merita o intreaga discutie, va multumesc. Oricum, stiu cine erau cei care mergeau la Paltinis, stiu cine au fost tinerii identificati de Noica drept sperantele culturii romanesti, stiu ce a insemnat publicarea lui Platon in romaneste, nu am fost direct implicat in acel model paideic, dar stiu cat de mult a contat el pentrtru cei care refuzau sa sucombe mizeriei morale din epoca. Dl Dinu Patriciu nu are caderea intelectuala ori morala de a da lectii de rezistenta celor care, in acei ani atat de chinuiti si chinuitori, au refuzat sa ridice statuie unui despot dezaxat si imposturii oficiale. In plus, chiar si un critic constant al pozitiilor lui Gabriel Liiceanu precum Ovidiu Simonca noteaza in „Observator Cultural” vulgaritatea incredibila si inacceptabila a a atacurilor proferate de dl Patriciu, renuntand sa mai recurga (OS), precum in cazul meu acum cateva luni, la proverbe de genul „cine seamana vant, culege furtuna”. Nimic din ceea ce au scris si au spus Gabriel Liiceanu ori H.-R. Patapievici nu justifica tonul grobian al exploziilor agresive ale d-lui Dinu Patriciu.

        Cu bune ganduri,

        Vladimir Tismaneanu

        • Nu am citit articolul lui A. Marino. Eu am descris sentimentul pe care l’am avut atunci in ’87. Mi’e viu in memorie pentru ca este rezultatul unei dezamagiri. Si nu Noica a fost un guru al ceausimului dar aceste idei netrebnice care circulau in voie si cu voie… ca nu avem nevoie de calculatoare ca avem cumpat, ca nu suntem, nu’i asa, civilizatia untului. Nu, nu eram civilizatia untului… dar trezea mare sila mie, atunci, si prietenilor mei. Acest lucru vreau sa il subliniez inca o data. Si probabil Noica avea dreptate cand vorbea ca nu are biografie. Nu el ci ceilalti i’au facut o biografie si acum se lupta pentru ea. Noi insa atunci ne zbateam sa ne gasim un sens in viata si cu siguranta astfel de lecturi nu ajutau. Cu alte cuvinte astfel de texte nu ajutau la iesirea din mizeria morala. Erau parca digresiuni spirituale la capataiul mortului. Model paideic fireste dar nu disidenta. Idealism dar nu caracter.

          Caracterul… daca stau si ma gandesc are nevoie de o biografie la urma urmei. Si resist ispitei de a da contra-exemple de astfel de caractere in aceasta poveste care incepe sa devina usor ridicola. Stiti cum e ? Nu te poti supara pe un invatator ca nu e cosmonaut dar il poti ironiza daca vrea sa se dea cosmonaut. Si ca farsa sa fie totala, profesorul se cearta cu tamplarul care si el afirma ca este cosmonaut. Sau… sa o fi spus cu animale ca sa fie mai fabula ?
          . *
          In ce priveste atacurile lipsite de eleganta, este de luat in considerare cojunctura actuala in care corabia se scufunda, capitanul injura, matelotii comploteaza si sobolanii au iesit din cala si cauta sa fuga. Nu e razboiul meu. E doar spectacolul unui sfarsit lipst de eleganta. Defapt este aceiasi mizerie morala a sfarsitului comunismului, pardon fesenismului tarziu. Pupatul in ***, injuria si delatiunea sunt inca sporturile nationale. Si ca si atunci nu stim ce va urma.

      • @Razvan
        Aveti o problema privind rezistenta anticomunista din perioada dictaturii. Spuneti in postarea dumneavoastra: „Dar de aici la a face din Scoala de la Paltinis un moment al rezistentei anticomuniste sau antitotalitare este foarte mult. Si acest mult jigneste. A iti aroga o aureola cvasi-aristocratica si a o pune in contextul rezistentei de orice natura ar fi ea… inteleg cumva atitidinea d-lui Patriciu.” Faceti aceeasi greseala ca cei ce inteleg ca a munci implica obligatoriu munca fizica si nimic altceva. Pentru aceasta categorie de oameni efortul intelectual nu este subinteles ca fiind munca. In acelasi fel imtelegeti si dumneavoastra rezistenta anticomunista. Numai aceia care au protestat vizibil, au suferit fizic sunt adevarati luptatori. Toti ceilalti au o doza de lasitate sau sunt pseudo-luptatori. Eu cred ca ce a produs Scoala de la Paltinis este cel putin egal cu jertfele celor ce au luptat cu comunistii. Nu compar aici tragediile si jertfele individuale suferite de luptatorii anticomunisti (multi dintre ei ucisi) cu suferintele intelectualilor Scolii de la Paltinis. Ce compar eu este rolul si efectul ce l-a avut rezistenta lor in lupta impotriva dictaturii comuniste.

        • @Adrian Merfu

          Aveti intru totul dreptate. Am o problema cu rezistenta anticomunista din perioada dictaturii pentru ca ma uit numai la ceea ce poate fi rezistenta, la ceea ce poate fi anticomunist si la ceea ce poate fi impotriva dictaturii. Altfel, au existat multe strategii de protejare a sinelui de toate zoaiele discursului oficial si chiar de ingerintele institutiilor partidului-stat. Printre ele: subcultura bridge-ului, cubcultura yoga, meditatii transcendentale, nudism, muzica rock, etc. Manifestari respectabile ale unor oameni tavaliti de soarta. Dar… nici una nu era rezistenta anticomunista. Erau forme de acomodare a sinelui intr’o lume urata. Nu era colaborare, nu neaparat. Mai intotdeauna era politica strutului, gasirea unei nise linistite si a unei activitati care sa iti dea o oarecare satisfactie. Si fiecare a gasit ceea ce a putut. Este foarte frumos, este respectabil, este o salvare e sinelui… este tot ceea ce vreti dumneavostra. Dar, pentru a pastra proportiile, nu au fost actiuni de rezistenta anticomunista.

          Eu nu acuz pe unul si pe altul decat in masura in care se dau ceea ce nu sunt. Interesul meu este de a pune in lumina aceasta problema astfel incat a se intelege natura criminala a unui regim in care a distrus suveranitatea individului de a alege binele de rau. Eu consider ca societatea a fost grav afectata si traumatizata si nu prin afirmatii de acest gen vom iesi din marasmul actual. Acesti oameni sunt modele de viata absolut respectabile dar nu sunt acei parintii ai unei lumi postcomuniste care sa ne redea increderea in noi ca popor.

          Acelasi lucru s’a petrecut cu istoria romanilor. Ideea la inceput era ca noi nu am avut… de pilda Renastere (Oţetea) iar nu dupa multa vreme lucrile s’au schimbat intr’atat incat s’a afirmat ca noi nu avusesem nevoie de Renastere deoarece spiritul latin nu murise niciodata in noi (Dumitrescu Busulenga). At prins ideea? In 1990 acceptasem ca nu am avut o disidenta si acum mai avem putin si… iarasi !?

          Care este partea practica din aceasta poveste ? Este faptul ca chiar si ofiteri din securitate nutreau si ei micile lor aspiratii de independenta ideologica, activistii la fel. Cum cultivau ei relatiile cu cate un personaj inconfortabil politic tocmai pentru arata ca sunt „oameni de comitet”… Pai daca orice activitate care nu era tocmai pe linia partidului (repet ! foarte frumos) este o rezistenta anticomunista… la naiba… toti am rezistat de ne si intrebam cum de am ajuns unde am ajuns la sf. lui 1989. Ba mai mult, insasi Ceausescu rezista comunismului prin politica lui curajoasa impotriva comunismului internationalist. Si securistii rezistau aparand tara in mod patriotic, activistii prin referirile tot mai dese la cultura nationala… si tot asa. Este drept, foarte ! drept ca nu este acelasi lucru. Dar, nu exista o limita in jos a acestei rezistente cum de altfel s’a si vazut berechet in ultimii 20 de ani.

          La inceputul anilor ’50 a recita Doina lui Eminescu insemna ani grei de puscarie. In 1977, un volum omagial Eminescu incepea cu un cuvant inainte al lui Ceausescu care… cita Doina. Asta s’a intamplat. S’a intors lumea cu fundul in sus si oamenii au fost pacaliti de … destinul luminos al natiunii… socialiste de aceasta data.

          Istorie nu este sa te intrebi cat de minunati am putut fi. Sa faci istorie insamna sa te intrebi cum au fost posibile ororile care s’au petrecut. Hagiografia nu e istorie, este alt gen de activitate.

          Iar Scoala de la Paltinis, … eu nu inteleg de ce tin oamenii astia sa fie ceea ce nu au fost. Nu sunt confortabili cu identitatile lor ? Au fost sedusi de povestirile prietenilor din Ungaria, Cehoslovacia si Polonia ? Ce este cu ei ? Defapt au nevoie de o legitimitate politica, si eu nu cred ca este legitim aces mod de a o obtine. Tocmai pentru ca acest mod nu poate coagula respectul social.

          In momentul de fata regret nespus ca Adam Michnik a amintit de dl. Liiceanu. Regret enorm. Doar ca am senzatia ca a si fost fortat sa vorbeasca despre el. Si ce a iesit a iesit o forma e nervozitatii datorate acestei fortari. Asta este cel putin parerea mea deocamdata vis-a-vis de momentul melsevic din cultura romana.

          • @Razvan
            Eu nu m-am referit la ceea ce numiti dumneavoastra „strategii de protejare a sinelui” materializate in „subcultura bridge-ului, subcultura yoga, meditatii transcendentale, nudism, muzica rock.” Eu vorbesc de efectele reale dar mai putin observabile pe care acesti intelectuali le-au produs in cultura. Printre aceste efecte au fost hranirea spirituala a studentilor ce le frecventau cursurile sau traducerea in romana a unor filozofi de altfel ostili tiraniei (vezi Platon), lucruri mai putin visibile, in special primul. Cercurile literare au avut si ele un rol crucial in a forma intelectuali de valoare (vezi Lunedistii) si viitori profesori. Un exemplu este Viorel Padina (AVP) care este complet ignorat atat ca disident cat si ca poet. Eu cred ca puterea neo-comunista de dupa 1989 nu a vrut si nu vrea sa recunoasca si sa faca cunoscuta contributia acestor intelectuali in lupta anticomunista. Romanii au in acest moment o repulsie fata de orice valoare intelectuala autentica facand jocul fostilor reprezentanti ai criminalului regim comunist. Presa este folosita ca unealta de dezinformare si de alimentare a urii colective.
            Ce a facut Herta Muller, de exemplu, in comparatie cu Viorel Padina? Ea a fost publicata in Romania comunista pe cand AVP nu a fost. Mai mult decat atat, AVP a mai scris si un document de protest la adresa regimului, Apel catre Europa, pentru care a fost arestat si i s-a interzis orice publicatie desi era considerat liderul optzecistilor. De ce nimeni, dar absolut nimeni, nu-l pomeneste pe acest exceptional poet si dizident, unic dupa parerea mea cel putin in literatura romana. Spun toate aceste lucruri pentru a evidentia lipsa totala de transparenta si dialog in ceea ce priveste intelectualii romani si lupta anticomunista. Concluziile pe care le-am auzit pana acum in aceasta privinta sunt pripite si bazate pe o inacceptabila lipsa de informare.

          • Domnule Merfu

            Herta Muller a plecat din tara si a reusit sa publice. Nimeni nu ia premii pe lucruri nepublicate. Iar premiul desi are legatura cu pozitia ei politica, se bazeaza pe ceea ce a scris.

            Viorel Padina este un exemplu foarte frumos. Da, impartasesc cu dumneavoastra dezgustul pentru cei care nu amintesc de gestul lui. Dar nu este numai puterea politica. Este vorba si de colegii lui si de ceilalti intelectuali care l’au cunoascut si care au tacut.

            Si eu stiu alte astfel de exemple. Imi aduc aminte de Ascanio Damian. Era pe la Paris o data de unde a indraznit sa trimita o scrisoare publica lui Ceausescu. Era vorba despre sistematizare si despre mutarea bisericilor. Nu mai tin minte detalii, e mult de atunci. Atat tin minte, ca avut curajul sa se intoarca in tara… Eh, asta era un curaj si mai ales un curaj public. Si mai sunt…

            In ce priveste „hrana spirituala a studentilor” dati’mi voie sa raman sceptic. Totodata raman sceptic si in privinta ostilitatii fata de tiranie. Nu, nu voi acuza pe nimeni de totalitarism sau alte lucruri de genul asta. Dar, astazi, la 20 de ani de la 1989 nu pot sa nu observ ca lipsa caracterelor este endemica, sirele spinarilor tot mai aplecate, lingusirea moneda de schimb iar bisericutzele abunda. Nu, nu a fost nici o scoala a libertatii acolo. Spiritul lor nu este liber si nici nu au incurajat libertatea spiritului. Nu ala sau celalalt, pur si simplu nimeni. Ah, „libertarea spiritului” a devenit de altfel loc comun. Pana si ProTv „gandeste liber” … dar nu la asta ma refer, evident. Oameni liberi… asta lipseste in tara asta. Oameni care au constinta libertatii lor, a puterii lor de a decide si de a’si asuma responsabilitatea.

            Au existat si in trecut oameni liberi. Rari dar au fost. Dar asta nu a trezit nici o solidaritate. Vorba aia „e nebun dom’le” sau „cine mai e si asta?” si asa mai departe. Societatea a fost distrusa si alta in loc nu s’a coagulat pentru ca nu au avut masa critica necesara.

            O societate e formata din oameni liberi. Poate si de aceea modernitatea si statul modern sunt fondate pe drepturile omului. Pentru ca omul trebuie sa fie liber pentru a fi cetatean. Liber in toate sensurile cu putinta. Numai demnitatea omului liber poate fi fundatia unei societati libere si a unui stat modern. Or, omul a ramas tot vechiul „om nou”. Nimeni nu a coborat de pe piedestalul elitist format cu atata grija pentru a de apropia de oameni si de probleme lor. Asta implica si sacrificiu. Evident nu voi acuza pe nimeni ca nu s’a sacrificat. Ca si eroismul aceasta nu poate fi imputata. Dar o minima umilinta… smerenie sau macar modestie cand este vorba despre problemele lumii in care traim ar fi nimerita. Cum am spus, spre rusinea noastra, nimeni nu a pasit inainte si prin puterea exemplului sa coaguleze o miscare care sa duca poate impunerea unui principiu, al unui ideal, al unei idei care sa dea o forma conreta aspiratiilor oamenilor. A oamenilor care asteapta.

            Priviti dezamagirea, cinismul, si lipsa de speranta din jur si poate veti avea o frantura din abisul ce ne sta in fata. Cum ziceam mai sus, mai trebuie si oameni dintr’o bucata in istoria unui neam.

  10. Aaaaaaa, problema actuala in RO e Patriciu? Oare de ce? E in guvern? E vreun sef de partid in opozitie? E formator de opinie? Parca acum cateva zile era un simplu membru PNL :)

    • De foarte mult timp , Dinu Patriciu este parte activa a problemelor din Romania.
      Beneficiar al modelului de privatizare oneroasa , cu probleme de etica in modul cum a gestionat afacerile sale in raport cu statul Roman al carui cetatean este , cu procese in instanta pe care prin intermediul avocatiilor le amana constant de foarte mult timp ,domnul Patriciu este un actor activ si important al taberie antireformiste din societatea romaneasca.Discreditarea celor care militeaza pentru o Romanie curata , pentru o societate a valorii certificate profesional si moral , reprezinta una din formele de lupta prin care dumnealui si cei asemenea domniei sale se opun modernizarii Romaniei.
      Atitudinea domnului Patriciu este data de constiinta faptului ca in noua Romanie , locul dumnelui , ca rezultat al activitatilor intreprinse, nu va fi unul confortabil .

      • Hai nu mai spune? Vino aici si acum cu o dovada (sa fie certificata) a mecanismului prin care Patriciu se opune modernizarii RO?

        • Este mai grav, este nevoie ca Patriciu sa fie asezat acolo unde ii este locul, nici mai sus si nici mai jos…

          Incercarile domnului Patriciu de a induce starea de schimbare nu s-au finalizat, dar nici una… Va rog sa imi dati un exemplu, pentru ca se poate ca eu sa pierd din vedere anumite merite ale domnului Patriciu.

          Va multumesc si astept raspunsul Dvs.

  11. „Daca tacea, filosof ramanea, ori arhitect cu mare succes in business.”
    Premizele Dumneavoastra nu sunt decit 3 false ipoteze:
    1. Patriciu nu poate sa taca
    2. Patriciu nu este filosof
    3. Patriciu nu este nici arhitect de mare succes (nici macar in business!).
    Mai trebuie ele si demonstrate?

    La buna vedere,

    Sorin
    Timisoara

    • Totul a fost bun si frumos, intr-un articol in care dl. Tismaneanu se baga in seama ca aparator al domnului Liiceanu(oare chiar are nevoie de ajutor?) si profita de ocazie ca sa-i dea peste nas unui ‘biet” arhitect-afacerist cu pretentii de a incalca domeniul exclusiv de activitate al ideologilor elitisti.
      Dar iata ca a aparut si fraza edificatoare pentru ce il mana in lupta pe dl. Tismaneanu (oare e in fisa postului?); dl. Patriciu este inamicul „proiectului” lui Basescu,deci trebuie desfiintat.Eu personal si alti 49% din cei care au votat in 2009 nu sunt de acord cu acest proiect (teoretic,de panou,fara vre-o aplicare practica cunoscuta,asta daca nu se refera la reduceri de salarii ,pensii si somaj!),iar dupa sondajele de acum cca.80% din romani gandesc la fel. Ce facem cu aceasta multime domnule Tismaneanu,o declaram si pe „adversara proiectului Basescu” si nu-i mai dam voie sa vorbeasca? Va fi cam greu ,caci spre deosebire de libieni romanii au mai facut o revolutie si nu pentru proiectul Basescu!
      PS
      Intrucat vad ca sunt lasate numai postarile favorabile articolului nu am sperante ca postarea mea va fi acceptata de obiectivul domn Tismaneanu,dar am scris-o numai pentru amorul propriu si o sa o public pe blogul domnului Patriciu!

      • Foarte corect. De fapt Michnik a fost mult mai subtil in critica lui la adresa Liiceanului. De fapt el punea intrebarea urmatoare: cine esti tu Liicene ca sa faci un apel catre lichele? Ai vreo autoritate morala pentru a face asta? Sau esti reprezentantul unui grup de persoane pentru a te adresa altui grup de persoane? Nu. Pai atunci? Din pozitia ta nu te poti adresa critic decat la adresa unui alt individ si nicidecum a unui grup (Hrebenciuc a mers cu hartia igienica si a oferit-o unui singur ins de la tele si acest gest a aparut ca un gest normal) Asta a spus de fapt Michnik cand a pomenit de vina individuala. In fapt, Michnik l-a redus pe Liiceanu la starea unei simple persoane care se lupta pentru a-si apara interesele proprii.

        • Este o diferenta la fel de mare intre ce a zis Michnik si ceea ce credeti dumneavoastra ca a vrut sa spuna ca intre Victor Rebengiuc si Viorel Hrebenciuc. Desigur, nimeni nu se asteapta de la o persoana care ii confunda pe ultimii sa o recunoasca pe prima.

          • Da, despre Victor Rebenciuc e vorba, te-ai prins :) Daca te-ai prins nu inteleg de ce nu raspunzi la obiect ci te tot invarti in jurul cozii :)

      • E bine sa vorbesti doar despre sustinerea sau nesustinerea ta aspupra priectului Traian Basescu, te rog nu vorbi in numele celor 49% de care zici, pentru ca e posibile ca cei 49% sa stie sa scrie adverbul „vreo” legat…Doar ce citisem ca a inceput introducere membrilor PSD intr-un sistem informatic iar din cate am inteles in jur de jumatate sunt doar cu studii liceale. Chiar si asa stiu ca gramatica se face pana in clasa a-VIII-a si ar fi trebuit sa stii cum se scrie adv. vreo. Scrisul te-a dat de gol ca esti PSD-ist :) Probabil patriciu scrie la fel, doar ca editorii ziarului in corecteaza articolele… :))

  12. Felicitari pt articol !!! D-le Tismaneanu , nu va intrebati cam ce invarea d-ul Patriciu inainte de ,,89″ ce a fost si pe unde a muncit !!!!! Faceti va rog niste cercetari, si o sa va dati seama de ce nu-l sufera pe d-ul Liiceanu !!!!! Si inca ceva : Intrebati-l pe ,,JAFliberalul” cu cate milioane de euro a sponsorizat [ ciuma-rosie ] PSD in campanii electorale, si o sa va dati seama de ce il ataca pe d-ul liiceanu !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  13. Cred ca faceti o mare gresala, acordind atita importanta unui asemenea personaj. Care nu e decit o marioneta a unui grup de interese ce vrea sa se dea ce nu este. Ce proiecte concrete de arhitectura a facut? Eu nu cred nici ca ar fi un mare om de afaceri. Doar se da. Astfel de personaje se pun la punct mai degraba prin ignorare. O zi buna !

  14. @Arthur:
    Sau poate cei 80% impotriva regimului, sunt vazuti doar de catre cei cu expunere media mai mare (a se citi putere de manipulare), iar in realitate (ceea de zi cu zi) nu sunt chiar asa de multi, ori nu citesc acest post ca si asa aici scriu si posteaza doar ‘basisti’ si rar se mai gaseste cate un disident al carui comeentariu scapa pintre degetele cenzurii dictatoriale. Off off…….. (pamflet)

  15. Aproape jumatate de articol este despre Basescu. Ma intreb cum ar fi aratat acest articol daca Patriciu n-ar fi facut nici o referire la Basescu.

    Dar stai, nici n-a facut! A pomenit doar de „non-valorile politice”, expresie in care vigilentul domn Tismaneanu l-a recunoscut pe cel ce i-a dat o halca din banii publici pentru a isi satisface imensul orgoliu personal. Cred ca dupa acest mic exces de vigilenta in interes national domnul Tismaneanu o sa mai capete un os de ros, asa cum, cu infinita adaptabilitate, la orice varsta si in orice timp, a primit si de la guvernatorii locali ai lui Stalin, si de la Ceausescu, si de de la Iliescu.

    Dialogul Plesu – Patriciu mi s-a parut interesant, fara sa fiu total de acord cu nici unul dintre ei.

    Tismaneanu se baga in seama, ca doar se stie ca lumea se invarte in jurul lui. In plus trebuie sa il faca pe distribuitorul de bani publici sa creada ca de fapt cei doi vorbeau despre Dansul, alt centru al universului. Din fericire nu e prea greu. Dansul oricum n-a priceput o iota, pentru este o non-valoare. Nu doar politica.

  16. Excelent articolul! Din pacate, „bacanul” de conjunctura nu are simtul ridicolului – si nici al masurii. Opinez ca va recidiva.

  17. Ceea ce nu inteleg eu este ce gest/actiune/inactiune a dlui. Liiceanu poate fi interpretata ca fiind un suport neconditionat si discutabil pt. dl. Basescu, atat de suparator pentru dl. Patriciu.
    Eu stiu ca dl. Liiceanu a sprijinit punctual anumite luari de pozitie ale presedintelui fara sa-i acorde vreodata un cec in alb. Ca urmare, nu inteleg de ce a fost nevoie ca dl. Patriciu sa scrie un articol total ireverentios la adresa filosofului, intr-un limbaj care tradeaza carente grave de educatie.

    • Si atunci, ca sa mergem cu logica pana la capat, ce rost are ca Tismaneanu sa-l combata pe Patriciu in „articolul” asta? :)

      • Nici un rost, cum nici un rost nu are mustrarea delicata a dlui. Plesu. Dl. Patriciu ar trebui sfatuit doar sa citeasca biografiile unor oameni de afaceri adevarati (Bill Gates, Warren Buffet, Steve Jobs) ca sa afle ce inseamna antreprenoriatul cinstit, performant si vizionar. Dumnealui n-a reusit cu cele doua miliarde de dolari castigati in conditii suspecte sa creeze in Romania decat afacerea cu buticurile si cred ca nici nu va face altceva daca nu ii mai da PSD-ul ceva pe degeaba.

        • ok, deci nici un rost. Pana aici de acord. Dar cum ii dai un sfat lui Patriciu am sa-mi permit sa-i dau si eu un sfat lui Liiceanu. Asa cum nu si-a exprimat nici o parere publica la adresa politicului inainte de 89 ar fi poate bine sa nu o faca nici dupa 89.

          • @ DanBruma: dar de ce ii dai sfaturi lui Liiceanu sa nu se fi exprimat dupa 1989 fiindca nu s-a exprimat inainte de 1989? A facut ceva care sa-i fi luat dreptul moral sa se exprime? Nicidecum. Are dreptul la fel de bine ca Patriciu. Tortionari, nomenclaturisti sau latrai ai regimului n-au fost nici unul, nici celalalt, deci nu vad de ce ai interzice tu sau altcineva unuia dintre ei sa vorbeasca. Eu am simtit ca Apelul acela a reprezentat exact ce gandeam atunci, si cred ca nu numai eu. Orice om care s-a simtit sufocat de latrai pana la Revolutie avea dreptul moral sa ceara lichelelor sa ia o pauza. Daca Liiceanu a si exprimat-o si Apelul respectiv n-a circulat ca manifest anonim e pentru ca Paltinisul lui Liiceanu si Plesu a fost pentru multi in sufocarea aia o oaza de aer, asa „evazionista” cum o califica mai sus @Razvan (care ca de obicei are cel mai luminat comentariu de aici). Asta-i tot.

  18. Se pare ca cenzura este in floare. „Anticomunistii ” nu accepta critica. Poate ca isi fac ei insisi un gen de autocritica :)

  19. mensevic inseamna antibolsevic. ok, dar ce altceva mai inseamna? ce-i mana pe ei, pe mensevici in lupta? cred ca ar fi destul de interesant de aflat. ca, pe logica asta, si nazist inseamna antibolsevic. deci se cheama cumva ca nazistii erau buni? intreb si eu

  20. eu am iesit in strada in decembrie 89, cand unii erau la adapost sau inca nu stiau cu ce mana sa voteze, tocmai ptr vorbele lui ratiu despre democratie.
    vad ca „anticomunistii” astia sunt la fel la fel de stergatori cu guma ca si ailalti..singura lor calitate e ca nu te baga la inchisoare..inca..

  21. Dragii mei, am citit cel putin doua comentarii in care cuvantul vreo a fost scris vre-o. Nu cred ca a fost o gresala neintantionata ci cred ca persoanle respective chiar cred ca asa se scrie. Ce vreu sa spun este ca incercam sa na dam cu parerea referitor la o tema unde trebuie sa avem cel putin o cultura medie, dar in felul in care anumiti comentator scriu imi dau seama ca nu prea au ce cauta sa comenteze la acest aricol. Nu vreu sa supar pe nimeni, dar ar fi frumos ca cei care isi dau cu parerea pe acest domeniu macar sa se vada ca au facut gramatica la scoala.

    • Maestre Nelu,am crezut ca din lipsa de argumente pe text ,ca sa-ti arati totusi credinta portocalie,faci caz de asazisa cultura gramaticala insusita (de unii din noi acum 50 de ani,nu ca o scuza!) in clasele primare, numai in cazul meu.D’aia nici nu ti-am raspuns,dar vad ca ai o obsesie. Acest stil se pare ca este predominant in PD caci ori bateti campii in afara subiectului ori o tineti ca e alba chiar si cand e neagra rau (vezi cazul Blejnar mai recent!).Daca tot de mandresti cu studiile elementare poate iti mai aduci aminte si de sintagma „forma fara fond” si o sa-ti dai seama ca sunteti campioni la aceasta categorie.Vanatoare buna in continuare!
      @heraasku:aveti dreptate,mai mult mensevicii lui Martov au mers multa vreme alaturi de bolsevicii lui Lenin. Pentru cineva ca dl. Tismaneanu care putea sa afle de la „prima mana” aceste informatii e usor jenanta confuzia(o fi voita?)!

  22. Textul îl retrimite pe dl. Patriciu în ungherul întunecat şi anonim unde-i este locul. Că o face cu obişnuita erudiţie şi seriozitate academică, n-are cum să-l impresioneze pe unul ca dl. Patriciu, pitit prea jos pentru a putea fi atins de săgeţile culturii.

    În definitiv, dl. Patriciu în textul său, cu toată perierea stilistică la care şi-a supus producţia, n-a reuşit în final decât să rămână el însuşi, comiţând o gafă semidoctă (menşevic, aproape bolşevic) şi o înscriere tipică în legea lui Godwin.

    Am bănuiala că de-abia dacă ar fi dovedit că înţelege diferenţa dintre majoritarii comunişti şi minoritarii moderaţi din partidul social-democrat-muncitoresc rus, dl. Patriciu i-ar fi pricinuit d-lui Tismăneanu nu puţină mirare. Aşa însă, egal cu sine şi fără surprize, dl. Patriciu nici nu s-a sinchisit de „deturnări semantice”, interesându-l doar să călărească o vorbă în doi peri aruncată de dl. Michnik, iritat probabil de impresia de a fi chemat ca martor într-o dispută străină şi pe care o ignora.

    Cât despre dublul binom Heidegger – Hitler, Liiceanu – Băsescu, aceasta este încă o infamie absurdă, din aceeaşi categorie cu montajul copilului lovit cu pumnul. Din nou, dl. Patriciu, egal sieşi şi fără surprize.

    Dl. Tismăneanu nu este “decât” un om de ştiinţă, iar “armele” sale, adevărul ştiinţific, decenţa şi urbanitatea, se vor frânge de pielea groasă a d-lui Patriciu. De altfel, în aceeaşi situaţie se găsesc şi d-nii Pleşu şi Liiceanu. Dacă n-ar fi aşa, şi dacă dl. Patriciu ar mai păstra o urmă de decenţă, şi-ar lua un oarecare concediu de la apariţiile publice după ce a trebuit să citească: “acolo unde eu am spus adio, deci in lumea nomenklaturii vechi si noi, domnia sa a spus bun gasit…”

    Dar nu, dl. Patriciu n-o va face pentru că este din acelaşi aluat cu A. Păunescu: acelaşi tupeu siderant, aceeaşi nesimţire şi neruşinare fără margini.

    Cum altfel poate un om, care într-un stat civilizat ar fi fost demult judecat pentru grave infracţiuni economice, să pomenească fără ruşine de “pervertirea societăţii româneşti” şi de “corupţia instituţionalizată”. Adică tocmai dl. Patriciu, a cărui avere s-a întemeiat exclusiv pe corupţia instituţionalizată şi ale cărui acţiuni contribuie din plin la pervertirea societăţii, îndrăzneşte să vorbească !?

    Excelentul Cristian Câmpeanu ajunge în România Liberă de ieri la concluzia că dacă la 21 de ani de la Apelul către lichele, acesta este din nou atacat şi defăimat, trăim triumful lichelelor. N-aş fi atât de pesimist. Este doar un puseu al lichelelor, la fel ca isteria panegirică la căpătâiul uneia dintre cele mai sinistre figuri ale naţional-comunismului, A. Păunescu. Deşi sunt încă dominante, lichelele lui Liiceanu, istoric vorbind, duc doar hărţuieli de ariergardă, timpul lor se duce.

    Şi vremea d-lui Patriciu a apus, stat oligarhic de tip rusesc, cum doreşte dl- Patriciu, în România nu va fi. La vârsta bilanţului, dl. Patriciu nu poate evidenţia decât impostură şi necinste. Probabil că cea mai autentică perioadă a carierei sale a fost atunci când era “regele meditaţiilor”. Acum, rămâne îngropat în propria mediocritate, învelit în plapuma urii şi resentimentelor.

    • Cred ca sinteti optimist.

      Triumful lichelelor – despre care care vorbea dl. Cristian Campeanu – este evident. Nu sint lipsit de speranta, dar – o simpla sugestie -, indreptati-va in orice directie privirea, in media, in politica, in universitati, de bloguri nu mai vorbesc, si le veti gasi peste tot. Acum, au si „genele” noi ale supravietuitorilor. Obraznicia, incultura, ifosele s-au … upgradat. Ar fi bine sa vedem semnele unei posibile disparitii a lichelelor. Le puteti mentiona ?

      Mi-am pus intrebarea daca incercarile dlui Patriciu chiar meritau bagate in seama. Daca „apararea” dlui Liiceanu este folositoare. Daca precizarile despre distinctia cu pricina (mensevic-bolsevic) chiar erau necesare. Un prim raspuns este, evident, ca da. Confuziile si prostia trebuie devoalate. Nu am nici o indoiala. Multimile prea curate si doritoare de singe trebuie temperate. Aplaudacii trebuie linistiti. Putina carte livrata intr-un mod soft nu strica nimanui.

      Exista, insa, un esec spectaculos al neputintei valahe din ultimii 21 de ani. Desi s-au scris carti, desi s-au tradus multe dintre cartile necesare, dar nu toate, desi ideile importante au intrat, sa spunem, in spatiul cultural romanesc, observam ca, din perspectiva etica, lucrurile nu s-au schimbat deloc. „Apelul catre lichele” este de azi, daca ii schimbam anul aparitiei de pe coperta, nu producem nici o inadecvare cu prezentul.

      Si aici vin si zic: poate ca problema este in alta parte. Cum a fost posibil Patriciu ? Cum a fost posibil Po(a)nta ? Cum a fost posibil Vintu ? Cum a fost posibil Voiculescu ? Cum este posibil ca asasinii lui Gheorghe Ursu sa fie liberi? Ce le prezerva acestor lichele continuitatea ?

      Exista, cred, mai multe intelegeri ale esecului. Una dintre ele este legata de concentrarea strategic gresita a energiilor bune in proiecte dependente de persoane, de lideri politici. Primul a fost proiectul Constantinescu. A urmat – sintem contemporani cu el – proiectul Basescu. Nu vreau sa intru in febra discutiilor politice. Dar, mi se pare mai mult decit misterios faptul ca oamenii de buna credinta nu au reusit sa fie nedependenti de un protectorat politic sau altul. Astazi, in 2011, daca vrei sa studiezi ceva la arhivele unei anumite institutii, ai nevoie de sprijin politic. Anul trecut, la BCU, a fost numit ca director un specialist in „managementul de informatii” de la SRI. Cadru de nadejde al partidului. Este inacceptabil.

      Nu e tirziu nici acum sa iesim din logica politizarii. Trebuie sa sustinem idei si valori, nu persoane. „Salvarea” este in reguli si proceduri impersonale. Nu trebuie sa avem un proiect „… escu”, indiferent cine este acest „… escu”. Din aceasta perspectiva, mi se pare total irelevant ce crede/spune/scrie dl. Patriciu. La judecata vremii, Patriciu va fi la statistica. La „si altii”. Trebuie sa iti alegi adversarii, spunea cineva – nu mai stiu cine.

      • Nu am cum să nu aderez la analiza Dvs.

        “Salvarea” este in reguli si proceduri impersonale. – nu contenesc să repet acest adevăr crucial oriunde am ocazia, fiind convins că reprezintă cheia spre modernitate.

        De aceea şi strecurarea în Uniunea Europeană este o şansă epocală pentru ţara noastră. De-acolo, din UE, vin în permanenţă legi şi reglementări precum şi o constantă presiune pentru aplicarea lor. Chiar dacă la noi ele nu se respectă, se diluează, ocultează sau amână, simpla afirmare a normei şi existenţa unei presiuni externe în favoarea respectării ei e un pas înainte într-o comunitate supusă de secole arbitrariului.

        Impunerea în societate a ideii de normă care trebuie respectată va crea o breşă prin care se poate introduce şi practica, mai generală, a acţiunii după reguli şi proceduri impersonale. La aceasta va contribui, sper, şi apariţia unei categorii de tineri şcoliţi după model occidental şi/sau care lucrează în corporaţii, acolo unde raţionalizarea impersonală este la ea acasă. Rămân optimist că această clasă de mijloc emergentă, de care se tot vorbeşte, va fi purtătoarea unui alt stil de acţiune, bazat mai mult pe reguli şi proceduri impersonale decât pe abandonul fatalist în favoarea salvării charismatice.

        Cât priveşte optimismul cu care privesc “extincţia” lichelelor, m-am referit explicit la “lichelele lui Liiceanu”, adică la acea categorie căreia i se adresa acela în dec. 1989 prin apelul său: oamenii vechiului regim care, în mai puţin de o săptămână îşi daduseră hainele la-ntors. Aşa cum spuneam, ei încă sunt dominanţi, dar simpla trecere a timpului începe să-i pună în minoritate cantitativă.

        Desigur, rămân lichelele noi, al căror arhetip îl reprezintă dl. Ponta, promotorii unei iresponsabilităţi asumate şi a unui cinism dezinhibat care face vechile lichele comunisto-securiste să pară nişte biete cârtiţe provinciale.

        Sa nu uităm însă că noile lichele (de fapt cleptocraţia populistă transpartinică) parctică aceeaşi strategie ca şi vechile lichele: administrarea mizeriei. Ieri prin dictatură, azi prin captarea voturilor straturilor celor mai deznădăjduite. Ei nu pot prospera decât într-o ţară săracă, înapoiată şi needucată. Creşterea (foarte) lentă a “nivelului de trai”, datorată muncii în străinătate şi timidei apariţii a unei clase mijlocii le trage puţin câte puţin covorul de sub picioare “politicienilor” gen Ponta, spin-doctorilor gen Guşe sau “businessmenilor” gen Vântu, Voiculescu, Videanu, Umbrărescu sau Patriciu.

        În legătură cu ultimul şi cu atacul său grobian la dl. Liiceanu, se desenează o dilemă.

        Să-l îngropi ignorându-l, aşa cum merită, înseamnă să tolerezi rânjetele şi băşcălia tuturor lichelelor cărora dl. Patriciu s-a făcut purtător de cuvânt. Dacă nu acţionezi promt şi dai afară din stadion pe conducătorul de galerie care tocmai şi-a dat pantalonii jos, rişti ca toţi huliganii din spate să sară la bătaie şi distrugere.

        Dacă îl iei în seamă, nu faci decât să conferi substanţă unei mediocrităţi impostoare, să împrăştii lumină asupra unui astru întunecat, fără radiaţii proprii. Pe site-ul hotnews am văzut un montaj foto cu dl. Patriciu încadrat de d-nii Pleşu şi Tismăneanu. Marea masă va deduce că este vorba despre o gâlceavă între egali. Rişti ca mai târziu, dl. Patriciu să nu intre la statistică, acolo unde-i este locul, ci să fie amintit ca cel împotriva căruia s-au ridicat Pleşu şi Tismăneanu.

        Ce alegi, aşadar, respectarea sistemului planetar al valorilor, unde fiecare evolueză pe traiectoria sa, neriscând se se întâlnească, sau intervenţia punctuală şi utilă ?

        Nu pot încheia înainte de a aduce un amar omagiu aceluia care a fost Sergiu Brucan, acel bătrân stalinist, cinic şi uns cu toate alifiile, care, cu predicţia sa pe 20 de ani, s-a dovedit a fi un romantic naiv şi idealist.

        • Nu l-as compara cu seful galeriei. Intram pe „teritoriul” pamfletului … si …

          Dar, in definitiv, de ce nu ? Sa intram, asadar. L-as situa mai degraba in zona lui gigi-becali-mititelu. E drept, un magnat mai cizelat, cu pretentii de eseist. Cu iPod. De asemenea, cu unele lecturi. E o diferenta. Finantatorul galeriei, deci. Este dificil sa il dai afara de pe stadion, pentru ca e al lui. Iar regulile Ligii au un cerber pe masura.

          Continuu sa cred ca personaje precum Roncea, Vadim, Dan Diaconescu, etc., etc. – dl. Patriciu face eforturi importante pentru a se alatura acestei echipe de vedete, sa speram, totusi, ca nu va reusi – sint hranite de enorma atentie care li se acorda. Aceasta atentie este, rareori, de inteles.

          Continuu sa cred ca obiectiile, criticile si perspectiva unor personalitati precum Dorin Tudoran, Doina Cornea, Liviu Antonesei sau Marius Oprea merita mai multa atentie. Si ca energiile trebuie conjugate in proiecte nedependente de lideri politici. Numai asa vom putea crea un context in care regulile sint respectate si sefii de galerie, o data prinsi in flagrant, vor vedea meciul din alta parte.

          Continuu sa cred ca – asa cum spunea profesorul de ingeri intr-un seminar memorabil, de la inceputul anilor ’90 -, daca „Dumnezeu nu e din Pitesti”, nici anticomunismul nu e din Modrogan sau Cotroceni.

          Sau e ?

          • Cu tot respectul, nu stau acum să scriu pamflete la dresa d-lui Patriciu şi nici să disec o simplă comparaţie menită doar să reliefeze pe cel care apelează la vulgaritate ca să atragă reacţiile cele mai josnice ale maselor needucate: şef de galerie sau finanţator, becali, diaconescu, sau cum i-o mai fi chemând, tot un drac…

            Bine zis, dl. Patriciu face eforturi importante pentru a se alatura unora ca Vadim. De ce să sperăm că nu va reuşi ? Ne este simpatic, ţinem totuşi la el, dorim să nu se compromită chiar de tot !? Dar este deja compromis până la nec plus ultra. Ce este dl. Tudor în politică, iar dl. Păunescu era în expresia publică, este dl. Patriciu în economie.

            Încă ceva: faptul că iniţial dl. Patriciu a fost un om educat, chiar citit, etc. etc., nu mi-l face mai simpatic, nu este o circumstanţă atenuantă, ci una profund agravantă. Este profund fals că am fi cu toţii egali: răspunderea este direct proporţională cu educaţia, inteligenţa şi statusul social.

            De la un prăpădit de mahalagiu semianalfabet ca Becali sau de la un famelic din câmpia Dunării ca Diaconescu nu mă aştept la nimic. De la Dinu Patriciu am alte aşteptări, iar faptul că a devenit un promotor al statului oligarhic şi corupţiei instituţionalizate, deşi ştie şi înţelege ce face, îl desemnează ca pe un mare păcătos, mult mai mare decât fostul tractorist Videanu sau decât o fufă urbanizată la seral ca d-na Udrea.

            Desigur că nimeni nu posedă monopolul adevărului, nici preşedintele, nici oamenii săi. Nu practic solidarităţi parohiale şi mi-e indiferent dacă dl Băsescu sau un altul a condamnat oficial comunismul, atâta timp cât a facut-o preşedintele republicii. Din partea mea putea fi şi Stan Păţitu sau Popa Prostu.

            Cât despre prezenţa publică a d-nei Cornea, sau a d-lor Oprea, Antonesei, Tudoran, etc. eu o salut şi o respect. Nu eu o contrapun pe d-na Cornea d-lui Băsescu, ci ea însăşi, aşa cum nu eu l-am îndepărtat pe d-l Tudoran de d-l Tismăneanu. Eu îi ascut pe toţi cu respectul la care mă obligă buna cuviinţă, evaluându-le poziţiile conform liberului meu arbitru, în funcţie de ceea ce consider că este valabil şi util pentru interesul general.

            O ultimă observaţie: suferinţa nu constituie un capital. Cunosc admirabili opozanţi ai comunismului, oameni care au dovedit un curaj şi o dăruire cu adevărat eroice şi care şi-au riscat literalmente viaţa, victime ale unor atroce torturi psihice şi fizice, care sunt incapabili de o poziţie minimală despre comunism, din lipsă de charismă, din epuizare, din lipsă de inteligenţă…

            Sigur, asta nu înseamnă să tolerăm ca orice lichea neruşinată şi vocală să confişte discursuri legitime. Voi prefera însă pe cineva cu coerenţă şi substanţă acum şi care e dovedit că a fost onest atunci, chiar dacă nu erou, unui erou autentic atunci, care nu mai poate spune nimic acum.

          • Cu acelasi respect, dar si cu regretul ca unele afirmatii destul de clare ale mele au stirnit niste delimitari pe care nu le inteleg pina la capat, va rog sa imi permiteti sa va spun ca ma gasiti acolo unde nu sint.

            Dracii sint multi. Si diferiti. E adevarat, putem opta pentru punerea lor sub aceeasi umbrela. In fond, un succes al demonului este sa ne faca sa credem ca nu exista. Sau ca are doar un chip.

            Cine a spus ca toti sintem egali ? Eu nu. Si de ce sa ne dorim ca numarul personajelor ignobile care populeaza bestiarul si asa monstruos de la noi sa se mareasca ? Eu nu imi doresc. Cine a sugerat vreun fel de simpatie pentru dl. Patriciu. Eu nu. Cine a spus ca ar reprezenta vreun model al reusitei economice corecte si bazate de inteligenta. Eu nu.

            Altfel, despre suferinta inteleasa ca si capital, iarasi nu am vorbit. Era vorba despre altceva. A insista in aceasta directie inseamna a incerca sa faci vizibila lumina zilei. Si nu oricind. Ci tocmai atunci cind soarele e la culminatie.

            Este o optiune foarte aproape de mine. Carisma, surplusul de energie, inteligenta, expresivitatea, coerenta. Dar, daca tot vorbim de draci, sa nu le condundam pe primele cu nevoia de notorietate, activismul, eruditia stearpa, autocitarea, listele de autori.

            Ramine sa ne intilnim sub astre mai favorabile. Cu siguranta, nu astrele solidaritatilor parohiale. Si, cu siguranta, in numele interesului general.

  23. mensevic inseamna anti-bolsevic???!!!
    s-avem iertare. asta e interpretare utilitarista.
    dau si eu o definitie: mensevic inseamna un bosevic nenascut inca. orice mensevic devine bolsevic. asta tine de varsta. adica Plehanov si cei ca el erau prea batrani pentru metodele bolsevice. Trotki, Stalin, Kollontai si ceilalti… bolsevici, fosti mensevici.
    in fond singurul bolsevic a fost Lenin. si, scazand procentul Sverdlov s. cl.

    • Uite, în asta constă farmecul democratic şi deliciul internetului, deşi dl. Pleşu pare să nu aprecieze !

      Dl. Tismăneanu, om de ştiinţă cu o contribuţie remarcabilă chiar şi după cele mai înalte standarde internaţionale, vechi profesor şi cărturar, vine şi afirmă ceva despre menşevici şi bolşevici, temă făcând parte din aria sa de expertiză.
      Întâmplarea face ca dl. Tismăneanu să fie familiarizat cu această problematică încă de dinainte să meargă la şcoala primară, având în continuare vreo jumătate de secol la dispoziţie să aprofundeze problema prin biblioteci şi arhive.

      Ei bine nu, toate astea nu contează ! Iată că vine… heraasku şi mi ţi-l pune la punct pe bătrânul savant: „s-avem iertare” i-o retează preopinentu’, „dau şi eu o definiţie !”, după care…heraasku… se lansează preţ de patru propoziţii de tip „ana are mere” să explice el cum devine cazu’.

      Sfinte Ioan Luca, oare cât timp mai suntem blestemaţi să rămânem aşa cum ne-ai zugravit ?

      • domnu’ lalu, merci pentru atentie!
        cat priveste definitiile hai sa ne permitem sa definim liber ce si cum vrem. am libertatea sa definesc orice. ca si domnia voastra. totul este aparenta, nu? Si interpretare.
        iar chestia cu expertiza… respect parerea domnului tismaneanu si concluziile, cartile si mai ales ceea ce face prin publicarea unor pietre pretioase.
        insa de aici si pana la a-mi interzice sa am o parere despre… suna urat. mai precis bolsevic :)
        eu am vorbit despre interpretare nu despre tone de informatie.
        iar mensevismul lui Stalin e egal cu bolsevismul lui.
        Oricum, ma bucur ca comentariul meu l-a facut pe domnul tismaneanu sa scrie articolul „Mensevisme imaginare sau joaca de-a conceptele”

      • Maestrul Tismaneanu isi permite o omisiune majora: din toti autorii pe care ii citateaza, in sprijinul afirmatiilor lui lipsesc 2 ,de importanta majora: John Reed cu textul” 10 zile care au zguduit lumea” ( cu o prefata de Lenin + Nadejda Krupskaia)si tov. Tismineski – tatal.Daca ii citea si pe acestia poate avea o alta viziune asupra relatiei mensevici-bolsevici!
        Altfel,se bazeaza ,ca si actuala putere portocalie, pe ignoranta sau nepasarea publicului care se lasa ametit de ‘opiumul maselor’ -minciuna!

        • „Zece zile care au zguduit lumea” este un reportaj sur le vif despre luarea puterii de catre bolsevici, nu de catre mensevici. Autorul, imortalizat in filmul „Reds” al lui Warren Beatty, era un jurnalist american de stanga, admirator a ceea ce ii aparea (nu doar lui) drept o tentativa de a lua cu asalt cerul (spre a folosi metafora lui Marx despre comunarzii din Paris). Avea sa moara de febra tifoida dupa vreo doi ani, a fost inmormantat (singurul amercan) in zidul Kremlinului. Prefata lui Lenin era proba ca bolsevicii au fost multumiti cu imaginea oferita de Reed. Dupa moartea lui Lenin (ianuarie 1924), cartea a fost interzisa. In „Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS”, elaborat de o comisiei condusa chiar de Stalin (1939), nu se face nici macar o referinta la ea. Motivul era ca nu reliefa suficient rolul lui Stalin si ca vorbea prea mult si prea elogios despre Trotki. A fost re-editata abia dupa Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956 cand Hrusciov a tinut faimosul „Raport Secret”. Partenea sa, ziarista de stanga Louise Bryant, s-a casatorit ulterior cu diplomatul american William Bullitt (daca nu ma insel). Prietenul lui Reed, militantul marxist Max Eastman, a rupt cu comunismul si a fost primul care a publicat in SUA „Scrisoarea catre Congres” (testamentul politic al lui Lenin).

          In rest, nu am ce comenta, sunt vechile, extenuatele, jenantele atacuri ad hominem. Cred ca normal ar fi sa discutam idei, nu persoane, genealogii, ereditati. Nu vad vreo legatura intre „puterea portocalie”, tatal meu (care a decedat in februarie 1981) si tema articolului comentat.

  24. @Razvan
    Sunt de acord cu dumneavoastra cand vorbiti la general insa noi incepusem sa discutam destul de punctual: Scoala de la Paltinis. Nu contest calitatile doamnei Muller ci numai faptul ca o privire in oglinda nu-i strica inainte de a face acuzatii. De altfel aici suntem de acord pentru ca si dumneavoastra vorbiti de mai putina aroganta. Faptul ca domnia sa a fost publicata in Romania comunista o face din punctul meu de vedere mult mai putin dizidenta decat a fost si este Viorel Padina. Conceptul de libertate este ambiguu si implica multe probleme. Modernitatea a pus accentul pe el nu insa si anticii. Una este libertatea fata de opinia majoritatii in cazul in care aceasta este gresita si alta este sensul mult mai larg dat de lumea moderna. Un exemplu, poate nu cel mai bun, ce-mi vine in minte acum este ca libertatea pentru moderni inseamna atat libertatea pentru bine si adevar dar si pentru ce e rau si fals. Exemplul dumneavoastra cu Protv- ul reflecta ce spun. Insa nu acesta este subiectul discutiei noastre. Eu cred ca acesti oameni, Plesu, Liiceanu, Sora si multi altii au contribuit constient sau nu la ce numeam hrana spirituala pentru studentii lor. Ca nu toti s-au hranit ci numai cativa, asta tine de harul pe care Dumnezeu ni-l da fiecaruia la nastere. Sunteti putin prea pesimist in ceea ce priveste existenta oamenilor de valoare. Ei exista, desi putini, dar exista. Dumneavoastra sunteti probabil unul dintre ei. Incepeti sa fiti mai optimist gandindu-va la acest aspect.

    Cu stima

    • Ma bucur ca ati adus aici in discutie numele respectatului filosof si om de cultura care este dl Mihai Sora. As adauga cateva elemente: dl Sora nu a participat nicicum la ritualurile encomiastice ale regimului (chiar dimpotriva); in 1989, s-a solidarizat sub semnatura asumata public, intr-un text transmis la Europa Libera, cu Mircea Dinescu, devenind prin acest gest contestatar, el insusi un disident; de-a lungul deceniilor, a construit in jurul sau un nucleu de tineri ganditori dintre care unii au semnat texte disidente.

      A fi disident, cred ca trebuie accentuat, nu implica neaparat sa fii autor de manifeste, eseuri, poeme protestarare. Ar fi poate util sa recitim „Puterea celor fara de putere” de Havel pentru a vedea ce gandea la mijlocul anilor 80 acest disident despre calea spre disidenta.

      • Domnule Tismaneanu,
        Sunt intrutotul de acord cu ce intelegeti dumneavoastra prin a fi dizident. Sunt de acord si cu ce ati mai scris sau postat be blog in aceasta privinta. Eu cred ca natura regimului dictatorial, al personalitatii dictatorului, influenteaza daca nu forma protestului macar gradul de pericol ce-l implica un asemenea act. Stiti mai bine decat mine ce insemna in anii ’50 sa vorbesti engleza, franceza sau germana in public. Un coleg de facultate de-al tatalui meu a fost turnat ca era fluent in engleza si citea Shakespeare in original, fapt ce i-a adus exmatricularea definitiva. Acelasi lucru daca se intampla in anii 80′ de pilda, nu avea acelasi efect represiv. Cum un protest oarecare poate fi considerat in Cuba de astazi minor, el poate fi un act de curaj extrem in Coreea de Nord. Din aceste motive eu cred ca inainte de a emite concluzii precum Herta Muller fara a avea inca o imagine suficient de clara despre cum a fost influentata lupta anticomunista in Romania de regimurile Dej si Ceausescu, trebuie sa ne abtinem in a arunca cu piatra. Asta din respect pentru cei ce chiar au facut ceva si au platit pentru asta chir cu viata. Mai mult decat atat, noi nu cunoastem modul cum a decurs aceasta rezistenta si cine au fost actorii. Stim numai lucruri generale si dizidenti cunoscuti deja prin intermediul Europei Libere. Domnul Padina este unul din probabil alte sute de exemple ce reflecta ignoranta noastra in aceasta privinta.
        Sunt de acord ca dumneavoastra ati scris substantial in aceasta privinta ca si multi altii, insa aceste lucrari sunt cunoscute numai de cei ce le-au citit. Din pacate, marea majoritate nu citeste; cel putin nu acest gen de carti. Dupe parerea mea, este inadmisibil modul in care noua generatie este „informata” sau mai degraba dezinformata despre acest lucru. Manualele scolare, presa, opinia generala, toate acestea la un loc reprezinta surse de dezinformare pentru acesti tineri. Acest aspect a fost observat sau mai bine zis anticipat inca din 1990 de domnul Liiceanu care spune ca ceea ce ar trebui sa ne ingrijoreze nu este neaparat faptul ca generatiei celor ce au trait sub dictatura ii este extrem de greu sa-si schimbe naravurile, ci ca generatia ce vine preia prin imitatie (zic eu) comportamentul si apucaturile parintilor. Imi cer scuze daca parafrazarea este mai putin exacta.
        In acest sens cred eu ca trebuie ca societatea civila, institutul pe care cu onoare il conduceti, guvernul, trebuie sa lucreze pentru a face cunoscut publicului larg si tinerilor in special adevarul despre trecutul nostru recent.

        • Cred ca atingeti in chip remarcabil de lucid ceea ce as numi conditiile de posibilitate ale actiunilor disidente in diverse tari comuniste. Intr-un eseu scris in anii 80 (sper sa-l regasesc, a aparut in revista „Social Reseach”, nr special ingrijit de T. Garton Ash pe tema societatii civile, cu texte provenind din Europa de Est si Centrala), Vaclav Havel spunea ca manifestarile de protest, implicit ori explicit, a doi sau trei oameni in Romania lui Ceausescu echivaleaza cu cele a sute de oameni in Polonia ori chiar in Cehoslovacia. Intensitatea represiunii ca si elementele ce tineau de lipsa de interes a Vestului ptr disidenta din Romania (Ceausescu poza in „disident” al Blocului Sovietic, deci cine avea nevoie de disidentii „disidentului”?) exolica aceast situatie. In plus, ca si in cazul societatii civile, in acela al miscarii disidente nu trebuie sa ne clauzim doar dupa criteriul vizibilitatii. Tocmai acest lucru il urmarea Securitatea, sa oculteze actiunile disidente, sa le de-legitimeze si sa le neutralizeze prin izolare. Asa s-a facut ca se stia (si inca se stie) atat de putin despre un Ion Puiu, despre un Nicu Stancescu, spre a-i numi doar pe acestia. Arhivele Europei Libere, dar si acelea ale Securitatii, pot oferi detaliile necesare unei analize probe a acestor initiative pe care regimul le considera extrem de primejdioase. Evident, cele ale Securitatii trebuie citite cu multa prudenta, din ratiuni bine-stiute.

          Atunci cand cunoscuti scriitori si universitari semnau „reportaje din actualitatea socialista” in „Scanteia” (nu dau nume, insa veti fi mirat poate sa le aflati), cand o Zoe Dumitrescu-Busulenga, o intelectuala de o imensa cultura, compara „epoca lui Ceausescu” cu aceea a lui Pericle, insusi faptul ca un M. Sora, un G. Liiceanu, un Petru Cretia, o Dana Dumitriu, un Vasile Dem. Zamfirescu, un Andrei Plesu, un N. Manolescu, un Valeriu Cristea, o Ileana Malancioiu, un Andrei Cornea, un M. Cartarescu, un Livius Ciocarlie, o Adriana Bittel, o Adriana Babeti, un M. Mihaies sau un Vasile Popovici refuzau sa faca acest lucru ne impune o privire nuantata asupra acelor ani. In paginile „Revistei de filosofie” la care colaboram, apareau panegirice semnate de Gh. Al. Cazan, Ion Florea, Marin Voiculescu sau Ion Tudosescu, dar si articole care nu-l citau pe NC si se ocupau de logica, de epistemologie, ori, cum am invcercat eu sa o fac, de directiile post-marxiste, ostile marxismului sovietic, gen Scoala de la Frankfurt.

          La IICCMER se lucreaza la un proiect despre microcosmul propagandei, o analiza a Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti in ani regimului marxist-leninist. Ca si Dvs, sunt convins ca gestul lui Viorel Padina de a scrie o analiza-rechizitoriu merita cunoscut si apreciat la adevarata sa valoare. In ce ma priveste, il compar si il contrastez cu atitudinile generale de complicitate cu sistemul. Nu stiu sa fi fost multi alti tineri intelectuali care sa fi fost la curent, precum Viorel Padina, cu vizunea disidenta asupra rolului ideologiei in acele sisteme. Tocmai de aceea, in pofida eforturilor Securitatii de a-l face caduc prin disparitia sa inainte de a fi cunoscut, eu cred ca „Apelul catre Europa” se inscrie in istoria onoarei la romani. Pretuiesc in cel mai inalt grad contributiile disidentilor cunoscuti, cred ca trebuie sa iesim insa din viziunile reductioniste si sa admitem ca au existat forme de rezistenta diferite, care comportau riscuri diferite. Viorel Padina si-a asumat riscuri imense prin gesturile sale. Ma numar printre cei care admira ceea ce a facut acest om, il consider un autentic intelectual disident. Aparatorii autonomiei esteticului, membrii Cenaclului de luni, erau ei insisi insultati si calomniati in „Saptamana”, organul anti-cultural al Securitatii. Sa nu uitam si cazul unui Norman Manea ale carui pozitii anti-protocroniste au dus la persecutii si in final la decizia de a nu reveni in tara. La fel, ar trebui examinate cazurile lui Sorin Titel, Bujor Nedelcovici, Leonid Dimov, Dumitru Tepeneag, Vintila Ivanceanu, scriitori care au sfidat cenzura si au suferit consecintele acestor actiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro