Fondatorul Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, s-a nascut pe 22 aprilie 1870 în orașul Simbirsk din Imperiul Rus. Adeziunea sa la miscarea revolutionara a avut cauze psihologice si intelectuale discutate pe larg în cărți fundamentale datorate unor Alain Besancon, Robert V. Daniels, Robert Gellately, Richard Pipes, Victor Sebestyen, Robert Service, Leonard Shapiro, Boris Souvarine, Robert C. Tucker, Adam Ulam. Lenin a inventat bolsevismul, modelul doctrinelor si institutiilor totalitare din secolul XX. Stalin si Zinoviev au decretat ca leninismul si bolsevismul sunt sinonime. Scopul era să-l discrediteze pe Troțki si sa confectioneze imaginea “troțkismului” ca o ideologie străină de si chiar ostilă leninismului.
Lenin a fost un posedat în sensul dostoievskian. Revoluția, in mintea sa, trebuia sa fie totala, necruțătoare, asemeni unei dezlantuiri de forțe naturale. Doar ca, în filosofia sa politica, vointa umana era forta demiurgica menită sa zguduie lumea din temelii si sa dea naștere unei societăți perfecte. Lenin credea ca a descoperit calea spre Paradisul terestru. Axiomele leninismului, codificate de Stalin, devin “calauza” înaintării spre comunismul profetizat de Karl Marx. Ideologia promitea salvarea in aceasta lume, este o soteriologie imanentizata. Scopul final este sacralizat. Leninismul este o teologie politica in care Proletariatul este, spre a-l cita pe tanarul Marx, “clasa-Mesia a istoriei”. Eram student cand am citit studiul lui Louis Althusser “Lenin si filosofia”. Scria el ca Lenin nu a creat o noua filosofie a practicii, ci mai degrabă o noua practica a filosofiei. Cred ca nu gresea, dar este nevoie de o adaugire. Lenin a creat practica terorista a filosofiei. Teroarea ca experiment deopotriva teoretic si practic.
Lenin a profesat si a practicat radicalismul utopic. El a conceput ab ovo patternul “partidului de tip nou” format din revoluționari de profesie, dispuși la orice sacrificiu, inclusiv cel al propriului intelect, pentru triumful Cauzei. Disciplina perinde ac cadaver s-a ingemanat cu un centralism antidemocratic care interzicea gandirea autonoma. Partidul, adică liderul, nu poate greși. Leninismul a fost si rămâne un sistem ideologic închis, imun la semnalele realității. Lenin a murit pe 21 ianuarie 1924. Mitul revoluției mondiale impotriva Occidentului “in putrefactie” supravietuieste in retorica antiglobalista, “suveranista” si putinofila a timpurilor noastre.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Partidul, adică liderul, nu poate greși.
Din nefericire acest slogan, care in multe cazuri e de-a dreptul criminal, nu a fost inventat de Lenin si nici nu a fost complet desfiintat odata cu moartea lui.
Intilnim acest slogan, sub diferite forme, la toate nivelurile, chiar si in familie, in scoala, in firme, in societate, incl in ziaristica.
Ce se poate face? Putem dovedi ca liderul greseste? Cum? Cum ii putem dovedi lui Putin ca ceea ce face e o crima si ca nu va avea niciodata nimic de cistigat din asta, indiferent cum se va termina?
As putea da si alte exemple, chiar din lumea care se considera democrata, fiecare si le poate imagina!
In marginea subiectului, cu scuze pt. lungime :
Marx a fost un teoretician, vazand Revolutia proletara ca pe un proces istoric, necesar. Se poate discuta despre antinomiile Revolutiei. Lenin a fost un spirit activ, a dat un sens voluntarist si ´prometeic´ Revolutiei. Chiar daca erau anti-comunisti, primii fascisti s-au inspirat din leninism, mai ales, prin formele revizioniste de socialism si sindicalism. Bernice Glatzer-Rosenthal a scris carti importante despre ´nietzscheanism in Rusia´, are si o lucrare despre Merejkovski, ciudat ´pagano-crestin´ foarte influent ( care a fost un fel de guru al lui Moller van der Brock, liderul rev.-conservatoare germane ).
Se discuta mult daca Fascismul ar fi ´reactionar´ sau ´modernist´, s-a inventat si termenul ´modernism reactionar´. Citeam o lucrare despre influenta bachofenismului ( Peter Davies – Myth, Matriarchy and Modernity. Johann Jakob Bachofen in German Culture 1860-1945), de fapt, ca si Comunismul, Fascismul era ´dialectic´, o revolutie dialectica, una alternativa sau complementara : Comunismul fiind materialist, Fascismul era ´vitalist´, organicist. Ambele presupun o stare primordiala sau primitiva, o nediferentiere edenica, in speta, ´matriarhatul´, ce va fi realizata la ´sfarsitul istoriei´, printr-un salt calitativ si la un nivel superior, o integrare dialectica ( aufheben), o egalitate, omogenitate sau ´comunitate organica´, ideal romantic si panteist, vazute ca o eliberare de constiinta individuala si divizata (hegelian, dar vezi si inceputul ´Nasterii tragediei´, cu pasajele despre dezindividuatie si regresia extatica in ´unul´ primordial ). Deci e o anumita ambivalenta, progresul e si un regres, ´alienarea´, ´dezradacinarea´, prin demonia tehnologiei, a capitalismului, a Iluminismului, etc., modernitatea va fi rascumparata, revrajita, reinsufletita, in versiune ´traditionalista´ ( actualizata de putinism ): Noul Ev mediu postmodern. Aceste conceptii ´palingenetice´ erau foarte obisnuite in modernism, cu moda primitivismului, un ´arheofuturism´ : este fals ca fascistii, nazistii, ar fi fost impotriva tehnologiei. E. Junger a fost un inspirator al acestor miscari ( ca si Spengler sau Heidegger, era apropiat de asa-numitul ´National-bolsevism´ german, un Fascism de stanga, visa la o integrare a Bolsevismului cu Fascismul , mobilizate impotriva Liberalismului burghez decadent ), el vedea o depasire a ´nihilismului´ tehnologic printr-o integrare ´organica´ sau holista ( teoriile vitaliste despre Gestalt ), cu conceptii destul de bizare si nelinistitoare despre un supraom cyborg, efectiv un fel de (ex-)terminator ( deja din scrierile despre Sturmsoldat , se presupune ca era un prototip pt. SS ). Deci o integrare care e si o ´depasire´ a ´modernitatii´ alienate-burgheze prin revolutie, fascista sau comunista, o convergenta a materialismului brut comunist cu vitalismul fascist, aparent mai avansat, mai ´mistic´. Au existat figuri-cheie ale acestei convergente si tranzitii ´dialectice´, poate, Bakunin ( care era un fel de materialist-vitalist ), Proudhon si, mai ales, Sorel. Ideea e ca procesul dialectic nu e liniar, ci circular, implica ´degenerarea´ si ´regenerarea´ ciclice ( corsi e ricorsi ), asa cum Fascismul era revolutionar, si Marxism-Leninismul era in felul lui ´reactionar´, privea spre un trecut mitic si utopic, ´comuna primitiva´ ( cum se stie, Engels a fost foarte atent la teoriile lui Bachofen – cel care ducea mai departe dialectica mit-istorica hegeliana ). Sau un ´fenomen primordial´, un Chaos-mythos, proiectat in negurile presocratice, fascinatia dialectica pt. Heraclit, atat pt. marxism cat si pt. Heidegger, iar Marxismul heideggerian nu era doar un capriciu – un Ereignis (´Eveniment´) ce se actualizeaza prin revolutie, misiunea apocaliptica a ´sfintilor revolutionari´.
Hegel, cu generatia lui idealist-romantica, vazuse in tinerete in Napoleon pe ´Spiritul lumii´ si ´universalul individual´, ideea intrupata ( de unde ar putea proveni si butada : ´a vedea idei´ ), Spirit care era, in mitologia romantica, Prometeu, asa cum a dezvoltat, logic, Feuerbach ( si pozitivistii, cu ternarul lor joachimit ), Spiritul colectiv al umanitatii eliberate. Mitologizarea lui Napoleon ca Prometeu descatusat ( si reincatusat, asteptarea revenirii lui, fie si prin nepotul sau ) era obisnuita la decadentii francezi si ´reactionarii catolici´, de ex. L. Bloy. ( Nietzsche, care vedea in Napoleon pe Supraomul viitorului, are lungi pasaje despre Prometeu in ´Nasterea tragediei´, ca ´mit arian´, faustian apoi, la Spengler sau Rosenberg … ). Diviziunile Dreapta-Stanga, reactionar-revolutionar sau conservator-progresist par a fi destul de superficiale si inselatoare. De ex., in Franta existau legaturi f. stranse intre demaistrianism, Socialism romantic, Saintsimonism, pozitivism si, apoi, Maurrasism, unii au vazut in populismul bonapartist, un fel de bastard al Revolutiei, totusi unul logic, originile Fascismului, desi altii vor sa mearga inapoi pana la micii tirani si condotierii renascentisti, in care Machiavelli isi pusese atatea sperante …
Piatakov a replicat, emoţionat şi sentimental, printr-un discurs amplu:
„Lenin cel adevărat a fost omul care a avut curajul să facă o revoluţie proletară mai întîi şi apoi să se ocupe de crearea condiţiilor obiective, necesare din punct de vedere teoretic înaintea unei asemenea revoluţii. Ce a fost Revoluţia din Octombrie, ce este Partidul Comunist, dacă nu un miracol ? Nici un menşevic nu ar putea înţelege vreodată ce a însemnat să fii membru al unui asemenea partid.”
Robert Conquest “Marea Teroare – O reevaluare” – pag.142
Și în Europa de Vest au fost nenumărați fanatici comunisto-marxisti, vezi războiul civil din Spania și nu numai. Și în România, imaginea cu Ceaușescu plecând la moarte cântând Internaționala este tot de domeniul fanatismului comunist.
„Societatea perfecta” e un amarat de pretext pentru ca o mana de oameni sa fure violent o tara cu tot cu cetatenii ei. „Partidul” nu poate gresi pentru ca nici un membru de „partid” nu-si pune problema asta. Nu cred in existenta vreunui „mit al revolutiei mondiale impotriva Occidentului”. Cred ca lumea e impartita intre criminalii organizati (din ce in ce mai bine) si oamenii de rand, ce aspira la libertate si valori autentice. Leninismul e o „colectie” de aberatii ideologice, fara noima, fara fond, servite oricui incearca sa identifice o logica a criminalitatii de stat.
In „liderul nu poate gresi” rezida atat anvergura limitata a sistemelor autoritare cat si germenii autodistrugerii lor. Chiar daca liderul e inconjurat doar de sfatuitori luminati (mai rar asa ceva, dar sa admitem) si chiar daca asculta de ei, la un moment dat liderul va face dupa capul lui. Iar un singur cap poate gasi solutia corecta, de fiecare data, doar daca este Dumnezeu (sau Allah sau Buda sau Brahma sau Vishnu sau alta zeitate omniscienta).
Cat despre oamenii ce se cred Dumnezei, locul lor e la balamuc, nicaieri altundeva.
Da, e bine ca cineva mai reaminteste oamenilor aceste lucruri . Ca unii au uitat, altii n-au trait sau n-au auzit de toate grozaviile savarsite de gandurile lui Lenin. Cel divinizat in continuare de multi, intr-un Mausoleu …
Atunci cand nu te mai poti impune si nu mai reusesti sa pastrezi o ordine globala bazata pe libertati si reguli, inseamna ca intri in declin. Hienele leniniste abia asteapta sa simta slabiciunea occidentala, iar apoi sa inceapa sa dea tarcoale. Eu cred ca este si un semnal de alarma, atunci cand ceilalti urla ca esti slab si „decadent”. Poate iti fac un bine avertizandu-te de pericolul in care te afli si de faptul ca nu mai poti controla lumea, asa cum o faceai pana acum. Este o realitate pe care trebuie s-o acceptam, aceea ca Occidentul nu mai poate mentine ordinea stabilita dupa Razboiul Rece, insa acest lucru nu presupune capitularea in fata unor regimuri de tip leninist, ci presupune sa luptam pentru a mentine vie aceasta lume libera si democrata.
Dl Vladimir Tismaneanu si-a obisnuit simpatizantii si criticii sa fie foarte pe faza cu datele de inceput si de sfarsit ale unor mari spirite ale umanitatii, care au influentat covarsitor lumea. Ce s-ar face un profiler geopolitic fara simpatizanti si fara critici? In primul caz, ar vorbi in pustiu, ignorat si neluat in seama. Cuvintele si le-ar auzi numai el, deci ar fi irelevant si anonim. Lucrurile se schimba cand exista critici, necenzurati, ei valideaza democratia si il fac cunoscut pe politician sau politolog. Chiar daca ar exista numai critici, tinta acestora tot ar fi cunoscuta, cu cat mai multe critici cu atat mai multa celebritate. Pentru ca, nu-i asa, nu exista publicitate negativa, ci doar publicitate, cum spun americanii. Iar cand pasiunile contemporanilor se sting, posteritate ar putea sa-i dea dreptate celui inversunat criticat. Dreapta judecata vine din trecutul din viitor, nu din eposurile prezentului.
Unul din spiritele stralucitoare, care a luminat primul sfert de secol XX, a fost fara indoiala rusul Vladimir Ilici Lenin (VIL), de la nasterea caruia s-au implinit, ieri, 154 de ani. Britanicul Christofer Read, profesor la Universitatea Warwick (UK), i-a dedicat o carte exceptionala si documentata biografic: „Lenin, o viata de revolutionar”. Daniel Orlovsky, de la Universitatea Metodista din Sud (Texas, SUA), l-a numit cu admiratie pe Lenin drept „o uriasa personalitate a istoriei”. Interesant este ca opiniile despre VIL vin preponderent din partea a doua grupuri, cel al admiratorilor si cel al detractorilor. Al treilea grup, care sa-l prezinte echilibrat, cu lumini si umbre, este slab reprezentat, aproape ca nu exista. Totusi, de unde vine audienta globala din epoca a ideilor leniniste? Raspunsul poate fi aflat din ce a spus si a facut Lenin, nu din ce au spus altii despre el. Cea mai importanta sursa de convingere leninista a fost faptul ca milioane de oameni din intreaga lume s-au simtit reprezentati de ideile lui Lenin, cu care s-au identificat. In al doilea rand, ideile leniniste s-au impus pasnic, de la sine, atat in perioada prerevolutionara, cand Lenin nu a avut o armata ca sa-si impuna ideile lumii, cat si in cea imediat revolutionara, cand armata sovietica a fost fondata si ii apartinea lui Lev Trotki, acesta era seful suprem al Armatei Rosii, nu Vladimir Ilici Lenin.
Lenin i-a eliberat pe rusi de sistemul monarhic perimat, cu accente medievale, reprezentat de autocratia tarista, pe care a inlocuit-o cu republica si alegerea puterii, o inovatie adusa de revolutiile americana (1786) si franceza (1789). Lenin le-a dat rusilor metoda de schimbare (1917), revolutia, pe care tot SUA si Franta le inaugurase. Deci revolutia din Rusia nu a fost ceva nou, dar bineinteles ca exista meteahna ca cei care la ei acasa fac revolutii victorioase sa blameze revolutiile victorioase pe care altii le fac in tarile lor. Lenin le- dat rusilor pace, „Decret asupra păcii” a fost adoptat la cel de-al doilea Congres al Sovietelor, Muncitorilor, Soldaților, Deputaților și Țăranilor din 26 octombrie 1917. A urmat „Decret asupra pământului”, preluat din programul social-democraților, care decreta „abolirea marii proprietati, imediat si fără compensaţie”, si „socializarea terenurilor agricole într-un regim de asociere. El a lăsat în seama sovietelor ţărăneşti libertatea de a face ceea ce doresc, să pună terenul în comun, sau să-l împartă între ţăranii săraci.
Alte măsuri: abolirea a pedepsei cu moartea, naţionalizarea băncilor, controlul muncitoresc asupra producţiei, crearea unei miliţii muncitoreşti, ziua de lucru de opt ore, suveranitatea şi egalitatea în drepturi a tuturor popoarelor din Rusia, dreptul la autodeterminare, inclusiv la separarea politică şi constituirea unui stat naţional independent, eliminarea oricărui privilegiu, naţional sau religios, separarea dintre Biserica Ortodoxă şi stat, trecerea de la calendarul iulian la calendarul gregorian etc. Sovietele au insemnat inlocuirea deciziilor individuale ci deciziile colectiva (din care am putea spune ca se inspira si aparare colectiva).
Lenin le-a dat popoarelor sovietice o imensa lumina spirituala prin uriasul proces de alfabetizare a populatiei, si chiar lumina la propriu prin electrificarea oraselor si satelor URSS. Lenin a impresionat si prin personalitatea sa ascetica, a trait si a murit sarac, nu l-a interesat bogatia si opulenta materiala, pe care le considera indecente in raport cu modestia si saracia vietii majoritatii rusilor. Volodea, un nume care pare predestinat sa fie purtat de mari personalitati, a liberalizat in mod controlat si mica proprietate privata, prin Noua Politica Economica (NEP), din 1921. Din pacate, dupa moartea lui Lenin, in 1924, URSS a revenit la teza extremista, de comunism pur sange a lui Marx, potrivit careia proprietatea privata trebuie abolita pentru ca naste capitalism zi de zi, ceas de ceas si in proportie de masa. Atunci, capitalismul, escaladat in exploatare salbatica, era la culme urat de cei multi si saraci si iubit exclusiv de cei putini si bogati. Distrugerea absoluta a proprietatii private a fost falimentara, acea cauza interna de la nastere care duce la moartea sistemului. Nu trebuie uitat contextul acelor vremuri, Rusia a fost tinta a doua razboaie, a celui japonez (1904-1905) si a primului razboi mondial, iar intern se cocea razboiul civil care avea sa urmeze (1917-1921). In aceste conditii exceptionale, a aparut Lenin, o personalitate exceptionala, care a indepartat amenintarile existentiale, salvand in extremis poporul rus de la pericolele externe de a fi faramitat si inrobit. A fost un geniu al vremurilor sale si un dictator pentru vremurile noastre. Desi, repet, judecatile democratice de azi privind vremurile leniniste de ieri sufera inerent de decontextualizare si de speculatii grosolane. Cu certitudine, leninismul, care a fost valabil si aplicabil in trecut (1917-1991), este depasit si total inaplicabil prezentului si viitorului. Nu spun niciodata, ci cel putin in secolul XXI. De aceea reiterez, Vladimir Ilici Lenin a fost un geniu al timpurilor trecute, dar este un dictator pentru vremurile prezente. In ceea ce ma priveste, apreciez genialitatea leninismului din timpul scurtei vieti a lui Lenin, dar detest ipoteticul leninism daca ar fi retestat in prezent sau viitor. In concluzie, geniul din epoca al lui Vladimir Ilici Lenin nu poate fi contestat. Geniul merita cu prisosinta sa fie comemorat. Cred ca si articolul critic de pe Contributors al D-lui Vladimir Tismaneanu este contributiv la comemorarea lui Lenin. Multumesc.
Lenin a fost un criminal ca și Stalin, Hitler, Mao, Churchill. Criminali poate de geniu, dar cei mai mari criminali din Istoria Lumii.
…chiar si-asa: ce s-ar fi facut omenirea fara bolsevism, fara comunism, fara lupte de clasa, asociate cu numele „lenin”.
Ce s-ar fi intamplat daca nu s-ar fi nascut lenin, stalin, ivan-cel-groaznic, ras-putin, adica toti “luminatii” timpurilor lor tulburi?!
Cum ar fi aratat astazi omenirea fara aporturile „notabile” ale acestor ….”genii” incontestabile?!
Ce nu-nteleg la reiterarea dvs: cum adica atunci (in vremurile tulburi) lenin era „geniu” iar astazi e „dictator”
Apologia făcută de dvs. lui Lenin este o fabulație. Vă citez: ”Lenin i-a eliberat pe rusi de sistemul monarhic perimat, cu accente medievale, reprezentat de autocratia tarista,” Când bolșevicii au dat lovitura de palat – Palatul de Iarnă – pentru că n-a fost nici o revoluție – țarul abdicase deja. Deci afirmația dvs. este nulă și neavenită de fapt – abdicarea având loc pe 15 martie 1917, cu mult înainte de ”Revoluția” bolșevică, de fapt un puci. Bolșevicii au manevrat cu dibăcie diversele facțiuni politice post-țariste, păcălindu-le – exemplul clar, țăranii, care au sprijinit pe bolșevici, pentru ca să rămână fără pământ și să devină iobagi moderni în colhozuri.
Lenin a intemeiat CEKA, pe bazele Ohranei tzariste. CEKA shi urmashele sale au fost cele mai criminale organizatzii ale sec.20, impotriva omului obishnuit, dornic de libertate.
PS/NB: Bietul Louis Althusser, pe care l-ati pomenit! Cata dreptate poate avea un nebun?! Althusser a fost nebun la figurat sa se casatoreasca cu Hélène Rytmann, o trotkista nu numai in viata sociala, ci si in cea de familie. In viata sociala, ea a participat la executii sumare ale unor fosti colaboratori ai nazistilor. In viata de familie, Rytmann, si-a ucis si tatal si mama, bolnavi de cancer, carora le-a administrat doze letale de morfina. Astea da experimente teroriste! Dupa ce i-a aflat gena terorista, Louis Althusser a innebunit de-adevaratelea si a ucis monstrul de langa el, prin strangulare. In naratiunile privind strangularea, dupa un mariaj de numai 4 ani, Althusser a fost asimilat cu mana pedepsitoare a destinului, care a inchis cercul crimelor lui Rytmann. Epic!
Exeget, fac un efort pecuniar și o propunere:cumpăr bilet doar dus în Rasia, ptr ca de întors, nici pomeneala, nu va mai fi, ptr un schimb de experienta bolșevica-naucire indigena. Te bagi?