miercuri, februarie 1, 2023

Anul 2018 și dubla lui semnificație pentru Cehia și Slovacia

2018 nu este numai pentru noi, românii, unul al aniversărilor. Al unui Centenar, al Unirii istorice pe care nu știu zău cum le vom marca având în vedere starea de dezbinare profundă în care ne-am despărțit de 2017. De sărbătorit, sau, mai bine spus de comemorat/de aniversat (alegeți dumneavoatră verbul) vor avea și locuitorii fostei Cehoslovacii. Stat federal multietnic născut la sfârșitul Primului Război Mondial.
Pe 1 ianuarie s-au împlinit 25 de ani de la scindare, iar în ultima decadă a lui august se vor împlini 50 de ani de la înăbușirea în sânge de către Statele Pactului de la Varșovia, mai puțin România, a Primăverii de la Praga. Se va scrie, probabil, mult în cursul anului acestuia despre Primăvara de la Praga, se vor da, poate, publicității noi documente, va deveni, în fine, poate mai clar și pentru noi, românii, care au fost resorturile reale ale neparticipării României la invazie. Nu prea cred că ar avea dreptate Stelian Tănase care, într-o postare de pe blogul său, postare din data de 26 decembrie 2017, scria că Nicolae Ceaușescu nu știa nimic despre iminența invaziei. Știa că se pregătește ceva, dar nu fusese oficial informat nici de Moscova, nici de conducerile comuniste ale celorlator țări participante la invazie și se prea poate să nu fi cunoscut data sigură a operațiunii. De aici și surpriza cu care a primit vestea secretarul cu probleme internaționale, Paul Niculescu-Mizil, și măsurile asiguratorii pe care și le-a luat acesta înainte de a-l trezi din somn pe Ceaușescu.
Dacă lucrurile ar fi stat radical altfel, aceasta ar fi însemnat că România ar fi avut la ora aceea un spionaj extern complet ineficient sau, în totalitate, infestat de ruși. Ceea ce nu cred că era cazul. Nu de alta, dar manevre militare au avut loc în văzul lumii pe tot parcursul verii chiar la granița cu România, în Republica Moldova, concentrările erau la ordinea zilei și era imposibil ca ele să nu fi fost puse în legătură cu starea de nervozitate crescândă a “rușilor” și a aliaților lor față de liberalizările admise de noul lider al Partidului Comunist Cehoslovac, Dubček. Ales în fruntea comuniștilor cehoslovaci pe 5 ianuarie 1968. O prezentare succintă a scopurilor și limitelor impuse de Dubček și fidelii săi liberalizărilor pragheze se găsește în cartea lui Ghiță Ionescu și Isabel de Mandariaga consacrată Opoziției, apărută în traducere românească în 1992 la editura Humanitas.
Dar nu despre Primăvara de la Praga, despre înecarea ei în sânge, despre mitingul care l-a făcut deodată mai popular ca niciodată pe Nicolae Ceaușescu, de unde și ideea repetării “scenei balconului” la 21 decembrie 1989 ași dori să vorbesc în comentariul meu de astăzi. Ci despre dezmembrarea pașnică, negociată a Ceholovaciei. Despre care, judecând tăcerea înregistrată la împlinirea a 20 de ani de la punerea ei în practică, se poate bănui că se va scrie foarte puțin și încă și mai puțin nostalgic.
Până la Cel de-al Doilea Război Mondial, Cehoslovacia a fost ceea ce se cheamă o poveste de succes. Economic, în primul rând, dar și de conviețuire pașnică. Povestea nu a fost zdruncinată nici de teroarea nazistă, deși cehii nu le-au iertat slovacilor trădarea din 1939, nici de comunism, nici de eșecul Primăverii de la Praga. De abia după 1990 au apărut problemele venite din turbulențele din Grupul de la Vișegrad, de natura asimetrică a Statului (preponderența economică și politică a Cehiei), naționalismul (agresiv al premierului Meciar al Slovaciei), lipsa exercițiului democratic, absența consultării populare. Separarea s-a făcut nu în urma consultării celor 15 milioane de cehoslovaci, ci prin înțelegerea dintre premierul Cehiei, Vaclav Klaus, și acela al Slovaciei, Vladimir Meciar. Președintele Republicii, fostul disident Vaclav Havel, o victimă a felului în care s-a încheiat Primăvara de la Praga, și-a dat în chip de protest demisia pentru a deveni mai apoi primul președinte al Cehiei.
La 25 de ani de la scindare e greu de spus cine a pierdut, cine a câștigat din ceea ce oamenii lucizi din presa celor două Republici au numit “o afacere între două persoane care ne-a luat pe toți prin surprindere”. Absența unor regrete sau tensiuni vizibile poate fi explicată și prin rapida cooptare a celor două State în NATO și UE.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Parcarea în Praga costă exagerat după părerea mea. S-ar justifica dacă trotuarele și străzile nu ar fi acoperite cu un fel de mâzgă pe care o duci imediat în casă. Parcările în afara orașului nu sunt o soluție pentru persoanele cu copii mici sau cu rude în vârstă care vin în oraș. La un picior al podului Carol se schimbă bani cu 22% comision, dac-am văzut eu bine acum câteva zile. În Slovacia moneda este euro. În 2001 am mers cu un tren de noapte din Praga până la granița slovacă, vagoanele de dormit slovace erau goale și am fost primit „cu brațele deschise”, cele cehești erau aparent pline (nu am fost primit).

    S-ar putea ca diferențele să fie mult mai vechi. O lectură a biografiei lui Gabriel Bethlen s-ar putea dovedi utilă.

    • Există și în zona centrală case de schimb cu 0% comision. Chiar schimbau un euro pe 25 de coroane, găsisem trei din astea între gara centrală și podul Carol. Însă termenul românesc ”șmen” provine de la termenul ceh pentru schimb valutar, într-adevăr :)

      Pe de altă parte, trebuie să recunosc că am întâlnit doar polițiști slovaci ieșiți la vânătoare de șpagă, nu și cehi.

  2. Cehoslovacia a fost o poveste de succes atât timp cât lumea nu începuse să se dezmeticească după Primul Război. În realitate a fost un stat artificial, la fel ca și Iugoslavia. Cel puțin includerea Ruteniei (Ucrainei Subcarpatice) în componența Cehoslovaciei nu a avut nicio justificare cât de cât rezonabilă. Fapt pe care sovieticii l-au corectat după WWII :)

    Povestea de succes a Cehoslovaciei a fost oarecum limitată la producția industrailă, cu alimentele se pare că nu se descurcau prea bine. În urmă cu vreo 30 de ani am avut mai multe ocazii să discut cu un bătrân contrabandist care povestea că înainte de WWII avea armă cu țeava retezată și făcea parte dintr-o bandă care trecea vite peste Tisa și aducea ”de dincolo” haine, stofe, pânzeturi și altele asemenea.

    Când lumea a început să se dezmeticească, cehii au început să preia controlul (la fel ca și sârbii, în cealaltă federație artificială) iar celelalte națiuni componente au început să se întrebe de ce trebuie ei să suporte supremația cehilor, respectiv a sârbilor. Așa s-a ajuns la evenimentele de după 1990, când s-a destrămat ”pax sovietica”.

    În rezumat, dezmembrarea Cehoslovaciei nu a fost decât finalizarea Primului Război Mondial. Despre Dubcek, povestea e mai complicată. El nu e doar autorul declarației că trupele sovietice vor fi primite cu flori, ci și artizanul unor reforme despre care unele legende pretind că ar fi fost concepute chiar la Moscova. Și având în vedere că Dubcek nu a avut soarta lui Imre Nagy, poate ar fi o idee bună să citească toată lumea cartea New Lies for Old și să-și formeze o părere. A fost publicată înainte de 1989, tocmai de asta e credibilă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carti noi

 

Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române și Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la expoziția „Manuscrisele inedite ale lui Mircea Eliade din patrimoniul Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române”, care va putea fi vizitată între 26 ianuarie și 13 martie 2023 la sediul Muzeului Național al Literaturii Române din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Află mai multe

Carti noi

Revoluția Greacă de la 1821 pe teritoriul Moldovei și Țării Românești

 

Carti noi

„Jurnalul de doliu scris de Ioan Stanomir impresionează prin intensitatea pe care o imprimă literei, o intensitate care consumă și îl consumă, într-un intangibil orizont al unei nostalgii dizolvante. Biografia mamei, autobiografia autorului, atât de strâns legate, alcătuiesc textul unei declarații de dragoste d’outre-tombe, punctând, în marginea unor momente care au devenit inefabile, notele simfoniei unei iremediabile tristeți… vezi amanunte despre carte
 „Serhii Plokhy este unul dintre cei mai însemnați experți contemporani în istoria Rusiei și a Războiului Rece.” – Anne Applebaum
În toamna anului 1961, asasinul KGB-ist Bogdan Stașinski dezerta în Germania de Vest. După ce a dezvăluit agenților CIA secretele pe care le deținea, Stașinski a fost judecat în ceea ce avea să fie cel mai mediatizat caz de asasinat din întregul Război Rece. Publicitatea iscată în jurul cazului Stașinski a determinat KGB-ul să își schimbe modul de operare în străinătate și a contribuit la sfârșitul carierei lui Aleksandr Șelepin, unul dintre cei mai ambițioși și periculoși conducători sovietici. Mai multe…
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro