miercuri, septembrie 23, 2020

Anul Centaurului

Aceasta este o istorisire despre momentul în care cineva vrea să îți incendieze căminul în care se află familia ta iar pe tine te preocupă exclusiv idila poștașului. Atunci când casa ta se numește România, potențială combustie poate fi inițiată oricând de Rusia sau „Ținutul Secuiesc”, pentru a aminti doar două amenințări serioase și imediate la siguranța sa.

Acum aproape o suta de ani, niște arhitecți inimoși, destoinici și iscusiți au construit cu eforturi nebănuite, o casă durabilă și primitoare. Deși câțiva vecini binevoitori s-au opus, anvergura fundației și măiestria ziditorilor au contribuit definitoriu la succesul demersului aparent nerealizabil. Datoria noastră este de a o întreține, consolida sau chiar extinde conform proiectului inițial. Statutul de locatar nu este suficient fară asumarea convinsă și a statutului de străjer, de păzitor al celor sfinte nouă.

Privindu-ne în oglinda nepartinica a identității noastre, constatăm că am reușit în anul Centaurului mult mai puțin decât ne-am propus. Pornind în căutarea titanilor vremurilor noastre, trebuie să ne mulțumim adesea cu prezența unor personaje din ce în ce mai vizibile în Olimpul nostru actual: bufoni full-time sau part-time fără contracte de exclusivitate, bocitoare fatidice neplătitoare de TVA, harpii imaculate înființate prin lege specială, grifoni made in China, hidre reeșapate, menestrei și corifei tocmiți cu ora, cavaleri fără cap, cai și noblețe și mulți, mulți centauri. Știți voi, acele personaje ostile și conflictuale, neiubitoare de oameni, dominate de instincte și controlate de zeii atotputernici. Sunt ușor de recunoscut, sunt jumătate oameni si jumătate animale, având o înclinație deosebită către dezbinare, violența și dihonie. Construiesc cu măiestrie ruguri „la cheie” și ghilotine sau spânzurători virtuale, din produse lingvistice tradiționale românești.

Dincolo de paronimia propusă, anul 2018 este despre noi, cei de ieri, cei de astăzi și cei de mâine, despre mândrie, responsabilitate, încredere, speranță și respect, despre parinții națiunii și continuatorii lor. Deși realitatea momentului este decriptată paranoid parcă, într-o cheie de tip Don Quijote de la Mancha sau într-o notă similară „Războiului Lumilor” așa cum a fost prezentat într-o emisiune radiofonică cu accente realiste (devenită istorie) în anul 1938, realitatea virtuoasă contemporană este alta. Titanii noștri sunt aici, trăiesc prin fiecare dintre noi, simt puternic românește, sunt înrădăcinați în ființa națională și nu au încetat niciodată să creadă în România! Și au mereu în preajma lor o pasăre Phoenix!

În prezența stejarilor maiestuoși care ne înconjoară și ne acaparează privirile, acele simboluri umane naționale, perpetuate cu demnitate, din generație în generație, avem puterea de a invalida centaurii prin ignorare. Deși a existat un centaur – Chiron – care prin modelul de viață oferit a devenit un simbol în vremurile sale și a ajuns să dea numele unei constelații, feriți-vă totuși de centauri sau dacă nu o faceți, amintiți-vă de călcâiul lui Ahile. Chiar și centaurii il au, mai ales în anul marelui Centenar! Fie ca se numește călcâi sau copită!

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Slab, foarte slab! Referinte livresti fara vreo legatura cu subiectul/titlul. Care sa fi fost, atunci, in 1918, acei „vecini binevoitori” care s-au opus: Ungaria – infranta, Polonia – renascuta, Cehoslovacia – nou aparuta, Serbia, Bulgaria – infranta, Ucraina – efemera, Rusia Sovietica – in razboi civil?! Limbajul sibilinic nu foloseste adevarului istoric. Si cam mult spus „parinti fondatori”: la SUA si la UE se justifica.

  2. Cred ca locul centaurilor pe care ii face raspunzatori nu stiu cum autorul – avand in vedere ca pe jumatatea buna erau ca oameni, desi semanau cu Pan si satirii lui pe cealalta JUMATATE – a fost luat de UnuL cu barba, copite si coarne, in „mitologia” crestina, intruchipand Raului.
    (parodie, satira, ironie? la adresa cui?)

  3. Acum 100 de ani enormul sacrificiu de sange al DOROBANTULUI a facut Romania Mare.
    Buna sau rea a fist o casa pentru toti si in plus nu se stie cati fara acte.

    Care prin „diiligenta” unora zisi elita s-a risipit ca un fum in 1940 … si sitiatia a fots pecetluita la tratatul de la Paris.

    Acum daca chiar vreti sa onorati memoria celor care au facut UNIREA ..mergeti cu flori ,a Mauseilieul de la Marasesti, la mormantul lui Ionel si .. nu uitati in Valea Piersicilor .Jilava ptr a onora pe Ion cel Fara de Mormant .
    Si cei tineri la varsta legiuita – mergeti si va instruiti militar !

    Şi-acum, români, un fier şi-un scut!

    Nu imi cer scuze ca am sentimente de dreapta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Zeno Sustac
Zeno Sustac
Zeno Daniel Șuștac este Doctor în domeniul „Alternative Dispute Resolution”, expert internațional în domeniul medierii, vicepreședinte al Consiliului de Mediere, autor în domeniul ADR și cadru universitar asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, este Co-Președinte al Uniunii Naționale a Mediatorilor și Negociatorilor din România și Director al Centrului de Studii Internaționale în domeniul Medierii și Negocierii. Este Managing Partener SCPM Șuștac&Asociații, pe lânga calitatea de mediator deținând și calitatea de avocat și arbitru.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

CV de parlamentar. De la greață la oroare

Mi-am luat inima în dinți și am citit pe pagina de Facebook a lui Valeriu Nicolae toate postările despre CV-urile parlamentarilor români....

Soluție: Trenuri la Aeroportul Otopeni la cadență de 10′

Un proaspăt comunicat al CFR Călători ne spune că în urma analizei graficelor de circulație împreună cu CFR Infrastructură s-a ajuns la...

Modernizarea societății românești și formele fără fond: Academia Română, Curtea Constituțională și altele

Incompatibilitatea dintre formele de import și fondul românesc. Teoria formelor fără fond ”Inainte de a avea o umbră...

Marele Laser și frauda științifică

Dacă noi vom tăcea, vor striga pietrele. Luca (19, 38-40) *1. Preambul

Cum trebuie să fie un film „Bun de Oscar”?

În noiembrie 1989 situația politică devenise una extrem de tensionată pe plan internațional. În Europa de Est, în Polonia,...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.