vineri, septembrie 17, 2021

Anul Centaurului

Aceasta este o istorisire despre momentul în care cineva vrea să îți incendieze căminul în care se află familia ta iar pe tine te preocupă exclusiv idila poștașului. Atunci când casa ta se numește România, potențială combustie poate fi inițiată oricând de Rusia sau „Ținutul Secuiesc”, pentru a aminti doar două amenințări serioase și imediate la siguranța sa.

Acum aproape o suta de ani, niște arhitecți inimoși, destoinici și iscusiți au construit cu eforturi nebănuite, o casă durabilă și primitoare. Deși câțiva vecini binevoitori s-au opus, anvergura fundației și măiestria ziditorilor au contribuit definitoriu la succesul demersului aparent nerealizabil. Datoria noastră este de a o întreține, consolida sau chiar extinde conform proiectului inițial. Statutul de locatar nu este suficient fară asumarea convinsă și a statutului de străjer, de păzitor al celor sfinte nouă.

Privindu-ne în oglinda nepartinica a identității noastre, constatăm că am reușit în anul Centaurului mult mai puțin decât ne-am propus. Pornind în căutarea titanilor vremurilor noastre, trebuie să ne mulțumim adesea cu prezența unor personaje din ce în ce mai vizibile în Olimpul nostru actual: bufoni full-time sau part-time fără contracte de exclusivitate, bocitoare fatidice neplătitoare de TVA, harpii imaculate înființate prin lege specială, grifoni made in China, hidre reeșapate, menestrei și corifei tocmiți cu ora, cavaleri fără cap, cai și noblețe și mulți, mulți centauri. Știți voi, acele personaje ostile și conflictuale, neiubitoare de oameni, dominate de instincte și controlate de zeii atotputernici. Sunt ușor de recunoscut, sunt jumătate oameni si jumătate animale, având o înclinație deosebită către dezbinare, violența și dihonie. Construiesc cu măiestrie ruguri „la cheie” și ghilotine sau spânzurători virtuale, din produse lingvistice tradiționale românești.

Dincolo de paronimia propusă, anul 2018 este despre noi, cei de ieri, cei de astăzi și cei de mâine, despre mândrie, responsabilitate, încredere, speranță și respect, despre parinții națiunii și continuatorii lor. Deși realitatea momentului este decriptată paranoid parcă, într-o cheie de tip Don Quijote de la Mancha sau într-o notă similară „Războiului Lumilor” așa cum a fost prezentat într-o emisiune radiofonică cu accente realiste (devenită istorie) în anul 1938, realitatea virtuoasă contemporană este alta. Titanii noștri sunt aici, trăiesc prin fiecare dintre noi, simt puternic românește, sunt înrădăcinați în ființa națională și nu au încetat niciodată să creadă în România! Și au mereu în preajma lor o pasăre Phoenix!

În prezența stejarilor maiestuoși care ne înconjoară și ne acaparează privirile, acele simboluri umane naționale, perpetuate cu demnitate, din generație în generație, avem puterea de a invalida centaurii prin ignorare. Deși a existat un centaur – Chiron – care prin modelul de viață oferit a devenit un simbol în vremurile sale și a ajuns să dea numele unei constelații, feriți-vă totuși de centauri sau dacă nu o faceți, amintiți-vă de călcâiul lui Ahile. Chiar și centaurii il au, mai ales în anul marelui Centenar! Fie ca se numește călcâi sau copită!

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

  1. Slab, foarte slab! Referinte livresti fara vreo legatura cu subiectul/titlul. Care sa fi fost, atunci, in 1918, acei „vecini binevoitori” care s-au opus: Ungaria – infranta, Polonia – renascuta, Cehoslovacia – nou aparuta, Serbia, Bulgaria – infranta, Ucraina – efemera, Rusia Sovietica – in razboi civil?! Limbajul sibilinic nu foloseste adevarului istoric. Si cam mult spus „parinti fondatori”: la SUA si la UE se justifica.

  2. Cred ca locul centaurilor pe care ii face raspunzatori nu stiu cum autorul – avand in vedere ca pe jumatatea buna erau ca oameni, desi semanau cu Pan si satirii lui pe cealalta JUMATATE – a fost luat de UnuL cu barba, copite si coarne, in „mitologia” crestina, intruchipand Raului.
    (parodie, satira, ironie? la adresa cui?)

  3. Acum 100 de ani enormul sacrificiu de sange al DOROBANTULUI a facut Romania Mare.
    Buna sau rea a fist o casa pentru toti si in plus nu se stie cati fara acte.

    Care prin „diiligenta” unora zisi elita s-a risipit ca un fum in 1940 … si sitiatia a fots pecetluita la tratatul de la Paris.

    Acum daca chiar vreti sa onorati memoria celor care au facut UNIREA ..mergeti cu flori ,a Mauseilieul de la Marasesti, la mormantul lui Ionel si .. nu uitati in Valea Piersicilor .Jilava ptr a onora pe Ion cel Fara de Mormant .
    Si cei tineri la varsta legiuita – mergeti si va instruiti militar !

    Şi-acum, români, un fier şi-un scut!

    Nu imi cer scuze ca am sentimente de dreapta!

Dă-i un răspuns lui Sarmanul DioniSoS Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Zeno Sustac
Zeno Daniel Șuștac este Doctor în domeniul „Alternative Dispute Resolution”, expert internațional în domeniul medierii, vicepreședinte al Consiliului de Mediere, autor în domeniul ADR și cadru universitar asociat la Universitatea de Vest din Timișoara. De asemenea, este Co-Președinte al Uniunii Naționale a Mediatorilor și Negociatorilor din România și Director al Centrului de Studii Internaționale în domeniul Medierii și Negocierii. Este Managing Partener SCPM Șuștac&Asociații, pe lânga calitatea de mediator deținând și calitatea de avocat și arbitru.

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

România, septembrie 2021: radiografia unui impas

Septembrie 2021 este, în România, momentul unui alt impas istoric. Scenele de pugilat din Parlament, isteria mediatică, confuzia guvernamentală, toate acestea sunt...

Despre educația morală a copiilor

Motto: V-am dat clasă cu opt clase /S-a terminat șmecheria / Sunt rege pe România! (Abi Talent)

Când plouă în Groenlanda e începutul apocalipsei climatice?

Așa s-ar putea deduce pe baza știrilor alarmiste declanșate de următorul anunț oficial: Pe 14 august 2021, în cel...

Era post-Merkel și soarta est-europenilor: continuarea integrării europene și restabilirea integrității teritoriale

Germania pășește inevitabil în direcția unei tranziții politice de importanță majoră, provocată de sfârșitul guvernării cancelarului Angela Merkel, care a durat neîntrerupt...

Fragilele promisiuni ale viitorului

"Domnule Președinte Klaus Iohannis,Romanian Business Leaders vă adresează această scrisoare în numele a peste 200 de antreprenori români, prezenți astăzi la cea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.