2012 a fost un an încărcat pentru justiția din România. Am avut prima decizie judecătorească definitivă prin care a fost condamnat cu executare un fost premier, am avut o tentativă de lovitură de stat dejucată parțial de puterea judecătorească, am avut cele mai haioase interviuri pentru funcții de maximă importanță înMinisterul Public, într-un cuvânt, am avut de toate. Terminăm anul extenuați după toate aceste premiere și ne întrebăm (firesc) ce ne-o aduce anul care vine.
În anii ‘90, nimeni nu și-a dorit o justiție puternică pentru că marele transfer al proprietății publice în buzunare private trebuia să se facă în liniște și fără riscuri. Judecătorii și procurorii erau plătiți prost, mai prost chiar decât polițiștii, oamenii buni erau astfel încurajați să plece din sistem înspre meserii mai profitabile – avocatura sau notariatul. Au rămas, așadar, magistrații cu vocație, cei care preferau un program predictibil și cei pentru care funcția era o ocazie să facă afaceri. Nici în magistratură și nici în restul societății românești nu am reglat relațiile cu trecutul, nu am aflat cine și cât a colaborat cu regimul de dinainte de ‘89. Promovarea se făcea în funcție de preferințele președintelui și ale ministrului Justiției, iar condiția pentru numirea la Curtea Constituțională (18 ani de vechime juridică) garanta că sistemul va rămâne în mâna juriștilor potriviți. După 2003, lucrurile au început să se schimbe, prin rescrierea legilor după care funcționa sistemul judiciar mai ales sub presiunea integrării în Uniunea Europeană. Au apărut oameni noi, au apărut dosare de tip nou, magistrații au început să înțeleagă și să prețuiască independența nou dobândită. În 2005, anchetarea unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii a stârnit reacții extreme – erau primele momente în care cei până ieri intangibili înțelegeau că regulile jocului se schimbă, că România se transformă.
ÎNGRIJORĂRI
În raportul dat publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute, Comisia de la Veneţia îşi exprimă îngrijorarea cu precădere faţă de folosirea extinsă de către guvernele de la Bucureşti a ordonanţelor de urgenţă, care prezintă „un risc pentru democraţie şi pentru statul de drept în România“. De asemenea, Comisia este de părere că evenimentele şi declaraţiile din ultimul an demonstrează „o îngrijorătoare lipsă de respect a reprezentanţilor instituţiiilor statului faţă de statutul altor instituţii ale statului, inclusiv faţă de Curtea Constituţională, ca garant al supremaţiei Constituţiei“.
În raportul dat publicităţii la sfârşitul săptămânii tcute, Comisia de la Veneţia îşi exprimă îngrijorarea cu precădere faţă de folosirea extinsă de către guvernele de la Bucureşti a ordonanţelor de urgenţă, care prezintă „un risc pentru democraţie şi pentru statul de drept în România“. De asemenea, Comisia este de părere că evenimentele şi declaraţiile din ultimul an demonstrează „o îngrijorătoare lipsă de respect a reprezentanţilor instituţiiilor statului faţă de statutul altor instituţii ale statului, inclusiv faţă de Curtea Constituţională, ca garant al supremaţiei Constituţiei“.
Năstase, o decizie-şcoală
Ne-am schimbat mult din 2005 până azi, poate mai puțin decât ne-ar fi plăcut, poate mai lent decât am fi vrut, dar ne-am schimbat mult. Sistemul judiciar arată altfel, dosarele trimise în instanță au altă anvergură, deciziile definitive ale judecătorilor în cazuri importante sunt citite și comentate în prime-time. Așa trebuie, justiția nu există în vid, justiția e parte din societatea noastră și e firesc să ne intereseze ce spun judecătorii. Decizia judecătorilor ÎCCJîn cazul Adrian Năstase poate fi comparată cu deciziile instanțelor supreme din țările spre care privim cu invidie. Judecătorii nu se mai tem să vorbească despre nevoia de a pedepsi corupția la nivel înalt și despre faptul că toți cei care abuzează de funcțiile pe care vremelnic le ocupă vor răspunde în fața justiției. E o decizie-școală, în care ÎCCJ vorbește despre ce înseamnă justiția într-un stat de drept, despre modelele sociale și despre obligația politicienilor de a gestiona onest resursele publice. Din punctul de vedere al independenței justiției, trebuie observat că această decizie definitivă este pronunțată și motivată în timp ce la guvernare se află USL. Puterea politică nu mai e în măsură să-i intimideze pe judecători și nici să schimbe cursul proceselor. Eu cred că e un lucru important pe care l-am câștigat în acești ani.
Troznind din încheieturi, statul a rezistat
Nicio lume nu se prăbușește pe tăcute, orice schimbare de paradigmă socială naște nemulţumiri pentru cei care pierd. Este firesc să vedem că cei care își simt puse în pericol privilegiile, cei care se simt amenințați de justiție se revoltă și luptă – e naiv să ne închipuim că toți miliardarii îmbogățiti din contracte cu statul sau din accesul preferențial la resurse publice se vor încolona firesc la porțile penitenciarelor, după ce își vor fi recunoscut anterior faptele în fața instanțelor de judecată. De fapt, vara asta nebună despre asta a fost, despre încercarea de a captura justiția – nu degeaba se plângeau cei de la USL la televizor că-s la guvernare, dar n-au încă puterea. Statul nostru fragil a trosnit pe la toate încheieturile, dar a rezistat. Da, cu ajutor din afară, cu UE şi SUA, dar hai să fim onești şi să recunoaștem că, fără cele câteva puncte de rezistență din interiorul României, toată presiunea internațională ar fi fost în zadar. CSM nu s-a sfiit să vorbească în apărarea independenței sistemului judiciar și asta i-a enervat peste măsură pe politicieni, procurorii au anchetat fraudele la referendum fără să țină cont de amenințările fățișe de la televizor, Curtea Constituțională a rezistat sub uriașa presiune politică și a decis în conformitate cu normele constituționale, nu cu dorințele politicienilor.
Comisia de la Veneţia pune degetul pe rană
Chiar când scriu aceste rânduri, a apărut pe Internet opinia Comisiei de la Veneția asupra întâmplărilor de astă-vară care au adus România pe prima pagină a presei internaționale. Comisia analizează fiecare eveniment din vară și explică exact ce și unde s-a greșit, de ce statul de drept și democrația presupun înainte de toate o colaborare onestă și corectă între instituțiile statului, de ce majoritatea nu poate să facă doar ce vrea ea și de ce trebuie să țină cont de interesul fundamental al țării, de ce nu e normal să te folosești de o procedură de suspendare în lipsa unor încălcări grave ale Constituției, de ce nu e firesc să dai doar câteva ore unei instanțe constituționale pentru a judeca lucruri de o importanță enormă pentru un stat, măsurile privite în ansamblu arată mai înfiorător decât luate separat, de ce trebuie respectată nu doar litera legii, ci și spiritul ei. Într-un cuvânt,Comisia de la Veneția ne arată de ce o Românie precum cea de astă-vară nu este un stat de drept și de ce acest lucru are implicații serioase din punct de vedere democratic. Sper că după publicarea acestui document vor fi mai puțini cei care vor insista că albul e negru și negrul, alb. Sunt mulți cei care în România știu să folosească Internetul, minciuna nu mai e la fel de facilă. Închid acest capitol, poate unul dintre cele mai negre ale democrației românești din ultimii 10 ani, cu speranța că măcar în mintea lor actorii principali au înțeles ce aveau de înţeles. Au fost în această vară o mână de oameni care au crezut în reguli, în democrație și în stat de drept. Deși puțini, ei au învins, pentru că apartenența României laUniunea Europeană presupune în mod esențial că acceptăm să jucăm după reguli
STATUL DE DREPT
Opinia Comisiei de la Veneția este că „în iulie 2012, guvernul și parlamentul din România au adoptat o serie de măsuri într-o succesiune rapidă, prin care s-a ajuns la eliberarea din funcție a Avocatului Poporului, a președinților celor două Camere ale parlamentului, la limitarea competențelor Curții Constituționale, la schimbarea condițiilor referendumului pentru suspendarea președintelui și chiar la suspendarea președintelui. (…) Aceste măsuri, atât la nivel individual, cât și privite în ansamblu, sunt problematice din punct de vedere al constituționalității și al statului de drept“.
Opinia Comisiei de la Veneția este că „în iulie 2012, guvernul și parlamentul din România au adoptat o serie de măsuri într-o succesiune rapidă, prin care s-a ajuns la eliberarea din funcție a Avocatului Poporului, a președinților celor două Camere ale parlamentului, la limitarea competențelor Curții Constituționale, la schimbarea condițiilor referendumului pentru suspendarea președintelui și chiar la suspendarea președintelui. (…) Aceste măsuri, atât la nivel individual, cât și privite în ansamblu, sunt problematice din punct de vedere al constituționalității și al statului de drept“.
Societatea civilă, câinele de pază al justiţiei
A venit toamna și cu ea și faimoasa procedură a ministrului Pivniceru prin care încerca selectarea noului procuror general și a noului procuror-șef alDNA. Am criticat la acel moment opacitatea acesteia, a criticat-o și Comisia Europeană. La prima fereastră de transparență – interviul în fața CSM -, s-a văzut că am avut dreptate: candidații selectați de ministrul Pivniceru aveau dificultăți reale în exprimare, nu răspundeau la întrebări, erau agresivi față de intervievatori. După aceste interviuri transmise live, o țară întreagă s-a lămurit că selecția fusese o farsă, că cei doi erau departe de procurorii cu viziune capabili să conducă Ministerul Public și DNA. Toți procurorii din CSM au dat aviz negativ ambilor candidați. Ce pare să nu fi înțeles doamna Pivniceru este că așteptările pe care le avem de la viitorul procuror general și de la viitorul șef al DNA sunt foarte mari, că nu oricine poate ocupa aceste funcții – îi vrem pe cei mai buni.
Ce va fi în 2013 depinde și de noi, de cum vom înțelege să apărăm ce am câștigat în acești ani. Anticorupția e, în primul rând, a noastră, a cetățenilor; să fim realiști, politicienii nu prea au de ce să o iubească. Sunt mult prea multe dosare trimise în judecată ca să poată fi omorâte toate, iar procurorii și judecătorii ne-au arătat că au curaj și că sunt independenți. Depinde de noi să nu îi lăsăm pe politicieni să schimbe Constituția ca să îngenuncheze justiția, depinde de noi să reacționăm atunci când, la umbra unei majorități uriașe, se încearcă schimbarea regulilor în timpul jocului.
Articol aparut si in Revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Nu cred ca 2013 va fi un an al analizelor teoretice privind justitia si statul de drept.
Deocamdata, suntem aparati exact de primitivismul nostru social si economic, nu putem sa ne prabusim pentru ca sunt oricum lati la pamant…:-).
In Ro, legea e dupa cum o injterpreteaza fiecare si orice functionar ajuns intr-o pozitie in care are posibilitatea de a decide fie si asupra culorii presului de la intrare, se va comporta ca un mic dictator.
Nu, nu suntem un stat de drept si nici nu vom fi in urmatorii 10-15 ani. Asta, pentru ca un astfel de stat presupune o cultura suficienta a cetatenilor sai, un nivel mediu de cunostinte si de abilitati sociale care nu se poate atinge intr-o stare de huzur cum e asta in care traim cu totii.
Sa fim sinceri: cand produci de 2 lei si cheltuiesti 4 ce-ar putea sa fie?
Nu exista nici un stimulent pentru a munci mai bine sau pentru a fi mai eficient. Din acest motiv, nu exista nici un stimulent pentru a sti mai multe, pentru a fi mai instruit si mai educat.
Dimpotriva, cu cat stii mai putine, cu atat ai timp mai mult sa te raliezi curntului general care inseamna prostie generala.
Dar cetatenii needucati nu pot forma un stat de drept.
Rezultatul? Un comunism mascat, cu privilegiati ne-grupati intr-un partid unic, ci in mai multe partide si o pauperizare generala din care iesirea este tot individuala.
Adica, un stat comunist.
Hai sa mai spun ceva:
Care sunt argumentele in sprijinul faptului ca Romania este un stat capitalist?
Ar fi: sistem democratic cu mai multe partide si libera initiativa.
Dar astea 2 caracteristici nu asigura de fapt decat un punct de plecare pentru un stat capitalist, nu sunt suficiente pentru caracterizare.
Daca partidele sunt formale si libera initaitiva este de fapt redusa la gogoserii, avem de fapt o perestroka, nu un stat de drept.
Corect!
Functionam cu tehnologie de ultim racnet, dar, la nivel social. ne comportam feudal.
Bravos mai ‘El” !
1000 de pct., din 1000
Stau in mana cu o citatie, la un prim termen de judecata, intr-o contestatie la executare, intr-o capitala de judet, din cele 42 judete ale tarii, pe la vreo 360 km de Bucuresti.
Distinsa judecatoare „obliga contestatoarea” prin citatie sa se deplaseze la Bucresti, la sediul BEJ … ca sa „plateasca costurile copiilor xerox ale dosarului”.
Ma ia cu friguri. Benzina ma costa vreo 3,4 mil lei vechi, un covrig, o cafea, … etc.=4 mil. . Dosarul costa intre 0,8 – 1,2 mil lei vechi.
Ma impinge pacatul sa ii dau un fax BEJului sa imi comunice factura prin posta, ca sa ii efectuez plata . Evident ala nici nu se sinchiseste sa raspunda, daramite sa mai imi trimita si factura (puah! factura la BEJ ?Cine a mai pomenit), eu fiind societate comerciala si neputand sa efectuez plata decat in baza unor documente fiscale, ce trebuiesc evidentiate contabil. Ma duc la termen si ii zic cucoanei jude, ca nu a putut sa platesc fiindca BEJul nu mi-a comunicat suma si nici nu a emis factura. Ce credeti? O apuca crizele pe coana jude si dupa ce imi face teoria obligatiei de a ma deplasa la Buc sa platesc, suspenda dosarul . Degeaba ii explic femeii ca suntem in secolul XXI si ca s-a terminat demult cu porumbeii calatori, postalioanele, … etc. si cavem token, op-uri, … etc. . … Fata o tine pe a ei.
Aveti dreptatae 12 % folosim aparate si masini de ultima generatie, 20% de penultima generatie, si restul majoritatii de generatie proxima, dar cand e vorba sa fim puturosi si ai naibii … o facem cu mult zel si in mod feudal .
Pe semidemiurgii astia nu ii mai verifica nimeni daca sunt la zi cu realitatile ?
Din pacate tocmai „noi cetatenii” am furnizat prin vot justitiei un motiv de disperare.
Disperarea este hranita de o ne mai intilnit de „rara majoritate” care s-a simtit dispretuita de mafiotul Boc (disparut in neantul primariei Clujului) si nicidecum de perenul mafiot Nastase, care continua si din puscarie (conform bunei traditii mafiote) sa conduca partidul prin blog si prin SMS !
Aceeasi majoritate s-a simtit dispretuita si de „dictatura” centrului de putere basescian, mitocaneasca in vorbele infierari coruptiei, si nicidecum de „dictatura” centrului de putere voiculescian, mitocaneasca in faptele demolarii statului de drept !
Eu le zic asa celor care au votat acum, in opinia mea pripit, neanalitic si emotional :
Oameni buni, cu votul vostru ati gonit guvernul de furtuna (criza), care v-a darimat sopronul ca sa va salveze casa (uitati-va imprejur in Europa !). Dar ati chemat in parlament si la guvernare pe cei care sparg case si daca n-au ce fura le dau foc ca sa stearga urmele. Si prima casa la care vor da foc va fi palatul de justitie ! E drept ca specialitatea romanului e mintea de pe urma , dar un incendiu atit de mare nu se va mai putea stinge cu lacrimile regretelor….
Dna Stefan,
Ce parere aveti de ultimile decizii ale guvernului Ponta 1 : sa permita accesul detinutilor la internet si comunicatii electronice ( cu dedicatie pentru un anumit detinut bloger) si cea cu privire la interzicerea accesului procurorilor la extrasele din conturile bancare , invocandu-se secretul bancar?
Cum credeti ca se va apara Justitia cand premierul vechi si nou ataca Judecatori membri CSM sau noii vechi parlamentari penali vin cu proiecte pentru subordonarea politica si modificarea Consittutiei pentru subordonarea Curtii Constitutionale?
Eu cred ca dl cartarescu a avut gura de aur: in 3 ani Romania nu va mai fi nici membra UE nici in NATO. Si nu va mai fi deloc, cred ca Transilvania si Banatul se vor deslipi de Tara Hotilor condusa de cel mai mare hot, un plagiator dovedit….
Stimata doamna Laura Stefan,
Trebuie sa va spun mai inainte de toate ca admir sinteza pe care reusiti sa o extrageti din cele mai stufoase contexte si imprejurari. O calitate rara, dar foarte necesara.Pe mine chiar ma intereseaza sa ascult cand aveti ceva de spus…. ca si astazi de fapt. Va lipseste totusi ceva : o sustinere neconditionata , macar din partea celor care chiar inteleg ce spuneti. Zilele trecute ma gandeam ca de pe acum ar trebui inceputa campania de informare a celor care vor vota intr-o zi schimbarea Constitutiei, iar cei care va invita la televiziune, in loc sa despice firul in zece despre cine , ce-a zis, mai bine ar incepe o campanie sistematica de instructie pentru constiinta nationala. Un munte de sare se mananca cu lingurita ! ….sau ” picatura chinezeasca”.
PS: E doar un punct de vedere.
Cu deosebita consideratie,
Horia
Laura Stzefan „Am avut prima decizie judecătorească definitivă prin care a fost condamnat cu executare un fost premier, am avut o tentativă de lovitură de stat dejucată parțial de puterea judecătorească, am avut cele mai haioase interviuri pentru funcții de maximă importanță înMinisterul Public (…)”
Enumerarea asta parca indica niste borne kilometrice imperative pe drumul spre Justitia iute ca otelul. Ce urmeaza?
Prima decizie judecatoreasca definitiva prin care va fi condamnat un fost presedinte? Ca ala pe care l-am executat era inca in functie, nu?! Sau poate trebuie sa avem si o tentativa de lovitura de stat dejucata total de puterea judecatoreasca? Asa ca sa fim siguri ca am depasit inca o furculita caudina.
Cat despre interviur, ele au fost haioase, dar haioase rau: nu doar intervievatii, dar si membrii juriului au dat-o in bara. Daca-i vrem pe cei mai buni, trebuie mai intai sa se inscrie la concurs. Unii au renuntat, probabil de teama ferestrei de transparenta …
„În anii ‘90, nimeni nu și-a dorit o justiție puternică pentru că marele transfer al proprietății publice în buzunare private trebuia să se facă în liniște și fără riscuri.”
Aici e șpilul. Cine înțelege acest aspect înțelege ce se întîmplă astăzi în România.
Avem noroc cu libertatea de circulație, cu mecanismele juridice dinspre Uniunea Europeană și cu progresul tehnologiei IT. Fără aceste cîteva lucruri eram „sclavi pe plantație”.
Laura Ștefan, cred că sîntem cam de aceeași vîrstă. Să calculăm ce vîrstă aveam în anii ’90? Mă urmărește o afirmație a lui Ioan Niculae din documentarul Kapitalism – rețeta noastră secretă. Citez cu aproximație din memorie: „Cine să facă comerț în anii ’90 dacă nu noi, cei din Comerț Exterior? Cine avea contacte în străinătate și cine știa ce înseamnă capitalism?”.
Pe toți trebuie să ne preocupe cîștigarea de putere economică.
„În anii ‘90, nimeni nu și-a dorit o justiție puternică pentru că marele transfer al proprietății publice în buzunare private trebuia să se facă în liniște și fără riscuri. Judecătorii și procurorii erau plătiți prost, mai prost chiar decât polițiștii, oamenii buni erau astfel încurajați să plece din sistem înspre meserii mai profitabile – avocatura sau notariatul. Au rămas, așadar, magistrații cu vocație, cei care preferau un program predictibil și cei pentru care funcția era o ocazie să facă afaceri.”
Comentariul este simplist şi cu 25 de ani în trecut, adică se bazează pe teoria la modă în vremea „hârtiei albastre de 100 de lei cu portretul lui Bălcescu”, şi anume că factorul motivaţional nr. 1, arma cu care se supune justiţia prin clasicul mecanism al şpăgii este banul.
(Pe vremea când Împuşcatul de la Ghencea promitea „200 de lei, albaştri, cu portretul lui Bălcescu”, publicul era 100% convins că în capitalism banul dictează, clientul nostru – stăpânul nostru, cel care are banii poate să ceară orice şi primeşte acel ceva. Era mecanismul psihologic de apărare faţă de realitatea în care aveai bani, dar nu şi ce cumpăra în schimbul lor :D )
Contraexemplu: un dobitoc de înalt funcţionar italian însărcinat cu administrarea proprietăţilor confiscate în urma condamnărilor pentru crime grave spunea cam aşa: „faptul că am confiscat această proprietate are o foarte mare importanţă simbolică, aici, la sicilieni, pământul înseamnă putere.”
Păi dacă pământul înseamnă putere, hai să vină Gigel, care a vândut apartamentul cu 100000 EUR în timpul bulei imobiliare, dar nu ştie niciun cuvânt italienesc, nu cunoaşte pe nimeni, calcă prima dată în viaţa lui acolo, şi să cumpere pământ, ca să arate că el are putere. Oare nu i se va răspunde că e de vânzare pentru oricine, dar nu şi pentru el? Şi dacă e prea insistent, nu o să dispară Gigel fără urmă într-o noapte?..
Oare dacă îţi imaginezi că funcţia de magistrat e doar o ocazie de a face afaceri şi că banul îi dictează, hai să vedem, dacă scoţi plicul cu bani în faţa unuia care nu te cunoaşte, nu te-a văzut în viaţa lui, nu eşti nici măcar din judeţ şi nu cunoşti pe nimeni, şpaga ta va avea efect?..
Realitatea din nefericire te aduce cu picioarele pe pământ, nu banul, şpaga, ciubucul, ploconul, peşcheşul au stat în spatele modului prin care proprietatea publică s-a mutat în buzunare private şi nu stau nici acum.
Mai degrabă relaţiile de clan şi predictibilitatea fiecăruia dintre cei implicaţi au stabilit cine are dreptul să se înfrupte in plăcinta publică şi cine nu, cine va împărţi plăcinta cu ceilalţi şi cine va fi respins de la împărţeală, pentru beneficiul grupului şi nu al lui însuşi.
„Nu trebuie să vânaţi Oameni, deşi sunt vânatul cel mai uşor. Fiindcă după aceea vor veni oamenii albi, pe elefanţi, cu puşti, şi sute de oameni bruni, cu torţe, şi toţi cei din junglă vor suferi pentru fapta unuia” – Rudyard Kipling, Cartea Junglei
~Nautilus